Război întru Cuvânt

“… un repros viu pentru oamenii cu suflete moarte…”

***

Continuare»

59 Comentarii »

Sfantul Serafim de Viriţa:  „În cele mai grele timpuri se va mântui mai usor acela care în masura puterilor sale se va nevoi cu rugaciunea lui Iisus, trecând de la chemarea numelui Fiului lui Dumnezeu la rugaciunea neîncetata“

***

Avva Porfirios Cavsocalivitul (Parintele Porfirie)

Iubirea pentru Dumnezeu este superioară celorlalte iubiri atunci când se manifestă ca recunoştinţă. Căci este nevoie să iubim, dar nu din datorie, ci aşa cum este nevoie să ne hrănim trupeşte, este nevoie să hrănim duhovniceşte cu iubire. De foarte multe ori ne apropiem de Dumnezeu din nevoia de a avea undeva un sprijin, fiindcă nu găsim odihnă în cei din jur, simţim pustiul spiritual.

(…)

Ca să vină Hristos înlăuntrul nostru atunci când îl chemăm “Doamne Iisuse Hristoase”, trebuie ca inima noastră să fie curată, pentru a nu exista nici o piedică; să fie eliberată de ură, de egoism, de răutate. Trebuie să ajungem să-L iubim şi să ne iubească. Dacă, însă, avem în noi vreo judecare, vreo osândire, şi atunci există un secret. Iar secretul este să cerem iertare sau să o mărturisim duhovnicului. Este vorba de smerenie, cum spuneam. Dacă te schimbi aplicând pas cu pas cuvintele lui Dumnezeu şi nu ai remuşcari în conştiinţă, ci ai pace, liniştire duhovnicească şi lucrezi lucrarea cea bună, intri încet, uşor, în Rugăciune, fără să-ţi dai seama. Mai apoi aştepţi simplu, încet, încet, până va veni harul.

In orice lucru care se întâmplă înlăuntrul vostru să aruncaţi greutatea responsabilităţii pe voi înşivă. Să vă rugaţi cu smerenie ca nu cumva să vă autojustificaţi. Rugaţi-vă. Cel mai mic cârâit împotriva aproapelui vă influenţează sufletul şi nu vă mai puteţi ruga. Iar Duhul Cel Sfânt atunci când află sufletul într-o asemenea stare nu îndrăzneşte să se apropie.

Părinţii Bisericii folosesc drept cea mai eficace Rugăciunea lui Iisus, numită “monologhisti”, dintr-un cuvânt, adică dintr-o propoziţie; este cea mai scurtă şi mai simplă rugăciune: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă“.

Continuare»

32 Comentarii »

• Pentru a nu te tulbura şi pentru a-ţi păstra duhul rugăciunii, încearcă să eviţi vizitele şi discuţiile. Mai presus de toate pune liniştea, şi să cugeţi adeseori la moarte.
• Moartea este mult-dorită pentru cei care îl iubesc pe Dumnezeu, dar înfricoşătoare pentru cei care nu sunt pregătiţi.
• Nu născoci şiretlicuri în problema mântuirii tale. Nu căuta căi nefireşti. Nu te împovăra pe ţine însuţi cu nevoinţe extraordinare, decât numai atunci când Domnul îţi dă puterea să o faci. Să te sileşti permanent şi fără milă pe tine însuţi la orice lucru bun. Continuare»

10 Comentarii »

“In Biserica ar trebuie sa ne batem pe ultimul loc, nu pe primul...”

Marcu X, 32-45

32. Si erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea inaintea lor. Si ei erau uimiti si cei ce mergeau dupa El se temeau. Si luand la Sine, iarasi, pe cei doisprezece, a inceput sa le spuna ce aveau sa I se intample:
33. Ca, iata, ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi predat arhiereilor si carturarilor; si-L vor osandi la moarte si-L vor da in mana paganilor.
34. Si-L vor batjocori si-L vor scuipa si-L vor biciui si-L vor omori, dar dupa trei zile va invia.
35. Si au venit la El Iacov si Ioan, fiii lui Zevedeu, zicandu-I: Invatatorule, voim sa ne faci ceea ce vom cere de la Tine.
36. Iar El le-a zis: Ce voiti sa va fac?
37. Iar ei I-au zis: Da-ne noua sa sedem unul de-a dreapta Ta, si altul de-a stanga Ta, intru slava Ta.
38. Dar Iisus le-a raspuns: Nu stiti ce cereti! Puteti sa beti paharul pe care il beau Eu sau sa va botezati cu botezul cu care Ma botez Eu? 
39. Iar ei I-au zis: Putem. Si Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu il beau il veti bea, si cu botezul cu care Eu ma botez va veti boteza.
40. Dar a sedea de-a dreapta Mea, sau de-a stanga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregatit.
41. Si auzind cei zece, au inceput a se mania pe Iacov si pe Ioan.
42. Si Iisus, chemandu-i la Sine, le-a zis: Stiti ca cei ce se socotesc carmuitori ai neamurilor domnesc peste ele si cei mai mari ai lor le stapanesc.
43. Dar intre voi nu trebuie sa fie asa, ci care va vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitor al vostru.
44. Si care va vrea sa fie intai intre voi, sa fie tuturor sluga.
45. Ca si Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi.

“- R. Radulescu: Doi ucenici ai Mantuitorului Hristos, Iacov si Ioan, Ii cer un favor, sa le dea locuri de cinste, unul de-a dreapta si altul de-a stanga, in slava Imparatiei Sale, despre care le vorbea si pe care o vestea. Hristos le raspunde ca nu este in puterea Sa sa faca aceste favoruri, si ca acele locuri sunt pentru cei care s-au pregatit. Parinte profesor Constantin Coman, cine sunt aceia, pentru care s-au pregatit locurile privilegiate in Imparatia lui Dumnezeu? Continuare»

22 Comentarii »

In aceste vremuri dure si viclene, care se tulbura si se salbaticesc pe zi ce trece, cand “scarbele ne cuprind“, cand vestile rele si durerile sub toate formele – ale altora, apropiati si departati, dar cu totii legati de noi prin fire nevazute – sau chiar ale noastre, ne strapung si ne coplesesc, pe unii pana la zdrobire, cand simtim ca puterile sufletesti si trupesti ne slabesc, iar nelinistea si deznadejdea ranjesc amenintator catre noi numai daca indraznim sa aruncam un ochi realist in viitor (chiar cel apropiat), pana acolo unde simtim ca… “nu putem rabda sagetarile diavolilor”... Ei bine atunci, avem cu atat mai mare nevoie sa privim ceva mai putin in jos si mai putin inainte (in timp), mai putin spre toate cele intunecate si apasatoare ale Vaii Plangerii, si mult mai mult, in Sus, spre Lumina sfinteniei, spre  inaltul Imparatiei cerurilor; iar de acolo, desertandu-ne fara rusine, pana la fund, sacul lacrimilor stranse prea mult in suflet, sa ne luam provizii de putere, de pace, de nadejde - din credinta ca sfintii lui Dumnezeu sunt vii si lucratori si aici, si acum, pentru noi. Si nu ne vor lasa singuri.

Sfantul Ierarh Calinic, ocrotitorul prin excelenta al Bucurestiului, praznuit in aceasta zi, ne poate da curaj prin harul revarsat oricui, fara “economie”, din sfintele sale moaste, dar si prin insusi chipul sau bland, modest, neodihnit si inlacrimat pentru toti cei in nevoi, de arhiereu care traia si slujea pentru a intampina si a alina suferintele “sarmanilor frati ai lui Hristos“. E extraordinar de mangaietor sa stii ca au existat si inca mai exista oameni ai lui Dumnezeu, chiar arhierei, iata, care sa fie aproape de cei “umiliti si obiditi”, de cei aruncati la marginea lumii nemiloase, de  cei pe care nimeni nu-i mai iubeste, nu-i mai vede, nu-i mai baga in seama, care slujeau si isi sfasiau inimile pana la rastignire pentru “saracii lui Dumnezeu”. Asa si numai asa s-au sfintit acesti oameni, asa au dobandit acesti mari nevoitori darurile uriase ale vederii in Duh, ale prorociei si ale tamaduirii. Si asa, si acum, dupa mutarea lor la Cer, ei fac mereu cu noi minuni, in modul cel mai firesc si mai discret, fara mare pompa, galagie si reclama. Cand? Atunci cand gasesc in noi durerea inimii, credinta si, mai ales, sinceritate, umilinta si cainta.

Si cei care inca ne simtim, cat de cat, “stapani pe situatie” si departe de nenorociri, ar trebuie sa constientizam ca nimeni nu este, niciodata si sub nicio forma, dar mai ales in aceste vremuri, pus la adapost de urgia dezlantuirii plagilor ingaduite de Tatal nostru ceresc, tot spre mantuirea noastra. Iar ceea ce s-a intamplat unora o data, se poate intampla oricand tuturor, sub o forma sau alta. Din toate cele care vor veni peste TOTI, nu vom putea iesi teferi sufleteste sau nu vom putea fi scosi si izbaviti de atatea curse intortocheate si perfide, de inselari nemaivazute  si neprevazute, de necazuri cumplite pe care nu le-am putea purta, nimic din toate acestea nu vom putea prin propriile noastre puteri, prin toate cele in care investim zi de zi, pe care le cultivam, constient sau nu, si pe care ne bizuim!In “ziua cea rea”, nu ne va folosi la mare lucru tot ce am facut (de cele mai multe ori risipind in desert) siguri pe noi, plini de ambitie si de incredere in sine, nici tot ce am acumulat ca informatie, inclusiv duhovniceasca, cu atat mai putin lumeasca,  daca ea nu s-a asimilat si nu s-a transformat in noi in “energie” lucratoare de viata a harului.

Avem nevoie de sfinti astazi mai mult ca oricand. Nu doar de anumiti sfinti, nu doar de sfintii inchisorilor, nu doar de sfintii contemporani sau de sfintii romani, ci de toti. Avem nevoie sa regasim drumul inapoi spre o legatura directa, vie si puternica, nu pietist-individuala, ci personala si comunitara, cu sfintenia  intrupata, cu adevaratele repere care sa ne arate calea, sa ne potoleasca foamea de har, sa ne incalzeasca, sa ne curateasca si sa ne invioreze sufletele inghetate si ruginite, imbatranite si inviclenite. Nu atat de discursuri bombastice si de simpozioane interesante sau epatante despre sfinti, ci de rugaciune si de traire impreuna cu ei. Nu e nevoie de spectacole stridente, de exhibitionisme “minuniste”, nu ne ajuta abuzul si exploatarea comerciala sau logoreica a numelor, harismelor si minunilor acelora. Nu ne ajuta sa vorbim despre sfinti suindu-ne pe piedestale pline de emfaza, de unde sa (ne) amagim ca suntem deja atat de familiari si intimi cu ei, incat ne permitem sa dam lectii oricui si incat slava lor sa paleasca in fata desertaciunii slavei pe care o vanam pentru ilustrele noastre personalitati. Nu  e nevoie de si mai multe conferinte despre sfinti, ci de mai multe slujbe, pelerinaje, procesiuni… Dar savarsite cu acea evlavie, simplitate si trezvie, si zamislite din acea rana sangeranda a inimilor indurerate, care sageteaza cerul si care ii aduc pe sfinti langa noi, inlacrimati pentru suferinta si neputinta noastra.

Avem nevoie vitala de sfinti si de mireasma cereasca a sfinteniei, pentru ca nu exista alt antidot la otrava pe care o inhalam, vrand-nevrand, in fiecare zi. Pentru ca avem nevoie de multa Lumina ca sa putem intrezari drumul drept in timpuri cand intunericul lumii da, parca, asaltul final asupra noastra, cautand sa cuprinda si sa inghita totul. Cand putem sa ajungem chiar, fara sa ne dam seama, sa ne drogam, bolnav si sinucigas, cu duhul intunericului, cu duhul minciunii si al murdariei, pana unde ajungem sa ne lasam convinsi, inconstient, ca astazi Raul este mai puternic si decat Dumnezeu, ca Binele nu mai exista, ca tulburarea, scarba, groaza si revolta ar fi sortite ca blestem definitiv al nostru.

Cum scriam si mai de mult, trebuie… Continuare»

28 Comentarii »

*

“Ce mijloace nu intrebuinteaza, mai ales in aceste zile de post, Sfanta lui Dumnezeu Biserica pentru a tine totdeauna gandul nostru insufletit si priveghetor in ostenelile noastre de a placea lui Dumnezeu si a ne mantui sufletul! Duminica trecuta, Ea a infatisat cinstirii si inchinarii voastre Crucea Domnului, ca sa ne spuna: “Nu va temeti de crucea lepadarii de sine si rastignirii de sine; intreaga greutate a crucii a ridicat-o Domnul singur, iar voua va raman doar roadele ei mangaietoare“. Acum ea infatiseaza aducerii si luarii voastre aminte Scara care duce la cer, ne arata pilda suirii pe aceasta scara in scriitorul ei, Sfantul Ioan, si ne descrie fericirea insasi in pericopa evanghelica a Fericirilor. Ea spune acum fiecaruia dintre noi: “Nu cruta ostenelile; uita-te ce sfarsit fericit asteapta pe ostenitori si insufleteste-te; grabeste, fugi, alearga in asa fel ca sa ajungi la tinta“. Biserica face acelasi lucru ca cei care organizeaza curse. Acestia ofera premii pentru cei care intrec pe ceilalti la curse, ca fiecare sa vada ca are de ce sa se osteneasca. Asa si Biserica – arata fericirea desavarsita si indeamna pe fiecare: “Vrei asemenea fericire? Osteneste-te”. Fara osteneala, si inca osteneala din greu, nu vom primi nimic.

Aceasta lectie v-o predau si eu acum. Ca fii ascultatori ai Bisericii o veti primi, fireste. Totusi, voi adauga: primiti-o cu drag, primiti-o nu spre luare la cunostinta, ci spre infaptuire. Socot ca e nevoie sa fac acest adaos, fiindca a primi fericirea sunt gata toti, dar a purta osteneli pentru ea foarte putini dau zor; foarte multi isi ingaduie inlesniri, dar toti asteapta sa primeasca impreuna cu ceilalti partea cea buna. Intocmai, Domnul este Multmilostiv si este gata sa fericeasca pe fiecare: dar in ce ne priveste, nu avem nicidecum voie sa tradam caile aratate de catre Domnul si sa ne punem dupa gustul nostru conditii de primire a fericirii, conditii care nu sunt, totusi, in mana noastra. Continuare»

7 Comentarii »

Părintele Nicodim (Bujor) – cel din urmă membru al „Rugului Aprins” s-a mutat de la noi (5 mai 1915 – 30 ian. 2011)

“Viata este tare frumoasa daca este traita dupa poruncile Domnului”.

Articol din revista Familia Ortodoxa - Nr.2/2011

Părintele Nicodim s-a născut la 5 mai 1915, în Piatra Neamţ, de praznicul Sfintei Muceniţe Irina. In 8 septembrie 1942 a primit îmbrăcarea îngerescului chip, în Mănăstirea Cernica. După 15 ani de slujire în treapta diaconiei, Inalt-Preasfinţitul Efrem (Enăchescu), fost Mitropolit al Basarabiei, pe atunci stareţ al Cernicăi, l-a hirotonit ieromonah. Părintele Nicodim l-a iubit mult pe Sfântul Calinic (ca si pe ceilalţi Stareţi de la Cernica, dintre care a fost canonizat în 2005 Sfântul Gheorghe), alcătuind ceea ce era la acea vreme întâiul acatist al unui Sfânt român — Acatistul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

Din pricina unei boli grave, a fost silit să plece din Cernica, mănăstirea sa de metanie, unde s-a întors în ultimii ani de viaţă, pentru a trece la Domnul în seara zilei de 30 ianuarie — după o îndelungată pătimire (suferea de cancer al oaselor, în metastază). A fost un duhovnic plin de daruri, revărsând în inima oricui dintre cei ce îl cercetau un strop de har, din preaplin de dumnezeiască blândeţe şi dragoste.

Redăm mai jos mărturia unui fiu duhovnicesc, ieromonah şi duhovnic într-una din mănăstirile Arhiepiscopiei Bucureştiului, care, din smerenie, a ales să rămână anonim. Binecuvântările Părintelui Nicodim să ne ajute în anii grei prin care trecem. Amin.

Radu Hagiu Continuare»

16 Comentarii »

“- N-am ştiut. Trăisem ca un dobitoc, ca o vită, ca un orb. La închisoare, înspre amurg, am aflat ce-i aia bunătate, bună cuviinţă, eroism, demnitate. Vorbe mari! Vorbe goale! Vorbe mari şi goale pentru şmecheri şi pentru turnători; vorbe mari şi de mare folos şi pline de înţeles cînd le simţi răcoarea în iezerul de foc şi le poţi gusta farmecul experimental. Creadă fiecare ce vrea, de valoare absolută nu am căderea să vorbesc, una ştiu: că vorbele acestea mari şi însuşirile pe care le semnifică erau acolo mai de preţ decît un şiret, o aţă, un cui (cuiul pe care a învăţat să-l respecte şi Geo Bogza în puşcăria de drept comun), o hîrtie sau alt obiect interzis, de natură să-şi fericească posesorul”. Continuare»

22 Comentarii »

• Vezi si: Duminica Sfintei Cruci. CE RASTIGNIRE FATA DE LUME I SE CERE SI MIREANULUI?

*

Puterea Crucii – Puterea Jertfei

Autentica tărie, adevărata putere nu le deţin armatele, politicienii, deţinătorii de fabuloase averi.

„Mare este puterea Crucii Tale, Doamne. Că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat din pescari apostoli şi din păgâni mucenici, ca să se roage pentru sufletele noastre”.

Când rostim cuvântul „Cruce”, gândul ne poartă spre realitatea jertfei, a sacrificiului, a dăruirii de sine pentru altul, a smereniei personale pentru binele comun.

La prima vedere, jertfa, sacrificiul, smerenia, într-un cuvânt „Crucea”, sunt realităţi care definesc înfrângerea, neputinţa sau slăbiciunea. Purtătorul de cruce este cel condamnat să-şi ducă resemnat greul vieţii din care adesea lipseşte orice nuanţă de biruinţă sau lumină. Omul sacrificat este cel învins într-o confruntare, cel care nu mai are nici o speranţă. Smeritul este cel deposedat de putere, cel călcat în picioare de stăpânitorii cei tari şi puternici.

În contradicţie totală cu cele spuse, Biserica exclamă: Continuare»

26 Comentarii »

22 noiembrie 1943

Scumpul meu Emil, draga mea Lizuta si Fanel

Miscat pana la lacrimi de iubirea voastra pentru mine, cu dor mult in inima, va comunic acum multumiri, ganduri bune si dragoste la dragostea voastra. Dumnezeu sa va ajute! Sunt  sanatos si ma gandesc intr-una la voi, dragii mei, la toate incercarile prin care a trebuit  sa treceti spre a va da seama de desertaciunea acestei lumi, de ajutorul si dragostea lui Dumnezeu, de Viata Vesnica, pe care noi o putem castiga cu mila Domnului, daca ne vom trai viata in iubire curata, fapte bune  si rugaciune.

Viata e un dar  al  lui Dumnezeu, si noi trebuie sa  stim a o trai in chipul cel mai vrednic. Sa ne curatam  de pacate, care ne urmaresc la tot pasul, sa fim cu iubire fata de semenii nostri, sa ajutam, sa raspundem la rau prin bine si la ura prin dragoste, sa ne marturisim pacatele si sa luam temeinic hotararea de a nu le mai savarsi.

Iata, a venit si postul Craciunului. Pregatiti-va sufleteste pentru aceasta mare sarbatoare crestina, prin post si rugaciune si nu uitati milostenia pentru cei saraci si lipsiti, caci milostenia acopera o multime de pacate. Asa ca faceti aceasta fapta mareata, ca la Sfintele Sarbatori sa dati la cate un sarac lipsit de ajutor, ba o paine, ba o prajitura, ba un banut, ca mult va va rasplati Dumnezeu si in vata aceasta si in viata viitoare.

Mie imi pare tare bine ca voi intelegeti aceasta lume. Mi-aduc aminte ca, inca in sat, ii mai ajutati din cand in cand si pe tiganii si nevoiasii de pe la noi! Stiti si voi ce inseamna lucrul acesta!?! Fericirea este sensul intregii noastre vieti. Si eu va marturisesc azi, dupa ani de suferinta, meditatie si framantari cu viata aspra, ca Viata nu are nici un sens fara Hristos! Ca toate alergarile noastre fara Iisus sunt desertaciune si goana dupa vant!

De aceea, sa cautam ca prin modul nostru de traire sa-l castigam pe Mantuitorul in inimile noastre.

Numaidecat sa va spovediti si impartasiti. Sa faceti o spovedanie cat mai serioasa si mai adanca. Sa luati hotararea de a va lepada de pacate, sa duceti lupta cu raul inimii voastre inclinate a-i judeca si condamna pe altii pentru faptele lor cand noi insine savarsim  aceleasi pacate. Va rog foarte mult, grijiti-va de suflet!

Pe Emil cresteti-l  in iubire de Dumnezeu. Invatati-l sa se roage, se cante cantece crestine, sa se poarte cu dragoste si nevinovatie. El e un copil curat si nevinovat la suflet. Si eu ma straduiesc sa devin prunc la suflet, ca si el. Voi, ca parinti  aveti o mare raspundere. Anume, aceea de a-i da o educatie crestina, a-l creste in cea mai mare curatenie, a-l  ingriji si a-i face Viata  cu adevarat fericitia printr-o traire curata a Domnului nostru Iisus Hristos. Iubiti-va voi si iubiti pe toata lumea. Purtati-va cu toti asa cum va purtati cu proprii vostri frati si surori. Dumnezeu care vede toate va va rasplati insutit.

(…). Sunt fericit si multumit. Iar voua va multumec pentru modul frumos cum ati inteles intotdeauna a va purta cu mine. Iar eu, pentru greselile pe care le-am savarsit fata de voi, cat am fosti in mijlocul vostru va cer iertare. Pe Emil il strang la san, cu iubire. Va iubesc mult!

Cu toata dragostea Valeriu

***

30 ianuarie 1948

Scumpa mama, Valentina draga sora,

Multumesc bunului Dumnezeu pentru grija si dragostea cu care ne pazeste pe toti. Am primit cu bucurie vestea ca ai calatorit bine pana la Alba-Iulia. Aseara am primit randurile matale, mama draga, si o c.p. de la Parintele.

Sa ne rugam lui Dumnezeu, sa-i multumim Lui pentru tot. Sunt asa de multumit ca te-am vazut, mama, senina si increzatoare. Aseara am primit o scrisoare de la Norica, cu multe vesti frumoase si tare multumita. Indeosebi de dragostea cu care ati imbratisat-o cat a fost acasa si la plecarea ei.

Azi am primit semnul tau de dragoste, Valentina, scumpa mea sora, si sunt asa de bucuros, de linistea sufletului tau, de credinta si iubirea ta, de nadejdea ta in Dumnezeu.

Draga Lizunea [Elisabeta, sora cea mica, n.n.], tu ce spui: iti sta bine la bal, dansand, in timp ce Tuţa [tatal lor, Vasile, n.n.] cine stie unde este? [Vasile Gafencu murise inca din 1942, deportat de sovietici in Siberia, insa familia sa ii pierduse legatura din momentul in care a hotarat, in 1940, sa ramana in Basarabia rapita de sovietici, n.n.] Dumnezeu sa-l aiba sub aripa dragostei lui, in timp ce noi, fratii tai, ai nostri, tremuram la gandul ca ati putea savarsi din nestiinta vreo greseala!

Iar tu, acum, cand intelegi ce este dansul, intelegi ca balurile sunt expresia patimilor, placerilor si a destrabalarii omenesti, tu inca mai starui in acest rau!? Continuare»

13 Comentarii »