“Concentrate” duhovnicesti
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Publicat pe 14 Apr 2012 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Sambata Mare, Saptamana Mare, VIDEO | Print
[...] „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe Tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost Hristoase, toate plinindu-le Cel ce eşti necuprins”.
Sâmbăta cea mare este deci ziua tăcerii adânci dinaintea Învierii, în care Hristos sfărâmă moartea în iad şi cheamă la înviere întreaga umanitate. Lacrimile Bisericii pentru Mirele ei mort pe Cruce şi îngropat în mormânt sunt însă seminţele învierii ei din moartea păcatelor. [...]
***
“Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur, si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, caci Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor“.
“Iata, fratilor, povata pe care ne-o da Sfanta Biserica pentru aceste zile mari si sfinte! Cu aceasta ea voieste sa ne zica: evenimentele pe care le amintim in aceste zile sunt mai presus de graiul omenesc si nici mintea nu le poate cuprinde; sa parasim deci orice rastalmacire, sa indepartam de la noi toate gandurile pamantesti, sa lepadam toata grija cea lumeasca, sa stam cu frica si cu cutremur in cea mai adanca tacere; sa privim, sa fim cu luare-aminte si sa luam invatatura.
Supunandu-ne acestei povete a Sfintei Biserici, si noi, fratilor, n-am fi deschis gura noastra cea nevrednica daca n-am fi crezut aceasta de trebuinta si n-am fi avut de gand a va aduce si pe voi si pe noi insine mai aproape de aceasta dorita tacere sufleteasca si trupeasca, pe care ne-o cere Sfanta Biserica. O, cat de trebuincioasa este ea aici! Continuare»
Publicat pe 14 Apr 2012 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sambata Mare, Saptamana Mare, Vinerea Mare | Print
Cititi si:
(Fragmente din predica ţinută în biserica Sfânta Treime din Panorama, la sfârşitul slujbei scoaterii Sfântului Epitaf)
Hristos n-a murit pentru că Pilat n-a judecat cu dreptate sau pentru că Iuda L-a trădat sau pentru că a căzut în mâinile oamenilor răi. Nu a murit din aceste pricini. Hristos putea să nu vină din cer, şi nu I s-ar fi întâmplat acestea, sau, dacă a venit, ar fi putut cu o privire să-i piardă pe toţi. Iisus a murit pentru că trebuia să moară şi greşim când ne ocupăm de celelalte cauze şi nu luăm seama la aceasta. Cu siguranţă, Pilat are o răspundere pentru ceea ce a făcut, dar Hristos nu a murit pentru că acela sau alţii au fost răi, ci pentru că trebuia să moară.
Noi, oamenii, fără excepţie trebuie să murim. Deci, să nu avem păreri deşarte despre noi, să socotim că suntem ceva şi să ne străduim prin meşteşugiri şi înşelăciuni, să ţinem drept acest „cadavru”. Da, omul este un „cadavru”, un nimic în urma păcatului şi trebuia să moară cineva. Hristos nu avea nevoie să moară pentru El însuşi, ci a murit pentru noi.
Publicat pe 12 Apr 2012 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Joia Mare, Parintele Sofronie Saharov, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Saptamana Mare | Print

“Golgota a fost numai ultimul act, punctul culminant, care a unit totul: suferinta mentala a unei morti infame, rasul salbatic si razbunator al celor pe care i-a ofensat, suferinta fizica a rastignirii, mahnirea Duhului Sau pentru ca oamenii au dispretuit vestea iubirii Tatalui.
A fost osandit din toate partile: de catre Imperiul Roman in zelul acestuia pentru legalitate si ordine; de Biserica Vechiului Testament intemeiata pe Legea lui Moise, primita pe Muntele Sinai; de multimea care primise atat de mult bine din mainile sale. Ucenicii s-au risipit, Hristos a fost lasat singur, condamnat si pe cale de a pogori la cei ce sedeau in intunericul iadului. (…) Continuare»
Publicat pe 11 Apr 2012 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Despre inselare, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Miercurea Mare, Parintele Constantin Sarbu, Razboiul nevazut, Saptamana Mare, Sfantul Teofan Zavoratul | Print
“Dar ochii vinovati ori se ascund, ori se obrăznicesc, atunci când nu vor să se plece…”
“Pe ziua de astazi – iata, prin altele, ce amintire amara: mai-marii iudeilor s-au adunat in casa lui Caiafa si chibzuiau cum sa-L prinda prin viclenie pe Domnul Iisus si sa-L dea mortii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul din cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, si a zis: “Ce voiti sa imi dati, si eu Il voi da pe El voua?” Ei i-au dat treizeci de arginti. Cand am citit locul acesta din Scriptura, sufletul meu s-a umplut de nemultumire – si asupra mai-marilor iudei, si asupra lui Iuda. Ce aveau in vedere acesti mai-mari, de au atras asupra lor si a poporului vina si pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu? Si cum a putut sa se hotarasca la asa o fapta Iuda, care intotdeauna era asa de apropiat de Domnul si asa limpede vazuse intiparita in El plinatatea Dumnezeirii?
Dupa aceea, gandul meu s-a mutat la caracterul tradarii lui Iuda; si in timp ce cugetam la lucrul acesta, din constiinta au inceput sa rasara una dupa alta propriile mele fapte, foarte asemanatoare cu fapta lui Iuda. Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat semanau mai tare. Continuare»
Publicat pe 11 Apr 2012 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Meditatii duhovnicesti, Sfantul Calinic de la Cernica, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Vremurile in care traim | Print
In aceste vremuri dure si viclene, care se tulbura si se salbaticesc pe zi ce trece, cand “scarbele ne cuprind“, cand vestile rele si durerile sub toate formele – ale altora, apropiati si departati, dar cu totii legati de noi prin fire nevazute – sau chiar ale noastre, ne strapung si ne coplesesc, pe unii pana la zdrobire, cand simtim ca puterile sufletesti si trupesti ne slabesc, iar nelinistea si deznadejdea ranjesc amenintator catre noi numai daca indraznim sa aruncam un ochi realist in viitor (chiar cel apropiat), pana acolo unde simtim ca… “nu putem rabda sagetarile diavolilor”... Ei bine atunci, avem cu atat mai mare nevoie sa privim ceva mai putin in jos si mai putin inainte (in timp), mai putin spre toate cele intunecate si apasatoare ale Vaii Plangerii, si mult mai mult, in Sus, spre Lumina sfinteniei, spre inaltul Imparatiei cerurilor; iar de acolo, desertandu-ne fara rusine, pana la fund, sacul lacrimilor stranse prea mult in suflet, sa ne luam provizii de putere, de pace, de nadejde - din credinta ca sfintii lui Dumnezeu sunt vii si lucratori si aici, si acum, pentru noi. Si nu ne vor lasa singuri.
Sfantul Ierarh Calinic, ocrotitorul prin excelenta al Bucurestiului, praznuit in aceasta zi, ne poate da curaj prin harul revarsat oricui, fara “economie”, din sfintele sale moaste, dar si prin insusi chipul sau bland, modest, neodihnit si inlacrimat pentru toti cei in nevoi, de arhiereu care traia si slujea pentru a intampina si a alina suferintele “sarmanilor frati ai lui Hristos“. Continuare»
Publicat pe 11 Apr 2012 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Credinta in familie, Crestinul in lume, Cuvantul ierarhilor, Pastorale, Portile Iadului, Vremurile in care traim | Print
“[...]
Iubiţi credincioşi,
Faţă de atâtea binefaceri pe care le-am primit noi de la Hristos, Dumnezeul nostru, nimeni nu poate să rămână nepăsător. O astfel de iubire jertfelnică aşteaptă răspunsul dragostei noastre. Din păcate însă noi ne purtăm urât cu Hristos, uităm repede ceea ce a făcut El pentru noi, şi prinşi în iureşul materiei şi al poftelor lumii acestei Îl batjocorim, Îl hulim, şi doar atunci când avem nevoie alergăm la El. Legătura noastră cu Hristos este una de circumstanţă. Alergăm la biserică doar atunci când avem nevoie, iar creştinismul nostru formal este cauza a tot răul material şi spiritual ce vine asupra noastră.
Nu punem în lucrare şi nu folosim ceea ce Dumnezeu ne dăruieşte, nu dorim darurile Sale plătite cu scumpul Sânge al Fiului Său, ci ne alipim de bunurile şi plăcerile trecătoare ale acestei lumi, jignind bunătatea Dăruitorului nostru. Necinstea, răutatea, invidia, egoismul, neîncrederea intoxică societatea noastră.
Continuare»
Publicat pe 10 Apr 2012 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Invierea Domnului (Sfintele Pasti), Pastorale, PS Sebastian, Saptamana Mare | Print
Vezi si:
† S E B A S T I A N,
cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,
Iubitului Nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!
Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,
Preacuvioase Maici,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Patimile Domnului din Săptămâna Mare au stârnit în sufletele contemporanilor lui Hristos sentimente dintre cele mai diverse, ce i-au condus la fapte extreme. Astfel, dacă fariseii şi cărturarii L-au hulit iar arhiereii poporului L-au învinuit că nu respectă Legea, regele Irod L-a ignorat, guvernatorul Pilat L-a condamnat, Iuda s-a spânzurat, iar Apostolul Petru s-a lepădat de Dânsul. Comportamentul acestora, precum se vede, a variat de la credinţa unora că protejează Legea Sfântă de un „Nelegiuit” (în cazul fariseilor şi al cărturarilor) şi convingerea că aduc „închinare lui Dumnezeu” (In 16, 2), până la nepăsare (în cazul lui Irod); şi de la slalom politic (Pilat) şi frică, până la deznădejde şi moarte (în ceea ce-l priveşte pe Iuda). Continuare»
Publicat pe 08 Apr 2012 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile), Poezii, Saptamana Mare, Sfantul Efrem Sirul | Print
Vezi si:
***
1: intrarea lui Iisus in Ierusalim si iesirea lui Israel din Egipt; 2-3: fiica Sionului isi respinge Mirele; 4-5: si-si imita mama care desfranase cu vitelul de aur; 6-8: fiica Sionului si Irodiada; 9-10: cei doi luminatori pe Golgota; 11: fiica Sionului cheama in ajutor pe Cezarul si pe Baraba; 12-14: fiica Sionului si cei doi talhari; 15: zadarnicia atacurilor impotriva lui Dumnezeu; 16-18: prin Intrupare Dumnezeu a venit in intampinarea slabiciunilor fiicei Sionului
Pe melodia: Dumnezeu in milostivirea Sa
1. O, Domnule al lui David, care ai incalecat pe manzul asinei si ai venit la fiica Sionului [Za 9, 9; Mt 21, 4], mandru alai mergea inaintea Mirelui, caci din toate partile rasuna Osana. Orbii isi dobandeau inaintea Lui lumina [ochilor], ologii topaiau si dantuiau. Alaiul fiicei Sionului in pamant locuit a intrecut alaiul care a fost pentru fiica Sarrei la iesirea sa din Egipt. Continuare»
Publicat pe 08 Apr 2012 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile), Invierea lui Lazar, IPS Bartolomeu Anania, Parintele Gheorghe Calciu, Parinti de la Putna | Print
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
- Nu este o sarbatoare festivista, ci una serioasa. Nu ne putem bucura decat pe jumatate, dar cu un ochi plangem. In centrul Sarbatorii sta un Om trist.
- Intrarea in Ierusalim - chipul intrarii Domnului in sufletul omului, care este o intrare complicata si dureroasa.
Publicat pe 06 Apr 2012 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Biserica rastignita, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Fratii mai mici ai lui Hristos, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Minuni si convertiri, Preotie (pentru preoti), VIDEO | Print

Vezi si:
„Eu şi fraţii mei, de multe ori, copii fiind, îi reproşam: tată, dar mata nu te gândeşti la noi şi la mama deloc, chiar deloc? Iar el ne răspundea: pe voi vă am mereu, dar cel care bate la uşă e mai necăjit ca voi, are mai multă nevoie de mine. Chiar şi acum, în ultima perioadă, de când e mai bolnav, vin credincioşi care s-au spovedit la el o viaţă sau care îi cer sfaturi. Şi nu de puţine ori i-am spus: tată, nu mai putem primi tot timpul oameni, de-acum eşti bătrân, eşti bolnav, nu vezi că de-abia te mai ţii în picioare şi oboseşti foarte repede? Dar el nu ştie altceva decât să fie mereu aproape de cei din jur, chiar dacă îi este foarte greu. Acesta este tatăl meu“, îmi spune fiica părintelui Constantin Burduja, părintele din Vaslui care sărbătoreşte astăzi 101 ani de viaţă. Continuare»