Război întru Cuvânt

• Sfantul Nicolae Velimirovici, noul Ioan Gura de Aur si proorocul suferintelor celor din urma (18 MARTIE)

„Şi acum, Stăpâne Doamne, ia sufletul meu de la mine, pentru că mai bine este a muri eu decât a trăi” (Iona 4:3). Aşa s-a tânguit de două ori Prorocul Iona către Dumnezeu. Întâia oară – când Dumnezeu l-a trimis în marea cetate Ninive ca să vestească pieirea ei din pricina păcatelor. Auzind acestea, Ninivitenii s-au pocăit şi s-au îndreptat, iar Dumnezeu şi-a schimbat hotărârea şi a păstrat cetatea Ninive pentru pocăinţa ei. Căci toţi se căiseră cu amar, de la împărat la cerşetor, şi au rânduit post pentru ei şi pentru dobitoacele lor, ca nimeni să nu mănânce nimic, ci să se pocăiască până ce Dumnezeu se va milostivi şi le va ierta păcatele. Şi a văzut Dumnezeu aceasta, şi şi-a schimbat hotărârea, şi n-a mai nimicit cetatea Ninive. Dar aceasta n-a fost pe placul lui Iona, care i-a strigat lui Dumnezeu: „Şi acum, Stăpâne Doamne, ia sufletul meu de la mine, pentru că mai bine este a muri eu decât a trăi”. Continuare»

1 Comentariu »

• “CRED, DOAMNE, AJUTA NECREDINTEI MELE!” – parintele Nicolae Steinhardt:

“(…) Credinţa, aşa cum reiese din numeroase locuri ale Sfintei Scripturi şi din exegezele principalilor ei comentatori, ni se prezintă ca un mister şi un paradox. Ca pe un mister şi ca pe un paradox ne este înfăţişat actul de credinţă – mai acut şi mai tainic decât oriunde altundeva – la Marcu 9, 24. Căci răspunsul tatălui la mustrarea Domnului (i s-a atras atenţia că acelui ce crede toate îi sunt cu putinţă): „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” nu pare mai puţin contradictoriu şi indescifrabil decât „problema încuietoare”, cunoscută în logică drept paradoxul cretanului. Continuare»

7 Comentarii »

“- Cate greutati intampinati la Coliba, Gheronda! Vin acolo bolnavi psihic, consumatori de droguri…

- Aici se vede daca avem dragoste adevarata. In persoana fratelui nostru Il vedem pe Hristos. Caci tot ce facem ca sa-l odihnim pe fratele nostru este ca si cum o facem pentru Insusi Hristos. “Intrucat ati fracut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut”[1].

Intr-o zi a venit la Coliba un copil indracit impreuna cu tatal sau. In acel moment a venit si un cunoscut de-al meu, iar eu l-am luat pe tatal copilului deoparte ca sa-i spun cateva lucruri, caci din cauza lui se indracise copilul. Bietul de el era intr-o stare jalnica. Ditamai flacaul si-i curgeau mucii… Cand cunoscutul meu l-a vazut, s-a apropiat de el, si-a scos batista, i-a sters nasul si a bagat-o iarasi in buzunar. Si-a scos apoi crucea de aur de la gat si a pus-o la gatul copilului. Dar nu lucrul acesta era atat de important, cat sa fi vazut cu cata dragoste, cu cata afectiune a sters nasul copilului – de-ati fi vazut in ce hal era! Am ramas impresionat. L-a durut pentru el ca pentru un frate. Daca nu-l simtea ca pe un frate, ar fi facut aceasta? Daca il iubesti pe celalalt ca pe un frate, ii stergi nasul cu propria batista si o pui iarasi in buzunar! Dar daca nu-l simti ca pe un frate, este ca un corp strain: putin sa te atinga, imediat sari in sus; putin scuipat sa cada pe tine, te duci repede sa te speli.

Continuare»

6 Comentarii »

• A fi ucenicul lui Iisus nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. A fi ucenicul lui Iisus însemnează o prevedere, un război şi a-ţi zidi o cetate. A nu-ţi face socoteala aceasta însemnează a te face de râs. Iar a nu te face de râs însemnează a-L urma pe Iisus în toată calea vieţii Sale pământeşti, chiar dacă ultimul pas al căii îl vei avea de făcut răstignit pe o cruce. „Dumnezeu poartă paşii omului”, iar acestea sunt marile hotărâri spre El.

• Vecinul tău bate crâşmele, verişoara ta a fugit necununată, feciorul tău fuge de biserică, copiii tăi umblă la joc seara şi scuipă după preot. N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine.

• Nu te simţi mai aproape de Dumnezeu şi de oameni ca de pe Cruce (dupa ce ai trecut prin calvarul „crucii”). Dar nouă nu ne-a fost rînduită, pentru că nu suntem vrednici.

• Eu nu va dau neapărat canoane, mătănii, rugăciuni şi post, ci vă îndemn să vă schimbaţi purtările şi să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru crucea pe care v-a dat-o, că Sfânta Biserică, Sfânta Împărtăşanie le ştiţi – dar faptul acesta l-am găsit de cuviinţă să vi-l spun mai mult. Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, că mulţumind lui Dumnezeu de toate durerile şi schimbându-vă purtările vă veţi bucura. O veţi face?
• Dometie, un călugăr tânăr de la Muntele Athos, era foarte vesel, tot timpul cânta. Într-o zi l-am găsit în chilie plîngînd şi l-am întrebat, de ce plânge. Mi-a răspuns că l-a părăsit Dumnezeu. Eu l-am întrebat, cum? Şi a zis: – Nu mai am niciun necaz, „sunt scutit de supărări”. Care dintre voi aţi plînge, pentru faptul că v-a părăsit Dumnezeu, în cazul că v-a luat crucea? Căci nu v-a bătut nimeni piroane în mâini şi nici cunună de spini nu v-a pus pe cap. Sfântul Apostol Pavel zice aşa: „Roagă-te neîncetat, munceşte neîncetat şi mulţumeşte lui Dumnezeu neîncetat pentru toate bucuriile şi durerile pe care ţi le-a dăruit” (I Tesaloniceni 5, 16-18). Continuare»

4 Comentarii »

SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI:

„Fie ca inima ta să nu pizmuiască pre cei păcătoşi, mai bine fii mereu în frica Domnului.” /Pilde 23:17/

1. Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru început şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia cea dintru început şi buruiana cea străveche au izvorât din păcatul cel dintru început şi străvechi al strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi prea-marele dar ce ţi s’a dat prin botez?

2. Dintr’o cocină murdară, botezul a făcut din tine Biserică. Aşadar, ce invidie poţi avea oare în inimă faţă de cei ce preschimbă iarăşi o dumnezeiască Biserică în cocină murdară? Inima ta să nu invidieze pe cei păcătoşi.

3. Sau dacă cuiva i se curăţă, luminează, tămâiază şi împodobeşte casa; şi acesta, în loc să ţină casa sa în astfel de rânduială, ia lopata şi aruncă peste uşi şi ferestre toată necurăţia – îl vei invidia, oare, sau îl vei plânge?

4. Însuşi Domnul Dumnezeu a curăţit prin botez pe tot omul botezat. Frica ar trebui să te cuprindă în faţa acestui gând, frica lui Dumnezeu, care a venit pentru a spăla, lumina, renaşte şi mântui pe oameni.

5. Precum curg lacrimile din pricina unei mari tristeţi, dar şi din pricina unei mari bucurii, aşa şi frica îl cuprinde pe om din pricina unei mari răutăţi, dar şi din pricina unei mari jertfe. Dumnezeu S’a arătat în Hristos ca o slugă pentru a curăţi casa ta, pentru a preschimba cocina în Biserica din inima ta. Oare nu te cuprinde frica de atâta smerenie a Împăratului Împăraţilor? Şi oare nu te cuprinde frica când vezi pe omul botezat când păcătuieşte? Cu adevărat, nu este ceva mai nebunesc decât a invidia pe păcătos. Nebunie e şi a-l invidia pe cel drept, mare nebunie – dar a-l invidia pe păcătos e cel mai nebunesc lucru. Continuare»

14 Comentarii »

“De multe ori o rană gravă / E mai uşor de suportat/ Decât o vorbă plină de otravă/Care ucide în noi un gând curat. Doar aripile îngerilor buni/Pot fi aşa de albe şi uşoare/ Ca mâna-ntinsă în semn de împăcare/ Ce domoleşte în noi adânci furtuni”. (Parintele Atanasie, pentru: Biserica din casa)

“Cei mai mulţi oameni cred că cred… De unde ştiu asta? De la mine… (râde…) Şi eu am fost ani la rândul în poziţia asta… DAR, când vine o adiere mai puternică, se clatină… Continuare»

9 Comentarii »

„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa” (Pilde 4:23)

1. Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s’a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima.”

2. Din inimă izvorăşte sânge, iar în sânge e sufletul. Precum e sufletul în inimă, aşa e în tot omul. Dacă apa în izvor este sărată, este sărată şi în râu; dacă e dulce în izvor, va fi dulce şi în râu. Cum e izvorul, aşa-i şi vărsarea râului. Continuare»

8 Comentarii »

Rugaciune pentru vederea pacatului propriu

Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvîrşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu. Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre. Continuare»

1 Comentariu »

• Ascultati cantarile psaltice din Slujba (cu parastasul) din Sambata pomenirii mortilor/ “Mosii de iarna”- Corul Stavropoleos
• Acatistul catre Dumnezeu Tatal pentru cei adormiti (mp3)
  

• Crestinortodox.ro: Pomenirea mortilor – Mosii de iarna

Pr. Al. Schmemann despre semnificatia Sambetei Pomenirii celor adormiti

“In ajunul acestei zile (Sambata lasatului sec de carne), Biserica ne invita la o pomenire generala a celor ce “au adormit intru nadejdea invierii si vietii vesnice“. Aceasta este, intr-adevar, ziua cea mare de rugaciune a Bisericii pentru cei morti. Continuare»

4 Comentarii »

“Niciodată să nu crezi ca El nu te ascultă.

Inima mea dulce, El te ascultă înainte ca gura să se deschidă şi înainte ca oftatul să ţi se fi slobozit din piept”.

Frate Piotr, harul cel dumnezeiesc să te lumineze şi să te întraripeze cu dumnezeiescul dor,

Fiul meu,

Din nou mă supun gândului meu celui plin de duioasa dragoste pentru tine şi iţi scriu, sperând ca tu vei pune la inima cuvintele mele, nu ca pe nişte cuvinte duhovniceşti, ci ca pe cuvinte venite dintr-o experienţă amară de viaţă, dar şi din îndulciri pe care Domnul Dumnezeu mi le-a trimis atunci când El a socotit.

Aş vrea sa-ţi mărturisesc ca şi eu, un hârb scofâlcit şi uscat, am cutezat a mă apropia de viaţă monahala, nu chiar din fragedă vârsta, deşi poate ar fi fost mai bine aşa. Să ştii ca eu am intrat în mănăstire, cunoscându-i pe Bătrânii de la Pskov, o lavra care n-a fost închisa niciodată, la vârsta de 32 de ani. Maica mea, iubindu-mă foarte mult, nu vroia să mă lase şi nici eu nu eram prea hotărât, fiindu-mi oarecând teama, gândindu-mă ca ce o să fac eu intr-o mănăstire, ca o să mă plictisesc toata ziua! Cu toate acestea maica mea mi-a sădit în suflet dragostea de sfintele slujbe şi de sfânta Spovedanie. Întrucât nu eram decis, m-am “consacrat” meseriei mele de învăţător intr-un sat al Rusiei de nord unde m-am născut, pe care o făceam cu multa dăruire. Eram pasionat de ceea ce făceam dar nu-mi aducea întreaga mulţumire în inima. Continuare»

18 Comentarii »