Război întru Cuvânt

Cum s-au aflat Sfinţii pe malul celălalt

“In scrierile Sfinţilor Părinţi întâlnim deseori acest îndemn: să pui început, sau pun început, sau am pus început, sau voi pune început. Intâlnim acest îndemn la Sfinţii Părinţi, dar îl întâlnim şi în zilele noastre. Mi-e teamă, însă, că nu ştim exact ce înseamnă acest îndemn şi ce vrea să spună cineva atunci când îl foloseşte. Nu inseamnă nimic dacă doar rosteşte cineva un îndemn al Părinţilor sau al unor oameni sfinţi din zilele noastre. Problemele trebuie cunoscute de om, pe cât este cu putinţă, în profunzime şi abia apoi să se familiarizeze cu ele, să le asimileze, să le trăiască. Fără aceasta, cunoaşterea nu foloseşte la nimic.

Ce înseamnă aşadar pun început?

Din câte vedem în scrierile Părinţilor, se poate ca cineva să spună, sau chiar să şi simtă, în fiecare clipă, nevoia de a spune pun început, voi pune început. Şi aceasta nu doar la începutul anului, nu doar când ne aflăm în vreun popas al vieţii noastre, nu doar la începutul săptămânii, ci la începutul fiecărei clipe. Pun început. Omul nu numai gândeşte că este bine să facă aşa, dar simte nevoia să şi spună pun început. Şi cu cât se hotărăşte cineva mai degrabă să pună început, cu atât este mai bine. Dacă nu cunoaşte, însă, semnificaţia acestui îndemn şi nu face ceea ce trebuie, totul va părea un joc sau o bătaie de joc. Continuare»

4 Comentarii »

Rugaciune pentru vederea pacatului propriu

Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvîrşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu. Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre. Continuare»

1 Comentariu »

• Intrebat-au unii pe avva Macarie, zicand: cum suntem datori sa ne rugam? Le-a zis lor batranul: nu este trebuinta a vorbi multe, ci a intinde adeseori mainile si a zice – Doamne, precum vrei si precum stii, miluieste! Iar de le sta razboi asupra, ziceti - Doamne, ajuta-mi! Si El stie ce e de folos si face cu noi mila.

• Trecand odata avva Macarie cu fratii prin Egipt, a auzit un copil zicand mamei sale: mama, un bogat ma iubeste si eu il urasc si un sarac ma uraste si eu il iubesc, si auzind avva Macarie, s-a mirat. Si i-au zis lui fratii: ce este vorba aceasta parinte, ca te-ai mirat? Si le-a zis lor batranul: cu adevarat, Domnul nostru este bogat si ne iubeste pe noi si nu voim sa-L ascultam. Iar vrajmasul nostru, diavolul este sarac si ne uraste si iubim necuratia lui.

• Rugatu-l-a pe el avva Pimen cu multe lacrimi, zicand: spune-mi un cuvant – cum ma voi mantui? Si raspunzand batranul, i-a zis: lucrul care il ceri, s-a dus acum de la calugari. Continuare»

3 Comentarii »

“… Dar şi obiceiul care stăpâneşte, ca oamenii să-şi ceară între ei să se roage unii pentru alţii, nu este oare dovada că rugăciunea are întâietate, că ea este cea mai mare şi mai sigură izbândă? Din acestea se descoperă caracterul sobornicesc al rugăciunii. Numai ea poate să ia şi să cuprindă in sine, într-una, atât cele depărtate, cât şi cele despărţite şi să unească între ele mădularele potrivnice aşa încât fiecare să cunoască pe aproapele său ca pe mădularul său, cu toate că trăiesc despărţiţi…“.

Rugaciunea desavarsita a Cuviosului Iosif ca partasie la durerile oamenilor

Am lungi mult cuvântul dacă am voi să descriem toate cele referitoare la acest subiect in viaţa Stareţului nostru. Rugăciunea a fost pentru el un capitol nesfârşit şi principala sa preocupare. I s-a dăruit ei cu totul. Toată viaţa sa, toată dăruirea si râvna sa, toată grija şi strădania sa, toată fiinţa sa le-a dăruit lucrării rugăciunii. Noi, smeriţii, săracii si neputincioşii din fire şi în lucrare, ce vom spune si ce vom descrie din tainele greu de pătruns?

Vedeam viaţa lui practică exterioară şi ne minunam de câtă nemilostivire arăta faţă de sine şi ne gândeam mult la aceasta. Insă cine putea să vada sau să descrie lumea sa lăuntrică, suspinele sale tăcute şi celelalte, pe care ziua şi noaptea le aducea lui Dumnezeu?

Era cu putinţă ca unele pricini binecuvântate sa-l înduplece să facă oarecare pogorăminte în privinta vreunui lucru practic care îl preocupa. Insă era cu neputinţă să facă pogorăminte în privinţa regulii si duratei rugăciunii. Acrivia şi stăruinţa sa în lucrarea dumnezeiască a rugăciunii dau mărturie de măsura profundă a nevoinţei sale, iar roadele ei erau foarte vădite. După învăţătura Sfinţilor noştri Părinţi, dovada limpede a sporirii unui suflet este rugăciunea neincetată, ca o stare prezentă în el, şi nu ca un rezultat al strădaniei. Şi la duhovnicescul nostru Stareţ am văzut că rugăciunea era grija şi scopul sau principal. Pururea-pomenitul ne învăţa şi neobosit ne arăta valoarea şi bogăţia rodului rugăciunii. Adeseori accentua: Continuare»

6 Comentarii »

“Uneori credem că nu avem energie, când de fapt avem o cantitate incredibilă de energie în noi. Secretul este să găsim un gând smerit care să ne ruşineze, care să ne aducă pocăinţă şi să descătuşeze energia duhovnicească din noi“.

- Aţi vorbit despre oamenii din ziua de azi, doritori de plăceri şi confort. Aşadar, care este locul sentimen­telor [de fapt: emotiilor, trairilor afective, n.n.] în viaţa noastră?

- Toţi avem sentimente [emotii, trairi afective, n.n.], dar acestea sunt în realitate o expresie a „omului vechi” şi Dumnezeu ne cere să ne dezbrăcăm de acest „om vechi” (Ef. 4:22) şi de sentimente [emotii, n.n.]. Trebuie să convertim aceste sentimente, care sunt de natură psihologică (sufletească) în simţiri şi trăiri duhovniceşti.

- Aţi putea defini sentimentele [emotiile, trairile afective, n.n.]? Continuare»

6 Comentarii »

17 noiembrie - 47 de ani de la plecarea muceniceasca la ceruri

Cititi si:

• Parintele Daniil (Sandu Tudor), un sfant al Gulagului romanesc
• Tulburatoarea minune a unui sfant rastignit al Aiudului: Cuviosul Daniil (Sandu Tudor)
• Parintele Daniil – indemn duhovnicesc si mangaiere pentru un suflet-frate

• Imnul Acatist al Maicii Domnului – la Rugul Aprins, facere a lui Daniil ieroschimonahul (Sandu Tudor) – text
• Imn Acatist la Rugul Aprins – citit de Maica Siluana Vlad
• Imn Acatist la Rugul Aprins – cantat la Schitul Rarau

Marea drama a adevaratei si sfintei Ortodoxii este lipsa tipatoare a duhovnicilor si ierarhilor. Duhul Sfant tine locul tuturor…, ca nici un trup sa nu se mandreasca, sa nu se laude in fata lui Dumnezeu!

1. Crestinismul: biruinta prin slabiciune

(sursa: cuvant.credo.ro)

“Crestinismul este tragismul supremei bucurii, tragismul indumnezeirii. Omul nu mai e condus de Dumnezeu din afara. Acum, Dumnezeu e ca si cum n-ar fi, fiind suprema Smerenie. Este in noi cu toata plenitudinea Lui euharistica. Imparatia cerurilor e in noi cu toata tri-hipostatica prezenta. Asta inseamna sa bem tot amarul apocaliptic al supremei bucurii, din sapte potire. Asta inseamna, pana la sfarsitul veacurilor, sa biruim prin slabiciune si, iluminati, sa implinim pururea chinurile si patimile Hristosului. Asta inseamna ca, in biruinta asupra durerii pacatului, provizoriului si mortii, e necesar supremul, cutremuratorul pogoramant in toate. Continuare»

5 Comentarii »

IPS Teofan – Catisma a treia din PSALTIRE Continuare»

20 Comentarii »

Despre rugăciune

Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlineste-o pe asta, tătucuţă. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă si găleata e mică.

Citeste dimineata Acatistul Maicii Domnului iar seara citeste Paraclisul ei. Crezul – neapărat, măcar o dată pe zi, si Psalmul 50 de două-trei ori pe zi… Mai mult, canonul e benevol: “Tatăl nostru” fără număr, “Doamne Iisuse” fără număr, metanii fără număr. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă stiu pe mine: dacă mă scol de dimineată si-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineata si te învârtesti asa, prin casă – că mai am asta de făcut, mai am si treaba astălaltă -, apoi nu-ti merge bine toată ziua. Asa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui – poate au gresit ceva cu gândul. Continuare»

12 Comentarii »

• Sursa: ASTRADROM
  

Minunea de la Huta (Reportaj TVR 1 – Universul credintei)

• Talcuirea minunii (cuvinte preluate de la: Minune Dumnezeiască la Schitul Huta: Icoana Maicii Domnului a vărsat lacrimi! si de la: Pr Iustin Parvu: despre lacrimarea icoanei Maicii Domnului de la Huta)

Parintele Justin Parvu: Continuare»

13 Comentarii »

• Paraclisul Sfantului Mucenic Ciprian (audio)
• Acatistul Sfantului Mucenic Ciprian (text)

“(…) Luand Ciprian cartile sale de invatatura a chemat pe unul din duhurile cele necurate pe care il stia ca degraba poate sa aprinda cu necurata dorire inima Iustinei spre tanarul acela. Iar diavolul i-a fagaduit cu sarguinta sa-i indeplineasca dorinta si cu mandrie a zis:

“Nu-mi este mie cu anevoie acest lucru, de vreme ce eu de multe ori am cutremurat cetati, ziduri am surpat, case am despartit, varsari de sange si ucideri de tata am facut; invrajbiri si manie mare intre frati si intre soti am pus, pe cei ce voiau sa petreaca mult in feciorie i-am adus in necuratie; pe calugarii cei ce se nevoiau prin munti si la multa postire se deprindeau, negandindu-se niciodata la trup, in pofta desfranarii i-am adus si i-am invatat sa slujeasca patimilor trupesti, iar pe altii, care intru pocainta si intru lepadarea de toate venisera, iarasi i-am intors la cele dintai lucruri rele si pe multi din cei ce petreceau in curatie, i-am aruncat in desfranare. Deci, oare nu pot eu ca pe aceasta fecioara spre dragostea lui Aglaid sa o plec? Si ce sa zic mai mult? Cu lucrul voi arata puterea mea degraba. Deci, primeste aceasta doctorie – si ii dadu un vas plin – si da-o tanarului aceluia ca sa stropeasca locuinta Iustinei si vei vedea ce va fi”.

Acestea zicand, s-a dus, iar Ciprian, chemandu-l pe Aglaid, l-a trimis pe el sa stropeasca in taina casa Iustinei cu licoarea din vasul acela diavolesc. Si facandu-se aceasta, a intrat diavolul desfranarii cu sagetile cele aprinse ale poftei trupesti, ca sa raneasca prin desfranare inima cea fecioreasca si trupul ei si cu pofta cea necurata sa-l aprinda. Continuare»

13 Comentarii »