Război întru Cuvânt

“Suntem formatati asa incat Dumnezeu nu mai are acces la noi“.

“Asta-i realitatea. Nu trebuie sa incercam s-o vedem altfel, sa nadajduim in vane idealuri. Asta-i realitatea. Dar si “nu deznadajdui”. Alte cai, alta mantuire, foarte paradoxala sau mantuiri paradoxale va da Dumnezeu astazi”.

Parintele Rafail Noica: Traim in inchipuire (mp3)

“Noi nu ne dam seama cat traim in inchipuire.

Zice omul ca “mi-a venit un gand”: ce-nseamna – ganditi-va toti – ce inseamna: “Mi-a venit un gand”?… De unde? Ce este acest gand care mi-a venit? Continuare»

49 Comentarii »

“Vrajmasul (diavolul n.n.) a cazut din mandrie. Mandria e obarsia pacatului; toate aspectele pe care le poate imbraca raul sunt unite in ea: parerea de sine, slava desarta, dorinta de putere, raceala, cruzimea, indiferenta fata de suferintele aproapelui; tendinta mintii spre reverie, supralicitarea imaginatiei, expresia demonica a ochilor, infatisarea demonica a chipului; spaima, deznadejdea, ura; invidia, complexul de inferioritate, nelinistea launtrica, frica de moarte sau, dimpotriva, dorinta de a ne pune capat zilelor si, in cele din urma, – lucru nu rar – dementa completa. Acestea sunt semnele distinctive ale spiritualitatii demonice. Dar, cata vreme nu se manifesta cu claritate, pentru multi oameni ele trec adeseori neobservate. Continuare»

37 Comentarii »

Fragmentul evanghelic citit ieri, in Duminica de dupa Inaltarea Sfintei Cruci, la Dumnezeiasca Liturghie (Marcu 8, 34-38; 9, 1) reprezinta de fapt concluzia unui episod relatat in versetele precedente:

“Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Şi spunea acest cuvânt pe faţă. Şi luându-L Petru de o parte, a început să-L dojeneasca. Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (8, 31-33).

Vestirea Crucii, a suferintei, a patimirii celei mantuitoare atrage dupa sine, aproape automat, reactia de respingere categorica din partea cugetului omenesc influentat de Satana:

“Fie-Ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta” (Luca 16, 22).

Aparent – nu-i asa? – este vorba de o reactie foarte sanatoasa si de bun-simt, plina de mila si iubitoare de viata. In realitate, in spatele acestei atitudini “firesti”, “omenesti” (definitorie si pentru “faptele bune” ale umanismului sau umanitarismului modern) Hristos ni-l descopera pe Tatal minciunii, cel care intotdeauna ne prezinta raul – si chiar raul cel mai hidos si odios – in haina generoasa a binelui, pentru a ne insela si a-l putea primi si imbratisa din toata inima. Continuare»

35 Comentarii »

Chiar daca se spune ca Dumnezeul Treimic, asa cum apare in Vechiul Testament este mai greu de inteles, ceva-ceva totusi mai putem intelege si pricepe si din pildele ascunse in Sfanta Scriptura. Una din aceste lecturi foarte pilduitoare este si Iesirea din Egipt. Si ne aplecam, deocamdata, doar asupra momentului in care Dumnezeu se reveleaza dreptului Moise, cel praznuit astazi si, prin el si prin Aaron, evreilor, spre a-i izbavi din robie. Continuare»

35 Comentarii »

Ultimele 2 capitole din cartea “Razboiul nevazut“a Sf. Nicodim Aghioritul:

Cap. XXVI.

Leacul folosit de a nu ne supara de greselile si neputintele noastre

“Daca vei cadea vreodata in vreo greseala iertata, in lucru, ori in cuvant, daca te vei tulbura de vreun lucru petrecut tie, vei face vreo prigoana, pornire de nerabdare, iscodire, banuiala, ori vei cadea in trandavie, nu trebuie sa te tulburi, nici sa te deznadajduiesti ori intristezi, gandind la ceea ce ai facut, ca nu mai poti iesi din astfel de neputinte si ca imperfectiunile tale sunt cauza acestora. Uneori, te tulburi la gandul ca nu umbli in adevar in Duhul si in calea Domnului. Atunci iti incarci sufletul cu mii de spaime. Continuare»

21 Comentarii »

“Fiti intelepti ca serpii si nevinovati precum porumbeii!” (Matei 10, 16)

Pentru lupta cu patimile este nevoie atat de intelepciune, cat si de nevinovatie.

Nevinovatia fara intelepciune duce la naivitate si vulnerabilitate in fata patimilor si a lucrarii raului de orice fel. Oamenii de felul acesta risca sa fie victime fara aparare a oricarei lucrari de inselare. Continuare»

2 Comentarii »

“Este minunat ca Hristos nu ne-a spus: <<Faceti performante>>, dar ne-a dat pilda vamesului si a fariseului…”

“(…) Asadar, lucrul care trebuie facut este sa ni-L apropiem pe Dumnezeu. Si inceputul este tocmai infruntarea lui Dumnezeu. Aceasta trebuie sa recunoastem: [Dumnezeu] ne socheaza, ne surprinde si chiar ne incomodeaza de prea multe ori, iar noi, acceptand cu o falsa si aparenta docilitate aceste nelamuriri pe care le isca Dumnezeu in mintea si in inima noastra, nicicum nu reusim sa ajungem la El. Lucrul acesta pare socant, dar asa ne-a invatat Dumnezeu sa fim. El ne spune sa nu fim „caldicei“. Sa fim fierbinti! El ne spune ca, daca suntem caldicei, ne scuipa. Cititi Psaltirea lui David, sa vedeti cum Il <<santajeaza>> David pe Dumnezeu: „Doamne vino ca sa nu rada popoarele, sa nu intorci din cauza mea, din cauza pacatelor mele, Fata Ta, sa nu se rusineze cei ce nadajduiesc in Tine, din pricina mea, Doamne! Ce-Ti va folosi de ma voi pogori in pamant, oare sangele mai lauda” Uitati cum Il <<santajeaza>> David pe Dumnezeu! „Doamne, Tu m-ai zidit, n-ai incotro, vrei nu vrei mantuieste-ma. Ce-o sa zica lumea?”. (…) Continuare»

49 Comentarii »

Cand ascultam sau citim pilda vamesului si a fariseului, putem avea tendinta sa ne identificam foarte usor cu vamesul. Sau, oricum, se naste reflex si aparent justificat tendinta de a ne delimita drastic de fariseu. Atunci un gand ascuns risca sa se strecoare si sa se cuibareasca pe nevazute in inimile noastre: ce bine ca nu sunt eu ca fariseul! Ce bine ca eu sunt ‘pacatos’ si nu judec pe altii, la fel de pacatosi ca mine! Ce bine ca nu sunt eu ca fariseii si carturarii, ca aceia care stiu multe si fac fapte bune si care se lauda cu cunostintele si cu faptele lor! Eu nu sunt si nu vreau sa fiu ca fariseii care ii judeca pe ceilalti, vai, dar eu nu pot sa fiu asa, Doamne fereste, dar eu ii iubesc pe toti! Multumescu-Ti, Tie, Doamne, ca eu sunt un vames umil, care nu judec pe nimeni, eu iubesc pe toata lumea, eu nu gandesc de rau pe nimeni, eu fac ascultare si ii vad pe toti buni, pe toti ingeri, sufletul meu se incalzeste si se inaripeaza de cele mai calde simtaminte… Si uite-asa se face ca vamesul devine…. fariseu.

Cum e posibil sa cadem asa de rau? In primul rand trebuie sa nu ne panicam, ci sa ne privim cu mai mult realism si chiar cu autoironie. Astia suntem. Continuare»

29 Comentarii »

Am dori sa vorbim despre o alta orbire, cea mai importanta si mai serioasa din perspectiva vietii vesnice: orbirea sufleteasca. Este vorba de acea stare launtrica de intuneric duhovnicesc in care ne-am cufundat ca urmare a partasiei indelungate… nu atat cu pacatul, cat cu indreptatirea mincinoasa a lui, cu mandria si cu viclenia de la nivelul cel mai profund al duhului nostru, patimi manifestate de multe ori extrem de subtil, la limita sau deja sub starea de constienta. Este acea stare in care omul nu-l mai poate primi cu adevarat pe Dumnezeu, nu mai poate auzi/asculta glasul Acestuia. Este starea de MINCIUNA FATA DE SINE, cea in care se gaseau si fariseii, carturarii si ceilalti iudei care L-au respins categoric si violent pe Hristos, nu au putut sa-L primeasca, ba au ajuns chiar sa-l vaneze spre a fi dat mortii, sa-l osandeasca si sa-l batjocoreasca. Despre acestia (dar si despre noi, in masura in care, in duh, ne asemanam lor), in contextul vindecarii altui orb, cel din nastere, spune Domnul urmatoarele cuvinte foarte importante: Continuare»

46 Comentarii »

Continuam seria articolelor despre reeducare cu doua fragmente fundamentale: pe de o parte, o descriere duhovniceasca a experimentului facuta de Ioan Ianolide, foarte succinta si lamuritoare (in cartea “Intoarcerea la Hristos“), pentru a intregi tabloul scopurilor si metodelor experimentelor reeducarii. Pe de alta parte, vom atasa si textul in care un patimitor si supravietuitor al “fenomenului Pitesti”, Dumitru Bordeianu (“Marturisiri din mlastina disperarii“)

descrie stadiul final al reeducarii violente – anume citirea gandurilor detinutilor de catre reeducatori si completa subordonare a constiintei fortelor satanice.

Constiinta, asa cum am aratat deja, a fost tinta celor care au creat „experimentul Pitesti”. Constiinta a fost torturata dincolo de ce putem noi intelege. Distrugand trupul, ei au vrut in primul rand sa distruga persoana. Au inteles ca nu poate fi scos Dumnezeu din om decat prin distrugerea si re-programarea lui. Pasul cel mai inaintat si finalitatea torturilor fizice si sufletesti este autodemascarea si citirea gandurilor. Eliminarea intimitatii persoanei umane (cum explica un oarecare bolsevic lui Lenin, faptul ca distrugerea intimitatii umane este cel mai bun mijloc de control) a ajuns prin Pitesti pana la aceasta limita de neimaginat, absurda, draceasca: se citeau gandurile detinutilor! Fata omului (constiinta) se afla dezvelita total inaintea tartorului, inaintea Satanei, care putea face ce vroia din acel suflet. Dupa cum marturiseste Dumitru Bordeianu, detinutii din camera 4 Pitesti isi pierdusera capacitatea de a isi controla gandurile si de a si le ascunde de cercetarea tortionarilor – controlul ajunsese sa fie exercitat in mod violent asupra constiintei in mod direct.

Citim cu infiorare, necrezandu-ne ochilor, despre cum ajunsesera detinutii in camera de reeducare din Pitesti. Din alte pasaje care se regasesc in aceleasi carti, intelegem mai bine caracterul satanic al experimentului Pitesti deoarece acolo s-au faptuit blasfemii si sacrilegii ingrozitoare, depasind orice inchipuire a raului si atingand culmile maxime si imposibil de depasit ale ticalosiei si perversiunii. De pilda, in cartea Intoarcerea la Hristos editorii au ales sa cenzureze unele descrieri ale unei inscenari puse la cale de tortionarii condusi de tortionarul-sef pentru a huli Nasterea Domnului. La fel s-a procedat si cu Sarbatoarea Pastilor, cu Liturghia, si, in general, cu toate tainele crestine. In cele din urma, experimentul Pitesti a constat in schimonosirea hulitoare a Tainei Intruparii si Patimirii Mantuitorului, intr-o “intoarcere pe dos” a mijloacelor dumnezeiesti prin care omul se mantuieste, pentru a intoarce pe dos si sufletul uman. S-a ajuns, asadar, la o pervertire a constiintei, a sufletului uman. Detinutii au fost obligati prin tortura sa se identifice cu limita de jos a patimilor josnice, silnice, au fost obligati sa se identifice cu ceea ce diavolul vrea sa ajunga persoana umana.

Pentru noi este important sa cunoastem si sa intelegem aceste lucruri, nu doar pentru sti ce s-a petrecut cu niste semeni de-ai nostri foarte aproape de noi in timp, ci pentru ca ele reprezinta niste mecanisme universale ale diavolului si ale slujitorilor lui umani prin care incearca sa ne distruga si pe noi. Sunt lucruri deosebit de importante tocmai pentru noi, pentru a fi constienti de mijloacele prin care raul cauta sa ne stapaneasca, folosind aparentele, deghizarea binelui. Diavolul nu poate sa creeze, sa inventeze nimic, el poate numai sa falsifice, sa strice, sa schimonoseasca, sa perverteasca lucrurile lui Dumnezeu. De aici provine insa si pericolul mare pentru noi, in a ne lasa inselati de “aparente”, de nume, de etichete, de forme... Mecanismele esentiale ale raului sunt aceleasi si astazi si vor fi si maine, doar cu forme schimbate, de aceea ce s-a petrecut cu cei dinaintea noastra nu este doar istorie, ci ne priveste indeaproape si pe noi, daca dorim sa invatam, cat inca mai e timp, din experienta lor.

Tot ceea ce s-a intamplat cu martirii gulagului ne priveste in mod direct, asa cum ne priveste personal cea mai veche re-educare, daca putem spune asa, aceea inceputa cu stramosii Adam si Eva. Fiindca istoria umanitatii e de fapt istoria mantuirii, e in esenta acelasi razboi stravechi si e nevoie sa intelegem ca daca armele vrajmasului nu mai sunt la fel de evident oribile si terorizante, ele nu sunt si mai putin eficiente. Ba poate sunt chiar mai eficiente, pentru ca exista pericolul de a nu mai putea identifica raul si sursa lui. Doar vedem ce mult se vorbeste azi despre “iubire”, “fraternitate”, “ajutorare”, ba chiar despre valoarea credintei, fie si de crestinism, hai treaca-mearga chiar si despre Hristos. Dar uite ca nu se mai prea vorbeste despre vrajmasul mantuirii si despre lucrarea lui de-a lungul veacurilor, cu atat mai putin despre felul cum se desfasoara in prezent. E scos in fata un crestinism edulcorat, al impacarii, tolerantei si solidaritatii, care sa ne faca sa uitam ca Mantuitorul a spus ca a venit sa aduca sabie. Sa uitam ca suntem in plin razboi. Uitarea aceasta face parte si ea din noua strategie a re-educarii – s-a depasit faza de teroare, acum ea se realizeaza prin torpoare.

Mantuitorul ne-a invatat: “Fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii“. Aceasta este, de altfel, miza majora pentru care si prezentam aceste fenomene, iar nu pentru a ne speria, tulbura sau intuneca in mod gratuit si bolnavicios. E de inteles dificultatea de “a digera” acest gen de lecturi, dar va asiguram ca nu avem niciun fel de inclinatii spre sumbru si morbid si nici nu suntem dintre aceia care cultiva isteric si iresponsabil o psihoza a raului coplesitor, insa nu ne ajuta cu nimic, ba ne pagubeste grav, sa ascundem ceea ce Domnul ne-a aratat despre mestesugirile prin care cel-viclean – astazi mai mult ca oricand – vrea sa ne reeduce, pentru a ne pierde sufletul. Dupa cum spune si parintele Rafail Noica undeva: “Infricosatoare lucruri… dar nu “bagandu-ne capul in nisip”, ca strutul, ne vom pregati pentru ceea ce nu vom putea stavili. Infricosata vreme; dar, daca de la Dumnezeu ingaduita – mantuitoare“. Este nevoie, simultan, sa fim realisti, sa recunoastem “iadul” si sa nu ne facem desarte iluzii despre ce traim sau ce ne asteapta, dar si sa avem deplina nadejde ca Hristos este si va ramane cu noi, daca si noi vom lupta (contra curentului!) ca sa ramanem cu El, orice ar fi! Continuare»

80 Comentarii »