Război întru Cuvânt

• CONTINUARE DE LA: CONFERINTA DE LA IASI A IPS HIEROTHEOS VLACHOS despre viata si teologia parintelui Ioannis Romanidis (VIDEO SI TEXT)– prima parte
• AUDIO – PRIMA PARTE

***

AUDIO – A DOUA PARTE – INTREBARI SI RASPUNSURI

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“(…) Il iubesc foarte mult pe Parintele Romanidis si, atunci cand aud vorbindu-se despre el, plang de emotie ca am avut sansa de a-l cunoaste. Dupa cum este de asteptat, e de inteles, a fost si foarte invidiat si calomniat de multi. El insa se raporta la toate acestea cu foarte multa nepatimire si blandete. Vreau sa precizez si faptul ca atunci cand mergea la dialoguri inter-crestine era foarte categoric, foarte luptator, pentru ca cunostea foarte bine teologia occidentala si ca ortodox stia foarte bine unde sa loveasca. Intr-o conferinta pe care am tinut-o la Atena am spus ca parintele Ioannis Romanidis se aseamana unui nebun intru Hristos [pentru ca] isi spunea parerea cu foarte mult curaj si nu se gandea ce vor spune ceilalti.

Un uncenic atat al parintelui Ioannis Romanidis si al parintelui Florovsky mi-a relatat ce spunea parintele Florovsky despre parintele Ioannidis. Parintele Florovsky spunea ca Parintele Ioannis era cel mai bun, cel mai fidel student al lui, [si ca:] “il consider urmasul teologiei mele, si a creat o opera, a avut o lucrare mai puternica decat a mea pentru ca era un caracter foarte puternic, ca un capadocian ce era“. Continuare»

8 Comentarii »

Daca este raspunzator fiul pentru tata

Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie sustin ca faptele parintilor se rasfrang in mod tainic asupra sanatatii copiilor. Ca sa intelegem aceasta legatura, vom recurge pentru explicatii la Vechiul Testament. Dreptul Noe si-a blestemat nepotul Hanaan pentru purtarea necugetata a tatalui lui, Ham (vezi Fac. 9, 20-27). De aici a si provenit cuvantul „hamstvo” [„Bàdàran", „necioplit” in limba rusa (n.trad.)].

Apare intrebarea: de ce din cauza pacatului a avut de suferit fiul, si nu tatal? In cazul dat, aceasta este lesne de inteles. Imediat dupa potop, Dumnezeu i-a binecuvantat pe Noe si pe cei trei fii ai sai, printre care se numara si Ham (vezi Fac. 9,1). Noe nu a indraznit sa blesteme ceea ce a fost binecu­vantat de Dumnezeu. Blestemul lui a cazut pe unul din nepoti. Dar vom sublinia ca aceasta a fost o exceptie.

Legile lui Moise explica in ce situatii copiii raspund pentru pacatele parintilor. Continuare»

22 Comentarii »

Falsa reprezentare a realitatii

Toate bolile psihice au la baza o falsa reprezentare a realitatii, fie ca e vorba de sine, de ceilalti sau de lumea din jur.

Aceasta falsa reprezentare a realitatii isi afla formele extreme in delir, intalnit in psihoze. In aceste forme, cauzele organice joaca adesea un rol determinat (ca, de pilda, delirul produs de droguri sau de alcool); ele tin, asadar, de o terapeutica medicamentoasa. Totusi continutul delirului – ca si acela al viselor, de altfel – depinde in parte de viziunea despre lume pe care o are omul, de dorintele, de temerile si de starea sa afectiva. Una dintre problemele pe care le intampina terapeutul este ca deli­rul are o mare putere de stapanire asupra bolnavului, pe care-l face in cele mai multe dintre cazuri rezistent la orice rectificare prin reflectie sau discurs rational. Terapeutica medicamentoasa constituie atunci un adjuvant nu doar util, dar chiar indispensabil; reducand forta delirului, ea il face pe bolnav receptiv la discursul terapeutului si capabil de o reflectie personala, prin care sa-si rectifìce in mod progresiv viziunea despre lume si reprezentarea pe care o are despre realitate.

Putini sunt psihoterapeutii care sa tina seama, ca de un factor constitutiv al multor boli psihice, de aceasta falsa reprezentare a realitatii – conceputa ca o falsa Weltanschauung, ca o falsa viziune asupra lumii si existentei -, si care, asadar, sa priveasca rectificarea acestei reprezentari drept un element important al terapeuticii. Printre ei se detaseaza Viktor Frankl cu logoterapia sa, care plaseaza problema sensului (logos) existentei in centrul intelegerii bolilor psihice si al terapiei lor. Insa, chiar daca el considera in mod just ca relatia omului cu Dumnezeu este determinanta in ceea ce priveste sensul corect sau nu pe care omul il da existentei sale si in ceea ce priveste efectele pozitive sau negative care rezulta de aici pentru sanatatea sa mintala, conceptia sa ramane vaga si generala, lipsindu-i raportarea la o antropologie religioasa bine determinata.

Am aratat in alta parte ca, in cadrul crestinismului, Parintii au definit cu precizie cauzele si efectele pe care le are patologia cunoasterii si felul in care aceasta poate fi remediata. Continuare»

14 Comentarii »

1. Tristetea si akedia

Tristetea si akedia sunt doua patimi sau boli spiritu­ale indelung cercetate de ascetica crestina, si felul tamaduirii lor a fost cu multa intelepciune cugetat. Ceea ce se numeste astazi depresie tine in mare masura de aceste doua boli spirituale si de aceea pentru ea e potrivita in foarte multe cazuri terapeutica duhovniceasca.

A. Tristetea (lype), dincolo de ceea ce arata insasi cuvantul, este o stare a sufletului caracterizata prin descurajare, slabiciune (astenie), greutate si durere sufleteasca, de mahnire, lancezeala, apasare a sufletului, insotite cel mai adesea de neliniste si chiar spaima.

Aceasta stare poate avea cauze multiple, dar este intotdeauna o reactie patologica a puterii irascibile (thymos) sau a puterii de a dori a sufletului (epithymia, epithymetikon, epithymeike dynamis), fìind in primul caz o urmare a maniei (orge), iar in al doilea, o urmare a neimplinirii unei dorinte. Ea poate fì iscata in suflet si de lucrarea nemijlocita a demonilor sau se iveste aparent fara nici o pricina.

Sa examinam in detaliu aceste etiologii. Continuare»

21 Comentarii »

“O traditie bisericeasca spune cum intr-o zi Domnul Iisus Hristos trecea impreuna cu sfintii Sai Apostoli pe un drum si au vazut un olog, care nu avea picioare inca din pantecele mamei lui. „De ce nu poate sa mearga?”, au intrebat Apostolii. „Daca s-ar fi nascut cu picioare, el ar fi trecut prin foc si sabie intreg pamantul”, le-a raspuns Mantuitorul. Se vede ca lui Dumnezeu i s-a facut mila de oameni si, prevazand ca micutul va deveni un tiran, l-a lipsit pentru totdeauna de aceasta posibilitate.

Dumnezeu Atotstiutorul cunoaste dinainte viitorul:

„Lui Dumnezeu ii sunt cunoscute din veac lucrurile Lui” (Fapt. 15, 18).

Pentru a usura intelegerea acestei probleme teologice, ne vom folosi de doua analogii.

Asa cum un maestru de sah cunoaste toate variantele posibile de atac si de aparare, asa si Dumnezeu cunoaste, dar nu predetermina viata omului. Chiar si sensul cuvantului „soarta” inseamna (ìn ruseste — n.r.) „judecata lui Dum­nezeu”si nu sentinta definitiva, care nu poate fi anulata. A doua analogie este cu diagnosticul stabilit de medie. Noi nu ne miram cand presupunerile medicului despre boala uneori se adeveresc. Un medic cu experienta va sti intotdeauna sa indice cu aproximatie cand starea pacientului se va imbunatati sau se va inrautati, care va fi efectul tratamentului si care va fi finalul bolii. Capacitatea de a prognoza si de a-i comunica cu tact bolnavului de ce sufera, caracterizeaza gandirea clinica si arata cultura duhovniceasca a medicului, capacitatea lui de a actiona in diferite situatii si de a analiza si cele mai mici detalii. De obicei, oamenii ii sunt recunoscatori acelei persoane care ii previne din timp de un pericol. Daca prognoza negativa s-a implinit, nimeni nu-l va invinui pe medic ca el „a cobit” sau a provocat in mod intentionat o nenorocire. Ar fi o nebunie sa se afirme ca pacientul a murit pentru ca medicul a prevazut aceasta. Continuare»

14 Comentarii »

Ascultarea

Educatia teologică, dar şi părerea predominanta intre preoţi a creat impresia că de regulă ei trebuie sa vorbească. De obicei preoţii simt că-şi implinesc toată datoria săvârşind slujbele, predicand, invaţând sau sfătuind. Când nu au ceva de spus în întâlnirile lor pastorale, nu se simt deloc bine considerând tăcerea ca o manifestare neindoielnica de deficienţă. Cercetarea cauzelor care au condus la crearea acestei percepţii ar putea constitui tema unui studiu foarte interesant si mult mai folositor decât cele scrise în mod curent de teologi. Combaterea acestei păreri este cu siguranta urgentă pentru lumea contemporana si pentru eficienţa străduinţelor Bisericii.

Oricare ar fi motivele care au condus la aceasta situatie, rezultatul constituie fără îndoială o deviere de la tradiţiile sănătoase. Sfinţii, mai ales ascetii, au fost şi sunt prin excelenţă oameni ai tacerii. Ca duhovnici, în principal au auzit şi apoi au vorbit pe scurt şi uneori agramat. Sfântul Ioan Gura de Aur sfătuieşte pe oricine doreşte să intreprinda un dialog pastoral să fie concis când da sfaturi. Un părinte spunea limpede nu doar ca ramane pentru mult timp tăcut, încercând să asculte cu atentie cele mai adânci înţelesuri exprimate de cei care se adăpostesc la el cerându-i ajutorul, dar si că se roagă în acelaşi timp să-i fie dat darul de a cultiva dragostea adevărată în inima lui pentru aceşti oameni şi de a fi capabil să-i tămăduiască deplin.

Continuare»

14 Comentarii »

Tulburările nervoase şi înfrânarea

- Părinte, este cunoscut faptul că o parte din psihiatri consideră că pricina unor boli psihice este înfrânarea în perioada vârstei tinere.

- Părerea lor este greşită şi explicaţia foarte simplă. Toţi cei ce consultă pe psihiatru sunt bolnavi. Nimeni nu merge la medic când este sănătos. Fiindcă o parte din bolnavii aceştia nu au relaţii trupeşti, trag concluzia, legată de teoriile freudiene, că pricina tulburărilor nervoase este înfrânarea. Eu însă ştiu zeci de tineri care sunt înfrânaţi şi, fireşte, au şi o sănătate sufletească minunată.

***

- Ce putem spune despre psihanaliză? Continuare»

11 Comentarii »

Lui Dumnezeu îi place să aducă mângâiere

“Lui Dumnezeu îi place să aducă mângâiere. Ini­ma Lui e pururea plină de duioşie şi milostivire către durerea şi suferinţa omenească. Dacă ne uităm în Biblie, vedem că este plină de mângâiere, de la început până la sfârşit. La fiecare pagină Dumnezeu încearcă să-i facă pe oameni să creadă că El îi iubeşte, că este prietenul lor, că vrea ca ei să facă bine. Nu este nici măcar un singur capitol în Scripturi care să nu descopere sau să rostească într-un anume fel mila dumnezeiască. Iată de ce Biblia este o carte aşa de dragă şi preţioasă celui posomorât, celui chinuit, celui dezamăgit, celui nedreptăţit, celui lipsit, celui însingurat. Biblia este ca sânul maicii, pe care să-ţi pleci capul la vreme de durere şi necaz“.

(Ţarina Alexandra, Noua Muceniţă (+ 1918) „Grădina inimii”, p. 41) Continuare»

11 Comentarii »

• Cititi si: PARADOXURILE CONCUBINAJULUI – Raspunsuri ale psihiatrului ortodox Dmitri Avdeev despre relatiile dinaintea casatoriei si despre pastrarea fecioriei

Despre relatiile dintre soti

- „Spuneti-ne, cand este recomandat pentru soti sa se abtina de la relatiile trupesti?” (Cristina A.)

-   In posturi, in zilele de miercuri, vineri si duminica. Sotii ortodocsi se abtin de la relatii atunci cand copiii le sunt bolnavi sau cand intampina anumite greutati in familie. La fel, inainte de Sfanta Impartasanie. Numai ca fiecare cuplu de casatoriti trebuie sa procedeze rational, cantarind foarte bine circumstantele, fara ca cineva sa ia hotarari de unul singur.

-  „In Evanghelie nu se spune ca in timpul posturilor omul trebuie sa se abtina de la relatiile intime. De ce trebuie sa ne abtinem totusi?” (Irina B.) Continuare»

39 Comentarii »

“Oare rareori aceste puteri demonice isi fac loc in inimile noastre? Permanent, in fiecare zi, in fiecare ceas patrund in ele. Fiindca este multa rautate in inimile noastre si mult dispret pentru semeni. Este oare putina mandrie in noi, cuvinte si simturi intinate, care ii supara pe apropiatii nostri? Oare sunt printre noi oameni care, dupa ce s-au rugat in biserica, se intorc acasa si incep sa faca zile fripte apropiatilor lor?”

Vezi si:

• “Multa demonizare exista astazi in lume…”
• Meditatie “obscurantista”, adica… ortodoxa despre demoni si lupta impotriva lor
• Vindecarea demonizatului din Gadara si CUM NE SECERA AZI DIAVOLUL
• Parintele Proclu: TOTI DIAVOLII DIN IAD AU IESIT PE FATA PAMANTULUI

“Ati auzit astazi pericopa evanghelica despre vindecarea demonizatului din tinutul Gadara.

Oare se intalneau asemenea oameni doar in timpurile vechi? Nu exista demonizati si in timpurile noastre? Ba sigur ca da! Cauzele multor boli sufletesti nu sunt cunoscute nici macar de psihiatrii cei mai invatati. Nu se cunoaste cauza nebuniei lor violente. Dar pentru mine este clar ca in randul celor nebuni, violenti, exista si demonizati. Cu toate acestea, exista multi oameni pe care nimeni nu-i numeste nebuni si care, totusi, pe buna dreptate, pot fi numiti demonizati.

Fiindca cine este demonizat? Demonizatul este un om stapanit de duhurile rele. Despre demoni, despre conducatorul lor, satana, este scris in Sfintele Scripturi. Insusi Domnul Iisus Hristos a vorbit despre ei si de multe ori i-a izgonit din oameni. Auziti cuvintele lui Hristos:

Cand duhul cel necurat iese din om, umbla prin locuri fara de apa, cautand odihna; si, negasind, zice: ma voi intoarce la casa mea, de unde am iesit; si venind, o afla maturata si impodobita; atunci merge si ia cu el alte sapte duhuri mai rele decat el si, intrand, locuieste acolo, si se fac cele de pe urma ale omului aceluia mai rele decat cele dintai (Luca 11, 24-26).

Dupa cum puteti observa, Domnul Iisus Hristos a afirmat ca demonii intra in om si, parasindu-l la un moment dat, se pot intoarce din nou. Continuare»

11 Comentarii »