Război întru Cuvânt

“Sfântul Munte este împotriva ecumenismului!”

***

Omilie la Facultatea de Teologie din București (Mărturie athonită în România)

” [...] Arhim. Efrem: Mă bucur mult că sunt împreună cu dumneavoastră. Pentru cei care-şi amintesc, ne întâlnim pentru a doua oară în Facultatea de Teologie din Bucureşti. Cred că şi prezenţa mea aici este de la Dumnezeu, este în pronia dumnezeiască, deoarece în clipa aceasta şi eu mă aflu în ascultare. Noi credem că orice om care se află în ascultare se află de fapt în chiar voia lui Dumnezeu. Aşadar, este un dar al harului dumnezeiesc faptul că mă aflu din nou în facultatea dumneavoastră, într-o zi ca aceasta pe care o pot considera istorică pentru Facultatea de Teologie din Bucureşti, deoarece am inaugurat Centrul pentru Studiul Spiritualităţii Ortodoxe, care sper că o să vă deschidă orizonturi noi şi vă va ajuta într-un mod foarte special să pătrundeţi, atât cât vă permite perspectiva academică, în experienţa teologiei. Îndeosebi, aşa cum mi-a spus Părintele Constantin, sunt de mult folos lucrările Părinţilor recenţi ai Bisericii Ortodoxe, aşa cum este Părintele Stăniloae, un mare luminător al Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Iustin Popovici, Părintele Sofronie de la Essex, precum şi noii Părinţi aghioriţi, podoabe ale Bisericii Ortodoxe între care Gheron Iosif Isihastul, Părintele Paisie, Părintele Efrem Katunachiotul, Părintele Porfirie şi mulţi alţii… Continuare»

13 Comentarii »

***

Harisma înainte-vederii şi a străvederii Stareţului

“Stareţul Iosif era foarte experimentat. Atunci când mergeam la el noaptea pentru mărturisirea gândurilor, de cele mai multe ori ne explica în amănunt problema noastră şi ne dădea şi rezolvarea ei mai înainte de a-i descrie noi ce anume ne preocupa. Adică cunoştea dinainte starea noastră lăuntrică şi ne explica cărui fapt se datorează şi cum trebuie înfruntată, fie că era vorba de gânduri, fie de patimi, fie de lucrări ale Harului.

Nu avea nevoie să întrebe ca să analizeze problema şi să răspundă. Cu o simplă privire ne citea gândurile. Şi aceasta, fiindcă pe de o parte avea o uriaşă experienţă ascetică, iar pe de altă parte avea Harul străvederii. Continuare»

14 Comentarii »

Cititi in legatura cu acest moment si:

• Pentru cei care vor sa paraseasca Biserica, crezand ca asa slujesc lui Dumnezeu – GHERON IOSIF, UCENICII SAI SI CALENDARUL

Ascultarea si problema calendarului

Cand a patruns in viata Bisericii noul calendar, atunci intreg Sfantul Munte, pentru pricini legate de traditie, a pastrat folosirea vechiului calendar fara a rupe comuniunea cu Patriarhia Ecumenica din Constantinopol si, prin ea, cu toate Bisericile ortodoxe.

Unii monahi aghioriti, luandu-si cu de la sine putere numele de „zeloti”, au intrerupt comuniunea duhovniceasca cu Patriarhia si cu restul Sfantului Munte, din pricina schimbarii calendarului. Ei nu luau parte nici la Liturghii, nici la praznice, nici nu pastrau vreo legatura cu ceilalti parinti. Continuare»

19 Comentarii »

“Fiul meu, să ştii că atunci când şi voi faceţi ascultare mă ajutaţi să am mai multă îndrăzneală înaintea Tronului lui Dumnezeu. Mijlocirile mele sunt mai primite la Părintele nostru ceresc pentru cei care trăiesc potrivit voii Sale şi fac ascultare, silindu-se pe ei înşişi la rugăciune”.

• Cititi si: STARETUL IOSIF ISIHASTUL – MOARTEA CA O CALATORIE LINA SPRE INVIERE sau ADORMIREA IMPREUNA CU “DULCEA MAICUTA”

Din cartea: Arhim. Efrem Filotheitul, “Staretul meu Iosif Isihastul“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2010:

CELE DE DUPĂ ADORMIREA SA

Indată după adormirea sa ne-am asumat împlinirea îndatoririlor noastre monahale faţă Stareţul nostru adormit. L-am curăţat, l-am spălat şi l-am schimbat, dar ne scăpa din mâini, fiindcă trupul său se mlădia. Nu exista acea rigiditate pe care o are orice trup mort, ci rămânea mlădios, de parcă ar fi fost al unui om care doarme.

In mod firesc, trupul celui mort capătă o rigiditate musculară. Cu toate acestea însă monahii şi monahiile nu „înlemnesc” atunci când mor. Trupul monahului mort rămâne elastic, precum cel al unui om care doarme. Oricâte ore şi zile ar trece, monahul rămâne mlădios.

De îndată ce primeşte cineva Schima monahală, dobândeşte şi această însuşire mai presus de fire. Chiar şi păcătos de moare monahul, trupul său nu primeşte acea rigiditate de mort. De îndată ce va lua cineva Schima, chiar şi pentru o singură oră de va fi monah, sunt anulate pentru un timp însuşirile fireşti ale unui trup mort. Iar aceasta se face mai întâi pentru că Dumnezeu îşi arată în felul acesta bunăvoinţa faţă de petrecerea monahală, iar apoi pentru a încredinţa că moartea nu este sfârşitul, ci este un somn. Din această pricină şi mormintele alcătuiesc cimitirele. A adormit creştinul? Da, dar într-o zi se va deştepta.

In a treia zi de la adormirea sa l-am îngropat pe iubitul nostru Stareţ. Când am coborât în mormânt trupul său, acesta s-a îndoit, s-a mlădiat şi mai mult. Inmormântarea sa s-a făcut, aşa cum a cerut, chiar pe locul unde s-a săvârşit. Au venit toţi părinţii din schit, căci Stareţul îi iubea pe toţi şi la rândul lor toţi îl iubeau şi îl respectau.

Trupul său a fost pus în biserică, iar noi a doua zi am liturghisit. Simţeam că prăznuim Pastele, învierea, că ne aflam în Săptămâna Luminată. Nu exista întristare, ci doar bucurie pascală pogorâtă din Cer.

Odată am întrebat un mare ascet:

- Părinte, de ce am simţit că prăznuim Pastele atunci când a adormit Stareţul nostru? Continuare»

11 Comentarii »

„Niciodată să nu-şi pună cineva încrederea în sine însuşi. Şi aceasta până ce va ieşi din trup. Iar dacă într-o zi va urca la Cer, trebuie să aştepte ca a doua zi să se pogoare la iad. Nu mai spun că se poate ca în aceeaşi clipă să se facă pogorârea. De aceea nu trebuie să i se pară ciudate schimbările, ci să aibă înaintea ochilor că amândouă sunt ale Lui”.

„Mai devreme mi-am amintit de Maica Domnului, de Mama noastră, şi nu am putut să nu plâng”.

Toţi Sfinţii au adus multe laude Maicii Domnului, dar eu nu am găsit o laudă mai frumoasă şi mai dulce cu care să o chem în fiecare clipă decât aceasta: «Maica mea! Dulcea mea Măicuţă!»… De îndată ce noi o strigăm, ea aleargă imediat spre ajutor. Nu apuci să spui: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă!», că îndată, ca un fulger, străbate mintea şi umple inima de luminare. Şi atrage mintea spre rugăciune, iar inima spre dragoste. De multe ori petreci întreaga noapte în tânguiri şi strigându-o în rugăciune, îi aduci laude ei şi mai ales Celui pe Care îl ţine în braţe” .

CUVIOSUL SĂU SFÂRŞIT

Odată cu trecerea timpului Stareţul a început să-şi piardă puterile şi să se mişte din ce în ce mai greu. Cea mai mică mişcare îi pricinuia astm şi cea mai mică oboseală îl răpunea. Dar râvna sa pentru nevoinţă nu-l lăsa să-şi părăsească programul ascetic, fiindcă învăţase să umble prin credinţă, iar nu prin raţiune. Şi pe când se afla în această stare de slăbiciune, l-au atacat două boli una după alta: antraxul şi insuficienţa cardiacă. Acestea i-au şi adus sfârşitul vieţii sale pământeşti.

In ajunul zilei de 1 ianuarie a anului 1958 Stareţul a simţit o durere şi o amorţire în tot trupul său. Ii ieşise pe gât, mai jos de ceafă o bubă mare.

- Fiii mei, acesta este darul de Anul Nou, spunea Stareţul. Continuare»

17 Comentarii »

“Fiilor, rugăciune! Rugăciune, părintilor, ca să ne descopere Dumnezeu si să nu facem vreo greseală. Ceea ce ne va descoperi Dumnezeu, aceea vom primi”. (Gheron Iosif Isihastul)

Introducerea redactorilor revistei Presa Ortodoxa (de unde am preluat articolul):

Am aflat de la cititorii noştri că în cadrul unor dezbateri privind chestiunea calendarului a fost adus în discuţie şi sfântul stareţ athonit Gheron Iosif Isihastul, cunoscut românilor mai ales prin scrisorile sale, publicate în limba română la Editura Bizantină sub titlul generic Mărturii din viaţa monahală. Încercând să-şi justifice propria stare de neascultare faţă de Biserică, unele voci îl prezintă ca fiind un părinte „zelotist”. În cazul ortodocşilor aflaţi „pe vechi”, a fi zelotist nu se traduce simplu prin ceea ce numim în România stilist (vechi-calendarist) – pentru că Sfântul Munte, Patriarhia Ierusalimului, Rusia, Serbia, ş.a. s-au opus schimbării calendarului şi slujesc după vechiul calendar, dar păstrează comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă. Într-o primă accepţiune, la Sfântul Munte, zelotişti s-au numit toţi aceia care, neprimind noul calendar, au încetat şi pomenirea patriarhului de la Constantinopol (atitudine adoptată în primă fază şi de Cuvios). Cu timpul, s-a cristalizat un zelotism extremist, caracterizat prin neascultarea faţă de ierarhie, tăgăduirea valabilităţii Sfintelor Taine ale tuturor acelora care slujesc „pe nou” şi respingerea comuniunii cu toate Bisericile Ortodoxe „oficiale”. Continuare»

15 Comentarii »