“Doi oameni s-au suit la templu sa se roage: unul era fariseu, iar celalalt vames. Fariseul, stand, asa se ruga intru sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca acest vames. Postesc de doua ori pe saptamana si dau zeciuiala din toate cate castig. Iar vamesul, departe stand, nu vroia nici ochii sa­-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosul. Adevarat va spun voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta”. (Lc. 18, 10-14)

***
IPS Bartolomeu – predica in Duminica vamesului si fariseului – 16 feb 2003

(mai ales pentru prima parte)

***

Predica PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor:

RUGACIUNE SI NON-RUGACIUNE

“Dreptmaritori crestini,

Evanghelia de astazi se face auzita in fiecare an in aceasta duminica premergatoare si vestitoare a Postului Mare si cred ca fiecare dintre dumneavoastra ati intuit deja ce vrea sa spuna ea, in mare.

Doi oameni: unul fariseu, iar celalalt vames.

Ar trebui sa cunoastem cu totii ca fariseii erau oameni din clasa cea mai inalta a societatii iudaice in vremea aceea, foarte buni cunoscatori si foarte atenti observatori ai Legii. De aceea si erau considerati la evrei oameni foarte drepti.

Vamesii nu erau functionari de vama, ca astazi, ci erau perceptorii care strangeau taxele si darile catre conducerea regatului si catre stapanitorii romani. Ei treceau, in concep­tia contemporanilor, drept cei mai pacatosi, pentru ca adeseori, in munca de a strange impozitele, ei nedreptateau, incasand mai mult decat le era randuit. Cel putin asa se credea despre ei!…

Asadar, un fariseu drept si cinstit de toti si un vames pacatos, nedrept si hulit de catre societate au venit la templu. Şi unul si celalalt s-au rugat. Se intampla insa ca fariseul „drept” s-a intors la casa lui „pacatos” si sanctionat de cuvantul aspru al Mantuitorului Hristos, in timp ce „pacatosul” de vames „s-a intors mai indreptat la casa sa”. Ce s-a intamplat? Unde a pierdut dreptul fariseu si unde a castigat pacatosul de vames si ce anume a rasturnat ierarhia valorilor atat de bine implementata in constiinta evreilor din vremea aceea, conform careia fariseul era un „sfant”, iar vamesul era un „ticalos”? Ce s-a intamplat la templu, dragii mei?

Haideti sa vedem ce a facut fariseul!

Fariseul a intrat in templu cu multa indrazneala, adica foarte sigur pe sine si, venind in fata, a „multumit” lui Dumnezeu, laudandu-se cu niste cuvinte ca acestea: „Dumnezeule, iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca acest vames. Postesc de doua ori pe saptamana si dau zeciuiala din toate cate castig“…

Ce a facut vamesul?

Vamesul, intrand si el, s-a oprit undeva in spate. Nu si-a luat indrazneala de a privi cu mandrie, ca fariseul care si-a contabilizat faptele sale cele bune prin comparatie cu cele rele ale altora ci, lovindu-si pieptul cu mainile, a cautat la propriile sale pacate, zicand: „Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosul“!

Va intreb: a fost justa sentinta Mantuitorului Hristos, Care a indreptatit pe „pacatosul” de vames si a respins pe „dreptul” fariseu?

Unde a gresit fariseul?

Ei bine, fariseul a rostit o rugaciune cu totul neinspi­rata, pentru ca el aparent multumeste, dar multumirea lui se transforma in judecata aspra la adresa semenilor sai. De aceea, de fapt, el nu multumeste cu nimic lui Dumnezeu, ci doar se compara cu ceilalti oameni si chiar cu vamesul de alaturi, dispretuindu-l pe acesta si evidentiindu-si cu nerusinare „virtutile” sale. Ce mai face, inca? Isi etaleaza faptele sale cele bune, si nu minte deloc!… Fariseii chiar savarseau aceste fapte bune: posteau de doua ori pe saptamana cu mare atentie, ca nu cumva ceva necurat sa le intineze postul, si renuntau la a zecea parte din castigul lor…

Toate aceste fapte bune insa — si aici greseste crunt fariseul — se transforma in mandrie, judecata aspra a aproapelui si laudarosenie, in „rugaciunea” sa. Iata de ce spun ca rugaciunea fariseului este neinspirata! „Multumirea” lui se transforma in judecata critica, iar faptele lui bune se prefac in mandrie si laudarosenie. Poate fi rugaciunea judecata nemiloasa la adresa celorlalti oameni? Nu! Dar laudarosenia, poate fi rugaciune? Nicidecum! Fariseul, asadar, nu s-a rugat, de fapt, nicio clipa.

Ce a facut vamesul?

Vamesul a constientizat cu toata fiinta lui „unde” se afla si, mai ales, ce trebuie sa „spuna” intr-un loc ca acesta. A inteles ca „aici” trebuie sa se arate mai degraba constient de slabiciunile, decat de virtutile sale. Nici gand sa-si evidentieze calitatile, caci, va fi avut si el, poate, ceva bun in fiinta lui… Insa, nu venim la rugaciune pentru acestea! Nu venim la biserica sa ne laudam, sa ne comparam si sa-i judecam pe ceilalti, ci venim fiecare pentru slabiciunile, problemele, neputintele si pacatele noastre. Iata de ce Dumnezeu nu a primit decat rugaciunea vamesului: “Adevarat va spun voua ca acesta s-a intors mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta“. Astfel a inaltat Hristos pe vamesul dispretuit, hot si pacatos, mai mult decat pe fariseul care adunase atatea fapte bune…

Ce invatam din toate acestea?

Invatam ca, atunci cand venim inaintea lui Dumnezeu, sa nu ne comparam cu ceilalti oameni! Sa nu indraznim a fi mandri ori laudarosi, ca sa nu devina rugaciunea noastra judecata, iar faptele noastre cele bune, si asa foarte putine, sa se prefaca in laude, caci aceasta nu e rugaciune! Nu face „doi bani” o astfel de rugaciune in fata lui Dumnezeu!

Dar cum sa ne rugam?

Asa, ca vamesul: cu smerenie, interiorizandu-ne si rugandu-ne mai intai pentru noi; cautand cu pocainta la pacatele, slabiciunile si greselile noastre de fiecare clipa, gandurile murdare, cuvintele urate, ori planurile nedrepte pe care le urzim de multe ori impotriva celorlalti. Sa spunem lui Dumnezeu, in taina, un cuvant de iertare, de cerere si de ajutor pentru indreptare intai pentru noi, apoi pentru cei dragi noua: pentru cei de langa noi si pentru cei plecati dintre noi, rudenii, cunoscuti sau prieteni, pentru toti cei care au nevoie de ajutorul, iar nu de judecata noastra aspra si critica.

Iata ce am invatat astazi, dragii mei!

Am invatat ca, atunci cand intram in biserica, sa ne comportam ca atare. Am inteles ca, venind aici, nu trebuie sa ne intoarcem la casele noastre „neindreptati”, cum s-a intamplat cu fariseul. Sa rugam pe Dumnezeu sa ne dea smerenia vamesului si, mai ales, intelepciunea de a invata sa ne rugam, pentru ca rugaciunea noastra sa nu se prefaca in pacat — prin mandrie, judecata aspra la adresa aproapelui, ori laudarosenie — ci intru smerenie si gand de vinovatie sa-I cerem Domnului iertarea greselilor si indreptarea noastra, Amin!”

(din: † Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

***

PARINTELE PETRONIU TANASE: Meditatie la Duminica vamesului si fariseului

“Cea dintai Duminica, a Vamesului si Fariseului, care ne prega­teste pentru Postul Mare, Sfintii Parinti au mai numit-o “vestitoare” a luptelor celor duhovnicesti, pentru ca prin ea, ca o trambita, ni se ves­teste pregatirea de razboi impotriva diavolilor, in postul care vine.

Primul semnal al acestei pregatiri de lupta ni-l dau cele trei stihiri, care se canta indata dupa Evanghelia Utreniei: “Usile pocaintei…”, “Cararile mantuirii…”, si “La multimea faptelor mele celor rele…”, stihiri care ne umplu de umilinta si ne rascolesc inimile. In lumina lor ne vedem cu sufletul si cu trupul intinate de multimea faptelor celor rele pe care le-am facut; cu viata de pana acum irosita in lenevire, iar ziua infricosatei judecati apropiindu-se inspaimantatoare. Ce vom face? Adanca mahnire si cutremurare ne cuprinde si ne umbreste sufletul. Dar in acelasi timp se iveste si o raza de nadejde; milostivirea cea nemasurata a lui Dumnezeu, puternicele rugaciuni ale Maicii Domnului si lucrarea curatitoare si innoitoare a Pocaintei, ale carei usi se deschid acum. Nadejdea ne intareste si ne da indrazneala sa strigam cu zdrobire de inima ea si Proorocul David: “Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta!”

Cele trei stihiri ne pleaca spre pocainta si totodata ne invata cum sa o facem: Intorcandu-ne la noi insine si cugetand la viata noastra paca­toasa; cu cutremur si cu teama de infricosata judecata; cu nadejde si incredere in dumnezeiasca milostivire. Simtamintele de teama si nadejde, care ni le trezesc aceste stihiri, trebuie sa ne insoteasca nelipsit de-a lungul intregului Post; de aceea le vom auzi de acum inainte la Utrenia fiecarei Duminici pana la Duminica a cincea. Al doilea semnal de pregatire ni-l da pilda evanghelica a Vamesului si Fariseului (Lc. 18, 10 – 14), la care cantarile si citirile Vecerniei si Utre­niei mereu ne vor indemna sa cugetam:

“Sa nu ne rugam ca fariseul, fra­tilor, ca tot cel ce se inalta pe sine, se va smeri. Ci sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu prin postire, ca vamesul strigand; Dumnezeule, milostiveste- Te spre noi pacatosii!”

Sau:

“Fariseul, biruindu-se de slava desarta, s-a lipsit de bunatati; iar vamesul, prin pocainta s-a invrednicit de daruri…”.

Precum ne talcuieste sinaxarul duminicii, pilda ne pune inainte doua asezari sufletesti: aceea a vamesului, pe care trebuie sa tindem s-o ago­nisim si cealalta a fariseului, de care se cuvine sa ne ferim si sa fugim, pentru ca smerenia si pocainta vamesului sunt puternica intr-armare impotriva diavolilor, iar mandria si inaltarea fariseului, inceput si izvor a tot pacatul. Caci prin mandrie a cazut diavolul si tot prin ea Adam a fost izgonit din Rai; iar toata tamaduirea a venit prin smerenie, prin smerenia Fiului lui Dumnezeu, Care a luat chip de rob si a rabdat moarte de ocara pe Cruce.

Pilda ne arata pe viu acest lucru. Fariseul era om drept, iar vamesul om pacatos. Acesta insa, prin smerenie, s-a intors mai indreptat decat acela la casa sa. Recunoscandu-si pacatul, vamesul a dobandit dreptatea, fara osteneala si degrab; si ca el toti cei ce s-au smerit, precum ne arata si minunata cantare de la vecernia Duminicii:

“Atottiitorule, Doamne, stiu cat pot lacrimile! Ca pe Ezechia l-au scos din portile mortii, pe cea pacatoasa au mantuit-o din pacatele cele de multi ani, iar pe vamesul mai presus decat pe fariseul l-au indreptat”.

Iata, dar, ca smerenia curata degrab si usureaza povara pacatului, precum insusi Domnul o spune: “Tot cel ce se smereste se va inalta” (Luca 18, 14).

Dar inaltarea prin smerenie este mai mult decat curatire de pacate, indata ce omul se curata de pacat incepe sa lucreze harul, care salas­luieste intru el si pe care pacatul nu-l lasa sa lucreze. De aceea Apostolul spune ca: “Domnul, celor smeriti le da har” (I Petru 5, 5). Smerenia face lucrator harul din om, iar lucrarea harului este felurimea cea bogata a tuturor virtutilor. Asa cum mandria este izvor a toata rautatea, smerenia este izvorul a toata virtutea; pe de o parte ca usuca raul de la izvor, ca ceea ce este potrivnica mandriei; iar pe de alta parte este prielnica cres­terii tuturor virtutilor.

Lucrarea smereniei insa nu se opreste aici. Intocmai ca si bogatia pamanteasca, bogatia cea duhovniceasca a virtutilor este primejduita de talharii cei nevazuti, diavolii. Cum ne fura ei rodul faptelor bune, ne-o spune Sfantul Maxim Marturisitorul:

“Cand omul se straduieste cu vir­tutea si constiinta duhovniceasca, se apropie de el diavolul mandriei, al slavei desarte, al dorintei de a placea oamenilor si al fatarniciei, care nu numai ca nu-l impiedica de la virtute, ci il si ajuta cu prefacut viclesug, pentru ca apoi sa-l traga spre cele de-a stanga”. (Rasp. Thalasie 56, Filoc. III).

Se apropie viclenii de lucratorul virtutii si-i soptesc: “Mari lucruri faci! postesti, te rogi, te nevoiesti, faci milostenie, esti mai presus decat cei­lalti oameni”. Daca omul ia aminte si incepe sa se increada in sine, sa se inalte, cade ca fariseul cel drept dar laudaros, isi pierde rodul ostene­lilor, fiindca “tot cel ce se inalta se va smeri” (Luca 18,14).

Este adevarat ceea ce spun necuratii cu viclesug, ca mare lucru face cel ce savarseste binele, pentru ca toate faptele bune sunt mari si vrednice de cinste. Dar sunt asa nu pentru ca le face omul, ci pentru ca sunt roade ale Duhului Sfant, fara de care nu putem face nimic. De aceea ne invata Domnul: “Chiar daca ati face toate faptele bune, sa ziceti: slugi netrebnice suntem, caci am facut ceea ce eram datori sa facem” (Luca 17,10).

“Lucreaza si pazeste” ne invata Sfintii Parinti. Lucreaza toate faptele bune, dar nu fii fara de grija de rodul lor, ci pazeste-l de tilharii cei nevazuti. Iar puterea nebiruita impotriva lor si camara cea mai sigura pentru comorile cele duhovnicesti, de care nu se pot apropia talharii-diavoli, este smerenia. Odata Cuviosul Antonie a vazut toate cursele vraj­masului ca o mreaja intinse pe pamant si suspinand, a zis: “Oare cine poate scapa de ele?”. Si a auzit un glas zicand: “Smerenia”. Altadata, diavolul ii spune Cuviosului Macarie cel Mare: “Multa sila imi faci, Macarie, si n-am nici o putere asupra ta. Caci iata, orice faci tu, fac si eu; postesti tu, dar eu nu mananc deloc; tu priveghezi, dar eu nu dorm nicidecum; numai cu un lucru ma biruiesti tu“. Si l-a intrebat Avva Macarie: “Care este acel lucru?” A raspuns diavolul: “Smerenia ta. Din cauza ei nu am nici o putere asupra ta”.

Iata dar, cat de minunate daruri are smerenia: curata cu lesnire tot pacatul; este prielnica cresterii virtutilor; este camara nefurata a faptelor bune si arma nebiruita impotriva mandrilor diavoli. De aceea nici nu se putea mai potrivita pregatire pentru sfintita patruzecime decat indemnul la smerenie. Caci ce facem noi in vremea postului? Ne curatam de pacate prin pocainta si smerenie, ne straduim la savarsirea faptelor bune, ne silim sa pazim nefurat rodul duhovnicestilor nevointe si sa ne razboim cu duhurile rautatii. Or, pe toate acestea le implineste smerenia cu multa lesnire.

Dar lucrurile acestea nu le facem numai in Postul Mare. Toata viata pamanteasca este lupta cu duhurile rautatii, curatire de pacat si impo­dobire cu virtuti. De aceea intotdeauna si nu numai in post avem tre­buinta de smerenie. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a dat multe inva­taturi mantuitoare, aratandu-ne El Insusi cu pilda cum sa le facem. Ne-a iubit mai presus de orice si ne-a invatat sa ne iubim si noi la fel: “Asa sa va iubiti unii pe altii, precum v-am iubit Eu” (Ioan 13,14); apoi S-a dat pilda de smerenie, zicand: “Invatati de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima” (Mat.11, 19).

Toata viata Domnului este o neintrerupta si negraita smerenie. S-a nascut smerit in grajd de vite, a trait smerit, a murit mai mult decat smerit. “S-a smerit luand chip de rob pana la moarte de Cruce” (Filip. 2,8). De aceea, Sfantul Isaac Sirul a numit smerenia “vesmant al Dumnezeirii”, ca una cu care Domnul a fost imbracat in toata viata sa pamanteasca. Dar nu numai ca a fost imbracat cu ea, ci El insusi a fost intruparea smereniei, incat putem spune ca El este “Smerenie“, precum este “Dragoste”.

Indemnandu-ne sa invatam de la El smerenia, Mantuitorul ne-a aratat in toata viata Sa ce este smerenia si ne-a lasat-o drept cale, pe care sa calatorim toata vremea vietii noastre. Despre aceasta cale a sme­reniei auzim la otpustul din Joia Mare:

“Hristos, adevaratul Dumnezeul nostru, Cela ce din nemasurata Sa bunatate, ne-a aratat noua calea cea mai buna, adica smerenia, cand a spalat picioarele ucenicilor si S-a smerit pentru noi pana la Cruce si la ingropare”.

Ne-a lasat deci smerenia drept cea mai buna cale, pe care sa calatorim toata vremea vietii noastre. Cu adevarat, cea mai buna cale, pentru ca am vazut de cate daruri ne invredniceste smerenia. De aceea si Parintii Patericului spuneau: “Fara smerenie nu-i nadejde de mantuire” sau “Smerenia este cununa de pietre scumpe a monahului”. Iar Avva Dorotei zice: “Mai mult decat orice, avem trebuinta de smerenie”.

Dar prin bogatia de daruri aratata mai sus, smerenia mai are inca unul si mai mare. Ni-l arata Mantuitorul cand zice: “Invatati de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre” (Matei 11, 19). Viata aceasta pamanteasca este plina de durere si suspin. “In lume necazuri veti avea”, ne spune Domnul (Ioan 16, 33), iar Apos­tolul adauga: “Cu multe scarbe ni se cade sa intram intru imparatia lui Dumnezeu” (Fap. Ap. 14, 22). Abia la sfarsitul ei, nadajduim sa mergem “unde nu este durere nici intristare nici suspin”, sa dobandim odihna si pacea mult dorita si negasita pe pamant. Domnul insa ne-a incredintat ca si aici, pe pamant, putem avea odihna sufletelor noastre si anume prin smerenie si blandete.

Inceputul innoirii noastre nu se poate deci face altfel decat prin intrarea in randuiala, prin smerenie. De aceea pregatirea pentru sfantul si marele Post o incepem cu smerenia, ca sa traim in aceasta vreme si apoi cu ea sa calatorim de-a lungul intregii vietii acesteia, stiind ca numai calatorind pe cea mai buna cale vom avea odihna sufletelor noastre, in veacul de acum si in vecii vecilor”.

(din: Protos. Petroniu Tanase, Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului, Editura Trinitas)

***

VAMESUL FARISEU – sau cum ne pre-facem in farisei crezand ca suntem vamesi

(meditatie duhovniceasca Razboi intru Cuvant)

Cand ascultam sau citim pilda vamesului si a fariseului, putem avea tendinta sa ne identificam foarte usor cu vamesul. Sau, oricum, se naste reflex si aparent justificat tendinta de a ne delimita drastic de fariseu. Atunci un gand ascuns risca sa se strecoare si sa se cuibareasca pe nevazute in inimile noastre: ce bine ca nu sunt eu ca fariseul! Ce bine ca eu sunt ‘pacatos’ si nu judec pe altii, la fel de pacatosi ca mine! Ce bine ca nu sunt eu ca fariseii si carturarii, ca aceia care stiu multe si fac fapte bune si care se lauda cu cunostintele si cu faptele lor! Eu nu sunt si nu vreau sa fiu ca fariseii care ii judeca pe ceilalti, vai, dar eu nu pot sa fiu asa, Doamne fereste, dar eu ii iubesc pe toti! Multumescu-Ti, Tie, Doamne, ca eu sunt un vames umil, care nu judec pe nimeni, eu iubesc pe toata lumea, eu nu gandesc de rau pe nimeni, eu fac ascultare si ii vad pe toti buni, pe toti ingeri, sufletul meu se incalzeste si se inaripeaza de cele mai calde simtaminte… Si uite-asa se face ca vamesul devine…. fariseu.

Cum e posibil sa cadem asa de rau? In primul rand trebuie sa nu ne panicam, ci sa ne privim cu mai mult realism si chiar cu putina autoironie. Astia suntem. Sa ne asumam asa cum suntem. Ce rost are sa ne punem fard peste fata sufletului, fie el si fard “duhovnicesc”? Mandria cea mare statea tocmai in inselarea de a crede ca era ceva de capul nostru, ca eram noi cine stie ce... Si ce daca am descoperit cat de uraciosi suntem de fapt? Vorba parintelui Rafail, abia acum ar trebui sa ne bucuram mai mult, pentru ca abia acum VEDEM!

Revenind insa la intrebare… Este posibil prin aceea ca noi ne amagim ca imitand sau traind prin inchipuire un anume comportament ori anumite stari si virtuti duhovnicesti dobandim deja smerenia vamesului. (Desigur, are si imitatia rolul ei formativ, insa numai daca ii stim masura si daca ramanem constienti ca… e doar imitatie si daca nu ne uitam scopul, daca mai tindem totusi spre autentic, spre interiorizarea reala a acelui comportament).

Gasisem scris undeva notata o idee foarte importanta:

“Semnele exterioare ale smereniei (respectul aparent fata de vointa altora, de exemplu) nu sunt intotdeauna simptomatice in cazul smereniei spirituale. Adesea ele sunt in realitate simple trasaturi umane, controlate, nascute si observate de mintea individuala….(…) Adevarata smerenie trebuie sa decurga din ceva launtric, dintr-o dispozitie personala stimulata de descoperirea spirituala a prapastiei dintre starea cazuta a omului si potentialul dumnezeiesc la care ne-am referit. Un astfel de sens, un astfel de mod de abordare a lumii imbina forta spiritului cu cea a mintii si, astfel comportamentele unor asemenea oameni constienti spiritual nu sunt nici deliberate si nici prefacute“,

Ne tradam insa sau suntem vaditi de constiinta noastra in momentul in care ajungem, prin aceasta, sa ne inaltam pe noi insine deasupra “fariseilor” pe care ii identificam neaparat in afara noastra… si pe care ne simtim indreptatiti sa-i judecam si sa-i dispretuim, cu “legitimitatea” si cu superioritatea celui pe care Legea cea noua l-a indreptatit si l-a inaltat. Pentru ca daca in trecut vamesii si desfranatii erau stigmatizati, iar fariseii erau “dreptii“, acum, iata, s-au inversat rolurile in privinta a ceea ce este “drept” inaintea lui Dumnezeu. Cu adevarat, smerenia si iubirea sunt virtutile Legii celei noi, Legii Harului. Dar tocmai de aceea acum riscul este mai mare ca fariseismul sa-si schimbe sensul si sa devina si mai subtil si mai rafinat, iar noii “drepti” sa fie tocmai cei care se cred si se inchipuie pe ei insisi smeriti, plini de iubire si de ganduri bune, ne-judecatori, etc.

Daca insa noi am urma cu adevarat vamesului din Evanghelie, atunci am face exact ceea ce a facut si el. Ne-am vedea, adica, pacatul nostru cu sinceritate, ne-am scarbi si umili de propria noastra fatarnicie si trufie. Am intelege si am spune ca “cel dintai dintre farisei sunt eu“. Fapta vamesului este pocainta, inima infranta si zdrobita, duhul umilit.

Apropo de umilinta… spunea parintele Rafail Noica despre faptul ca in limba noastra sensul cuvantului umilinta a fost falsificat – sensul sau primordial era cel venit pe filiera slavona, insemnand strapungerea inimii, smerenia, trairea profunda a pacatoseniei dar si a dragostei tamaduitoare a Adevarului. Falsificarea a intrat in momentul in care umilinta a fost “definita” pe filiera latineasca – de injosire, sau “sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere; slugărnicie; situaţie umilitoare impusă cuiva; vorbă sau faptă care umileşte, ofensează; ofensă”. Paradoxal, tocmai o parte din aceste sensuri falsificate sunt astazi practicate si date ca exemplu de smerenie. Avem, de pilda, complexe de tip psihologic, care ascund fie o mandrie ranita, fie unele traume si le luam drept smerenie. Suntem fie pur si simplu slabi, tematori, dar n-avem curajul sa recunoastem si sa ne asumam firesc asta; fie, mai grav, suntem slugarnici, lingusitori sau acceptam cu perversitate situatii in care ne credem inferiorizati, complacandu-ne in false auto-victimizari.

• continuare la: VAMESUL FARISEU – sau cum ne pre-facem in farisei crezand ca suntem vamesi

***

Ascultati:

• Corul Anghelos – Usile Pocaintei

• Psalt Sebastian Heltianu – Sa nu ne rugam ca fariseul…

• Psalt Sebastian Heltianu – Fariseul, de slava desarta…

***

Alte predici si talcuiri pentru Duminica (Evanghelia) vamesului si fariseului:

IPS Nicolae: O intrebare poate mai dificila: «Cum ve­deti vizita papei Ioan Paul al II-lea in Romania?»

Arhim. Efrem: Ce sa spun?… Trebuie sa stiti ca Vaticanul a facut o intelegere tacita, secreta, cu Casa Alba: „Tu sa fii conducatorul politic, iar eu conducatorul spiritual al lumii si trebuie ca amandoi sa fim prezenti in lumea intreaga”. Cine are urechi de auzit, sa auda.

IPS Nicolae: «Tinerii din Romania pot veni sa vietu­iasca la Athos? Cum pot ajunge acolo daca, bineinteles, se fac calugari?»

Arhim. Efrem: Cred ca exista posibilitatea ca tinerii ro­mani, daca vor, sa vina la Sfantul Munte sa se calugareasca. Sunt destui romani care au venit in ultitimii ani si sunt deja calugari. Noi, in Manastirea Vatopedi si in chiliile romanesti care apartin de Vatopedi, avem mai mult de douazeci de calugari.

IPS Nicolae: «Va rugam sa ne vorbim despre marele du­hovnic, Parintele Porfirie.»

Arhim. Efrem: Daca incepem sa vorbim despre acesti Batrani contemporani trebuie sa ramanem aici pana maine dimineata! Numai doua cuvinte am sa va spun despre acest Sfant al zilelor noastre. Avea darul inainte-vederii (prooratico harisma) si cel al stravederii (dioratico harisma) si am sa va spun un fapt minunat care s-a petrecut la cincisprezece zile dupa ce a murit. Un fiu duhovnicesc al lui, care era in Aus­tralia, ii dadea telefon in mod regulat si ii cerea sfaturi. Fara sa stie ca acesta murise, dupa cincisprezece zile ii da telefon la acelasi numar. Ii raspunde Parintele, ii rezolva problema si ii spune: „Ioanni, de acum sa nu-mi mai dai telefon, ci astept sa te intampin in rai!” Şi a inchis telefonul. Acesta, cu­tremurat si infricosat, a sunat pe un cunoscut de-al sau din Atena spunandu-i: „Am vorbit cu Gheronda si mi-a zis cu­vintele astea. Nu cumva ma incearca?” Iar prietenul i-a raspuns: „De cincisprezece zile l-am ingropat pe Parintele!”

IPS Nicolae: O intrebare care probabil ma vizeaza pe mine in primul rand: «Ce parere aveti despre „Liturghia copiilor” practicata si slujita inaintea Sfintei Liturghii? Este ortodoxa aceasta practica liturgica?» Este vorba despre fap­tul ca in aceeasi biserica, dar nu la aceeasi Sfanta Masa, se face de dimineata o Sfanta Liturghie pentru copii si, sigur, ulterior obisnuita Sfanta Liturghie pentru toti credinciosii.

Arhim. Efrem: Nu exista nici o problema. De vreme ce nu se face pe aceeasi Sfanta Masa se poate face si o a doua Sfanta Liturghie pentru copii.

IPS Nicolae: O alta intrebare: «Fiecare Biserica crestina pretinde ca este Biserica lui Iisus Hristos. Daca putem spera ca, intr-o buna zi, Bisericile crestine sa se uneasca si cat de aproape este aceasta zi?»

Arhim. Efrem: Aceasta nu este o problema a noastra, daca se vor uni Bisericile sau nu. Noi oricum ne rugam in fiecare slujba si la fiecare Sfanta Liturghie pentru unirea tuturor. Nu depinde de noi. Ceea ce depinde de noi este faptul ca noi sa ne unim cu Dumnezeu si catre aceasta tre­buie sa ne indreptam interesul.

IPS Nicolae: «De ce credeti ca este atat de greu de re­gasit icoana autentica de catre pictorii de azi, ma refer atat la cei ce picteaza biserici, cat si la pictorii laici?»

Arhim. Efrem: Pictorii de azi nu sunt impiedicati a fi in duhul Traditiei in masura in care sunt formati de pictori tra­ditionali. Darul picturii autentice nu este numai o harisma a monahilor, ci si a mirenilor. Dar pictorii laici, cand pictea­za, sa nu aiba si tigara langa ei! In dreapta tigara si in stan­ga sa aiba radioul cu muzica populara!

IPS Nicolae: «La sfarsit de secol si de mileniu mai multi oameni, si in special tinerii, sunt afectati de sindromul „somaj”. Multi se afla in pragul disperarii si au sentimentul ca Insusi Dumnezeu S-a intors de la ei. Ce putem face pentru acestia? Cum pot fi scosi din deznadejdea in care au cazut?»

Arhim. Efrem: Le vom da speranta daca si ei vor avea tendinta de a se incadra corect in Biserica. Dumnezeu nu respinge pe nimeni, nu uita pe nimeni, ci ii iubeste pe toti in mod egal, si pe cei drepti, si pe cei pacatosi. In mod egal! Deznadejdea vine din faptul ca nu sunt integrati bine, corect in Biserica, din pricina aceasta vine deznadejdea.

IPS Nicolae: Legat de aceeasi intrebare, o alta: «Care credeti ca ar trebui sa fie rolul Bisericii pentru ca tinerii din tara noastra sa nu mai fie nevoiti sa-si paraseasca pamantul natal pentru a cauta o viata mai buna pe alte continente?»

Arhim. Efrem: Cred ca Biserica trebuie sa conlucreze cu politicul in aceasta problema sociala. Cred ca Biserica, in acest moment, pate sa influenteze chiar situatii politice, sa faca presiuni in nomentul in care vede ca anumiti oameni politici nu-si fac datoria in mod corect, pentru a le da tine­rilor conditii corespunzatoare ca sa ramana in tara.

IPS Nicolae: Intrebare putin mai politica acum: «Ce credeti, Prea Curioase Parinte, despre noile buletine?» Este vorba despre noile buletine de identitate din Grecia. Ziarele din ultimele zile anuntau ca nu mai este nevoie ca in buleti­nul de identitate al fiecaruia sa fie consemnata religia sau confesiunea careia ii apartine. Deci intrebarea este: «Ce credeti despre noile buletine pe care statul grec le-a acceptat?»

Arhim. Efrem: Grecia inca nu le-a acceptat, desi Guver­nul primeste mereu presiuni de la Comunitatea Europeana de la Bruxelles. Dar Biserica s-a opus si nu cred ca va lasa sa nu mai fie trecuta religia in buletin. [n.n.: Pana la urma si Biserica a fost presata sa cedeze si sa accepte, iar religia a fost scoasa din buletinele de identitate ale grecilor] Pentru ca incet-incet cred ca europenii doresc sa ascunda faptul ca in tarile orto­doxe majoritari sunt crestinii ortodocsi. Iar in spatele aces­tora sunt, dupa cum stiti, sionismul si evreii, aceste puteri ale intunericului.

IPS Nicolae: Era si o intrebare despre masonerie, dar cred ca Prea Cuviosul a raspuns cumva acestei intrebari [sic!, n.n.]. [O alta intrebare]: «Care este atitudinea corecta a unui ortodox in fata unui credincios protestant care il provoaca cu citate din Sfanta Scriptura?»

Arhim. Efrem: Trebuie, fara indoiala, ca si ortodoxul sa studieze Sfanta Scriptura, pentru ca de multe ori noi orto­docsii ne aratam dezinteresati in studierea Scripturii. Dar trebuie sa stim un lucru care este foarte important si pe care nu il accepta deloc protestantii, ci il resping, acela ca Sfan­ta Scriptura nu este izvorul revelatiei noastre. Izvorul reve­latiei noastre este Sfanta Traditie, Traditie in care se cuprinde si Sfanta Scriptura. De aceea Biserica sarbatoreste anumite praznice care nu sunt amintite in Sfanta Scriptura.

IPS Nicolae: «As dori sa aflu cum pot sa pastrez viu Duhul lui Dumnezeu atunci cand sunt la serviciu cu prieteni care nu-mi impartasesc opiniile, astfel incat toata uratenia lumii fara Dumnezeu sa nu ma indeparteze si pe mine pe nesimtite de la calea cea buna?»

Arhim. Efrem: Cand lucrati in anumite locuri in care exista oameni care au alte conceptii, sa va rugati ca sa nu fiti influentati de acestia. „Cereti si vi se va da” iar harul va va ajuta sa nu fiti influentati.

IPS Nicolae: Iar acum o intrebare care cred ca provine de la cineva care asculta noaptea postul de Radio Bucuresti: «Dupa cum stiti, slujba Prohodului Domnului din Vinerea Mare este o „inventie” a calugarilor din Muntele Athos. Deci Prohodul Domnului l-au inventat calugarii din Mun­tele Athos. Unii preoti nu sunt de acord cu aceasta. Ei spun ca ar trebui sa fie o zi trista pe care lumea sa o respecte in liniste. Ce parere aveti Prea Cuviosia Voastra?» Intr-o noap­te, la postul de Radio Bucuresti, un preot care se intretinea cu ascultatorii spunea ca Prohodul Domnului este o creatie foarte recenta din cercurile monahale de la Muntele Athos. Intrebarea deci este: «Ce credeti, Prea Cuvioase, in legatura cu aceasta afirmatie?»

Arhim. Efrem: Este o slujba veche. Au facut-o calugarii aghioriti, dar a fost adoptata de intreaga Biserica Ortodoxa. Şi consider ca cel care vrea sa urmeze Traditia Bisericii trebuie sa faca si aceasta slujba, care a fost facuta de athoniti, dar a fost adoptata de intreaga Biserica Ortodoxa.

IPS Nicolae: O intrebare mai usoara, cred, pentru Parintele Staret: «Partea femeiasca, deci femeile, se pot impartasi cu Trupul si Sangele Domnului avand capul desco­perit, pantaloni si vopsite?» Este o intrebare!

Arhim. Efrem: Raspundem tuturor celor care sunt inte­resati: nu este corect ca femeia sa vina rujata pentru a se impar­tasi. Nu va ascund ca atunci cand ies in lume si vin femei rujate si imi saruta mana, mi-o inrosesc toata. Cu atat mai mult cand se duc sa se impartaseasca, inrosesc si lingurita. Despre pantalonii femeii Parintele Porfirie a spus astfel: „Femeia care poarta pantaloni barbatesti, intr-un mod indirect si subconstient, dobandeste o constiinta barbateasca”. De aceea are mereu certuri cu sotul.

asa-zisul "sfant" catolic, cinstit de ecumenistul Mitropolit al Banatului

IPS Nicolae: Iata o alta intrebare interesanta: «Sunt crestina ortodoxa. Particip la liturghii in bisericile ortodoxe. Ma rog si ma spovedesc in Biserica Ortodoxa. Cu toate acestea, de cativa ani, tin postul sfantului Anton — este vorba de Anton de Padova — cu cele treisprezece marti si mi-a fost de mare ajutor. Ce parere aveti despre acest post al sfantu­lui Anton, altul decat Sfantul Antonie cel Mare?» Poate Prea Cuviosul nu stie: exista acest obicei care se practica si aici, de a tine postul sfantului Anton de Padova. Şi multi cre­dinciosi se simt ajutati tinand acest post.

Arhim. Efrem: In mod oficial Biserica Ortodoxa Roma­na a raspuns la aceasta problema? inalt Prea Sfintia Voastra, ce spune Biserica Ortodoxa Romana in mod oficial despre aceasta chestiune?

IPS Nicolae: Ca unul care m-am ocupat de viata Sfan­tului Antonie cel Mare, vrand-nevrand am ajuns sa ma in­teresez si ce a fost cu sfantul Anton de Padova. Şi unul si altul au fost doi sfinti ai Bisericii crestine care au dobandit, sa zic asa, aura sfinteniei, chiar daca au apartinut la Biserici diferite. De aceea in Biserica Ortodoxa Romana nu s-a adoptat o atitudine potrivnica celor care tin acest post al sfan­tului Anton de Padova. Mai ales ca, crestinii obisnuiti il asimileaza pe Antonie de Padova Sfantului Antonie cel Ma­re, unul din intemeietorii vietii monahale.

Arhim. Efrem: Este inainte de Schisma sfantul Antonie de Padova?

IPS Nicolae: Din pacate dupa…

Arhim. Efrem: Biserica trebuie sa ia atitudine si sa spuna, sa inceteze aceasta „traditie” de vreme ce este dupa Schis­ma si este facuta din nestiinta.

IPS Nicolae: Nu vreau sa il contrazic pe Parintele Sta­ret, dar sfintenia depaseste limitele confesionale! Dar asta este o problema mai complicata… [Grava confuzie care se face in Romania intre Sfantul Antonie cel Mare si catolicul Anton de Padova are drept cauze: duhul ecumenist actual, usurinta aplecarii unor credinciosi catre ritualuri exterioare, formale si ignoranta acestora, de care profita unii pentru avantaje materiale, n. ed.].

- O alta intrebare: «Cum vad cei de la Muntele Athos moartea? Ati putea sa ne vorbiti putin mai detaliat despre problema aceasta a mortii?»

Arhim. Efrem: Calugarii din Athos convietuiesc cu moar­tea si, de multe ori, la cate o inmormantare, mai ales daca este un monah virtuos, simtim bucuria Invierii. Şi chiar pot sa spun ce se intampla cu trupurile monahilor aghioriti adormiti: oricate zile ar ramane neingropate, nu devin rigi­de! Acum cativa ani, la Nea Skiti, am gasit un calugar la cinci­sprezece zile dupa ce adormise. Bineinteles, trupul sau avea un miros neplacut, dar era neintepenit, moale. Este un dar special al Maicii Domnului pentru calugarii din Athos.

IPS Nicolae: «Daca o persoana s-a nascut intr-o fami­lie neortodoxa, catolica sau protestanta si nu are niciodata ocazia de a cunoaste cu adevarat Biserica Ortodoxa, acea persoana se va mai putea mantui?»

Arhim. Efrem: Daca persoana s-a nascut intr-o alta con­fesiune crestina, iar nu in Biserica Ortodoxa — si eu merg chiar mai departe: daca cineva s-a nascut musulman, fara a cunoaste nimic [despre crestinism] — cum il va judeca Dum­nezeu? Ştim ca Dumnezeu este izvorul a toata dreptatea si deci, asa cum subliniaza Sfantul Apostol Pavel, il va judeca in functie de constiintalui. Oricum, trebuie sa stim ca ade­varatul drum catre mantuire este, fara indoiala, Ortodoxia.

IPS Nicolae: Un bilet spune urmatoarele: «Se pun mul­te intrebari in aceasta seara aici si este bine acest lucru, intrucat raspunsurile sunt cele mai avizate. Eu nu vreau sa intreb nimic, vreau doar sa expuneti pret de cateva minute un cuvant folositor care sa reuneasca, intr-un fel, nelinistile noastre ale tuturor si sa ne indemnati prin aceasta la a privi mai serios spre mantuirea sufletului.»

Arhim. Efrem: Mesajul pe care vreau sa vi-l transmit este: niciodata sa nu va pierdeti nadejdea in Dumnezeu si totdeauna cand aveti momente grele sa va rugati cu insis­tenta/si, cu siguranta, Dumnezeu va va ajuta. Zicea pururea pomenitul Gheron Iosif Isihastul, unul dintre Batranii athoniti contemporani, ca la sfarsitul rabdarii extenuante se va arata in mod simtit harul Duhului Sfant.

IPS Nicolae: Va rugam sa ne spuneti cateva lucruri de esenta pe care le cunoasteti de la Gheron Iosif Isihastul, de la Batranul Iosif Isihastul.

Arhim. Efrem: Gheron Iosif Isihastul a adormit in 1959 in ziua Adormirii Maicii Domnului. A fost un om care s-a silit mult pe sine insusi, un om care s-a indeletnicit mult cu rugaciunea (lui Iisus—n. Ed). Fiii sai duhovnicesti au con­tribuit mult la repopularea Sfantului Munte si a manastirilor din afara Sfantului Munte, ori din afara Greciei. Intr-o zi, un cunoscut de-al sau, mirean — dupa cum acesta insusi ne-a povestit — s-a dus la pestera unde locuia Batranul impreuna cu patru ucenici de-ai sai si Gheron Iosif i-a spus: „Vezi acesti calugarasi care sunt impreuna cu mine? Va veni vremea cand vor umple Sfantul Munte cu monahi!” Astazi, sase manastiri din cele douazeci sunt fiice duhovnicesti ale lui Gheron Iosif Isihastul. Daca citeste cineva viata lui si scriso­rile sale va vedea ca teologia si viata lui sunt palamitice. Iar el s-a straduit foarte mult ca aceasta teologie a Sfantului Grigorie Palama sa revina in Sfantul Munte. Pentru ca im­partasirea deasa ajuta foarte mult pe cei ce se nevoiesc, ca sa devina salas al harului dumnezeiesc.

IPS Nicolae: Intrebare foarte actuala acum, vine de la doi participanti intrebarea aceasta: «Ce parere aveti despre cei care sunt angajati ai bancilor? Ştim ca banca este templul lui mamona.»

Arhim. Efrem: Daca templul lui mamona nu vrea sa fie dusman Bisericii lui Dumnezeu, atunci nu ne opunem. Putem spune la fel cum a zis Domnul: „Dati deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu“.

IPS Nicolae: O alta intrebare, desigur, mai putin du­hovniceasca: «Ce parere aveti despre Biserica Ortodoxa Rusa si care este relatia Sfantului Munte cu Biserica Orto­doxa Rusa, Biserica care are manastiri la Muntele Athos?»

Arhim. Efrem: Un ascet rus care a vietuit destul de multi ani in Sfantul Munte, in copilarie a apucat vremea revolutiei lui Lenin. Atunci cand ortodocsii erau alungati, dupa cum el insusi spunea Batranilor nostri, a existat un moment in care crestinii deznadajduiti intrau in grupuri masive in bise­rici spre a nu fi omorati de comunisti. Intr-o biserica cu hra­mul Sfintilor Apostoli a intrat multa lume, iar comunistii au dat foc bisericii. Din cauza fumului s-au asfixiat toti si au murit. Acesta insa s-a urcat pe o coloana care era aproape de fereastra, a putut sa respire si a supravietuit. Dupa cum singur a marturisit, indata ce murea cineva in biserica, vedea pe cei doisprezece Apostoli ca dadeau o cununa sufletului celui adormit. Şi au spus Apostolii: „Ceea ce se intampla acum este un canon, pentru ca ati ratacit de la calea corect ortodoxa. Acest canon va dura saptezeci de ani”. Tanarul acela a intrat mai apoi in Sfantul Munte, s-a calugarit si a povestit aceste lucruri cu mult timp in urma. Vedeti, acum, dupa saptezeci de ani, a cazut comunismul fara varsare de sange, a cazut ca un castel din carti de joc. Deci canonul Rusiei s-a incheiat.

Noi, ca Sfant Munte, avem relatii foarte bune cu rusii, iar Manastirea Vatopedi are o legatura traditionala cu Rusia, pentru ca Sfantul Maxim Grecul, care a fost calugar la Vato­pedi, a fost trimis in Rusia in veacul al XVI-lea si a devenit luminator al poporului rus. Acum cativa ani ne-am dus la Moscova si ne-au dat o parte din moastele Sfantului Maxim Grecul pe care le-am adus la Vatopedi. La rugamintea Pa­triarhului Rusiei, cand ne-am dus acolo am luat impreuna cu noi si o copie a uneia dintre icoanele noastre facatoare de minuni ale Maicii Domnului, „Pantanassa”, icoana care are deosebitul dar de a tamadui pe cei care sufera de boala can­cerului. Deoarece unui preot care lucra intr-un spital i-am dat mai multe vederi cu reprezentarea acestei icoane si, cu toate ca erau niste copii de hartie, au facut acolo multe mi­nuni, Biserica din Rusia ne-a rugat sa facem o copie pe lemn a acestei icoane si ne-au primit cu mare cinste la aeroportul din Moscova [atunci cand am adus-o]. Iar astazi, dupa cum ni se spune, icoana este izvor de tamaduire pentru multi cre­dinciosi. Vin insa multi rusi si la Sfantul Munte — dupa cum stiti, exista si o manastire in care vietuiesc monahi rusi—si se folosesc foarte mult.

IPS Nicolae: «Parinte Staret, ati putea sa ne spuneti da­ca stiti ca a aparut in Romania aceasta carte, „Braul Maicii Domnului, Acatistul Rugului Aprins al Maicii Domnului si Icoane Facatoare de Minuni de la Manastirea Vatopedi, Sfantul Munte Athos”, aparuta la Editura Panaghia, in Vatra Dornei. Pe prima pagina aici scrie: „Tiparita cu binecuvantarea Prea Cuviosiei Sale Arhimandritul Efrem, Staretul Sfintei Manastiri Vatopedi, editie ingrijita de monahul Cleopa, Sfanta Manas­tire Rarau”. As vrea sa va intreb daca ati binecuvantat apari­tia acestei carti si daca subscrieti la tot ceea ce este cuprins in ea. Daca puteti sa ne spuneti cateva cuvinte despre Aca­tistul Rugului Aprins al Maicii Domnului».

Un monah insotitor: Binecuvantarea a fost luata pen­tru carte de monahul Cleopa, insa doar pentru prima parte a cartii, in care sunt povestite istoriile si descrierile icoanelor, precum si a Braului Maicii Domnului. Ulterior, la publicare acesta a introdus si Acatistul. Deci Parintele Staret nu stie continutul [final], stie doar ca a fost ceruta binecuvantarea pentru istoria icoanelor. Parintele Staret nu cunoaste nimic despre Sandu Tudor sau despre Acatist.

IPS Nicolae: S-a implinit ora opt. Intrebari ar mai fi foarte multe, dar pentru ca asa am convenit cu Prea Cuviosul Arhimandrit, Staret al Vatopedului, ne oprim aici. Sigur, cu regretul de a nu fi putut sta mai mult de vorba. Dansul trebuie sa plece inca in aceasta seara la Alba Iulia, asa incat, repet din nou, ne oprim aici. As vrea sa va asigur ca pomel­nicele pe care le-ati adus aici ajung, cum se vede in acest moment, ajung la Prea Cuviosul Staret…”

(din: Cuvant din Sfantul Munte, Omiliile Arhimandritului Efrem, Egumenul Manastirii Vatopedi, in Romania, Editura Reintregirea, Arhiepiscopia de Alba Iulia, 2001)

Legaturi:

Staretul Efrem la Universitatea de Vest din Timisoara (2000)

Arhimandritul Efrem:  [...] Monahii, deoarece in­cearca a-L iubi pe Dumnezeu din tot sufletul si din toata inima, iubesc—prin extensie—intreaga lume. Iubirea de frati (filadelfia) si iubirea de oameni (filanthropia), iubitii mei, este o consecinta a iubirii de Dumnezeu (filotheia). Daca iubirea de frati nu are ca baza iubirea de Dumnezeu, atunci este fal­sa, deoarece iubirea care nu izvoraste de la Dumnezeu nu este iubire, ci este rod al mandriei si al interesului propriu. Noi, la Sfantul Munte, zilnic vedem surprinderea inchinato­rilor care, la cateva minute dupa ce sosesc, ne zic: „Parca v-am cunoaste de ani de zile!” Iar noi le raspundem ca mo­nahul, prin lepadarea sa de lume si prin ascultare, razboieste patima iubirii de sine (filautia)—care este temelia man­driei—si astfel i se da indata de sus puterea de a avea o rela­tie iubitoare cu aproapele sau.

Monahismul, fratii mei, este „nervul” Bisericii. Asa cum spunea fericitul Sfant sarb, contemporan noua, Iustin Popovici, daca vrei sa intelegi cat de ortodox este cineva, trebuie sa vezi cat de mult iubeste monahismul. Vin multi la Sfan­tul Munte si vad ca, din fericire, astazi Muntele Athos este populat cu monahi tineri. De multe ori, cu buna intentie imi zic, atunci cand vin acolo la Manastirea Vatopedi: „De ce stau ascunsi aici toti tinerii acestia? Sa-i trimiti in lume, caci lumea are mare nevoie!” Iar eu le raspund: „Tocmai pentru ca in lume nevoia este foarte mare sunt oamenii acestia as­cunsi aici!” Deoarece prin nearatarea lor, prin neexpunerea lor, aduc inaintea lui Dumnezeu o ofranda de nepretuit, tocmai fiindca se roaga pentru lumea intreaga.

La Sfantul Munte se savarsesc zilnic aproape trei sute de Sfinte Liturghii. Se pomenesc mii de nume. Primim nenu­marate scrisori, chiar si din Romania, prin care lumea isi exprima durerea si problemele. Anul acesta am raspuns la aproape doua mii de scrisori dintre care multe sunt din Ro­mania.

La Manastirea Vatopedi sunt sapte icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului, iar Manastirea este impodobita si cu Cinstitul si Preasfantul Brau al Nascatoarei de Dumne­zeu. De multe ori ni se cere sa trimitem prin posta ulei din candelele icoanelor facatoare de minuni. Mai avem acolo si urmatoarea randuiala: inchinam cordelute de panza pe Braul Maicii Domnului si le trimitem femeilor neroditoare iar acestea nasc prunci, precum si celor bolnavi de cancer, care se tamaduiesc.

Insa, asa cum am mai spus, monahii indeosebi se roaga cu lacrimi pentru lumea intreaga. Cred ca monahismul con­tinua a avea aceeasi menire pe care a avut-o atunci cand a aparut pentru prima oara. Şi vreau sa va relatez un eveni­ment din viata unui sfant care a trait in veacul al cincilea du­pa Hristos, Sfantul Gheorghe Sinaitul, care este praznuit pe 11 martie. Acest sfant traia in afara Manastirii Sinai. Era isihast. Dar avea o dorinta: voia sa participe la o Liturghie in biseri­ca Invierii din Ierusalim. Pe vremea aceea insa, pentru a merge de la Sinai la Ierusalim, era nevoie de optsprezece zile la ducere si alte optsprezece la intoarcere. Şi, deoarece si-ar fi tulburat linistea, nu cuteza sa faca acest lucru.

Odata, pe cand se ruga, s-a aflat in duh in biserica Invi­erii, chiar in vremea cand liturghisea Patriarhul Ierusalimu­lui. Pe cand tamaia, Patriarhul l-a vazut pe Sfantul Gheorghe Sinaitul cel zavorat si s-a bucurat foarte mult, pentru ca fai­ma calugarului era mare. L-a trimis pe diacon sa mearga la el si sa-i sopteasca ca dupa liturghie sa nu plece, ci sa ia parte impreuna cu dansul la masa patriarhala. Diaconul a dus me­sajul Avvei Gheorghe iar acesta nu a raspuns nici da, nici nu, ci doar: „Va fi precum vrea Dumnezeu.” Terminandu-se Sfanta Liturghie, Patriarhul l-a asteptat la masa insa Batranul n-a aparut. Şi atat de mult s-a suparat ierarhul, incat a trimis indata o scrisoare de plangere la Manastirea Sinai, spunandu-i staretului ca Avva Gheorghe a dispretuit porunca patri­arhala.

Intre timp, pustnicul a fost adus in duh, dupa Sfanta Li­turghie, la chilia lui. Egumenul Manastirii Sinai, indata ce a primit scrisoarea, le-a zis parintilor: „Sa nu-l tulburam pe Avva Gheorghe, caci este vorba desigur de o confuzie”. Şi a raspuns asadar staretul catre Patriarh scriindu-i ca de pa­truzeci de ani Batranul nu iesise din Muntele Sinai. Patri­arhul s-a tulburat la primirea scrisorii si a trimis o comisie la manastire spre a vedea care este adevarul. Atunci staretul manastirii s-a hotarat a-l deranja pe Avva Gheorghe spre a-i spune ce s-a intamplat. Acesta, pentru a-l izbavi pe egumen de necazuri, i-a marturisit ca se aflase in biserica Invierii in duh si tot in duh a venit inapoi.

De ce v-am spus acestea? Deoarece, asa cum ziceam la inceput, monahismul are aceeasi menire si aceeasi maretie ca in vechime. Vesnicul pomenit Parinte Paisie, care a adormit in urma cu cativa ani, imi amintesc cum ne spunea ca atat de multe i se intamplau cateodata, incat ar putea parea altora de necrezut. Pe cand se ruga in chilia lui din Sfantul Munte mergea in duh prin diverse orase ale lumii, in spitale si, fi­ind nevazut, ii inchina pe bolnavi si se faceau bine. A ajuns pana si in Australia si in alte tari. Mergea prin case in timp ce sotii se certau, intrand intre ei fara a fi vazut, iar acestia se linisteau pe data.

Aceasta este puterea omului duhovnicesc, iubitii mei, care in duh ia parte la toate problemele lumii! De aceea, in istoria Bisericii, oameni care erau zavorati, care erau in de­partarile pustiei, au fost ridicati, de multe ori, de catre Pro­nia dumnezeiasca, la vrednicia de episcop. Cu toate ca, din punct de vedere omenesc, nu aveau experienta pastorala in lucrul cu oamenii, cu puterea harului lui Dumnezeu au avut insa foarte mari realizari, fiind in mijlocul problemelor po­porului, dand solutii perfecte si facand de multe ori lucruri ce depaseau puterea omeneasca.

De aceea Sfantul Ioan Gura de Aur spune intr-un mod caracteristic: „Este suficient un singur om, arzand de ravna, pentru a indrepta un intreg popor.” De aceea, sa va rugati ca sa avem multe vlastare tinere in viata calugareasca. Pen­tru ca noi credem fara sovaire ca salvarea poporului roman nu se va face daca Romania devine membra a Comunitatii Europene, ori daca veti avea relatii bune cu americanii, ci renasterea poporului dumneavoastra va avea loc doar daca vor „rasari” calugari buni. Pentru ca, asa cum am spus, mo­nahismul este acela care va contribui in cel mai inalt grad la reinnoirea duhovniceasca din Romania dupa eliberarea ei de comunism.

As dori sa ma opresc aici, inalt Prea Sfintia Voastra, fi­ind gata a primi intrebari.

***

IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului: Cum am anuntat de la inceput, iata ca avem acum posibilitatea ca sa ii cerem Prea Cuviosului Parinte Arhimandrit lamuriri asupra problemelor care ne preocupa. Avem la dispozitie aproxima­tiv o ora si jumatate, deci timp suficient pentru a putea fi clarificate toate problemele care simtiti nevoia sa vi se lamu­reasca. (Intrebarile sunt citite de catre IPS Nicolae)

IPS Nicolae: «Ce ne puteti spune despre foaia pe care Parintele Paisie a scris-o pentru tinerii care veneau la el, in legatura cu Comunitatea Europeana si cu problemele ei la ora actuala, cu antihrist si cu toate cele pe care Parintele Paisie le face cunoscute in cartile sale?»

Arhim. Efrem: Fara indoiala, problema incadrarii tarii dumneavoastra, sau a oricarei tari, in Comunitatea Europea­na noi, cei din Sfantul Munte, o vedem cu multa retinere si cu multa ingrijorare. Pentru ca europeanul nu va putea inte­lege niciodata pe ortodox deoarece, din pacate, Europa are un mod de viata antropocentric, rationalist, umanist. Asadar, suntem nelinistiti, caci vedem ca si in Grecia vine acest cu­rent intr-un ritm rapid si il convinge astazi pe om, si inde­osebi pe grec, sa se instraineze de Traditia lui.

IPS Nicolae: «S-a auzit expresia „mantuirea poporului roman”, ori se stie ca de doua mii de ani romanii sunt cres­tini. Ce anume intelegeti prin expresia „mantuirea poporu­lui roman”?»

Arhim. Efrem: Prin „mantuirea (salvarea—n. ed.) poporu­lui roman” inteleg reinaltarea Bisericii Romaniei spre a-si dobandi vechea sa stralucire si slava.

IPS Nicolae: «Este stiut ca, de foarte multi ani, avortul este o practica. Numai in judetul Timis in fiecare an se fac peste sapte mii de avorturi, fara sa mai punem la socoteala anti­conceptionalele care se administreaza in cabinetele de planning si care sunt cele mai ieftine. Daca poate Sfintia Sa sa ne spuna care vor fi consecintele pe termen lung ale acestor fapte, mai cu seama ca tinerele primesc anticonceptionalele ca „tratament” inca de la varste fragede.»

Arhim. Efrem: Este un “dar” al Europei si acesta, avortul. Din pacate astazi oamenii judeca rational, nu teologic, desi ar trebui ca fiecare fapta a vietii noastre s-o vedem evanghe­lic, hristocentric, iar nu rational. A venit cineva la Sfantul Munte si mi-a zis urmatoarele: „Sotia mea era insarcinata. Ne-am dus la medic si a zis ca sunt unele indicii cum ca pruncul nu va fi sanatos”. Şi au facut avort. Eu i-am ras­puns: „Daca acest copil pe care il ai acum cu tine pateste un accident si ajunge sa stea la pat paralizat, o sa-l omori, sau o sa-l iubesti mai mult?” S-a rosit. Nu mi-a raspuns. Şi-a in­teles greseala.

Astazi oamenii nu-si dau seama ca avortul este cea mai cumplita crima. Nu constientizeaza faptul ca embrionul este o fiinta umana inca din momentul zamislirii sale. Şi fac avort. Din pacate astazi avorturile se fac cu atata usurinta si, in acelasi timp, cu atata insensibilitate. Singura noastra apa­rare in aceasta situatie este sa ne incadram perfect in Bise­rica si sa intelegem raspunderea pe care o avem. Parintii care fac avorturi sunt cei mai mari criminali.

IPS Nicolae: «Cum se resimte astazi in Sfantul Munte faptul ca acolo au trait mari sfinti, cum au fost de pilda Sfan­tul Grigorie Palama, Sfantul Sava, Sfantul Simeon si alti sfinti?»

Arhim. Efrem: Noi aghioritii, cand ne gandim ca in locul in care traim am avut asemenea sfinti, simtim multa teama, fiica si o foarte mare responsabilitate. Pentru ca este o mos­tenire foarte grea!

IPS Nicolae: «Doresc sa va intreb care este relatia din­tre Sfantul Munte, care tine stilul vechi si Grecia, care tine stilul nou?»

Arhim. Efrem: Este o intrebare buna aceasta. Sfantul Munte, desigur, prin traditie, urmeaza calendarul vechi. Insa, pentru ca cea mai mare dintre toate virtutile este dreapta so­coteala, datorita acestei ratiuni Sfantul Munte nu socoteste aceste treisprezece zile, diferenta intre noul si vechiul calen­dar, ca fiind un motiv sa se indeparteze de Biserica. De ace­ea stilistii care exista astazi au cazut in ratacire de-a dreapta deoarece chestiunea celor treisprezece zile, iubitii mei, nu este nici problema dogmatica, hristologica, nici a dogmei Maicii Domnului. Asadar nu este un motiv de indepartare sau de rupere de Biserica. Nu are importanta cand sarbatorim un sfant, are importanta cum il sarbatorim. Ba chiar de multe ori Biserica este nevoita sa schimbe anumite date ale sarbatorilor sfintilor: de pilda pomenirea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe de cele mai multe ori nu este fixa din cauza ca poate cadea in Saptamana Mare. Asadar, orice ten­dinta de rupere a credinciosului de Biserica nu este corecta si trebuie sa o respingem.

IPS Nicolae: «In folclorul romanesc au circulat pana aproape de zilele noastre versuri isihaste. Este cunoscuta prezenta si ponderea isihasmului la romani. Exista documente la Muntele Athos in acest sens?» Şi o intrebare aditionala: «Unde este acum fiul filosofului roman Constantin Noica, care se pare ca este in Romania la ora actuala?» Dar ramane intrebarea cea dintai in legatura cu folclorul romanesc: «Cum apare in versuri care se gasesc si la Muntele Athos?»

Arhim. Efrem: Din cate stiu eu, in istoria Sfantului Munte exista descrieri istorice care releva raspandirea isihasmului Sfantului Munte in Romania. Dar daca cineva este interesat de aceasta problema poate sa vina in Sfantul Munte sa cer­ceteze bibliotecile aghiorite. Este o tema importanta pentru care merita facuta o lucrare stiintifica.

IPS Nicolae: «Cum trebuie privite relatiile dintre Biseri­cile ortodoxe si biserica catolica sau alte confesiuni crestine?»

Arhim. Efrem: Nu trebuie sa fim impotriva dialogului care se poarta intre Biserica ortodoxa si cea romano-catolica. Dar acest dialog trebuie sa se poarte de pe premise corecte. Sa nu avem noi ortodocsii tendinta de a baga apa in vinul nostru. Pentru ca, iubitii mei, exista o singura Biseri­ca, nu exista mai multe Biserici si Adevarul este „intr-Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica!” Bine.

IPS Nicolae: O alta intrebare: «Este pentru un preot obligatorie purtarea uniformei? Dar a barbii?»

Arhim. Efrem: Cu siguranta! Inalt Prea Sfintia Voastra, trebuie privita aceasta problema mai serios si din partea Bi­sericii din Romania, de vreme ce Biserica acum este libera. Nu mai exista motive de genul: „ni se interzice” ori „pe drum este riscant“. Acum si preotii trebuie sa inceapa sa aiba rasa. Pentru ca rasa nu este imbracaminte, ci este o emblema. In Bucuresti am intalnit un preot imbracat in reverenda si peste doua ore l-am intalnit civil. Şi m-am intristat, credeti-ma, m-am rusinat cand l-am vazut! Ce-l impiedica pe preot sa poarte reverenda si barba? Şi, de vreme ce vrem sa ne in­toarcem la Traditie, trebuie sa incepem de la cele mai sim­ple, adica de la acestea. Apoi mai vad ca preotii casatoriti poarta verighete. Nu este permis nici acest lucru pentru ca, odata ce preotul este hirotonit, este considerat casatorit mai intai de toate cu Biserica si abia dupa aceea cu sotia.

IPS Nicolae: Inainte de a comunica o alta intrebare as vrea sa va spun ca Parintele Staret m-a intrebat si pe mine unde imi este carja episcopala! Sigur, m-a intrebat si unde imi este culionul sau alte insemne ale arhieriei. Asa ca si Pa­rintele Staret are nedumeririle lui… Dar o alta intrebare: «Cum poate cineva sa scape de manie atunci cand este un temperament mai coleric?»

Arhim. Efrem: Daca cineva este tulburat si se manie pe orice, trebuie sa aiba o relatie corecta cu Iisus Hristos si Hristos, care este „pacea noastra”, dupa Sfantul Apostol Pavel, ii va darui duhul pacii. Mania este o lucrare demonica si nu este alungata decat de harul Duhului Sfant.

IPS Nicolae: «Invatamantul teologic — intreaba cine­va — este imbacsit de scolasticism, atat in disciplinele teologice, cat si prin formarea dascalilor de teologie. Cum se poate iesi din aceasta situatie?»

Arhim. Efrem: Scolasticismul poate fi indepartat daca, asa cum am spus la inceput, incep sa „mearga” bine manastirile. Iar monahii vor convinge invatamantul sa se intoarca la teologia patristica prin trairea lor.

IPS Nicolae: «In fata tentatiilor mentalitatii consumiste cum poate un tanar sa aiba o viata ancorata in Traditie?»

Arhim. Efrem: Aceasta problema o dezleaga Sfantul Ioan Gura de Aur cu doua cuvinte. Scrie urmatoarele: „De toate bucura-te, dar fugi de pacat”.

IPS Nicolae: «Mereu ni se vorbeste despre rugaciunea inimii. Nu poate fi un preot, care respecta Traditia, un prac­ticant al acestei rugaciuni a inimii? Cum poate un preot sa practice rugaciunea inimii?»

Arhim. Efrem: Desigur, fiecare se poate indeletnici cu rugaciunea lui Iisus, fiecare dintre noi are aceasta posibilitate. Trebuie sa aiba un program, un orar dupa care sa se ocupe si dimineata si seara cu rugaciunea lui Iisus si sa aiba lega­tura cu un duhovnic priceput in aceasta lucrare. Oricum, noi cunoastem destui mireni care practica aceasta rugaciune si au foarte multe roade.

IPS Nicolae: Cineva a trimis pe o coala mai multe in­trebari. As dori sa ma opresc [la una dintre ele] si sa-1 rugam pe Preacuviosul Staret sa ne raspunda la urmatoarele: «Care credeti ca este rolul Ortodoxiei din Romania in cadrul Ortodoxiei universale?»

Arhim. Efrem: Fara indoiala, Biserica Ortodoxa Roma­na a jucat un mare rol in Ortodoxia universala. Dar cred ca mai intai de toate Biserica Ortodoxa Romana ar trebui sa joace un rol important si in propria tara. Şi cred ca astfel, incet-incet, va avea rezultate si in propria tara. Pentru ca Biseri­ca Ortodoxa Romana are o mare putere in Romania. Dar si in afara Romaniei, desigur, a jucat un rol important.

IPS Nicolae: «La nivel de conducere administrativa Sfan­tul Munte Athos a facut vreun compromis, cu Comunitatea Europeana?»

Arhim. Efrem: Chinotita athonita nu a acceptat deloc influente din partea Comunitatii Europene. Ba chiar a venit o comisie in Sfantul Munte si ne-a zis: „Noi putem sa va ajutam, fara sa fie la mijloc guvernul Greciei”—pentru ca acum este nevoie de foarte multi bani pentru a se intretine Sfantul Munte—„numai un singur lucru vrem de la voi: sa puneti o placa de marmura pe cladirile renovate pe care sa scrieti: «Aceasta cladire a fost renovata de Comunitatea Europeana»” N-am acceptat si nici bani nu ne-au dat.

IPS Nicolae: Legat de intrebarea aceasta cineva pune urmatoarea intrebare: «Modelul Comunitatii Europene se preda tinerilor in scoala si li se sugereaza egalitatea intre principiile necrestine si cele crestine. Ce solutie ne sugerati?»

Arhim. Efrem: Din pacate, acum Comunitatea Europea­na vrea sa niveleze totul. De aceea vrea sa-i dea un rol femeii care este deasupra masurilor ei. Şi aceasta, fara indoiala, duce la destramarea familiei, sa stiti. Deja vedem ca in Europa divorturile sunt la fel de banale precum sandvisul cu branza.

IPS Nicolae: «Cand cineva se afla la o rascruce in viata si trebuie sa ia o hotarare si doreste din tot sufletul ca acea hotarare sa fie dupa voia lui Dumnezeu, cum sa afle voia lui Dumnezeu?»

Arhim. Efrem: Voia lui Dumnezeu poate fi aflata de catre un crestin daca vorbeste cu parinti duhovnicesti.

IPS Nicolae: «Este obligatoriu pentru o femeie sa poar­te capul acoperit in afara bisericii?»

Arhim. Efrem: Nu este obligatoriu ca femeia sa poarte capul acoperit in afara bisericii. Eu personal as vrea totusi ca femeia sa poarte capul acoperit, pentru ca aceasta impune mai mult respect. Dar sa nu ne oprim acum la astfel de lucruri…

IPS Nicolae: «Care ar trebui sa fie relatia preotilor din parohie cu manastirea» Intrebare, probabil, din partea unul preot.

Arhim. Efrem: Trebuie si preotii de mir sa aiba relatii cu manastirile. Noi vedem in Grecia ca preotul de mir casatorit care face o misiune duhovniceasca in parohia lui si este evlavios are bune relatii cu manastirile si indeosebi cu Sfantul Munte. Pentru ca un preot care vrea sa faca o lucrare duhovniceasca trebuie sa urmeze Traditia si pentru aceasta va lua exemplu de la „centrele” Traditiei, care sunt manastirile.

IPS Nicolae: «Muntele Athos traieste intr-un timp cu precadere liturgic. Noi aici avem o alta dimensiune pentru timp, mult ancorata in lumesc. Vorbiti-ne putin despre aceste doua aspecte ale timpului.»

Arhim. Efrem: Ascultati, poate trai cineva in lume fara a respecta programul din Sfantul Munte, insa urmand modul de viata aghioritic. Sa fiti aghioriti in inimile dumneavoastra. Nu are importanta ca noi facem Liturghia la miezul noptii si dumneavoastra la zece dimineata. Locul si tipicul sunt pe planul doi. Mai important este modul.

IPS Nicolae: «In ce masura s-au resimtit in Athos valu­rile schimbarilor care s-au petrecut in Europa in ultimele doua secole?»

Arhim. Efrem: Sfantul Munte Athos nu este influentat in ceea ce priveste modul de vietuire. Desigur, poate ca s-a diversificat baza materiala a modului zilnic de viata. Sfantul Munte nu respinge dezvoltarea mijloacelor de trai zilnic— insa totul in limite rezonabile—indeosebi atunci cand aces­tea nu se opun vietii duhovnicesti.

IPS Nicolae: «As dori sa va intreb cum poate un tanar de astazi, o fata care poarta fusta mini si un tanar cu cercel in ureche, sa fie totusi aghiorit in inima?»

Arhim. Efrem: Daca ar trai intr-adevar dupa un model aghioritic, atunci fetele si baietii acestia nu ar purta fusta scurta sau cercel in ureche. Pentru ca eu cred ca cei care fac asemenea lucruri au un gol in suflet si vor sa-l umple cu acestea, dar din pacate nu reusesc.

IPS Nicolae: «Ce se intampla cu manastirile romanesti din Sfantul Munte? Am inteles ca se confrunta cu o mare saracie, ca nu mai sunt atat de multi calugari romani acolo.»

Arhim. Efrem: Chiliile romanesti si schiturile, in clipa aceasta, pot spune ca sunt populate. Desigur, Schitul cel mare al Cinstitului Inaintemergator [Prodromu] nu are foarte multi calu­gari, dar treizeci, patruzeci tot sunt.

IPS Nicolae: «Cum trebuie sa se raporteze un om la pro­priul sau trup, sa-l hraneasca, sa-l spele, sa-l imbrace, asa incat sa nu cada in patimi trupesti?» Este un semn de intrebare.

Arhim. Efrem: Pentru a nu cadea in ispite trupesti omul trebuie sa ia parte la Tainele Bisericii, sa se marturiseasca, sa se impartaseasca, sa se roage, sa frecventeze biserica, dar nu asa, intr-un mod haotic, ci sa aiba un program exact. Trebuie sa fim constienti de faptul ca modul programat si randuit cu grija al lucrarii duhovnicesti are roade. Dar daca frecventam biserica numai cand ne aducem aminte, daca ne spovedim cand ne aducem aminte, ne impartasim cand ne aducem aminte, acest mod de viata nu are deloc roade.

IPS Nicolae: «Din ce cauza religia ortodoxa este impo­triva altor culte crestine, cu toate ca propovaduieste iubirea chiar si a vrajmasilor?»

Arhim. Efrem: Este un lucru hazliu sa ne gandim ca Or­todoxia este impotriva vreunui om. Ortodoxia este impotriva duhului ratacit al acestor crestini care nu gandesc corect, nu este impotriva persoanei.

[...]

IPS Nicolae: «Acedia este considerata a fi un demon viclean. Cum putem sa-l invingem? Ce sa facem cand ne spune sa parasim chilia sau camera noastra?»

Arhim. Efrem: Acedia lupta mai ales pe monahi. Cand avem duhul acesta trebuie sa ramanem in chilie si sa ne ur­mam programul, chiar daca il facem cu dificultate. Asa vom lovi achedia.

IPS Nicolae: «Multi tineri considera ca ceea ce le cere Biserica Ortodoxa reprezinta o anumita constrangere. De unde credeti ca vine acest lucru, adica constrangerile pe care le impune Biserica unui credincios?»

Arhim. Efrem: Acesti tineri inteleg gresit libertatea, de aceea au astfel de sentimente. Liber nu este cel care face ceea ce vrea, se duce acolo unde vrea si spune ceea ce vrea; liber nu este cel care, fiind un mare om de afaceri, conduce oamenii. Liber este acela care nu este subjugat de patimile sale. Sunt unii care vin la Sfantul Munte si zic: „Acesti calu­gari din Athos sunt sclavi toata viata lor!” „Nu numai ca nu sunt sclavi, ci sunt chiar mult mai liberi ca tine”, i-am spus unui om de afaceri care avea trei mii de angajati. Pentru ca ce libertate este aceea atunci cand, de pilda, te manii? Cand cineva este subjugat patimii, atunci este rob. Spune Sfantul Apostol Petru: Ceea ce te biruieste, aceea te si stapaneste“.

(VA URMA)

(din: Cuvant din Sfantul Munte, Omiliile Arhimandritului Efrem, Egumenul Manastirii Vatopedi, in Romania, Editura Reintregirea, Arhiepiscopia de Alba Iulia, 2001)

Legaturi:

Conferinta de la Casa de Cultura Cluj Napoca (2000)

Prea Sfintitul Vasile Somesanul: Prea cuviosi parinti oaspeti, prea cuviosi si prea cucernici parinti si distin­sa si onorata asistenta. Avem deosebita bucurie de a-l avea intre noi pe Prea Cuviosul Arhimandrit Efrem, Staretul cu­noscutei Manastiri Vatopedi, care va petrece cateva zile in Romania si la invitatia noastra, a Prea Sfintitului Bartolomeu, ne-a onorat cu prezenta sa aici. Ne bucuram pentru ca Parintele Efrem este una dintre cele mai proeminente per­sonalitati ale vietii monahale de la Athos, fata de care noi romanii am avut intotdeauna o mare evlavie. In trairea crestin-ortodoxa si mai ales a neamului nostru, Sfantul Munte Athos a reprezentat si reprezinta in continuare un ideal al trairii in Hristos si ne bucuram ca Parintele Staret Efrem are bunatatea de a fi intre noi si de a ne impartasi binecuvantarile Preacuviosiei Sale si ale monahismului athonit.

Ca sa intelegem mai bine cat de mult inseamna prezenta Sfintiei Sale intre noi, sa ne gandim ca intr-adevar, pentru cei care traiesc in duhul adevarat al Ortodoxiei, ingerii sunt luminatorii calugarilor, iar calugarii luminatorii mirenilor. Intr-adevar, parintii de la Sfantul Munte in toate timpurile si-au onorat aceasta calitate duhovniceasca a vietii spirituale si o fac in continuare punandu-si toate energiile pentru trai­rea in Hristos.

Ii multumim nespus de mult pentru bunavointa cu care a raspuns invitatiei noastre si il rugam sa ne impartaseasca din bogatele cunostinte ale trairii sale duhovnicesti. Va mul­tumim.

Arhimandritul Efrem: Cu deosebita bucurie ne aflam in orasul Cluj. Asa cum a spus Prea Sfintitul, suntem invitati a veni si la dumneavoastra spre a va aduce un mesaj de la Sfantul Munte. Noi, aghioritii, poate ca suntem trupeste de­parte de voi, dar incercam ca prin rugaciune sa fim prezenti in lumea intreaga.

Sfantul Munte, dupa cum stiti, este un loc in care se tra­ieste o viata duhovniceasca deosebita, un loc in care scopul principal al locuitorilor sai, al monahilor aghioriti, nu este altul decat sfintenia. Aceasta este prima noastra grija, aceasta este centrul preocuparilor noastre. De aceea Sfantul Munte Athos este podoaba Bisericii. Este un loc care adaposteste vietuitori din toate tarile ortodoxe, un loc care are legaturi cu toate tarile ortodoxe, un loc care din vechime are stranse legaturi cu Romania si cu Biserica Romana. Multi sfinti aghioriti au avut relatii cu voievozii romani, cu Biserica de aici si multi sfinti athoniti au venit in Romania pentru lucrari misionare, precum Sfantul Nifon Dionisiatul care a fost Patriarh al Constantinopolului.

[_{Adus de voievodul Radu cel Mare pentru reorganizarea Bisericii, Sfantul Nifon a fost si Mitropolit al Ţarii Romanesti intre anii 1503—1505, reusind infiintarea a doua epis­copii: Ramnic si Buzau. Impreuna cucei doi ucenici ai sai vatopedini, Sfintii Mucenici Macarie si Ioasaf, revine in Sfantul Munte, ramanand o vreme la Vatopedi si apoi mutandu-se la manastirea sa de metanie, Dionisiu, pana la sfarsitul vietii (11 august 1508). La cererea expresa a domnitorului Neagoe Basarab, el insusi ucenic al Sfantului Nifon, moastele sale au fost aduse in Ţara Romaneasca in anul 1515, doi ani mai tarziu avand loc canonizarea sa oficiala cu prilejul sfintirii ctitoriei lui Neagoe de la Curtea de Arges, in prezenta Patriarhului Ecumenic Teolipt al II-lea, a Protosului Muntelui Athos si a tuturor egumenilor manastirilor athonite. Ca semn de pretuire i-au fost oferite lui Nea­goe Basarab capul si mana dreapta ale sfantului, care astazi se afla la Catedrala Mitropolitana din Craiova,} n. ed.]

Asadar Romania pentru noi nu este ceva strain, este ceva familiar, drag, datorita legaturi­lor spirituale stranse pe care le avem cu tara dumneavoastra.

Mesajul pe care doresc sa vi-l adresez astazi este acela ca noi, crestinii, nu trebuie sa uitam de mantuirea sufletului nostru, care este nemuritor. Cu orice ne-am ocupa, orice pro­fesie am avea, orice interese materiale am avea, trebuie ca niciodata sa nu ne lasam doborati, ci sa cugetam la cele de sus, iar nu la cele pamantesti, dupa cum spune Sfantul Apos­tol Pavel.

Astazi, in degradarea spirituala a omului contemporan si, in consecinta, si a romanului, monahismul vine sa joace ro­lul cetei arhanghelilor, la fel cum odinioara Arhanghelul Mihail, atunci cand, tulburandu-se ordinea ingereasca, a spus acel „sa stam bine” si a tinut in echilibru toata lumea in­gerilor. Tot astfel monahismul de astazi si indeosebi cel aghioritic vine sa ne spuna tuturor: „Sa stam bine! Sus sa avem inimile! Sa traim Adevarul!“ Si nu trebuie sa decadem, sa ne instrainam, ci sa avem legaturi cu monahismul, pentru ca monahismul reprezinta „nervii” Ortodoxiei. Dupa cum spun anumiti Batrani, astazi mai mult ca oricand a venit ceasul monahismului. Nu pentru ca monahismul ar intentio­na sa-i calugareasca pe toti, ci scopul sau este ca prin trairea, prin prezenta lui, sa dea asigurarea ca Ortodoxia reprezinta unicul Adevar; prin prezenta lui sa risipeasca orice indoiala din inimile noastre. Deoarece, din nefericire, oamenii se indoiesc de credinta, ezita a se intoarce la Dumnezeu si cu greutate isi daruiesc toata inima si tot sufletul si toata pute­rea lor lui Dumnezeu.

Deoarece omul, iubitii mei, daca nu se daruieste pe de-a-ntregul lui Dumnezeu, daca nu-si lasa toata existenta in pu­terea Proniei lui Dumnezeu, nu poate nici sa se linisteasca, nici sa-si afle pacea, nici sa alunge teama, agonia, tensiunea pricinuite de felurite puteri intunecate. Pentru ca astazi omul, in rationalismul sau, in logica sa pe care o absolutizea­za, socoteste de multe ori credinta ca pe o „sluga” a logicii, pe cand de fapt logica este cea supusa credintei. Cu toate ca Evanghelia nu respinge ratiunea, nici nu o absolutizeaza. Pentru ca, din pacate, omul de astazi, dorind a se arata modern si a fugi — chipurile — de ignoranta inaintasilor sai, se comporta cu mult egoism si multa mandrie in problemele spirituale. Din nefericire, se rataceste crezand ca prin pro­gresul civilizatiei, al electronicii, al industriei si al tehnicii isi va rezolva problemele. Dar nu numai ca nu le-a rezolvat, ci mai degraba le-a multiplicat.

Astazi omul, datorita electronicii, vede lumea intreaga. Din nefericire nu are timp si nu poate, de multe ori — dar nici nu vrea — sa se vada pe sine insusi. De aceea contactul omului, al crestinului cu monahi evlaviosi este o mare sursa de putere. Pentru ca un mediu monahal, dupa cum am spus, care se nutreste din energiile dumnezeiesti, are multe sa ne spuna. In aceasta clipa imi vine in minte faptul ca am intalnit un Batran aghiorit, cu ceva vreme in urma, care mi-a impartasit o experienta pe care o voi relata — deoarece cred ca astazi, iubitii mei, mai mult ca oricand, trebuie ca lumea sa se spri­jine pe experientele duhovnicesti contemporane. Imi aduc aminte ca odata, cand vorbeam cu vesnic-pomenitul Paisie Aghioritul si povesteam despre experientele oamenilor vir­tuosi, ne-a spus: „Cand auziti astfel de intamplari, sa le no­tati, caci va veni vremea cand aceste experiente nu vor mai fi atat de dese in lume si vor constitui un colac de salvare pentru omul ranit“. Caci trebuie sa stim, fratilor, ca expe­rientele contemporane repeta si dovedesc valabilitatea Evan­gheliei lui Hristos. De aceea il ajuta, indeosebi pe tanarul de astazi care se indoieste, care se clatina in credinta, influentat de atatea pricini aflate in jurul sau, pricini ce ii trimit mesa­je care nu sunt duhovnicesti, ci pacatoase, antihristice. Si atunci, tanarul care primeste astfel de mesaje va ajunge cu siguranta intr-un impas. Iar impasul oamenilor lui Dum­nezeu este descurajarea, deznadejdea, pustiirea sufleteasca, deceptia. De aceea, contactul cu oameni duhovnicesti ne da viata, ne da curaj, ne da nadejde pentru intreaga noastra viata. Caci omul, fratii mei, a fost plamadit ca sa devina dumnezeu dupa har. Iar cand se leapada de aceasta menire a sa, nu mai actioneaza corect, nu este echilibrat, ci in permanenta cauta ceva si nu gaseste, este intr-o tulburare continua si crede ca toti sunt vinovati, in afara de el insusi.

Acest Batran pe care l-am intalnit mi-a spus urmatoarea experienta. Era bolnav, il durea piciorul. S-a dus la spital si i-au pus o tija, exact in locul unde este soldul. A cunoscut o oarecare imbunatatire a sanatatii, insa dupa o vreme, in­tors la manastire, durerea a revenit cu o intensitate sporita. La manastire a venit un episcop, un cunoscut de-al sau, care l-a vazut in dureri si s-a induiosat de el, zicandu-i: „Eu pot sa te trimit in Elvetia, unde sunt medici mai buni, ca sa te faci bine“. Batranul i-a raspuns ca primeste cu bucurie, pen­tru ca durerile erau insuportabile, nemaiputand nici sa doar­ma. Intr-adevar, l-a trimis la Geneva si acolo, la spital, medicii au descoperit, cu tot felul de analize, ca tija din picior era cu doi centimetri mai mare. L-au operat din nou, i-au taiat acel prisos si intr-adevar s-a facut bine. Profesorul elvetian care l-a operat l-a simpatizat mult pe batran si i-a zis: „inainte de a pleca din spital, fa un examen general, sa vedem cum stai.” Monahul i-a raspuns: „Eu nu ma simt altundeva bolnav, sunt sanatos.” „Nu pierdem ni­mic, fa analizele“, i-a zis medicul. I-au facut cateva radiografii si au vazut ca in rinichiul drept avea o piatra cat o lamaie mai mica. Cand i-au adus rezultatele, Batranul s-a intristat. „Tre­buie insa sa te operezi inainte de plecare, pentru ca altfel vei avea multe probleme mai tarziu“, i-a zis medicul. Monahul era trist ca trebuia sa ramana inca o bucata de vreme departe de manastirea lui — caci trebuie sa stiti ca Sfintii Parinti zic ca monahul plecat din manastire este ca un peste pe uscat — si in timp ce era ganditor si trist, singur in rezerva spitalu­lui, a intrat un calugar. I-a spus pe nume, l-a salutat, l-a binecuvantat si i-a zis: „Sunt Sfantul Nectarie!” Nu stiu daca ati auzit de Sfantul Nectarie din Eghina, in Grecia. A ador­mit in 1920 si este un sfant care a fost mult slavit de catre Dumnezeu, facand foarte multe minuni cu multi oameni, pe intreg pamantul. Fiind vara i-a zis: „Haidem mai bine afara din spital, unde sunt niste banci, ca sa stam la racoare.” Au stat de vorba si i-a spus sfantul: „Si eu am fost foarte bol­nav in viata, iar sufletul mi l-am dat pe cand eram la spital in Atena. Am suferit multe intrigi din partea oamenilor, dar toate acestea mi-au pregatit slava in cer. Te vad si pe tine suparat din pricina ca ai acea piatra.” Si l-a atins cu mana acolo unde era rinichiul. „Nu te teme — ii zice — toate vor merge bine.” Si, dupa ce vorbisera aproape cincisprezece minute, a disparut dintr-o data dinaintea lui.

Inchipuiti-va bucuria batranului care vorbise cu un sfant, nu in vedenie, ci asa cum vorbim noi acum! S-a dus in came­ra emotionat si, desigur, intors catre launtrul sau prin rugaciune. Stand acolo i-a venit deodata sa mearga la toaleta. In clipa aceea s-a gandit: „Oare se va elimina acum piatra, de mi-a zis sfantul ca toate vor merge bine, sau poate voia sa spuna ca operatia va fi reusita? Dar, de vreme ce mi-au zis doctorii ca piatra e cat o lamaie, cum s-o elimin acum?” Si, in timp ce cugeta astfel, lua olita de plastic si urina intr-insa. Indata ce termina, vazu inauntru piatra. Nu simtise nimic! O lua si o puse in sertar.

A doua zi medicul a venit sa-l ia la chirurgie. Era un medic catolic. A venit si i-a spus Batranului: „Ei, ce zici, mergem la chirurgie?” „Operatia a avut loc inca de ieri — i-a zis monahul — deschide sertarul.” Medicul a vazut piatra si l-a intrebat ce s-a intamplat. Batranul i-a explicat. Si, emotio­nat, medicul romano-catolic i-a raspuns: „Voi ortodocsii pastrati adevarul! Noi, din pacate, l-am falsificat!“

Vreau sa ma opresc aici spunand ca, de multe ori noi nu luam in seama si nu apreciem ceea ce avem. Este o mare binecuvantare faptul ca suntem botezati ortodox. Este o mare binecuvantare sa ascultam astfel de istorisiri. Deoarece pentru oamenii de astazi, in indoiala in care din nefericire se afla, aceste istorioare sunt apa racoroasa care ii intareste in credinta. Pentru ca te intaresti auzind ca acest sfant ale carui moaste sunt raspandite in lumea intreaga, se arata, vorbeste cu noi! Desi se afla in slava, dupa cum i-a marturisit aces­tui Batran, cu toate acestea primeste sa fie vazut, sa vor­beasca cu un om care se afla inca in aceasta viata si sa-i prooroceasca ca se va face bine, sa-l vindece. Pentru ca sfintii sunt cu noi, alaturi de noi. Dar noi, prin viata noastra indiferenta suntem nesimtitori duhovniceste, nu avem simtirea prezentei harice a oamenilor virtuosi. De aceea, sa ne straduim astfel incat sa fim bine integrati in Biserica si atunci sa fiti siguri ca si sufletul nostru va incepe ca aiba o astfel de simtire duhovniceasca. Si vom incepe sa avem lega­turi cu sfintii nostri, ne vom ruga lor cu multa usurinta si foarte simplu, iar acestia vor veni sa ne ajute foarte repede si atat de [lucrator]! Pentru ca sunt Parintii nostri si permanent inseteaza a ne auzi chemarea pentru a ne arata dragostea lor, vor sa vada ca avem nevoie de ajutorul lor, deoarece acestia, ca niste dumnezei cum sunt [dupa har, n.n.] — bucurandu-se de indumnezeire si sfintenie — vor sa aiba contact cu noi spre a ne ajuta, a ne convinge sa urmam si noi calea lor. Caci aceasta cale duce catre indumnezeirea noastra, duce la sfintenie, duce la izbanda noastra. Doresc ca toti cei care suntem aici sa iz­bandim. Si vom izbandi daca toti ne vom reintalni in rai, in sanurile Tatalui.

Dar nu voiesc sa ma lungesc cu vorba, deoarece astept si intrebari de la dumneavoastra, iar acest dialog ne va ofe­ri prilejul sa spunem si alte lucruri care, fara indoiala, ne vor fi tuturor folositoare.

***

Întrebare: Va rugam sa ne descrieti practica sinaxelor la manastirile athonite, precum si importanta lor pentru viata duhovniceasca a obstii.

Arhimandritul Efrem: In Sfantul Munte au loc sinaxe la mai multe manastiri. La unele din acestea au loc odata pe saptamana, dupa cate stiu. In manastirea noastra se fac de doua ori pe saptamana si, fara indoiala, folosul lor este foar­te mare. Cu toate ca monahii au lepadat lumea — asa cum am spus, pentru a-si curati sufletele — exista o patima mare care ii lupta: uitarea (lithi). De multe ori isi uita, pe moment, telul. Aceste sinaxe le reamintesc scopul venirii lor si con­tribuie la pastrarea ravnei.

Trebuie sa stiti ca legatura dintre staret si ucenic este o legatura tainica, iar cuvantul Avvei, al staretului, este cuvant care exprima taina mantuirii. De aceea, in Pateric, de multe ori intalnim urmatoarea expresie: „Avva, spune-mi un cu­vant ca sa ma mantuiesc.”

Întrebare: Ce consecinte are neimplinirea cu regulari­tate a canonului?

Arhim. Efrem: Cu siguranta, monahul care nu-si impli­neste cu regularitate canonul este in neoranduiala. Cel ce nu-si face canonul ii da diavolului putere si stapanire asupra sa, cu exceptia cazului in care este bolnav. Sunt altii batrani si nu pot implini canonul, dar fac si ei cat pot. Oricum, monahul care din neglijenta isi desconsidera canonul va avea greutati.

Întrebare: In Romania exista multe manastiri noi in care majoritatea sunt novici, iar batranii duhovnicesti sunt putini. Ati recomanda unui tanar sa intre intr-o astfel de manastire?

Arhim. Efrem: Nu este oprit un tanar sa intre intr-o astfel de manastire care nu are multi batrani. Totul este sa afle acolo odihna sufleteasca. Iar experienta unui staret batran si a monahilor varstnici care lipsesc va fi suplinita de catre harul Duhului Sfant.

Întrebare: In zilele noastre, mai mult ca oricand, bantuie faradelegea lepadarii pruncilor. Ii putem pomeni in rugaciu­ne pe acesti copii lepadati? Sunt pomeniti la proscomidie?

Arhim. Efrem: La proscomidie nu se pot pomeni copii avortati, ci ii lasam la mila lui Dumnezeu. Si stiti bine ca Dumnezeu nu nedreptateste pe nimeni. Sa-L lasam pe El, care este Tatal tuturor, sa faca binele asa cum stie. Oricum, avortul este cea mai crunta ucidere!

Întrebare: Cum se vede de la Athos unirea Bisericilor? Este Biserica Ortodoxa pregatita pentru asa ceva?

Arhim. Efrem: Sfantul Munte nu respinge dialogul pen­tru unire, insa nu este de acord ca acesta sa aiba loc altfel decat de pe premise corect ortodoxe. Nu sa mearga la acest dialog ortodocsii dispusi sa-si dilueze vinul propriu.

Întrebare: Cum poate ajuta Biserica si preotii pe bol­navii carora medicii nu le pot fi de nici un folos si cum ar trebui sa fie un adevarat medic?

Arhim. Efrem: Biserica ii poate ajuta mult pe bolnavii carora medicii le-au spus ca nu exista vindecare, facandu-i sa-si inteleaga rostul lor in lumea aceasta, sa inceapa a se ne­voi mai mult, a avea o mai stransa comuniune cu harul Du­hului Sfant. Si, desigur, avand o mai stransa legatura cu Dumnezeu, aceasta problema se rezolva. Deoarece un om care are o relatie corecta cu harul Duhului Sfant socoteste vindecarea trupeasca ca avand o importanta secundara. Cand omul intelege corect relatia lui cu Dumnezeu, boala trupeasca se face prilej de mare bucurie. Iar un medic ade­varat trebuie sa fie in primul rand medic al propriului suflet.

Întrebare: Este pacat ca noi, ortodocsii, sa ne rugam la sfantul Anton de Padova?

Arhim. Efrem: Desigur, este pacat! Este un sfant al bise­ricii apusene de dupa Schisma, deci ce legatura am putea avea noi cu el? Este o traditie gresita, care depaseste hotarele pogoramantului!

Întrebare: Daca esti blestemat de catre un preot si nu vrea sa te dezlege, ce trebuie sa faci?

Arhim. Efrem: Este un lucru rau ca un preot sa bleste­me. Cred ca acela care a fost blestemat trebuie sa mearga la episcop ca sa-i citeasca o rugaciune de dezlegare.

Întrebare: Daca esti primit foarte rar la spovedanie si oprit de la Sfanta Impartasanie, fara sa ai pacate de moarte, trebuie sa o iei drept smerire, sau sa schimbi duhovnicul?

Arhim. Efrem: Cand te duci sa te spovedesti si nu ai pa­cate de moarte care sa te opreasca de la Sfanta Impartasanie, iar duhovnicul te impiedica sa te cumineci, trebuie sa schimbi duhovnicul.

Întrebare: Cat de greu este pacatul deznadejdii?

Arhim. Efrem: Fara doar si poate, pacatul deznadejdii este foarte mare, deoarece nu crezi ca Dumnezeu iti poarta de grija.

Întrebare: Care este parerea Sfantului Munte despre sistemul bar code si care este legatura lui cu 666?

Arhim. Efrem: Acest sistem este foarte malefic si noi il respingem, deoarece 666 este acel numar rau famat… Spe­cialistii spun ca bar-code contine trei de 6, iar cei care il impun zic ca nu se poate altfel, ca acei trei de 6 n-ar fi cifre, ci o reprezentare simbolica. Iar noi intrebam: de ce sa se foloseasca aceasta reprezentare si sa nu se inlocuiasca cu o alta cifra, fie 7, fie 8?

Întrebare: Ce se intampla cu oamenii care mor in Sap­tamana Luminata, merg in rai?

Arhim. Efrem: Biserica nu invata ca cei care mor in Sap­tamana Luminata merg in rai. Ar insemna ca cei ce mor in Saptamana Mare merg in iad! La mine in sat, o femeie cre­dincioasa a murit, iar la inmormantare a plouat foarte tare. Asa ca lumea a spus ca nu s-a mantuit, ca era o prefacuta. Aceste lucruri sunt insa superstitii. Nu exista nici o scriere care sa sprijine aceste lucruri si nici o confirmare din partea Traditiei.

Întrebare: Va rugam sa ne explicati mai detailat legatura dintre duhovnic si fiul duhovnicesc. Ca fiu duhovnicesc cum imi pot deschide sufletul ca in fata lui Hristos?

Arhim. Efrem: Ucenicul nu trebuie sa ascunda nimic la spovedanie fata de duhovnicul sau. Trebuie sa-si deschida total inima catre duhovnic. Si astfel, oferindu-se in mod co­rect parintelui sau duhovnic, se ofera lui Dumnezeu. Si atunci va avea har de la Dumnezeu, deoarece a alungat cu smere­nia tendinta de a ascunde gandurile. Trebuie insa sa se stie ca legatura dintre parinte si ucenic este o Taina. Daca aceas­ta legatura este facuta corect, atunci ucenicul simte o mare bucurie.

Întrebare: Credeti ca Ortodoxia este singura cale de mantuire? O persoana botezata in alta religie mai are sanse de mantuire?

Arhim. Efrem: Sa o spunem in alt fel: Ortodoxia este ca­lea sigura de mantuire. Ce va face Dumnezeu cu toti ceilalti, este treaba Lui. Dumnezeu nu nedreptateste pe nimeni. De pilda, cineva se naste la Mecca si nu are mult interes pentru credinta: nici nu e un musulman fanatic si nici nu-l intere­seaza prea mult mahomedanismul. Sfantul Apostol Pavel da o rezolvare a acestor situatii:Dumnezeu va judeca pe acesti oameni in functie de constiinta lor.

Întrebare: Daca un tanar are parinti indiferenti fata de cele duhovnicesti, cum ii poate ajuta?

Arhim. Efrem: Ajutandu-se pe sine insusi. Iar la parinti sa nu faca ascultare in chestiuni spirituale.

Întrebare: Vorbiti-ne despre modul cum postesc calu­garii la Sfantul Munte si despre motivatia postului, asa cum o vad aghioritii.

Arhim. Efrem: Monahii la Sfantul Munte postesc luni, miercuri si vineri fara ulei si in aceste zile mananca mancare gatita o data pe zi. In celelalte zile, care sunt de dulce, ma­nanca de doua ori pe zi. Si desigur, aghioritii pun mare ac­cent pe post, deoarece postul, impreuna cu privegherea si cu rugaciunea, constituie o „unealta” care conduce la o buna stare duhovniceasca.

Întrebare: Ce spun parintii de la Athos despre cele ce au de facut crestinii in aceste vremuri tulburi?

Arhim. Efrem: Aghioritii spun ca, desi vremurile sunt tulburi, crestinul poate — daca vrea — sa fie sincer si consec­vent in indatoririle sale.

Întrebare: Ce putem face pentru a ne alina durerea sufle­tului atunci cand toata lumea e suparata pe noi, dar pe drept?

Arhim. Efrem: Cand cineva este de vina si din pricina aceasta altii sunt suparati, acel lucru care il linisteste si il odihneste este smerenia. Sa se smereasca si sa ceara in mod public iertare de la cei carora le-a gresit. Deoarece omul, de multe ori, atunci cand face o greseala, din egoism zice: „Cum de-am facut eu lucrul asta? De ce l-am facut? Nu trebuia sa-l fac!” Aceasta denota mandrie. De multe ori se tulbura si isi zice in sine: „De ce am cazut in aceasta gresea­la?” Fara sa priceapa, este mandru. Smerenia inseamna: „Am gresit? Iarta-ma!“

Întrebare: Care sunt cele mai mari ispite pe care le in­cearca un calugar?

Arhim. Efrem: Depinde de caracterul fiecaruia. Diavolul ii „vaneaza” pe monahi ca sa-si implineasca voia proprie, sa-si ascunda gandurile, zicandu-le: „Acum esti obosit, nu te duce la slujba” si multe altele. Oricum, prima ispita este anarhia. Daca monahul nu face ascultare, dupa aceea vor ur­ma toate celelalte.

Întrebare: Daca o manastire este in constructie iar calugarii, neimplinindu-si canonul, scad duhovniceste, sa continue constructia bisericii, sau sa-si vada de viata duhov­niceasca?

Arhim. Efrem: Sa vorbeasca cu staretul lor si orice le va zice acesta, sa creada ca este solutia corecta.

Întrebare: De ce spun Sfintii Parinti ca atunci cand te spovedesti nu trebuie sa marturisesti pacatele in toata amanuntimea lor?

Arhim. Efrem: Sfintii Parinti spun aceasta indeosebi in legatura cu pacatele trupesti. Vedeti, daca ati citit viata Sfin­tei Maria Egipteanca care, fara indoiala, facuse mari pacate in tinerete, atunci cand s-a spovedit Sfantului Zosima n-a dat multe amanunte. I-a spus pacatele in esenta. De multe ori insa omul ascunde pacatele din viclenie, iar alte ori da de­talii asupra lor din mandrie.

Întrebare: Va rugam sa ne vorbiti despre ispitele la care sunt supusi tinerii in zilele noastre. Ce anume cere Dumnezeu de la noi, sa traim ca niste monahi in lume?

Arhim. Efrem: Dumnezeu cere de la tineri sa incerce a trai in nevinovatie, in curatenie. Dumnezeu nu vrea sa traim nici ca monahi, nici ca mireni, ci sa traim impotrivindu-ne pacatului. Iar cand vom vietui astfel, ne va lumina pentru a intelege ce mod de viata trebuie sa alegem.

Întrebare: Sfantul Nifon al Constantianei a avut o ve­denie asupra Judecatii de Apoi. Ce ne puteti spune despre acest sfant si despre aceasta vedenie?

Arhim. Efrem: Sfantul Nifon al Constantianei este, fara indoiala, un mare sfant si nu punem sub semnul intrebarii vedeniile sale.

Întrebare: Care ar fi cea mai corecta atitudine fata de cei care sunt nesimtitori duhovniceste?

Arhim. Efrem: Pe cei care au nesimtire duhovniceasca trebuie sa-i intampinam cu multa dragoste si multa rugaciu­ne, deoarece nesimtirea duhovniceasca este un rezultat al in­tunecarii mintii. Cei care sunt nesimtitori spiritual au nevoie de multa rugaciune din partea celor care nu sunt intunecati.

Întrebare: Care este situatia manastirilor romanesti, cti­torii ale domnitorilor romani din Sfantul Munte Athos?

Arhim. Efrem: Situatia schiturilor si a chiliilor romanesti la Muntele Athos in acest moment pot sa spun ca este buna, deoarece toate chiliile si schiturile sunt populate. Acest lucru este imbucurator pentru Biserica Ortodoxa Romana. Acolo traieste si un monah virtuos, Parintele Dionisie de la chilia Sfantul Gheorghe-Colciu de langa Vatopedi, care de cinci ani este nevazator. Are nouazeci de ani si este considerat de catre aghioriti un sfant. Este un om care a imbratisat mult smerenia. De multe ori, cand ii saruti mana, simti buna-mireasma.

Întrebare: Ce parere aveti despre francmasonerie? Are legaturi cu Biserica Ortodoxa?

Arhim. Efrem: Masoneria este o alta religie, de aceea tre­buie combatuta! Masonii, pentru a-i influenta pe altii, zic: „Stiti, si noi suntem crestini si facem acte filantropice“, insa toate acestea sunt minciuni. De aceea Biserica a tiparit foarte multe carti despre masonerie si trebuie sa le cititi pentru a fi in cunostinta de cauza si a-i putea combate. Cel care este membru activ al masoneriei este luptator impotriva harului Duhului Sfant!

Întrebare: O icoana sarutata de mai multi crestini poate transmite boli infectioase?

Arhim. Efrem: Niciodata nu se molipsesc crestinii daca saruta icoanele! Icoana este o expresie a Tainei. Icoanele nu sunt simple lemne, iar cei care le saruta nu sunt idolatri, asa cum cred unii, ci respectul pentru icoana se inalta la pro­totipul din cer. De aceea, prin multe icoane, harul lui Dum­nezeu face minuni. Sunt multe icoane facatoare de minuni, unele plang, altele izvorasc mir. Mai sunt altii care se tem sa se impartaseasca pentru a nu se molipsi! Cele sfinte nu in­fecteaza niciodata!

Întrebare: Ati afirmat ca omul a fost creat ca sa ajunga dumnezeu. Nu trebuie sa ajunga la Dumnezeu? Va rugam sa explicati diferenta.

Arhim. Efrem: Omul poate deveni dumnezeu dupa har. Ceea ce este Dumnezeu prin fire, omul poate deveni prin har. Aceasta este sfintenia.

Întrebare: De ce nu este admisa in Biserica Ortodoxa incinerarea mortilor?

Arhim. Efrem: Ortodocsii nu incinereaza mortii deoa­rece, pentru acestia, trupul neinsufletit al omului este sfant. Deoarece si trupul este purtator de har. De aceea avem si sfintele moaste. Deci este cu neputinta si nici nu poate fi vorba ca trupurile sa fie incinerate, de vreme ce trupul se sfinteste.

Întrebare: Daca sunt botezata la greco-catolici, ce sa fac?

Arhim. Efrem: Daca sunteti botezati la uniti, trebuie sa veniti in Biserica Ortodoxa. Pentru ca unitii nu sunt orto­docsi si deci mantuirea nu este sigura. De ce sa-mi pun man­tuirea in primejdie, de vreme ce exista o cale sigura?

Întrebare: Ce parere aveti despre vizita papei in Romania?

Arhim. Efrem: Papa este batran, dar ii place sa cutreiere toata lumea! Sfantul Munte s-a intristat la primirea papei de catre Biserica Romana.

Întrebare: Este Origen eretic, sau nu?

Arhim. Efrem: Desigur, Biserica l-a condamnat pe Origen. Chiar daca a scris destule lucrari corecte, avea insa un egoism puternic.

Întrebare: Daca un calugar se imbolnaveste grav, ce sa faca: sa iasa in lume sa caute doctori, sau sa-si puna nadejdea numai in ajutorul lui Dumnezeu?

Arhim. Efrem: Nu este respinsa interventia medicilor pentru monahi. Oricum, aghioritii merg la medic.

Întrebare: Credeti ca monahii din Muntele Athos au ce invata de la calugarii din manastirile romanesti?

Arhim. Efrem: Orice monah evlavios cu experienta, ori­unde ar trai el, are multe de oferit si monahilor ce traiesc la Muntele Athos. De multe ori eu m-am folosit de la monahi din afara Muntelui care ne-au vizitat manastirea, cu care dis­cutand, am vazut ca-mi spun lucruri pe care eu nu le stiam.

Întrebare: Daca l-ati cunoscut pe Parintele Sofronie de la Essex si ce ne puteti spune despre el?

Arhim. Efrem: Desigur, l-am cunoscut pe Parintele So­fronie de la Essex, care este un sfant contemporan. Am mers la manastirea sa si am stat impreuna trei zile. Mi-a spus destul de multe lucruri din viata lui. Parintele Sofronie a pa­truns in mod deosebit Taina Sfintei Liturghii. Avea o mare experienta a luminii necreate. De multe ori era cuprins timp de o saptamana intreaga de lumina necreata. Mi-a spus chiar ca, de multe ori, rostind rugaciunile Sfintei Liturghii, iesea foc din gura si din vesmintele sale.

Întrebare: Ce sa faca un ucenic care, aflandu-se departe de duhovnicul sau, trebuie sa ia o hotarare rapida?

Arhim. Efrem: Daca ucenicul este departe de duhovnic trebuie sa-si intrebe propria constiinta ce este de facut.

Întrebare: Vorbiti-ne despre clarviziune.

Arhim. Efrem: Clarviziunea este harisma a Duhului Sfant si, daca Dumnezeu hotaraste, o poate darui unui om ajuns la nepatimire. Oricum, acesti oameni, cu asemenea harisma, ajuta foarte mult lumea. Un astfel de om a fost si Parintele Porfirie din Grecia, care a ajutat pe foarte multi cu darul sau. Aceasta harisma o aveau si Parintele Efrem Katunachiotul si Parintele Paisie.

Întrebare: Care este cea mai mare diferenta intre ma­nastirile din Sfantul Munte si cele din Romania?

Arhim. Efrem: Desigur, exista diferente intre manastirile din Romania si cele din Sfantul Munte, dar cred ca atunci cand manastirile romanesti vor incepe sa traiasca adevara­ta Traditie, atunci diferentele vor trece pe un loc secundar. Aceasta este, in esenta, „diferenta”. De aceea cred ca staretii din Romania ar trebui sa inceapa a avea o legatura duhovni­ceasca cu Sfantul Munte, legatura care ii va ajuta atat pe dansii personal, cat si manastirile. Deoarece manastirile din Romania trebuie ajutate si nu este corect ca toti monahii romani sa vina la Athos, pentru ca Romania are nevoie de ajutor si primii care iau parte la innoirea spirituala a Bisericii Romane de dupa caderea comunismului sunt monahii, manastirile.

Întrebare: Exista calugari catolici care practica ruga­ciunea lui Iisus si slujesc in rit bizantin, dar raman catolici. Ce puteti spune despre ei, se pot mantui sau nu?

Arhim. Efrem: Sunt acum foarte multi monahi catolici care incep sa-i imite pe ortodocsi si vin chiar si la Sfantul Munte sa ne caute, intreaba despre rugaciunea mintii. Ve­dem insa ca, desi au intentie buna, cu toate ca practica ruga­ciunea mintii, fiindca nu sunt membri ai Bisericii Ortodoxe, gasesc foarte putine roade. Acum, ce va face Dumnezeu cu ei, este treaba Lui.

Întrebare: Cat de mult a patruns civilizatia in viata ma­nastirilor din Muntele Athos?

Arhim. Efrem: Civilizatia nu este respinsa de monahul aghiorit, in masura in care nu atinge viata duhovniceasca.

Cred ca trebuie sa incheiem acum. Ma bucur de intre­barile pe care mi le-ati pus. Nu stiu insa daca am raspuns asa cum v-ati fi asteptat. Doresc numai sa va asigur ca Sfantul Munte va este alaturi. Sa va rugati si pentru noi. Ne vom ruga si noi pentru dumneavoastra. Asa cum v-am spus, trebuie sa deveniti credinciosi neclintiti ai Bisericii. Biserica este cea care ne va da solutii la problemele noastre. Singura noastra nadejde astazi este Biserica si numai Biserica. Vin tot felul de oameni la Sfantul Munte si ne zic: „Ne-a smintit cutare episcop, cutare preot.” Acestea sunt motive pentru a-si justifica propriile pacate. Dupa cum am mai spus, asa cum nu respingem stiinta medicala pentru ca exista cativa medici rai, tot asa nu respingem nici Biserica lui Hristos din cauza ca exista anumiti purtatori de rasa inconsecventi mi­siunii lor. Noi suntem in Biserica deoarece Il iubim pe Hris­tos si vrem sa-L dobandim vesnic in inimile noastre. Aceasta sa ne preocupe in viata, aceasta sa ne intereseze si sa fie, asa cum am spus la inceput, cel dintai scop si imperativ al vietii noastre. Maica Domnului fie cu voi!

PS Vasile Somesanul: Inainte de a ne desparti de Parin­tele Arhimandrit Efrem, sunt incredintat ca fiecare am dori sa ii multumim pentru osteneala pe care a depus-o pentru a fi aici impreuna cu noi in acest program atat de concen­trat pentru o saptamana, pe care Parintele si-a ingaduit sa o petreaca in Romania. Cred ca cea mai asteptata multumire pe care am putea s-o aducem Parintelui Staret Efrem este aceea de a-l asigura ca din conferinta si din dialogul purtat aici cu noi — in care fiecare ne-am regasit cu problemele noastre si am primit raspuns, chiar daca nu am pus in mod direct o intrebare, dar am clarificat multe din problemele noastre sufletesti — sa ne straduim sa ramanem statornici si lucratori in credinta Ortodoxa, stiind ca fiecare dintre noi, prin aceasta calitate de credinciosi, de membri ai Bisericii lui Hristos, avem o natura pe cale de indumnezeire prin harul Sfantului Duh pe care l-am primit la Botez si ca facem harul lucrator in masura in care ne silim sa redobandim starea de nevinovatie. Parintele ne-a vorbit atat de frumos despre aceste realitati ale vietii duhovnicesti si nadajduim ca dialogul pe care l-a inceput aici il va continua, pentru ca ne-am vazut fata catre fata si de acum va ramane in rugaciunile noastre si aceasta il va stimula sa continuam acest dialog.

Dumnezeu sa-l ocroteasca si sa-l pastreze in plinatatea puterilor de a conduce Manastirea Vatopedi si ascultarea pe care Dumnezeu i-a incredintat-o in aceasta vestita oaza a monahismului ortodox, in Gradina Maicii Domnului de la Sfantul Munte Athos. Dumnezeu sa-l randuiasca intru multi si fericiti ani!”

(din: Cuvant din Sfantul Munte, Omiliile Arhimandritului Efrem, Egumenul Manastirii Vatopedi, in Romania, Editura Reintregirea, Arhiepiscopia de Alba Iulia, 2001)

Legaturi:

“Sfântul Munte este împotriva ecumenismului!”

***

Omilie la Facultatea de Teologie din București (Mărturie athonită în România)

” [...] Arhim. Efrem: Mă bucur mult că sunt împreună cu dumneavoastră. Pentru cei care-şi amintesc, ne întâlnim pentru a doua oară în Facultatea de Teologie din Bucureşti. Cred că şi prezenţa mea aici este de la Dumnezeu, este în pronia dumnezeiască, deoarece în clipa aceasta şi eu mă aflu în ascultare. Noi credem că orice om care se află în ascultare se află de fapt în chiar voia lui Dumnezeu. Aşadar, este un dar al harului dumnezeiesc faptul că mă aflu din nou în facultatea dumneavoastră, într-o zi ca aceasta pe care o pot considera istorică pentru Facultatea de Teologie din Bucureşti, deoarece am inaugurat Centrul pentru Studiul Spiritualităţii Ortodoxe, care sper că o să vă deschidă orizonturi noi şi vă va ajuta într-un mod foarte special să pătrundeţi, atât cât vă permite perspectiva academică, în experienţa teologiei. Îndeosebi, aşa cum mi-a spus Părintele Constantin, sunt de mult folos lucrările Părinţilor recenţi ai Bisericii Ortodoxe, aşa cum este Părintele Stăniloae, un mare luminător al Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Iustin Popovici, Părintele Sofronie de la Essex, precum şi noii Părinţi aghioriţi, podoabe ale Bisericii Ortodoxe între care Gheron Iosif Isihastul, Părintele Paisie, Părintele Efrem Katunachiotul, Părintele Porfirie şi mulţi alţii… Dar şi cei ai dumneavoastră, aşa cum este prezenţa binecuvântată a Părintelui Cleopa, a Părintelui Sofian care a adormit de curând şi pe care l-am cunoscut acum doi ani. De la prima întâlnire cu dânsul am simţit că omul acesta este un vas deosebit al harului dumnezeiesc.

Pr. Prof. C-tin Coman: Trebuie să spunem, cu îngăduinţa dumneavoastră, că astăzi este ziua sa de naştere, ar fi împlinit 90 de ani.

Arhim. Efrem: Nu este nici acest lucru întâmplător! Trebuie să ştiţi că toate amănuntele din viaţa noastră, toate evenimentele, aşa cum au spus Părinţii Bisericii, sunt toate în voia şi în pronia lui Dumnezeu. Faptul că eu îmi mişc acum mâna este o lucrare a proniei lui Dumnezeu. Ar fi putut mâna mea să paralizeze, aşa cum se întâmplă cu foarte mulţi oameni care se aşează şi nu se mai ridică, ori care se culcă sănătoşi şi nu se mai scoală a doua zi. Aşadar, faptul că ne aflăm aici este o lucrare a proniei dumnezeieşti.

Astăzi, cu prilejul inaugurării Centrului pentru Studiul Spiritualităţii Ortodoxe, am dorit să vă împărtăşesc câteva trăiri, câteva experienţe ale unor oameni sfinţi pe care i-am cunoscut, pentru ca în mod practic să se adeverească faptul că teologia noastră este una experimentală, empirică, şi că teologia academică, teologia de şcoală primeşte valoare doar din moment ce este adeverită în „universitatea pustiului”, care este orice mănăstire ortodoxă; cu atât mai mult republica monahală ortodoxă din Sfântul Munte. Aşa cum ştiţi, Sfântul Munte nu ne aparţine numai nouă, grecilor, ci întregii Biserici Ortodoxe. Dovada acestui lucru sunt mănăstirile de la Athos: cu toate că ţin de statul grec, pronia Maicii Domnului a făcut ca în ele să vieţuiască monahi de pretutindeni, ai întregii Biserici. Mai mult, există o mănăstire rusească, alta sârbească, una bulgărească, precum şi cele două schituri mari româneşti: Prodromu şi Lacu. Iar noi avem cinstea deosebită de a deţine în aria noastră chilii româneşti prin tradiţie, pe care dorim să le păstrăm ca atare.

Despre sfintenia vadita a Parintelui Dionisie Ignat de la Colciu.

Care era spovedania lui? Ce spunea despre tinerii monahi de astazi?

O binecuvântare cu totul specială pentru noi este prezenţa, la Schitul Colciu, a unuia dintre sfinţii de astăzi: Părintele Dionisie Ignat. El este un om al smereniei prin excelenţă. Vreau să vă spun că de mulţi ani este orb, iar când îl întâlneşti îţi spune: „Sunt orb pentru păcatele mele”. Vă voi descoperi un lucru: odată m-a chemat printr-un ucenic de-al dânsului să merg să-l spovedesc de urgenţă. Care credeţi că era păcatul care l-a determinat să ceară cu atâta urgenţă spovedania? Prea Sfinţite Părinte Ciprian, cred că în astfel de situaţii avem îngăduinţa să spunem cele auzite la spovedanie… Ce credeţi că mi-a spus?!

„Gheronda, zice, sunt orb pentru păcatele mele. Câteodată această neputinţă a mea îmi provoacă oarecare supărare lăuntrică, iar asta nu-mi place. Din cauza asta v-am chemat”.

Acesta era „păcatul” care l-a determinat să ceară cu atâta urgenţă spovedania! De multe ori, mulţi părinţi din mănăstirea noastră, sărutându-i mâna, au simţit bună mireasmă, datorită sfinţeniei şi ascezei sale. Acest Părinte face în mod deosebit cinste României. Are mai mult de 70 de ani în Sfântul Munte. A făcut ascultare necondiţionată la părintele său duhovnicesc.

Tinerii de astazi ucenicesc la cele ale mandriei. Smerenia nu mai este inteleasa in cultura europeana, antropocentrica

Când l-am întrebat cum vede monahismul contemporan la Sfântul Munte, mi-a răspuns:

„Gheronda, tinerii care vin astăzi la Athos sunt bine intenţionaţi, dar sunt stăpâniţi de un spirit critic foarte puternic, datorită modului de viaţă greşit al lumii de azi. Noi priveam gura duhovnicului ca pe gura lui Dumnezeu şi orice ne spunea, nu ceream un alt cuvânt. Astăzi suntem nevoiţi adesea să explicăm de ce dăm o anumită poruncă!”

Trebuie să ştiţi că, după Sfinţii Părinţi, explicarea poruncii este un pogorământ, iar nu un fapt firesc. De aceea un motiv pentru care astăzi nu mai există duhovnicia de demult, nu este acela că omenirea de astăzi, care este un pic pervertită, nu mai are forţa ascetică a celor de demult, ci pentru că oamenii de astăzi nu mai au aceeaşi dispoziţie de a se nevoi precum cei din vechime. Astăzi tinerii noştri ucenicesc la cele ale mândriei, la încrederea în sine, care este un „dar” al civilizaţiei europene. Din păcate, astăzi, europeanul a rătăcit un pic în acest domeniu şi trăieşte antropocentric. Europa consideră smerenia — care este cel mai binecuvântat rod al Duhului Sfânt — ca fiind complex de inferioritate. De aceea teologia ortodoxă învaţă încrederea de sine în Hristos. Sfântul Apostol Pavel spune: „Pot totul întru Hristos, care mă întăreşte”. Hristos însuşi ne-a asigurat: „Iată, v-am dat toată puterea să călcaţi pe şerpi, scorpii şi toată puterea vrăjmaşului.” De aceea, fraţilor, în monahismul ortodox, care este adeverirea teologiei ortodoxe, tânărul se încadrează în monahism, tăindu-şi voia cu voia sa şi urmează voia părintelui duhovnicesc.

Din păcate astăzi, judecat din perspectiva antropocentrică, monahismul este considerat un mod de viaţă greşit. Ne spun mulţi dintre închinătorii de la Sfântul Munte: „Voi, stareţii, sunteţi nişte dictatori!” Iar noi le răspundem: „Am fi fost dictatori dacă i-am sili pe monahi să facă voia noastră.” Un părinte duhovnicesc însă, fraţilor, contribuie la caracterul pe deplin hristocentric al monahismului şi al creştinismului. El nu va încerca niciodată să-l pună pe ucenic să facă voia părintelui duhovnicesc, ci face tot ce este posibil, după multă rugăciune, ca să-i convingă pe călugări să-şi identifice propria lor voie cu voia lui Dumnezeu. Acesta este caracterul hristocentric absolut al creştinismului. Aşa cum accentuează Părintele Iustin Popovici în scrierile sale, faptul că ucenicul este ascultător la modul absolut îl face să dobândească voinţa lui Hristos, mintea lui Hristos, gândirea şi inima lui Hristos şi devine următor al Lui.

De aceea, vedeţi, toţi aceşti părinţi duhovniceşti virtuoşi, îndeosebi cei de astăzi, au dăruit multă speranţă lumii, au arătat că Dumnezeu este viu. Oricine întâlnea astfel de Părinţi avea sentimentul celor spuse de Sfântul Apostol Pavel în Noul Testament: „Iisus Hristos, ieri, astăzi şi în veci este acelaşi.”

Parintele Sofronie Saharov – un alt Grigorie Palama, parintele Efrem Katunakiotul – un sfant Spiridon contemporan. Experienta luminii necreate la Cuviosul Paisie

Când l-am întâlnit pe Părintele Sofronie de la Essex, care după părerea multora şi a mea personală este un alt Sfânt Grigorie Palama, mi-a spus că în timp ce rostea rugăciunile Sfintei Liturghii gura sa scotea flăcări, iar veşmintele răspândeau lumina cea necreată. Aşa cum el însuşi mi-a spus, zile în şir era copleşit de această lumină dumnezeiască. Asta îmi aminteşte cele ce mi-a povestit odată Părintele Paisie:

„Într-o iarnă, pe la apusul soarelui, plecam de la Mănăstirea Stavronichita, îndreptându-mă către chilia mea. La 100 de metri de poarta mănăstirii, m-am întâlnit cu un grup de cinci studenţi care mă căutaseră la chilie (era aproape de Stavronichita) şi-mi aduseseră ceva de la un părinte arhimandrit din lume. Negăsindu-mă, le-au lăsat la chilie şi s-au dus către mănăstire. Când m-au întâlnit m-au rugat să rămân puţin cu ei şi să le vorbesc. Aveau multă râvnă pentru Dumnezeu. Astfel, fără să-mi dau seama, a trecut mult timp stând de vorbă. Nici ei nu se dezlipeau de mine. S-a întunecat însă şi, deoarece nu se mai vedea nimic, i-am trimis la mănăstire, ajungând la vreme înainte de a se închide porţile. Eu m-am grăbit să ajung la chilie. Din pricina întunericului nu mai distingeam drumul şi astfel am intrat în nişte mărăcini, nemaiputând ieşi. Nu aveam nici lanternă. Mi-am zis că, pe frigul acesta, cu un singur plămân, este imposibil să supravieţuiesc nopţii care mă aştepta în desiş. Am îngenuncheat şi mă rugam pentru ieşirea sufletului, nemaiavând nici o speranţă de viaţă. În timp ce mă rugam, deodată din mine iese o lumină aşa de puternică, încât soarele la amiază putea fi considerat întuneric în comparaţie cu ea. Condus de această lumină am ajuns cu bine la chilie şi, îndată ce am pus cheia în uşă, a dispărut”.

V-am relatat această întâmplare inedită pentru ca să vă arăt că experienţa Părinţilor Bisericeşti este una comună. Este aceeaşi experienţă a luminii dumnezeieşti necreate în diferite împrejurări.

Părintele Efrem Katunachiotul care a adormit întru Domnul acum patru ani îmi spunea aproape acelaşi lucru referindu-se la experienţa dânsului. Astfel, în timp ce se ruga, chilia i s-a umplut de lumină şi se întreba în inima sa ce putea fi aceasta. A auzit însă un glas preadulce care cânta un tropar al Cincizecimii: „Toate sunt dăruite de Duhul Sfânt…” Era o mărturie că lumina necreată este însăşi prezenţa Duhului Sfânt. Trebuie să vă mai spun că Părintele Efrem Katunachiotul, care este ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul, este un contemporan Sfânt Spiridon al Trimitundei. Dau mărturie personală înaintea Bisericii că atunci când l-am întrebat odată cu îndrăzneală — deoarece îi port numele şi avea o afecţiune deosebită pentru mine — dacă a slujit vreodată în prezenţa văzută a îngerilor, mi-a răspuns afirmativ: „Da, fiule, m-a învrednicit harul lui Dumnezeu să slujesc cu îngerii. Aveam heruvimi de-a dreapta şi de-a stânga”. Acest om, atunci când slujea avea faţa plină de lumină şi când îl vedeai credeai că este Moise Proorocul. De multe ori, când făcea otpustul la Sfânta Liturghie faţa lui era atât de luminoasă încât îmi amintea de Moise coborând de pe Muntele Sinai cu tablele legii. Părintele Efrem are multă îndrăzneală la Dumnezeu, se arată astăzi multora, aşa cum veţi vedea şi din următoarea întâmplare:

Un tânăr portretist din Tesalonic (care purta şi cercel!) şi care nu era, se înţelege, om al Bisericii, a văzut într-o librărie cartea despre Părintele Efrem pe care a editat-o mănăstirea noastră (şi care din fericire acum se traduce şi în limba română) şi i-a plăcut atât de mult faţa Părintelui încât a desenat-o cu creionul. În timp ce lucra la portret, în cameră s-a răspândit deodată bună mireasmă. A fost foarte impresionat, însă aşa cum singur spunea, nu voia să meargă cu gândul mai departe. Terminând portretul, l-a pus în servietă. După mai multe zile a luat servieta şi s-a suit într-un taxi. Având nevoie să scoată un act din valiză, a tras din întâmplare afară şi portretul. Deodată mireasma s-a răspândit din nou, însă mult mai puternic, încât taximetristul s-a întors şi l-a întrebat: „Ce miroase, ai tămâiat în maşină?” Această întâmplare l-a determinat să vină să se închine la mormântul Părintelui Efrem şi să devină un creştin fidel.

Un alt eveniment legat de Părintele Efrem: o doamnă din Cipru ne-a scris că avea o problemă de familie foarte gravă. Noaptea a văzut un pustnic în vis care i-a spus: „Fiica mea, eu te voi ajuta. Voi fi alături de tine şi problema se va rezolva curând.” Nu i-a spus însă cine era. După câteva zile doamna respectivă s-a dus în Larnaca şi, trecând întâmplător — nimic nu este întâmplător! — pe lângă o librărie bisericească, a văzut cartea despre Părintele Efrem în vitrină. Cum a dat cu ochii de ea, au trecut-o transpiraţii reci, recunoscându-l pe ascetul din vis. Iar problema familială s-a rezolvat în scurt timp.

Vă voi mai spune o întâmplare, şi aceasta va fi ultima, căci voi primi după aceea întrebări. S-a întâmplat de curând în Pafos, Cipru. Un vopsitor vopsea pereţii unei case. În Pafos sunt mulţi struguri şi localnicii fac nişte dulciuri tradiţionale din must şi făină: înşiră alune pe aţă şi apoi le trec prin amestecul de must şi făină, alcătuind un fel de baghete pe care le agaţă la uscat afară, de nişte cârlige mari. Muncitorul, în timp ce vopsea, s-a dezechilibrat şi a căzut de pe scară, rămânând însă spânzurat de zid, deoarece un astfel de cârlig pentru uscat dulciuri i s-a înfipt în arcada orbitei. Durerea era insuportabilă. Urla de durere, însă casa nu era locuită şi nu avea cine să-l ajute. În timp ce striga după ajutor, suspendat de cârligul care-i intrase în ochi, vine un călugăr care îl ajută să coboare. „Mergi la spital, dar să ştii că nu ai nimic!” i-a zis monahul. „ O să-ţi pună picături în ochi şi o să pleci teafăr.” Muncitorul s-a dus la spital, le-a zis medicilor ce i s-a întâmplat, însă aceştia, uitându-se la ochiul lui, i-au spus că nu are absolut nimic. „Bine, dar am rămas agăţat de ochi!” „ Nu ai nici măcar o zgârietură!” În momentul acela a înţeles că este vorba de o minune, însă nu le-a zis nimic doctorilor. După trei zile a mers la un magazin de alimente şi a văzut acolo, pe un perete, fotografia Părintelui Paisie. Întrebând pe vânzătoare cine este călugărul respectiv, aceasta i-a răspuns contrariată: „Cum, nu-l ştii pe Părintele Paisie de la Athos?!” „Dă-mi mie fotografia!” i-a cerut muncitorul. „Nu se poate, o am ca binecuvântare!” „Nici dacă-ţi dau 500 de lire cipriote (o sumă foarte mare)?” „Nici măcar!” „Îţi dau 1000 de lire!” „Păstrează-le!” „2000 de lire!” „Oricât mi-ai oferi, nu o dau!” „Bine, dar vreau o fotografie a omului acestuia!” „Mergi la o librărie, cumpără o carte cu Părintele Paisie pe copertă şi vei avea ceea ce doreşti!” Aşa a şi făcut. Apoi a mărturisit tuturor că acesta este cel care l-a salvat prin intervenţie miraculoasă.

Harul Duhului Sfant lucreaza si astazi cu putere in cei care duc lupta cea buna

Aceştia sunt sfinţii contemporani nouă, dragii mei. Într-un manuscris din Sfântul Munte, un călugăr care avea mare evlavie la Sfântul Gheorghe, în timp ce se ruga în strană, într-o slujbă din Postul Mare, a fost răpit în chip minunat şi dus de Sfântul Gheorghe în rai, unde i-a arătat diferitele cete ale celor mântuiţi. După cum singur povesteşte, era acolo o ceată de monahi care străluceau mai mult decât toţi ceilalţi, având mai multă slavă. L-a întrebat aşadar pe Sfântul Gheorghe: „Cine sunt aceştia?” „Sunt cei care s-au sfinţit în ultima vreme, neavând multe exemple de sfinţenie precum cei din vechime!” De aceea, fraţilor, cu aceste puţine lucruri pe care vi le-am spus, aş dori să conştientizaţi înlăuntrul vostru că harul lui Dumnezeu există, există Duhul Sfânt, există trăiri ale Duhului Sfânt. Dacă aş avea timp v-aş povesti până seara, dar nu vreau să vă obosesc. Mesajul pe care vreau însă a vi-l da este: luptaţi lupta cea bună a credinţei şi fără îndoială că fiecare nevoitor va simţi înlăuntrul său harul Duhului Sfânt. Acestea am vrut să vă spun. Dacă doreşte cineva să pună vreo întrebare…

Întrebare: Cum poate cineva, într-o viaţă monahală în care bunele rânduieli şi tradiţia Sfinţilor Părinţi s-au pierdut, cum poate vieţui în Hristos sau cum se poate mântui?

Arhim. Efrem: Este adevărat că acum, din cauza comunismului, Biserica Ortodoxă Română se află într-o perioadă de refacere şi astfel unele mănăstiri în mod sigur nu au recuperat încă adevărata tradiţie. Însă pronia dumnezeiască va ajuta ca toate lucrurile să-şi recupereze rânduiala firească, aşa cum era odinioară. Dumneavoastră monahii trebuie să fiţi cu multă atenţie, să trăiţi în ascultare şi chiar dacă rânduielile încă lasă de dorit, să faceţi răbdare, iar harul lui Dumnezeu vă va ajuta. Oricum, monahul care este cu luare aminte nu riscă nici chiar în astfel de mănăstiri.

Întrebare: Preacuvioase Părinte Efrem, cum trebuie rugat părintele stareţ să-i dea binecuvântare ucenicului să se împărtăşească mai des, mai ales dacă duhovnicul este foarte ocupat, ca toţi duhovnicii buni dealtfel, şi nu-l poate mărturisi pe ucenic?

Arhim. Efrem: Orice ucenic trebuie să fie cercetat duhovniceşte îndeaproape. Aşa cum văd în mănăstirile din România, stareţul are doar un rol administrativ, pentru cele spirituale fiind duhovnicul, situaţie similară cu cea din Rusia. Desigur, este bine să existe mai mulţi duhovnici într-o mănăstire, însă doar cu rol secundar, rolul principal revenindu-i stareţului. Stareţul nu trebuie să fie numai supraveghetorul administrativ al lucrurilor, iar duhovnicii să fie separat supraveghetori ai problemelor duhovniceşti. Acum două luni am fost în Rusia. Am mers la o mănăstire cu mulţi vieţuitori şi am discutat despre tema aceasta cu stareţul, care era şi episcop. Îmi zice: „Gheronda, dacă îi zic unui călugăr să meargă să facă o anumită ascultare, îmi zice că nu are binecuvântare de la duhovnic!” Păi, în astfel de situaţie nu se poate face mănăstire! Trebuie ca stareţul să fie şi părinte duhovnicesc, pentru a da în mod corect binecuvântările. Dacă ucenicul nu se spovedeşte la stareţ, cum îi poate cere binecuvântare pentru împărtăşanie?

Întrebare: Cum vede Sfântul Munte ecumenismul?

Arhim. Efrem: Este un lucru cunoscut! Sfântul Munte este împotriva ecumenismului, în ciuda faptului că Athosul este o realitate ecumenică, nu ecumenistă. Nu suntem împotriva dialogului, ci pentru un dialog purtat de pe baze ortodoxe corecte.

Întrebare: O femeie care nu poate avea copii se poate mântui prin căsătorie?

Arhim. Efrem: Desigur! Dacă Dumnezeu nu dăruieşte copii nu înseamnă că femeia îşi pune mântuirea în pericol. Dealtfel, dobândirea de prunci nu este un scop absolut al căsătoriei. M-am întristat recent când am auzit despre un bărbat care şi-a părăsit soţia pentru că nu putea face copii. El credea că femeia o să ia nişte medicamente şi o să-i facă copii! Omul este persoană, fraţii mei. În căsătorie, într-o familie, există o comuniune interpersonală, unul trebuie să trăiască în celălalt. Soţul nu trebuie să-şi iubească soţia doar dacă şi face copii! Ci o iubeşte pentru că cei doi se află în comuniune cu Hristos. Din păcate astăzi o familie care nu are o bază creştin ortodoxă este sortită eşecului.

Întrebare: Se poate întâmpla ceva rău cu noi când ascundem ceva de duhovnic?

Arhim. Efrem: Sfinţii Părinţi nu se nelinişteau de ucenicii lor, chiar dacă se întâmpla că cadă în cel mai mare păcat. Se nelinişteau însă de călugării care-şi ascundeau gândurile. Cea mai puternică armă a diavolului este ascunderea gândurilor. Călugărul care o face crede în propriile gânduri, devine autosfătuitor. După Sfântul Vasile cel Mare, autosfătuitorul luptă împotriva lui însuşi. Gheron Iosif Isihastul spunea: „Ai văzut vreun călugăr care s-a rătăcit? Ei bine, acela a crezut în gândul său propriu!” Ascunderea gândului rupe dependenţa de duhovnic. Nu nevoinţa trupească, ci ascultarea adevărată este cea care aduce harul lui Dumnezeu.

Întrebare: Cum poţi hotărî în rugăciune între două lucruri bune?

Arhim. Efrem: Când te rogi nu trebuie să dai importanţă nici gândurilor bune, nici celor rele, nu trebuie să te gândeşti la nimic. După rugăciune, Dumnezeu te poate lumina în problema respectivă. Sau, dacă ai un duhovnic, trebuie să-l întrebi pe el. [...]”

(sursa traducerii si continuarea cu transcrierea introducerii si finalului care nu mai apar pe fragmentul video de mai jos: Pemptousia)

***

Cuvantul Parintelui Efrem la Biserica “Rusa” (Studentilor):

“Va aducem copia unei icoane facatoare de minuni, care este la manastirea noastra si care se numeste Pantanassa (Atotimparateasa); icoana care face foarte multe tamaduiri, si care, indeosebi, vindeca pe cei bolnavi de cancer.

Sunt nenumarate minunile care se intampla sub ochii nostri, iar aceasta biserica a Sfantului Nicolae este prima care primeste o astfel de icoana aici, in Bucuresti si in Romania. Si, sunt sigura ca, avand aceasta icoana, biserica Sfantul Nicolae va deveni un punct duhovnicesc important pentru Bucuresti, iar Maica Domnului Panatanassa va atrage catre dansa foarte multi credinciosi care sa vina sa i se inchine, pentru a-i vindeca trupeste cat si duhovniceste.

Timpurile in care traim, fratii mei, sunt foarte dificile, foarte grele. Astazi omul L-a uitat pe Dumnezeu, crezand ca poate face orice singur, fara Dumnezeu, insa s-a inselat. De aceea Dumnezeu, Care din dragoste S-a apropiat catre om, cu toata ca omul neaga existenta lui Dumnezeu si pacatuieste in prezenta lui Dumnezeu, cu toate acestea, Dumnezeu, din marea Sa dragoste catre oameni nu ia in seama pacatele oamenilor si tradarea lor si Se pogoara la om si Se goleste de dumnezeirea Sa. Asa cum in urma cu doua mii de ani a devenit Om pentru a se putea uni cu omul, tot asa si astazi gaseste orice ocazie nimerita sa se apropie de oameni. O dovada a dragostei Sale, a prezentei dragostei Sale aici, este chiar prezenta acestei icoane a Maicii Domnului Pantanassa care vine de la Sfantul Munte, si astfel, in aceasta clipa, aceasta biserica a dumneavoastra devine cumva o prelungire a Sfantului Munte.

Veti veni aici sa va inchinati  la Maica Domnului Pantanassa  si va veti aduce aminte ca la Sfantul Munte sunt parinti care va iubesc si care se roaga pentru dumneavoastra. Si, atunci cand va veti inchina, sa va aduceti aminte ca, in clipele cand foarte multa lume pacatuieste, exista foarte multi alti oameni care nu se arata lumii si care de fapt se afla in lumina prezentei lui Dumnezeu, oameni care cu mainile ridicate se roaga lui Dumnezeu pentru intreaga lume. Se roaga pentru toate incercarile, si necazurile si supararile prin care trece poporul. Poate monahii sunt departe cu trupul de lume, insa in inima lor duc, asupra umerilor lor, crucea lumii. Monahii se rastignesc pentru lume si intotdeauna se ingrijoreaza pentru lume.

La Manastirea Vatopedi vin foarte multe scrisori din Romania si raspundem la mii de scrisori pentru a-i mangaia pe cei care ni le trimit si pentru a le aduce alinare sufleteasca. De aceea ma rog din toata inima ca Maica Domnului Panatanassa sa va mangaie in durerile pe care le aveti, sa va usureze curcea, si, oricate suparari si necazuri veti avea, niciodata sa nu va pierdeti curajul. Intotdeaua cu credinta sa priviti catre Maica Domnului; Maica Domnului care este chiar Maica noastra si care intotdeauna asteapta rugaciunile noastre, fiind gata de a ne ajuta, si care este mereu si pururea cu noi, si care ne observa tot timpul.

Asa cum ne-a spus si Sfantul Siluan Athonitul, cand era in lume acest Sfant de la Muntele Athos, Maica Domnului i-a spus: “Nu imi plac lucrurile tale, faptele tale” si i-a spus-o aceasta din dragoste. Pentru ca, Maica Domnului fiind cea in care a incaput intreaga iubire dumnezeiasca,  inima ei, prin dragostea pe care o are, acopera intreaga lume.

Si vreau sa va spun o mica intamplare de la manastirea noastra prin care ni se arata ca Maica Domnului este tot timpul cu noi:

Unul dintre  monahii nostrii avea o foarte mare durere de dinti, care l-a apucat chiar atunci cand toti parintii  se odihneau, dupa miezul noptii. Si, cu toate ca avea dureri foarte mari, nu a vrut sa se duca sa-l trezeasca pe monahul care se ocupa cu cabinetul medical, si a rugat-o pe Maica Domnului sa-l ajute. Si atunci, cand gemea de dureri, vede in fata lui o calugarita care vine si il inchina acolo unde avea durerea, si imediat durerea a incetat.

Aceata este o intamplare care poate parea mica, dar este esentiala, si care trebuie sa ne ajute sa creasca si sa sporeasca credinta noastra, pentru ca astazi cea mai mare biruinta a diavolului asupra lumii este de a lua credinta din inimile ortodocsilor. De aceea, pe cat putem trebuie sa o rugam pe Maica Domnului sa ne dea credinta catre Fiul ei, pentru ca credinta este cheia care deschide toate tainele duhovnicesti, credinta este o putere foarte mare, credinta este viata noastra, pentru ca numai prin credinta putem aduce harul Duhului Sfant in inima,  si atunci inima noastra va deveni tron al harului Duhului Sfant.

Inainte de a termina vreau sa va asigur ca noi, desi ne aflam la Sfantul Munte, va iubim si ne rugam pentru dumneavoasta, si va asiguram ca vom continua sa ne rugam pentru dumneavoasta, si ne rugam ca Maica Domnului sa va acopere pe toti si sa va lumineze astfel incat sa deveniti faruri duhovnicesti ca prezenta dumneavoastra in mijlocul celorlalti sa fie o dovada ca Dumnezeu este viu“.

Vezi si:

Nu uitati sa chemati numele lui Hristos!

Arhimandritul Efrem la Seminarul Teologic Alba Iulia

Directorul Seminarului, Pr. Florin Botezan: Ne-a invrednicit Dumnezeu sa fim martori zilele acestea la un eveniment de exceptie si anume prezenta in mijlocul nos­tru a unuia dintre Staretii Sfantului Munte, Parintele Efrem, Staretul Manastirii Vatopedi, una dintre cele mai importante manastiri din Sfantul Munte.

Cu totii am auzit, intr-o masura mai mare sau mai mica, de Sfantul Munte si cred ca fiecare isi doreste sa ajunga aco­lo sau sa revina acolo, daca inainte a mai fost.

Sfantul Munte este centrul Ortodoxiei, este locul spre care ne indreptam in­totdeauna cu nadejdea ca ne vom intari mai mult in credinta, ca ne va ajuta sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Iata ca de data aceasta Sfantul Munte coboara la noi, vine in mij­locul nostru printr-unul din reprezentantii sai de seama si anume Parintele Efrem, cum spuneam, Staretul Manastirii Vatopedi.

Intalnirea de acum se doreste a fi in primul rand un dia­log. De aceea, dupa cuvantul scurt pe care Parintele il va rosti in introducere, asteptam intrebarile dumneavoastra si speram sa se poata inchega un dialog din care sa ne folosim cu totii. Deci, il rugam pe Parintele Efrem sa ne rosteasca un cuvant, ca apoi sa ne raspunda la intrebari.

Arhimandritul Efrem: Si eu ma bucur sa fiu cu voi, deoarece venirea mea in Romania se datoreaza in primul rand Arhiepiscopiei de Alba Iulia, invitatiei facute de Arhie­piscopie. Sunt foarte emotionat de calatoria pe care am facut-o in Romania. Am fost bucuros sa vad evlavia poporului ro­man, setea de credinta pe care o are, dorul de Dumnezeu si disponibilitatea de a se nevoi.

Noi, Sfantul Munte, datoram mult Romaniei pentru ca cei mai multi ctitori ai manastirilor aghiorite, dupa imparatii bizantini, sunt voievozi romani. Odinioara, Romania si Gre­cia erau ca o singura tara, de aceea am si avut intotdeauna o colaborare lesnicioasa si o comunicare nemijlocita. La manastirile la care am fost am vazut picturi murale cu inscriptii grecesti, dar am vazut si traditii comune, pentru ca avem acelasi cuget si acelasi crez. Si, mai ales, vad marea evlavie a poporului roman pentru Sfantul Munte. Au venit multi monahi romani inca de demult, din evlavie, la Sfantul Munte dar nu numai pentru folosul poporului roman, ci au sprijinit duhovniceste si multi parinti aghioriti. Vrednicul de pome­nire Parintele Paisie, acest sfant ascet aghiorit contemporan, in cartea sa pe care a scris-o despre diferitii batrani aghioriti evlaviosi, vorbeste si despre cativa pustnici romani care cu viata lor si cu trairea lor au slavit si Sfantul Munte, dar si intreaga Biserica Ortodoxa.

Venind din Sfantul Munte in Romania ne simtim aici intr-un loc familiar, ca acasa. Venind aici vedem ca Biserica Ortodoxa din Romania va progresa fiindca are o putere foarte mare. Si puterea dumneavoastra nu este nici econo­mica, nici politica, ci consta in evlavia dumneavoastra. Pu­terea Bisericii este evlavia tuturor credinciosilor. De aceea cei care sunteti la acest seminar, sa nu va uitati scopul, sa nu va uitati misiunea. Pentru ca va spunem noi, cei care traim in Sfantul Munte, ca omul care uita de mantuirea sufletului si-a ratat complet viata, caci Domnul ne subliniaza cu multa claritate: „Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua“.

Sfantul Nectarie, un sfant grec contemporan care s-a in­vrednicit de la Dumnezeu sa faca multe minuni, un sfant care a fost mult batjocorit in viata de catre purtatorii de rasa, a fost profesor la seminarul Rizario din Grecia si le spunea elevilor:

„Copii, omul care cauta fericirea si bucuria in ex­teriorul lui este in mare ratacire. Omul poate avea prilej de bucurie din partea prietenilor, din partea fratilor lui, din partea rudelor, insa fericirea si bucuria aceasta este relativa. De pilda, asteptam un prieten sa vina dintr-o tara indepar­tata si suntem indreptatiti sa ne bucuram, dar va veni vremea cand va pleca prietenul nostru si, pe cat de mult ne-am bucurat impreuna cu el, pe atat de mult ne vom intrista cand va pleca. Mai mult, putem spune ca avem o persoana iubita a carei prezenta ne da mare bucurie. Vine insa vremea cand Dumnezeu o va lua in lumea cealalta. Pe cat de bine am petrecut cu aceea persoana, pe atat de mult vom fi mai tristi atunci cand va pleca de langa noi.“

Asadar, bucuria care vine din afara fiintei noastre este relativa. De aceea si Hristos, ca sa ne faca sa intelegem bine, ca sa ne indrume corect, ne-a subliniat cu claritate: „Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru“, este in inima voastra. Si cand Domnul ne spune ,,imparatia lui Dumnezeu”, vrea sa spuna harul lui Dumnezeu, comuniunea omului cu dumnezeiestile energii necreate. Deci, fratii mei, acolo trebuie sa tintim.

Trebuie sa fim atenti la viata noastra, sa fim atenti fata de pacate, deoarece pricina care alunga harul este pacatul. Si asa cum albina nu se duce la balegar, ci cauta mireasma flo­rilor, asa si harul Duhului Sfant cauta o inima care se lupta impotriva pacatului. Cat putem asadar, sa fim atenti in viata si sa nu uitam ca Hristos S-a suit pe Cruce ca sa ne ajute pe noi sa ne ridicam, sa inviem, sa Ii pasim pe urme, sa-I urmam poruncile, sa urmam directia care ne-a dat-o prin Evanghelia Sa. Atunci vom avea permanent inlauntrul harul, atunci vom putea fi pururea fericiti, vom fi bucurosi, vom fi multumiti cu modul nostru de viata. Pentru ca nu trebuie sa uitati niciodata ca un crestin poate avea necazuri si gre­utati in viata, dar dincolo de crucea necazurilor si a greuta­tilor exista dulceata Duhului Sfant. Aceasta lipseste astazi de la marea majoritate a crestinilor pentru ca nu se nevoiesc asa cum trebuie; iar un model al nevointei este viata sfintilor nostri. Sa studiati vietile sfintilor, sa fiti prieteni cu sfintii si lor sa le urmati pentru ca ei L-au urmat pe Hristos. Iar sfintii, prin viata lor corecta au demonstrat ca Evanghelia este valabila.

Cu aceste ganduri, copii, vreau sa va urez ca harul Mai­cii Domnului care este atat de simtit in Sfantul Munte — pentru ca noi acolo o simtim pe Maica Domnului ca pe o closca care ne tine sub aripioarele Sale, deoarece Maica Domnului este maica tuturor crestinilor, insa tronul sau este in Sfantul Munte, pentru ca acolo nenumarati oameni evlaviosi s-au invrednicit sa o vada si in vedenii, chiar au si vor­bit cu dansa asa cum vorbesc eu cu voi acum — asadar, harul Maicii Domnului sa va intareasca. Si va indemn sa nu luati aminte niciodata la teoriile straine de Ortodoxie care va indeparteaza de Evanghelie. Toate acestea care se spun as­tazi, care sunt impotriva Evangheliei, nu sunt decat nascociri ale diavolilor, sunt teorii facute a-l rataci pe om, sunt teorii facute pentru a intuneca mintea omului astfel incat sa nu-l poata afla pe Dumnezeu.

Nu uitati sa va rugati, nu uitati sa chemati numele lui Hristos, nu uitati, in necazurile pe care le aveti, sa priviti fata Maicii Domnului si sa o simtiti pe Maica Domnului ca pe mama voastra adevarata, iar aceasta va veni sa va ajute, sa va mangaie, sa fie alaturi de voi. Unul din aghioritii care a vazut-o pe Maica Domnului, a auzit-o spunand: „Nu am timp, pentru ca umblu pe tot pamantul si mangai pe crestini si ma alatur celor care ma cheama“. Ma rog ca dintre cei pe care Maica Domnului ii mangaie si carora le sta alaturi sa fiti si voi. Amin.

Seminaristii: Parinte, cuviosul Paisie Aghioritul spunea ca multi sfinti ar fi dorit sa traiasca in vremea noastra ca sa se nevoiasca. Care ar trebui sa fie nevointa tinerilor in acest context?

Arhimandritul Efrem: Este usor pentru tineri sa se nevoiasca, daca vor. Trebuie sa fie bine incadrati in Biserica, iar ceea ce-i ajuta foarte mult catre sfintenie este sa aiba un program zilnic. Atunci vor avea roade duhovnicesti, pentru ca omul, dragi copii, si mai ales voi care acum sunteti aici, daca nu aveti sfintirea harului, daca nu simtiti ca va mangaie harul, atunci nu veti avea dispozitie catre nevointa, deoarece pricinile de pacat sunt foarte aproape si ne trag foarte usor catre ele. Vedeti, pentru a va lua diploma, daca nu stati sa studiati dupa un program anume, este mai mult ca sigur ca nu o veti lua in mod magic. Cu atat mai mult sfintenia, care este socotita stiinta stiintelor si arta artelor, trebuie sa fie facuta cu un program. Ajuta foarte mult contactul cu un indrumator duhovnicesc.

Seminaristii: Una dintre nevointele celor din manas­tire este dobandirea linistii, a pacii lui Hristos. Invatamantul actual cere multa implicare, studentul este supus unui stres. Avem si noi nevoie de liniste. Cum putem dobandi linistea — sa fim cu Hristos — in aceasta agitatie?

Arhim. Efrem: Este o problema, pentru cel ce traieste in agitatie, sa dobandeasca linistea. Este o problema intr-ade­var, dar nu este de neindreptat. Este posibil si pentru cei ce traiesc in agitatie sa dobandeasca linistea launtrica. Primul lucru care trebuie sa-l aiba in vedere este lupta impotriva pa­catului. Fiecare crestin, primul lucru la care trebuie sa ia aminte este ceea ce zicem la slujba: „Invredniceste-ne, Doamne, fara de pacat sa ne pazim noi”. Fie elev, fie monah, fie preot, fie episcop, trebuie neaparat a se pazi de pacat. Cand ia aminte la pacat si isi programeaza o mica perioada de timp dimineata si seara ca sa se linisteasca — iar cand zic „sa se li­nisteasca” zic nu sa se intinda in pat, ci sa se ocupe de ruga­ciunea lui Hristos, dimineata si seara — atunci omul care primeste in inima aceasta lucrare duhovniceasca, incetul cu incetul va incepe sa guste bunatatile lucrarii duhovnicesti launtrice a mantuirii si astfel, cu incetul, va progresa in isi­hie. Oricum, este posibila linistirea launtrica si in aceasta epoca a noastra. Bine.

Seminaristii: Cum ar trebui sa-l consideram pe Dum­nezeu, ca pe un prieten, sau ca pe un Stapan?

Arhim. Efrem: Daca va amintiti, cand apostolii I-au zis lui Hristos: „Invata-ne cum sa ne rugam“, Hristos ce le-a spus? „Tatal nostru!” Le-a dat rugaciunea domneasca. Nu le-a spus: „Sa Ma chemati Domn Atotstapanitor, Facator al cerului si al pamantului, Atottiitorul“, cu toate ca este asa si Il recunoastem asa, dar El insusi nu a cerut acest lucru. Ceea ce ne-a cerut Hristos noua este aceea de a-L chema si a-L primi, a-L simti ca fiind Tatal nostru. De aceea, Hristos este Tatal nostru si cineva poate simti aceasta prezenta a lui Hristos pe masura curatirii inimii proprii.

Seminaristii: Cum poate un teolog sa-L marturiseasca cat mai bine pe Dumnezeu in societatea de azi?

Arhim. Efrem: Teologul Il poate marturisi mai bine pe Dumnezeu cu viata proprie corect ortodoxa.

Seminaristii: Cum putem, noi tinerii, sa ducem o viata cat mai autentic crestina?

Arhim. Efrem: Viata duhovniceasca autentica este viata patristica. In acest domeniu ne vor ajuta mult batranii du­hovnicesti din vremea noastra care s-au nevoit sa ajunga la sfintenie. De exemplu, viata parintelui Ilie Cleopa, un sfant din zilele noastre. Eu l-am cunoscut la Atena pe cand eram inca student. Si cred ca acum, cand s-au tiparit vietile dife­ritilor sfinti aghioriti — si, de altfel, orice viata a unui sfant de astazi, fie rus, fie de alt neam — ajuta foarte mult pe omul contemporan sa traiasca autentic si in mod corect.

Seminaristii: In ce consta viata duhovniceasca la Manas­tirea Vatopedi?

Arhim. Efrem: Adica sa judec eu viata duhovniceasca in manastirea proprie? Ce pot sa va spun? Suntem monahi si ne straduim sa ramanem credinciosi traditiei noastre, randu­ielii noastre si datoriilor noastre monahale. Parintele Porfirie le spunea fiilor sai duhovnicesti: „Cand va intreaba despre mine sa nu le spuneti multe lucruri“, fiindca il considerau multi ca fiind Dumnezeu pe pamant. „Voi sa le spuneti ca sunt un pui de calugar“. La fel si noi, va spunem ca suntem monahi la Sfantul Munte si urmam tipicul aghiorit.

Seminaristii: Cum trebuie sa fie relatia dintre un baiat si o fata?

Arhim. Efrem: Relatia dintre un baiat si o fata sa fie pri­etenoasa, nu dusmanoasa… Dar din mijloc sa lipseasca paca­tul! Pentru ca din nefericire astazi, cu influenta Europei… Imi aduc aminte ca tatal meu avea o sora in Anglia si cand veneau verisorii mei in fiecare vara in Cipru si imi spuneau: „Noi avem prietenele noastre” (girlfriends), iar verisoarele mele imi spuneau: „Noi avem prietenii nostri” (boyfriends), eu nu pricepeam ce inseamna girlfriend si boyfriend si atunci mi-au spus ca, de la doisprezece ani, „avem prietenie baietii cu fetele si invers.” Acum vad lucrul acesta si in Gre­cia. Europenii, din pacate, cred ca daca ai prietenie cu o fata sau cu un baiat, lucrul acesta nu te impiedica cu nimic ca sa ai si o legatura trupeasca. Vine insa Biserica Ortodoxa care trebuie sa pecetluiasca viata crestinilor cu harul Sfantului Duh si spune fiilor sai: „Cand vine vremea, puteti avea aceasta legatura, insa numai in Taina casatoriei, pentru ca este o legatura tainica”. Nu trebuie sa fie o legatura a simturilor, doar pentru o anumita perioada de timp si apoi sa cautam un alt partener. De aceea trebuie sa fiti atenti — cine vrea sa traiasca o viata corecta — deoarece curatia mora­la este o premisa dogmatica a vietii duhovnicesti. Bine.

Seminaristii: Ce parere aveti despre discoteci si petreceri?

Arhim. Efrem: Cineva astazi, cand vrea sa se imboga­teasca, deschide discoteca pentru ca o sa aiba multa clientela; pentru ca oamenii cred astazi ca daca vor petrece mergand la discoteci, ascultand muzici straine, rock, heavy-metal, cum este la moda astazi, cred ca sunt „moderni” si „europeni”. Nu ne opunem ca cineva sa mearga la o plimbare, sa mearga undeva la o cofetarie, la un restaurant sa manance, sa bea, sa discute; dar nu sa mearga in aceste locuri care sunt salasuri ale diavolului.

Seminaristii: Vorbiti-ne despre iubirea de sine ca virtute esentiala a crestinismului.

Arhim. Efrem: Iubirea de sine nu este niciodata virtute. Dragostea catre noi insine este pacat, deoarece crestinul tre­buie sa calce peste dorintele proprii. De pilda, suntem in fa­milie la masa si mama ne pune in fata si mancarea de ieri si pe cea de astazi, iar eu ma reped primul, ca poate vine fra­tele meu si o sa manance el mancarea de astazi. Asa ca o iau eu si o mananc. Aceasta este iubirea de sine. Un crestin tre­buie sa traiasca in limitele nevoilor, nu in limitele dorintelor.

Seminaristii: Cum explicati versetul 1:1 de le Evanghe­lia dupa Ioan: „La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era la Dumnezeu?”

Arhim. Efrem: Acest verset din Evanghelia dupa Ioan il prooroceste psalmistul David: „In capul cartii este scris despre mine“. Si aici, intr-un mod teologic, proorocul ne vorbeste despre Sfanta Treime, despre cinstea egala a celor trei Per­soane ale Sfintei Treimi.

Seminaristii: Exista un destin dinainte stabilit?

Arhim. Efrem: Dumnezeu nu determina viata omului. Dumnezeu a inzestrat omul cu libertate si diferenta dintre om si celelalte creaturi este logica si libertatea. De aceea Dumnezeu mai degraba cunoaste dinainte ceva, dar nu predestineaza. Inainte-cunoasterea Sa nu implica faptul ca noi facem ceva fiindca a stabilit asa Dumnezeu, ci ca El stie dinainte ce vom face. Nu este ca la musulmani, de exemplu, care cred in noroc. Ei spun ca cineva care traieste fericit viata are noroc. Ce noroc are? Dumnezeu da tuturor in mod egal, pentru ca El este izvorul a toata dreptatea, da fiecaruia egala putere de a ajunge pe aceeasi scara a virtutilor. Pentru toata lumea in mod egal.

Seminaristii: Atunci de ce vrajitorii pot citi viitorul?

Arhim. Efrem: Vrajitorii nu stiu viitorul, ci de multe ori stiu anumite lucruri despre o anumita persoana si le intre­buinteaza. Vrajitorul nu este niciodata prooroc. Proorocia este o harisma a Sfantului Duh. Nici diavolul nu este pro­oroc. Iar vrajitorul este purtator al demonului. Demonii, fiind duhuri, stiu ce gandeste prietenul tau in Grecia sau in Australia. Stie ce gandeste cutare in Bucuresti si folosesc aceste lucruri astfel incat sa para ca vrajitorii proorocesc. Dar nu ne temem niciodata, nici de vrajitori, nici de diavoli. Hristos e mai puternic decat diavolul.

Seminaristii: Privirea la televizor e pacat?

Arhim. Efrem: Televizorul nu este pacat. Cand insa pri­vim filme stricate la televizor este un lucru rau. Cutitul e facut ca sa taie paine, dar si ca sa injunghie oamenii. Cine fo­loseste cutitul ca sa injunghie oamenii, desigur, nu face bine. Din pacate astazi ecranul televizorului care, de pilda, ar pu­tea fi un mijloc direct de transmitere a mesajelor bune, du­hovnicesti, care sa influenteze multime de oameni, este exploatat de puterile intunericului care ofera mesaje nu nu­mai antiortodoxe, ci si anticrestine care, de cele mai multe ori, intuneca si ratacesc pe om. De aceea Sfantul Cosma al Etoliei a proorocit ca va veni vremea cand diavolul „va fi intr-o cutie si va avea coarnele pe acoperisul casei.” De aceea sa fiti foarte atenti. Pentru mine, cel mai mare pericol nu sunt nici discotecile, nici desfranarea — care este un mare pacat — ci intaiul pericol este astazi televizorul.

Seminaristii: Cum explicati slabirea credintei si racirea dragostei in vremea noastra?

Arhim. Efrem: Oamenii nu mai au credinta inflacarata pentru ca traiesc antropocentric. Insa ajuta foarte mult la in­tarirea credintei studiul vietilor sfintilor si indeosebi a sfin­tilor din zilele noastre. Ajuta foarte mult la sporirea credintei trairea in comuniune cu persoane duhovnicesti. Dupa cum vedeti, in Pateric se spune undeva ca cineva s-a dus la Avva Pimen si i-a spus: „Avva, cum sa dobandesc frica de Dumnezeu?” — iar cand spun Parintii „frica de Dumnezeu” nu inseamna sa te infricosezi de Dumnezeu, ci frica de Dum­nezeu inseamna evlavie. De aceea si prorocul David a spus: „Inceputul intelepciunii este frica de Domnul“, pentru ca incepu­tul vietii duhovnicesti este evlavia — iar Avva Pimen i-a raspuns: „Lipeste-te de un om care se teme de Dumnezeu si atunci vei dobandi frica de Dumnezeu.” Deci sa ai regu­lat si des contact cu un om virtuos care sa aiba permanent harul Duhului Sfant inlauntrul sau — acesta este omul cu frica de Dumnezeu — si atunci din comuniunea cu dansul, pentru ca este un om cu har, in mod minunat iti va da din harul sau astfel incat sa-ti sporeasca credinta catre Dum­nezeu. Bine.

Seminaristii: Ce ne puteti spune despre credinta in rein­carnare?

Arhim. Efrem: Reincarnarea este o prostie intre multe altele. Reincarnarea spune ca acum sunt om, dar mai inainte am fost catar, iar dupa ce mor sufletul se va duce intr-un cocos. Noi acest lucru nu-l primim sub nici o forma. Omul se naste, este o persoana irepetabila si niciodata nu se poate identifica cu o alta persoana de pe pamant, nici daca este vorba de frati gemeni.

Seminaristii: Ce parere aveti despre muzica clasica?

Arhim. Efrem: Muzica clasica este o muzica, desigur, an­tropocentrica. Eu insa, multor tineri care vin in Sfantul Munte si care asculta muzica rock, le zic: „Mai copile, cel putin asculta muzica clasica decat rock, pentru ca iti va aduce o linistire fizica“. Nu este o muzica care iti da dispozitia de a-L sluji pe Dumnezeu, asa cum este muzica bizantina, dar totusi nu te conduce catre pacat.

Seminaristii: Ce parere aveti despre hipnoza, medium-uri si OZN?

Arhim. Efrem: In primul rand, extraterestrii nu exista. In al doilea rand, medium-ii sunt oameni demonizati. A venit cineva in Sfantul Munte cu o problema si mi-a spus ca l-a dus cineva la un medium care, in final, i-a mancat milioane de drahme — adica miliarde de lei, in limba dumneavoastra — si apoi l-a innebunit. Si au venit cu el la noi in Sfantul Mun­te. I-am zis: „Ce sa-ti fac? Numai o minune te mai poate ajuta!” Altcineva, un domn, a venit si mi-a marturisit ca s-a dus sa consulte un medium. „Si mi-a zis sa stau in salon, iar el a intrat inauntru. S-a auzit apoi o mare zarva acolo, ca si cand ar fi fost multime de oameni. Dupa trei sferturi de ora s-a intors. Avea ochii rosii, cu toate ca atunci cand il intalni­sem fata sa era normala. Acum insa avea ochii in flacari, fata innegrita, limba scoasa si era foarte transpirat. Venise sa-mi spuna mesajul primit. Cum l-am vazut insa, am fugit si nici nu mai retin ce mi-a spus.” Acesti oameni sunt indraciti.

Seminaristii: Ce inseamna sa ne inchinam in„duh si in adevar”?

Arhim. Efrem: „Duh este Dumnezeu si cei ce I se inchina tre­buie sa I se inchine in duh si in adevar“. Aceasta a spus-o Hristos femeii samaritene. Sfintii Parinti au explicat aceasta, spunand ca Dumnezeu nu este slujit prin lucruri exterioa­re, ci cu inima. A spus-o tocmai spre a lovi in slujirea exteri­oara, formala, atunci cand este absolutizata. Sa va dau un exemplu: ne inchinam icoanei lui Hristos; aceasta inchina­re are insa ca substrat evlavia noastra launtrica catre Hristos. De aceea, multi care nu au acest substrat launtric, isi fac niste cruci mari, fac metanii pana la pamant si, cu toate ca merg in fiecare duminica la biserica, nu sporesc duhovniceste. Acestia nu se inchina in duh si in adevar.

Seminaristii: Cum se poate dobandi rugaciunea neince­tata a lui Iisus?

Arhim. Efrem: Rugaciunea lui Iisus o vom dobandi, dupa cum am spus la inceput, daca ne vom ocupa de aceasta rugaciune. Inceputul acestei lucrari duhovnicesti este rostirea neincetata cu gura: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma; Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma“. Sap in gradina: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma“. Merg cu autobu­zul: in loc sa ma gandesc la alte lucruri, inchid ochii si ma rog. In afara de aceste momente care se numesc „ceasuri albe”, trebuie sa stabilesc o perioada zilnica pentru ruga­ciune. Incepe acum in inima simtirea focului rugaciunii, asa cum spune proorocul David: „Infierbantatu-s-a inima mea inauntrul meu si in cugetul meu se va aprinde foc” ori „Desfateaza-te (katatrifison) in Domnul si iti va implini tie cererile inimii tale”. Cand zice „katatrifison”, inseamna „satura-te din plin“, cautand a te hrani cu numele lui Hristos.

Daca omul se preocupa si lucreaza rugaciunea, inima lui va dobandi aceasta flacara a rugaciunii si dragostea catre Dumnezeu creste. Mai intai mintea primeste rugaciunea si dupa cativa ani de lucrare cu mintea o va prelua inima. Iar cel care va ajunge la rugaciunea inimii se va desfata de mult har. Nici nu se pot spune, iubitii mei, bunatatile care vin din lucrarea rugaciunii lui Iisus! De aceea, mesajul Sfantului Munte pentru voi este: cat de mult puteti, indeletniciti-va cu aceasta rugaciune!

Parintele Efrem Katunachiotul, un nevoitor adormit intru Domnul acum cativa ani, spunea ca primul rod al pre­ocuparii crestinului de rugaciunea lui Iisus este bucuria. Recent a venit un student la Vatopedi si i-am spus sa zica rugaciunea. Dupa doua luni, cand a venit inapoi, mi-a mar­turisit: „Parinte, atata bucurie am spunand rugaciunea in timp ce pasesc pe strazile Atenei incat, intr-o zi, de atata bu­curie am inceput sa alerg!” Aceasta se datoreaza rugaciunii lui Iisus.

Seminaristii: Rugaciunea lui Iisus se poate spune in lipsa unui povatuitor experimentat?

Arhim. Efrem: Puteti incepe a spune rugaciunea lui Ii­sus, insa este mai sigur a gasi un indrumator, chiar avand contact prin telefon, ori prin corespondenta. Insa, daca va veti ocupa cu aceasta rugaciune, Dumnezeu va va ajuta. Imi aduc aminte ca Parintele Paisie imi spunea aceasta intam­plare deosebita: a plecat de la manastirea lui — atunci cand vietuia in afara Sfantului Munte — si, pe cand mergea prin oras pentru a rezolva o anumita treaba, harul Sfantului Duh i-a spus cu tarie: „Intra in casa de langa tine!” Si el a zis: „Cum sa intru in casa aceasta de vreme ce nu cunosc pe ni­meni?“, iar harul i-a raspuns: „Du-te si intra in aceasta casa!” „Fie binecuvantat!” A batut la usa si i-a deschis o batrana. Cum l-a vazut pe Parintele Paisie, a inceput sa planga. Aceasta batrana avea doi nepoti orfani si nu putea sa plece de acasa. Se indeletnicea insa cu rugaciunea inimii si o ru­gase pe Maica Domnului sa-i trimita pe cineva care sa-i explice lucrurile pe care nu le intelegea. Si imi aduc aminte cum Parintele Paisie mi-a spus ca aceasta femeie avea o stare duhovniceasca pe care nu a gasit-o nici la monahii din Sfan­tul Munte. „Si, cu toate ca eram in oras pentru o treaba urgenta, am renuntat si am stat de vorba cu ea de dimineata pana seara.” Aceasta v-am spus-o ca sa va demonstrez ca Dumnezeu, daca vede ca vreti sa va ocupati cu aceasta lu­crare, va va ajuta sa ajungeti in locul potrivit si sa gasiti in modul potrivit omul potrivit. Bine.

As vrea sa daruiesc si aici la Seminar o copie argintata a icoanei Maicii Domnului „Paramythia“. Este una din cele sapte icoane facatoare de minuni ale manastirii noastre. Doresc sa o las aici ca amintire a vizitei noastre. Este o ex­presie a prieteniei si a comuniunii dintre scoala voastra si Sfantul Munte Athos.

(din: Cuvant din Sfantul Munte, Omiliile Arhimandritului Efrem, Egumenul Manastirii Vatopedi, in Romania, Editura Reintregirea, Arhiepiscopia de Alba Iulia, 2001)

Legaturi:

Gheronda Efrem la Manastirea Lupsa (2000)

(fragment)

Arhimandritul Efrem: Nu exista, fratii mei, mai mare binecuvantare, mai mare dar de la Dumnezeu, decat faptul de a ne fi adus la viata monahala. Nu exista o vrednicie mai mare, decat aceea de a ajunge omul la sfintenie. Deoarece sfintenia si sfantul sunt exact ceea ce este Dumnezeu. De aceea pe noi, monahii, Dumnezeu-Cuvantul ne-a invatat modul in care se face unirea intre om si Dumnezeu.

Desi Hristos a venit pe pamant fara sa Se faca cunoscut, ispitele Sale au inceput nu de la nastere, ci inca din momentul zamislirii. De multe ori Gheronda Iosif, care ne face sinaxe acolo la Vatopedi, ne spune:

„Oare nu putea Hristos, care guverneaza toata creatia prin puterea si harul Sau, nu putea, intr-o clipita, sa-l faca pe Irod sa nu mai existe? Si totusi, ca sa ne invete ca trebuie sa facem rabdare, sa nu-L ispitim pe Domnul Dumnezeu, a primit sa Se chinuiasca impreuna cu logodnicul Iosif si cu Maica Lui, calatorind spre Egipt atatea zile, cu atat mai mult cu cat era si iarna”.

Apoi, vedeti, s-au intors cu toti inapoi in Israel, la Nazaret, iar Iisus era supus parintilor Sai. A continuat sa fie supus si dupa inceputul lucrarii Sale, adresandu-Se in rugaciune Tatalui inainte de fiecare interventie minunata, tocmai El, care avea o legatura nemijlocita cu Tatal, fiind una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. De multe ori El Insusi marturisea: „Ma rog Tie Parinte, ca sa fiu auzit de oameni, ca sa inteleaga ca avem o tainica comuniune”. Si, intr-adevar, se ruga astfel pentru a fi auzit de oameni, pentru a-si arata supunerea si ascultarea.

De aceea monahul, fratii mei, trebuie sa fie urmator desavarsit al lui Hristos, care mereu spunea: „Nu am venit sa fac voia Mea, ci voia Tatalui Meu care M-a trimis”. Si, ne intrebam, oare de si-ar fi facut voia Fiul lui Dumnezeu, ar fi fost pacatos? Si totusi, nu a facut-o! Iar in clipa aceea a patimirii, cand S-a silit pe Sine, si-a silit sfintita Sa fire omeneasca spre a primi toata vina omenirii, iar firea Sa, sfintita fiind, se impotrivea – nu pentru ca n-ar fi dorit sa faca ascultare, ci pentru ca firea oamenilor duhovnicesti se impotriveste pacatului — in clipa aceea deci i-a zis Tatalui: „De este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta”, insa imediat a adaugat: „lnsa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti.”

Deci noi, monahii, sa urmam cu acrivie pe Hristos, sa fim atenti la tainica unire cu Dansul, care se implineste prin ascultare. Asa cum am mai spus, monahul acela care se supune „militareste” si nu face ascultare duhovniceasca, ramane departe de sensul monahismului. Dupa cum subliniaza limpede Parintele Sofronie de la Essex, cine nu-si supune staretului voia si cugetul sau, acela nu este un adevarat ascultator. De aceea, pe cat este cu putinta, prima voastra grija sa fie a patrunde intelesul ascultarii lui Hristos.

Dupa cum vedem la „Bunicul” nostru, fericitul Gheron Iosif Isihastul, cu toate ca iubise si practicase isihia, totusi cuvintele sale sunt nouazeci la suta despre ascultare si doar zece la suta despre isihie. Sfintii Parinti, de asemenea, erau foarte severi in ceea ce priveste voia proprie. Iar Sfantul Atanasie Athonitul, asa cum am mai spus si la alte sinaxe  — dar aceasta intamplare din viata sa doresc sa o amintesc mereu, pentru ca m-a cutremurat cu adevarat cand am citit-o — atunci cand cei care se ocupau cu pescuitul s-au dus sa ia binecuvantare pentru a pleca la lucru, i-a binecuvantat si le-a zis: „Sa mergeti sa pescuiti in locul cutare.” Iar ei au raspuns: „Fie binecuvantat.” Dar, intre ei, cei doi calugari si-au spus: „Gheronda ne-a zis sa mergem acolo, insa nu stie locurile potrivite. El ar fi bucuros daca i-am aduce peste. Sa mergem deci acolo unde stim noi, caci noi cunoastem marea.” Intr-adevar, au mers acolo unde au vrut si au prins destui pesti. Cand s-au intors au adus foarte multi. Sfantul s-a bucurat si i-a binecuvantat. Monahii i-au curatat, i-au pregatit si, din vorba in vorba, i-au spus sfantului: „Gheronda, de fapt n-am fost acolo unde ne-ati zis, ci unde stiam noi ca este peste.” „Asa?” zice sfantul. „Aruncati-i! Pentru ca nu vreau sa pun pe masa din rodul neascultarii!” Se poate deci intreba cineva: „Oare chiar asa de aspru era Sfantul Atanasie? Nu i-a parut rau de osteneala fratilor care au pescuit toata noaptea? Nu i-a parut rau de osteneala fratilor care au curatat pestele?”. Si totusi, de nimic nu i-a parut rau in fata faptului de a fi fost rod al neascultarii. Pentru ca sfantul, fiind un om indumnezeit, luminat de Duhul Sfant, stia cat de mult se mahneste harul atunci cand vede ca monahul asculta de cugetul propriu.

[...]

***

CREDINCIOSII AU NEVOIE DE PARINTI DUHOVNICESTI CU EXPERIENTA TRADITIEI

Interviu Cu Parintele Arhimandrit Efrem, Staretul Manastirii Vatopedi (2000)

Intrebare: Pentru prima data, credinciosii din Romania au avut ocazia sa participe la manifestari publice (slujbe, conferinte) la care sa fie prezent un staret de la Sfantul Munte Athos. Cum i-ati simtit pe credinciosii din Romania?

Arhimandritul Efrem: Credinciosii sunt evlaviosi, se nevoiesc. Ei au nevoie de parinti duhovnicesti care sa aiba experienta Traditiei. Biserica Ortodoxa din Romania in timpul comunismului a fost intarita de marea evlavie a poporului.

Intrebare: Ce v-a determinat sa acceptati invitatia de a veni in Romania? Cu ce ganduri ati venit din Sfantul Munte si cum ati gasit realitatea crestina din Romania?

Arhim. Efrem: Ceea ce m-a facut sa vin in Romania a fost legatura stransa cu oameni duhovnicesti de la dumneavoastra din tara. Sunt trei ani de cand am fost invitat si iata ca a randuit Dumnezeu ca sa ajung acum. Am vazut ceea ce imi doream sa vad si plec emotionat de evlavia poporului roman.

Intrebare: Parinte, ce credeti ca trebuie sa facem pentru a ne apropia in mod sincer unii de altii, in cadrul Ortodoxiei?

Arhim. Efrem: In primul rand e nevoie de indreptarea teologiei. Trebuie ca teologia scolastica de acum sa devina patristica. Exista, desigur, si astazi aspecte patristice in teologie, dar teologia contemporana trebuie sa devina in totalitate patristica. In acest scop, de mare folos sunt manastirile. De aceea si noi, chiar daca am tinut cuvantari in centre universitare, ne-am concentrat interesul asupra manastirilor. Am vazut destule manastiri, atat de monahi cat si de monahii. Am avut un dialog cu monahii si am subliniat cat de importanta este intoarcerea si pastrarea in Traditie. Iar un mod practic de pastrare a Traditiei este legatura cu Sfantul Munte.

Intrebare: In Sfantul Munte se gasesc vietuitori de diferite nationalitati care traiesc impreuna Ortodoxia. Poate fi considerat Sfantul Munte un model de convietuire ortodoxa in care sunt depasite granitele nationale?

Arhim. Efrem: Desigur. Sfantul Munte este model pentru intreaga Ortodoxie si nu numai pentru Ortodoxie, ci pentru toata lumea. Vin si multi romano-catolici si vazand Traditia se cerceteaza pe ei insisi si marturisesc ca ei au pierdut aceasta Traditie.

Intrebare: Lumea contemporana este confruntata cu un puternic duh de secularizare, de dezradacinare din Traditie. In aceste conditii, poate ramane Sfantul Munte un bastion al Traditiei? Cum face Sfantul Munte fata valului de secularizare de astazi?

Arhim. Efrem: Sfantul Munte se poate impotrivi acestei secularizari, intorcandu-i pe monahi catre adevarata Traditie. Singura aparare pe care o putem face e sa fim credinciosi Traditiei noastre.

Intrebare: Care este situatia monahilor romani din Sfantul Munte? Am inteles ca la manastirea Vatopedi sunt mai multi vietuitori romani si ca aceasta mare manastire athonita are o deschidere remarcabila pentru romani. De ce?

Arhim. Efrem: Cred ca este traditionala pentru manastirea noastra aceasta deschidere. In ultimii cincizeci de ani si inainte de aceasta, cat timp manastirea a avut o vietuire idioritmica, viata duhovniceasca nu era prea buna. Dupa 1990, cand am redevenit manastire cenobitica, cu obstea lui Gheronda Iosif, care este ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul, viata duhovniceasca s-a imbunatatit si s-a valorificat legatura traditionala cu Romania. Domnitorii romani au sprijinit foarte mult Manastirea Vatopedi. Apoi, pe teritoriul manastirii noastre avem si trei chilii romanesti, unde monahii romani sunt oameni imbunatatiti din punct de vedere duhovnicesc.

Intrebare: Duhul lumii ne impune o multime de compromisuri pentru a ne putea integra in sistemul societatii actuale. Ce atitudine trebuie sa avem in fata unei asemenea situatii?

Arhim. Efrem: Trebuie in primul rand sa avem legaturi cu manastirile, cu monahii evlaviosi. Aceste legaturi ne vor ajuta sa scapam de acest duh care ne domina cu mare tarie.

Intrebare: Parinte, exista astazi o intensa mediatizare in Romania, care vrea sa impuna faptul ca nu exista salvare decat integrandu-ne in Uniunea Europeana. Cum trebuie sa se raporteze un crestin ortodox in aceasta problema?

Arhim. Efrem: Politicienii, desigur, gandesc ca pentru rezolvarea problemelor economice singura solutie este integrarea in Uniunea Europeana. Insa noi vedem acum, cu experienta din tara noastra, Grecia, ca pentru noi aceasta integrare nu a avut efecte pozitive in viata duhovniceasca. Poate ca Grecia s-a folosit economic [se vede acum prea bine ca dimpotriva, n.n.], dar din punct de vedere duhovnicesc, grecii s-au indepartat de Traditie.

Intrebare: Intr-o lume bulversata de agitate, framantari si stress, cum se poate dobandi linistea interioara?

Arhim. Efrem: Numai ocupandu-ne cu rugaciunea si indeosebi cu rugaciunea lui Iisus. Atunci cand crestinul se osteneste cu rugaciunea lui Iisus este in comuniune cu Dumnezeu si, chiar daca in exterior este confruntat cu multe griji, inlauntrul lui se linisteste. Sa nu uitam ca pentru multi sfinti, chiar dintre cei isihasti, viata exterioara nu a fost lina. Iar credinciosul care se va nevoi pentru dobandirea vietii duhovnicesti launtrice va gasi si linistea si pacea.

Intrebare: Exista o puternica tendinta de relativizare a Adevarului, de creare a unui cadru tolerant si permisiv fata de o multitudine de credinte, idei si practici menite sa erodeze crestinismul. Cum ne putem pastra intru adevar, dar fara sa fim exclusivisti si izolationisti?

Arhim. Efrem: Crestinul este inradacinat in Adevar si atunci nu-l deranjeaza faptul ca poate avea o anumita izolare fata de lume. Iar faptul ca un credincios este inradacinat in Adevar nu presupune anularea legaturilor lui sociale. Sfintii Parinti erau iubitori de oameni, de semenii lor. Insa in ceea ce priveste dogmele erau necrutatori, pentru ca stiau ca dogmele sunt cele care-l ajuta pe om sa gaseasca sfintenia. Din pacate astazi, din pricina unui curent ecumenist care spune ca „in numele dragostei” nu trebuie sa fim fanatici, se creeaza o predispozitie pentru relativizarea Adevarului. Noi nu suntem impotriva dialogului cu alte confesiuni “crestine”, dar acest dialog trebuie sa se faca de pe baze corect alese.

Intrebare: Parinte, in incheiere, care credeti ca este mesajul Ortodoxiei, in general, si al monahismului athonit, in special, la acest inceput de mileniu?

Arhim. Efrem: Mesajul Sfantului Munte si deopotriva al Ortodoxiei este sa ramanem credinciosi la ceea ce ni s-a predat. Iar mantuirea noastra o vom gasi cu ajutorul unei autentice vieti monahale, deoarece cugetarea ortodoxa se masoara prin iubirea fata de monahism“.

(din: Cuvant din Sfantul Munte, Omiliile Arhimandritului Efrem, Egumenul Manastirii Vatopedi, in Romania, Editura Reintregirea, Arhiepiscopia de Alba Iulia, 2001)

Legaturi:

PAPA VISEAZA SA FIE CONDUCATORUL SPIRITUAL AL INTREGII PLANETE SI A VENIT IN ROMANIA “SA SEMNEZE CONDICA”!

“Intrucat nu exista alta Biserica, cum pot exista Sfinte Taine in alta parte?”

“Luati aminte la pacat! Luati aminte la curatenia morala! Pentru ca trebuie sa tinem minte neincetat ca aceasta curatenie morala este premisa dogmatica a sfintirii omului!”

Vezi si:

***

Conferinta Egumenului Efrem de la Vatopedi sustinuta la Facultatea de Teologie Bucuresti (2000)

PR. CONSTANTIN COMAN: [pe atunci prodecan, n.n.] Ne bucuram astazi sa-l avem in mijlocul nostru pe Prea Cuviosul Arhimandrit Efrem, Egumenul Sfintei Manastiri Vatopedi din Sfantul Munte, pentru a tine un cuvant de folos studentilor Facultatii noastre. Cu dansul sunt si tineri romani care au ales sa vietuiasca ca monahi la Manastirea Vatopedi, bineinteles datorita deschiderii pe care Manastirea o are — si Parintele Staret in mod deosebit— fata de toti tinerii doritori de vietuire monahala. Mai sunt si din alte tari acolo; dupa cate am inteles parintii si fratii din Manastirea Vatopedi sunt de aproape opt nationalitati.

[...]

De aceea, intalnirea cu un reprezentant sa spunem, de frunte, al spiritualitatii monahale ortodoxe, care vine din Sfantul Munte, este, cred, o intalnire rara si speram, folositoare pentru noi toti. Cu Parintele Staret am stabilit ca intalnirea cu dumneavoastra sa fie un dialog, asa cum a fost anuntat, astfel incat, dupa cateva cuvinte rostite de Parintele Staret vom incerca sa dialogam, cat putem totusi de civilizat, pentru a beneficia de prezenta Parintelui aici ca sa aflam lucruri care ne preocupa, lucruri care ne framanta. Deci din clipa aceasta trec in postura de traducator, astept intai cuvintele Parintelui si dupa aceea provocarile dumneavoastra.

ARHIMANDRITUL EFREM: Si eu ma bucur in mod deosebit ca ma aflu intr-o Facultate de Teologie a Bisericii Ortodoxe Romane, desi noi, monahii, propovaduim ca teologia nu o afla cineva stand in banca. Teolog nu este cel care ia diploma Facultatii de Teologie. Teolog este cel inlauntrul caruia vorbeste Dumnezeu-Cuvantul. ( [o theos logos]—Dumnezeu-Cuvantul.)

La Sfantul Munte au venit la mine cativa studenti teologi greci si i-am intrebat ce fac, am vorbit despre viata lor. A fost un dialog in grup. Unul dintre ei imi zice:

„Eu sunt un student foarte silitor si nu lipsesc niciodata de la cursuri; ba chiar invat foarte bine pentru examene si pana acum nu am decat note de zece. Dar imi place, zice, sa petrec in viata. Imi programez in asa fel timpul incat sa am vreme de invatat, dar am si program, dupa miezul noptii, sa ies sa petrec. Merg la discoteci, imi place muzica rock si imi place sa petrec noptile. Dar in acelasi timp imi place sa studiez si Sfintii Parinti”.

Eu m-am uitat un pic la dansul si i-am spus:

„Mai baiete, n-ar fi mai bine sa mergi sa muncesti la construit blocuri? Pentru ca acolo cel putin ai fi muncitor si ai fi onest si cu tine, si cu lumea. In timp ce acum, cu felul tau de a trai, te inseli si pe tine insuti si amagesti si lumea. Daca ai o diploma cu nota zece, cum te va ajuta aceasta sa le vorbesti maine la scoala copiilor sau in vreo biserica, daca tu nu-L traiesti pe Dumnezeu?”

Pentru ca omul care vrea sa studieze teologia trebuie sa studieze modul in care se dobandeste harul Duhului Sfant.

Cu cele pe care le-am spus nu inseamna ca dispretuiesc pe studentul silitor care se ingrijeste de studiul sistematic sau stiintific al teologiei. Dar centrul de greutate este in alta parte. Cand am fost la Manastirea Sfantului Nectarie in insula Eghina — cred ca este deja cunoscut si la dumneavoastra Sfantul Nectarie, este un sfant contemporan, un sfant mare care in timpul vietii a scris multe lucrari teologice, a avut o viata imbunatatita si dupa moarte l-a slavit Dumnezeu cu multe minuni — am vazut in biroul dansului, acolo in Eghina, diploma lui de teologie; si am vazut ca diploma si-o luase cu „bine”. Prin urmare, succesul unui teolog nu consta in a lua diploma de teologie cu nota zece _{(„foarte bine” in original— ed.}), ci succesul lui consta in a se nevoi in asa fel incat sa dobandeasca harul Duhului Sfant.

De aceea, cred ca si dumneavoastra ati inteles ce scop important aveti de implinit. Trebuie, pentru a reusi, sa ravniti a avea o relatie neintrerupta cu harul Duhului Sfant, pentru ca in felul acesta va veti umple de slava si voi si veti contribui si la slava Bisericii. Biserica nu s-a temut de prigoanele lui Traian, Diocletian sau Nero, Biserica nu a fost niciodata ingenuncheata de prigoanele ateilor. Biserica a fost insa ingenuncheata, in latura sa umana, atunci cand reprezentantii ei nu au fost consecventi cu ei insisi. De aceea Mantuitorul Hristos, in Noul Testament, se adreseaza cu „vai” celor care scandalizeaza pe fratii lor mai mici. „Vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18:7 ). Si cea mai mare sminteala care se produce in viata Bisericii este aceea care vine de la oamenii ce reprezinta Biserica. Fie ca acestia sunt teologi laici, fie ca sunt teologi purtatori de rasa, fie ca sunt calugari, fie ca sunt episcopi. Fie ca sunt egumeni.

Va doresc — ca sa nu ma lungesc, pentru a va da dumneavoastra cuvantul — sa nu va uitati nici o secunda telul. Luati aminte la pacat! Luati aminte la curatenia morala! Pentru ca trebuie sa tinem minte neincetat ca aceasta curatenie morala este premisa dogmatica a sfintirii omului! Daca nu ia aminte la acest lucru studentul teolog sau oricine se nevoieste, atunci seamana in vant. Veti dobandi aceasta sfintenie daca aveti un duhovnic, daca sunteti bine incadrati in viata Bisericii si va impartasiti de Sfintele Taine ale Bisericii. Atunci Duhul Sfant va va ajuta sa deveniti oameni plini de har. Nu va intristati, nu deznadajduiti si nu va infricosati de caderile pe care eventual le aveti. Sfintii Parinti nu s-au nelinistit de cei care se nevoiesc, chiar daca acestia, in lupta, pot aluneca pe moment. Sfintii Parinti s-au nelinistit si au plans, s-au interesat si i-a durut pentru cei care si-au dispretuit mantuirea. Sa nu se intample acest lucru cu noi!

STUDENTII: Ce este Synodiconul Ortodoxiei care se citeste in Grecia in manastiri si in catedrale si daca n-ar trebui sa fie cunoscute aceste lucruri si in Romania?

ARHIM. EFREM: Noi, in Duminica Ortodoxiei, facem o litanie si citim anatemele celor sapte Sinoade Ecumenice. In acelasi timp, desigur, marturisim credinta celor sapte Sinoade Ecumenice. Acesta este lucrul pe care il facem. Dumneavoastra nu il faceti aici?

PR. C-TIN COMAN: Nu.

ARHIM. EFREM: Este bine sa-l faceti. Noi, dupa apolisul dumnezeiestii Liturghii, facem procesiune in manastire cu patru opriri si rostim anatemele. In acelasi timp rostim si credinta hotarata de cele sapte Sinoade Ecumenice, pomenind pe luptatorii pentru dreapta credinta incepand din timpul Sinoadelor si ajungand pana la Sfantul Grigorie Palama.

STUDENTII: In legatura cu anatemele celor sapte Sinoade Ecumenice, ce parere are Prea Cuviosul Staret despre curentul occidental care patrunde si admite reabilitarea* unor eretici aflati sub anatema, ca Evagrie si Origen?^* _{(in Romania acest curent ataca tot mai virulent Muntele Athos, monahismul romanesc, precum si acrivia dogmatica a Parintelui Staniloae – nota ed.)}

ARHIM. EFREM: Acest curent este dominat de un duh al mandriei si aceste lucruri sunt promovate de oameni care se cred mai intelepti decat Sfintii Parinti. In problema dogmelor Bisericii, iubitii mei, nu trebuie sa atingem nici o iota! Pentru ca Biserica, in Sinoadele ei Ecumenice acceptate de trupul Bisericii, se pronunta infailibil.

STUDENTII: Exista astazi in Romania unii intelectuali care se pretind ortodocsi si care sustin ca Biserica Ortodoxa a ajuns sa fie o „institutie” lumeasca. Ce parere aveti, este posibil ca in Biserica Ortodoxa sa inceteze continuitatea apostolica?

ARHIM. EFREM: Nu trebuie nici macar sa gandim ca ar putea sa intervina intreruperea succesiunii apostolice in Biserica Ortodoxa! Daca inceteaza aceasta succesiune apostolica, atunci Biserica isi inceteaza lucrarea. Acesti intelectuali constituie o mare ispita pentru Biserica. Pentru ca intelectualii se raporteaza la Biserica de o maniera romantica, spunand ca Biserica contribuie „la pacea lumii, la intelegerea intre popoare, la iubire“ si asa mai departe. Biserica este un laborator care scoate sfinti, aceasta este Biserica! Si, de foarte multe ori, ne intristam cand constatam ca multi dintre acesti intelectuali au o viata foarte rusinoasa. Desi le place foarte mult sa filosofeze de o maniera „autentica” despre Biserica.

[...]

STUDENTII: Ce parere aveti despre venirea papei in Romania si indemnurile la toleranta care se propovaduiesc in cadrul acestor intruniri?

STUDENTII: Care este situatia actuala a monahilor romani la Sfantul Munte?

ARHIM. EFREM: Si ei, impreuna cu ceilalti, se lupta sa se mantuiasca, ca toti aghioritii.

STUDENTII: Cum vedeti raportul dintre Biserica „institutie” si Biserica „eveniment”, in expresia Sfantului Simeon Noul Teolog?

ARHIM. EFREM: Biserica nu este o institutie. Biserica sunt ingerii, Biserica sunt sfintii, Biserica sunt cei care se zbat in lumea aceasta si in viata aceasta pentru a deveni sfinti. Aceasta este Biserica! Biserica desigur ca are si o ipostaza umana, face si opera filantropica si aceasta pentru ca madularele deosebite ale Bisericii, care sunt oamenii sfinti, nu pot sa nu fie solidare cu durerea poporului si fac tot ce este posibil sa ajute si in acest domeniu. Dar cea dintai si cea mai importanta lucrare a Bisericii este sfintirea oamenilor! Sfantul Apostol Pavel spune foarte clar: „Cautati (…) sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12:14).

STUDENTII: Intrebarea mea este urmatoarea: Cum se impaca crucea cu sabia, caci in razboaie au participat si multi calugari, mai ales in miscarile de eliberare a Greciei de sub dominatia otomana?

ARHIM. EFREM: Sabia si crucea sunt dusmani. Insa, in situatie de mare nevoie, Biserica binecuvinteaza razboiul de aparare. Acesta este raspunsul. Dar in rugaciunile ei se roaga sa nu se ajunga niciodata la razboi.  De aceea Biserica Ortodoxa niciodata nu a binecuvantat razboiul ofensiv, de ocupatie si totdeauna s-a impotrivit cu tarie acestuia, spre deosebite de romano-catolici care au facut celebrele si rau-famatele cruciade* in timpul carora s-a varsat mult sange.^* (_{Sub denumirea de cruciade sunt cunoscute expeditiile militare „crestine” initiate de Europa apuseana in Rasarit, incepand din 1095 pana la jumatatea secolului al XV-lea, avand ca scop declarat eliberarea Tarii Sfinte de sub musulmani, dar urmarind si extinderea suveranitatii papale in Rasaritul ortodox. Astfel, ultima mare cruciada (a IV-a, 1204), a fost in final indreptata asupra Constantinopolului, cronicile vremii spunand ca „nici paganii nu au fost atat de cruzi”. Momentul a revelat uriasa prapastie deja existenta intre Rasarit si Apus, n. ed.).} Si vine papa acum si ne cere iertare pentru cruciade. Dar aceasta este bataie de joc! Pentru ca, desi cu vorba ne cere iertare, cu fapta continua aceeasi politica! De aceea nu credem cererea de iertare a papei si nici nu o acceptam. Nu pentru ca am uri pe papa ca persoana, ci pentru ca ramanem credinciosi pana la moarte marturisirii de credinta ortodoxa.

STUDENTII: Care este diferenta intre sminteala si judecare?

ARHIM. EFREM: Este o mare diferenta intre cel ce sminteste si cel ce judeca. Cel care sminteste face fapte care evident sunt rele si raneste astfel constiinta celorlalti. De obicei, lucrul acesta ajunge sa fie cunoscut in trupul Bisericii. Iar judecata este, desigur, un tot un mod de sminteala. Ceea ce este foarte important de retinut este faptul ca sminteala este un lucru foarte grav, intrucat afecteaza constiinta pliromei Bisericii. Daca, de exemplu, un teolog care preda teologia doarme duminica pana la pranz si nu merge la biserica, aceasta este o sminteala.

STUDENTII: Care ar fi rostul studiului teologiei sistematice, pentru ca adeseori multi parinti din manastiri spun ca se poate si fara ea?

ARHIM. EFREM: Teologia o poate studia si bunica mea! Insa nu este respinsa studierea teologiei in Universitate, pentru ca ni se ofera ocazia ca intr-o maniera programata si stiintifica sa studiem pe Sfintii Parinti, sa intelegem duhul tuturor Parintilor de o maniera corecta. Diferenta dintre stiinta teologiei si celelalte stiinte este aceea ca teologia nu ramane aici, nu ramane la ceea ce se preda in Universitate. Daca cel care se ocupa cu cercetarea sistematica a teologiei intr-un mod stiintific nu se sileste sa se impartaseasca de cele dumnezeiesti, atunci chiar de-ar cunoaste „toate limbile” teologilor ortodocsi esueaza dramatic.

STUDENTII: Ce inseamna ecumenism — concret — si pana unde se poate merge?

ARHIM. EFREM: Problema ecumenismului, iubitii mei… Noi privim ecumenismul ca un dialog ecumenic. Una este dialogul ecumenic si alta dialogul ecumenist. Ca Biserica Ortodoxa, noi putem fi in dialog cu toti reprezentantii lumii, ramanand neclintit credinciosi, pana la iota, invataturii noastre ortodoxe si nefacand pogoraminte in sensul diluarii vinului nostru cu apa pentru a ajunge la „unitate” cu ceilalti. Acest lucru il fac ecumenistii.

STUDENTII: L-as ruga pe Parintele Staret sa ne vorbeasca despre rugaciune din experienta proprie a Dansului.

ARHIM. EFREM: Adica sa va fac un pic de spovedanie?…

STUDENTII: Ati vorbit despre Gheron Iosif. Poate ne puteti vorbi despre experienta sa in rugaciune.

ARHIM. EFREM: Problema rugaciunii este foarte importanta. Ceea ce lipseste astazi indeosebi teologilor, de vreme ce ne aflam intr-o Facultate de Teologie, este tocmai rugaciunea. Sfintii Parinti spun: „Daca esti teolog, te rogi cu adevarat; daca te rogi cu adevarat, esti teolog”. Deci cand cineva ajunge sa se roage cu adevarat, atunci devine un teolog adevarat.

STUDENTII: Datorita unor abateri de credinta dogmatica in catolicism si anume deismul, antropocentrismul si gratia creata, cum pot fi socotite sacramentele catolice in raport cu Tainele Ortodoxiei?

ARHIM. EFREM: Dogmatica ortodoxa accepta numai „Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica”. Nu exista alta Biserica! Aceasta este credinta in acrivia, in exactitatea ei. Intrucat nu exista alta Biserica, cum pot exista Sfinte Taine in alta parte? Biserica Ortodoxa, aplicand iconomia, din nefericire accepta botezul romano-catolicilor. Il accepta insa aplicand iconomia, nu acrivia! Intrucat Biserica accepta botezul, cel care vine la Ortodoxie prin ungerea cu Sfantul Mir devine madular corect al Bisericii. Dar repet, dupa acrivia, dupa exactitatea credintei, ar trebui ca oricine este primit in Biserica sa se boteze! Noi, la Sfantul Munte, ii impartasim pe crestinii care au devenit ortodocsi prin ungerea cu Sfantul Mir. Dar cand vine la noi cineva eterodox si ne cere sa devina ortodox la Sfantul Munte, il botezam. Aceasta este credinta noastra in exactitatea ei.

STUDENTII: Urmatoarea problema: sunt foarte multi oameni care au murit nespovediti si neimpartasiti, dar ei s-au mutat la cele vesnice si au facut totusi anumite pacate grave. Parintele Cleopa, in cartile sale nu pomeneste ce se mai poate face pentru acesti oameni, adica pentru acestia nu prea exista mare speranta. Ce invata Sfantul Munte pentru acesti oameni, mai pot fi scosi ei de la iad? Cam ce randuieli ar fi?

ARHIM. EFREM: Exista intotdeauna nadejde pentru toti inainte de judecata finala. Biserica are puterea, pana la judecata obsteasca, sa ajute sufletele acelea care au trait intr-o oarecare nepurtare de grija. Sfintii Parinti insa nu ne-au dat, n-au putut sa ne dea o pozitie clara despre cum poate fi

Gheronda Efrem Katunakiotul imbratisandu-l pe Staretul Efrem Vatopedinul

ajutat un astfel de suflet pacatos. Imi zicea un Parinte fericit intru adormire, Efrem de la Katunachia, care avea un staret fara purtare de grija intru cele duhovnicesti, ca indata ce staretul lui a trecut la cele vesnice, a fost instiintat de catre Duhul Sfant ca batranul a ajuns in iad. I-a facut zilnic, vreme de patruzeci de zile, Sfanta Liturghie, udand Sfantul Antimis cu lacrimi si rugandu-se neincetat lui Dumnezeu sa-l slobozeasca pe staret din acea stare. Dar harul se impotrivea, spunandu-i: „Nu este vrednic de mantuire!” Si cu toate acestea, insistand la rugaciune, dupa ce a terminat cele patruzeci de liturghii, a luat instiintare de la Duhul Sfant ca batranul s-a izbavit. Acest lucru mi l-a relatat chiar Parintele Efrem. Era un Parinte care foarte des avea instiintari de la Duhul sfant, chiar si in lucrurile cele mai simple. Un cunoscut de-al sau a mers odata si i-a zis: „Gheronda, hai sa mergem in pelerinaj la Ierusalim!” Iar batranul a raspuns: „Nu pot spune nimic, trebuie sa intreb mai intai harul Duhului Sfant”. Dupa cum personal mi-a relatat, a luat metaniile sa se roage si indata ce a facut o bobita a si primit instiintare de la har ca are binecuvantare sa mearga la Ierusalim.

STUDENTII: De multe ori, in vremea rugaciunii, ne luptam cu ispitele. Cum le putem birui?

ARHIM. EFREM: Cu perseverenta in rugaciune. Am spus si ieri: nu fiti surprinsi de faptul ca in timpul rugaciunii veti avea razboi din partea gandurilor. Sfantul Ioan Scararul spunea: „Cu numele lui Hristos biciuieste pe cei ce te razboiesc”. Asadar, cu numele lui Hristos sunt biciuiti cei ce ne lupta. Si pentru ca acestia sunt fara nici un fel de scrupule, fara nici un fel de menajamente, fiind chiar izvorul raului, desigur ca vor contraataca. Noi insa nu-i luam in seama de loc, pentru ca trebuie sa avem in vedere faptul ca Hristos este mai mare decat diavolul. Ne spune foarte clar Sfantul Evanghelist Ioan acest lucru. Iar Hristos a zis: „luati putere sa calcati peste serpi (…) si peste toata puterea vrajmasului”. (Luca 10:19)

STUDENTII: Cum vedeti Sfintia Voastra vocatia pentru preotie?

ARHIM. EFREM: Este binecuvantare de la Dumnezeu vocatia pentru preotie. Eu indemn pe tinerii care pot sa devina preoti sa iubeasca Sfantul Jertfelnic si sa doreasca mereu sa slujeasca. Pentru ca rasa se identifica cu Sfantul Altar, iar viata noastra duhovniceasca este foarte legata de Sfantul Altar.

Ceea ce nu-mi place aici in Romania, si vreau sa o spun in mod public, este faptul ca vad un preot cu rasa si peste doua ore il intalnesc pe drum fara rasa. Trebuie sa poarte rasa, pentru ca acum nu mai este comunism! Preotul trebuie sa-si poarte uniforma pentru ca rasa nu este imbracaminte (endyma), ci rasa este emblema (emblima). Trebuie sa revenim cu totii la Traditie. Faceti si dumneavoastra o incercare, intre un preot cu rasa si un preot fara rasa, sa vedeti catre cine se indreapta lumea pentru a primi binecuvantare. Cu siguranta ca spre cel care este imbracat cu rasa.

UN LECTOR: Avand in vedere ca aghioritii interpreteaza mai mult dupa acrivie si mai putin dupa iconomie, va considerati o Biserica curata? O Biserica a celor curati?

ARHIM. EFREM: Intai de toate, noi nu ne referim la noi insine. Am spus si ieri si repet si astazi: nu sunt un calugar bun, dar am cunoscut calugari buni si adevarati. Ceea ce am auzit, ceea ce am vazut si ceea ce am pipait cu mainile noastre, acelea va vestim.

LECTORUL: Si o a doua intrebare, legata de unii dintre calugarii din Biserica Eladei care sunt inchinoviati la dumneavoastra la Athos si care sunt parohi in parohiile urbane sau rurale: nu este bine ca monahii sa stea in locuri retrase? Avand in vedere faptul ca ispita actioneaza puternic…

ARHIM. EFREM: Noi nu va propunem pe monahul aghiorit. Este o mare diferenta. Noi va propunem monahismul aghioritic. Una este monahul aghiorit si alta monahismul aghioritic. De vreme ce intre cei doisprezece Ucenici, iubitii mei, s-a aflat fiul pierzarii, intre doua mii de calugari aghioriti nu se vor afla si destui oameni care sa nu fie dupa randuiala dumnezeiasca? Cat despre problema pe care a pus-o domnul profesor aici, la intalnirea Sinodului Egumenilor — care are loc de doua ori pe an — si la Sfanta Chinotita a Sfantului Munte — care se intruneste de doua ori pe saptamana [?!, n.n.] si este alcatuita din reprezentantii fiecarei manastiri — am condamnat cu fermitate pe acei monahi aghioriti care deservesc biserici din afara Sfantului Munte. Pentru ca monahul acela care este vietuitor in Sfantul Munte si merge sa faca pe preotul intr-o anumita parohie, in esenta, face de ras monahismul.

STUDENTII: Care este parerea Dumneavoastra despre Comunitatea Europeana si despre noile buletine de identitate?

ARHIM. EFREM: Eu sunt impotriva Europei! (aplauze) Europa ne va aduce foarte multe rele. Un calugar din Romania care este la manastirea noastra, cand am vorbit odata cu el, mi-a spus un lucru pe care l-am retinut si vreau sa vi-l spun si dumneavoastra: „Cand aveam comunismul in Romania, Parinte, si in scolile noastre ne invatau ateismul, bunica mea imi spunea: «Profesorii cutare si cutare sunt atei, sa nu-i asculti!» Si eu stiam ca sunt atei si nu acceptam nimic inlauntrul meu din ceea ce ne spuneau. Iar acest lucru m-a ajutat sa devin calugar”.

Vine deci Europa cea inselatoare si ne spune urmatorul lucru—pe care l-a facut foarte recent, relativ la homosexuali — „Stiti, toti suntem egali, avem democratie; acesti homosexuali au un mod mai diferit de viata, dar sa nu-i dispretuim ci, dimpotriva, chiar sa-i simpatizam!” Si astfel, de o maniera foarte amagitoare, convinge astazi statele — pentru ca, vezi Doamne, sa nu simta nici un fel de complex in fata democratiei — sa recunoasca pe homosexuali. Noi spunem insa ca una este sa compatimesti un bolnav, sa-i arati simpatie si sa-l ajuti si alta este sa oficializezi ca pe un lucru normal o anumita stare de anormalitate. Astazi Europa, de o maniera foarte amagitoare, face aceste actiuni in numele „democratiei” si in numele „egalitatii” si promoveaza lucruri anticrestine si antiortodoxe. Oricum noi, ca aghioriti, suntem foarte nelinistiti privitor la Europa. Eu din tot sufletul meu ma rog — si cred ca, daca m-ar auzi politicienii din Romania, m-ar ucide cu pietre — sa dea Dumnezeu sa nu intrati niciodata in Europa! (aplauze)

UN PR. PROFESOR: _{(in limba greaca—Ed.)} Parinte, pot sa va intreb in greceste, dar prefer sa vorbesc in limba romana…

PC C-TIN COMAN: Exista traducere!

PR. PROFESOR: As vrea sa spun doua vorbe pe care sa le auziti si dumneavoastra, cei care sunteti aici si bateti din palme! Vreau sa va spun ca, personal, cunosc Europa de la Bosfor pana la Gibraltar si singurul loc de care mi-e dor este Muntele Athos. Dar sunt ingrijorat de aceasta alergie la Europa si la intrarea in Europa. Mai ales ca discutam problema homosexualilor care, stiti bine, nu exista numai in Europa, ci peste tot.

Nu credeti ca Ortodoxia ar putea sa faca ceva foarte important pentru aceasta Europa? Asa cum au facut unii dintre Apostoli in secolul intai, implinind porunca primita de la Hristos; si au ajuns pana la Roma si chiar dincolo de ea, in mijlocul imperiului roman. Pentru ca, de vrem ori nu vrem, vrea ori nu vrea Muntele Athos, unirea statelor europene se va implini. Asa cum, acum vreo doua sute de ani, s-a facut unirea statelor americane. Nu credeti ca, pentru tineretul care poarta blue-jeans-ii europeni si are aspiratiile lui, Biserica Ortodoxa ar trebui sa priveasca problema putin mai realist, problema intrarii sau a neintrarii statelor ortodoxe in Europa? Sa gandeasca la harisma cu care ar putea sa fecundeze, ar putea sa ajute in multe aspecte Comunitatea Europeana?

Si, putin, sa fim mai smeriti in afirmatiile impotriva Europei, pentru ca zicem, pe de o parte, ca nu ne plac bunurile acestea ale Europei, dar pe de alta parte le mancam cu multa placere! (aplauze)

PR. PROFESOR: As dori sa adaug iarasi ceva, ca sa continuam dialogul. Stim foarte bine ca rationalismul nu a fost, nu este un specific al europenilor…

ARHIM. EFREM: Rationalismul, domnule Profesor, rationalismul nu este numai al europenilor. Insa Europa il impune in mod programat pentru a-i face reclama si a deveni mod de viata. Rationalisti putem fi si noi: eu, dumneavoastra si multi dintre noi. Dar ceea ce vreau sa spun este aceea ca spiritul acesta rationalist este de o maniera programatica impins in fata si promovat din Europa.

PR. PROFESOR: Un patrolog austriac scria despre capadocieni ca, datorita faptului de a se afla intr-un spatiu la hotarul dintre Extremul Orient si lumea europeana, Sfintii Parinti capadocieni au scris in asa fel incat sa evite misticismul abisal al orientalilor si rationalismul grecesc…

ARHIM. EFREM: Este gresit. Nu au evitat deloc acest lucru.

PR. PROFESOR: ... cu alte cuvinte, rationalismul a pornit nu neaparat din Europa Occidentala, ci dintr-un spatiu care actualmente apartine Greciei. La fel, daca privim umanismul sub toate aspectele lui, umanismul care pune accentul pe om ca chip al lui Dumnezeu nu este necesar sa fie respins…

ARHIM. EFREM: Trebuie sa va spun — asteptati putin, domnule Profesor, caci sunt multe intrebari! — trebuie sa spun ca dumneavoastra, profesorii, sa nu fiti rationalisti, ci sa fiti teologi. Nu cred ca este o pozitie corecta sa spunem ca sfantul Parinte cutare nu a scris despre mistica, etc. Parintii au scris intotdeauna pentru nevoile turmei lor. Nu pot sa cred, deoarece am citit pe Sfantul Vasile cel Mare, ori pe sfantul Grigorie Teologul, nu pot crede ca ei nu ne-au dat invataturi mistice. Probabil ca nu au dat lucrari foarte amanuntite de mistica, asa cum a facut-o Sfantul Grigorie Palama, tocmai pentru ca nu o cerea nevoia timpului respectiv. Dar toate lucrarile lor sunt pline de aspecte care privesc aceasta lucrare a mintii, launtrica, mistica.

PR. PROFESOR: Sunt de acord cu toate acestea. Chiar si studentii mei… Tot gandindu-ma la cartile de identitate europeana — si spun mai mult catre studenti aceasta, nu catre altii — daca avem Duhul lui Hristos, daca avem Duhul Sfant cu adevarat, asa cum spunea Sfantul Irineu, ca omul are suflet care primeste Duhul lui Dumnezeu si trup care participa in aceeasi masura la Sfanta Impartasanie, deci daca avem Duhul lui Dumnezeu nu cred ca este nevoie a ne teme de aceste cartele de identitate europene ci, dimpotriva, consider ca trebuie sa avem responsabilitatea sa facem astfel incat sa transformam fata Europei. Si sa ne ajute Dumnezeu sa facem acest lucru! Nu sa ne inchidem in noi si sa fugim de Europa, mai ales ca si la noi, si la Patriarhia Ecumenica, Biserica, respectiv conducerea bisericeasca sunt pentru integrarea totala in Europa.

ARHIM. EFREM: Nu ne temem de Europa! Noi spunem aceste lucruri pentru a proteja turma. Insa, asa cum zicea Parintele Paisie din Sfantul Munte, urina nu poate fi binecuvantata pentru a deveni aghiasma! (aplauze) Daca aceasta carte de identitate are inscris numarul 666, cum sa o primeasca crestinul?! Sa spuna: „Eu sunt crestin ortodox, iau buletinul, fac semnul Sfintei Cruci si fuge puterea diavolului” ? Aceasta linie^* o combatem noi!  _{(Adica naivitatea si superficialitatea afisate de foarte multi crestini, ba chiar si slujitori ai Bisericii, in tratarea acestei chestiuni extrem de importante care solicita mult discernamant si o informare corecta pentru a putea fi pe deplin inteleasa.…}) Pentru ca, fara doar si poate, daca in mod programat, prin mecanismul de stat, un grup de oameni sau o institute statala promoveaza lucruri care sunt impotriva Evangheliei, eu nu primesc! Daca acest laborator care se cheama Europa ar produce Sfinte potire, le primesc. Dar cand produce bombe si chiar bombe atomice, pe acestea nu le pot primi!

PR. PROFESOR: Aveti pasaport? Este european sau neeuropean?

ARHIM. EFREM: Pasaportul meu este european, dar nu are numarul acesta rau famat. Daca l-ar fi avut, nu l-as fi luat. Nu inseamna ca, primind produsele Europei, sunt vinovat, ci nu voi primi doar aceea ce se opune Evangheliei.

PR. C-TIN COMAN: Am adunat aici mai multe intrebari venite de la oameni mai timizi decat dumneavoastra si as vrea macar cateva dintre ele…

Suntem [insa] anuntati de Parintele Staret care conduce delegatia, Parintele Staret Andrei de la Posaga, pe care ne bucuram sa vi-l prezentam aici; dansul are un program destul de incarcat in aceasta dupa-amiaza si maine pleaca inspre tinuturile dansilor, asa incat va trebui sa incheiem, ma tem, fara sa raspundem la aceste intrebari, cu parere de rau. Si ne oprim aici, dand totusi Parintelui un ultim cuvant. Deci, sa acordam un ultim cuvant Parintelui Efrem. Parintelui Profesor, multe cuvinte la salile de curs…

LECTORUL: Prea Cuvioase, un singur cuvant, ma iertati! (aplauze) Spuneam ceva mai devreme ca nu trebuie sa ne temem de Europa. Nu ne temem §i nu ne-am temut. Trebuia  sa ne temem mai devreme, pentru ca raul nu vine prin 666, in acea carte, raul deja a venit. Toata mass-media romaneasca este infectata de sminteli. N-a facut nimeni nimic, nici athonitii, nici grecii. Si, bineinteles, nici ierarhii nostri n-au putut face prea mult. Toate mizeriile din lume, toate obsesiile sexuale sunt date pe toate posturile de televiziune. Aceasta este mentalitatea din Europa si din toata lumea secularizata. Biserica Greciei trebuia sa se opuna ea pentru prima data ca sa nu intre Grecia in Comunitatea Europeana. Dar ati intrat in Comunitatea Europeana, le-ati luat banii europenilor… (aplauze). Trebuie, cum spuneti, sa respingem ce este rau din Europa, ce-i bun nu!

ARHIM. EFREM: Iubitii mei, aghioritii si calugarii, in general, nu ies sa faca manifestatii cu pancarte. Daca am presupune ci am ramane numai aici unde am ajuns acum cred ca raul este destul de mic, dar ma tem ca nu vom ramane doar aici. Intai de toate vreau sa va spun ca pe noi, pe Sfantul Munte, pe aghioriti, nu ne-a intrebat nimeni, nici guvemul grec, nici politicienii, daca suntem de acord sa intre Grecia in Europa. A  fost o hotarare politica a guvernului. Din nefericire politicienii nostri din Grecia nu au inlauntrul lor simtul valorii Traditiei Bisericii. Si, desigur, sunt influentati de acest spirit al Europei. Vor si ei sa faca din Grecia un stat dupa modelul si dupa masura europeana. Noi insa, va marturisesc, ca monahi aghioriti, ne rugam cu multa staruinta ca Traditia noastra, prin interventia harului lui Dumnezeu, printr-o minune, sa ramana nestirbita. Pentru ca din punct de vedere omenesc toate lucrurile par a fi impotriva. Cand vin oamenii nostri politici, de pilda — si, din fericire, o fac foarte des in ultimii ani — la Sfantul Munte, le spunem lucrurile in fata. Nu ne rusinam de ei, le spunem mereu. Pentru ca nu ne temem de ei. Dar incercam cum putem, pe orice cale putem, sa ajutam pe politicieni, mai ales pe cei care au putere de decizie, sa se gaseasca mereu intr-un cadru duhovnicesc. In ciuda faptului ca Grecia este membra a Uniunii Europene, in acest moment incercam sa-i convingem pe toti ca Grecia trebuie sa ramana credincioasa Traditiei Ortodoxe. Va fi foarte greu, pentru ca a crescut influenta Europei asupra Greciei. Una este ca un popor sa fie independent de actiunea factorilor externi si alta este sa fie intr-un grup de state unde fiecare are propriile conceptii prin care ii influenteaza pe ceilalti.

Europa, prin Comisia Europeana, a venit si la noi in Sfantul Munte, a vrut sa ne abordeze. Si ne-a spus: „Preluam noi renovarea manastirilor, noi cei de la Bruxelles, in colaborare directa cu dumneavoastra. Numai un lucru va cerem: acolo unde se fac reparatii, renovari, sa se puna o placa unde sa scrie: «Aceste renovari se fac cu cheltuiala Uniunii Europene»”. Sfantul Munte, in unanimitate, nu a acceptat aceasta conditie. Luam bani de la guvernul Greciei, pe care ii primeste din Europa, dar nu sunt numai ai Europei, ci sunt cele optsprezece procente din bugetul Greciei alocati pentru renovare. Nu acceptam si nu vom accepta insa nici o conditie impusa de Europa.

PR.. PROFESOR: Eu as vrea un alt lucru sa-l rog pe Parintele: sa trimita Comisia Europeana la mine la biserica! Ii primesc, caci avem nevoie de bani! Si-o sa pun o placa mare pe zidul bisericii! Eu primesc! Primesc banii Europei daca cu acesti bani pot sa-mi renovez biserica!

ARHIM. EFREM: In viitor, domnule Profesor, in viitor fiti sigur ca daca le dai drepturi, in viitor acestia vor avea actiuni murdare. Sfantul Munte este un spatiu foarte sensibil. Este necalcat de picior femeiesc. Potrivit ideologiei Europei, vor veni maine sa zica ca „de ce discriminam femeile?” In mod logic Europa va zice: „De ce sa fie nedreptatita femeia a vedea lucrurile de valoare pe care le aveti in Sfantul Munte?” Europenii nu inteleg viata launtrica. Nu stiu cu ce se ocupa monahii. Ei cred ca monahii sunt la Sfantul Munte doar ca sa-i primeasca pe straini si sa le serveasca masa. Oricum, v-as indemna ca totusi sa meditati putin la aceasta atitudine pe care v-am exprimat-o si veti vedea ca are anumite aspecte foarte insemnate…

Multumesc foarte mult pentru ca m-ati ascultat. Sunt bucuros ca ma aflu in Facultatea de Teologie din Bucuresti. Noi va asiguram ca acolo unde suntem ne vom ruga pentru dumneavoastra. Suntem departe cu trupul de voi, dar duhovniceste va suntem alaturi cu totii sa ne unim rugaciunile catre Hristos ca sa ne lumineze spre a-I implini totdeauna poruncile. Pentru ca Hristos este ascuns in poruncile Sale, Acolo Il vom intalni, acolo Il vom trai si Il vom pastra. Doresc ca, asa precum am fost astazi in aceasta sala, sa fim si in rai impreuna si sa ne bucuram pentru totdeauna. Amin.

Vreau sa daruiesc o icoana a Maicii Domnului Paramythia Facultatii de Teologie — este o copie argintata a icoanei facatoare de minuni „Mangaietoarea”— care sa fie asezata la un loc de cinste. Iar cand va veti inchina acestei icoane, sa va aduceti aminte ca atunci cand unii dintre voi sunt la lucru, sau din anumite motive uita de Dumnezeu, sau sunt in pacat, se afla la Sfantul Munte oameni care se roaga Maicii Domnului pentru pacea intregii lumi.

Maica Domnului cu voi cu toti!

(din: Cuvant din Sfantul Munte, Omiliile Arhimandritului Efrem, Egumenul Manastirii Vatopedi, in Romania, Editura Reintregirea, Arhiepiscopia de Alba Iulia, 2001)

*

Noutati:

• Sinodul Permanent al Bisericii Greciei: arestarea Staretului Efrem a RANIT AUTORITATEA BISERICII. Arhiepiscopul Ieronim il va VIZITA LA INCHISOARE
• Patriarhia Ecumenica din Constantinopol despre ARESTAREA STARETULUI EFREM: “NU ESTE PERMIS amestecul altor BISERICI AUTOCEFALE” in SFANTUL MUNTE
• PARINTELE AGAPIE CORBU – cea mai profunda si mai duhovniceasca pozitie in cazul STARETULUI EFREM, “INLANTUITUL LUI HRISTOS”!

Este cea din urma ora, nu mai e loc de amanari si intarzieri! Sa ne dezmeticim, sa ne trezim si sa aruncam superficialitatea!

IESIREA DIN CRIZA

[...] „Mi-am propus să nu mai vorbesc despre criza economică. Dar pentru că situaţia se înrăutăţeşte continuu şi nemulţumirile, justificate, se înteţesc, mi-am zis că nu se cade să-mi opresc cuvântul. (…) Dăm la tot pasul peste impasuri fără speranţă de ieşire, peste drame care sfârşesc tragic, peste chipuri ale nenorocirii, ruşinii şi mizeriei. Neliniştea, îngrijorarea, falimentul, şomajul, nesiguranţa şi suspiciunea stăpânesc. Este o stare vrednică de plâns… E nevoie să ni se spună cu tărie că noi trebuie să ne schimbăm, asta să fie lozinca noastră.

Prosperitatea pleacă de la noi. Asupra Greciei se adună nori negri. Deznădejdea dă târcoale de la casă la casă. În scurt timp vom avea tăieri de curent. Ţara se va cufunda în întuneric. Vor ajunge să vândă lumânări şi pe drumuri. Bun este interesul fiecăruia, dar de râvnit este păstrarea demnităţii grecului. Europa vrea să ne sugrume? Grecia se pierde? Nu o vom lăsa să se piardă călcată în picioare. Vom readuce tradiţia noastră ortodoxă, cunoscuta noastră istorie, cumpătarea şi bunăcuviinţa. Slujitorii Biserici erau doctori de suflete şi înţelepţi desăvârşiţi, oameni învăţaţi şi învăţători ai poporului, iar binefăcătorii, suflete nobile.

Criza de azi dărâmă din temelii mentalitatea parvenitismului şi – de voie, de nevoie – ne reîntoarcem la un trai limitat la strictul necesar, la simplitate, la bărbăţie sufletească şi la îngăduinţă faţă de ceilalţi. În acest sens, mândria naţională nu este un păcat, iar ecumenicitatea Ortodoxiei este podoabă de mare preţ. Pe grec îl ofensează defăimarea, neadevărul, înşelăciunea, subestimarea şi batjocura. Cuminţenia a fost dispreţuită, ironizată şi scoasă din viaţa noastră şi acum, iată rezultatele. Pudoarea, aruncată la coşul de gunoi, iar deşteptăciunea, politeţea şi nobleţea lăsate de părinţii noştri le-am folosit în scopuri viclene. Mai ales pentru interesul propriu. Această răsturnare a valorilor a fost brutală, dorită şi rapidă. Educaţia s-a călcat în picioare. Principiile, idealurile şi instituţiile, terfelite în mod repetat şi sistematic. Unii, puţini, au reacţionat, dar nu îndeajuns de convingător, temându-se la rândul lor de reacţii.

Repetăm: nu există altă soluţie decât acceptarea publică a multelor noastre greşeli, cu toată sinceritatea, îndrăzneala şi smerenia. Nu atât ca să treacă furtuna, ci pentru reîntoarcerea la un mod de viaţă fără stres, teamă, nesiguranţă şi anormalitate. Curăţia este indispensabilă. Am obosit de promisiuni, de neadevăruri, de ieftinătăţi. Nepocăitul paranoic doreşte să stăpânească în continuare, pentru a câştiga roadele nebuniei lui. Răsturnarea imediată corupţiei va contribui cu siguranţă la vindecarea mecanismului guvernamental. Iubirea de virtute îl va întrarma cu tărie pe grec pentru ieşirea din grava criză economică şi din orice criză. Aşa credem, nădăjduim şi ne rugăm”.

16 octombrie 2011

integral la sursa traducerii in limba romana: Graiul Ortodox

De Parintele Moise Aghioritul, mai puteti citi:

Legaturi:

Adevarul este Unul! Nu există mai multe Biserici!

Extrase din conferinta pe care o puteti viziona integral aici (cu transcriere):

Întrebare: Cum reuşesc călugării athoniţi să-şi dea sea­ma de problemele din societate, trăind totuşi foarte retraşi?

Arhim. Efrem: Problemele societăţii umane le poate înţelege cineva nu numai dacă are contact direct cu acestea, ci îndeosebi dacă are luminarea harului. Ca dovadă, au exis­tat sihaştri şi zăvorâţi pe care Sfânta Pronie i-a pus episcopi, reuşind să rezolve multe probleme sociale. Deoarece om iscusit în problemele societăţii nu este cel care studiază so­ciologia, ci acela care a învăţat a comunica corect cu Dum­nezeu.

Întrebare: In zilele noastre tot mai mulţi creştini orto­docşi relativizează adevărurile dogmatice ale Bisericii. Este posibilă mântuirea celor care de bunăvoie primesc învăţături eretice, cum ar fi reîncarnarea? Arhim. Efrem: [Nu putem crede in niciun fel] că în afara ade­vărului Bisericii există mântuire! Domnul spune clar: „Cel  ce  va  crede şi se va boteza, se va  mântui, iar cel ce nu  va crede, se va osândi”. De aceea, Adevărul este Unul! Deoarece Adevărul este Persoană! Când Pilat l-a întrebat pe Iisus „Ce este adevărul?” Acesta nu a răspuns, deoarece ar fi trebuit să-L întrebe — du­pă scholiile Sfinţilor Părinţi — „Cine este „Adevărul?” Hristos, care era „blând şi smerit cu inima” folosea foarte rar termenul „Eu”, însă uneori era imposibil a nu-l folosi. Astfel, când a vrut să arate că Adevărul este o Persoană, nu o idee abstractă, a subliniat clar şi categoric: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Via­ta! ⁿ“ De aceea, întrucât Adevărul este Unul [singur], şi Biserica este tot Una [singura]! Nu există mai multe Biserici! Când vin romano-catolici la Sfântul Munte şi ne întâlnesc, văzând Tradiţia Or­todoxă ne mărturisesc cu străpungere de inimă:

„Am văzut cu ochii noştri şi am pipăit cu mâinile noastre că adevărul şi învăţătura pe care a adus-o Hristos pe pământ o aveţi voi, ortodocşii, neschimbată. Noi, din păcate, am falsificat-o!”

De aceea, în chestiunea reîncarnării sau a spiritismului, toate acestea sunt roade ale demonilor. Din păcate astăzi omul nu-l ia în calcul pe satana şi cea mai mare biruinţă a diavolului în lume este aceea de a-i convinge pe oameni că el nu există. Şi astfel face cu ei tot ce vrea. Astăzi, pe oame­nii care s-au săturat în păcatele trupeşti îi conduce către o viaţă bazată pe „cunoaştere” în care, chipurile, îşi vor afla fericirea şi succesul. Din păcate însă se rătăcesc ei înşişi şi rătăcesc şi pe alţii.

[...]

Întrebare: Cum văd monahii din Muntele Athos agresi­unea împotriva Serbiei? Are aceasta o semnificaţie mai adân­că pentru popoarele ortodoxe?

Arhim. Efrem: Da, fără îndoială este o invazie împotri­va Ortodoxiei. După cum ştiţi, Henry Kissinger*, omul acesta întunecos, a spus într-un interviu:

„Grecii sunt pen­tru noi o mare piedică şi trebuie să-i distrugem pentru că sunt oameni dificili. Dar, ca să-i nimiciţi, nu porniţi război cu ei, ci loviţi în Tradiţia lor. Astfel îi veţi distruge!”

Aşadar, vedeţi că sârbii sunt consideraţi vinovaţi, lucru ilogic. Şi aceasta pentru că puterile întunericului, sioniştii, vor să lovească în Ortodoxie. Dar în mod sigur nu vor reuşi!

Întrebare: „Suntem mai mulţi care am venit să ascultăm cuvântul Părintelui. Noi mai practicăm şi exerciţii de perfecţionare”. Probabil la yoga se referă. „Aceste exerciţii sunt rele, ne împiedică la mântuire? Vă rugăm să ne răspundeţi”.

Arhim. Efrem: Nu putem să slujim în acelaşi timp şi lui Dumnezeu şi lui veliar. Cel care crede în Hristos şi vrea să-I fie credincios, dar în acelaşi timp se ocupă cu yoga sau cu buddhismul, este slujitor al diavolului. „Nimeni  nu  poate să slujească la doi  domni” (Matei 6:24). Hristos poate să împlinească toate lipsurile noastre.

[...]

Întrebare: Biserica Ortodoxă este astăzi foarte afectată de dispute teologice privind participarea la mişcarea ecu­menică. Ce atitudine aveţi dumneavoastră în această problemă?

Arhim. Efrem: Din nefericire, există această slăbiciune astăzi de a participa şi noi, ortodocşii, la anumite manifestări ecumenice. Părinţii aghioriţi nu sunt împotriva dialogului, dar cer ca acest dialog să se desfăşoare de pe baze corect ortodoxe. Astăzi este la modă ca „în numele dragostei” să avem întâlniri ecumenice, iar cei care mai păstrează încă sen­sibilitatea dogmatică sunt catalogaţi drept intoleranţi.

Legat de această problemă vreau să recomand un lucru: cu astfel de chestiuni să fim foarte atenţi, pentru că din pricina lor une­ori ne rupem de Biserică, iar lucrul acesta este foarte grav. Sfântul Ioan Gură de Aur spune cu claritate în învăţăturile sale că este de preferat a rătăci în Biserică, decât a propovădui învăţătura cea dreaptă în  afara Bisericii. Cred că şi la dumneavoastră există stiliştii care, din pricina celor treispre­zece zile diferenţă între calendare, s-au rupt de Biserică şi acest lucru este o mare nenorocire.

[...]

Întrebare: Sunt mai multe întrebări care se referă la 666 si prezenţa acestor cifre în codurile cu bare…

Arhim. Efrem: Fără îndoială că această problemă este foarte gravă, este un pericol. Nu ştiu în România în ce mă­tură vă loviţi de această chestiune, dar vă veţi confrunta şi dumneavoastră cu ea. In Grecia noi deja întâmpinăm această problemă şi Biserica Greciei, în acest moment, face intervenţii la Guvern pentru a se da asigurări că noile cartele de identitate nu vor conţine numărul acesta cu faimă proastă.

[...]

Întrebare: Nu există pericolul să devenim un fel de activişti care combat masoneria fară să vedem conţinutul duhovnicesc, adică sa ne dăm seama că masoneria este o pe­deapsă de la Dumnezeu pentru păcatele fiecăruia dintre noi?

Arhim. Efrem: Nu putem spune că masonii sunt instru­mente de „corecţie” ale lui Dumnezeu, că prin ei se exprimă Dumnezeu în lucrarea Sa pedagogică! Insă aceşti oameni, fiinţe libere fiind, intră în masonerie şi atunci prin ei înşişi devin piedici în viaţa noastră, constituind pentru noi ispite. Aşa cum, de pildă, a fost Iuda. Prin el a fost trădat Hristos. Nu trebuie să-i mulţumim însă lui Iuda că s-a făcut pricină de trădare! Iar cei păcătoşi care devin instrumente pedago­gice pentru noi vor da ei înşişi socoteală de faptele lor rele. Aceasta este taina!

[...]

Întrebare: Cum vă explicaţi că unii yoghini ajung la performanţe identice ca formă cu cele ale sfinţilor creştini şi asemănările dintre textele lor ascetice şi unele fragmente din Filocalie?

Arhim. Efrem: Cei ce se ocupă cu yoga şi spiritism nu pot ajunge la măsura duhovnicească a creştinilor. Acest lu­cru este imposibil. De multe ori însă diavolul îi ajută pe cei care se ocupă cu astfel de lucruri ca să aibă performanţe considerate suprafireşti. Acestea însă nu înseamnă nimic. în­tâi de toate, aceşti oameni exprimă o permanentă salbaticie [ofensivă], au o mandrie [un egoism] ieşita din comun, nu ştiu ce înseamnă smerenia şi nu-şi află pacea în nici un fel. Aşadar, seamănă în vânt.

Nota editorului cartii:

* (Henry Kissinger (n. 1923), om politic american de origine iudeo-germană, Secretar de Stat între 1973—1977, în prezent consultant guvernamental independent în probleme de politică externă).

(din: Cuvant din Sfantul Munte, Omiliile Arhimandritului Efrem, Egumenul Manastirii Vatopedi, in Romania, Editura Reintregirea, Arhiepiscopia de Alba Iulia, 2001

Legaturi:

***