Război întru Cuvânt

SA MULTUMIM LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

MIJLOACELE DE LUPTA IMPOTRIVA ISPITELOR CELUI-RAU

Cele 3 mijloace puternice a micsora intunericul si a spori lumina in noi: Continuare»

6 Comentarii »

Conferinta de la Iasi a PARINTELUI ZAHARIA, ucenicul Parintelui Sofronie Saharov, de la Manastirea Sf. Ioan Botezatorul, ESSEX, sustinuta joi, 29 septembrie 2011:

“Legaturile personale dintre oameni in lumina legaturilor noastre cu Dumnezeu”

Transcrierea primei parti – discursul Parintelui Zaharia, citit de Maica Mariam:

“Singurul lucru pentru care omul merita sa traiasca si care da sens vietii lui este iubirea. Desigur, iubirea omeneasca obisnuita se deosesbeste intrutotul de iubirea dumnezeiasca si nu are aceleasi insusiri. Ea nu este decat o umbra palida a iubirii dumnezeiesti.

Atunci cand iubirea se exprima la nivel trupesc, ea nu este deloc iubire, ci doar o miscare a patimii din noi inspre o alta persoana. Cata vreme iubirea aceasta este starnita de patima desfatarii trupesti si a egoismului, ea ucide sufletul si il face pe om neputincios in relatia sa cu Dumnezeu si, prin urmare, si cu semenii sai. Si iarasi, cand in mintea si in sufletul nostru ne formam o imagine idealizata a iubirii, deoarece ea continua sa aiba ca temelie omul cel slab si patimas, cadem intr-o si mai mare inselare, care ne pustieste duhul si ne raneste sufletul, incat cu greu aflam vindecare.

In jurul nostru nu vedem decat tragedii si legaturi dezastruoase, insa gandim ca noi o vom scoate la capat mai bine. Din pacate nu ne dam seama de dimensiunile caderii si neputintei noastre. Asteptam de la semenii nostrii, luptati de aceleasi patimi ca si noi, o iubire desavarsita si puternica, lucru pe care noi insine nu suntem in stare sa-l oferim celorlalti, caci toti sutem prinsi in stramtoarea pacatului si apasati de povara lui. Continuare»

32 Comentarii »

„Scopul educatiei copiilor este ca ei sa dobandeasca dragoste personala de Hristos si de Maica Domnului. Nu trebuie sa le dam sfaturi ca sa devina doar oameni buni. De asemenea, trebuie sa-i ajutam sa ramana in Biserica Ortodoxa, si nu doar sa nu pacatuiasca. Faptul ca raman in Ortodoxie es­te un lucru important si poate sa fie cauza a mantuirii, chiar daca au facut unele greseli in viata lor. Copiii trebuie sa se inspire din dragostea noastra catre Hristos si catre Dumnezeu“.

*

In dosarul pe care l-am intocmit in timpul vizitelor mele la Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul din Essex, Anglia, si in urma intalnirilor mele cu pa­rintele Sofronie, am pastrat unele cuvinte ale sale care nu au fost consemnate aici sau nu aveau legatura cu discutiile consacrate pe care le-am avut impreu­na cu el, cuvinte nedatate.

Este vorba de cuvinte pe care parintele mi le-a spus in decursul timpului sau, pe care le-am auzit spuse de altii, referindu-se la el, precum parintele Chi­ril, parintele Rafail Zaharia, monahia Magdalena, cuvinte ale parintelui re-rostite de acestia. Ele exprima cu adevarat duhul parintelui. Cele mai multe din cuvintele acestea mi-au fost redate de parintele Zaharia, cu care am avut o prietenie frateasca puternica, prietenie care se mentine si astazi. Am avut cu el, in decursul timpului, discutii indelungate. Este cel care-mi transmitea diversele porunci, rugaminti, sfaturi ale parintelui Sofronie, deoarece se gasea incontinuu alaturi de el. In diferite momente ale discutiei mele cu parintele Zaharia, el se oprea, zicand: „Parintele zice despre asta ca...” Am transcris si aceste cuvinte, intr-un loc special, caci insusi parintele mi-a zis la un moment dat: „Zaharia mi-a furat toata invatatura!” Şi sunt convins ca parintele Zaha­ria a memorat exact cuvintele parintelui.

Voi prezenta si aceste cuvinte, pentru a completa cea de a doua parte a car­tii si pentru a vedea, per ansamblu, invatatura orala a parintelui Sofronie.

(IPS Hierotheos Vlachos)

• „Scopul casatoriei este conlucrarea sotilor cu Dumnezeu, asa incat sa nasca fii si fiice lui Dumnezeu. Este nevoie de rugaciune in vremea alege­rii. Pentru a face o alegere buna este nevoie de multa rugaciune, pentru a gasi persoana potrivita acestui scop“. Continuare»

24 Comentarii »

• Cititi si: DIN MARTURIILE ARHIM. ZAHARIA DESPRE CUVIOSUL SOFRONIE si sfaturi legate de problema rusinii la spovedanie: “Daca Parintele Sofronie nu este sfant, atunci nimeni nu e sfant!”

“Staretul nostru avea o credinta si o dorinta. El era pe deplin incredintat ca parintelui sau duhovnicesc, Sfantului Siluan, i-a fost dat cuvantul lui Dumnezeu pentru generatia noastra si ravnea sa vesteasca acest cuvant, daca ar fi fost cu putinta, tuturor popoarelor pamantului, popoare pentru care sfantul insusi s-a rugat ca sa-L cunoasca pe Dumnezeu in Duhul Sfant. El voia ca si noi sa impartasim aceasta dorinta arzatoare a sa, plinind astfel, pe cat de mult cu putinta, sfanta noastra datorie fata de cuviosul Siluan.

Intr-o zi, in timpul uneia din convorbirile noastre, m-a indemnat sa scriu gandurile pe care, din cand in cand, i le exprimasem privitor la insemnatatea cuvintelor Sfantului Siluan. Oarecum nedumerit, caci eram foarte constient de propria-mi putinatate si nimicnicie, l-am intrebat: „Dar, parinte, ce pot eu scrie?!”. Raspunsul sau avea sa fie steaua mea calauzitoare. Pe un ton hotarator mi-a spus: „Repeta ceea ce am spus eu!”. Din acel moment am inteles un fenomen care se observa adesea in istoria monahismului: de fiecare data cand cuvantul lui Dumnezeu se naste in inima unui monah sfant, cuvant prin care Dumnezeu face cunoscute tainicele hotarari ale voii Sale oamenilor, dupa aceea, generatii de monahi din acea manastire vor repeta cuvintele acelui sfant calugar, vor cerceta gandul sau si vor raspandi invataturile sale. Astfel, vor aprinde in sufletele contemporanilor lor adevarata credinta, care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna (cf. Iuda 1:3). In acest fel, ei vor sluji cuvintelor sfintilor, vor zidi Trupul Bisericii si in acelasi timp isi vor lucra propria mantuire. Un exemplu tipic al acestui fapt a fost lucrator timp de secole in Manastirea Studion din Constantinopol. Continuare»

13 Comentarii »

“Pe cand fericitul staret si intemeietor al manastirii noastre, Parintele Sofronie, era inca cu noi, unii dintre noi, calugarii sai, cautam cu inflacarare un prilej – “cu vreme si fara de vreme” (2 Tim. 4:2) – sa-l cercetam si sa vorbim cu el, ca sa ne zidim prin cuvantul sau. Fiecare intalnire cu el era un izvor de inspiratie si noi orizonturi de viata se deschideau inaintea noastra. Staretul traia intr-o casa mica, la marginea manastirii. In ultimii ani din viata era deosebit de slabit de batranete si dormea in crampeie, intr-un fotoliu. Se intampla adesea ca, in intlanirile sau in conversatiile noastre cu cei ce veneau la noi, sa apara vreo intrebare sau problema care solicita atentia staretului. Ne duceam la el, cautand raspunsul cuvenit. Uneori il gaseam adormit, asa ca ii zgaltaiam usurel fotoliul si-l trezeam, apoi ii infatisam problema ivita. El deschidea ochii si aproape imediat raspunsul iesea din gura lui. Era un fapt uimitor si minunat, glasul lui venea de dincolo, din cer. Harul care se afla in cuvintele sale insufla si convingea, cucerind nu numai propriile noastre inimi, dar si inimile celor ce cautau voia lui Dumnezeu si carora noi le transmiteam cuvintele lui.

Marea minune care m-a impresionat mai mult ca orice, traind langa Parintele Sofronie, a fost cuvantul lui Dumnezeu venind prin gura sa si energia harului cu care era incarcat. Am vazut atat de multe minuni cand se ruga pentru oameni si niciunul dintre noi nu le bagam in seama pentru ca insusi parintele nu le dadea atentie. Dar noi toti eram uimiti – uluiti – de cuvantul ce izvora din gura lui.

Asa precum spuneam noaptea trecuta episcopului nostru, candva s-a rugat o a doua oara pentru o persoana bolnava si aceasta nu s-a vindecat, dar parintele era foarte fericit pentru ca, pe cand citea rugaciunile, a ridicat epitrahilul de pe bolnav si i-a zis:

“Uite ce! Noi nu suntem facatori de minuni, noi suntem preoti si ne rugam pentru reimpacarea oamenilor cu Dumnezeu”.

Si Parintele Sofronie era oarecum trist si nu voia sa se mai roage. Atunci omul l-a privit cu un zambet si i-a spus:

“Da, nu m-am vindecat fizic, dar sufletul meu s-a vindecat”.

Pentru ca era un om ce nu avea credinta, se indoia, si sotia si soacra lui l-au adus aproape cu forta la manastire ca Parintele Sofronie sa-i citeasca rugaciuni. Si va spun ca bucuria Parintelui Sofronie pentru aceasta a fost mult mai mare decat atunci cand citea rugaciuni si se intamplau minuni intr-un chip foarte umitor.

Odata, un om care avea faţa deformata in urma unui atac, era la pat, aproape pe moarte. Parintele Sofronie, luandu-l cu sine pe Parintele Chiril, egumenul nostru, s-a dus si i-a citit rugaciuni. Si parintele Chiril, s-a intors cu mare si infricosata uimire, spunandu-mi:

“Stii, pe masura ce Pappous - Bunicul, cum il numea el pe parintele Sofronie, - ii citea rugaciunea, faţa persoanei bolnave se indrepta”.

Si mi-a venit in minte prorocia lui Iezechiil despre oasele uscate care se ridica si alcatuiesc un schelet, nervii si carnea si duhul de viata intrand in ele (Iez. 37: 1-14). Chiar si pentru astfel de vindecari, el nu era atat de fericit pe cat a fost atunci cand omul acela a zis: “Sufletul meu s-a vindecat”. (…)

*** Continuare»

22 Comentarii »

“Uneori credem că nu avem energie, când de fapt avem o cantitate incredibilă de energie în noi. Secretul este să găsim un gând smerit care să ne ruşineze, care să ne aducă pocăinţă şi să descătuşeze energia duhovnicească din noi“.

- Aţi vorbit despre oamenii din ziua de azi, doritori de plăceri şi confort. Aşadar, care este locul sentimen­telor [de fapt: emotiilor, trairilor afective, n.n.] în viaţa noastră?

- Toţi avem sentimente [emotii, trairi afective, n.n.], dar acestea sunt în realitate o expresie a „omului vechi” şi Dumnezeu ne cere să ne dezbrăcăm de acest „om vechi” (Ef. 4:22) şi de sentimente [emotii, n.n.]. Trebuie să convertim aceste sentimente, care sunt de natură psihologică (sufletească) în simţiri şi trăiri duhovniceşti.

- Aţi putea defini sentimentele [emotiile, trairile afective, n.n.]? Continuare»

12 Comentarii »

Extras din conferinta parintelui arhimandrit Zaharia Zacharou, ucenicul Cuviosului Sofronie, de la manastirea Sf. Ioan Botezatorul, Essex, cu titlul “Lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu si omul” inclusa in volumul: “Largiti si voi inimile voastre!”, aparut anul acesta la Editura Reintregirea din Alba-Iulia:

“Potrivit modelului Liturghiei, unde are loc schimbul vieţii noastre cu viaţa lui Dumnezeu, fiecare faptă, fiecare lucrare a noastră trebuie să păstreze aceeaşi încordare şi râvnă „până când Domnul va veni”, după cuvântul apostolului (1 Cor. 11:26). Având în minte aceste lucruri, se cuvine credincioşilor să iubească arătarea Domnului cugetând la venirea lui Hristos, aşteptându-L neobosit, dorindu-L din toată inima şi pregătindu-se să-L întâmpine cu sârguinţă. Fără aşteptare nu există nădejde. Fără nădejde nu există mântuire, „că prin nădejde ne-am mântuit”, spune Sfântul Pavel (Rom. 8:24). Şi fără mântuire nu există creştinism. Creştinii ştiu că Hristos a lucrat răscumpărarea lumii, prin Sângele Său şi prin moartea Sa. Mai mult, ei ştiu, mai bine decât necredincioşii, că legea păcatului trăieşte în mădularele lor. Creştinul are o viziune mai limpede a păcatului, pentru că simţirea sa lăuntrică nu este înceţoşată de poftele patimilor, nici de trândăvirea conştiinţei. Prin urmare, este cu totul firesc pentru creştin să aştepte venirea lui Hristos, „Care va schimba trupul smereniei noastre în chipul trupului slavei Sale” (Filip. 3:21), şi îl va curăţa de toată întinăciunea, de tot răzvrătul păcatului, de toată ispita. Continuare»

11 Comentarii »

“Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar“ (Matei 23, 35)

Sfântul Profet Zaharia şi Dreapta Elisabeta (5 septembrie)

***

Cu acest prilej semnalam aparitia unei carti cu totul deosebite care vine in aceeasi directie a “ortodoxiei inimii” (dar nu sentimentala sau dulceaga, ci duhovniceasca!) promovata si de Cuviosul Seraphim Rose. Proaspatul volum poarta titlul semnificativ al cuvantului apostolic: Largiti şi voi inimile voastre (Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2oo9) si apartine unui duhovnic de origine cipriota care poarta numele Proorocului praznuit astazi si care a fost ucenic al Arhimandritului Sofronie Saharov: Parintele Zaharia Zacharou de la Manastirea Sf. Ioan Botezatorul (Essex). Iata mai jos numai cateva dintre cuvintele sale: Continuare»

9 Comentarii »

“Cât despre cei ce se socotesc vrednici de a fi inaltati fara a bea din paharul pogorarii, Domnul le spune fara nici un echivoc: ‘Nu stiti ce cereti’ “.

Cuvant exceptional al Parintelui Arhimandrit Zaharia (Zacharou), de origine cipriotã, de la Manastirea “Sfântul Ioan Botezãtorul” (Maldon, Essex, Marea Britanie) – comunicare la un simpozion dedicat Sfantului Siluan in 1997, reprezentand una dintre cele mai bune si mai complexe talcuiri ale faimosului cuvant primit de Sfantul Siluan de la Dumnezeu Insusi, cuvant pe cat de binecunoscut, pe atat de putin inteles si trait ca un principiu duhovnicesc esential si lucrator in viata noastra, desi reprezinta nimic mai putin decat mesajul fundamental si colacul de salvare pe care Hristos l-a dat anume vremii noastre: Continuare»

28 Comentarii »