Parintele Savatie Bastovoi

Arhiva postarilor pentru aceasta categorie

De ce crestinii nu mai cauta Duhul Sfant? Ce inseamna inchinarea in duh si in adevar? CULTURA DUHULUI, A TAINEI VERSUS CULTURA IMAGINII, A EXTERIORULUI

Publicat pe 24 May 2011 | Categorii: Crestinul in lume, Duminica Samarinencei, Parintele Constantin Coman, Parintele Savatie Bastovoi, Sfantul Ignatie Briancianinov | Print

 

Extras dintr-un interviu cu Parintele Savatie Bastovoi, “Viata in Hristos” (2003)

- Vreau să vă întreb, părinte, pentru că resimt lucrul ăsta la tot pasul, în mine, la cei de lângă mine: De ce creştinul, fie creştinul ortodox, nu mai caută Duhul Sfânt, nu-l cunoaşte pe Duhul Sfânt?

- Părintele Savatie Bastovoi: Tocmai pentru că, am zis, oamenii s-au amestecat cu lumea şi cu faptele lumii acesteia şi-n loc să ducă biserica în lume“Cu pace să ieşim” – în loc să ducă ei duhul păcii pe care îl primim de la Hristos în Liturghie, să-l ducă-n lume, au adus lumea în biserică. Şi în acest fel ne-am încălzit aşa de binişor cu toată spurcăciunea lumii, încât neavând învăţători care să ne spună că nu aceasta este vieţuirea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, am luat de bună şi am considerat că ăsta este creştinismul, dar creştinismul este ceva mult mai adânc, mai răscolitor.

Aşa că dacă oamenii au ajuns să nu mai caute pe Duhul Sfânt, este pentru că socotesc că ceea ce au ei este suficient, şi că ce fac ei este chiar creştinismul şi viaţa bisericească. Dar se înşeală amarnic. Pentru că ‘sunt mulţi aşa’, da, sunt mulţi aşa, dar Ioan Gură de Aur atunci când a fost întrebat: “Dar ce noi nu ne vom mântui? Numai călugării cei din munţi?”. Şi Ioan Gură de Aur cu multă ironie duhovnicească le spune: Dar cine-a zis că toţi se vor mântui?“.

Aşa şi noi, să nu cădem în ispita autosuficienţei, că ceea ce facem noi este ceea ce trebuie chiar dintru început, (ispita) să lăsăm la o parte sfinţii, să lăsăm la o parte Evanghelia şi să nu cădem în ispita de a spune: ‘Aceasta a fost cândva, astăzi nu se poate, sunt alte vremuri. Atmosfera culturală ne impune un alt fel de trai şi de a vedea lucrurile şi credem că şi Biserica este timpul să se adapteze şi să nu mai fie aşa de închistată‘. Aşa că din cauza ispitei acesteia prosteşti, oamenii ajung să nu mai caute pe Duhul Sfânt şi ajung să-şi irosească viata. Se ostenesc, se scoală dimineaţa, merg la biserică, măcar singura osteneală pe care o fac, dar o fac degeaba pentru că nu ştiu de ce o fac. Continuare»

PARINTELE SAVATIE BASTOVOI: De ce ne place atat de mult “Saint Valentines”?

Publicat pe 14 Feb 2011 | Categorii: Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Curvia, Parintele Savatie Bastovoi, Pentru tineri, Portile Iadului, Vremurile in care traim | Print

Cititi si:

*

De ce ne place atât de mult “Saint Valentines”?

“Sărbătorile traditionale sunt zâmbetul unui popor. E destul să nimeresti la una din ele ca să afli, fără cuvinte, o istorie de secole, uneori de milenii. La noi, la români, una din aceste sărbători a devenit “Saint Valentines”.

Această sărbătoare, fără îndoială, are în ea o putere uluitoare. Desi românii au aflat de existenta ei de putină vreme, iar multi încă mai învată să-i pronunte denumirea corect, totusi ea a devenit foarte populară, stârnind mai multă vervă si pregătiri decât sărbătorile deja învechite, cum sunt Crăciunul si Pastele.

Trebuie să fie un mister la mijloc, pentru că altfel e greu de explicat ceea ce s-a petrecut în România anul acesta. Cum un popor cu o istorie atât de îndelungată, cu traditii sărbătoresti si folclorice, cum putine popoare mai sunt pe lume, a uitat într-un an totul, si a rămas cu această sărbătoare străină?

Continuare»

CUVINTE ACTUALE PENTRU DUMINICA ORTODOXIEI

Publicat pe 20 Feb 2010 | Categorii: Duminica Ortodoxiei, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, IPS Averchie Tausev, Marturisirea Bisericii, Parintele Dumitru Staniloae, Parintele Nicolae Steinhardt, Parintele Savatie Bastovoi, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Ioan Maximovici, Sfantul Luca al Crimeei, Triodul si Postul cel Mare, Vremurile in care traim | Print

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

fig-1-first-sunday-of-orthodoxy-web1-249x300.jpg

Un extras din predica Sfantului Ioan Maximovici la Duminica Ortodoxiei:

“(…) Si acum pot apărea între noi diverse separări. Dar întrucât legile Bisericii lui Hristos sunt neschimbătoare, crestinul trebuie să se supună legilor si rânduielilor Bisericii, indiferent de felul în care altii se raportează la ele, indiferent dacă societatea este binevoitoare sau ostilă fată de ele. Cei ce-i sunt credinciosi lui Hristos îl urmează pe calea acelor legi, pe calea rânduielilor păzite cu sfintenie de Sfânta Biserică. Iar cei ce-si doresc înlesniri fără masură si bucurii în lumea aceasta pământeana, care va pieri mai devreme sau mai târziu, aceia preferă alte legi, nu pe cele ale Bisericii, ci pe cele care le permit să trăiască asa cum vor si să gândească după bunul lor plac, să-si aseze voia lor proprie deasupra Duhului Bisericii – Duh dat de Insusi Domnul Dumnezeu – si îi cheamă si pe altii să le urmeze calea. Continuare»

CRESTINII – TRADATORI DE FRATE, VANZATORI DE HRISTOS

Publicat pe 10 Jul 2009 | Categorii: Fratii mai mici ai lui Hristos, Marturisirea Bisericii, Meditatii duhovnicesti, Parintele Savatie Bastovoi, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim | Print

vcbathasverrat.jpg

Vrem sa va punem la inima unul din cele mai coplesitoare cuvinte pe care le-am citit in ultima vreme, care, daca nu a murit de tot inima in tine, te zgaltaie de-a binelea pe dinauntru, mai tare decat orice mare cutremur anuntat. Va vorbim si noi cu indrazneala, de la inima la inima, direct, ca si cum am vorbi sufletelor noastre: Va rugam in numele lui Hristos, ascultati si intelegeti strigatul parintelui Savatie! Nu fugiti de el si nu-l uitati, nu mai treceti repede peste cuvinte! Si, mai ales, nu-l (mai) lasati fara raspuns in viata voastra! Nu-i mai lepadati de la voi pe cei slabi, pe cei umili, pe cei saraci, pe cei batjocoriti, torturati si omorati; nu mai justificati pe cei puternici si nedrepti, nu mai luati apararea celor slaviti, tari si mandri, care se apara singuri, oricum, cu toata puterea acestei lumi! Nu va mai mintiti ca nu vedeti si nu auziti! Nu mai intoarceti capul! Si, mai ales,  sa fiti cu luare aminte sa nu fiti voi insiva cei care umiliti, batjocoriti, nedreptatiti, tradati, chinuiti pe fratele vostru mai mic, adica pe Hristos! In numele niciunui interes superior sau vreunei pretinse legi! Chiar daca nu puteti iubi, macar nu faceti rau si nu mintiti, nu va folositi de niciun semen al vostru pentru a-l arunca apoi ca pe o masea stricata, cand nu va mai serveste interesele!

De asta, si nu de alte fapte mari sau de vorbe frumoase atarna mantuirea sau pierzarea noastra! Continuare»

CUVINTE ACTUALE PENTRU DUMINICA ORTODOXIEI

Publicat pe 07 Mar 2009 | Categorii: Duminica Ortodoxiei, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, IPS Averchie Tausev, Parintele Nicolae Steinhardt, Parintele Savatie Bastovoi, Sfantul Ioan Maximovici, Triodul si Postul cel Mare | Print

fig-1-first-sunday-of-orthodoxy-web1-249x300.jpg

Un extras din predica Sfantului Ioan Maximovici la Duminica Ortodoxiei:

“Si acum pot apărea între noi diverse separări. Dar întrucât legile Bisericii lui Hristos sunt neschimbătoare, crestinul trebuie să se supună legilor si rânduielilor Bisericii, indiferent de felul în care altii se raportează la ele, indiferent dacă societatea este binevoitoare sau ostilă fată de ele. Cei ce-i sunt credinciosi lui Hristos îl urmează pe calea acelor legi, pe calea rânduielilor păzite cu sfintenie de Sfânta Biserică. Iar cei ce-si doresc înlesniri fără masură si bucurii în lumea aceasta pământeana, care va pieri mai devreme sau mai târziu, aceia preferă alte legi, nu pe cele ale Bisericii, ci pe cele care le permit să trăiască asa cum vor si să gândească după bunul lor plac, să-si aseze voia lor proprie deasupra Duhului Bisericii – Duh dat de Insusi Domnul Dumnezeu – si îi cheamă si pe altii să le urmeze calea.

Este posibil, fratilor, ca în curând iarăsi să aveti parte aici de tulburări, si unii dintre voi să vă cheme să mergeti pe calea tăgăduirii legilor sfinte si să vă supuneti numai legilor stăpânirii omenesti. Temeti-vă de această cale! Continuare»

“Audienta la un demon mut. Roman istorico-fantastic despre soarta Bisericii în vremurile de pe urmă” – de Ierom. Savatie Bastovoi

Publicat pe 21 Feb 2009 | Categorii: Biserica la ceas de cumpana, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Parintele Savatie Bastovoi, Recomandari, Vremurile in care traim | Print

 savataudientademom.jpg

C A P I T O L U L 3

Anul 2008. România – „ţara popilor”

(preluat de pe blogul parintelui Savatie)

“Efectele libertăţii religioase au depăşit cu mult aşteptările Comitetului pentru Siguranţa Statului. Bisericile s-au înmulţit atît de mult pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, încît liderii politici, pentru a-şi asigura voturile în alegeri, au început să pozeze lîngă episcopi şi preoţi. Loialitatea Bisericii faţă de politica centrală nu era pusă la îndoială. În decursul a douăzeci de ani nici un episcop nu a contrazis public politica de la Kremlin. Atacurile din Cecenia şi din Transnistria se făceau şi cu încuviinţarea publică a ierarhiei, iar liderii separatişti s-au învrednicit de medalii patriarhale. Aşadar, înmulţirea bisericilor şi influenţa crescîndă a clerului nu putea aduce decît folos statului. Dar ce s-ar întîmpla dacă într-o zi Biserica ar deveni conştientă de forţa pe care o reprezintă şi s-ar întoarce împotriva politicii centrale? Lucrul acesta trebuia prevenit şi împiedicat să se producă… Continuare»

PARINTELE SAVATIE DESPRE TRUFIA CARE NE DEZBINA SI DESPRE FOLOSIREA DUHOVNICILOR CA BUZDUGAN

Publicat pe 07 Feb 2009 | Categorii: Biserica la ceas de cumpana, Parintele Savatie Bastovoi, Portile Iadului | Print

SEMNAL DE ALARMA ASUPRA IRESPONSABILITATII SCANDALURILOR SI DUSMANIILOR INTRE ORTODOCSI:

clopot1.gif

“Pentru orice cuvînt vom da seama, chiar dacă, din pricina mulţimii lor, acest lucru poate să pară imposibil“. Continuare»

HRISTOS SI HANANIANCA – de parintele Savatie Bastovoi

Publicat pe 31 Jan 2009 | Categorii: Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Femeia Cananeeanca, Parintele Savatie Bastovoi, Talcuiri ale textelor scripturistice | Print

sa400021.JPG

Raspuns catre Valentina

“Cred ca stiu de ce mi-ai cerut lamurire pentru aceasta intamplare stanjenitoare din Evanghelie. Intr-adevar stanjenitoare. Ce poate fi mai brutal decat sa apostrofezi o femeie sarmana care iti cere ajutorul, un ajutor care sta in puterea ta sa i-l acorzi. Hristos era atotputernic si, probabil, femeia stia asta. De aceea vine la El cu nadejde, cerand ajutor pentru fiica sa bolnava. Dar ce face Hristos cu ea? El procedeaza cu ea ca un evreu ordinar, o bruftuluieste, zicandu-i: “Nu se cade a lua painea de la gura copiilor si a o da cainilor“. O face pe sarmana femeie catea impreuna cu fiica ei, in auzul tuturor! Ce poate fi mai tipic jidovesc decat aceasta fapta a lui Hristos? Fiti de acord ca este o mojicie. Dar sa vedem cum se impaca ea cu Evanghelia iubirii si cum de Hristos, care ne cheama sa invatam de la El cu blandete, a fost in stare sa comita asa o badaranie ca aceasta? Continuare»

Ascultarea, pretextele si abuzurile ei – parintele Savatie pune punctul pe I

Publicat pe 25 Sep 2008 | Categorii: Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Savatie Bastovoi, Razboiul nevazut | Print

pietrele-vorbesc41.jpg

Scopul meu nu este să instig la neas­cultare, ci doar sa refac sensul evanghe­lic al ascultării, aşa cum ni l-a lăsat Hristos”.

Traim intr-o lume (bisericeasca), azi, in care, desi se vorbeste atat de mult si se scrie enorm, inflationist, (incat te intrebi chiar cine mai si citeste totusi, cine mai asculta daca toata lumea are ceva de spus), toata mareea asta gigantica de vorbe “destepte” si desarte, babilonic revarsate peste noi camufleaza perfid o mare tacere, un pustiu de adevar si de viata. Se vorbeste mult, dar te bucuri ca un copil de cuvant numai atunci cand… “pietrele” incep sa vorbeasca! Si abia atunci realizezi cat de grea era tacerea care se lasase, in realitate…

Asadar intr-o vreme caracterizata (in plan religios vorbind) parca mai mult ca oricand de confuzii si falsificari, cand duhul minciunii, mai viclean ca niciodata, se deghizeaza din ce in ce mai bine in adevar si in virtute, cand se cunoaste din ce in ce mai putin gustul “natural”, “original” al realitatilor duhovnicesti, traindu-se aproape numai din surogate si din inchipuiri, cand mai toata lumea cauta siguranta si confortul psihologic al ideilor gata-facute, al sabloanelor si culcusul caldut al autoritatii si nimeni nu mai infometeaza dupa adevar, un cuvant ca cel al parintelui Savatie Bastovoi despre ascultare – probabil unul dintre cele mai bune eseuri din cartea sa recenta, Cand pietrele vorbesc” – vine ca o gura de oxigen dumnezeiesc si ca o sabie despartitoare de ape.

Este un articol care limpezeste si face lumina, in duhul Evangheliei si al Sfintilor Parinti – iar nu dupa pareri si interpretari personale, cum se obisnuieste – intr-una din cele mai importante probleme de care se face caz in zilele noastre in Biserica, in special atunci cand se urmareste impunerea prin forta a unor masuri nelegitime, arbitrare. Parintele Savatie (care – atentie! – nici el insusi nu trebuie “fetisizat” si transformat, cum gresesc multi, intr-o “autoritate” infailibila) face practic, aici, o marturisire de credinta extrem de importanta si de necesara acum oricui vrea sa tina calea Parintilor si sa nu se rataceasca prin hatisurile “oficialului”.

Nu stim cati isi mai asuma astazi curajul de a denunta instrumentarea necinstita si interesata a ascultarii, deturnarea sensului ei de la voia lui Dumnezeu si abuzul de autoritate in Biserica. Nu credem ca exageram daca spunem ca e o chestiune care devine in zilele noastre pur si simplu capitala, date fiind mesajele divergente pe care le primim astazi din partea atator instante si autoritati din interiorul Bisericii (formal, cel putin), mesaje intre care suntem chemati sa alegem pe cel caruia sa-i dam cuvenita… ascultare. Ce vom alege? Domnul sa ne lumineze pe toti prin cuvantul parintelui Savatie. Continuare»

PARINTELE SAVATIE DESPRE MAREA MANIPULARE “BIG-BANG”

Publicat pe 10 Sep 2008 | Categorii: Noua ordine mondiala/ Masonerie, Parintele Savatie Bastovoi, Portile Iadului | Print

lhc-3.jpg

Mă minunez la cîtă prostie a ajuns lumea. Te uiţi la Pro TV şi nu-ţi vine să crezi cu cît patos ni se relatează despre savanţii care au pregătit nişte tuburi grozave în care vor provoca Big Bang-ul. Însă, atenţie, dacă experimentul nu va reuşi, s-a zis cu Universul. Pămîntul va fi absorbit în găurile negre şi – gata! Oare chiar am înnebunit cu toţii?…Cititi continuarea pe blogul parintelui Savatie Bastovoi: Adio, a venit sfîrşitul lumii! Continuare»

Page 1 of 3123