- Parinte, ce ne puteti spune despre posibilitatea criticii in Biserica? Exista critica ziditoare in Biserica?

- Pai, deh, v-as raspunde, privind asa cuvantul acesta “critica”: nu insemna numaidecat a judeca pe cineva. Dar problema, cum o puneti dumneavoastra, mi se pare ca ar inseamna cam asta, ca sa judece. Critica incununeaza opera. Dar ce critica sa permitem noi sa existe? La ce va referiti?

- [La] orice: daca se poate critica intr-un fel ziditor in Biserica. Nu oamenii, nu in sensul de a critica oamenii, de a judeca oamenii, [ci] de a critica o stare de fapt, o situatie, cand s-a intamplat un lucru.

- Adevarul trebuie aparat de orice fel de crestin. Ca daca chiar un cleric, superior, n-ar sustine adevarul – vorbesc de adevarul ortodox, adevarul mantuitor – poate sa fie infruntat. Ca nu infrunti clericul, infrunti ereticul, cand e vorba de adevar. Dar daca v-ati referit la o serie intreaga de miscari care se fac: ca nu stiu ce, ca a vorbit, ca a a ras, ca a facut aia... astea sunt niste lucruri care nu mai trebuiesc discutate, adica… iese un cliseu mazgalit, stiti?!

E ingaduita critica, dar nu judecata. A critica pe cineva, o opera, o incununezi. Dar daca se judeca un cleric, unde inclina toti oamenii sa critice, pentru ca sunt cei care emana forta si harul lui Dumnezeu – si toata lumea este cu ochii pe ei - totusi sunt si ei niste oameni, si au posibilitatea sa se mantuiasca mai usor decat tine, pentru ca au harurile si au lucrarile bisericesti in mana, si… or avea si ei o farama de constiinta; dar… Doamne fereste!

Si sa stiti ca nu s-a facut cleric fara voia lui Dumnezeu, si Dumnezeu il pazeste.

Dar vorbeam deja de lucrul acesta: Stai cu ochii pe alalalt, nu stai cu ochii pe tine, asta este! Te-ai dus la Hristos acolo si acolo l-ai judecat pe preot c-a luat-o la stanga in loc s-o ia la dreapta, sau nu știu ce. Asta este o mare gresala, pentru ca, va repet: daca vinul il bei dintr-un pahar de cristal [sau  dintr-unul de pământ], vinul tot vin este. El insa se serveste de Sfantul Potir, unde este tot Sfântul Trup. Pentru ca nu vrednicia preotului a făcut marele transformari din vin in Sange, si din paine in Trup, ci Harul lui Dumnezeu. Deci fie vrednic, fie nevrednic preotul, nu e-n functie de om, e in functie de har, asa ca nu te grabi sa-l judeci, ca faci o enorm de mare greseala.

Si trebuie sa ma intorc la o intrebare anterioara: ca sigur, judecand pe un ticalos, care poate chiar a ucis, n-ai voie sa-l judeci, dar pentru un preot? De ce te bagi asa, acolo, pentru ca vei fi mult mai mult osandit, pentru ca te-ai bagat. Te-ai dus la Hristos, roaga-te la Hristos sa-l ajute! Domnilor, repet: suntem vinovati de toate greselile care se fac in lume, noi personal, fiecare! Si trebuie sa avem acesta pozitie de jertfa! Pentru ca Taina mantuirii omului, pentru fiecare dintre noi se savarseste pe Cruce, intelegand ca Crucea este cel mai mare folos al pamantului. Deci jertfeste a nu-l judeca pe ala ca a facut greseli, iar daca te bagi in Biserica unde e harul lui Dumnezeu, si judeci pe preot, amar amar gresesti.

Obisnuiti-va toti sa vedeti acolo pe Hristos, pentru ca spune asa o rugaciune, pe care o citeste preotul inainte de Heruvic: “ca Tu esti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primesti si Cel ce Te imparti“. Si atunci preotul ce este? Da, dar “fara tine, preote, nu pot sa fac lucrul acesta“, spune Hristos, “fara harul tau al preotiei“. Si ala poate ca nu e un preot lustruit, dar harul il are, care e divin. Si atunci tu te-ai osandit amarnic. Ala raspunde amarnic de faptele lui, dar tu o sa raspunzi amarnic… si de faptele lui, pentru ca l-ai judecat.

Un mare pustnic, care a primit din satul lui un credincios, acolo in pustie – si in satul lui era un om foarte defectuos -, l-a intrebat pustnicul: “a lui cutare tot asa este?“. “Tot asa este parinte!“. Si a zis parintele [cu gand de osandire, nu de compatimire, n.n.]: “Of, of, of!“. A doua zi a venit ingerul la pustnic si a spus: “M-a trimis Dumnezeu sa te intreb unde sa puna sufletul omului ala, care a murit azi-noapte, in Rai sau in iad, ca tu l-ai judecat“. S-a cait toata viata in plans si amar, sa-i dea Dumnezeu un semn de iertare, si n-a primit inca. Si ala era defectuos, dar l-a judecat. “Doamne, miluieste-l, Doamne apara-l!” trebuia sa zica.

Repet foarte mult, si cu scuze ca am facut aceste repetari: suntem vinovati noi de greselile altora. Asta este. Daca intreaga tragedie a omenirii e in functie de nenorocirea vietii noastre! Ca daca e iubire, e iubire, nu ne mai jucam. Priviti lucruile adevarat, cum sunt. Adica domn’e sunt om, sunt om si cu maini, si cu degete, si cu nu stiu ce, si cu inima. Nu merge! Invatatura crestina este integritatea fiintei omenesti. Asa, si atuncea nu trebuie sa facem abateri de la o serie intreaga de lucruri care poate… sau ne tin viata pe loc.

Judecata asta, va spun ca nu gresesc, ca am si scris, ca am impresia ca cei mai multi din iad sunt cei care vorbesc de rau. Se scuza: “ce, numai eu vorbesc, sau: nu merita ala?” Nu! Este vinovat cineva?, esti vinovat si de vinovatia lui, pentru ca nu te-ai rugat pentru el, si bineinteles daca l-ai judecat, mult mai mare greseala ai facut.

- Privind aceasta vina a noastra pentru toate greselile, sau pentru raul din lume, multi spun ca ei nu raspund decat de pacatele personale si ca ei nu se amesteca in restul.

- Nu ma intereseaza ce spun ei. Ce spune Hristos ne intereseaza, domnilor. Asta este. Si Hristos a spus: “Sa va iubiti unii pe altii“, sa va iubiti dusmanii vostrii. Asta e raspunsul. Nu mai tot repetam.

Dumneavoastra mai intai de toate, ocupati-va de sufletele voastre, si nu va ocupati de a inregistra defectele pe ici pe colo, pentru ca invatatura crestina [este] cum spune Mantuitorul: faceti ce va spun, nu faceti ce fac ei. Dar prin asta a vrut sa spuna ca nu oprim viata pe loc. Ii priveste. Trebuie sa va obisnuiti sa va controlati propria voastra viata. Si va repet, aceste tragedii sunt si datorita greselilor mele personale, ale fratelui meu… Asa cum spuneam: tragedia umanitatii, sa o traiesti ca pe propria ta nenorocire.

Vezi, nu trebuie judecat, ca sunt slabiciuni. Mai intai de toate poti sa fii tu subiectiv cand vezi ca face toate lucrurile acestea. Pentru ca s-ar putea ca un preot sa ia o masura care se potriveste la salvarea lucrurilor, si tu, care nu stii direct care sunt lucrurile, sa nu-ti dai seama direct de tactica care se foloseste sa salveze lucrurile, si ai judecat negativ. Si oricum ar fi de bubos, preotul asta, are harul sa te lege si sa te dezlege, si ca bei vin dintr-un pahar de pamant sau dintr-un pahar de cristal, vinul e tot vin. Harul e harul preotiei.

Trebuie cu orice chip, dumneavoastra sa plecati cu gandul sa nu mai judecati preotimea, sa nu mai judecati Biserica. Biserica trebuie caracterizata dupa spusele Mantuitorului. Nimeni n-a plecat sa slujeasca Mantuitorului fara invatatura Mantuitorului, dar iata ca pe drum s-au intamplat atat de multe lucruri. Un Petru s-a lepadat, dar asta nu inseamna ca invatatura crestina nu a fost adevarata. Dar care s-a ridicat dincolo, cu totul dincolo, mai mult decat caderea lui. Mai intai de toate, Dumnezeu ne iubeste mai mult decat ne uraste dracul, care inseamna un indemn nemaipomenit, pe care trebuie sa-l insusim…

***

- [...], si cat putem a ne pazi a nu judeca pe preot, a nu-i osandi, ca ne lasa in parasire Duhul Sfant.

- N-avem nici un drept, chiar daca greseste.

- Vai, nu, nimica! Eu ca sa spun mai clar: Dumnezeu nu ma intreaba ce a gresit altul. Eu cand ma duc in biserica trebuie sa-mi pun in minte ca toti sunt mai buni, si eu sunt cel mai pacatos. Si cu cat pui in minte ca eu sunt cel mai pacatos, Duhul Sfant nu ma lasa in parasire. Si trebuie sa ne rugam ca Duhul Sfant sa aprinda inima noastra de dorul lui Dumnezeu, si acel dor de Dumnezeu ne va odihni si dincolo. Si dorul de Dumnezeu e asa: nu ne mai temem de moarte. Ca alta e pocainta si alta e dorul de Dumnezeu. Dorul de Dumnezeu il simte [cel] care a dus o viata de pocainta; i s-aprinde inima de dorul de Dumnezeu. Si Dorul acesta de Dumnezeu [astfel este ca] noi nu mai vrem veacul acesta, il vrem pe celalalt.

- Si noi ce pozitie sa avem fata de ierarhii nostri, care, vedeti, fac fel si fel de intalniri cu alte religii, alte confesiuni.

Uite ceva: a ne pazi de ei.

- Fara sa-i judecam.

- Fara sa-i judecam – treaba lor – si a ne pazi credinta fara erezii. Ca uite, cine face slujba cu ereticii, cu catolicii, [de] acestia s-a departat Duhul Sfant de ei. Ca, eu ca sa spun: a venit odata televiziunea pe la mine si m-a intrebat ce parere am de ereziile astea. Asa, si eu i-am spus ca daca ei vor face Sfanta Liturghie cu catolicii, cu ereticii, cu acei care hulesc pe Maica Domnului, is ca si mine “badie parinte”. Caci, cand m-au scos din manasitre, mi-au taiat barba si a trebuit sa fiu… Si niste copii de scoala au venit, si mi-au cerut borcane, si acuma cand m-au vazut fara barba, [imi] zic: “cum sa-ti zic Parinte?“. N-aveam barba, si atunci or zis asa: “badie parinte, da-mi niste borcane“. Asa sunt si astia care se unesc cu sectarii, pot sa fie mitropoliti, pot sa fie patriarhi, asa sunt, ca si mine: “badie parinte”.

- Si nu mai au harul Duhului Sfant…

- Nu mai este, gata! Gata, s-o sters pe la gura. Dar aceia care s-au pazit, au pastrat credinta cum a lasat-o Sfintii Apostoli, si Mantuitorul a lasat-o Sfintilor Apostoli, si Sfintii Apostoli si Sfintii Ierarhi au pastrat-o, si si-au dat viata pentru adevar. Si atuncea Duhul Sfant asa a facut: ca s-a retras de unde este, adica [de la] aceia care hulesc Biserica. Caci pentru ca multi vor sa vina la Biserica, ca Biserica i-ar primi, dar nu-s cuminti, ca sa spun [asa], ca ei inteleg tot pe dos, adevarul Bisericii. Si adevarul Bisericii este in Biserica Ortodoxa; si toti care si-au varsat sangele pentru dragostea lui Dumnezeu, Dumnezeu i-a facut sfinti, a facut minuni prin ei. Uite cum e Sfantul Nicolae. Dar cati sunt? Milioane de Sfinti!

- Dar il au acolo la ei in Italia, la Bari, pe Sfantul Nicolae.

-Da, dar ei daca ar asculta de Sfantul Nicolae, Sfantul Nicolae s-ar ruga pentru ei, sa vina [la dreapta credinta].

“Omul foarte usor se poate insela, cand se ia dupa parerea lui... Diavolul face asa: ori sa postim prea mult, ori sa nu facem nimic. Dar sa tinem calea de mijloc nu ne lasa”.

Mandria e a oamenilor bolnavi

Cand raza Duhului Sfant a strabatut prin inima cuiva, acel suflet nu are altceva de facut decat sa planga, si nu se mai poate opri din plans. Acel plans este mangaietor, si daca se intampla adeseori, Duhul Sfant va desavarsi smerenia. Si atunci, de te va lauda toata lumea, nu mai ai nevoie de lauda nimanui.

Mandria nu-i a oamenilor sanatosi, ci a celor bolnavi. Pot sa zboare si pe sus, sa aiba aripi, dar daca socotesc ca-s putin mai buni ca altii, ii cea mai mare cadere. Pentru un gand ca acesta, Sfintii Parinti au plans zi si noapte pentru ceasul mortii si ceasul Judecatii, si cand le-a iesit sufletul, le-a iesit in pace, linistit, pentru ca ei si-au mancat iadul prin pocainta.

Daca oftatul are ceva ce nu-ti convine, ii de la diavol. Dar daca din oftatul acela vezi ca ti se aduna mintea, incepe inima a zice „Doamne Iisuse...”, si nu te mai poti opri din plans, si chiar de nu plangi – pentru ca ele sunt trepte – si vezi o mahnire si s-o adunat mintea, si ai vrea sa zici „Doamne Iisuse…” cu inima, cu mintea, atunci nu trebuie sa-ti faci griji in timpul acela, pentru ca Duhul Sfant te cerceteaza si vei capata bucurii foarte mari. Se intampla in multe stari de acestea, ca Duhul Sfant sa-ti ia rugaciunea si sa-ti rapeasca sufletul – si unde sa-l rapeasca? – In Rai. Iar cand Duhul Sfant te aduce inapoi in trup, tu atunci trebuie sa zici iar „Doamne Iisuse…” si-ti aduni mintea si nu lasi rugaciunea. Dupa ce ai obosit inima ta cu mintea si tii mintea in inima si atunci ai multa smerenie, daca ai unit osteneala mintii cu smerenia, atunci Duhul cel Sfant te va rapi, si asa poti sa ai si o saptamana si mai mult.

Acest dar mai mult la batranete, pentru ca atunci te-ai imbogatit mai mult in smerenie si nu te mai poate vatama diavolul prin mandrie sau prin slava desarta. Acesta ii un dar mare.

Rugaciunea cu voce tare, in minte si apoi in inima

Rugaciunea sa fie zisa cu voce tare sau incet?

Este nevoie unele dati de rugaciune rostita cu voce, pentru ca sunt unele parasiri ale Duhului Sfant. In rugaciunea lui Iisus, Duhul Sfant ne ajuta. Cu puterea noastra nu putem face nimic. Duhul cel Sfant ne aprinde de dragostea de Dumnezeu. Sunt momente – poate cincisprezece minute – in care zici tare, pe urma zici numai ca sa auda urechea si dupa aceea nu mai trebuie sa auda urechea, zici cu mintea in inima, si nu stai de vorba cu gandurile.

Intre rugaciunea mintii in minte si rugaciunea cu gandul este vreo diferenta?

Este acelasi lucru. Eu daca zic rugaciunea cu mintea, este si mintea si gandul – toata puterea sufletului adunata. Daca zic „Doamne Iisuse…” si n-am ganduri, atunci trebuie multa smerenie. Si daca vine mandria si-mi spune: „Esti mai bun ca si cutare“, iar eu zic: sunt mai bun ca si cutare, atunci am pierdut rugaciunea inimii. Si chiar de o am, nu-i complet.

Cea mai mare dintre toate rugaciunile este cand esti in lupta. Iar daca ai o rugaciune ca o roua, acesta-i un abur al rugaciunii pe care ai avut-o in biserica, sau la nevointa care ai avut-o. Cand zici „Doamne Iisuse…” da navala si diavolul, iar prin osteneala, lupta aceea, Duhul Sfant se lasa simtit, daca osteneala s-a unit cu smerenia. Duhul Sfant se lasa simtit ca sa vezi ca El duce mintea in inima, pentru ca in inima te rogi si de acolo rapeste Duhul Sfant sufletul.

Duhul Sfant se lasa simtit pe urma nerautatii

Mandria este a oamenilor bolnavi. Nimic nu face pe Duhul Sfant a se salaslui in inima cuiva, decat a trece cu vederea neajunsurile altora. Duhul Sfant se lasa simtit mai mult pe masura nerautatii. Omul, daca are o asprime si-o foloseste pentru el, nu-i nicio paguba, din contra, ii ajutor pentru sufletul lui. Dar daca eu folosesc asprimea pentru aproapele, si mila o folosesc pentru mine, atunci Duhul Sfant nu se lasa simtit.

Duhul Sfant, cand se atinge de inima cuiva, acela nu mai poate sa fie aspru. Acelui om ii pare rau de toate maruntisurile, ii pare rau si de unele maruntisuri despre care zici ca alea nu-s chiar pacate.

Cand Duhul Sfant vrea sa ajute pe cineva, atunci devine in acest fel: daca el vrea sa duca o viata de pocainta, in unele dati Duhul Sfant se lasa simtit pe masura pocaintei si a smereniei. Daca el a unit osteneala cu smerenia, atunci Duhul cel Sfant se lasa simtit si-l ajuta pe om sa ajunga acolo: eu dorm si inima mea privegheaza. Daca a unit osteneala cu smerenia il ajuta Duhul Sfant, dar daca a unit osteneala lui cu pomenirea de rau, cu cartirea sau cu tulburarea, atunci Duhul cel Sfant nu-l ajuta. Poti sa te rogi ani intregi, ca nu te-ajuta. Doar daca noi unim smerenia cu osteneala – fie din priveghere, fie din metanii – atunci se lasa simtit Duhul Sfant.

Iar osteneala trebuie sa fie asa: fiecare dupa puterea lui. Sunt persoane care se pot osteni mai mult, este osteneala care-i ajutata de Duhul Sfant. Cand vei vedea pe cineva ca duce post cu saptamanile si nu doarme cu saptamanile, acela-i darul lui Dumnezeu, dar si de la acela, daca diavolul i-a bagat in cap ca-i mai bun ca altul, Duhul Sfant se retrage, vin ispitele si atunci, fara sa vrea, invata smerenia.

Ispitele trupesti si lupta cu diavolul

A venit la mine un tanar care era luptat foarte tare trupeste, avea noaptea naluciri, si m-a intrebat ce sa faca. Eu i-am zis asa:

sa se culce flamand, cu stomacul cat mai gol, si sa se trezeasca tot flamand; sa se culce obosit, si sa se trezeasca tot obosit; sa se culce plangand, si sa se trezeasca tot plangand. Si cat timp are lupta aceea puternica, asa sa tie, cu multa smerenie. Iar dupa ce vede ca ispitele au dat inapoi, sa tina randuiala pe care o are. Dar sa aiba ajutor pe duhovnicul lui, pentru ca diavolul cand vede ca incepi o nevointa mai mare ca sa-l rapui, iti da in gand sa postesti peste masura, ca sa vii la o nenorocire mare, adica sa-ti piarda mintile. Cel mai bun este sa ai nevointa pe ce masura iti da duhovnicul.

Mult m-a inselat diavolul prin somn. Ma lupta cu ispite trupesti. Parintele Cleopa mi-a zis atunci asa: „Mai frate, prima data trei zile de post – tranteste calul de pamant – si pe urma mananca o data, la apusul soarelui.” Atunci, dupa trei zile de post, diavolul mi-a adus o vedenie de-a lor, pentru ca eu sa fiu cu mintea inselata. Mi-au aratat pe Mantuitorul si pe Sfintii Apostoli la manastire, iar parintii de la trapeza carau mancare. Unul dintre ei m-a calcat pe picior si mi-a zis: – Ce stai in nesimtire? Du-te si cazi la picioarele Mantuitorului. Eu am uitat ca dorm, dar mi-am dat seama: „Mai, sa nu fie inselaciune!” Şi atunci am zis: - Dumnezeu este in cer si pe pamant. Şi cand si-au dat mastile de pe fata, erau urati. Şi eu am pierdut rugaciunea si s-au repezit asupra mea si atata bataie mi-au dat… Şi care nu putea sa ma loveasca facea un fel de urlete, ca sa chinuiasca sufletul meu. Cand am vazut ca nu mai pot, am strigat asa:

- Maica Domnului, nu ma lasa!

Atunci am simtit ca o para din cer si i-a imprastiat pe toti. Dupa aceea imi tiuiau urechile si mi se parea ca mi-au rupt coastele. Dar mi-a spus parintele Cleopa: „Orice ispita vei pati, sa nu fugi de acolo. Sa stai pe loc si sa te rogi lui Dumnezeu“. Dupa o jumatate de ora, m-am uitat pe corp si am vazut dungi negre, vinete, rosii; dar mi-a spus parintele Cleopa: „Baga de seama! Nu cumva sa cugeti la figurile pe care le-au facut si nu privi la fata lor“.

***

Atunci diavolul mi-a dat unele ispite trupesti, si una imi tot batea capul ca trebuie sa mananc o data pe saptamana, dar si atunci foarte putin, ca sa pot birui ispitele. Si eu ma framantam: „Vai de mine, ce sa fac? Sa ma duc la parintele Cleopa, intr-o noapte.” Dar era omat mare, si ma luptam cu gandul: „Ce sa fac? Sa postesc mai mult?” Pana la urma, tot m-am rugat la Maica Domnului sa-mi descopere intr-un fel. Si atunci, intr-o noapte, cam pe la miezul noptii, mi-a zis asa: „Ce-ti da duhovnicul este foarte greu, dar ce-ti da diavolul este foarte usor“. M-am hotarat atunci sa nu ies din nevointa pe care mi-a dat-o parintele Cleopa. Eram si cam bolnavicios, si-mi era suficienta nevointa pe care o aveam.

Nevointele sunt bune numai cat le da duhovnicul

Cele mai grele ispite sunt cand se baga diavolul. Omul are ispite trupesti, dar cand se baga diavolul, sunt indoit de grele, dublu. Cand se baga diavolul, nu mai are valoare postul. Numai daca cineva are smerenie – pe acea masura Duhul Sfant izgoneste duhurile.

Cuiva i-a dat in gand sa tina patruzeci de zile de post, cum a tinut Mantuitorul. Era o ispita. Nevointele astea atata sunt bune, cat le da duhovnicul. Omul foarte usor se poate insela, cand se ia dupa parerea lui. A tinut douazeci si doua de zile si a murit. Tot ce-i mult strica. Diavolul face asa: ori sa postim prea mult, ori sa nu facem nimic. Dar sa tinem calea de mijloc nu ne lasa.

Diavolul, pe masura ce te-ai biruit de tulburare, are putere. Cand monahul nu mai are dragoste de aproapele, pierde pacea. Si pacea este locasul Duhului Sfant. Toti care au pace duhovniceasca, in inima acelor suflete se odihneste Duhul Sfant.

In smerenie nu-ti mai vezi nicio fapta buna, ci numai mila lui Dumnezeu

Cei care au ispite trupesti sa se culce cu stomacul cat mai gol. Si daca nu pot plange, nu se pot nevoi, golurile pe care le au sa le completeze cu sfanta smerenie, si in cinstea smereniei li se va da Darul. Prima data noi ne nevoim, vreau sa spun asa: eu ii iubesc pe toti, ii iubesc din gura, din minte si nu vreau sa fac rau nimanui, dar imi spune un gand ca vreau sa ma iubesc pe mine mai mult. Adica cum sa ma iubesc mai mult? Am de pilda o mancare buna si din mancarea aceea zic: ei, le dau si lor, dar pastrez ca sa ma satur. Daca as avea adevarata dragoste, atunci intai le dau lor, si eu sunt multumit cu ce ramane. Aceea-i adevarata dragoste. Iar smerenia… eu ma smeresc, dar mai trece cate un gand ca-s mai bun ca altul, si atunci, luptand sa castig smerenia, luptand sa castig dragostea, Duhul cel Sfant le desavarseste.

Candva calugarul, fie ca are ceva de suferit pentru Dumnezeu, fie ca el s-a nevoit dupa puterea lui, s-a smerit, a facut ascultare ca pentru dragostea lui Dumnezeu, atunci Duhul cel Sfant se lasa simtit de sufletul nostru. Cam asa vine: o mama are un copil si-l lasa o perioada de timp singur. Si cand vine mama sa-l trezeasca, cand a deschis ochii, repede a recunoscut-o pe mama, incepe a plange si nu se mai poate opri din plans. Asa este cand Duhul cel Sfant a trezit un suflet, atunci el nu mai are indoiala ca-i de la vrajmasul sau nu. Atunci incepe a plange si nu se mai poate opri din suspinul inimii. In timpul acela nu mai vede nicio fapta buna a lui, vede numai mila lui Dumnezeu, si atunci vede cu adevarat saracia si lipsurile lui. Nu se mai poate opri din plans, din suspinul inimii si multa pace ii vine in suflet. Acele lacrimi, avandu-le de mai multe ori, Duhul Sfant ii va desavarsi smerenia si dragostea.

Smerenia aceea-i desavarsita: de te va lauda toata lumea, si nu te vei mandri. Oricine te va lauda, nu mai ai nevoie de lauda nimanui… smerenia desavarsita. Eu am o treapta, ca stiu ca-s pacatos. Nu mai am lupta cu mandria sau cu slava desarta, pentru ca stiu ca-s vinovat Judecatii lui Dumnezeu.

La smerenie se poate ajunge prin a nu sta de vorba cu gandurile si a zice „Doamne Iisuse…“. Si Duhul Sfant le izgoneste, nu noi.

Ascultarea si smerenia se invata cel mai bine in viata de obste

Imaginatia este podul dracilor. Si daca cineva zice „Doamne Iisuse…“, sa isi adune mintea si sa caute sa iubeasca pe Iisus. Si mintea sa fie atenta a nu sta de vorba cu gandurile. Adevarata rugaciune este ca atunci cand te-ai pus la rugaciune sa uiti de veacul acesta. Si aici ajuta daca esti doar tu si Dumnezeu.

In viata de obste, acela poate spori, care respecta ascultarea. El poate spori in obste pana ajunge la o culme, si cand ajunge acolo, trebuie sa se nevoiasca mult, nu pentru a trece culmea, ci pentru ca sa nu cada de acolo. Daca se nevoieste si se smereste, se mentine acolo, dar ca sa mai sporeasca nu poate – in obste. In cinstea ascultarii, calugarul poate capata dar mare.

Toti care vor sa capete rugaciunea inimii sa caute sa-si faca canonul, metaniile, inchinaciunile si in douazeci si patru de ore sa aiba somnul impartit. Eu daca am somnul la un loc tot, ma scol ca mirean, iar daca-l am impartit, ma scol ca si calugar. Diavolul vine cu ispite trupesti, si calugarul zice ca trebuie sa doarma ca sa se duca la utrenie sau la ascultare. Nu-i bine. Parintele Cleopa a zis asa: „Sa sari ca de pe jar; ca de pe foc sa sari.”

Atunci, daca fac metanii, fac inchinaciuni, prin osteneala metaniilor, a lacrimilor, Duhul Sfant va izgoni acele duhuri, si pe masura ce poate plange calugarul, Duhul cel Sfant ii va curata inima si-i va umple inima lui de dorul de Dumnezeu. Pe masura ce ma lupt putin, mai putin castig.

Iar daca sunt bolnav trupeste, macar sa ma nevoiesc cu mintea si cu gandul, si a-mi pazi mintea de la a sta de vorba cu gandurile, si a-mi uni osteneala cu smerenia. Si daca nu m-a furat somnul din „Doamne Iisuse...”, macar din cugetare sfanta sa ma fure somnul. Si daca nici asa, macar sa adorm intr-o stare de mahnire: „Doamne, iarta-ma ca n-am facut nici o fapta buna...” Si mahnirea asta tine loc de pocainta.

In rugaciunea inimii, sporesc mai mult cei din obste si virtutea asta le-o desavarseste virtutea smereniei si a dragostei. In obste castigi smerenia. Lumea nu castiga smerenia pe care o castiga calugarul in manastire, pentru ca pe calugar il ajuta Duhul Sfant sa sporeasca in smerenie, pe masura ce face ascultarea ca pentru Dumnezeu. Daca nu faci ascultarea ca pentru Dumnezeu, nu sporesti.

Cel care a capatat adevarata smerenie, il ajuta linistea, iar daca cineva s-a dus la liniste si nu are smerenie, nu are dragoste de aproapele, nu are povatuitor, este mare primejdie. La liniste trebuie sa planga zi si noapte, sa nu aiba dusmanie cu nimeni, si sa se roage pentru toti, adica sa nu aiba pomenire de rau. Daca vezi ca te primejduiesti intre multi, atunci te retragi la liniste, dar totodata trebuie sa stai si in obste.

Bucuriile duhovnicesti nu se cer

Pe masura smereniei, Duhul Sfant te ridica.

Un sfant parinte spune asa: „Vei tranti si vei fi trantit“. Nu trebuie sa te tranteasca, sa-l trantesti trebuie. Si cum poti sa-l trantesti? Cu „Doamne Iisuse…” si cu smerenia. Duhul Sfant il tranteste, nu noi. Dar tot prin noi, diavolul face invers: tot prin noi huleste pe Dumnezeu, si tot prin noi Duhul Sfant pedepseste pe diavol.

A venit cineva sa-l invat rugaciunea inimii si i-am zis asa: intai trebuie rastignirea si pe urma invierea. Cat timp mintea-i robita de cele cinci simtiri, nu putem castiga rugaciunea inimii. Si pe masura ce ne smerim, Duhul cel Sfant se lasa simtit.

Foarte mult ajuta daca calugarul face canonul, pravila, de la miezul noptii catre doi, trei, patru dimineata, catre ziua. Si face cat poate, si cand vede ca nu mai poate, ca-i obosit cu mintea, se culca. Si dupa ce s-a culcat, el simte ca nu mai poate face metanii si inchinaciuni, dar cauta sa nu adoarma din imprastiere. Atunci, unele dati, Duhul Sfant il ajuta sa adoarma din „Doamne Iisuse“.

Sunt unele dati, cand simti cum Duhul Sfant iti aduna mintea din imprastiere si cum iti duce mintea in inima, si acolo zici „Doamne Iisuse…“. Si cand ti-a obosit mintea zicand „Doamne Iisuse…“, atunci ai o adanca smerenie, iar atunci Duhul cel Sfant iti poate lua sufletul si te simti ca te-a rapit in rai. In timpul acela nu te mai rogi, numai te bucuri de slava lui Dumnezeu – astea cand randuieste Bunul Dumnezeu – si cand te aduce, iti da inapoi rugaciunea inimii. Astea ni le da Dumnezeu fara sa alergam noi dupa bucurii duhovnicesti. Trebuie sa ne punem in gand: „Doamne, eu sunt un om pacatos si trebuie sa-mi plang pacatele mele“. Atunci Duhul Sfant ne va da puteri tari ca sa putem birui.

Lucrarea poruncilor nu impiedica bucuriile acestea duhovnicesti, pentru ca Dumnezeu da bucuriile acestea cand este mai linistit, mai ales in timpul noptii. In timpul noptii este o liniste minunata si atunci Duhul Sfant iti aduce umilinta, smerenie, daca pazesti mintea de la a gandi la acestea pamantesti. Trebuie a multumi si a rasmultumi, dar a nu le cauta. Si cine cere bucuriile astea nu se mai cheama Fiu dupa dar, ci se numeste argat, pentru ca argatul cere plata. Fiul cere de la Tata: „Tata, da-mi si mie o parte din avere“, iar Tatal ii spune: „Fiule, de te vei face sanatos, toate ale mele ale tale vor fi“.

La ganduri necurate: rugaciune scurta, metanii si plans

In timpul pravilei, cand vin ganduri spurcate, prin rugaciuni lungi nu m-am putut descurca. Atunci trebuie rugaciune scurta si deasa, si daca am putut plange, cu multa smerenie. Pentru mine pravila a fost de folos, si pe urma a fost paguba, pentru ca la rugaciuni lungi cu duhurile cele rele nu te poti descurca. Rugaciune scurta si deasa, si totodata sa folosim mila pentru aproapele si asprimea pentru mine. Atunci Duhul Sfant nu ne lasa in parasire, ne va ajuta.

La ganduri necurate foarte mult am simtit ajutorul lui Dumnezeu prin metanii si inchinaciuni, si daca pot plange. Cum ii? Intai vine lupta si zicand mereu „Doamne Iisuse...” sunt unele dati cand Duhul Sfant strabate inima si nu te mai poti opri din plans. Si prin plansul acela, prin lupta asta, daca le poti birui cu ajutorul lui Dumnezeu, creste dorul de Dumnezeu si de a suspina si a plange. Si atunci fug diavolii, fug patimile.

In timpul zilei adunam ori lumina ori intuneric

Pot sa ma rog toata ziua, toata noaptea, daca ma culc si adorm din imprastiere, ma aseman cu un cioban care are oi si n-a inchis usa. Si a intrat lupul si le-a sfasiat. Daca noi cautam sa ne fure somnul din „Doamne Iisuse…“, pe acea masura Bunul Dumnezeu ne ajuta a birui patimile.

Gandurile sunt sageti diavolesti si, daca noi nu stam de vorba cu ele, atunci Duhul Sfant ne da puteri tari. Cand adormi din „Doamne Iisuse…“, diavolul iti aduce vedenii cu Maica Domnului sau sfinti care te intreaba: „cum intelegi cutare lucru din Sfanta Scriptura?“. Si daca ii raspunzi cum intelegi, ai pierdut. Sunt multe rataciri in jurul rugaciunii lui Iisus si daca n-ai povatuitor, pierzi.

In timpul zilei adunam ori lumina ori intuneric. In timpul zilei sunt unele goluri, si in golurile acelea daca zic „Doamne Iisuse…“, ma ajuta Duhul Sfant in timpul noptii.

(…)

Cand s-a unit smerenia cu intelepciunea, avem un om complet

Sunt unii care-s slabi cu mintea, si daca se forteaza peste masura, se pot vatama. Unii care iau o priveghere peste puterea lor pot sa ajunga sa se strice de cap. Si multi calugari, nevoitori, s-au stricat cu mintea si-au devenit oameni nebuni.

Sunt oameni care au o nevointa aspra. Pentru a nu-si vatama mintea, sa le fie interzis a zice „Doamne Iisuse… “? Poate fi oprit?

Nu. Daca-i vatamat, are nevoie de multa smerenie. A zice „Doamne Iisuse…” ca sa nu-l vatame vrajmasul, asa trebuie: sa nu fie mintea robita de patimi. Cat timp mintea-i robita de patimi, trebuie mai mult pravila, si unele dati, adeseori, a incerca cu „Doamne Iisuse…“. Si atunci, pentru smerenia lui, Duhul Sfant ii va da trezvie. Pentru ca rugaciunea asta a lui Iisus nu-i in puterea noastra. Duhul Sfant ne ajuta, Duhul Sfant aduce trezvia sufletului, Duhul Sfant. Dar cand omul s-a crezut putin ca-i mai bun ca altul, nu-i mai trebuie alta ispita. Este cadere pe loc. Pentru ca mandria nu-i a oamenilor sanatosi. Poate sa aiba el toate cartile citite, dar daca nu are smerenie, este de plans.

Este asa: cand omul se lupta, nu inseamna ca-i bolnav. El se lupta. Stii cand este caderea lui? Cand s-o unit cu gandul, si-l crede, ca el ii mai bun ca altul. Atunci este cadere. Dar daca o trecut gandul prin fata mintii si el se roaga, se nevoieste, are ocazia de castigat cununi. Insa atunci cand s-a unit si-a crezut pe acel gand, pe acel diavol, atunci este caderea.

Cand s-a unit smerenia cu cartea, facultatea lui, atunci este un om complet acela. Smerenia cu intelepciunea.

Cat timp nu ma rog, sunt de plans

Cu mintea ne punem, si facem cat de multa nevointa, cat rezista organismul, dar daca in timpul nevointei ne lupta foarte mult gandurile si ne tulbura si ne obosesc?

Daca putem plange, prin plans fug toti diavolii si orice patima se retrage. Daca nu putem plange, inseamna ca mi se pare mie ca am suparat pe Dumnezeu. Spunea un sfant parinte: „De cate ori ma pun la rugaciune si nu pot plange, sunt parasit de dorul lui Dumnezeu.” Sunt ca o frunza dusa de vant la deal, la vale. Cat timp mintea mea nu zice „Doamne Iisuse…“, ori ma gandesc la acestea pamantesti, sunt de plans. Dar, atata spun: nu mai corespund sfaturile Sfintilor Parinti cu unele obsti.

Parerea de sine duce la slava desarta, mandrie si apoi trufie

Cat omul se increde in el si se iubeste pe el, Duhul Sfant sta departe. Poate sa se nevoiasca. Cat se iubeste pe el, Duhul Sfant il lasa in parasire.

Cum putem intelege sa nu ne iubim pe noi?

Pe masura ce ne smerim, nu stam de vorba cu gandurile, si totodata il miluim pe trup strict necesar. Aceste duhuri, prin care cauta sa se iubeasca cineva pe sine, ori parerea de sine ca el e cineva, acestea diavolul le aduce. Dar candva, pe masura ce sporesti in smerenie, aceste duhuri nu mai lupta. O perioada lupta, apoi se retrag. Si daca nu s-a invoit cu ele, scapa omul. Intai lupta cu duhul slavei desarte. Daca se lasa biruit, sta de vorba cu gandurile, vine duhul mandriei, si daca nici acelea nu le-a putut birui, atunci vine duhul trufiei. Si la duhul trufiei Biserica nu-l mai poate ajuta. Gata, atunci numai Dumnezeu daca face vreo minune.

De ce nu-l mai poate ajuta Biserica?

Stii de ce? Pentru ca Duhul Sfant pe toti pacatosii ii iarta de pe fata pamantului, dar pe omul mandru, mai ales trufas, numai asa, daca vrea Dumnezeu. Poate a avut niste fapte bune si il smereste cu unele lovituri grele, ca sa spun asa. Fara sa vrea se trezeste in inchisoare, ori se vede ca-i incurcat din toate partile, si se vede intr-o prapastie, iar atunci fara sa vrea dispare si trufa si mandria, si nu se mai ia dupa ganduri, cauta pocainta si atunci Dumnezeu iar il primeste. Cat timp omul este in trup, are ocazia sa castige.

Daca ii vedem pe ceilalti mai buni si invatam a ierta, Duhul Sfant nu ne lasa

Cei care nu plang sunt trufasi? Mandri?

Macar mahnire sa aiba…

Ori pocainta ori mandrie! Astea laolalta nu fac casa.

Nu. Uite cum este: ele sunt trepte, pentru ca lacrimile, o parte din lacrimi, nu-s ale noastre. Omul alege daca vrea ca Duhul Sfant sa-l mantuiasca. Incepe a uri lucrurile cele rele, si vine la o cainta. Duhul Sfant ii lumineaza mintea si el nu mai vrea veacul acesta, cauta pe Iisus, prin pocainta, prin ascultare, prin lacrimi, si asa Duhul Sfant il ridica. Lucrarea asta a Duhului Sfant nu-i cum vrem noi, ci cum randuieste Bunul Dumnezeu.

Foarte mult ajuta atunci cand omul cauta sa nu aiba mintea robita de acestea pamantesti, se smereste mult, si-i vede pe toti mai buni. Atunci il ajuta Duhul Sfant. Iar daca n-are cainta asta, Duhul Sfant se retrage, si fara sa vrea se invata smerenia. Ispita il invata pe om minte. Atata ne ajuta Duhul Sfant, cat ii vedem pe toti sfinti, ii vedem mai buni, si pe mine sa ma vad mai rau. Si daca m-am invatat a ierta, atunci Duhul Sfant nu ne lasa, ne ajuta, pe masura smereniei.

Duhul Sfant ne ajuta, si prin noi tranteste pe diavolul. Si daca noi nu suntem atenti si nu bagam de seama ce nevointa facem, atunci diavolul intra prin ispite, prin patimi, si huleste diavolul pe Dumnezeu, prin noi. Cat timp fac voia diavolului, sunt unealta lui. Si cat timp caut sa ma pocaiesc, nu mai sunt unealta diavolului. Daca am facut voia diavolului o perioada de timp si apoi m-am retras si-L caut pe Iisus, in timpul acela robul a fugit de sub stapanire si se duce la alt Domn. Si acolo el cauta sa se pocaiasca. Daca el este stabil si cauta sa se pocaiasca, sa planga, pe masura ce biruie prin Duhul Sfant patimile trupesti si sufletesti, Duhul Sfant il face fiu dupa dar. Iar daca nu am ajuns sa pot birui patimile, sunt tot rob, robul Domnului. Robul Domnului face voia Domnului o perioada si, pe urma, iarasi fuge si robeste la diavol, si-i tot rob. Cand ajunge la diavol, este robul diavolului, si cand cauta sa se pocaiasca, este robul Domnului. Si daca a biruit patimile, capata darul nepatimirii.

Cand vedem pe cineva ca ar spori, cautam pe toate caile sa-l daramam

Viata calugareasca este mucenicie, pentru ca toti calugarii care se nevoiesc in lupta asta contra patimilor, vor castiga mult. In lupta asta, pe masura ce ne smerim asa, ne ajuta Duhul Sfant, iar daca eu vreau sa ma nevoiesc si nu-l iert pe aproapele, tot nimica n-am facut. Trebuie sa folosesc mila pentru aproapele, si asprimea pentru mine. Este ca si soldatul pe front: daca n-ai indemanare, nu castigi. Trebuie sa ai si-o indemanare!

Daca m-as duce acum intr-o manastire si sa-i vad pe toti ducandu-se de-a dura, sa nu dau atentie la nimic. Sa folosesc mila, daca pot sa-i ajut. Sa-i ajut, dar fara sa-i osandesc, si totodata sa ma rog pentru ei.

Bineinteles, daca rabda acea persoana pana la sfarsit, castiga. Dar ce sa faci cu acela care-l impiedica? Acela s-o unit cu diavolul. Pentru ca diavolul, cand aude ca a capatat cineva mantuirea, atata se tulbura si-i plin de invidie, plin de rautate! Si un calugar, daca aude ca s-a mantuit cineva, si-i este ciuda, acela-i al doilea diavol.

Pe noi asa ne ajuta Duhul Sfant, daca ne bucuram de aceia care au ajuns la o ascultare buna. Pe cat putem, sa ne mahnim de aceia care nu se pot descurca, si atunci Duhul Sfant ne va odihni, chiar si aici, cat si dincolo.

Duhul Sfant asa ne ajuta: pe masura ce cautam sa nu stam de vorba cu gandurile. Cand a venit un gand, daca zic „Doamne Iisuse… “, indiferent de unde vine gandul, si nu stau de vorba cu gandul acela, in acele clipe am odihnit pe Duhul Sfant. Si Duhul Sfant ne va descoperi vesnicia chiar de aici. Si-i da omului atatea bucurii minunate si el nu mai boleste de necredinta.

„Nimica sunt, nimica pot, nimica am”

Pana la urma, tot smerenia este varful tuturor virtutilor. Daca cineva are fapte bune si n-are smerenie, se rastoarna din caruta, este in primejdie. Unii n-au fapte bune, dar au smerenie, cainta, pareri de rau, pe aceia ii mantuieste Bunul Dumnezeu mai mult ca pe aceia care au fapte bune si li se pare ca au ceva.

Un batran s-a rugat Bunului Dumnezeu intreband ce fapte sa mai faca, ca sa se mantuiasca. Si i s-a aratat ingerul si i-a zis: „Asa te mantuiesti, daca cugeti astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am“. Si aceste cuvinte, tot un cuvant sunt: smerenia. Si cine se smereste, cauta sa fuga de tulburari. In viata de obste, de tulburari nu poti fugi. Numai atata: sa tii gura inchisa, sa zici „Doamne Iisuse…“, si sa raspunzi numai strictul necesar, cat este nevoie. Atata am sporit in manastire: cat am ascultat de altul.

Smerenia sporeste prin Spovedanie

Marturisirea este asa: pe masura ce avem cainta, si marturisim intai pe cele mari, pe acea masura Duhul Sfant ne va ierta. Si prin marturisire sporeste si smerenia. Cand cineva se duce la marturisit, sa aiba o cainta, o smerenie mare, si sa creada cu adevarat ca Duhul cel Sfant lucreaza prin duhovnic – si-atunci il ajuta Duhul cel Sfant. Cine s-a trezit n-are decat sa planga. Sunt multe ispite din care, numai prin smerenie, Duhul Sfant ne miluieste.

Mi-a spus un parinte asa: cat pot sa nu ma las sa ma scoata altii din iad. Este nenorocire sa te lasi scos de altii.

Duhurile rele vin cand cineva cauta sa-si pazeasca mintea

Odata, inainte de a ma impartasi, sambata, cand sa fac rugaciuni, au inceput a veni: prima data patimi trupesti, ganduri, chipuri muieresti. Si-am inceput a le scuipa, dar degeaba. Am inceput sa fac metanii, tot degeaba. Pana la urma ma dureau si tamplele, nu mai puteam. Ma gandeam sa-i leg in numele lui Hristos, si-atunci mi-a venit o mustrare prin cuget, in glas, adica m-am simtit spurcat cu mintea: cum sa leg, daca-s mai rau ca diavolul? Am cerut ajutorul Maicii Domnului: „Ma rog, Maica Domnului, in numele lui Iisus Hristos, Fiul tau, Fiul lui Dumnezeu, cearta duhurile cele necurate, de la mintea mea, de la inima mea, din tot cuprinsul meu.” Atunci am zis cam vreo sapte sau opt ore rugaciunea. Si imediat, aproape de amiaza, am vazut ca acoperisul s-a luat, am vazut o panza alba, si-am auzit o voce: „Bun lucru mi-ai cerut, ca sa izgonesc duhurile cele necurate de la tine, dar ia seama: prin comportarea ta, duhurile cele necurate vin iar“.

Si atunci s-a stins, iar am vazut acoperisul si, fiindca eram prea obosit cu mintea, m-am pus putin cu capul pe perna si m-a furat somnul rapid si am vazut in casa, pe pat, sicriul, si pe mine lungit in el si un cârd de maini roata imprejur. Tot cate doua maini, se tot apropiau de sicriu. Si apropiindu-se asa, m-a curentat o frica, pentru ca erau foarte infricosatoare acele maini. Atunci am strigat: „Maica Domnului, nu ma lasa!” Si-atunci au fugit toate duhurile.

Candva, m-am gandit asa: daca o clipa n-am putut suporta acele maini infricosatoare, ce-am sa fac eu in iad? Daca o clipa n-am putut suporta! Si am zis catre cineva: daca un pictor ar picta mana aceea, cand ar termina mana de pictat, ar cadea jos si ar muri de frica. Dar chipul lor nu l-am vazut. Am vazut in alte dati, dar atunci nu l-am vazut. Pe urma, de la ispita asta, vreo cateva luni n-am mai avut niciun fel de ispita. Dar atunci au dat navala: aduceau si hula asupra Bisericii, asupra sfintilor. Doamne, fereste! Cand diavolul da navala, este cel mai mare pericol. Si-atunci, ca sa putem reusi, trebuie mai mult rugaciune scurta si deasa, cu multa smerenie, si Duhul Sfant le va izgoni.

Dar aceste duhuri vin pe masura ce cineva cauta sa-si pazeasca mintea; daca eu imi las mintea in imprastiere, ori imi fac rugaciunile si mintea mea este cine stie pe unde, nu­-mi fac nimic. Numai atunci, cand unesc osteneala cu smerenia si-mi adun mintea. Iar atunci cand simt ca s-a retras diavolul si nu mai am nicio ispita, atunci zicea parintele Cleopa ca trebuie sa fiu mai atent, ca vine fara veste.

Sa nu stam de vorba cu diavolul

Cand vine cate o intristare prea mare, atata sa o folosesc: pentru pacate. Sunt pacatos. Iar cand vine o mahnire ca mi-a facut cineva rau, sa nu o tin. Ori sa zic o gluma, fara sa vatam pe cineva. Sa fiu in curaj.

Cand vad ca obraznicesc, obrazniceste trupul, atunci ii spun asa: „sa stii, daca mor acum, ma iau diavolii la iad!“. Iar cand vad ca ma da in deznadejde, ii spun asa: ,,Hristos a venit pentru cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu“. Iar cand vine duhul hulei, ii spun asa: „Toata hula ta, asupra capului tau sa fie“. Si, cat pot, nu stau de vorba cu gandurile. Si cand vine, zic „Doamne Iisuse…“, si Duhul Sfant il izgoneste pe diavolul, nu puterea noastra, numai sa nu stam de vorba cu el si sa cerem mila lui Dumnezeu.

Pe fiecare Duhul Sfant il va ajuta, in masura in care doreste el sa se mantuiasca. Pe masura ce cauta cineva sa biruie patimile trupesti, pe acea masura Duhul Sfant ii aprinde inima de dorul lui Dumnezeu. Daca eu caut sa nu le birui, dorul de Dumnezeu nu sporeste.

„Nu mai este nevoie sa vina Hristos pe pamant. Noi am facut judecata”

O perioada de cincisprezece ori douazeci de ani, n-am dat niciun cuvant de folos. M-am ferit a da sfaturi, dar am simtit candva, m-a mustrat, ca un talant mi-a dat si l-am ingropat. Si pe urma, cand a venit la mine un parinte sau cineva cu vreun necaz, nu am mai avut rabdarea asta sa nu-i spun, si-a trebuit sa-i zic un adevar. Si, spunandu-i, am simtit ca Duhul Sfant nu ma mai mustra ca un talant mi-a dat si l-am ingropat.

In manastire cat am stat, atat am simtit ajutorul lui Dumnezeu: cat m-am ferit sa judec si am luat tot asupra mea. Iar cand am zis ca si cutare ii vinovat, atunci gata: am pierdut.

Cand eram in manastire era un frate, mai bun ca mine, dar s-a intamplat ca s-a jeluit mie de ispitele lui. Si eu, in timpul acesta, am batut in struna lui: ,,Da, da, ai dreptate, ai dreptate…“. Si in timpul acela eu m-am despartit de Dumnezeu, pentru ca am judecat pe aproapele. El o zis ca cutare face asa si asa, si ca-i un hot si-un potlogar; si eu tot am batut in struna lui: „Da. Da, da...”

Dimineata mi-am luat ramas bun, si mi-a zis:

- Bogdaproste c-ai venit, de-abia te astept sa mai vii.

- Vai de mine, i-am zis. Ce-am vorbit noi azi noapte… Nu mai este nevoie sa vina Hristos pe pamant. Noi am facut judecata.

Dupa aceea, ce sa vezi? Ce ispite am avut! Si cand am mers la marturisit, duhovnicul mi-a spus:

- Ispitele astea le ai din cauza c-ai judecat.

Atunci Duhul Sfant m-a lasat in parasire si dimineata eram nauc de cap, obosit, si ma durea capul.

De atunci m-am intalnit cu un parinte si mi-a zis:

- Cate zile vei avea, sa te feresti a judeca si a osandi. Cand iti spune gandul ca cutare nu corespunde, ori este pacatos, sa-i spui asa gandului: „Eu sunt mai pacatos ca acela! Acela poate se marturiseste, poate plange, poate are smerenie, si Dumnezeu il iarta pe el pentru ca el se pocaieste.”

Si, totodata, eu daca judec, am pierdut. Vai de mine! Ani intregi iti trebuie ca Duhul Sfant sa-ti vina iar in ajutor.

„Este mai bun decat mine”

Spunea un parinte asa: cand vorbesc de cineva, sa nu-l pun pe aproapele mai jos, ci tot in linia aceea. Ca daca-l pun putin mai jos, am pierdut. Am picat drept judecator. Sa nu fiu judecator, trebuie sa-l pun in linie: este ca mine. Daca-l pui mai sus e bine, dar sa nu-l pui mai jos.

In timpul acesta, cata pace am avut! Ca m-a invatat un parinte sa dau vina pe mine: daca iti spune cineva ca cutare a gresit ori cine stie ce, ca sa cazi in judecata, atunci trebuie sa-i spui asa: „Uite ceva: el este mai bun ca mine. El este om sfant si eu sunt pacatos“. Atunci Duhul Sfant te va pazi ca sa nu cazi in judecata. Iar daca gresesc, nu mai dau vina pe vrajmasul. Eu am gresit, cu voia mea. Si cu asta putem scapa din mare primejdie. Nu trebuie dat vina pe vrajmas, pentru ca el nu are nevoie de mantuire. Eu am, eu trebuie sa ma smeresc. Cine se smereste, ia cununa. Nu trebuie sa-l smeresti pe diavol. Poti sa-l smeresti pe el, daca rabzi de la un om si omul nu vrea sa se smereasca. Atunci, pentru rabdarea ta, il trantesti de pamant, dar il doare pe diavol. Omul se rusineaza, dar mai tare se rusineaza diavolul, pentru ca i-ai descoperit viclesugul lui. Le e rusine cand le descoperi viclesugurile. Daca i-ai descoperit viclesugul si omul se rusineaza, se indreapta.

„Am sa-l ocarasc maine”

Era un pustnic foarte sporit si trebuia sa treaca printr-o cetate. S-a strans lume multa, sa le dea cuvant de folos. El s-a intors cu fata catre ei si le-a zis asa: „Cea mai fericita viata ortodoxa o au crestinii si calugarii, dar un singur lucru ii strica pe ei: «Mi-a zis si-am sa-i zic!» [M-a ocarat si-am sa-l ocarasc!]. Prin razbunare, asa se departeaza Duhul Sfant de noi. Si vom pierde. Dar daca ii spui gandului: «Am sa-l ocarasc maine», vei scapa; dar daca ii zici azi, fara sa vrei ai pierdut. Gata, ai picat. Adica Duhul Sfant ne lasa in parasire.”

***

Dacă noi ne războim contra fraţilor noştri şi ei contra noastră, atunci am pierdut

Am observat aşa: în viaţa de mănăstire, pe măsură ce-i vezi pe toţi mai buni, pe acea măsură se lasă Duhul Sfânt simţit. Cei mai sporiţi călugări în vieţile de obşte, sunt cei care s-au ferit a osândi şi a judeca. Cât puteţi, feriţi-vă a vă contrazice! Când cineva are de gând să te ocărască, ocoleşte-l, şi dacă nu l-ai putut ocoli, ţine gura închisă şi aşa vei putea scăpa.

Sunt griji multe acum. Grija vieţii m-a scos din rai. Un sfânt părinte spune aşa: strigă la Dumnezeu prin fapte bune. Cât se poate să ne ferim să osândim şi, aşa, Duhul Sfânt nu ne va părăsi.

Ce nu-ţi place, altuia nu-i face. Dar dacă noi ne războim contra fraţilor noştri şi ei contra noastră, atunci am pierdut.

In mănăstire, când mă voi duce, să spun: „Nu ştiu“. Pentru că dacă spun „Nu ştiu“, nu se face nicio tulburare, dar dacă zic: „Ştiu, am auzit...”, nu-i bine aşa, pierd.

Milă pentru aproapele şi asprime pentru sine!

Cine foloseşte mila pentru aproapele şi asprimea pentru sine, atunci începe a-şi uşura conştiinţa. Dar atâta vă spun: ascultarea, zicând „Doamne Iisuse...”. In timpul acela capeţi dragoste de rugăciune şi de biserică, şi aşa vei putea spori. Conştiinţa nu ne mai mustră, din cauza grijilor. Sunt multe mărunţişuri…

Când vine un gând şi-mi spune că-s mai bun ca acela, pierd, dar când vin, să zicem „Doamne Iisuse…” şi aşa vom scăpa.

Mintea coboară în inimă când rânduieşte Bunul Dumnezeu. Nu stă în puterea noastră. Până atunci, trebuie a nu sta de vorbă cu gândurile şi a zice „Doamne Iisuse…“

Cum recâştigăm Duhul?

In cât timp poate un om să câştige ajutorul Duhului Sfânt, dacă l-a pierdut?

Pe măsura smereniei.

Dar dacă se roagă mult, nu i-l dă Dumnezeu?

Da, i-l dă. Dacă ai smerenie se lasă simţit Duhul Sfânt. Dacă arde inima de dorul lui Dumnezeu, atunci…

Cum arde inima?

Arde! Te gândeşti numai la veşnicie, te gândeşti la Iisus…

Dorul de Dumnezeu îl căpătăm în măsura în care nu ne învoim cu gândurile

Dacă fratele este îndemnat la strană şi el nu vrea, gata: Duhul Sfânt l-a lăsat în părăsire. Iar dacă se duce la strană ori la ascultarea la care este îndemnat, atunci Duhul Sfânt nu-l lasă în părăsire. Îl ajută dublu să poată zice „Doamne Iisuse…“.

La ascultare să zici ,,Doamne Iisuse…“, şi când dă năvală diavolul să zici ,,Doamne Iisuse…“. Si când vrei să te culci şi vrei să adormi din rugăciune şi vine şi diavolul repede să te tulbure, să te ispitească, atunci şi Duhul Sfânt ţi-a luminat mintea, şi dacă zici „Doamne Iisuse…” şi te fereşti a cugeta la chipurile întunecate, atunci Duhul Sfânt va izgoni pe acele duhuri şi-ţi va umple inima de Dorul de Dumnezeu.

Dorul de Dumnezeu atâta îl căpătăm: cât nu ne învoim cu gândurile, iar dacă ne învoim cu gândurile, stăm de vorbă cu ele, atunci am pierdut.

„Nu lăsa pe Marta să robească pe Maria”

Un părinte stareţ mi-o cerut sfat şi i-am zis: „Nu învăţa pe popa carte“. El o zis că asta-i glumă. „Şi vrei să-ţi spun un adevăr?“, „Da“, mi-o spus el. I-am spus aşa: „Sfinţia ta, ca părinte stareţ, cât poţi, să te fereşti să laşi pe Marta să robească pe Măria. Dacă vei lăsa pe Marta să robească pe Măria, va veni pedeapsa lui Dumnezeu, urgia lui Dumnezeu peste sfinţia ta şi peste cei asemenea ca sfinţia ta.” Atunci o zis: „Bogdaproste” şi-o plecat.

Mare însemnătate are în viaţa de obşte, dacă a ajuns cineva a nu jigni pe stareţ, pe duhovnic, pe econom, şi atunci Duhul Sfânt ne ajută. Iar dacă jignim, atunci Duhul cel Sfânt nu te va odihni niciodată aici pe pământ.

In pustie te retragi ca să plângi

Am observat că pe cei care au putere trupească, Duhul Sfânt îi menţine sănătoşi, ca să poată ajuta şi pe ceilalţi. Dar atâta vă spun: strigă la Dumnezeu prin fapte bune! Ai văzut la avva Arsenie? El lucra poruncile lui Dumnezeu prin dragoste şi, cândva, Duhul cel Sfânt l-a chemat să se ducă într-o viaţă de obşte şi acolo i-a descoperit altă treaptă: să se ducă în fundul pustiei, să fie numai el şi Dumnezeu.

Vă spun însă: şi pustia e de foarte mare folos, dar, pe de altă parte, şi mare pagubă poate avea cineva! Ei cred că-i brânză cu smântână! Vai, Doamne, fereşte! La pustie atâta poţi: dacă ai o vedenie în mănăstire şi-ai ajuns să te ocărască cineva şi nu te tulburi, iar când te-au lăudat să nu-ţi trebuiască lauda, atunci este bine să te duci la pustie. Şi în pustie numai atâta: ca să plângi. Iar dacă nu poţi plânge, stai acasă.

Pe cât te tulburi, pe atâta te întuneci

Cea mai mare virtute în viaţa de obşte: sa nu te birui de tulburare. Cine se biruie de tulburare, pierde.

Pe cât vorbeşti de bine, blagosloveşti pe cineva, pe atât te luminezi. Pe cât mă tulbur, pe-atâta mă întunec.

A venit cineva şi m-o întrebat: „Câţi ani ai?” I-am spus că am trecut de şaptezeci de ani. El mi-a zis că „Eşti un om mort între cei vii“. Mi-a arătat să-mi dau interesul să n-am treabă cu cei vii, ci să am treabă numai cu cei morţi. Aceştia morţi mă pot ajuta. Aceştia vii zic că nu mori acum, mori mai încolo. Cei morţi zic: „Ce sunt eu, vei fi şi tu.” Dacă el este mort, într-o zi am să fiu şi eu mort, adică cu trupul, nu cu sufletul.

Când vine tulburarea, şi-mi vine în gând să ocărăsc pe fratele meu, eu să-i spun gândului: „Am să-i spun, dar nu acum, nu azi. Am să-i spun mâine“.

Când am pace, trebuie să mă smeresc mult… şi rugăciune. Iar când văd că vine duhul deznădejdii îi spun aşa: „Hristos a venit în lume pentru cei păcătoşi.”

(in: Parintele Proclu Nicau, “Lupta pentru smerenie si pocainta”, Editura Agaton, Fagaras, 2010)

Dumnezeu acopera uneori darurile cele bune

“Duhul cel Sfant nu se lasa simtit de omul ce-i slab de smerenie. Chiar daca unii doresc sa se mantuiasca, Bunul Dumnezeu nu le descopera darurile vesniciei, pentru ca-i este mila de acele suflete. La ei se implineste cuvantul din psaltire: „Multa este multimea bunatatii Tale, Doamne, pe care ai ascuns-o pentru cei ce se tem de Tine“.

Duhul Sfant, chiar daca nu-i sporit cineva in smerenie, ii acopera faptele cele bune, ca sa nu fie jefuit. Unii cartesc si zic: „Am stat atata vreme in manastire, si n-am simtit ajutorul lui Dumnezeu de fel“. Acestia trebuie sa se bucure, pentru ca Dumnezeu le-a acoperit darurile cele bune, ca sa nu le vada, astfel, ei nu se tem de talhari.

Diavolul ataca mintea care nu lucreaza rugaciunea

In lupta pentru smerenie, in unele dati, diavolul se amesteca cu mintea omului. Cat mintea este in rugaciune, nu se poate amesteca, sta departe, dar el pandeste momentul cand mintea-i goala, n-are lucrare. Atunci diavolul da navala si ataca in directia unde-i mai slab omul. Şi, de exemplu, face asa: iti spune ca esti mai bun decat cutare.

Odata, cand cautam sa-mi plang pacatele, diavolul mi-a spus: „Ce tot te smeresti atata? Eu iti stiu pacatele tale, dar esti putim mai bun decat cei rai” N-a zis: „ca cei buni“, pentru ca stia ca nu o sa-l cred. Atunci a fost o lovitura grea pentru mine.

Aceste ispite vin cand cauti sa-ti aduni mintea; daca eu zic rugaciune si mintea se duce si-n biserica si iese si pe afara si mai incolo, atunci diavolul incepe a ma lupta cu multe ispite trupesti. Atunci viata launtrica nu o mai poti observa, pentru ca-i intuneric.

Orice ascultare faci, chiar si cand duci o galeata cu apa, trebuie sa ai o lucrare a mintii, pentru ca daca n-ai lucrare diavolul iti da el lucrarea lui si n-ai sa mai poti sta in manastire. Daca te gandesti la mancare, sau daca ploua, sau la haine, sau la lucruri pamantesti, este ca si cum ai fi in lume. Unii doresc pustia, dar ei nu stiu ca si in chilie au pustie. Noaptea, pe masura ce te rogi la Bunul Dumnezeu, stai ca si in pustie, iar daca dormi toata noaptea, atunci esti ca si cum ai fi in oras, n-ai plata.

Daca adormi cu rugaciunea in gand, diavolul nu poate spori

Toti care cauta sa-i fure somnul direct din rugaciune, adica sa adoarma cu rugaciunea in gand, aceia vor putea spori foarte mult.

Daca nu poti sa priveghezi toata noaptea, ia binecuvantare de la duhovnic, te duci la chilie si, dupa ce-ti faci randuiala ta si vrei sa adormi, sa-ti faci semnul Sfintei Cruci pe capatai si pe fata, si sa zici asa: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Daca nu reusesti sa te fure somnul direct din rugaciune, inseamna ca ziua, cand te duci la ascultare, mintea iti sta imprastiata si nu zici „Doamne Iisuse…“. Deci trebuie sa-ti dai interesul, cand mergi la ascultare, sa nu vorbesti cu nimeni, numai cat te intreaba cineva, pentru ca, daca nu-i raspunzi, sa nu-si faca vreo parere; sa nu dai de banuit si sa-i raspunzi numai atat cat te-a intrebat. Dar daca tu inmultesti cuvintele, atunci tu porti vina… Asa este o viata linistita.

Daca adormi din „Doamne Iisuse…” diavolul te trezeste, ca sa adormi din imprastiere. Asta-i ciuda lui: ca sa nu cumva sa adormi din rugaciune mai multe seri la rand.

Acesta este cel mai mare spor: daca te fura somnul din „Doamne Iisuse…“. Oricat de greu ai fi luptat de duhuri si oricat de grele ar fi ispitele, Duhul Sfant se va salaslui in inima si diavolul nu o sa mai aiba putere, nu o sa mai poata spori.

Cand vede diavolul ca cineva vrea sa isi curete inima, apare cu tot felul de incercari

Cand cineva cauta sa zica „Doamne Iisuse…“, sunt fel si fel de incercari. Prima data, diavolul cauta prin cele cinci simtiri sa atace. Pe masura ce cauti sa nu fi rob celor cinci simtiri, atunci Duhul Sfant te ajuta la rugaciunea inimii. Pe masura ce cauti sa te nevoiesti, pe acea masura Duhul Sfant ajuta mintii sa capete rugaciunea inimii.

Duhul Sfant o duce pe minte in inima. Ca sa stii acest lucru, sunt unele dati cand El se lasa simtit.

Parintele Cleopa Ilie a spus asa:

„Cand parintii se nevoiesc la chilie si te-ai trezit cumva, sau te-ai invartit pe partea cealalta, si a venit asa o umilinta, o cainta, lacrimi, o adunare a mintii si un dor de Dumnezeu, atunci calugarul are datoria, cat poate, sa nu-si puna in minte griji multe. Acea bucurie nu sta mult: zece – cincisprezece minute. Atunci mintea sa zica „Doamne Iisuse…“. Şi daca-si aduna mintea si zice rugaciunea, s-ar putea sa vina o bucurie mare in sufletul lui”.

Diavolul face invers: cand ai simtit o smerenie, o adunare a mintii, lacrimi, atunci el iti da griji: ori ca trebuie sa fac canon din urma, ori sa ma duc in biserica, ori sa fac ceva repede, repede, si atunci pot sa pierd.

Cand vede diavolul ca vrea cineva sa-si curete inima, el cauta sa-l tulbure prin vedenii. Cand te inseala diavolul, ai nevoie de trei sau patru zile de pocainta ca sa scapi de el si sa ajungi in locul din care ai cazut.

Cand vine diavolul, sa-i spui asa. „Daca esti de la Dumnezeu, zi cu mine asa: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul“. La aceste ispite, prima data Duhul Sfant te lumineaza la minte, dar nu te ajuta; sta si asteapta sa vada cu cine te unesti. Şi daca atunci zici „Doamne Iisuse…“, pe masura ce zici rugaciunea si ceri ajutorul lui Dumnezeu, Duhul Sfant il biciuieste pe diavol si ti-l descopera.

Orice se intampla in vedenii, sa nu te gandesti, sa nu cugeti la aratarile si faptele petrecute in inselaciune.

Ispitele de la diavol, asa sunt de grele, ca mai bine te-ar taia cineva de viu cu cutitul, cu toporul… Daca Bunul Dumnezeu ar lasa pe diavol, omul nu ar putea rezista ispitelor, dar Dumnezeu nu ingaduie ispita peste putinta omului.

Caderea sau ridicarea calugarului vine din gandire

Banuiala, judecata, vorbaria de rau, cartirea…, cand cineva vrea sa-si planga pacatele, aceste ispite se retrag de la el. Chiar daca cineva sta in manastire de obste, el sta in obste ca si intr-o pustie. Dar cat timp te-ai unit cu cineva, ori bati in struna cuiva, ai pierdut.

In vietile de obste, aceia au sporit foarte mult, care au venit cu gandul acesta: „Ma duc in manastire ca sa mor“. Aceia care se duc ca sa moara in manastire vor spori grozav, toti. Cei care se duc sa mai traiasca, mai au de rabdat mult, nu pentru ca ar vrea ei sau altcineva, dar asa-i treaba, sufera mult si nu iau nimic.

Sunt unii care nu fac cine stie ce in vietile de obste, dar ei cauta sa nu jigneasca pe nimeni, nici pe staret, nici pe altcineva, ei sunt numai in pace, zic o rugaciune in gandul lor, n-au treaba cu nimeni si doresc sa se mantuiasca. Aceia ii intrec pe toti. Caderea sau ridicarea calugarului vine din gandire, din ce fel de lucrare are gandirea lui. Cel ce are gelozie sau pareri, Doamne fereste, e in primejdie.

Cea mai mare pace am avut-o cat am stat in viata de obste si m-am pazit a nu ma interesa de nimic. Daca a cerut cineva un sfat, i-am dat. Daca vorbesti neintrebat sau raspunzi mai mult decat trebuie, pierzi.

Cum se pastreaza bucuriile duhovnicesti

La bucurii duhovnicesti ajungi si din somn, daca mintea-i in lucrare; si cand esti treaz.

Cand binevoieste Bunul Dumnezeu, Duhul Sfant opreste firea: nu ti-i foame, nici sete, nimic nu te mai vatama. Cu timpul, Duhul Sfant ii ia rugaciunea, fie treaz, fie prin somn. Atunci unde-l duce se simte fericit, iar daca-l aduce, ii da inapoi rugaciunea pe care i-a luat-o, si el nu mai este obosit cu mintea. Şi ziua, cand Duhul cel Sfant aduna mintea in inima, si se roaga cu atata dor de Dumnezeu, unde-l duce atunci Duhul Sfant, el se simte ca-n Rai. Numai cel care a gustat aceste bucurii poate sa inteleaga. Daca Bunul Dumnezeu l-ar lasa in bucuriile astea, vesnic ar sta. Daca ai avut o bucurie din astea, sa stii ca nu-i a ta. A ta este atunci cand, de cate ori te-ai pune la rugaciune, te-ai linisti, si ai avea-o oricand, atunci e a ta. Dar Dumnezeu ti le-a descoperit, ca sa stii pentru ce sa lupti.

Cand vei avea o bucurie ca aceasta, trebuie sa faci in felul acesta: cand ti-a luat rugaciunea si te-ai bucurat de slava lui Dumnezeu si te-a adus inapoi si ti-a dat iar rugaciunea, atunci sa zici mereu rugaciune, mereu, mereu, cat de scurt si cat de des, ca sa nu stea mintea imprastiata. Iar daca ai multa smerenie, Duhul Sfant iarasi te ia. Si asa si trei, patru zile, poate si mai mult. In timpul acela nici nu dormi, nici nu ti-e foame, dar nici nu ai in minte veacul acesta. Nu-l mai ai pe acesta, il ai pe celalalt.

Dupa ce s-au retras bucuriile acestea, vine diavolul prin ispitire. Prima data cu maruntisuri mici, mici, mici, si daca zici ,,Doamne Iisuse…“, atunci el sta asa, la panda. Şi da navala atunci cand vede ca moara merge fara macinis. Atunci pune si el neghina si isi gateste macinisul lui.

Sa fii rotund cu toti si vei avea pace

In viata de obste, cand intri, esti ca o caramida cu colturi, iar prin manastire incep a se roade colturile. Cand te ocaraste cineva, daca nu te-ai maniat, inseamna ca s-au mai ros din colturi. Cat timp esti biruit de manie, colturile nu-s roase si a sta retras nu da rezultat. Atunci vine calugarul la o pace mare duhovniceasca, cand s-au ros colturile; atunci nu te mai tulburi si nu mai doresti veacul acesta, il cauti pe celalalt. Dar astea treptat, treptat…

Cel mai mult castiga cei care fac ascultarea ca pentru Dumnezeu, si asculta de oricine din obste. Trebuie sa fii rotund cu toti, pentru ca atunci ai pace cu toti. Sa nu faci deosebire.

Daca s-a stricat ceva in manastire si daca spui cine a stricat, se face dusmanie. Celalalt prinde ura pe tine. Daca poti lua asupra ta, e bine, foarte bine. E lucru cam greu, dar mare pace are cel ce ia asupra lui. Ajunge la o pace foarte mare. Daca nu poti lua asupra ta, macar nu pune in spatele altuia. Are mare insemnatate. Sa vrei sa se mantuiasca toti.

Cand judeci, Duhul te paraseste

Cel mai mult am sporit (vreo sapte ani), cand am facut o meditatie si am zis asa: preotii ii socoteam ca pe Sfintii Apostoli, pe staret ca pe Hristos si pe toti ceilalti ca ucenici ai Sfintilor Apostoli. Şi asa bucurie aveam, ca imi venea in gand sa le sarut si talpile si picioarele la toti parintii. Dar cu timpul am inceput a ma birui de judecata, si atunci am inceput a ma raci.

Majoritatea castiga pe Duhul Sfant cand intra in manastire. Atunci ii vezi pe toti sfinti. Nu mai poti de bucurie, nici nu mai vrei sa auzi de lume. Dar dupa ce te dai la vorba cu ceilalti, mai vechi, la judecata si la a vorbi de rau pe altii, imediat Duhul Sfant te lasa in parasire.

Pe urma, daca te marturisesti si chiar daca plangi, dar nu spui la duhovnic: „Preacuvioase, am judecat pe cutare uite asa, si uite asa…“, si spui numai „am judecat“, dar cum ai judecat nu vrei sa spui, Duhul cel Sfant te lasa in parasire.

Dar tuturor celor care se marturisesc corect, prin lacrimi si prin pocainta, prin ascultarea pe care o fac, Duhul Sfant iar le vine in ajutor. Trebuie pocainta ca sa capete pe Duhul cel Sfant inapoi.

Duhul Sfant atata-i de bun si de milostiv!… Ii prea bun… Dar trebuie pocainta. Numai prin pocainta vine inapoi.

Duhul Sfant nu vine dintr-o data, ci treptat, treptat, pe masura ce alergam la Bunul Dumnezeu: „Doamne, nu ma lasa...” Si asa rugandu-ne, Duhul cel Sfant se lasa descoperit treptat, treptat.

Cand a dat navala diavolul si m-am rugat, iar I-am simtit ajutorul, cum L-a izgonit pe diavol. Şi in multe feluri simti cum te ajuta Duhul Sfant. Dar foarte usor, cand ne intalnim cu unii frati, putem cadea. Cum am inceput a osandi ori a carti, gata, am pierdut. Este ca si o scara: suim, suim si iar cadem. Şi daca ma prinde moartea suind, e cea mai mare bucurie, dar daca m-a prins moartea cazand, vai de capul meu, am pierdut.

Daca am cautat sa birui pacatul, acela ii castigul, iar daca m-au lasat pacatele, atunci sunt vinovat judecatii lui Dumnezeu. Daca le-am lasat eu, acela-i castigul. Daca m-au lasat pacatele, atunci diavolul merge si el cu mine la Judecata: „Doamne, Tu ai zis ca la doi domni nu se poate…” Diavolul recunoaste ca si lui Dumnezeu ai slujit, dar zice: „Doamne, dar nici de mine nu s-a lasat”. Atunci ii… ii rostul de bataie.

Cum ii vedem pe ceilalti, asa ne da Dumnezeu

Prima data cand ma duc la chilie, sa ma iert cu aceia cu care am facut ascultarea, fie ca am ceva cu cineva, fie ca nu am, eu sa zic: „Blagosloviti si ma iertati pe mine, pacatosul, poate am suparat cu ceva“. Şi el (ei) zic: „Dumnezeu sa te ierte“. Şi cand ma duc la chilie sa n-am nimic cu nimeni, si acela-i castigul meu.

Eu asa am socotit in manastire, pe staret ca pe un sfant; si cand nu l-am mai putut socoti ca pe un sfant, gata, am picat pe pamant, am pierdut tot. Ca zice: „Dea Domnul dupa inima ta“. Daca eu ii credeam sfinti, bucuria Duhului Sfant o simteam. Felul cum ii simt pe ei asa imi da mie Dumnezeu. Cei care doresc mantuire tuturor, Dumnezeu le da cele de folos. Cei ce rau o dorit, rau o si gasit.

Cui i s-a dat mult, mult i se va cere

Cei care fac facultate, ajung sa ia post fie in manastire, fie in lume. Si daca acel post il fac sa fie spre slava lui Dumnezeu, le este de folos. Daca cineva are luminatie, aceasta persoana invata carte chiar daca nu crede in Dumnezeu, si ajung unii chiar conducatori mari – nu pentru ca vor ei sa ajunga mari – ci pentru ca Duhul Sfant le da luminatia. Iar Duhul Sfant lucreaza prin oameni. Daca ei fac activitatea lor spre slava lui Dumnezeu, se mantuiesc.

Chiar de este cineva conducator al lumii, Duhul Sfant i-a dat luminatie, dar nu-i a lui. Dumnezeu i-a dat-o, ca sa conduca. La unii le-a dat Dumnezeu sa conduca Biserica; patriarhul sau mitropolitul nu-i oricine. Luminatia unuia nu o are celalalt. Imi dadea si mie asa, dar eu nu am dus o viata de pocainta, curata, si un parinte spune: „toti care curata inima“. Pe masura ce am curatit inima, Dumnezeu pune ceva minunat acolo. Sunt unii, de mici Dumnezeu le-a dat luminatie si Duhul Sfant, prin acele persoane care ii invata scoala, le dezvolta luminatia aceea; adica o intelege si el, si poate ajuta si pe altii. Şi un conducator al lumii, daca are in minte sa iubeasca adevarul si are mila si de cei necajiti, castiga.

Luminatia asta o simt staretii, mitropolitii, preasfintitii, patriarhul si toti conducatorii Bisericii si ai tarii. Acest dar il pot folosi si fiecare va fi intrebat la randul lui. Cui i-a dat mult, mult i se va cere, si cui i-a dat putin, putin i se va cere.

Mi-e frica ca o sa fiu mustrat. Mi-a dat si mie un talant, nu mai mult, si Mantuitorul are sa ma mustre asa: „Un talant ti-am dat si l-ai ingropat. Daca dadeai la altii, aveai si tu”. Asa, cand vad ca vine cineva amarat, trebuie sa caut sa-i dau un cuvant bun. Daca nu cunosc, ii spun ca nu cunosc, dar ce cunosc, ii spun. Şi cand vin la mine, eu ii indrum sa mearga la biserica.

Pocainta aduce pace

Au venit niste oameni, loviti de ispite si greutati, si au zis ca se simt ca in iad. Si eu i-am intrebat: „Da’ nu va suparati, de cand nu v-ati marturisit?“. Aveau vreo cinci, sase ani de cand nu s-au marturisit. Şi le-am zis: “Aveti dreptul sa simtiti iadul de aici“. Şi i-am trimis la marturisit, iar dupa o jumatate de an au venit la mine si mi-au zis ca nu se mai simt ca in iad, se simt ca in rai.

Duhul Sfant se lasa simtit pe masura ce duce cineva viata de pocainta. Eu, daca simt ca am cugetari curate pot birui ispitele usor, si-i multa smerenie, multa cainta, multa adunare a mintii, si n-as mai vrea sa aud de veacul acesta, si doresc sa pun inceput bun, si am o minte curata, limpede, atunci sunt umbrit de Duhul Sfant. Iar daca se intampla invers (pentru ca Duhul Sfant unele dati se departeaza, ne lasa in parasire), vine duhul spurcaciunii, cu cele rele. Atunci, fii atent si intreaba constiinta: „Constiinta, spune-mi drept, daca mor acum, ma mantuiesc? Ii place lui Dumnezeu?“ Şi asa Duhul Sfant le izgoneste.

Sunt momente cand suntem cuprinsi de intuneric si sunt unele dati cand suntem cuprinsi de lumina si de pace. Dar pacea Duhului Sfant atunci o simte cineva, cand incepe a plange, a suspina si nu se mai poate opri din plans. Atunci toti diavolii fug si el are o intelegere sanatoasa si intelege totul sanatos duhovniceste. Aceste mangaieri care vin prin lacrimi le poate avea cineva numai daca duce o viata de pocainta sau are o smerenie adanca - daca as gasi un lacat sa pun la gura, mi-as gasi mantuire.

Razbuna-te cu lacrimile. Ajuta cu dragostea si cu mila

Cand vine o descurajare ori deznadejde, atunci trebuie sa facem in felul acesta: sa-i spunem asa acelui duh: „Hristos a venit pentru cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu!“ Şi, pe masura ce duc viata de pocainta, Duhul cel Sfant ma va impaciui. Dar prima data, ca sa putem simti mila lui Dumnezeu, trebuie sa unim pocainta cu smerenia. Atunci nu am dusmanie cu nimeni, nu mai vreau sa aud de nimeni, si chiar de aud de cineva, nu vreau sa aud de rautatea cuiva. Şi cand aud de bunatatea, bucuria, sporul duhovnicesc al cuiva, atunci sufletul meu se bucura, se linisteste. Iar cand vad ca unele persoane nu inteleg ce insemnatate are pacea, dragostea, smerenia, si vede sufletul meu ca toti cauta numai razbunarea: „Mi-a zis si am sa-i zic!“, atunci ma fac si eu mai mic si caut pe toate caile sa ma retrag. Pentru ca, spune un sfant parinte: „De nu voi fi eu si Dumnezeu in inima mea, nu ma mantuiesc“. Sa stiti asta, de un lucru trebuie sa ne pazim; spune un sfant parinte asa: „Daca in focul maniei tale ai omorat un suflet, din focul maniei tale se va cere acel suflet“. Trebuie sa ne pazim de aceste ispite. Sunt ispite foarte tari, grele, care apasa, mustra constiinta noastra.

In unele dati este nevoie sa mustri pe cineva, daca corespunde cu sfatul Sfintilor Parinti; dar, cel mai mult putem ajuta un suflet in alt fel.

Un parinte, egumen la un schit, dupa ce a terminat slujba, a fugit dupa mine si m-a ajuns la marginea padurii si a zis: „Stai putin sa-ti spun ceva“. Şi mi-a spus unele necazuri, cu unii frati care nu-l ascultau. Şi m-a intrebat: „Ce sa fac? Cum sa ma razbun asupra lor?“.

Şi i-am zis ca eu am gasit intr-o carte mai veche, nu stiu unde, ca spune asa: „Daca vrei sa te razbuni asupra pacatosilor, razbuna-te cu lacrimi“. Şi daca te razbuni cu lacrimi, Duhul Sfant te va ajuta. Pe masura ce te razbuni cu lacrimi, Duhul Sfant ii va mustra, fara ca tu sa-i mustri prin cuvant. Are mare insemnatate, pentru ca porunca lui Dumnezeu este din dragoste: din dragoste sa-l inveti, din dragoste sa-l ajuti pe celalalt. Nu mai este de folos cum unii parinti, in timpurile de demult, puneau la incercari mari pe unii calugari, maici. Era foarte sporita lumea pe timpul acela. Acum, in vremea noastra, e exact ca si cum te-ai duce pe front si soldatii aceia care lupta sunt raniti, au diferite rani. Şi atunci folosesti mai mult si mai mult mila. Si daca folosesti mila, atunci Duhul Sfant te va ajuta, te va impaciui, si cuvantul sfintiei voastre va avea putere. Pentru ca prin cuvantul sfintiei tale Duhul Sfant il va mustra, nu sfintia ta.

Sa treci cu vederea neajunsurile altora

Toti care au rugaciunea inimii, au lovituri mari si prin aceste lovituri cresc in smerenie, sporesc. Tot sufletul care a simtit vesnicia, nu mai boleste de necredinta. Toti care se necajesc sa-i fure somnul din „Doamne Iisuse…“, si mai ales daca ei sunt intr-o manastire si fac ascultare, Duhul Sfant le da cele mai mari daruri; la acele suflete care fac ascultare in obste si o fac ca pentru Dumnezeu, El le da mare bucurie.

Pocainta este o stare de umilinta in care noi ne intoarcem cu fata spre Dumnezeu. Cum se invata nevinovatia? A nu te razbuna si a trece cu vederea neajunsurile altora.

Lacrimile smereniei si lacrimile nebune

Cand iti arde inima de dorul de Dumnezeu si nu te mai poti opri din plans, lacrimile acelea-s de la Dumnezeu. Dar, cu toate ca sunt de la Dumnezeu, noi trebuie sa ne smerim: .„Doamne, iarta-ma ca eu sunt pacatos, eu nu sunt vrednic…” Duhul Sfant mangaie sufletul cand acesta plange in rugaciune. Cand Duhul cel Sfant atinge inima cuiva, nu se mai poate opri din plans si este un plans mangaietor. Daca il ai adeseori, Duhul Sfant iti curata inima si vei putea spori. Asa Duhul Sfant iti va desavarsi smerenia si atunci, chiar de te va lauda toata lumea, nu vei avea nevoie de lauda nimanui. In timpul acelui plans, nu mai vrei sa te intalnesti cu nimeni ca sa-ti spuna ceva din veacul acesta inselator.

Sunt uneori si bucurii si lacrimi nebune. Acelea il fac pe om sa se socoteasca ca este cineva. Numai lacrimile care se varsa din inima, din smerenie, din cainta cuiva, care se crede pe sine cel mai mic si cu tot felul de lipsuri, sarac, si pe toti ii vede mai buni, si de toti ii este mila, si-i arde inima lui de dorul de Dumnezeu, numai acestea sunt de la Duhul Sfant salasluit in inima.

Foarte multa lume se inseala prin duhurile acestea – prin parerea ca el este mai bun ca altii. Cat timp te lupti cu aceste ganduri (cum ca esti mai bun) vei lua cununa. Stii cand este caderea? Cand te-ai invoit cu ele, cand le-ai acceptat ca fiind adevarate, reale, cand le crezi.

Somnul calugarului sa nu fie gramada

Cand este bine sa fac canonul?

Canonul foarte mult ajuta dupa miezul noptii. Daca la biserica este slujba, utrenie sau priveghere, si eu fac canon in timpul acela, am pierdut. Si daca dorm, mai tare am pierdut. Asa-i complet: daca stau la utrenie, si de la utrenie ma duc la chilie, si intre doisprezece si patru dimineata ma nevoiesc. Pe urma, daca vad ca vine somnul, si nu mai pot, este bine sa ma culc, ca sa se odihneasca cat de putin mintea, pentru ca sa pot judeca si sa pot face si ascultare.

Cel care are somnul cu intrerupere, acela sporeste repede. Cat timp somnu-i tot gramada, nu poate spori calugarul. Daca somnu-i gramada, ma trezesc ca mirean. Daca somnu-i impartit, ma scol ca si un calugar.

Daca te-ai culcat si in zece-douazeci de minute te-ai trezit, este ispita. Nu ingerul lui Dumnezeu te-a trezit, ci diavolul, ca sa te tulburi.

Cat timp ii cineva bolnav cu nervii si are o stare nelinistita, la acea persoana trebuie mai mult pogoramant. Trebuie sa aiba liniste, nu mai trebuie fortare prea mare; este o vatamare a mintii. Candva a privegheat si a depasit masura. Daca cineva si-a facut o masura de priveghere, si-l auzi ca n-a dormit doua nopti la rand – asta-i ispita. Daca ti-ai facut o masura de priveghere, si vezi ca mintea nu mai judeca bine – nu mai poti deosebi binele de rau – atunci trebuie sa te culci, sa te odihnesti.

Sa avem mila de toti, chiar si de eretici

Duhul cel Sfant in multe feluri il trezeste pe suflet. Sunt unele vedenii sau visuri care se repeta si de trei ori pe noapte, dar si diavolul poate sa faca treaba asta. Sau cand te rogi la Dumnezeu sa-ti descopere ceva, atunci Duhul Sfant iti poate descoperi. Si ceea ce vezi prima oara vezi si a doua oara si a treia oara la fel, si atunci ai lacrimi de umilinta si multa smerenie.

Niciodata de cand ma stiu calugar si nici acum, nu am avut curajul sa-i cer si nu i-am cerut lui Dumnezeu nimic! Sporul nostru este asa: toti care s-au trezit cu sufletul, n-au altceva de facut decat sa planga, si numai prin plans vom capata mila lui Dumnezeu. Alta cale nu mai este, caci omul cand plange si suspina din inima, atunci toate duhurile, toate ispitele se retrag, si atunci are o minte care intelege sanatos. Dar cat timp sunt impietrit, nu pot deosebi binele de rau. Foarte mult ajuta lacrimile care ies din inima cu multa smerenie, cu multa cainta.

Un sfant parinte spune asa: „Striga la Dumnezeu prin fapte bune“. Iar cand vezi ca nu poti face nicio fapta buna, foarte mult ajuta sa inmultim smerenia. Sa vedem pe toti mai buni, sa avem mila de toti, chiar si de eretici. Sa ne rugam la Dumnezeu: „Doamne, lumineaza-le mintea, sa se intoarca la Adevar“, pentru ca Duhul Sfant si pe ei ii va primi, daca se vor smeri. Ei au patima asta: se incred in ei, nu in Dumnezeu, si n-au evlavie la sfinti.

Duhul cel Sfant s-a salasluit in inimile tuturor mucenicilor care au cautat sa biruie patimile trupesti si sufletesti si sa slujeasca Bunului Dumnezeu. Iar sectele si chiar credinciosii care se incred in ei insisi, sau se cred ceva, sau cred ca sunt mai buni ca altii, sunt de plans. Doamne, fereste!

Un sfant avea o smochina si se ruga plangand: „Doamne, nu ma lasa, ca ma lupta gandul sa mananc smochina aceea” – el se lupta ca sa poata birui acel gand. Bunul Dumnezeu celor ce se lupta cu acele mici, le va da puteri sa se lupte si cu cele mari. Cei care nu se pazesc de cele mici, fara sa vrea cad in cele mari.

Foarte mult ajuta marturisirea si cainta.

Pentru sectari este bine sa ne rugam, dar nu la Sfanta Liturghie. Rugaciunea pentru aproapele este ca o milostenie duhovniceasca.

Ras si gluma sau asprime?

Cum se tanguieste inima dupa Dumnezeu?

Daca ai simtit inima – si numai asa o poti simti: daca duci o viata de pocainta si-ti pare rau – doresti mantuirea. Atunci Duhul Sfant te indeamna sa zici „Doamne Iisuse…“, si asculti cu urechea sufletului si-l pui pe gand, care iese din inima, sa zica „Doamne Iisuse…“. Atunci vei capata rugaciunea asta a inimii.

Daca rad si glumesc, pierd! Sa fiu aspru cu mine, sa ma inchid.

Calea de mijloc. Unele dati, mai bine sa pierd, numai sa nu jignesc pe aproapele. Dar nici prea multa gluma, pentru ca atunci pierd in partea cealalta”.

(Parintele Proclu Nicau, “Lupta pentru smerenie si pocainta”, Editura Agaton, Fagaras, 2010)

A doua parte dintr-o filmare realizata cu Parintele Proclu, pustnicul din Neamt, de catre un frate duhovnicesc in luna septembrie 2007. Prima parte – aici. Un al treilea “episod” – aici. Alte inregistari video cu parintele Proclu AICI.

(…) Sa va paziti a nu va dezbraca [vrajmasul] de dragostea care aveti intre dumneavoastra. Si a va ierta mai des si a zice cate o rugaciune ca Duhul Sfant sa izgoneasca acele duhuri. Dar sa stiti ca toti diavolii din iad au iesit pe fata pamantului. Unde-s doi-trei crestini da navala si atata-i vrajeste vrajmasul pe crestini ca… – uite ceva: pentru ca suntem crestini foarte slabi, nu mai suntem crestini cum eram candva… Suntem neputinciosi si noi numai atata putem sa ne descurcam, daca avem smerenie; si cat pot – asa invat pe toti cum m-a invatat un parinte – cand m-oi duce la o biserica sa pui in minte ca toti is mai buni in biserica aceea [decat mine] si eu sa zic si-n gand cate o rugaciune asa mica: „Doamne, primeste-ma si pe mine in pocainta!“, si a-i vedea pe toti mai buni si a zice o rugaciune-n gand, si a asculta Sfanta Liturghie si a pleca cu liniste si Duhul Sfant nu ma va lasa in parasire. Iar daca ma duc in biserica si incep a cantari si ma uit in jos la celalalt… pot pica in cap, da’ nu cu capul, cu mintea pot pica, si Duhul Sfant ma lasa-n parasire si atunci vin necazurile.

Dar atata va spun: cat putem, a nu ne lasa de rugaciune si a-mi pastra credinta sanatoasa. Asa… Si cand m-oi pune la rugaciune sa n-am nimica cu nimeni. Daca are altul – treaba lui! Sa n-am eu. Asa… Si, cat pot, a nu plati rau pentru rau. Si cand m-oi pune la rugaciune sa ma rog pentru toti care mi-au spus sa ii pomenesc la rugaciune. Si bunul Dumnezeu nu ne va lasa in parasire.

Dar, atata va spun: fericesc foarte mult pe crestinii care spun ca au duhovnic si, daca au duhovnic, cred la bunul Dumnezeu ca vor capata mantuire, ca prin acest duhovnic se poate sa ne putem marturisi. Ca oameni, gresim, si prin marturisire ne usuram si bunul Dumnezeu nu ne va lasa daca avem smerenie.

Si eu atata va spun, ca se apropie acele zile de pe urma. Anii durerilor s-au inceput. Ii mare nenorocire amu. Cine s-a trezit n-are altceva [de facut] decat sa planga. Dar sa nu planga ce-i aicea, [ci] ce ma asteapta dincolo, nu aici. Aicea trece: cu bune, cu rele se trece viata. Fara sa vrem, ne trezim la capatul drumului. Si ca ieri imi spunea cineva: „Mai, baiatule, ce faci?“. N-o trecut mult timp: „Mosule, ce mai faci?” Da’ eu stiu? Ma crezi, nici n-am avut cand creste. Da’ nu vezi? Doua palme jumate – nu-s mai mult. Pai, da… S-amu, telegrama cand am primit-o – mai am o telegrama si gata, si gata, ati scapat de mine.

Dar atata va spun, [ca] are mare insemnatate. Viata noastra este asa: pe unii ii asteapta bucuria la capatul drumului si pe altii, mahnirea, scarba. Si noi… Ca sa spun, a venit cineva cu copii, ca sa-i binecuvantez. Si era o copila mica, de vreo cinci ani. Plangea. Si erau si ma-sa si mai multe credincioase aicea. Plangea. Zicea: „Mama, unde-s fratii mei, unde-s surorile mele?” Alta femeie: “Da-i pace, taci din gura!” Da’ alta zice: “Taci din gura, ca uite ceva: ma-ta i-o zvarlit afara. Nu-i mai are“. Si ca spun asa: [am] cea mai mare durere pentru aceste persoane care au avorturi. Dar nu trebuie sa se descurajeze, trebuie pocainta si parere de rau si a nu adormi cu gandul in alta parte. Si a ne ruga la bunul Dumnezeu, prin pocainta, prin smerenie, prin marturisire – bunul Dumnezeu nu ne va lasa, dar trebuie multa smerenie.

Eu am observat lucrul aista - spui de mine – ca daca ma rog cu smerenie, [rugaciunea smerita] grabeste puterea sfanta. Si daca nu ma smeresc, n-am smerenie indeajuns, ispitele dau navala. Si uite-asa… Si am observat asa: orice se intampla cu mine sa nu zic: din cauza cutaruia. Trebuie sa zic asa: pentru pacatele mele. Si daca zic „pentru pacatele mele” si ma smeresc si ma rog din toata inima, bunul Dumnezeu va randui sa faca vreme buna…

(aici – a treia parte)

Vedeti si:

• “Multa demonizare exista astazi in lume…”
• Vindecarea demonizatului din Gadara si CUM NE SECERA AZI DIAVOLUL
• Meditatie “obscurantista”, adica… ortodoxa despre demoni si lupta impotriva lor

- P. Proclu:  .. cât pot, să nu-mi pierd pacea din suflet.

- R: Şi putem noi, iertaţi-ne părinte, să nu ne-o pierdem, în momentul în care sunt atâtea presiuni, probleme cu serviciul, probleme sociale. Iată acum, umblă un duh, aşa, de tulburare, privind faptul că există o lege care impune scoaterea unor paşapoarte numite biometrice – care amprentează omul, îi măsoară trăsăturile feţei şi aşa mai departe – considerate, chiar şi de părintele Iustin, ca fiind precursoare ale acelui… ale semnului fiarei, ale cipului care se va pune ori pe mâna dreaptă, ori pe frunte. Cum vedeţi cuvioşia voastră acest punct de vedere, e un semn al vremurilor de pe urmă?

P. Proclu: Doamne, fereşte! Eu atâta … Ii nevoie de rugăciune. Dacă lumea va birui duşmănia, Dumnezeu va face o minune şi aiestea n-a să grăbească, a să mai întârzie.

Ştii de ce au apărut aiestea? Pentru că n-avem ochi să ne vedem unii cu alţii. Că aşa spune Mântuitorul: vă urâţi, şi Eu vă urăsc, vă iubiţi, şi Eu vă iubesc. Că Dumnezeu e iubitor de oameni. Că spune aşa: nu vrea moartea păcătosului, întoarnă-se şi să fie viu. E nevoie să ajungem la o iertare. Nu vezi, dacă într-o familie sunt patru, cinci, şase… n-au ochi să se vadă unul cu altul! Nu mai zic de celălalt, străin. Ştii de ce? Că nu ne mărturisim din smerenie, să recunosc că am supărat pe bunul Dumnezeu. Fiecare aşa ar trebui, să nu înşele pe celălalt, fiecare să lupte pentru dreptul lui, nu… vra să zică eu vreau să iau dreptul meu şi îl iau şi pe al lui. Se supără Dumnezeu pentru treburile aiestea. Trebuie să fim aşa, cu milă.

Şi preoţii … a venit odată un părinte, un călugăr – nu amu, de vreo doi ani a venit – a zis aşa: au zis Preaînaltul şi duhovnicul şi stareţul, au spus să mă pregătesc să mă facă preot şi duhovnic şi a zis: ce zici, să mă fac sau nu? Ce părere îţi dai? Eu am spus: eu nu trebuie să mă bag în treburile bisericeşti, nici politiceşti, eu trebuie să-mi plâng păcatele mele. Dar fiindcă ai venit până aici, aşa i-am spus, uite ceva, uite cum: dacă doreşti şi vrei să te faci preot şi duhovnic, aşa să te faci: dacă iubeşti să te faci mucenic. Şi dacă te faci preot şi nu doreşti să te faci mucenic, să nu te faci preot. Că mai bine un dascăl în rai, decât un preot în iad.

R: Poate un creştin al zilelor noastre să se mântuiască locuind în oraş, în mijlocul atâtor curse şi ispite? Sau ar fi musai să se retragă undeva, poate nu în pustie, dar într-o zonă de munte, într-o zonă aproape de mănăstire, sau mă rog, poate chiar în mănăstire?

P. Proclu: Uite ceva: Nu toţi reuşesc între cei mulţi. Adică pentru unii care sunt mai slabi îi bun să se retragă ca să poată avea îndemânare să poată scăpa de tot ce-l înconjoară pe el. Că uite cum îi: dacă ai îndemânare de luptă, adică o luptă contra duhurilor. Adică cum îi? Să poţi face metanii, rugăciuni, să mă pot scula noaptea la rugăciune, să n-am nimic cu nimeni, să n-am duşmănie pe nimeni, să pot sluji lui Dumnezeu.

Că unii au să se mântuiască şi prin oraşe, dar mai puţini. Ca să spun, trebuie a trăi în…. ca să câştigi mântuirea între cei mulţi, trebuie o minte trează, cu frică de Dumnezeu, aşa …

R: Dar se poate şi în lume.

P. Proclu: Da, poate. Dar e totul dacă te poţi descurca. Dacă te poţi descurca. Ai duhovnic, te duci la mărturisit şi să nu am nimic cu nimeni. Adică să n-am răutate pe nimeni şi să doresc mântuirea tuturor.

Dar, [în] momentul de faţă îi nevoie a se ruga călugării şi preoţii şi maicile şi creştinii care au sporit în nevoinţă, a ne ruga ca bunul Dumnezeu să-i lumineze pe cei mari să poată descurca ei, că ei pot menţine pacea, liniştea. Că dacă Duhul Sfânt îi va lumina şi pe ei, şi pe creştini să devină în pace, fără tulburare, atunci Duhul Sfânt va potoli furtuna care apare.

- R: Aş vrea să vă rog, câteva cuvinte de folos pentru cei care cred că sfârşitul lumii se va întâmpla poate în această generaţie, care cred că e începutul sfârşitului, ca să zic aşa.

- P. Proclu: Uite ceva … Eu amu fac în felul ista: nu mă mai rog la Dumnezeu să-mi descopere sfârşitul lumii, eu amu mă rog pentru sfârşitul meu. Că Dumnezeu nu mă întreabă de sfârşitul lumii. Că uite cum îi, sfârşitul lumii… pe-aicea noi putem fără să-mi spună nimeni. Când vom vedea că-n toată casa-i tulburare, n-au ochi să se vadă unul cu altul, vai de mine şi de mine!

A venit cineva, amu un an ori doi ani, nu ştiu când, s-or luat la sfadă, o familie … poate aţi auzit mai bine ca mine. Ce-a făcut? A văzut atâta tulburare unul care avea diavoli mai mulţi, că n-am cum să zic altfel, s-o enervat şi a luat un ciocan, era aproape de ciocan, a dat câte un ciocan la fiecare în cap. Şi când a văzut că nu mai mişcă nici unul, chiar c-a murit, s-a omorât şi el pe el, singur. Aşa face diavolul la sfârşitul lumii.

Că să ştiţi asta: Doamne, fereşte, dacă noi suntem slabi de credinţă şi noi nu biruim vrajba, tulburarea, aşa se va întâmpla. Vai de mine şi de mine! Se va întâmpla o nenorocire. Şi nu numai pentru noi, chiar şi pentru cei mari. Şi cei mari au putere de a potoli, nu cu ambiţii, a apela la rugăciune, adică a ne împăca, a lăsa duşmănia, a ne duce la biserică şi bunul Dumnezeu face minune de a să fim toţi fericiţi.

Iar dacă nu se potoleşte, aşa trebuie, preoţii, duhovnicii, toţi suntem [datori] a ne ierta, a nu ne mai duşmăni.

***

• Sf. Chiril al Ierusalimului: “Ura de frati face loc lui Antihrist”:

Totusi noi cautam un semn al venirii Domnului, propriu noua. Noi, care facem parte din Biserica, cautam un semn bisericesc. Mântuitorul spune: „Atunci multi se vor sminti, se vor vinde unii pe altii si se vor urî unii pe altii“ (Matei 24, 10). Sa nu te tulburi daca vei auzi ca merg pâna la varsarea sângelui episcopi împotriva episcopilor, clerici împotriva clericilor si popoare împotriva popoarelor. Lucrul acesta a fost scris mai dinainte. Nu te uita la cele ce se petrec acum, ci la cele scrise! Nu trebuie sa pieri si tu daca pier eu, dascalul tau! Se poate ca ucenicul sa fie mai bun decât dascalul si sa fie întâiul cel ce vine cel din urma (Matei 20, 16), pentru ca Domnul îi primeste si pe cei care au venit în ceasul al unsprezecelea (Matei 20, 6-9). Daca între apostoli a fost vânzare, te mai miri daca între episcopi este ura de frati? Semnul acesta nu priveste numai pe conducatori, ci si popoarele, într-adevar. Domnul zice: „Din pricina înmultirii faradelegii dragostea multora se va raci“ (Matei 24, 12).

Se va lauda oare cineva din cei de fata ca are prietenie nefatarnica fata de aproapele? Oare nu adeseori buzele saruta, fata surâde, ochii sunt aparent voiosi, iar inima mestesugeste viclesug si faureste rele în timp ce vorbeste cu pace (Psalmul 27, 4)? (…) Prin urmare, ura de frati face loc lui Antihrist. Diavolul pregateste mai dinainte dezbinarile dintre popoare, ca sa fie bine primit cel care vine. Sa dea Dumnezeu ca nici unul dintre cei de aici si nici vreun alt rob al lui Hristos din alta parte sa nu alerge la dusman”.

Legaturi:

• CUVANTUL PARINTELUI PUSTNIC PROCLU despre ispitele grele ale lumii si ale Bisericii de astazi… CUM VA FI SFARSITUL LUMII SI CE AVEM NOI DE FACUT? “Fara sfatul duhovnicului sa nu faca niciun pas, ca ne putem duce in prapastie!”
• Parintele Proclu ne invata smerenia si mila
• Parintele Proclu: MANTUIREA SAU SFARSITUL LUMII STAU (SI) IN VOINTA NOASTRA!
• Parintele Proclu: “Anii durerilor au inceput”
• Cat iubeste Dumnezeu smerenia…
• P. Proclu: Toti diavolii din iad au iesit pe fata pamantului
• P. Proclu: “Ii place lui Dumnezeu cum traiesc?”
• “Conştiinţă, spune drept, dacă mor amu, mă mântuiesc sau nu?”
• Parintele Proclu: “Crestinii au ajuns de plans”

*

• Testamentul Patriarhului sarb Pavle: “SA FIM OAMENI CHIAR IN VREMURI INUMANE!”
• Sfantul Cosma Etolul: SA NU AFURISITI PE NIMENI!
• Sf. Ioan de Kronstadt despre rautatea celor care otravesc Biserica cu ponegriri si osandiri
• Cuviosul Paisie Aghioritul despre cei care tulbura Biserica cu atitudini extreme, sub pretextele “dreptatii”
• “NU SE CADEA CA SI TU SA AI MILA DE CEL IMPREUNA-SLUGA CU TINE?”
• “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!”
• “Cerule! Ce se intampla cu oamenii?…” - PUR SI SIMPLU ACTUAL!
• DESPRE “SECTARISMUL ORTODOX” SI INSELAREA “DREPTILOR” HIPERCRITICISTI. Pur si simplu actual (III)
• CUVIOSUL SERAPHIM ROSE IN “JUNGLA ZELOTISMULUI”
• SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL ACTUAL: “Smintelile dintre noi sunt armele cele mai puternice pe care le dam vrajmasilor ca sa ne lupte pe noi”
• SFANTUL IOAN IACOB: “Pe cei slabi sa-i intarim, iar pe cei vicleni sa-i ocolim”
• DUREREA CEA MAI MARE A PARINTILOR NOSTRI: DEZBINAREA DINTRE FRATI!
• UNDE MAI ESTE UNITATEA DUHULUI INTRE NOI?
• SE POATE O DEFINITIE MAI… DESAVARSITA DECAT ACEASTA PENTRU CEEA CE NE ESTE DAT SA TRAIM ACUM?
• Preot Sever Negrescu: ORI DE CATE ORI NE INCEARCA MINCIUNA
• IN CATE FELURI NE PUTEM LEPADA DE HRISTOS

*

• SA INCEPEM SA NE PREGATIM… CUM SI PENTRU CE?
• PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA!
• Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR
• Monahul Moise Aghioritul despre sensul preocuparii cu semnele vremurilor: DE LA SPECULATII SI PANICA LA CERCETAREA LAUNTRICA SI PREGATIREA PRIN CAINTA
• CUM NE PREGATIM PENTRU CE VA URMA? POCAINTA, ASTAZI – INTRE “MUCENICIA VIRTUALA” SI INVATATURILE SFINTILOR
• Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?
• Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?
• Sa ne reamintim duhul adevaratei marturisiri si care trebuie sa ne fie cautarea primordiala – PARINTELE ARSENIE MUSCALU (VIDEO)

“Amu, trebuie asa: dat la aparat ce am vorbit eu. Ai inteles?”

ASCULTATI CONVORBIREA:
NOTA: Asa cum am mai spus, oricat s-ar zbate si s-ar osteni unii si altii intru batjocura, insulte, can-can urat mirositor si aruncare de petarde diversioniste, orice om cu adevarat credincios are incredere ca, pana la urma, chiar daca in aceasta lume minciuna ar parea oarecand biruitoare, la Dumnezeu intotdeauna adevarul va iesi ca untdelemnul la suprafata. Numai cineva lipsit COMPLET de frica lui Dumnezeu sau orbit in intregime de cel-rau poate sa-si inchipuie ca minciuna ar avea picioare… lungi sau ca poate sa treaca si in vesnicie, la Judecatorul cel nemitarnic, drept invingatoare. Cel credincios stie ca, desi Hristos este ridiculizat diabolic, batut fara mila si scuipat in aceasta lume pentru ca a stricat socotelile arhiereilor, fariseilor si carturarilor fatarnici, desi este chiar ridicat pe Cruce si omorat, tot El are, pentru vesnicie, ultimul Cuvant.

Si, asa cum am mai aratat, fata de toata masinaria razbunatoare a murdariilor, care deja s-a pus din nou in miscare, nu avem decat aceste raspunsuri:

„Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfant” (Romani 9, 1).

“Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera”. (Galateni 6,7)

“Că înfricoşat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu” (Evrei 10, 31)

Si, asa cum avertiza parintele Sofian:

“în această viată putem însela pe altii, ne putem însela pe noi însine, dar nu vom putea însela Dreapta Judecată a lui Dumnezeu“.

*

“Noi trebuie sa ne rugam: Doamne, fie voia Ta, ai mila de soarta noastra!”

Amestecuşul ăsta este un semn periculos

“- Se tot vorbeste, se aude, si  sunt semne, sunt stiri, ca ar putea sa inceapa un razboi care ar putea sa fie ultimul, cel mare. Ce sa facem in situatia asta, daca ingaduie Dumnezeu? Ce se alege de noi si cum trebuie sa ne pregatim?

- Asa ar trebui: capii sa trimita pe catolici la catolici, sectarii la sectari, ortodocsii la ortodocsi, si atuncea se va potoli urgia care trebuie sa vina.

Si ma tem, si iara ma tem sa nu fie mai rau ca [si] cu Ceausescu.

- Cam incepe sa fie deja.

- Si cum este? Trebuie dusi, sa nu-i mai cheme [pe altii de] alta credinta, gramada aicea.

- Asta nu mai tine de noi, este peste puterile noastre.

- Da, asa este, ca-i peste puterile noastre.

- Dar ce sa faca oamenii?

- Noi trebuie sa ne rugam: Doamne, fie voia Ta, Doamne ai mila de soarta noastra!

Ca uite cum ii: s-ar putea, cand vine o ispita cuiva asupra cuiva, ori vrai ori nu vrai, ma simt incurcat in ite; ai vazut mustele cum se incurca in casa paianjenului... Asa si cei mari, s-ar putea sa se-ncurce; si daca ei ar lua-o de la inceput, scapa si cei mari, scapa si cei mici. Si iti spui clar, adevarul: intai ii doare capul pe cei mari, si pe urma ne doare si pe noi. Amu` toti suntem intr-o oala. Si toti care vor avea credinta, [trebuie] sa ne rugam la bunul Dumnezeu. Si noi crestinii avem datoria sa ne rugam si pentru conducatori, ca Duhul Sfant sa le lumineze mintea, sa ne poata apara, ca ei ar putea intr-o masura. Ar putea… daca vreau [vor].

Ca, adica cum ii? Nu numai ortodocsii, si celelalte limbi, si celelalte credinte… Trebuie a nu ne razbuna, a ne ruga unii pentru altii. Crestinii au datoria sa se roage mai mult, caci crestinii au adevarul in mana. Sfintii se fac sfinti numai in Biserica Ortodoxa. Si is multi care nu au evlavie la sfinti; si daca n-au evlavie, trebuie sa ne rugam: “Doamne lumineaza-le mintea, intoarna-i cu mila asupra Bisericii”... Pentru ca amestecusul ista e un semn periculos.

Parintele Iustin e tras din toate partile!

Eu va spun inca ceva: vin unii… ca de-asta, sunt de vreo doi ani de cand ma necajesc si nu pot reusi de fel. Cum sa spun, vin, cer cuvant de folos, si pe langa cuvantul de folos, vad ca apare altceva. Si-am vazut unele persoane – nu zic ca n-am vorbit, am vorbit – ce m-au intrebat si am raspuns; dar am vazut si le-am spus asa la unele persoane: asa trebuie sa vorbesti: daca am vorbit rau, rau am vorbit, daca am vorbit bine, bine am vorbit.

Pentru ca ei, cum sa spun, le infloresc, ii pune si coada, o face mai mare, ii mai pune si niste coarne. Ii spun: de ce ai schimbat cuvintele? Si rupe din gura ca eu am zis. Si daca vad asa… Si-i spun: “mai, omule, eu n-am zis asa“. Si atunci, pentru treaba asta, nu mai primesc [oameni] si sora mea mi-a spus sa nu mai primesc.

Si am spus la multi: ma rog la bunul Dumnezeu sa nu ajung ca Parintele Iustin. Ca am vazut la parintele Iustin: el e tras din toate partile! Si care nu poate, il poate ponegri. Adica il infloreste imprejurul lui, ca sa poata pica in groapa.

Treburile merg tot sucite, si-amu`, fiindca se fac treburi de-aiestea, ma pazesc a nu judeca, si asa vreau, cat pot, sa ma rog pentru el, dar… felul cum o incurcat-o itele…. nu stiu cine l-a pus de-a facut niste treburi… sucite. Prima data… vai de mine! E tras din toate partile. Si daca el ar vrea sa plece intr-o parte, il poate ataca usor. Is mai multe persoane… Se mananca, aiestia cu ceia, ceia cu ceia… Dumnezeu sa inteleaga! Dar felul cum am observat nu mai e bun… Doamne fereste! Doamne fereste!

“Lupul la oi!”

- Acuma ei fac caz de problema asta cu cipurile, cu actele cu cip. Ca de la 1 ianuarie anul viitor or sa inceapa sa bage buletine cu cip pentru toti. Si acuma au facut o noua campanie din asta: “Nu primiti actele cu cip! Nu primiti actele cu cip! Buletinele cu cip! Ca-i lepadare, ca-i cadere din har, ca nu va mai mantuiti”. Cam asta-i mesajul. Si-l pun inainte pe Parintele Iustin, primul, si apoi zic “si altii, stalpii ortodoxiei, marii duhovnici”. Va pun si pe Sfintia Voastra…

- … sa trag la kil

- … c-ati fi zis anul trecut nu stiu ce, tot in sensul asta, si ei trag totul intr-o directie… nu ca ar fi bune, bineinteles ca nu sunt bune, dar ei trag oamenii intr-o directie, si zic oamenilor sa iasa din sistem, zic ei, sa plece de sub stat, din societate. Sa traiasca, cum ar veni, ilegal. Asta-i metoda, asta-i solutia pe care o vad ei, ca cipurile sunt deja…

- Nu, nu-i bun! Si… eu is de parere ca daca baga in corp, nu-i bun.

- Si pana acolo?

- Pana acolo trebe asa: spunea un parinte, era o poveste. Un cioban avea multe oi ale oamenilor. Si daca avea oile, ciobanul pleca la pascut. Si o facut o gluma. S-a suit intr-un copac si o strigat: “Lupul la oi!” Asa. Si atuncea, ce sa vezi! Daca o strigat asa, lumea s-a dus cu ciomege ca sa nu atace oile. Si o fost minciuna. Si pana la urma, mai tarziu, o fost adevarat. A venit si lupul. Si lumea n-a mai sarit. Asa se intampla si amu`.

Si pana la urma nu-i bun… partidele astea…

- “Taberele”?

- “Taberele” astea. Nu, ni[mi]ca, nu, n-au semne bune. Eu atata va spun: cel mai inalt [e] cine asculta si de biserica si de conducere. Parintele Cleopa asa a spus. Asa a spus Parintele Cleopa, sa ne supunem Statului pana la ultima despartire. Si daca atuncea… sa pastrez credinta mea. Daca ma desparte de Dumnezeu. Daca nu ma desparte de Dumnezeu n-am voie sa ma supar pe nimica. Ca uite cum e: asa lucreaza Duhul Sfant la crestini: trebuie sa ascultam a nu ne razboi – eu si cu tine si cu acela, noi avem aparte. Nu, ca sa spun… adica Duhul Sfant asa lucreaza, daca noi avem smerenie si trebuie sa ascult, si daca conducerea gaseste o metoda, ori poate ingaduit de Dumnezeu, atuncea noi trebuie sa ne rugam pentru conducatori, sa-i lumineze Duhul Sfant si cu cat ne rugam, Duhul Sfant va lumina mintea lor, ca sa spuna asa: adevarul e aicea, cum spun amu`: cei mici sa respecte pe cei mari. Iar cei mari sa aiba mila de cei mici.

Si io spui ceva de mine: cat am pus in minte sa-mi apar viata mea, sa spui adevarul, sa-i spui omului adevarul, da ori nu, si daca el nu vrea sa recunoasca, sa stau cu gura inchisa si sa ma rog: Doamne, fie voia Ta!

Si de cate ori am dat vina pe mine, am avut multa pace. Si, pana la urma, sa cautam a nu ne razbuna. Ca sa spun asa... Ca daca noi nu ascultam de conducere inseamna ca trebuie sa ascultam de alta tara, sau de altcineva.

Plecarea in munti - “o jucarie de copii”. Sfarsitul lumii nu se va anunta prin ‘aparate’.

- Nu, ei spun ca si cum am iesi total din lume…. Sa se duca oamenii in paduri, in pesteri, in locuri izolate…

- Uite, ca sa spun, este cu adevarat, au trecut si pe aicea unele persoane… dar nu da rezultat. Stii de ce? Atuncea da rezultat, daca ai act, ai autorizatie de la conducere, da, poti sa stai si in varful Ceahlaului!

- Pai nu, nu, ei spun fara acte, tocmai ca sa nu… fara nici un act.

- Nu, nu, nu ni[mi]ca! Eu le-am spus la multi: asta e o jucarie de copii.

- Dar unii o iau in serios, si oameni seriosi si preoti chiar si credinciosi zic ca asta e, e sfarsitul lumii acuma si trebuie toti sa plecam…

- Stii cand e sfarsitul lumii? Bunul Dumnezeu nu mai da prin “aparate”, prin ziare, sfarsitul lumii. E fara veste! Adica cum ii? Ca vor veni unii si vor zice ca Hristos e in cutare cetate ori in cutare pustie, ori in camari ascunse… E inselaciune! Saraca lume! E un amestecus… Nu mai stii…

Auzi? Numa` atata poti sa fii in pace: daca ai citit pe Sfintii Parinti si Sfanta Scriptura atuncea nu te mai doare capul [de] ce spun altii.

“Interesul poarta fesul”

- Asa. Si asta vroiam sa va intreb, ca ziceti sa nu raspundem cu rau, dar ce te faci cu astia vicleni, care ii insala pe oameni, care le arunca tot felul de bombe din astea ca sa-i sperie si sa-i insele si sa-i duca in prapastii, si sa le spuna sa nu-si mai dea copiii la scoala, sa nu-si mai lase copiii sa se trateze medical daca or sa fie actele cu cip, sa nu mai aiba serviciu, si asa mai departe.

- Nu, se face intre… rupere mare…

- Aicea sa spuna si sfintia voastra un cuvant ca sa stie si lumea care e pozitia parintelui Proclu.

- Eu, uite ceva… felul cum l-or sfaramat pe parintele Iustin… El, parintele Iustin nu era asa… Si totodata, is mai multe persoane… si  el e tras ca o opinca scurta de toti… Unii intr-un fel, altii in alt fel.

- Am zis si noi asta, si cand am spus asta, ei au zis ca “voi huliti pe parintele Iustin, cum puteti sa spuneti asa ceva, ca nu se poate sa i se faca parintelui Iustin asa ceva, ca el e sfant, ca nu se poate…“

- Uite ceva, se poate! M-am folosit de Parintele Cleopa Ilie, care a plecat la vesnicie, si se strangeau imprejurul lui mai multi ucenici pentru interes. Ca sa zica ca o fost si el ucenicul lui. Si Parintele Cleopa a spus asa:

“Mai frate, de ce dati navala ca sa fiti ucenicii mei? Ca pe mine poti sa ma vezi ca sfant azi, si poti sa ma vezi peste cateva minute ca pe un drac”,

ca se poate, ca Dumnezeu daca vrea sa smereasca pe cineva, sa ingaduie asupra lui napaste, necazuri, si atuncea… Noi suntem in mana lui Dumnezeu, si El o vrut asa... Ca daca vrea sa fie ucenic – sa asculte de staret, sa nu faca voia lor, sa ajute, sa fie cu frica de Dumnezeu.

Dar… ca sa spun, odata Parintele Cleopa, cand s-o sculat de la masa i-o lasat sa mai steie pe calugari oleaca, acolo, la masa si o pus un parinte batran sa zica asa: iertati-ma parintilor, ca Parintele Cleopa mi-o dat ascultare sa va spun asa: interesul poarta fesul, asa, (si atuncea)… ca parintele Cleopa n-o vrut sa-i jigneasca, si i-o spus mare si tare [vorba cu] cu interesul, sa stie el, fara sa-i spuie cineva. Nu-i nevoie sa-i mai spui, stie el mai bine, ca poarta fesul interesul [cel care venise sa fie ucenic al parintelui Cleopa doar de ochii lumii - n.n.]. Uite asta, … dar atata spun, eu nu sunt de parerea lui Parintele Iustin si nici acei care sunt imprejurul lui, nu-s de parerea lor, nu!

Oamenii sa tina de duhovnic. Agitatia nu e buna, o fac niste oameni fara Dumnezeu; plecarea nu da rezultat: “v-a inselat cineva cu vorbele astea”

- Dar ce ziceti? Ce ziceti ca ar trebui facut acum, ce simtiti, care e pericolul acum si ce ar trebui sa facem noi ?

- Auzi, cum sa spun, eu din partea mea, nu-i pot ajuta, eu sunt simplu…

- Nu pe aceia, dar pe oameni. Ce credeti ca ar trebui facut acum, prioritatea numarul 1?

- Amu, trebuie asa: dat la “aparat” ce am vorbit eu. Ai inteles?

- Da, dar ce sa faca oamenii mai mult, pentru ce sa se pregateasca?

- Sa tie de duhovnic. Si duhovnicul trebuie… Unele persoane mai trebuie oleaca cioplite, stii?… Sa vorbeasca in asa fel pentru pace. Ca sa nu mai fie in zdruncin omenirea, ca trebuie sa-mi fac casa incolo, n-am lemne si e prea departe…  nuuuu, ni[mi]ca. Ca noi, odata, sora mea de multe ori are obiceiul ista - tare se teme ca m-a omori cineva aicea. Si eu asa o mangai: «Fii pe pace, de ce te temi, de aceea nu scapi!» Stii de ce? Ca trebuie sa pui in minte: candva trebuie sa ma prezint undeva Sus, la Judecata. Si ca sa pot reusi, cat pot sa n-am ni[mi]ca cu nimenea, unde ma duc, trebuie sa invat cum sa se ierte, sa iubim pacea, linistea, a nu ne dusmani…

Ca uite, vin altii si-mi spun ca sunt slabi in credinta si le-am spus: ca sa nu fie slabi in credinta le spun, pe scurt: a schimba cat se poate viata si a ne ruga la Bunul Dumnezeu: «Doamne, ai mila de soarta noastra! Doamne, ai mila de soarta noastra!» Si-atuncea Duhul Sfant… Suntem datori sa iertam…

Si totodata, la treburile istea de care mi-ati spus… is niste treburi, niste oameni fara de Dumnezeu. Agitarea asta nu-i buna! Nu-i bun, nu-i bun, nu-i bun, nu-i bun!

Si pana` la urma asa ar trebui spus sa vorbeasca la aparat: ca nu da rezultat. V-o inselat cineva cu vorbele astea! Adica am auzit si eu unele persoane spun ca vreau sa se mute. Dar eu am crezut  ca vreau ceva, o liniste mai mare, asa…

- Unii mai vor si asta, da…

- Dar nu-s pentru liniste! Ca daca ar fi pentru pocainta, se poate. Stiu ca parintele Cleopa a spus asa: au fost si in Bucuresti oameni care au trait ca calugarii.

“Caderea noastra va fi din mijlocul nostru”

Dar atata va spun – ca pe timpul lui Ceausescu m-or purtat pe drumuri si au zis: cine ti-o spus: caderea noastra va fi din mijlocul nostru? Am spus: niste oameni  sfinti. Si au trecut v`o cativa ani, cat m-or purtat pe drumuri si imi spunea: spune cum ii cheama, macar unul sa-i dau. Si-am spus ca nu-i voie. Nu-i voie si nu-i voie… si au mai trecut vreo doi ani si-asa s-o-ntamplat … Si tare ma tem… au fost, poate ati auzit de niste pustnici care au avut niste descoperiri nepotrivite. Si cum?

- Cei din Rarau?

- Dar nu-s in viata, sunt trecuti dincolo. Asa am auzit, ca nu i-am vazut. Stiu ca… Si amu, aiestea o zis ca caderea lor sunt din mijlocul lor. Si ei au vrut sa-i dau macar unul, care o avut descoperire, si n-am spus. Erau in viata atunci.

- Ce-au spus ei? Ca acum circula tot felul si nu stim care sunt adevarate, care nu…

- Nu stiu, dar atata va spun, eu va dau o parere, dar nu ca vreau sa dau eu sfaturi, nu!, asa, o parere: n-ar fi bine catolicii sa se duca la catolici, sectarii la sectari, musulmanii la musulmani, sa se retraga?… Sa ramana numai ortodocsii si atuncea nu va mai fi nimica, din ce se-aude…

- Dar ce ne facem, ca si daca s-ar intampla asa, ce ne facem noi, ortodocsii, cu fratii mincinosi ortodocsi? De astia cum scapam?

- Eu am spus asa catre cineva, poate-o fi avut “aparat”. Ai nostri sunt contra la ai nostri. Asta-i modelu`. Mai mult de-atata nu!

Si eu n-am nicio putere, numai atata: Doamne, ai mila de toate sufletele care vin! Si eu amu` asa sunt: mai bine a ma ruga si a nu mai da sfaturi, ca vin unii: una spui, alta face, si altfel spune la altul, dar nici el nu crede ce o spus la altul de mine. Numa` sa inmulteasca vorbele. (… neinteligibil). Dar ca sa spun – daca-i asa, ar trebui  sa nu mai primesc sa mai dau sfaturi. Stii de ce? Nu de altceva. Eu am auzit ce-am vorbit eu si nu corespunde. Si daca (e) treaba asta, nu mai dau sfaturi nimanui, gata! Am terminat! Ii gata! Stii de ce? Ca vin si oameni credinciosi, dar vin si amestecati. Si daca vin amestecati, se poate sa ma incurc, ca si parintele Iustin.

Ispita mare! Fara sfatul duhovnicului sa nu faca niciun pas!

- Ia uitati ce zic unii de la Petru Voda:

«Vedem cum multi preoti sunt robiti de erezia ereziilor, ecumenismul,  care nu incape indoiala ca le invalideaza Sfintele Taine. Mai lucreaza doar prin pogoramant, dar nu ne putem baza pe asta. Si pentru nevatamarea noastra ar fi bine sa nu mai apelam la astfel de preoti.»

- Vai de mine!

- “Sunt semne clare ca apostazia este foarte aproape, iar Biserica va dainui in catacombe, nicidecum nu va mai fi reprezentata prin oficialii de acum. Toti patriarhii ortodocsi si majoritatea episcopilor sunt pusi de sistem“.

[Pasaj din articolul "Din pricina pacatelor si a patimilor vor fi acceptate actele cu cip si pecetea finala", de pe blogul APOLOGETICUM, din 18.08.2010, n.n.]

- Asa zic ei.

- Vai de mine! Vai de mine! Ce ispita! Ispita mare! Ii gata, am terminat-o!

Bogdaproste ca ati venit, dar atata spun: [de] lucrarea de la Petru Voda vreau asa, sa nu mai aud ni[mi]ca, nu mai vreau s-aud ni[mi]ca!

- Si la oameni ce sa le spunem? Sa faca pocainta… dar cum sa se pregateasca de vremurile care vin? Cu pocainta, cu ce?

- Fara sfatul duhovnicului sa nu faca niciun pas! Ca ne putem duce in prapastie. Si nu oricare  duhovnic, [ci] care poate judeca [pe subiectele acestea, n.n.] nu [la fel] ca parintele Iustin! Ai inteles? Ca parintele Iustin a fost un om minunat, dar toti i-au batut capul si n-a mai avut cand dormi… Vai de mine! L-or sfaramat cu totul…

Daca e ingaduit de la Dumnezeu, aiestea vin din cauza pacatelor

- Cum sa spunem la oameni asta? Ca toti au in minte numai cip, cip, toata lumea despre asta discuta…

- Auzi, uite ceva, ca pentru aieste,”mergatoare”, am zis si eu, dar nu-s aiestea!

- Deci sunt inaintemergatoarele pecetluirii?

- Da! “Mergatoare”, da, asa… dar nu-s aiestea. Si totodata, uite ceva, ca daca ma forteaza sa iau cip, nu se intampla ni[mi]ca. Stii cand? Cand am bunavointa eu sa le iau si vorbesc de rau credinta! Dar daca ma pune sa fac, sa fiu supus de lege, atuncea nu raspund eu.

- Si chiar daca e pe buletinul de identitate?

- Poa` sa fie! Adica, cum sa spun? Vreau asa… Ca daca e ingaduit de la Dumnezeu, aiestea vin din cauza pacatelor: nu ne ducem la Biserica, ne invatam a ne dusmani, ne tragem la judecati, ca[u]tam fiecare sa luam viata fiecaruia. Vai de mine, suntem de plans! Doamne, fereste! Cat putem si cat ras-putem, trebuie sa… Dupa felul cum mi-a spus, nu mai are valoare de a mai da sfaturi lumii. Nu mai, ii gata.

- De ce, ca nu mai asculta?

- Toti le-nvart pe ‘cea parte… si nu-i mai bine sa tac din gura?

Antihrist, cipuri, paza mintii si pocainta. Ce (nu) o sa ma intrebe Dumnezeu?

- Se zice ca Sfintia voastra ati spus ca s-a nascut deja Antihristul. E adevarat asta?

- Da… auzi, uite ceva… Eu cu gura mea n-am putut zice ca s-o nascut  adevarat; cand ma intreaba cineva daca s-o nascut, unde s-o nascut, cati ani are? Ai vazut? Daca eu n-am auzit, zvonul lumii: “unii zic «S-o nascut!», unii: «Nu s-o nascut!»” Astea sunt judecatile lui Dumnezeu si Bunul Dumnezeu o sa m-ajute in felul ista: nu ma-ntreaba cati ani are Antihrist, ori cand s-o nascut. De ce nu ne-am pazit mintea? De ce n-am pus inceput bun? De ce nu m-am pocait? Aiestea o sa ma-ntrebe Bunul Dumnezeu, nu cand cu cip ori fara cip… nu ma-ntreaba Dumnezeu. Cat L-am iubit, cat m-am pocait, cat am facut rau, ori cat am facut bine, asta… Daca am avut mila, mila gasesc. Dar asta este o ispita mare asupra Bisericii Ortodoxe.

- Si cum o sa iesim din ea, ce facem?

- Trebuie sa ne rugam… si totodata a vorbi frumos cu aistia care vreau [vor] sa [se] retraga, si, ca sa spun, tot cu frumosul sa ne rugam unii pentru altii si Dumnezeu nu ne intreaba ca am luat cipuri sau is fara cip, nu! Depinde cum m-o prins moartea, rugandu-ma? Dar daca eu am rautate, vai, Doamne, fereste! Eu atata spun: nu intreaba pe nimenea…

Nu ma unesc la parerile lor!

Si daca-i asa, trebuie sa ma pazesc, a nu spune nici adevarul [adica a se retrage in tacere – n.n.]… A ma ruga e porunca lui Dumnezeu. Ca multi vin si imi dau cate un pomelnic si dorm pe urechea ceea, ca Proclu se roaga. Si el toata ziua hodorogeste… Si asa ar trebui sa ma rog, fara a da sfaturi. Si daca vrea sfaturi... duceti-va la Biserica, eu trebuie sa ma rog.

Si numai dupa felul cum se afla parintele Iustin, e intr-o mare incurcatura! Si eu nu-l pot ajuta… Si eu n-am fost… Mai multi m-or chemat la el, dar nu, nici la maici, nici la calugarii de acolo, ma retrag, nu… Eu am  mortul meu. Gata. Si eu, ca sa stiti ca am mortul meu, de cate ori nu plang si mintea umbla aiurea, is mort de viu! Si Dumnezeu nu ma intreaba de ce face acela asa ori celalalt… Eu atata: sunt dator a ma ruga si a avea mila de toti. Pe parintele Iustin, asa cum e el, eu il pomenesc la rugaciune, dar nu ma unesc la parerile lor. Stii? Nu ma unesc cu nimenea, atat!

Si mi-o spus asa un parinte: atuncea am dreptul sa ma apar, cand cineva mă departă de Dumnezeu, atuncea trebuie sa imi apar credinta; dar ca sa ma contrazic cu cineva, ca nu-i bun asa, ori altfel, nu!

Dar uite ca să-ti spun… De multe ori, cand era cate o votare, eu am zis mai bine ma rog pentru toti, ca daca votez pe unul, se supara celalalt. Eu is cu toti! Adica trebuie sa am mila de toti. Dar… felul cum o incurcat-o… eu nu il pot ajuta!

- Cu rugaciunea…

- Cu rugaciunea da, dar pe el ar trebui alte persoane…

- Arhierei sau ceva…?

- Da, oameni mai mari. Eu sunt o nimica in fata lumii, o gâză sunt… Asta e! Doamne, ajuta!”

Va recomandam si:

• Parintele Proclu: E nevoie sa ajungem la iertare, sa nu ne mai dusmanim! “Daca nu biruim vrajba si tulburarea se va intampla o nenorocire”
• Parintele Proclu ne invata smerenia si mila
• Parintele Proclu: MANTUIREA SAU SFARSITUL LUMII STAU (SI) IN VOINTA NOASTRA!
• Cine sunt fratii cei mincinosi?
• Parintele Proclu: “Doamne, da-le minte sa puie un Patriarh care nu vinde Ortodoxia la catolici!”
• Cat iubeste Dumnezeu smerenia…
• P. Proclu: Toti diavolii din iad au iesit pe fata pamantului
• P. Proclu: “Ii place lui Dumnezeu cum traiesc?”
• “Conştiinţă, spune drept, dacă mor amu, mă mântuiesc sau nu?”
• Parintele Proclu: “Crestinii au ajuns de plans”
• Parintele Proclu: “Anii durerilor au inceput”

***

• UN PUNCT DE VEDERE LA CARE SUBSCRIEM: Ierom. Teofan Popescu (Man. Putna) despre problema cipurilor, intre pericolul controlului total si cel al atitudinilor dezechilibrate si agresive (AUDIO + TEXT)
• Merita macar putina atentie si opinia unui MUCENIC real al zilelor noastre? PARINTELE DANIIL SASOEV despre actele biometrice, pecetluire si Antihrist. SE POATE REEDITA IN ROMANIA FENOMENUL SECTAR DE LA PENZA, LA O SCARA MULT MAI MARE?
• Cuviosul Dionisie de la Colciu risipeste tulburarea cu privire la actele electronice, pecetluire si vinovatie: “TOTUL ESTE VOINTA OMULUI… NUMAI CAND TI SE CERE O LEPADARE DE HRISTOS, ATUNCEA E PRIMEJDIE!“
• PARINTELE ARSENIE PAPACIOC DESPRE PROBLEMA ACTELOR CU CIP (31 august 2010): “Se face zgomot prea devreme si asta este in favoarea dusmanului”
• PARINTELE EFREM FILOTHEITUL: “Aceasta NU este pecetea fiarei… Preoţii gresesc dacă îndepărtează credincioşii de la sfântul potir pentru folosirea acestei tehnologii!”
• ATITUDINEA ARHIM. GH. KAPSANIS FATA DE NOUL CARD DE SANATATE DIN GRECIA - EXEMPLU DE ECHILIBRU SI TREZVIE
• Parintele Metodie de la Optina despre actele cu cip si lucrarea “tainei faradelegii”: “ORICINE TRAIESTE IN PACAT ARE DEJA SEMNUL LUI ANTIHRIST PE FRUNTE SI PE MANA DREAPTA, CHIAR DACA REFUZA DOCUMENTELE DE IDENTITATE”
• Reeducarea azi: DUHUL BOLSEVISMULUI, LA LUCRU PRINTRE CRESTINI SI INSELAREA IDEOLOGIZARII “SISTEMICE”
• PARINTELE SOFIAN SI “MARTURISITORII” CALOMNIEI: “Pana cand va ridicati asupra omului? Cautati toti a-l dobori, socotindu-l ca un zid povarnit si ca un gard surpat…”
• DEMONTAREA UNEI MANIPULARI. Si o invitatie la reflectie pe marginea lucrarii “sistemului” antihristic. Sine ira et studio, daca e posibil…
• AU CUVANTUL CITITORII (1): ALIN-7:
• AU CUVANTUL CITITORII (2) – ALEXEI: Antrenamentul harului
• Au cuvantul cititorii (3): CARE ESTE SCOPUL ACESTUI JOC DE-A LEPADAREA? CE TREBUIE SA FACA CEL CARE VREA SA REZISTE IN FATA PRIGOANEI ANTIHRISTICE?
• Parintele Mihail Stanciu – CUVANT DE LAMURIRE IN CHESTIUNEA ACTELOR BIOMETRICE SI DE AVERTIZARE CU PRIVIRE LA BRAVADA “LUPTATORILOR ANTI-SISTEM”

*

• SA INCEPEM SA NE PREGATIM… CUM SI PENTRU CE?
• PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA!
• Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR
• Monahul Moise Aghioritul despre sensul preocuparii cu semnele vremurilor: DE LA SPECULATII SI PANICA LA CERCETAREA LAUNTRICA SI PREGATIREA PRIN CAINTA
• CUM NE PREGATIM PENTRU CE VA URMA? POCAINTA, ASTAZI – INTRE “MUCENICIA VIRTUALA” SI INVATATURILE SFINTILOR
• Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?
• Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?
• Sa ne reamintim duhul adevaratei marturisiri si care trebuie sa ne fie cautarea primordiala – PARINTELE ARSENIE MUSCALU (VIDEO)

Prima parte a interviului realizat duminica, 13 iulie 2008 cu parintele pustnic Proclu din Muntii Neamtului. (Discutia personala fost mai lunga, iar unele lucruri chiar si mai “tari”, mai directe decat veti citi aici, dar pe aceeasi directie, s-au spus si “off the record“). A doua parte – aici.

“- E nevoie de a ne ruga si a ne scula peste doua ore de somn si a ne ruga asa: Maicuta Domnului, intoarna cu mila pe toti asupra Bisericii Ortodoxe!

Si cat putem trebuie sa pastram dreapta credinta, sa ascultam pe Mantuitorul. Ca Mantuitorul atat a lasat, adevarata credinta ortodoxa si toti care s-o retras [s-au departit de Biserica Una] au spus minciuni si au inselat lumea. Adevarul este in Biserica Ortodoxa si sfinti s-au facut si se vor face numai in Biserica Ortodoxa.

Ca toti acei care umbla “cu fuse strambe” – cand ortodox, cand sectar, cand catolic – aistea-s… O vazut cineva la televizor, o albina cu un picior intr-o barca si c-un picior in alta barca si cu fundu prin apa, asa s-aseamana aistea care amu` spune adevarul, pe urma spune minciuni.

Vai de capu` nostru, suntem niste barbati ca toate femeile, asa o spus cineva. Ca noi, cum sa spun, ca pe noi nu ne-o lasat Dumnezeu sa pazim scaunul, ci sa pazim oile, sa nu le ieie diavolul la Iad. Vai de noi, vai de noi ca… ne-am spurcat! Nu mai suntem crestini cum erau crestinii pe timpuri; suntem un fel de… doua feluri, vai de noi! Eu atata va spun, o sa raspunda cei care cata sa….

Si ar trebui sa pastram credinta care am apucat-o de la Mantuitorul, care a lasat-o Sfintilor Apostoli si Sfintilor Ierarhi, asa, dar, nu stiu, am ajuns sa raspunda aceia care cata sa duca lumea in ratacire. Eu maine poimaine voi inchide ochii, dar o sa-i doara sufletul.

A venit un parinte, o zis asa, s-o asezat langa mine, mai aveam pe cineva cu care vorbeam si o zis asa, ma intreaba: cati ani ai? Am zis: am 80 de ani. Vreai sa-ti spun urmeaza cu dumneata de aici incolo? Da, sa-mi spui. Si-atunci eu mai vorbeam cu estelalte persoane si am vazut ca nu s-o grabit si i-am spus: preacuvioase parinte, eu imediat spun, ca sa ma pot duce sa fac rugaciunea, sa nu pierd timpul, asa. Uite ceva, eu asa stiu, ca vine morticica si ne ia sufletul si trupul il aseaza acolo la cimitir, ca te bagi in pamant. Si daca eu am capatat mantuirea, vine Maicuta Domnului si toti Sfintii, care m-am rugat sa-mi vina in ajutor, mie si la toti care doresc mantuirea, iar daca eu n-am capatat mila lui Dumnezeu, imediat dupa ce-l baga in pamant trupul, apare in fata mea un grup de diavoli foarte infricosati si atuncea voi fi tras si-mpins la judecata. Si atuncea ce-o facut? S-o sculat de langa mine, cum era usa, poarta asta deschisa, a plecat, eu am crezut ca poate are vreo greata, poate il doare ceva, poate vrea sa se duca afara cu udul, si cand vad, dar n-o zis ca “mai ramai sanatos”; avea haine pana jos, haine vinete, si a plecat si cand ma uit sa vad daca mai este, nu l-am mai vazut, si atunci eu, cand a inceput si a spune despre mine, si i-am spus si lui: de cumva, de vezi ca am cuvinte, e o sovaiala in cuvinte, sa ma ajuti pe mine. Si o zis asa: da, te ajut, si a inceput si atunci nu l-am mai vazut. S-ar putea sa ma ajute cand vine a doua oara, eu stiu…dar m-o intrebat niste parinti ce fel de haine avea. Le-am spus ca erau vinete si incaltarile, n-am bagat de seama, eu cand stau de vorba cu cineva nu ma mai gandesc nici la deal nici la vale, trebuie sa spun adevarul care sunt intrebat si nu l-am mai vazut. Si atunci nu stiu, o sa ma rog la Bunul Dumnezeu, felul cum sa afla acea persoana.

Dar eu stiu, atata spun, trebuie a pastra credinta ortodoxa, atat o mai ramas pe fata pamantului: credinta ortodoxa.

Si da, [se] spune ca: marturisirea e slava Bisericii, adica trebuie a marturisi si prin fapte si prin cuvant, si-amu` noi cat putem a-i pomeni la rugaciune, ca Duhul Sfant sa-i ajute sa putem asculta Sfanta Biserica. Trebuie s-o aparam de la mic pana la mare.

Doamne, fereste, Doamne fereste…! Dar atat va spun, oricat ai vorbi, e de plans Biserica, pastorii sunt betegi, uite asta, sunt betegi. Doamne, fereste!… Mai baiete!

Da` cata evlavie am avut la Preasfintitul ista Daniel, asa, vai de mine cat m-am rugat pentru el, ca Duhul Sfant sa-l ajute sa ne duca-n rai… Dar nu-i vinovat el pe cat e vinovata lumea, ca noi daca ne rugam, Duhul Sfant nu ingaduia treburile astea, dar aiestea se intampla pentru pacatele noastre.

Daca ar vrea sa se smereasca, ar incuraja lumea si cu juramant sa spuna ca n-o sa se intample niciodata, dar daca azi iti spune intr-un fel, maine alt fel, am gatit-o cu Biserica. Ii multa prefacere (prefacatorie). Prefacerea si grabnicia nu-s bune, vai de mine si de mine, Doamne, fereste!

Auzi, ca sa spun asa, oare nu trebuie sa aparam Biserica? Toti sfintii, crestinii de pe timpuri, de aia au devenit crestini si Duhul Sfant a lucrat prin ei.

Si cat timp ereticii sunt gura iadului, diavolul lucreaza prin ei. N-ai vazut, sfinti numai in Biserica noastra se fac. Si toti sfintii, de asta au ajuns sfinti, au fost luati in ras, au ras de ei, i-a batjocorit, i-o chinuit, i-o prigonit si Duhul Sfant prin ei o aratat adevarul, adevarul este in Biserica Ortodoxa!

Vai de mine ce-o ajuns Biserica noastra, Doamne, fereste, Doamne, fereste… Nu mai zic nimic, am gatit-o cu oamenii astia…

Uite ceva, eu am ajuns in asa fel, trebuie sa-mi pastrez credinta care o lasat-o Mantuitorul Sfintilor Apostoli si, ca sa mai lamuresc pe cineva, eu am imbatranit si fiecare va raspunde, dar atat spun: daca crestinii, preotii, episcopii umbla cu “fuse strambe”, vai de noi, vai de noi…“

Ultima parte dintr-un interviu cu Parintele pustnic Proclu Nicau din Muntii Neamtului – 13 iulie 2008 (aici -prima parte):

• Partea a doua – download, mp3

“(…) Adica cum sa spun, asa a ajuns Biserica noastra: ai nostri fac ras de ai nostri!

Si in loc…, uite, sunt la inchisoare maicile alea [de la Tanacu] si in loc sa ii scoata din inchisoare… Si o zis asa, o spus cineva, o trimis raspuns: rusine din partea Bisericii daca Biserica nu apara fiii ei, ca nici nu a fost vinovat… Ca ei, ateii nu cred ca exista diavolul! Dar… o sa fie impreuna, o sa ii doara sufletul mai tarziu… treaba lor.

Amu este asa: cultul liber – care vrea sa se duca in Rai se duce, ii ajuta Duhul Sfant, care vrea sa se duca la Iad este primit. Fiecare unde… Treaba lor. Ca Bunul Dumnezeu nu vrea sa robeasca voia omului. Chiar daca face rau ceva, nu-i oprit, dar “cafeaua” si-o ia, candva.

Si ca sa spun asa, suntem pe un timp foarte scurt pe pamant, anii durerilor s-o` inceput; cat timp si cand nu o mai fi oameni sfinti, Dumnezeu nu mai tine pamantul. Si toti diavolii din iad o sa iasa pe fata pamantului. Si o inceput chiar din anii nostrii a se baga in oameni. Ca inainte (…) se auzea ca in cutare loc este un om chinuit de diavoli si erau speriati oamenii, cum se intampla una ca asta; si-amu` sunt sumedenie, si daca nu bagi de seama, te scoate si vinovat si te si capaceste… Diavolul – prin oameni.

Si-amu le-am invatat, le-am spus asa: ca daca se rascoala un om asupra mea, ca sa pot birui, trebuie sa spun asa la cel care ma apasa: diavolul s-o bagat in el si cata sa ma darame, si atuncea prin rugaciune, prin smerenie, Duhul Sfant ma ajuta sa scap de aiste duhuri. Iar daca diavolul se baga in om si se razboieste asupra mea si eu zic nu, nu diavolul, ci omul s-a rasculat asupra mea, atunci gata, ma biruie, ca Duhul Sfant ma lasa in parasire. Si cand greseste cineva si spune “uite ce-o facut cutare, uite ce greseala o facut cutare“, atunci, ca sa nu cad in judecata, eu trebuie sa pui in minte ca diavolul s-o bagat in ei si o picat in erezia ceea. Iar daca am gresit eu, nu mai dau vina pe diavol, ci spun asa: eu am gresit. Cum am spus: ca daca eu spun ca nu diavolul, ci omul s-o rasculat, nu diavolul, atunci ma poate insela diavolul, iar daca zic: nu omul, ci diavolul prin om, si daca imi spune cineva ca are o greseala, eu trebuie sa ii spun asa sufletului meu: sa stie ca diavolul l-o indemnat si daca dau vina pe diavol, scap de pacat. Iar daca zic ca nu diavolul, ci omul e vinovat, atunci pic ca am gresit si l-am judecat.

Si-amu` ca sa pot spori, trebuie sa ma rog asa, c-amu` stiu de la un pustnic care se ruga asa: “Doamne, iarta-i Doamne pe cei care ma judeca si pe cei pe care i-am judecat!”

Dumnezeu sa va ajute, dar atata spun…Ii nenorocire… Si a pastra fiecare credinta dreapta! Si daca un preot a slujit cu catolicii, Duhul Sfant il lasa in parasire.

- Si atunci credinciosii de acolo, daca el nu s-a cait sincer, a mimat doar ca s-a cait, ca a regretat, de fapt s-a prefacut (nu a fost sincer), ce fac de exemplu, cei din Banat, din Oradea, din Timisoara? Ei mai au comuniune cu episcopul, adica daca el nu mai are Duhul Sfant, mai asculta de el, il mai pomenesc la rugaciune?

- Nu mai are valoare, e gata! Numa` atata, daca se caieste si spune la lume ca am gresit si-mi pare rau…

- Public, nu asa ca zic altii ca a scris acolo…

- ... Nu, [e] nimica, asa la ureche, nu [e] nimica! Trebuie sa spuie asa in vazduhul lumii, adica la aratare!

Si a pune in minte ca toti sunt mai buni si eu sunt cel mai pacatos, iar daca eu mai uit in jos la toti si eu socot ca-s mai bun, pot pica cap, adica nu capul, cu mintea, mintea e capul, sufletul…

- Si episcopii care sunt in comuniune cu ei, ca daca acum toti sunt in comuniune cu altii, in cazul asta ce se intampla cu Biserica, daca ei nu-i considera eretici, daca i-au iertat, deci daca sunt in comuniune cu ei si aceia s-au prefacut?

- Daca au cainta, Duhul Sfant o sa-i ajute, daca au cainta… si daca mai pun si pe altii sa se roage pentru ei, parintii si Prea Sfintitii. Si a ne ruga si a avea cainta, Bunul Dumnezeu o sa-i ajute. Dar daca e prefacere, e vai si amar, vai si amar… Si pan la urma, daca e prefacere, sa stii, asta se intampla, se desparte Biserica. Chiar daca ar fi o Biserica mai mica, da` adevarul unul sa fie, care a pastra adevarul, unul sa fie, unul. Acolo sta adevarul, in unul.

- Si un cuvant pentru familii, pentru cei cu copii…; daca sunt vremurile astea si anii durerilor au inceput si va fi din ce in ce mai greu, ce sa faca, cum sa faca cu copii, cu sotiile, ca pentru cei singuri sau pentru calugari oarecum e mai usor, ca sunt doar ei, dar pentru cei cu familii, cu copii?

- Uite ceva, va faceti datoria si ii invatati si ii povatuiti si daca nu vor sa va asculte, atuncea a plange pacatele mele; adica imi fac datoria…

- Dar daca va veni vremea de incercare, de prigoana, cu copiii, ca astea-i incercarea cea mai grea pentru un mirean casatorit?

- Uite ceva, ca sa spun, judecatile lui Dumnezeu sunt nepatrunse de mintea noastra. Pe timpuri ai vazut ca a imbarbatat pe copii si o varsat sangele copiilor pentru adevarata Biserica.

- Dar ne va intari harul lui Dumnezeu mai mult atunci, cum vom avea puterea asta atunci?

- Atunci trebuie sa cautam a nu adormi cu mintea in alta parte, a adormi cu mintea adunata, sa adormim din rugaciune, nu din imprastiere si Duhul Sfant o sa ne ajute. Dar cu cat ne sculam oleaca noaptea la rugaciune, Duhul Sfant ne va aprinde inima de dorul lui Dumnezeu si ca sa putem reusi trebuie sa-l imitam pe Sfantul Arhidiacon Stefan. Ai vazut, cand era improscat de pietre putea zice asa: “toate pietrele sa va vie in capu vostru” dar n-o zis asa. O zis: “iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac.” Si atuncea daca cugetam asa, Duhul Sfant va randui asa cum stie Bunul Dumnezeu.

- Dar cei care sunt casatoriti sa mai faca copii? Sau sa se infraneze pentru vremurile astea, ca daca vin vremuri asa de grele… Spune un parinte, Selafiil – a murit, un parinte din Basarabia – ca nu mai e vremea de insuratoare, e vremea de pocainta.

- Care pot sa traiasca o viata ca si calugarii, ii bun, dar… a nu-l forta pe om.

- Dar un copil aduce mai multe griji, adica mai multa aplecare spre lume, mai multa imprastiere…

- Adica la treaba asta a nu-i prea forta nici asa, nici asa. Si ramane in constiinta lui… Adica depinde cum se marturiseste, daca el cata sa adoarma din rugaciune, nu din imprastiere, ajunge asa sa nu mai faca copii. Dar daca il are si-l omoara, e gata, s-a nenorocit. Cam asa o sa fie timpurile de pe urma: ‘sa ai femeie ca si cum n-ai avea‘. Mai mult de atata nu pot…”.

“- Eu am fost inselat de mai multe ori si ‘trantit’ prin minte – tot prin ‘Doamne Iisuse’ - , am fost vatamat la minte…

- Uite cum ii: prin smerenie, prin cainta se poate ‘repera’, daca mai sunt zile si mai este viata. Dar cand o pus mainile pe piept si a iesit sufletul, cu atata o ramas. Omul cat ii in viata se poate ‘repera’, se poate sa faca din cele bune, mai bune si s-ar putea sa faca din cele bune, mai rele. Mantuirea o ramas amu` in mana noastra. [Daca] vrem, ne mantuim. Ca asa spune un Sfant Parinte: O, omule, de aicea trebuie” ori iadul, ori raiul si cine s-o trezit cu sufletul n-are altceva decat sa planga. Si temelia nevointei celei duhovnicesti ori pustnicesti ori a acelor care doresc linistea sunt lacrimile si suspinul inimii.

- Preacuvioase, cum putem ajunge la aceasta treapta?

- La aceste lacrimi [putem ajunge] numai prin smerenie si cainta inimii. Si cainta inimii, cand cineva e ingrijorat prea mult, o pierde, n-o mai simte. Cainta inimii o simte cineva cand sta ‘ntr-un colt in biserica si asculta slujba, adica strana si la Sfantul Altar [pe] parintele, si el zice: “Doamne, Iisuse!“… Unii nu pot zice si “Doamne, Iisuse!” si sa asculte si strana si preotul. Atuncea le-am spus asa: daca nu puteti, faceti ce puteti. Dar sunt unele persoane, zic si “Doamne, Iisuse!” si sunt atente si la strana si la Sfantul Altar. Aceste persoane care zic “Doamne, Iisuse!” in biserica ajung la o sporire si au datoria sa nu adoarma pana ce nu ii fura somnul din “Doamne, Iisuse!“. Cand o ajuns cineva intr-o masura – nu mare! – de o biruit patimile trupesti, diavolul il cauta prin vedenie, ori ii arata ceva ca sa se bucure, ca sa nu se mai caiasca pentru pocainta. Atata-i de smecher diavolul, ca foarte mult se intristeaza cand vede pe cineva ca se pocaieste, ca ii pare rau, ca sta mahnit, ca plange noaptea sau cand e singur. Dar el cauta in asa fel sa fiu tot timpul ocupat cu aiestea mai mult pamantesti. Si am fost pacalit de unele dati prin scop de fapta buna si n-am intrebat nici pe alt parinte, nici pe constiinta si am fost inselat in unele cu scop de fapta buna. Uite, asta am patit-o!

Dar numai mila lui Dumnezeu… Inceputul si sfarsitul este suspinul inimii, lacrimile. Si suspinul inimii este asa: o raza a Duhului Sfant, cand binevoieste Duhul Sfant sa-l mangaie, sa-l ajute la mantuire… Daca cineva o rabdat ceva intr-o fapta buna sau o rabdat ceva pentru Dumnezeu, Duhul Sfant il ajuta. Prima data se atinge inima omului si atunci se trezeste ca si cum o mama are un copil mic si l-a lasat o perioada de timp si cand vine copilul, l-a trezit. Si atuncea copilul o cunoscut-o pe mama si a inceput a plange si a plange si atuncea el cu mintea vede de unde vine si unde se duce, vede toate lipsurile, ce ii trebuia sa faca n-o facut si ce nu trebuia sa faca, o facut! Adica o gresit si o dus o viata… Adica vede toate pacatele lui. Si atuncea Duhul Sfant se retrage si a ramas un dor de Dumnezeu, un dor de mama. El cand s-o trezit, el isi cauta, cat se poate, sa isi indrepte viata. Dar aiestea sunt cazuri foarte rare…

Dar spune un Sfant Parinte: mangaierea monahilor este pe ce masura plange si suspina din adancul inimii. Lacrimile is pe multe trepte, multe masuri, sunt si trupesti si duhovnicesti. Si acelea trupesti le poate aduce la cele duhovnicesti, la o viata duhovniceasca.

Cineva vedea ca nu poate plange si se batea la rugaciune. Si de atata bataie incepea a plange si apoi iara plangea pentru pacatele lui. Forta firea ca sa planga. Si cine poate sa biruiasca firea e lucru mare! Dar… cum ii? Fara smerenie ii primejdie. Daca cineva se nevoieste, posteste ca sa intreaca pe cineva, ori sa ii faca in ciuda ca el ii mai bun ca altul, acea nevointa nu-i primita de Sfintii Parinti, nu-i primita de Dumnezeu, nu-i primita de Biserica. Acea nevointa e primita la Dumnezeu – ca eu n-am treaba cu nimeni, stiu ca sunt pacatos si trebuie sa ma nevoiesc, ca nu cumva sa aud cuvantul cela: “Luati-l si legati-l, aruncati-l in focul cel nestins!“. Pentru aista cuvant, ca sa nu-l aud, trebuie sa ma rog pana ce va iesi sufletul din trup; si nu numai eu, toata omenirea trebuie sa se roage pentru aista cuvant sa nu-l auzim: “Legati-l, aruncati-l in focul cel nestins!” Si pentru aista cuvant toata lumea trebuie sa se roage sa nu-l auda, ca sa auda numai mila lui Dumnezeu… Avem doua cazuri foarte grele in viata noastra: ceasul mortii si ceasul judecatii. Si toti Sfintii Parinti plangeau pentru aieste ceasuri si pentru aieste ceasuri toata viata lor au folosit-o numai in slujba lui Dumnezeu. Si toti cei care au smerenie, aceia vor reusi, vor castiga mila lui Dumnezeu.

Si mai este o lupta divoleasca: cand te intalnesti cu multi, diavolul spune ca esti mai bun ca altul. Si cand spune diavolul ca is mai bun ca altul, atuncea-i semn ca ii nevoie de pocainta. Si daca am murit atuncea, am pierdut, am pierdut toata lucrarea. Alta cand trece prin fata mintii si alta cand se invoieste cineva cu acel gand. Daca el numai o trecut prin fata mintii, inca e slab, iar daca a trecut prin fata mintii si s-o invoit, atuncea s-o prapastuit, o picat de pe scara. A cazut ca si cum ar pica cineva din varful scarii, s-a sfaramat si atuncea are nevoie sa il ajute alti duhovnici ca sa vina inapoi de unde o cazut.

Eu sunt simplu si numai mila lui Dumnezeu, n-am nimica bun! Sa ma iertati, nu mai vorbesc…

- Ce ziceti despre sfarsitul lumii, ca s-au inmultit relele in lume, e groaznic. In lume e iad. Ce puteti sa ne spuneti, Sfintia voastra?

- Despre sfarsitul lumii, prima data trebuie sa am grija de sfarsitul meu, pentru ca de sfarsitul lumii Dumnezeu n-are sa ma intrebe. Dar vreau sa spun asa despre sfarsitul lumii: au inceput a se inmulti rautatile pe fata pamantului! Atata dusmanie… In fiecare casa n-auzi ca este o viata de crestin, o viata de pace, de dragoste, de intelegere, numa’ dusmanii, contraziceri, discutii si chiar la crestini. Si totodata am observat, foarte mult diavolul lupta si ii tulbura pe crestini, dar pe secte nu-i mai tulbura, ca ii are in mana lui. Dar pe bietii crestini, in toate felurile cauta sa-i tulbure si, din cauza noastra, diavolul da navala asupra noastra. Dar prin deasa marturisire si [prin] a ne duce la Biserica si a ne impaca si a pune in fiecare seara, in fiecare zi inceput bun si a citi cartile Sfintilor Parinti, a ne marturisi… Cu adevarat, cel ce se duce la marturisit si nu crede ca Duhul Sfant lucreaza prin duhovnic, degeaba! Pierde mult, ramane sarac. Asa trebuie sa credem si vom spori sa credem cu adevarat ca Duhul Sfant vorbeste si da sfaturi prin duhovnic si atuncea vom capata mila lui Dumnezeu. Si orice vrem sa facem sa intrebam pe un duhovnic, pe un parinte cu frica de Dumnezeu ca sa [ne] putem mantui. Asa spune cineva: “Cel ce vrea sa se mantuiasca, cu sfatul sa calatoreasca“. Adica nu ajunge numai un cuvant, ajunge sa citim toate cartile Sfintilor Parinti, ca atata o mai ramas sanatos prin cartile de pe fata pamantului, ale Bisericii si cartile Sfintilor care sunt prin biserici si prin biblioteci, care sunt aprobate de Sfantul Sinod.

Dar noi, despre sfarsitul lumii, vedem…. Intr-o clipa s-ar putea sa faca bunul Dumnezeu pe fata pamantului un iad sau, daca lumea se intoarna la frica lui Dumnezeu, la fapte bune si la iertare (sa ierte, sa nu mai umble prin judecati) si prin dragoste, Dumnezeu poate intr-o clipa sa faca pamantul rai. Dar, dupa felul cum se afla, ca s-o umplut atatea rautati, s-o inmultit atatea rautati pe fata pamantului, de-amu` inainte nu mai asteptam altceva decat cuvantul cela pe care l-o spus Mantuitorul in Sfintele Scripturi: “Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua cand va veni!“. Ca spune, am gasit intr-o carte, zice ca unii care nu cunosc legea Bisericii, cartile Sfintilor Parinti, Sfanta Scriptura vor ajunge in asa fel, (incat) vor pica in inselaciune, ii vor vana sectele. Si se vor prapastui, pentru ca… Dumnezeu, pe cei care au smerenie si se roaga si citesc cartile Sfintilor Parinti, Dumnezeu nu ii lasa; daca noi vom fi, nu vom avea smerenie, in toate primejdiile vom cadea, ne vom prapastui, ca Dumnezeu nu il mantuieste pe altfel de om, care n-are smerenie! Asa ar putea mantui si pe diavoli, dar diavolii sunt indaratnici si iubitori de sine si vicleni si diavolul vrea sa faca pe om asemenea sau mai mult ca el, sa-l faca pe om mai rau ca diavolul.

Dar noi asa vom putea birui: sa putem sa iertam, sa nu ne dusmanim si din rugaciune sa nu ne lasam si adeseori, cand vine timpul de dus la Biserica, sa ne ducem sa ascultam Cuvantul lui Dumnezeu. Iar cand iesim din Biserica, sa pazim inima noastra, sa zicem rugaciune, in mintea noastra, in inima noastra, in gura noastra si. totodata, sa nu ne lasam biruiti sau vanati, sa nu ne lasam robiti de cele cinci simtiri. Mintea, cand e robita de cele cinci simtiri, el [omul] nu mai poate sa se mai duca nici la Biserica, nu mai poate sluji lui Dumnezeu si nu mai poate urma poruncile lui Hristos. Si atuncea el numai prin marturisire si a se forta si a marturisi tot. Am observat acei care se duc la marturisire, [pe] aceia ii fericesc, care au scris tot. Daca au scris, aceia vor capata o marturisire curata.

Si marturisirea…- prima data asa se marturiseste, asa m-o invatat un parinte: prima data sa spui pacatul cel mai mare si pe urma, treptat-treptat pana la cele mici. Toate pacatele care iti mustra constiinta si nu le spui, atunci degeaba te-ai marturisit. Dar am observat asa: nu mai este mult si cred ca se apropie sfarsitul; dar daca va fi o parte de tineret si o parte de batrani sa vie la pocainta, sa vie la dreapta-credinta, s-ar putea sa mai ingaduie Dumenezeu! Ca in mana lui Dumnezeu stau si sfarsitul si toate. Daca Dumnezeu a` sa vada ca crestinii si parintii din manastire si toata omenirea crestineasca va fi credincioasa, sa isi indrepte viata lor si sa alergam la Dumnezeu si sa ne pazim de pacate, a nu supara pe Dumenzeu, atuncea Dumnezeu, vazand pocainta noastra, infraneaza rautatea vrajmasului si nu va veni in curand sfarsitul. Ne va tine Dumnezeu pentru acele suflete care doresc sa se pocaiasca. Iar daca aceia care doresc sa se pocaiasca is foarte putini si dau in scadere, din zi in zi tot mai mult, va veni urgia lui Dumnezeu, va veni sfarsitul.

Si totodata, daca pacatele noastre vor fi mai mari ca [ale] paganilor, Dumnezeu ‘infraneaza’ puterea crestineasca, puterea Bisericii o infraneaza si lasa pe pagani sa ne robeasca pana ce ne vom pocai, pana ce ne va distruge. Si care va ramanea si se va smeri si se va inturna si va mai fi timp, ii va mantui pe ceia care doresc si pun inceput bun de pocainta. Dar Doamne fereste sa nu ajungem in asa fel de prapastie!

Mantuirea sau sfarsitul lumii stau in vointa noastra! Asa o lasat Dumnezeu… Ca Dumnezeu cand vede ca lumea se pocaieste, se duce la Biserica, se marturiseste si se pazeste fiecare sa traiasca intr-o viata curata, atuncea Dumnezeu indelunga [prelungeste timpul], trece neamul nostru cu pace dincolo si va veni sfarsitul cand lumea s-o umple` de rautate. Si daca amu` lumea s-o umplut de rautate s-ar putea sa fie sfarsitul si in toata clipa, sa fie in toata clipa [in orice clipa]!

Dar Mantuitorul asa a spus: “Privegheati si va rugati ca acest ceas nu il stie nimeni decat Tatal“. Mantuitorul il stie, dar asa a lasat scris in Sfintele Scripturi ca va veni timpul cand va zice: “Iata Hristos in pustie, iata in cutare cetate ascuns ori in cutare loc judeca!” Sa nu se insele lumea! Hristos cand va veni, cum vede toata lumea soarele, de la rasarit catre apus, va vedea toata lumea Judecata lui Dumnezeu. Dar vai de noi si de noi ca ne incurcam cu lucrurile veacului acestuia! Fiecare se insala si se pacaleste de necazurile, valurile lui.

Toti care se scoala noaptea, se roaga, aceia sporesc mai mult. Cand se culca noaptea – datoria lor, au nevoie, trebuie sa se culce sa doarma – dar cand s-o trezit si vrea sa se invarta pe ceea parte, atuncea trebuie sa se roage! Daca el s-o-nvartit pe ceea parte si nu se roaga, acela ramane un crestin sarac. Sarac de Duhul lui Dumnezeu.

Toate sectele spun de Duhul Sfant, dar Duhul Sfant ei nu-L cunosc. Duhul Sfant acesta este: Duhul Sfant, Duhul lui Dumnezeu. Duhul Sfant Se lasa simtit de om pe masura ce se pocaieste. Pe masura ce se pocaieste si Duhul Sfant il lumineaza, il intelepteste si Se lasa simtit de om daca are smerenie. Daca n-are smerenie, se nevoieste. Il ajuta Duhul Sfant prin alte persoane: prin duhovnic, prin parinti, prin alte persoane, prin crestini. Dumnezeu ii da in minte cum sa ajute pe acea persoana. Duhul Sfant vrea sa ne invete sa crestem in smerenie, sa ne socotim cei mai pacatosi, cei mai nevrednici si cand ne socotim pacatosi si nevrednici, atunci Duhul Sfant ne miluieste. Cine zice ca o ajuns viata de sfant nu este sfant, e inselat de diavol. Ca la Sfintii Parinti niciodata n-am gasit, nicaierea sa spuna ca el e sfant. Si cu adevarat asa este! Cand Duhul Sfant a luminat pe cineva, atunci el se vede mic, pe toti ii vede buni si el se vede sarac. Si atuncea el se smereste si plange la Dumnezeu ca sa-l miluiasca. Dar el nu stie ca a capatat mila lui Dumnezeu si totodata mila lui Dumnezeu de la Judecata.

Amu` deocamdata cine se tine de Biserica acela va castiga. Cine are pe Biserica de mama va avea pe Dumnezeu de tata.

- Altfel degeaba mai spune Tatal nostru…

- Cine zice Tatal nostru are datoria sa o aiba pe Biserica ca mama si totodata, cand zice Tatal nostru zice asa: iarta-ne noua, precum si noi iertam... Eu daca am suparat pe cineva si nu iert, nu pot sa zic Tatal nostru, mint, sunt copil vitreg. Un copil zice: ii tatal meu, Tatal nostru si acolo zic- iarta-ne noua, precum si noi iertam, acolo mint. Acela poate zice Tatal nostru cu adevarat si-i e cu adevarat Tatal nostru, ca aceluia care i-a gresit, iar care nu iarta nu stiu va putea zice Tatal nostru, se insala!

- Sa ne spuneti ceva de Antihrist, daca e perioada lui Antihrist acuma si daca mai este mult timp pana vine acest dictator. Si pe urma inca o problema as fi vrut sa va spun, dar intai acestea…

- Despre venirea lui Antihrist este asa: este foarte acoperit, foarte intunecat; si pana la urma asa spune Mantuitorul: Antihrist va fi in stare sa insele chiar si pe cei alesi. Dar noi avem sfaturile Sfintilor Parinti. S-ar putea ca bunul Dumnezeu sa indelunga timpul ista sa nu vie chiar amu`. Daca va veni, astea sunt niste semne: cand vei vedea ca frati, surori, fete se duc la manastire, oamenii se pocaiesc, duc o viata curata, inca nu vine amu` sfarsitul. Dumnezeu infraneaza sfarsitul ca sa treaca cu pace dincolo toata omenirea crestineasca, iar daca se vor imputina crestinii care alearga la pocainta, vor ramanea putini, atuncea da, vine, nu mai asteptam altceva decat sfarsitul! Si atuncea atata mai ramane, o rugaciune in gand si cat putem sa plangem. Tot aceia care s-au trezit cu sufletul n-au altceva decat sa planga. Atata o mai ramas: plansul! Numai prin plans vom scapa de primejdia lui Antihrist.

Ucenicii lui Antihrist sunt aceia care zic ca nu este Dumnezeu, ucenicii lui sunt de la inceputul lumii. Si-atuncea cam aiestea sunt semnele: conducatorii tarilor se vor retrage cand nu vor putea sa mai faca fata la omenirea asta, in care nu mai este intelegere. Atata tulburare, atata neintelegere, se vor dezgusta, se vor descuraja, care de care vor cauta sa fuga in alta tara, sa nu-l mai cunoasca. Nu-i mai trebuie marire, sa fie ca o autoritate. (…) Nu i-a` mai trebui sa mai conduca. El e bucuros numai de viata lui.

Si-atuncea omenirea, simtind si avand nevoie de conducatori, el [Antihristul] se va lasa ca o persoana foarte cu mila, credincios si lumea are sa-l puie pe el domnitor. Si atuncea, dupa ce va capata puterile in mana lui, va prigoni prima data Biserica, apoi toata lumea o va prigoni. Doamne fereste sa nu ajungem! Dar totodata, cand vedem ca tulburarile si domnitorii nu vor putea conduce si vor tulbura si ei pe popor ca n-are cu cine sa se-nteleaga, atunci ei sunt nevoiti sa se retraga fiecare cum ar putea ei, cum i-a lumina bunul Dumnezeu si atuncea vine Antihristul.

- Preacuvioase parinte, as fi vrut sa va intreb inca o chestie: despre fratii mincinosi – zice [Sfantul Ioan Iacob] ca ispita cea mare a veacului de pe urma nu vine nici de la sectanti, nici de la pacatosi, ci vine de la fratii mincinosi. Care sunt astia, Parinte?

- Fratii mincinosi sunt asa: el vorbeste de Dumnezeu, dar el are alt interes. Eu vreau sa ma duc la Ierusalim si mi-am gasit un frate si ma duc cu el. Dar el nu e-ntr-o minte cu mine. El cauta, mergand, sa-mi intinda cursa. Ori altfel: una zice, alta crede si altfel spune la altul, nici el nu crede ce spune la altul. Acela nu are Duhul lui Dumnezeu. Fratii mincinosi sunt si printre crestini, foarte multi si nu-i poti cunoaste, chiar si in Biserica. De este o prigoana, ceva, atuncea sa vezi care-i calugar sau care-i crestin. Atuncea se descopera, se da pe fata. Asa spune in Ceaslov: tu, care te-ai impartasit cu Sfintele Taine in Biserica si ai slujit lui Dumnezeu cu mine, tu, acela care slujeai lui Dumnezeu, de-asa fel te vad altfel, slujesti lui diavolul, te-ai lepadat de Hristos?

- Si asta in ce masura, in ce fel? Deci, spre exemplu, slujeste la Sfanta Masa, nu? – Da. Da el a dorit, nu s-a facut preot sau ceva mare pentru ca vrea sa ajute Biserica. El s-a facut mare avand boala de marire, de mandrie, sa zica cineva “brava” lui. Mandria. Asa… Si nu s-a last ‘descusut’ de fiii Bisericii ori de conducatorii Bisericii – sa-l ‘descoasa’ de ce boala ii bolnav. Si l-a primit, avand nevoie Biserica de om pentru Biserica, pentru Sfanta Masa, si a primit pe [lup] ca si cum ar primi o oaie, ori cum ar primi o lumina si o primit intunericul. Asa… Si acela poate sa fie si ca o secta si acela pentru bani, nu pentru om – pentru director [?!] Da’, Doamne-fereste!

Dar mai sunt si altfel de crestini: sa-i pazeasca bunul Dumnezeu! Din toate credintele care sunt pe fata pamantului mai este o credinta foarte periculoasa: cand se intalnesc crestinii sau parintii si acela care crapa de ciuda in inima lui asupra fratilor, aceea e o credinta gresita, e o mare nenorocire… - Dintre ortodocsi, nu? – Dintre ortodocsi… Asa. Dintre ortodocsi. Doamne-fereste! Sa ne pazeasca bunul Dumnezeu, care crapa inima lor de ciuda asupra fratilor lui si el nu vrea sa ierte niciodata. Ii de plans acela, ii de plans.

Iar care are Duhul lui Dumnezeu, iarta, nu tine mania, are plin de bunatate, e plin de Duhul Sfant si, totodata, crestinii care duc o viata curata si au ajuns de si-o curatit inima, nu se poate sa nu ii odihneasca Duhul Sfant si aici si dincolo, nu se poate. Ca sunt unele persoane prin manastiri, prin biserici, prin lume, in toate partile… Si pana la urma ii asa: s-ar putea sa mai ingaduie cativa ani Bunul Dumnezeu, ca sunt unele parti cu oameni crestini, credinciosi, care doresc sa se mantuiasca, chiar si calugari, chiar si maici prin manastiri, care doresc si duc o viata dupa Dumnezeu. Poate pentru rugaciunile lor Dumnezeu ne va tine. Asa. Dar, pe alta parte, da navala si sfarsitul.

Da’, amu’, numai Dumnezeu stie ce va face da’ atata a lasat scris si trebuie sa pazim aista cuvant: “Privegheati si va rugati ca acel ceas e ascuns“. Ca omul dac-ar stii cand e sfarsitul lumii – de asta Dumnezeu n-a descoperit ceasul acela de sfarsitul lumii, ca daca el ar sti ca mai sunt 50 de ani – am cand ma pocai; 10 ani – am cand ma pocai; si acela o duce o viata mai mult pentru cele pamantesti. Asa. Dar asa daca el nu stie ceasul, el e tot atent si cat e atent atata sporeste, cat doarme atat-i paguba. Ca este somn nu numai cand doarme. Mintea daca-i imprastiata si nu-i la Dumnezeu, doarme ori greseste. Asa… Spunea intr-o carte, nu stiu unde, zicea ca un ucenic a intrebat pe un parinte batran, foarte sporit, adica pe un sfant parinte, l-a intrebat: daca el a ajuns la o masura de viata sfanta il poate sageta diavolul? Si zice: Nu, niciodata! Da’ daca mintea lui nu mai este la Dumnezeu, il poate sageta diavolul, [chiar si] asa, sfant. Si de asta, daca a spus asa, [ca pe un] asa sfant il poate sageta, de asta e nevoie: de la mic pana la mare mintea sa fie ocupata, cu rugaciunea – daca nu poate cu rugaciunea, [atunci] cugetare sfanta si totodata trebuie sa aiba mintea calugarului ori a crestinului o lucrare. Si odata, stiu, cand eram ca frate, m-au trimis sa aduc apa. Si cand am adus apa – eu nu stiam cum se traieste in manastire – m-a intrebat: “Frate Gheorghe, cand ai adus galeata cu apa pana aici, ce-ai zis? Cand te-ai dus si ai venit, ai zis tu Doamne, Iisuse, ai zis tu o rugaciune?” “N-am zis nica, am zis ca sa vin repede”. “Ci, nu, daca vrei sa te faci calugar trebuie sa zici Doamne, Iisuse, ori o cugetare sfanta“. Asa. Pe urma mi-am dat seama ca calugarul trebuie sa aiba si o lucrare launtrica. Asa. Dar pana la urma am observat, am avut unele pagube, m-am biruit prin judecata. Tot acei care stau in manastire si judeca pe stareti, pe duhovnici, aceia raman inchirciti duhovniceste si, cu timpul, am observat, nu se mai poate folosi Biserica de aceste persoane. Raman oameni slabi, oameni neputinciosi, slabi duhovniceste“.

Versiunea audio downloadabila – pe Ortodoxmedia Online – audio: Parintele Proclu – despre Duhul Sfant, plans, pocainta, iertare, sfarsitul lumii si fratii cei mincinosi

• Legaturi:

Luati seama ca tare scump este Raiul! – Parintele Paisie Olaru

“RASUCITI BUTONUL LA HRISTOS!” – Cuviosul Paisie Aghioritul

NU VA DATI INIMA CELOR MATERIALE! – Cuviosul Paisie Aghioritul

GRIJA SI MUNCA PREA MULTA DEPARTEAZA DE HRISTOS! – Cuviosul Paisie Aghioritul

Parintele Proclu ne invata smerenia si mila – interviu din revista “Glasul monahilor”, 2005

Parintele Proclu: “Crestinii au ajuns de plans”

Parintele Proclu: “Anii durerilor au inceput”

P. Proclu: “Ii place lui Dumnezeu cum traiesc?”

P. Proclu: Toti diavolii din iad au iesit pe fata pamantului

Cat iubeste Dumnezeu smerenia…

Parintele Daniel Corogeanu si cele patru maici de la Manastirea Tanacu (jud. Vaslui) au intrat de ieri la inchisoare, in urma sentintei definitive a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care acestia sunt condamnati la cate 7 ani (parintele Daniel), 6 ani (maica stareta Neonila), respectiv 5 ani (celelalte trei maici, Anastasia, Pahomia şi Siluana - acestea sunt numele lor de calugarie cu care sunt “cunoscute” si in ceruri, nume pe care, ca si fagaduintele calugaresti, nu le poate lua nimeni pe pamant si cu care e bine si noi sa le pomenim in rugaciuni) pentru moartea fetei bolnave psihic pe care au incercat sa o ajute, Irina Cornici. Semnificatia duhovniceasca a “cazului Tanacu” – fara indoiala unul dintre cazurile cele mai odioase de manipulare si linsaj mediatic din istoria presei romanesti, soldate cu o judecata si o condamnare nedreapta, dar si cazul cel mai flagrant de dupa 1990 de lepadare vinovata a Bisericii de niste madulare ale sale aflate in grea incercare, pentru a-si salva imaginea in fata “opiniei publice” sau pentru a ceda santajului acelor instante oculte care au si orchestrat toata povestea – ne-a fost inca din anii trecuti deslusita de cativa din marii nostri parinti duhovnicesti. Dar abia de acum, odata cu incarcerarea propriu-zisa a celor cinci nevinovati, poate ca vom putea intelege mai bine adevarul din cuvintele Parintilor… Incepem cu Parintele Proclu, pustnicul din Muntii Neamtului:

“E de plâns, e de plâns Biserica. Toată această lucrătură a fost ca să fie hulită Biserica lui Hristos, prin acel episcop care nu şi-a dat seama, săracu, ce face. Amu, patriarhul şi preasfinţiţii trebuie să se ridice să-i ia apărarea şi să-i scoată la libertate, că dacă nu – o să-i doară capul. N-au pe Dumnezeu, asta e, şi o să vină pedeapsa lui Dumnezeu peste noi. Dar ce să mai zic eu, e veacul de pe urmă, dragii mei. Biserica e de plâns, nimeni nu mai ia apărarea la Adevăr.

E o răscoală împotriva Bisericii şi are şi Biserica politicienii ei, nu numai parlamentul. La Sihla, o venit odată nişte persoane dubioase, cu fesuri aproape ca la călugări, ca să spioneze ei situaţia pe acolo. Şi a zis un părinte îmbunătăţit: „Aiştea nu-s ai lui Dumnezeu că n-au fesurile în inimă; că ai lumii au numai-n cap, da-n inimă nica. Aşa şi cu oamenii Bisericii – sunt ai lui Dumnezeu dacă au fesurile şi engolpioanele în inimă.

Şi ce să facem noi acum?

Nu trebuie să deznădăjduim. E o greşeală mare din partea Bisericii; s-a lepădat de adevăr. Şi uite aşa mâine poimâine o să scoată şi moliftele Sfântului Vasile şi alte rânduieli din cărţile bisericeşti şi tot aşa până desfiinţează Biserica. Dar să nu deznădăjduim, că Dumnezeu vede tot ce se întâmplă şi eu aşa ştiu de la un Sfânt Părinte – că în ziua când te va năpăstui cineva şi nu te vei răzbuna, cu cunună de mucenic te vei încununa. Au mai lucruri de aistea în istoria Bisericii. S-a mai întâmplat şi la Sfinţii Părinţi. Nu ştiţi povestea aceea, când un părinte îmbunătăţit, nu mai ştiu din ce mănăstire, a fost învinuit pe nedrept de fraţii lui că a furat vasele Bisericii, vase cu podoabe foarte scumpe. Şi l-au dat şi aceea, din atâta ură, pe mâna autorităţilor, până l-au omorât. Şi s-a descoperit apoi că avea sfinte moaşte care făceau minuni şi nu mai ştiau fraţii, care mai de care, să ia câte o părticică, de blagoslovenie, din trupul celui prigonit pe nedrept”.

(Tot interviul cu parintele Proclu – interviul dateaza din primavara trecuta, martie 2007 – aici, pe blogul “Pentru cine bat clopotele laTanacu?“).

- Cititi si vizionati si:

• Categoria dedicata parintelui Proclu de pe site-ul nostru
• Patru filmulete cu parintele Proclu – foarte de folos – online la blogul Agnos

– Textele referitoare la cazul fratilor nostri calugari intemnitati pe nedrept:

• Parintele Gheorghe Calciu despre Biserica si calugarii de la Tanacu
• Sfanta ne-rusinare a implinirii Evangheliei lui Hristos – parintele Savatie Bastovoi
• Pentru cine bat clopotele la Tanacu? – parintele Savatie Bastovoi
• JUDECĂŢI PRIPITE – Părintele Iustin Pîrvu
• POTOP ŞI EVANGHELIE – Parintele Filotheu Balan (2005)
• Tanacu – vremea semnelor dumnezeiesti – Parintele Filotheu Balan (2008):

“Urîtorii de Hristos şi de Evanghelie au săltat şi s-au bucurat, probabil, la auzul acestor veşti. Iubitorii de Hristos şi de poruncile Sale s-au întristat, dar nu pînă în sfîrşit. Părintele ieromonah Daniil şi monahiile Neonila, Pahomia, Anastasia şi Siluana au trecut astăzi la o treaptă superioară de vieţuire creştină, temniţa. Temniţa le-a fost casă Mîntuitorului Hristos, Sfinţilor Proroci, Sfinţilor Apostoli, Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori din toate vremurile. Dacă cineva se bucură că a scăpat de aceşti oameni cu suflet mare, să se teamă, căci iată, întunecarea minţii unora le-a adus cununi peste cununi. Cu siguranţă multe, dacă nu cumva toate păcatele le-au fost iertate prin ce au pătimit pînă azi. Şi iarăşi zic: Să se teamă, căci cei ce au fost prigoniţi şi întemniţaţi le sînt alături, clipă de clipă: Hristos Domnul, Prorocii, Apostolii şi Toţi Sfinţii sînt astăzi şi acum cu cei cinci iubitori de nevoinţe. Vor ieşi de acolo mai buni, mai curaţi, mai luminoşi, mai sfinţi. Vor privi lumea în ochi şi lumea nu va putea să-i privească. Oare ce răsplată mai mare vor primi cei ce le-au pricinuit cununi, decît neputinţa de a le grăi vreun cuvînt şi de a-i privi în ochi?

De acum ni se cere şi nouă, celor rămaşi în libertate, să ne dăm măsura de Creştini. Căci ştim din Faptele Apostolilor (12:5) că “Petru se păzea în temniţă, iar rugăciune se făcea neîncetată de către Biserică către Dumnezeu pentru dînsul” şi pentru aceasta un Înger al Domnului a venit şi l-a scos noaptea din temniţă. Ne vom ruga noi neîncetat pentru ei?

BOR scoate cărţi despre Sfinţii închisorilor, dar prin glasul sinodului său aruncă în aceleaşi închisori pe plăcuţii Domnului. Cu cine este, oare, Dumnezeu?

Părintele Daniil a fost, astăzi, probabil, bărbierit şi tuns. La fel, şi maicile sale au primit astăzi o tundere după normele închisorilor româneşti. În monahism există două tunderi, cea în monah, şi cea în schimonah (ultima dintre ele lipseşte din ultimul Statut al BOR, apropo). Cînd un monah vrea să facă nişte făgăduinţe Domnului mai mari decît cele pe care le-a făcut la călugărie, cînd vrea să Îi dăruiască lui Hristos ceva mai mult decît a dăruit pînă atunci, cînd vrea să rămînă statornic într-o lucrare de taină luîndu-şi asupră-şi nişte nevoinţe mai mari pentru tot restul vieţii, cere schima mare şi mai este călugărit o dată. Unul din lucrurile care apropie cele două călugării, în schima mică şi în shima mare, este tunderea părului, care se face tăindu-i-se nevoitorului cîteva şuviţe de păr de pe capul său, în chipul crucii, în numele Sfintei Treimi. Iată că astăzi, probabil, prin tunderea ce li s-a aplicat, cei cinci iubitori de Hristos de la Tanacu îşi iau asupră o schimă mai mare decît toate schimele mari din istoria omenirii, nu numai din mănăstirile româneşti, şi îşi pecetluiesc pe viaţă numele de Mărturisitori ai Domnului.

Ieromonahul Daniil şi monahiile Neonila, Anastasia, Pahomia şi Siluana sînt de ieri cei dintîi rugători ai poporului român. Ortodocşii din România ar trebui să le fie recunoscători şi să-i pomenească şi ei în rugăciunile lor.

Şi să nu nesocotim un lucru: Viu este Dumnezeu! Vom vedea, de astăzi, dacăne vom ruga împreună cu aceşti plăcuţi ai Domnului, slava lui Dumnezeu, şi noi ne vom bucura şi vom sălta, iar diavolii şi prietenii lor se vor ruşina, cu puţin mai înainte de a le veni asupră ruşinea cea veşnică.

Să ne trezvim fraţilor! A sosit şi la noi clipa mîntuirii. Nu sînt departe ceasurile în care şi nouă ne va fi pusă întrebarea: “Încotro? Cu Hristos, sau cu lumea aceasta?” Mîntuitorul ne-a prorocit despre vremurile acestea (Luca 21:12): “Vor pune peste voi mîinile lor, şi vă vor prigoni, dîndu-vă la adunări, şi în temniţe, ducîndu-vă la împăraţi şi la domni, pentru numele Meu.” Acesta este Creştinismul, nu lumea serviciului cu salariu bun, pensia asigurată, fotoliul din faţa televizorului şi frigiderul plin.

Îndrăzniţi, Creştini, Hristos a biruit lumea!“

• Cititi si articolul din ziarul “Gandul” de ieri: TEROAREA DIN CELULA – despre viata in penitenciarele romanesti, pentru a intelege mai bine unde au fost trimisi fratii nostri si slujitorii afierositi Domnului…