Război întru Cuvânt

“Dacă am putea face noi tot ce învăţăm pe alţii, am fi sfinţi! Eu învăţam pe alţii să aibă răbdare în suferinţă. Acum când sunt în suferinţă, văd că nu am deloc răbdare. Trebuie nu răbdare, ci îndelungă răbdare.

Un frate mă întreba: “Se poate ca în timpul suferinţei să potolim durerea cu rugăciunea?”. Aici este darul lui Dumnezeu, i-am răspuns eu. Dragostea duhovnicească biruieşte durerea, cum spune Hristos despre femeia care este în chinurile naşterii, că după naştere uită durerea “că s-a născut om pe lume“. Continuare»

3 Comentarii »

18 octombrie – 21 de ani de la mutarea la viata vesnica

***

„Eu nu am dat canoane grele…căci mi-a fost milă de fiecare şi am plâns cu cel care plângea şi m-am bucurat cu cel care se bucura…”.

Crampeie din viata parintelui Paisie Olaru

“Întrebat o dată cum trebuie să fie preoţii, atât cei de mir, cât şi preoţii călugări, Părintele Paisie Olaru a răspuns:

„Ei sunt datori să mărturisească cu timp şi fără timp pe Hristos; dar trebuie mai întâi să predice cu faptele, adică cu viaţa lor şi apoi cu cuvântul […], că cea mai puternică predică este cu fapta şi apoi cu cuvântul.”

Adevărul acestei opinii se verifică pe deplin prin viaţa Părintelui Paisie însuşi. Dacă priveşti analitic, ţi se impune de la sine realitatea vieţii exemplare a ieroschimonahului Paisie Olaru, al cărei aspect de urcuş duhovnicesc spre desăvârşire este evident. (…)

Acest deziderat l-a împlinit ca nimeni altul în epoca modernă, de la Sfântul Calinic de la Cernica încoace, isihastul şi duhovnicul Paisie Olaru, a cărui viaţă de cuvios este recunoscută astăzi tacit, chiar dacă nu a fost canonizat încă. Despre biografia unui monah se ştiu îndeobşte mai puţine lucruri, datorită specificului stării monahale, a voturilor depuse şi a smereniei, care impune discreţia, rezerva şi ascunderea darurilor Duhului. Totuşi, spre folosul aproapelui, de dragul mântuirii lui, monahii îmbunătăţiţi, asaltaţi de întrebările celor care îi caută, mai lasă câte puţin din viaţa şi experienţa lor să iasă la lumină în sprijinul aproapelui. Continuare»

8 Comentarii »

INREGISTRARE CU PARINTELE PAISIE OLARU – SFAT, RUGACIUNI SI BINECUVANTARI

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

SFATURI DUHOVNICESTI SI RUGACIUNI ALE PARINTELUI PAISIE

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

***

CONVORBIRI DUHOVNICESTI (cu parintele Ioanichie Balan)

- Binecuvantati-ma, prea cuvioase parinte Paisie!

- Domnul si Maicuta Lui sa ne binecuvanteze pe toti, parinte Ioanichie!

- Am venit sa va vad si sa primesc cuvant de folos de la sfintia voastra.

- Acum, noi batranii nu mai avem cuvinte de folos cum aveau parintii nostri. Ne-a luat Dumnezeu darul si puterea cuvantului, pentru ca nici noi, nici cei ce ni-l cer nu-l implinesc cu fapta. Spunem noi cate un cuvant de sfatuire celor care vin pana aici, dar cind aud ca trebuie sa-l puna in practica, adica sa se roage mai mult, sa posteasca, sa ierte pe aproapele lor, se intorc abatuti acasa. Spun la unii de zece ori sa lase betia si desfranarea ca sa nu-si piarda sufletul, dar ei, desi fagaduiesc, il fac mai departe. Am insa si suflete care ne intrec pe noi. Numai cat deschid gura, ei si incep a face cu fapta lucrul lui Dumnezeu. (…)

- In ce an ati intrat in obstea Manastirii Sihastria si cum era viata duhovniceasca pe atunci in aceasta manastire?

- Am venit la Sihastria in anul 1948. Ca staret era parintele Cleopa. Aici era pe atunci adevarata viata de obste. Am apucat parinti care nu aveau in chilie nimic, afara de pat si citeva carti de rugaciuni. Parintele Dometian, un calugar batrin si sporit, era nelipsit noaptea de la biserica. El incepea regulat miezonoptica. Un alt calugar smerit, parintele Cristofor, care ingrijea de bolnavi, il aducea noaptea la biserica in spate pe fratele Mihai, care era paralizat. Toti fratii erau obligati sa vina la utrenie, iar cine nu venea, nu manca a doua zi. Toti erau multumiti ca domnea pacea si linistea in sfanta Manastire Sihastria.

- Ca duhovnic al Manastirii Sihastria timp de 30 de ani, cum ati implinit aceasta grea ascultare?

- Duhovnicia este cea mai grea ascultare din viata de manastire. De duhovnic depinde mantuirea sau osanda fiecarui suflet care ii este incredintat. De el depinde calugaria fratilor de manastire, cu dezlegarea lui se impartasesc si calugarii si mirenii si tot cu dezlegarea si pe garantia lui se hirotonesc candidatii la preotie. Mare raspundere are un duhovnic si de aceea el se mantuieste mult mai greu decat un calugar sau un mirean. Ca duhovnic al Manastirii Sihastria am avut si multe bucurii duhovnicesti, dar si ispite si uneori dezamagiri. Am avut la spovedanie majoritatea parintilor si fratilor din obste. Cei mai multi si mai ravnitori m-au ascultat au tinut cont de blagoslovenie, s-au spovedit sincer si si-au predat sufletul in mana staretului si a duhovnicului. Acestia m-au bucurat cel mai mult. Iar eu i-am primit ca pe copiii mei sufletesti, i-am mangaiat, i-am impacat cand erau in ispita si i-am invatat sa iubeasca cel mai mult ascultarea, slujba bisericii, tacerea, smerenia si rugaciunea la chilii. Unii dintre frati insa veneau rar la spovedanie, iertau mai greu pe ceilalti, carteau in ascultare si erau uneori nemultumiti. Cu acestia aveam mai mult de lucru. Imi trebuia mai multa rabdare si mestesug ca sa-i castig duhovniceste. Uneori ma duceam eu pe la chiliile lor. Alteori le dadeam canon mai usor, ii incurajam mai mult si ma rugam pentru ei. Pe unii din ei i-am folosit, iar pe altii macar i-am mentinut sa nu cada mai rau si sa ramana in manastire. Cat am reusit, pe cati am dobandit sau pe cati i-am pierdut, stie numai singur Dumnezeu. Un lucru numai stiu, ca pentru toti pe care i-am avut la marturisire si i-am povatuit, voi da socoteala in fata judecatii lui Hristos. (…)

- Care sant cele mai obisnuite ei mai grele ispite ale calugarilor si cum se pot izbavi de ele? Continuare»

6 Comentarii »

Despre rugăciune

Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlineste-o pe asta, tătucuţă. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă si găleata e mică.

Citeste dimineata Acatistul Maicii Domnului iar seara citeste Paraclisul ei. Crezul – neapărat, măcar o dată pe zi, si Psalmul 50 de două-trei ori pe zi… Mai mult, canonul e benevol: “Tatăl nostru” fără număr, “Doamne Iisuse” fără număr, metanii fără număr. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă stiu pe mine: dacă mă scol de dimineată si-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineata si te învârtesti asa, prin casă – că mai am asta de făcut, mai am si treaba astălaltă -, apoi nu-ti merge bine toată ziua. Asa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui – poate au gresit ceva cu gândul. Continuare»

17 Comentarii »

Asa spunea cu glas duios tuturor: “Am copii de toata mana!”.

Iubea Parintele cu inima de mama pe toti si pe toate, asa cum ne-a modelat Marele Olar – Dumnezeu. Nu intamplator si numele de familie – Olaru – il purta Parintele pe buna dreptate. Vestit si iscusit “olar” de vase insufletite, Parintele a stiut sa le dea o forma potrivita multora, insa daca si lutul se lasa modelat in mainile sale. Continuare»

6 Comentarii »

• Fericitul Paisie Olaru (de la Sihla) despre deznadejde
• Luati seama ca tare scump este Raiul!

Sfaturi si cuvinte duhovnicesti ale Parintelui Paisie, adunate si povestite din memoria ucenicilor

(extrase)

Dupa evenimentele grele din decembrie 1989, auzand batranul, a zis: “Aceasta este un semn mare ca s-a luat pacea de pe pamant. Caci s-a zdrobit capul sarpelui, dar veninul lui a ramas si s-a raspandit in toata lumea prin coada lui“.

***

Fiind seceta mare in vara anului 1990, ucenicii ii spuneau Parintelui Paisie, care zacea la pat: “Nu ploua, parinte, este seceta mare!”. Iar el raspundea: “Sa ne rugam lui Dumnezeu cu lacrimi si sa postim, ca Domnul are de unde da, daca are cui da!”

Dupa ce a inceput sa ploua, ucenicii i-au spus: “Parinte Paisie, ploua afara!“. Iar el a inceput a plange in pat si a zis ucenicului sau de chilie, monahul Gherasim: “Ada-mi si mie un pahar cu apa de ploaie de afara sa beau, ca cine stie ale cui sunt lacrimile acestea!” Continuare»

17 Comentarii »

“Daca voi nu plangeti, plang eu pentru voi, ca tare este greu de ajuns la Rai”

“In zorii zilei de 18 octombrie 1990, marele duhovnic Paisie Olaru, in varsta de aproape 94 de ani, si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, insotit de doi din ucenicii sai apropiati.

Dupa 40 de zile, savarsindu-i-se toata randuiala cuvenita, unul dintre ucenicii sai apropiati se ruga noaptea singur in chilia Parintelui Paisie. De oboseala, a atipit putin in genunchi, si l-a vazut pe batranul imbracat cu rasa, cu schima si epitrahil, stand la marginea patului sau, cu crucea in mana, unde zacuse in suferinta sase ani de zile, si plangand. Ucenicul intristat, i-a sarutat crucea si mana, si l-a intrebat: ‘De ce plangi, Parinte Paisie? Te doare ceva?‘. Continuare»

30 Comentarii »

In noaptea trecuta s-au implinit 17 ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui cu viata sfanta si vrednic de pomenire Paisie Olaru, mare si unic duhovnic de la Sihla, plin de adanca mila fata de oameni si neobosit in osteneala si in jertfelnicie. Dedicam acest articol in mod deosebit surorilor noastre Mihaela A. si Carmen (“pelerin”), dar si tuturor sufletelor singure, intristate si banuite de ispita deznadejdii.

Fericite Parinte Paisie, roaga-te si pentru noi ca Domnul sa ne fie milostiv si sa ne daruiasca, pentru rugaciunile tale, “un coltisor de rai”!

“Ce-i aia disperare si deznădejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune asa, că “eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog“, nu! Tu să spui asa: “De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicutei Domnului, am să mă mântuiesc.” Usa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul si cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar “pe dătătorul de bunăvoie îl iubeste Dumnezeu“. Continuare»

17 Comentarii »