Război întru Cuvânt

“Pericopa bunului samarinean (Luca 10, 25-37) care este a milei şi grijii de nevoile şi necazurile semenului ne evocă pe acei falşi idealişti neobosiţi în a ne spune:

ce vă tot plângeţi şi văicăriţi că nu aveţi destulă pâine şi nu mâncaţi pe săturate? Sunteţi, nu încetează ei a stărui şi dojeni, sunteţi materialişti, robii pantecelui şi prea puţin creştini. Vă tot plângeţi şi tot cârtiţi, dar nu pâinea este esenţialul şi nu ea vă va mântui; oamenii, o ştiţi doar, nu trăiesc numai cu pâine!

Predicatorii aceştia ai idealismului se recrutează de cele mai multe ori dintre ghiftuiţii şi îmbuibaţii lumii. Pe deplin lămurit, este că nu au citit parabola samarineanului milostiv şi că nu se pricep să facă distincţie între necesar şi exces. Una este lăcomia, alta este strictul necesar vieţii. Au dreptate cât priveşte gândul după delicateturi şi răsfăţuri, nu însă când e vorba de pâine. Ni se pomeneşte de înfrânare şi ascetism, dar se pierde din vedere că ascetismul e treabă voluntară; când e impus nu de un imbold lăuntric ci de o situaţie obiectivă exterioară, el îşi pierde orice merit soteriologic.

In sfârşit, cei pe care i-aş numi falşii idealişti mai dau dovadă că nu cunosc învăţătura lui Hristos. Hristos ce a făcut, ce a provăduit? A înmulţit pâinile şi peştii, a prefăcut apa în vin. Intotdeauna Domnul şi-a manifestat grija pentru nevoia de pâine a oamenilor. I-a apărat pe apostoli când, fiindcă le era foame, au smuls spicele de grâu în zi de sabat (Matei 12, 1 şi urm.) A socotit că bine au făcut David şi însoţitorii lui când, flămânzind, au intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiadar arhiereul, şi au mâncat pâinile punerii înainte pe care nu se cuvenea să le mănânce decât preoţii (Marcu 2, 25-26). A săturat cu pâine o dată patru mii de bărbaţi şi altă dată cinci mii, motivând minunea săvârşită astfel:

„Milă îmi este de mulţime că sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce; şi să-i slobozesc nu voiesc, ca să nu se istovească pe drum” (Matei 15, 32).

Continuare»

15 Comentarii »

Cititi si:

Reflectii calugaresti (fragment)

1. As spune fratilor mei întru calugarie: nu fiti habotnici, nu fiti tipicari. Sau fiti, daca asa va este firea: dar cu masura, stapâniti-va, înfrânati-va de la un zel care când se împauneaza risca a se apropia de fariseism. Straduiti-va sa întelegeti ca Hristos nu a venit în lume ca sa întemeieze o noua religie, înca o religie, ci sa ne descopere un nou mod de viata (a way of life se spune în presa si literatura anglo-saxona si în cea occidentala în general). Crestinismul astfel, mai ales, îl concep: ca mod de viata cu totul nou, cu totul original, de origine vadit suprapamânteasca. El trebuie învatat în scoli de catre viitorii teologi si teologhisit de preoti; ceilalti (ba si specialistii de mai sus) trebuie mai ales sa-l traiasca, sa-l puna în practica. Crestinismul este dintre substantele care in vitro se vestejesc, care propasesc si prolifereaza numai in vivo.

Le-as mai spune: partea grea la manastire nu-s posturile, metaniile, ajunarile, privegherile. Astea-s floare la ureche. Continuare»

9 Comentarii »

“Cum reacţionează fariseii în prezenţa activităţii şi minunilor lui Iisus? Ce explicaţie dau ei numeroaselor şi înfricoşătoarelor Sale minuni:

Una foarte simplă: “cu domnul demonilor, cu Beelzebul” (Contracţie a cuvintelor ebraice baal zâvuv, literal: Domnul (sau împăratul) muştelor, unul din numele date (în batjocură) diavolului de iudei) – “scoate pe demoni“. Se manifestă de pe acum intenţia de a-L compromite pe învăţător cu ajutorul armei subtile a batjocurii, triumful căreia va fi folosirea răstignirii ca mod de răpunere a Celui socotit a fi potrivnicul Legii) (Matei 9, 34: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni“; Matei 12, 24: „Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor“; Marcu 3, 22: „Iar cărturarii care veneau din Ierusalim ziceau că are pe Beelzebul şi că, cu domnul demonilor, alungă demonii”; Luca 11, 15: „Iar unii dintre ei au zis: „Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni“).

Iată ce au priceput ei (oameni altminteri nu proşti, nu neînvăţaţi, nu lipsiţi de unele frumoase însuşiri, şi oarecum atraşi de personalitatea lui Iisus pe care-L urmăreau pas cu pas poate nu numai spre a-L iscodi şi ispiti ci pentru că îi fermeca determinându-i să-L poftească în casele lor, să-L invite la cină), iată unde i-a dus mintea lor.

Aparţineau desigur acelei categorii de oameni cu inima învârtoşată şi cugetul împietrit, care oricât de mult bine le-ai face şi oricât de bun le-ai vădi nu pot închipui (realiza) binele şi bunătatea.

Bunătatea o suspectează, îi atribuie cauzele cele mai egoiste ori mai josnice, iar binele îl pângăresc degrabă, coborând totul la nivelul sufletului lor cufundat în răutate, vulgaritate, venin şi şoricioaică. Orice discuţie e inutilă. Totul e în zadar! Nu pot concepe binele, nu pot intui altceva decât ce ştiu de la sinea lor; ceva care ar contrazice şi uimi haina lor plămădeală. Continuare»

9 Comentarii »

FANTOMELE DIN CEAȚĂ

(Matei 18, 23-35)

Vrem să fim iertaţi, dar nu suntem dispuşi să iertăm şi noi. Vrem să ni se acorde atenţie şi să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorinţele de nu şi capriciile luăm însă foarte grăbit şi, împrăştiat aminte la nevoile, doleanţele şi solicitările celorlalţi.

Dar ceilalţi? Ei ne apar undeva, departe ca un soi de fantome pierdute în ceaţă.

Ni se pare, de fapt, că toţi cei din jurul nostru au obligaţii faţă de noi, iar noi faţă de nimeni, niciodată. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun şi îndreptăţit, numai noi avem întotdeauna dreptate.

Nici cu gândul nu gândim că s-ar putea întâmpla să fi greşit, să fi năpustit sau insultat pe careva; parcă, temeinic încrustată în ţesuturile adânci ale şinei, o balanţă cu talerul dreptăţii neclintit îndreptat în favoarea noastră, ca şi acul busolei mereu orientat către miazănoapte. Echivalentul unui pacemaker menit nu a reglementa bătăile inimii ci a ne întări în convigerea că tot ce facem este bun şi infailibil.

Mai mult: pe toţi cei care nu sunt aidoma nouă ori nu fac toate cele întocmai ca noi îi socotim, fără şovăială şi din toată inima, nebuni. Adeverindu-se astfel vorba Sfantului Antonie cel Mare: va veni vremea când oamenii vor înnebuni; fiecare va crede că toţi ceilalţi sunt nebuni. Continuare»

17 Comentarii »

Vezi si:

• PARINTELE NICOLAE STEINHARDT – 22 de ani de cand s-a mutat la cele vesnice – cuvintele unui om nobil intr-o lume a celor smecheri, turnatori, nemilosi…
• “STUDIUL” CALVARULUI SI GOLGOTEI ESTE CEA MAI BUNA SCOALA
• POMENIREA PARINTELUI NICOLAE STEINHARDT, PATIMITORUL FERICIT CA A URMAT LUI HRISTOS PE GOLGOTA. “Daca va voi spune, nu veti crede!”
• Parintele Nicolae Steinhardt: CE INSEAMNA “A CREDE”?

*

O VORBĂ BUNĂ

Hristos e pe cruce, gol: pe cap, o cunună de spini, piroane, străpungându-I gleznele şi încheieturile mâinilor, Îl ţintuiesc pe lemn, trupul e plin de sânge şi vânătăi, secretează numai sudoare şi geamătul surd al cărnii robite.

A fost pălmuit, scuipat, îmbrâncit, lovit, batjocorit, a urcat calvarul şi nu o singură dată a căzut sub povara uneltei de chin.

Acum aşteaptă agonia şi moartea ruşinoasă, înceată, atroce, sub dublul semn al batjocurii şi al blestemului, Îl înconjoară, pe maidanul împuţit de pe dâmbul din periferia oraşului, numai oameni ostili şi un anume număr de curioşi indiferenţi, obişnuiţi amatori de execuţii capitale şi de cruzimi publice.

La dreapta şi la stânga Lui alte două cruci, fiecare cu prada ei, doi tâlhari, doi ucigaşi – doi infractori de drept comun, ca să fie obida şi mai usturătoare.

E ora amiezii, soarele dogoreşte, setea – esenţă a modului acestuia de nimicire – a început să se manifeste şi totul nu-i decât netrebnicie, înfrângere, deznădejde, durere, istovire. Continuare»

7 Comentarii »

“- N-am ştiut. Trăisem ca un dobitoc, ca o vită, ca un orb. La închisoare, înspre amurg, am aflat ce-i aia bunătate, bună cuviinţă, eroism, demnitate. Vorbe mari! Vorbe goale! Vorbe mari şi goale pentru şmecheri şi pentru turnători; vorbe mari şi de mare folos şi pline de înţeles cînd le simţi răcoarea în iezerul de foc şi le poţi gusta farmecul experimental. Creadă fiecare ce vrea, de valoare absolută nu am căderea să vorbesc, una ştiu: că vorbele acestea mari şi însuşirile pe care le semnifică erau acolo mai de preţ decît un şiret, o aţă, un cui (cuiul pe care a învăţat să-l respecte şi Geo Bogza în puşcăria de drept comun), o hîrtie sau alt obiect interzis, de natură să-şi fericească posesorul”. Continuare»

16 Comentarii »

UPDATE: Planul Securitatii si al CNSAS de compromitere a IPS Andrei

• Ziua de Cluj: EXCLUSIVITATE. Noul mitropolit al Clujului: Mă preocupă slujirea duhovnicească, dar şi cea socială, implicarea în viaţa cetăţii - FOTO

Într-un interviu în exclusivitate pentru ZIUA de CLUJ, înaltul prelat a precizat că, în opinia sa, experienaţa pastorală a fost principalul motiv care i-au determinat pe membrii Sfântului Sinod să îi acorde astăzi votul.

- Ce credeţi că a contat în alegerea dumneavoastră ca arhiepiscop şi mitropolit al Clujului?

- Eu cred că părinţii Sinodali s-au gândit la experienţa pastorală pe care o am, că nu-s puţini 21 de ani de episcopat şi înainte de aceşti ani, 12 ani de preoţie. Cred că la asta s-au gândit părinţii Sinodali când mi-au dat votul, socotind că voi încerca să continui misiunea Înaltpreasfinţitului Bartolomeu şi că voi încerca să fac misiune bună la Cluj. Spuneam că nu sunt total străin de Cluj, pentru că acolo am fost hirotonit diacon şi preot. În Arhiepiscopia Clujului, la Turda, am stat 7 ani. În general se ştie şi aşa este, sunt maramureşan, am crescut în Maramureş, tatăl meu era din Maramureş, dar mama mea, Dumnezeu să o ierte, era din judeţul Cluj.

- Consideraţi că situaţia de acum cinci ani a fost un argument în favoarea dumneavoastră, în sensul reaparării unei „nedreptăţi” faţă de ierarhii ardeleni?

- Nu ştiu dacă s-au gândit la asta. Cred că mai mult a contat ceea ce v-am spus, misiunea ce s-a desfăşurat la Alba-Iulia, cu ajutorul lui Dumnezeu. Într-o eparhie care totuşi nu-i foarte bogată, s-au realizat lucruri importante. Dacă este să mă opresc doar la câteva: Facultatea de Teologie, Seminarul Teologic, postul de radio şi biserici noi, multe, două sute şi ceva. Avem în Arhiepiscopia de Alba-Iulia 43 de unităţi monahale, mănăstiri şi schituri, unde înainte de 1990 erau doar două.

- Aţi avut o strategie anume în privinţa vieţii monahale?

- Atât doar că m-am preocupat de ei, i-am înconjurat cu drag, i-am primit cu drag.

- Care vă vor fi priorităţile la Cluj?

- Eu zic că să preiau din mers misiunea ce a desfăşurat-o acolo Înaltpreasfinţitul Bartolomeu, misiunea duhovnicească, întâi de toate, slujirea, slujbe şi grija faţă de tineri, în primul rând de tinerii teologi. Pe lângă această slujire duhovnicească, pe lângă slujbe, poate foarte importantă este şi slujirea socială şi implicarea în viaţa cetăţii.

- Accentul va cădea pe exercitarea calităţii de arhiepiscop sau a celei de mitropolit?

- Cea de mitropolit te solicită din când în când, pe când cea de păstor, de arhiepiscop, te solicită tot timpul.

- Ce perspectivă întrevedeţi pentru Eparhia de Alba, inclusiv în privinţa succesorului dumneavostră?

- Deocamdată nu am nimic clar, dar eu cred că Dumnezeu va purta de grijă şi urmaşul meu de acolo va duce steagul înainte, adică ca tot ce s-a făcut să se păstreze şi ma mult poate chiar să se sporească.

***

Noul mitropolit al Clujului: În atenţia Bisericii trebuie să fie tinerii, pentru că ţara îmbătrâneşte

IPS Andrei Andreicuţ a spus, într-o conferinţă de presă susţinută după şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în care a fost desemnat în funcţia de mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, că s-a rugat la Dumnezeu, în ultimele zile, pentru ca la Cluj să vină “cel mai potrivit mitropolit”.

“În zilele dinaintea alegerilor m-am rugat obişnuit. Totuşi pot spune că am înmulţit rugăciunile, dar nu neapărat ca să fiu eu ales, ci ca să lucreze Dumnezeu ca cel mai potrivit mitropolit să vină la Cluj”, a spus IPS Andrei.

Noul mitropolit al Clujului a subliniat că în atenţia Bisericii Ortodoxe trebuie să se afle tinerii, cărora trebuie să le fie acordată o atenţie deosebită.

“În atenţia noastră trebuie să stea lumea tânără. Ţara noastră îmbătrâneşte, copiii sunt mult mai puţini, înmormântări sunt tot mai multe. Mulţi merg să lucreze în străinătate din cauza condiţiilor materiale. Este de mare importanţă menţinerea tineretului întrucât ei sunt biserica de mâine, România de mâine”, a afirmat IPS Andrei Andreicuţ.

De asemenea, el a ţinut să precizeze că în urmă cu 25 de ani a plecat la Alba Iulia de la Cluj, unde şi-a început cariera duhovnicească.

“Din punct de vedere sentimental sunt legat de acest oraş (Alba Iulia-n.r.). În acelaşi timp, mă întorc acolo unde am început cariera duhovnicească. În 25 martie se împlinesc cinci ani de la întronizarea ca mitropolit a IPS Bartalomeu, acum tot în 25 martie, de Buna Vestire, este o nouă întronizare. Vreau să continuu misiunea de excepţie făcută de IPS Bartolomeu şi să ne implicăm cât mai mult în viaţa oamenilor de zi cu zi pentru ajutorarea celor necăjiţi, a celor defavorizaţi”, a mai spus noul mitropolit al Clujului. (…)

(sursa)

Continuare»

32 Comentarii »

“Mii de draci ma furnica vazand cum este confundat crestinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tampa si lasa. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca si cum menirea crestinismului n-ar fi decat sa lase lumea batjocorita de fortele raului, iar el sa inlesneasca faradelegile dat fiind ca e prin definitie osandit la cecitate si paraplegie. Denis de Rougemont: Sa nu judecam pe altii, dar cand arde casa vecinului nu stau sa ma rog si sa ma imbunatatesc; chem pompierii, alerg la cismea. De nu, se numeste ca sunt fudul si ca nu-mi iubesc aproapele. Macaulay: este drept ca nu avem voie sa ne rasculam impotriva lui Nero caci orice putere de Sus este, dar nici nu trebuie sa-i sarim lui Nero in ajutor daca se intampla sa fie atacat. (Eisenhower si Foster Dulles in toamna lui ‘56.) Una e sa te rascoli, alta e sa aprobi. Cand a cazut Iacob al II-lea, s-au gasit episcopi anglicani care sa-l urmeze in exil pe regele procatolic, ori poate catolic, numai pentru ca era suveranul legitim si, orice s-ar fi intamplat, nu putea fi inlocuit.

Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica deoarece nesocoteste indemnul Domnului (Matei 10, 16: “fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii”) si trece peste textele Sfantului Pavel (Efes. 5, 17: “Drept aceea, nu fiti fara de minte”, II Tim. 4, 5: “tu fii treaz in toate…”, Tit. 1, 8: “sa fie treaz la minte” si mai indeosebi I Cor. 14, 20: “Fratilor nu fiti copii la minte; ci la rautate fiti copii, iar la minte fiti oameni mari”). Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi si cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti. (Numai despre pacatele noastre spune la Pateric “sa le tampim”.) Cum de-ar fi putut proslavi prostia Cel care ne da sfatul de-a fi mereu treji ca sa nu ne lasam surprinsi de satana? Si-apoi, tot la I Cor. (14, 33) sta scris ca “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neoranduielii”. Iar randuiala se opune mai presus de orice neindemanarii zapacite, slabiciunii nehotarate, neintelegerii obtuze. Domnul iubeste nevinovatia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la barbosi. Barbosii se cade sa fie intelepti. Sa stim, si ei si noi, ca mai mult rau iese adeseori de pe urma prostiei decat a rautatii. Nu, slujitorilor diavolului, adica smecherilor, prea le-ar veni la indemana sa fim prosti. Dumnezeu, printre altele, ne porunceste sa fim inteligenti. (Pentru cine este inzestrat cu darul intelegerii, prostia – macar de la un anume punct incolo – e pacat: pacat de slabiciune si de lene, de nefolosire a talentului. “Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns”.) [...] Continuare»

25 Comentarii »

Ascultati:

• “La raul Babilonului…” (Psalm 136) – Corul Athos
• “Bratele parintesti” – mai multe interpretari

Parintele Al. Schmemann si Cuviosul Seraphim Rose - Intoarcerea Acasa

Duminica Fiului Risipitor sau “…acolo am sezut si am plans, cand mi-am adus aminte de Sion“

“In a treia Duminica din perioada pregatirii pentru Post, auzim parabola Fiului Risipitor (Luca XV, 11-32). Impreuna cu imnurile cantate in aceasta zi, parabola ne dezvaluie timpul pocaintei ca fiind intoarcerea omului din exil. Fiul risipitor, ni se spune, a plecat intr-o tara indepartata, cheltuind toti banii pe care ii avea.

Continuare»

7 Comentarii »

• Ascultati aici predica IPS Bartolomeu Anania la Praznicul Nasterii Sf. Ioan Botezatorul
• Parintele Mihail Stanciu: Cateheza ”Sfântul Ioan Botezătorul” – 21.06.2010
• Predica Parintelui Cleopa la Nasterea Inaintemergatorului Ioan
• “Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc”
• Sf. Ioan Botezatorul, cel mai mare om nascut din femeie
• Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul (text)
• Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul – doua versiuni (audio)
• Troparul Sfântului Ioan Botezătorul
• Paraclisul Sfantului Ioan Botezatorul (text)
• Calin Dragan – Meditatie la Nașterea Sf. Ioan Botezătorul
• Koinonia – « Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor! »

***

“Prietenul Mirelui” - indreptarul iubirii smerite, jertfelnice si discrete:

“Iată pildă minunată: Ioan. Atunci când oamenii erau gata să recunoască în el însuşi pe Mesia cel aşteptat, el a zis: „Nu! Ci este Altul, Care vine înaintea mea, El este Mântuitorul lumii!” (Io. 1:27-29) Continuare»

9 Comentarii »