Război întru Cuvânt

Spunea Dan Puric in ultima sa conferinta, de saptamana trecuta, de la Alba-Iulia:

“Trebuie exclusa demnitatea acestui neam. E incomoda. Un om cu demnitate nu poate fi folosit, nu poate fi instrumentalizat. Are verticalitate“. Si adauga apoi si mai apasat: “Iata vine asa-zisa Revolutie [din 1989]. De la asa-zisa Revolutie miscarea axei a devenit brusc pe orizontala. Sf. Ignatie Briancianinov spunea ca dracul si-a dat seama ca omul rezista la marele pacat si ca devine martir. Si-atunci a schimbat metodologia: a zis sa faca pacatul mic. Ala pe care nu-l vezi. Eu numesc axa orizontala ultima si marea confuzie in care raul nu este opus binelui, [ci] raul este o alternativa a binelui. Demnitatea umana nu e singura valoare morala, ea are sanse egale cu oportunismul si cu compromisul (…) Ticalosia este un fel de a se descurca in viata, este un grad de inteligenta. Sigur, lumea nu face diferenta intre inteligenta si intelepciune. Intelepciunea are in ea o dimensiune morala. Si sobolanii sunt inteligenti, au o inteligenta biologica fantastica, parasesc primii vaporul in caz de naufragiu. Suntem inconjurati de oameni <<inteligenti>>, de oameni care <<s-au descurcat>>…”.

Mai demult, publicistul ortodox Razvan Codrescu scria undeva despre fenomenul “ilfovitei” (concept “inventat” de Petre Tutea), prezent inclusiv la nivel clerical:

“Pe la începutul anilor ’80, ca tînăr profesor navetist într-o localitate din Sectorul Agricol Ilfov, ori de cîte ori pierdeam “rata”, luam cîte-o “ocazie” din dreptul Aeroportului “Băneasa”. Într-o dimineaţă, s-a întîmplat să oprească la semnul meu o Dacie cochetă, condusă de un tînăr vioi şi bărbos (lucru mai rar pe vremea aceea, cînd bărbile erau socotite o sfidare la adresa standardului proletar), îmbrăcat în costum de blue-jeans şi încălţat cu saboţi “ultimul răcnet”. Din discuţia care s-a legat, pe un strident fond muzical (radioul fiind dat la maximum), am aflat repede şi cu oarecare surprindere că era preot ortodox, dar şi că preoţia e “o treabă rentabilă”, dacă “te orientezi” şi nu te apuci să umbli cu “idealisme”… Nu ştiu cîtă teologie cunoştea, dar cu “filosofia vieţii” se mîndrea că e bine pus la punct… L-am privit lung, cu un zîmbet vag, şi am găsit de cuviinţă să tac, mulţumindu-mă să dau ambiguu din cap, la răstimpuri, atît cît să nu par ingrat sau nepoliticos. Tînărul preot perora cu voluptate, făcîndu-mi o întreagă teorie a preoţiei “realiste”, pe care el însuşi o întruchipa cu ostentaţie. La un moment dat, îl aud zicînd: “În fond, ce rost are să te baţi ca nebunul cu morile de vînt? Uite, Calciu-Dumitreasa, de exemplu, dacă s-a luat de piept cu toţi, ce mare brînză a făcut? I-a ridicat cineva statuie?”… L-am măsurat cu un amestec de indignare şi buimăceală, apucînd să-l mai întreb: “Dar unde-s statuile martirilor, părinte?”… Ajunsesem. Mi-a înhăţat “cu realism” hîrtia de zece lei şi mi-a spus concluziv: “Asta este!”… Îmi amintesc că regretatul Petre Ţuţea spunea că în Bucureşti şi prin împrejurimi lumea suferă de “ilfovită”. “Cum adică, d-le Ţuţea?”. “Păi… ilfovita e o boală valahă şi se defineşte prin trei simptome: cretinism, criminalitate şi voie-bună!“… Turpitudinea bine dispusă, împănată cu o notă de fudulie, e un lucru lesne de reperat; în ce priveşte criminalitatea, ea nu este neapărat una fizică, ci poate fi foarte bine de speţa “asasinatului moral”… Tînărul preot, care tocmai demarase în trombă, mi se pare că întruchipa “ilfovita” la nivelul ei de sus…“.

Adaugam aici si ceea ce a rostit monahul Atanasie de la Petru-Voda (manastirea cea mai urata si hulita de catre slujitorii apostati, care nu obosesc sa o ponegreasca cu orice ocazie) sambata, la Parastasul de 1 an al parintelui Calciu:

“Era drept ca parintele sa fie inmormantat cu funeralii nationale. La rusi, un soldat simplu, pe care musulmanii l-au impuscat pentru ca a refuzat sa-si arunce crucea de la gat, a fost trecut in randul sfintilor. La noi e liniste, tacere, e lasitate… Taria unui individ si a unui neam, vitalitatea lui sta in puterea de creatie. Prin aceasta traieste si individul si neamul, si tot prin aceasta supravietuieste, prin creatie. Extrapoland, zic ca Preotul Calciu a fost si este o creatie a neamului romanesc. Aceasta este garantia ca vom supravietui. Nu sunt foarte cunoscute vietile oamenilor ilustri scrise de Plutarh unde se arata virtutile barbatilor de stat romani si greci deopotriva. Puse alaturi de viata parintelui Calciu si de alte vieti ale celor care au stat in inchisori sunt palide“.

Aceste cuvinte au rezonat cu meditatiile noastre din ultima vreme, provocate in mare masura si de lectura “Vietii Parintelui Calciu“, dar si, in contrast, de alte vesti din prezentul mizerabil al acestor zile… Ne gandeam ca daca astazi sfintii inchisorilor nu sunt recunoscuti, daca, de pilda, Parintele Calciu nu este un reper esential si un simbol asumat pentru Biserica (la nivel oficial) sau pentru Statul nostru, iar valoarea jertfei si a marturiei sale se cauta a fi trecuta si azi sub tacere este si pentru ca traim un timp care reprezinta o continuare, o prelungire organica a comunismului. Noi n-am iesit din comunism, nici ca metode si practici de multe ori, dar in primul rand ca duh, ca mentalitate, ca sistem de valori. Ruptura de trecut n-a fost facuta, “lustratia” interioara a fost mereu evitata, iar astazi, securitatea si comunismul isi desavarsesc biruinta, realizand din afara, cu forta, un simulacru de “curatenie”, o manipulare grosolana, care nu face decat sa adanceasca promiscuitatea. Fara s-o cucereasca total, totusi Securitatea s-a infiltrat de mult timp inlauntrul Bisericii, cocotandu-se atat la varf (ierarhie, Institute Teologice, manastiri, etc.), cat si in locuri-cheie “de mijloc” (posturi de consilieri patriarhali sau episcopali, ziaristi “pe teme religioase”, “teologi”, etc.), de unde poate sa exercite influente puternice, radiante si paralizante asupra intregului organism eclezial.

Confuzia valorilor din comunism, minciuna, dedublarea, smecheria, complicitatea impenitenta cu raul nu numai ca n-au pierit, dar s-au impamantenit atat de bine si si-au gasit “aliati” invincibili in “ghiveciul” relativist postmodern, in bascalia nihilista generalizata a lumii “liberale” de astazi, incat astazi aproape nimeni nu mai are sansa macar sa cunoasca NORMALITATEA pierduta. Astazi esti ridiculizat daca vorbesti despre demnitate, despre eroi si eroism, despre nevoia de modele vii de curaj, de barbatie, de sacrificiu, de credinta in idealuri, de rostire raspicata a adevarurilor, de puritate si de… integritate a caracterului. Astazi nimeni nu mai crede in asa ceva. Nu numai in lume, dar si in biserica. Toate aceste lucruri mari sunt ironizate, batjocorite; ele sunt, cel mult, clamate fariseic numai pe la simpozioane si in discursuri festiviste, in timp ce in particular se fac bancuri pe seama lor…

Acolo unde Hristos a spus: “cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este”, oamenii au inventat “a treia cale” – “si da, si nu“. Acolo unde trebuie sa fie “sau/sau”, s-a ales calea “tertului inclus” (cf. Cristian Tudor Popescu), intre alb si negru alegem intotdeauna gri-ul. Si cand negrul e cel mai negru, noi tot ii gasim scuze si il coloram sa para cat mai acceptabil… Nicidecum nu-l numim, nu-i spunem pe nume, pentru ca nu vrem sa-l izgonim, nu-l exorcizam! Raul e banalizat, e “domesticit”, dracul “nu-i atat de negru”, e doar un “aghiuta” simpatic cu care putem sa cadem la pace, e “de-al nostru”. Noi nu luptam cu Raul, noi am ales calea negocierii cu el, a echivocului perpetuu, calea “baltirii”, a duplicitatii, a smecheriei, a compromisului ca mod de viata si a eufemisticii ca mod de gandire. Calea limbajului de lemn numit “diplomatic”, a vorbitului “cu doua sensuri”, a vorbitului mult fara a spune nimic, a vorbei goale, gaunoase, care tradeaza Cuvantul, golindu-l atat de putere, cat si de continut. Alegand aceasta „a treia cale“, dam la o parte cuvantul Sf. Ap. Pavel, care pune problema categoric “ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (2 Cor. 6, 14). Il dam la o parte, pentru ca ne semetim sa fim chiar mai presus de Sfintii Apostoli si Parinti, care, vazand neputintele omenesti si fragilitatea fiintei umane, au stat cu frica in fata Adevarului ca sa nu cada in gheara minciunii. Nu cei care marturisesc deschis adevarul sunt mandri, cum se acuza cu viclenie de atatea ori, ci cei care gandesc ca ei pot negocia intr-un fel oarecare cu diavolul, pot sa se faca frate cu el, ca sa il pacaleasca si sa treaca puntea. Dar noi credem ca, dimpotriva, neincrederea in „abilitatea” omului de a pacali diavolul (si de a scoate numai binele din amestecul cu raul) ar fi o prima dovada de smerenie minimala si de precautie pe care si-o poate lua cineva fata de sine insusi si de inselator.

Intalnim mereu pe cate cineva care face cu ochiul si spune ca smecheria si compromisul au tinut Biserica pe timpul comunismului. Este dureros sa vezi astfel de justificari. (Daca oamenii pot fi justificati si iertati, faptele sau ideile rele nu au nevoie de “avocati”, pentru ca nu ai voie sa intri in jocul Satanei si sa-i indreptatesti actiunea!). In realitate tocmai jertfa Sfintilor Inchisorilor, curajul curat si onest al unui preot marturisitor ca Gheorghe Calciu au fost cei pentru care si prin care Dumnezeu a pastrat Biserica Sa. Dar nu e nevoie sa acuze nimeni neputintele omenesti. Nu sunt de condamnat cei care au cedat din slabiciune sau au incercat cu buna credinta sa salveze ceea ce se putea salva. Dar e nevoie neaparata sa ne delimitam de „smecheria” cu aer de virtute, care pretinde, pentru motivul ca a stat la caldurica – evitand prigoana prin complicitate si colaborare, uneori chiar zeloasa – ca ea ar fi salvat Biserica, indemnandu-ne sa facem si noi, astazi, compromisuri cu Veliar cel inselator, sub noile lui chipuri. E adevarat, acesti “smecheri” au stat la adapost de prigoniri, pe cand „fraierii” care si-au pus obrazul pentru Hristos si turma lui au fost ucisi sau caterisiti. Pentru ca – nu-i asa?- sobolanii sunt inteligenti si parasesc primii vaporul in primejdie… Oamenii cu caracter de sobolan ne sunt modelele astazi, ei reprezinta normalitatea si ei fac “legea” peste tot. La noi fatarnicia este virtute cardinala si OBLIGATORIE, lasitatea este substitutul intelepciunii, iar slugarnicia, oportunismul si linguseala josnica s-au deghizat in cea mai inalta virtute, cea a smereniei… In acelasi timp sinceritatea sau curajul de a spune ca albul e alb, ca negrul e negru, iar gri-ul este… “gri sobolan” te fac un “element turbulent”, un “obraznic” si un “mandru”, un ins care produce dezbinare, care strica pacea urat mirositoare a minciunii si… scoate sobolanii din vizuinile lor intunecoase, punand Lumina adevarului peste ei si vadindu-i de toata murdaria, de tot gunoiul… Cum sa-l cinstim atunci pe parintele Calciu, cum sa-l cinstim pe parintele Iustin Parvu sau pe Sfintii inchisorilor, cum sa nu ne fie GROAZA de ei, cand ei ne dau la iveala, daca-i lasam sa vorbeasca, toata uraciunea si toata putoarea din noi?!… Pentru ca… daca l-am lasa sa vorbeasca, iata ce ne-ar spune parintele Calciu: Continuare»

13 Comentarii »

“As vrea sa nu incetati sa va rugati. As vrea sa intelegeti ca daca exista vreo protectie care se intinde peste societatea umana, peste tara noastra, aceasta este puterea rugaciunii. Sa nu faceti o rugaciune de rutina – puneti-va in miscare inima, umpleti-va de fiorul rugaciunii. Sunt convins ca multi dintre dvs. se roaga; si eu m-am rugat, si am crezut pana am ajuns in inchisoare ca stiam sa ma rog. Ajungand in inchisoare am descoperit ca nu stiam sa ma rog. Continuare»

13 Comentarii »

Articol din 1994, dar foarte actual, publicat in cartea de predici, eseuri si meditatii religioase a parintelui Gheorghe Calciu – aparuta postum la editura nemteana CRIGARUX – cu titlul: “Marturisitorul prigonit” si preluat de pe blog.arhiva-ortodoxa.info:

Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat anul 1994, anul familiei. Aceasta înseamnă ca familia este bolnavă şi că politicienii încep să înţeleagă – aşa cum spunea scriitorul francez Ramuz – că dacă toate casele unei ţări nu sunt solide, ţara însăşi nu este solidă. Or, pentru ca familia să devină solidă, trebuie, mai întâi, să-i învăţăm pe tineri că “amorul liber”, convieţuirea cuplurilor fără binecuvântarea Bisericii şi căutând să [o] evite, cu orice preţ – chiar şi al crimei împotriva pruncilor nenăscuţi încă, aşa cum mentorii morali ai societăţii îi învaţă la scoală, în filme, la televiziune – este o minciună sfruntată şi o crimă împotriva noastră înşine.

Câte din căsătoriile actuale sunt făcute cu sentimentul mutual al partenerilor de a se lega pe toată viaţa? Oare câţi din tinerii care merg în faţa oficialilor de la primărie şi apoi în faţa preotului, nu păstrează în mintea lor un gând ascuns, învăţat la şcoală, în familie, în presa zilnică şi la televizor că “dacă nu merge, putem divorţa?“, fără a le păsa de copiii care vor trebui să-şi schimbe tatăl sau mama, lucru care îi va marca pentru totdeauna. Continuare»

17 Comentarii »

“In prigoniri adeseori…”, asa se intuleaza a doua sectiune a cartii-eveniment “Viata Parintelui Gheorghe Calciu…“ (Editura Christiana, 2007) – care credem ca nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca niciunui credincios ortodox treaz si angajat in lupta duhovniceasca din zilele acestea despre care se spune ca sunt “inceputul durerilor” de pe urma. Este in mod clar partea cea mai tulburatoare a cartii si, as zice, fara precedent prin natura continutului sau. Documente inedite gasite la CNSAS de providentialul tanar parinte Moise Iorgovan reconstituie, in cea mai mare parte a sa, perioada despre care s-a vorbit cel mai putin si despre care nu se cunostea pana acum decat ceva extrem de general si de superficial, si anume cea a imprejurarilor rostirii de catre Parintele Calciu in anul 1978, la Biserica de la Seminarul Radu-Voda, a faimoaselor 7 cuvinte catre tineri. Era momentul in care parintele isi asuma curajul martiric de a denunta de unul singur, printre altele, caracterul malefic al ideologiei marxiste conducatoare, precum si sacrilegiul demolarii Bisericii Enei. Curajul marturisitor si misionar al parintelui are ca rezultat declansarea unei terori si a unei prigoane incredibil de ticaloase si de josnice din partea chiar a membrilor Bisericii (incepand cu conducerea Seminarului Teologic si ajungand pana la varful ierarhiei de atunci a Bisericii Ortodoxe Romane), prigoana care a culminat cu arestarea si condamnarea sa inca o data (dupa cei 16 ani patimiti in infernul puscariilor staliniste din anii `50) si – cel mai grav si mai dureros lucru – cu abuziva sa caterisire.

Sunt pagini care trebuie citite (majoritatea manuscrise confiscate din jurnale ale Parintelui referitoare la toata acea perioada, scrisori din inchisoare, dar si alte rapoarte ale Securitatii) mai cu seama astazi, cand pare sa inceapa, aparent “in surdina”, o noua prigoana impotriva slujitorilor lui Hristos care indraznesc sa marturiseasca impotriva noilor ideologii – masonice -, carora membri de varf ai Bisericii inteleg sa le slujeasca, si chiar cu exces de zel. Avem neaparata nevoie sa intelegem prin ce a trecut parintele Calciu si cum a luptat el cu teroarea, cu ipocrizia, cu lasitatea si cu servilismul, pentru ca istoria se repeta (si poate mai devreme decat am fi crezut), iar noi nu avem alte repere mai sigure, mai concrete si mai apropiate pentru acest gen de confruntare decat acesta. Continuare»

23 Comentarii »

Continuare»

17 Comentarii »

Cu ingaduinta editorilor, carora le adresam multumiri si pe aceasta cale, va mai putem prezenta, numai spre “degustare” duhovniceasca, inca niste mici fragmente din cartea-eveniment “Viata parintelui Gheorghe Calciu” (Editura Christiana, 2007), in aceste zile de pomenire a marelui nostru Parinte. Va asiguram ca ceea ce gasiti la noi pe site sunt efectiv numai niste firimituri fata de ceea ce veti gasi in carte, care are mai mult de 350 de pagini, cu tot cu fotografii inedite si reprezinta nu doar o realizare editoriala de exceptie, dar si o comoara inestimabila de invatatura si de viata duhovniceasca. La fiecare pas esti fascinat, uluit, zdrobit la inima, ingenuncheat, iar densitatea de pilde vii, de experiente si trairi exceptionale, de idei importante si profunde si de exprimari incredibil de curajoase (pentru cei care ne-am obisnuit pana la satietate cu “eufemistica” duhovniceasca) la care suntem facuti partasi te copleseste si nu-ti da voie nici sa lasi cartea din mana si nici sa-ti opresti lacrimile sa curga… Acum va invitam sa cititi parerile parintelui Calciu despre ecumenism, din interviul luat de parintele Moise Iorgovan de la Oasa: Continuare»

13 Comentarii »

Astazi se implineste 1 an de cand parintele Gheorghe Calciu a parasit aceasta lume si a intrat si el, condus de Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, in Sfanta Sfintelor cea mai presus de ceruri, traind implinirea fagaduintelor bogate ale lui Hristos, Cel pentru Care a trait, pentru Care a suferit si pentru Care s-a primejduit pe sine intreaga viata, pana in clipele cele din urma. Parintele si-a sfarsit si si-a plinit alergarea pe calea cea stramta si cu chinuri, iar acum traieste plenar Fericirea celor “prigoniti pentru dreptate“. A lui este Imparatia cerurilor cu adevarat pentru ca prigonit ca nimeni altul a fost intreaga viata sa si sicanat pana si dupa moarte de rautatea si meschinaria unor neo-farisei. Lepadandu-se de orice cinste si de cea mai mica mangaiere omeneasca a ales sa duca aproape de unul singur de multe ori Razboiul intru Cuvant.

Parintele Calciu este stalpul si reperul nostru, este pilda de urmat pentru cei care vor sa ramana cu Hristos in vremurile aceastea in care omul a dat coplesitor de multe drepturi satanei si s-a vandut aproape complet Tatalui minciunii si ucigasului de suflete… Parintele Nicolae Steinhardt a spus-o definitiv in al sau “Jurnal al fericirii“: “Singura sansa de supravietuire a crestinismului rasaritean este aceea a unui razboi întru cuvânt. Solutia noastra este aceea a lui Calciu-Dumitreasa“. Aceasta este Solutia si Calea nu de a fi sfinti, ci de a supravietui ca si ortodocsi: sa urmam exemplul parintelui Gheorghe Calciu! Sau dupa cum se exprima cineva foarte frumos, parafrazandu-l pe acelasi Steinhrdt: “Hristos nu se marturiseste in gand. Hristos nu este seminarul vietii noastre intime, de acasa sau de la cafenea. Despe Hristos vorbesti pe sleau, arati ce hram porti, cu voce tare (mai zice Steinhardt)“.

Parintele Gheorghe Calciu este marturisitorul prin excelenta al Bisericii si neamului nostru in secolul XX si este inca si mai mult: rascumparatorul fricii, lasitatii si apostaziei noastre, cel care a ales sa strige Adevarul din toti rarunchii cand cei mai multi taceau, iar altii turbau si scrasneau din dinti impotriva-i, perfect aidoma evreilor scandalizati mai intai de Hristos si apoi de Apostolii care Il marturiseau fara frica, vadindu-le minciuna si rautatea. Parintele Gheorghe a fost mereu un incomod pentru conformismul si “cumintenia” lumeasca a crestinilor, mereu o constiinta treaza; intr-o lume in care despre Dumnezeu se vorbeste cu vorbe goale si moarte (adica slabe, fara vlaga si neacoperite de fapte evanghelice), el a fost un martor viu, a intrupat in viata sa Evanghelia lui Hristos, a facut-o lucratoare si ne-a aratat-o posibila! Este, fara exagerare, un adevarat Apostol al veacului nostru. Cu inima ca o torta arzand pentru durerea celor necajiti (inclusiv cand era in spital, in ultimele sapatamani de viata, chinuit de cancer!), framantat pentru soarta Bisericii, pentru adevarul Ortodoxiei, gata mereu sa sara in apararea celor slabi (a fost unul din putinii aparatori ai parintelui Daniel de la Tanacu), sa infrunte pe cei puternici, sa marturiseasca adevarul, de multe ori singur, doar cu Hristos in mijlocul furtunilor celor mai mari, mergand pana la capat in toate. Continuare»

2 Comentarii »

- Privind acum, dupa ma bine de cincisprezece ani de la evenimentele din ’89, situatia din Romania, ce parere aveti? Oare cu incetarea regimului comunist a incetat si regimul satanic? Sa nu uitam ca in acesti patruzeci si cinci de ani ei au castigat o anumita experienta in lucrarea cu sufletul omului. Oare n-o mai aplica in continuare?

- Da’ ce crezi, ca daca noi am iesit de la Pitesti s-a terminat razboiul?! Oho! Toata lumea asta este satanica. Toata lumea! In America esti cercetat si controlat si ce gandesti. Daca-ti ia cartea de credit, vede si ce ai cumparat. Se poate sti tot ce ai in casa. E ceva imposibil, nu mai stii unde sa te ascunzi! Continuare»

19 Comentarii »

• Vedeti si: Masoneria si familia, Pana unde merge tupeul masoneriei? si Pr. Gheorghe Calciu despre masonerie

Articolul de mai jos a fost scris in 1997 de catre parintele nostru drag, Gheorghe Calciu, “cel-nebun-pentru-Hristos“, cum l-a numit Ioan Ianolide, marturisitorul prin excelenta al Ortodoxiei romanesti din secolul XX si cel pe care parintele Nicolae Steinhardt il dadea drept pilda pentru toti de asumare a “Razboiului intru cuvant“ (sintagma care a dat si numele siteului nostru). Acest text a aparut mai intai in volumul: “Rugãciune si luminã misticã. Eseuri si meditatii religioase” (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998), iar mai apoi in “Homo americanus. O radiografie ortodoxã” (Editura Christiana, Bucuresti, 2002 si re-editata in 2007).

Noi l-am preluat de pe foarte valorosul, dar prea putin cunoscutul – pana acum – ORTHOBLOG (multumim pe aceasta cale si ne exprimam aprecierea) si il redam aici intr-o singura postare, pentru a-l putea face accesibil cat mai multor credinciosi interesati de adevarul despre masonerie din surse si marturii credibile si serioase, asa cum este pentru noi parintele Gheorghe Calciu.

Si aceasta postare o dedicam tot participantilor la Marea Adunare Masonica de la Sibiu care are loc in aceste zile:

Pe aceeasi tema, cititi si un alt articol cuprinzand cuvinte rostite de parintele Calciu in diferite interviuri si conferinte despre masonerie.

“Am publicat de mai multe ori studii referitoare la masonerie şi la rolul distructiv – pentru ordinea creştinã şi pentru valorile tradiţionale ale popoarelor – pe care organizaţia aceasta l-a avut şi continuã sã-l aibã în societatea vremurilor noastre. Continuare»

25 Comentarii »

• http://www.romfest.org/reflectari/desteptarea-bacau4oct2004.shtml

“Masoneria este o organizatie demonica. Se inchina lui Lucifer”

• http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/18/Despre-ecumenism

Miscarea ecumenica este o actiune pe care au initiat-o curentele care incearca nivelarea religiilor, nivelarea popoarelor, e o actiune pe care masoneria o incearca de mai multa vreme. Continuare»

15 Comentarii »