Război întru Cuvânt

Cu toate ca s-au scris in Grecia cu 50 de ani in urma, scrisorile Arhim. Epifanie Teodoropulos (1930-1989) – binecunoscut duhovnic harismatic si apologet neintrecut al ortodoxiei – sunt si astazi, si pentru noi, ortodocsii romani, de o mare actualitate si de un folos nepretuit. Am mai prezentat (aici si aici) fragmente din cartea sa, “Cele doua extreme, ecumenismul si stilismul” (Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2006) si acum o facem din nou, date fiind numeroasele stiri la zi legate de evenimente “ecumenice” la care BOR participa. Probabil ca si Cuviosul Epifanie, ca si Cuviosii Paisie Aghioritul, Seraphim Rose, Iustin Popovici, Sofronie Saharov, Dumitru Staniloae, Gheorghe Calciu si atatia altii – cam totii Sfintii Bisericii din ultimele decenii – e tot un fanatic lipsit de iubire si orbit de “dreptate”, un extremist incult, incuiat si defazat, care nu intelege mersul vremurilor sau, cu siguranta, unul dintre acei farisei “care visează ca toţi oamenii planetei să uite peste noapte de ceea ce sunt, să uite de istoria şi tradiţiile lor, să-şi pună cenuşă în cap şi să intre în Biserica Ortodoxă, „resetaţi“ ca nişte computere”. Domnilor “iluminati” care dati lectii de iubire fatarnica in afara Adevarului (Adevar care nu e totuna cu dreptatea omeneasca si nici cu “Legea”!), oare nu va e deloc frica de Dumnezeu cand va ganditi ca toata sfintenia Bisericii recente va sta impotriva?

Ca si contemporanul sau, marele Cuvios athonit Paisie (a se vedea aici), si Fericitul Parinte Epifanie Teodoropulos a cautat sa mentina carma dreapta a intelepciunii si sa povatuiasca Biserica pe calea imparateasca, impotriva extremelor de orice fel. Am vazut aici ce atitudine categorica, severa si fara echivoc a manifestat parintele Epifanie fata de ecumenism si fata de abaterile grave de la credinta ale Patriarhului Ecumenic Atenagora. Dar pentru ca intransigenta sa nu fie interpretata gresit si sa conduca la atitudini “revolutionare”, de razvratire si ruptura, asadar pentru a nu da in niciun un fel “apa la moara” zelotistilor, extremistilor si super-corectilor “canonici” (impotriva carora, in America, dar in aceeasi perioada, a scris si Parintele Seraphim Rose foarte mult!) a tinut sa ia o pozitie la fel de ferma si dura fata de cealalta ratacire, aflata la polul extrem anti-ecumenist, si anume ratacirea stilista.

Parintele Epifanie afirma raspicat ca este

“rau, foarte rau ca s-a facut schimbarea calendarului. Dar de la acest punct pana la punctul de a vedea calendarele ca dogme de credinta si sa legam de ele validitatea Tainelor si dobandirea mantuirii distanta este abisala“.

Am extras din cartea “Cele doua extreme, ecumenismul si stilismul“ o alta epistola a Parintelui Epifanie, adresata in acelasi an, 1969, dar de aceasta data unui monah stilist din Sf. Munte. Relevanta marturisirii facute de Parintele Epifanie si pentru noi este foarte mare, nu numai pentru a combate propaganda stilistilor de la noi (de care multi se simt atrasi tocmai pentru ca acestia sunt radical anti-ecumenisti!), ci si pentru a putea noi insine sa ne gasim dreapta masura si sa vedem, prin exemple graitoare si imbatabile din Istoria Bisericii care a fost duhul in care aceasta a luptat, de-a lungul vremii, prin indelunga-rabdare si iconomie, dinaluntrul sau, pentru a marturisi in acelasi timp Adevarul fara niciun compromis, pentru a se amenda si delimita de ratacirile episcopilor (fie ei si patriarhi) fara teama, dar si pentru a se pazi cat se poate de mult de producerea unor schisme sau a unor “lupte” fratricide.

Lectura scrisorii este de un real folos duhovnicesc chiar si pentru cei mai putin interesati de disputele teologice si calendariste si ii poate linisti si intari pe cei indimidati ca ar putea fi socotiti schismatici daca indraznesc numai sa dezaprobe fapte sau afirmatii neortodoxe comise sau “ingaduite” de catre intai-statatorii nostri.

Pe 10 noiembrie se implinesc 18 ani de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire si de cinstire parinte grec Epifanie Teodoropulos, din ale carui scrieri si invataturi orale Editura Evanghelismos a publicat in romaneste cartile “Crampeie de viata”, “Familiei ortodoxe cu smerita dragoste” si “Cele două extreme, ecumenismul si stilismul”. Pentru ca il socotim pe parintele Epifanie drept unul dintre cei mai importanti indrumatori pentru infruntarea ispitelor vremurilor de acum, dorim a face cunoscute mai multe dintre invataturile sale. Dar cum urmatoarele zile (8 si 9 noiembrie) sunt dedicate altor Sarbatori, iar de pe 11 noiembrie vom avea un alt lant de mari sfinti sarbatoriti de Biserica – in centru fiind marele jubileu al Sfantului Ioan Gura de Aur – am dorit sa incepem inca de astazi publicarea catorva din cuvintele sale, foarte necesare si noua acum.

Incepem cu un text care face parte din volumul “Cele doua extreme…”: o scrisoare-marturisire de credinta din 1969 adresata insusi patriarhului ecumenic de atunci, Atenagora, pilda de atitudine verticala si ortodoxa fata de abaterile ierarhilor Bisericii, pe care, vai, destui ortodocsi ii transforma in papi infailibili sau, mai rau, in idoli intangibili, ajungand cu usurinta sa “sara pragul” de la cinstirea lor fireasca la plasarea lor deasupra Bisericii ca Sobornicitate si chiar a lui Hristos Insusi. De cele mai multe ori mobilul este insa unul prea putin legat de chestiuni duhovnicesti si prea adesea reprezentat fie de eternele si meschinele oportunisme, arivisme, slugarnicii, fatarnicii, dorinte de slava omeneasca sau de mai omenestile (de inteles) slabiciuni circumscrise fricii de cei puternici (nevoia disperata de siguranta cu orice pret, de confort psihologic, de “liniste” si oroarea de suferinta), frica ce poate fi, uneori, pentru oricare mai mare decat frica de Cel Atotputernic si de Adevarul Sau. Daca cei din prima categorie rareori se lasa indreptati de cuvintele Sfintilor, in schimb e bine ca macar cei sinceri in slabiciunile lor si cei care ar putea fi inselati sau timorati de sofismele ori de amenintarile primilor, sa afle intarire in cuvantul “tare, de nelovit” al unui Dascal nemincinos, profund si luminat, asa cum este Parintele Epifanie: