Război întru Cuvânt

• Vezi si: SLUJBA SFANTULUI NOULUI PROSLAVIT INTRE IERARHI, ANDREI SAGUNA MITROPOLITUL TRANSILVANIEI

MITROPOLITUL ANDREI SAGUNA

“În anul acesta [1943], la 29 iunie, se împlinesc şapte decenii de când mulţime nesfârşită de popor însoţea osemintele marelui Mitropolit Andrei Şaguna [† 28 iunie 1873] cu lumânări în mână de la Sibiu până la Răşinari, unde le-a aşezat să se odihnească sub um­bra brazilor, în inima satului ce reprezintă ţărănimea pe care atât de mult a iubit-o şi la poalele munţilor al căror atribut de graniţă artificială avea să-l topească cu opera şi cu duhul lui.

Cu cât trec vremurile, cu cât ne depărtăm de timpul în care a trăit şi a activat personalitatea puternică a providenţi­alului ierarh, figura lui se îmbracă în conştiinţa neamului tot mai mult în nimbul miraculos al eroilor de legendă. Azi el ne apare ca una din cele mai înalte culmi ale trecutului, ca unul din cele mai adânci izvoare de energie şi de îndrumare a vieţii naţionale de după el. Continuare»

5 Comentarii »

5 OCTOMBRIE – 18 ani de la mutarea la lacasurile vesnice a Parintelui Dumitru Staniloae, cel mai mai mare teolog roman

“Eu nu prea sunt pentru ecumenism; a avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit pan-erezia timpului nostru. Eu îl socotesc produsul masoneriei; iar relativizează credinţa adevărată: de ce să mai stau cu ei care au făcut femeile preoţi, care nu se mai căsătoresc, iar în America, Anglia şi alte ţări au legiferat homosexualitatea”.

(fragment dintr-o convorbire a Parintelui cu cativa tineri din Liga Tineretului Ortodox din Brasov, pe care a avut-o cu numai cateva luni inaintea mortii sale)

• Asculta acest cuvant spus de parintele Staniloae (audio):

Continuare»

19 Comentarii »

Sfantul Siluan Athonitul, Cuviosul Sofronie Saharov, IPS Bartolomeu Anania, Parintele Staniloae si Parintele Arsenie Papacioc despre MAICA DOMNULUI (audio, video):

• Cuvantul Parintelui Arsenie Papacioc rostit la Praznicul Adormirii Maicii Domnului din 2005, la Manastirea sa, Sf. Maria de la Techirghiol

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC: “Maica Domnului este o nouă lume”

“Iubitii nostri frati crestini,

Cu toate cerurile, cu toată creaţia lui Dumnezeu, dacă n-ar fi Maica Domnului, n-ar fi atât de frumoasa şi împlinită. Este stăpâna cerului şi a pământului! (…) Este atâta loc în împărăţia lui Dumnezeu, să stea ca o împărăteasă, dar îi convine mai mult să stea la căpătâiul nostru!

Şi să ştiţi că oricare ar fi motivul întristărilor şi al supărărilor, sunt numai de la draci! Cum e posibil să deznădăjduim când avem un frate atât de grozav şi de puternic, care este Hristos, şi o mamă atât de cuprinzătoare, peste tot, care e Maica Domnului! Continuare»

22 Comentarii »

Predici ale Sfantului Teofan Zavoratul.

Cuvinte despre Maica Domnului ale parintilor ARSENIE PAPACIOC SI DUMITRU STANILOAE (audio)

***

LA ADORMIREA PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

Adormirea Maicii lui Dumnezeu – nădejde a trecerii la viaţa veşnică. Moartea e soarta tuturor, pe când slava de după moarte e moştenirea credinţei curate şi vii

În toată lumea creştină se prăznuieşte luminat Adormirea Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, pentru că ea, după Învierea şi Înălţarea Domnului, este cea mai apropiată şi mai vie încredinţare de slava menită celor ce cred în Domnul. Priveşte la Adormire, si vei pricepe care este nădejdea chemării noastre, iar când vei pricepe nu vei cruţa nimic pentru a o dobândi.

Iată icoana! Maica Domnului a trecut la cele veşnice. O înconjoară Apostolii, care se tânguiesc. Pe loc Se pogoară însă Domnul, înconjurat de îngeri de toţi sfinţii, şi primeşte în braţele Sale preacuratul ei suflet. Aşa a fost Maica lui Dumnezeu. Ea este însă şi Maica noastră, a tuturor, şi a înnoit această cale de mutare din viaţa aceasta în cealaltă, ca în urma ei să se strămute mai apoi la Dumnezeu, pe aceeaşi cale, şi toţi apropiaţii ei, şi ca la vremea potrivită să poată mărturisi: „Iată eu şi copiii mei!” Moartea e soarta tuturor, pe când slava de după moarte e moştenirea credinţei curate şi vii.

Continuare»

8 Comentarii »

COMUNIUNEA CU SFINTII (fragment)

“Viaţa religioasă românească este, cu toate imperfecţiunile ei, un bun exemplu de Ortodoxie în act. Credinţa este o practică sau o învăţătură care îşi arată sensul şi puterea în practică, iar nu în primul rând o doctrină în ea însăşi.

Viaţa Sfinţilor din toate timpurile şi din toate ţările, viaţa poporului lui Dumnezeu care constituie “Sfânta Biserică”, dă mărturie de adevărul Evangheliei, dă mărturie de Hristos. Sfinţii îndeosebi iradiază un comportament extrem de uman. Pentru că sunt totdeauna întorşi spre Dumnezeu, ei ştiu să se întoarcă şi spre om, aşa cum Dumnezeu se întoarce spre ei în Hristos. Noi nu-L cunoaştem pe Dumnezeu în El însuşi ci pe Dumnezeul întors spre oameni. Şi-L cunoaştem doar în măsura legăturii Sale cu noi.

A-i privi pe oameni aşa cum îi priveşte Hristos, e ceea ce fac sfinţii. Sfinţi precum Sfântul Vasile, Sfântul Nicolae, Sfântul român Calinic de la Cernica, care plângea când nu avea bani să le dea oamenilor, au lucrat la propovăduirea, la afirmarea credinţei celorlalţi, pregătindu-i să fie oameni adevăraţi. Ei şi-au iubit aproapele şi i-au îndemnat şi pe ceilalţi să-l iubească, au urmat instinctiv această direcţie. Sfinţii sunt remarcabili nu ca nişte eroi sau specialişti pe care este greu să-i înlocuieşti, ci prin această forţă spirituală, prin forţa iubirii, a rugăciunii pentru oameni care este în ei, mai mult decât prin faptele lor. Continuare»

5 Comentarii »

***

“(…) Dar aceasta constiinta nu este o abstractiune. Constiinta se manifesta prin semne, prin gesturi, in toate actiunile noastre. Gesturile noastre, miscarea membrelor noastre spre natura, spre ceilalti, sunt manifestarea unei asemenea constiinte. O realitate pur interioara nu se intereseaza de univers si de ceilalti. Omul nu se poate inchide in el insusi. Inca de cand eram student stiam de ce ne inchinam pana la pamant, de ce ne facem semnul Crucii: religia este ceva interior. Omul este un intreg. Si cand se inchina pana la pamant are sentimentul ca se afla in fata lui Dumnezeu. Daca mananc ceva, ii multumesc pentru aceasta lui Dumnezeu. Si apoi trupul meu trebuie si el sfintit. Trupul nu este separat de suflet si sufletul nu este separat de trup. Continuare»

35 Comentarii »

In aceste vremuri dure si viclene, care se tulbura si se salbaticesc pe zi ce trece, cand “scarbele ne cuprind“, cand vestile rele si durerile sub toate formele – ale altora, apropiati si departati, dar cu totii legati de noi prin fire nevazute – sau chiar ale noastre, ne strapung si ne coplesesc, pe unii pana la zdrobire, cand simtim ca puterile sufletesti si trupesti ne slabesc, iar nelinistea si deznadejdea ranjesc amenintator catre noi numai daca indraznim sa aruncam un ochi realist in viitor (chiar cel apropiat), pana acolo unde simtim ca… “nu putem rabda sagetarile diavolilor”... Ei bine atunci, avem cu atat mai mare nevoie sa privim ceva mai putin in jos si mai putin inainte (in timp), mai putin spre toate cele intunecate si apasatoare ale Vaii Plangerii, si mult mai mult, in Sus, spre Lumina sfinteniei, spre  inaltul Imparatiei cerurilor; iar de acolo, desertandu-ne fara rusine, pana la fund, sacul lacrimilor stranse prea mult in suflet, sa ne luam provizii de putere, de pace, de nadejde - din credinta ca sfintii lui Dumnezeu sunt vii si lucratori si aici, si acum, pentru noi. Si nu ne vor lasa singuri.

Sfantul Ierarh Calinic, ocrotitorul prin excelenta al Bucurestiului, praznuit in aceasta zi, ne poate da curaj prin harul revarsat oricui, fara “economie”, din sfintele sale moaste, dar si prin insusi chipul sau bland, modest, neodihnit si inlacrimat pentru toti cei in nevoi, de arhiereu care traia si slujea pentru a intampina si a alina suferintele “sarmanilor frati ai lui Hristos“. E extraordinar de mangaietor sa stii ca au existat si inca mai exista oameni ai lui Dumnezeu, chiar arhierei, iata, care sa fie aproape de cei “umiliti si obiditi”, de cei aruncati la marginea lumii nemiloase, de  cei pe care nimeni nu-i mai iubeste, nu-i mai vede, nu-i mai baga in seama, care slujeau si isi sfasiau inimile pana la rastignire pentru “saracii lui Dumnezeu”. Asa si numai asa s-au sfintit acesti oameni, asa au dobandit acesti mari nevoitori darurile uriase ale vederii in Duh, ale prorociei si ale tamaduirii. Si asa, si acum, dupa mutarea lor la Cer, ei fac mereu cu noi minuni, in modul cel mai firesc si mai discret, fara mare pompa, galagie si reclama. Cand? Atunci cand gasesc in noi durerea inimii, credinta si, mai ales, sinceritate, umilinta si cainta.

Si cei care inca ne simtim, cat de cat, “stapani pe situatie” si departe de nenorociri, ar trebuie sa constientizam ca nimeni nu este, niciodata si sub nicio forma, dar mai ales in aceste vremuri, pus la adapost de urgia dezlantuirii plagilor ingaduite de Tatal nostru ceresc, tot spre mantuirea noastra. Iar ceea ce s-a intamplat unora o data, se poate intampla oricand tuturor, sub o forma sau alta. Din toate cele care vor veni peste TOTI, nu vom putea iesi teferi sufleteste sau nu vom putea fi scosi si izbaviti de atatea curse intortocheate si perfide, de inselari nemaivazute  si neprevazute, de necazuri cumplite pe care nu le-am putea purta, nimic din toate acestea nu vom putea prin propriile noastre puteri, prin toate cele in care investim zi de zi, pe care le cultivam, constient sau nu, si pe care ne bizuim! In “ziua cea rea”, nu ne va folosi la mare lucru tot ce am facut (de cele mai multe ori risipind in desert) siguri pe noi, plini de ambitie si de incredere in sine, nici tot ce am acumulat ca informatie, inclusiv duhovniceasca, cu atat mai putin lumeasca,  daca ea nu s-a asimilat si nu s-a transformat in noi in “energie” lucratoare de viata a harului.

Avem nevoie de sfinti astazi mai mult ca oricand. Nu doar de anumiti sfinti, nu doar de sfintii inchisorilor, nu doar de sfintii contemporani sau de sfintii romani, ci de toti. Avem nevoie sa regasim drumul inapoi spre o legatura directa, vie si puternica, nu pietist-individuala, ci personala si comunitara, cu sfintenia  intrupata, cu adevaratele repere care sa ne arate calea, sa ne potoleasca foamea de har, sa ne incalzeasca, sa ne curateasca si sa ne invioreze sufletele inghetate si ruginite, imbatranite si inviclenite. Nu atat de discursuri bombastice si de simpozioane interesante sau epatante despre sfinti, ci de rugaciune si de traire impreuna cu ei. Nu e nevoie de spectacole stridente, de exhibitionisme “minuniste”, nu ne ajuta abuzul si exploatarea comerciala sau logoreica a numelor, harismelor si minunilor acelora. Nu ne ajuta sa vorbim despre sfinti suindu-ne pe piedestale pline de emfaza, de unde sa (ne) amagim ca suntem deja atat de familiari si intimi cu ei, incat ne permitem sa dam lectii oricui si incat slava lor sa paleasca in fata desertaciunii slavei pe care o vanam pentru ilustrele noastre personalitati. Nu  e nevoie de si mai multe conferinte despre sfinti, ci de mai multe slujbe, pelerinaje, procesiuni… Dar savarsite cu acea evlavie, simplitate si trezvie, si zamislite din acea rana sangeranda a inimilor indurerate, care sageteaza cerul si care ii aduc pe sfinti langa noi, inlacrimati pentru suferinta si neputinta noastra.

Avem nevoie vitala de sfinti si de mireasma cereasca a sfinteniei, pentru ca nu exista alt antidot la otrava pe care o inhalam, vrand-nevrand, in fiecare zi. Pentru ca avem nevoie de multa Lumina ca sa putem intrezari drumul drept in timpuri cand intunericul lumii da, parca, asaltul final asupra noastra, cautand sa cuprinda si sa inghita totul. Cand putem sa ajungem chiar, fara sa ne dam seama, sa ne drogam, bolnav si sinucigas, cu duhul intunericului, cu duhul minciunii si al murdariei, pana unde ajungem sa ne lasam convinsi, inconstient, ca astazi Raul este mai puternic si decat Dumnezeu, ca Binele nu mai exista, ca tulburarea, scarba, groaza si revolta ar fi sortite ca blestem definitiv al nostru.

Cum scriam si mai de mult, trebuie… Continuare»

25 Comentarii »

“A persista în urcuşul spre Dumnezeu nu înseamnă a forţa în orice clipă împlinirea unei fapte pentru cineva sau a aştepta totdeauna rezultatul unei rugăciuni pentru acela. Dumnezeu vrea să ne obişnuiască şi cu răbdarea. Continuitatea urcuşului stă uneori în continuitatea rugăciunii pentru alţii şi în neslăbirea aşteptării rezultatului”.

Continuare»

10 Comentarii »

• Cititi si: PARINTELE DUMITRU STANILOAE (†5 octombrie 1993) DESPRE HRISTOS-SLUJITOR SI CHEMAREA NOASTRA LA RESPONSABILITATEA SLUJIRII JERTFELNICE: “Cum sa stii daca iubesti cu adevarat pe cineva, daca nu ai suferit pentru el?“
• Cuvinte duhovnicesti – fragmente din interviuri cu Parintele Dumitru Staniloae (AUDIO)
• Parintele Dumitru Staniloae la Cernica (VIDEO)
• Parintele Dumitru Staniloae – Sensul vietii (VIDEO)

Formele singuratatii - Parintele Dumitru Staniloae pe video.crestinortodox.ro

Parintele Dumitru Staniloae – La inceput a fost Iubirea pe video.crestinortodox.ro

***

Lumina: Amintiri despre părintele Dumitru Stăniloae

[Parintele Gheorghe Holbea]: Faptul de a-l fi cunoscut pe părintele Dumitru mi-a creat sentimentul încrederii şi siguranţei în lucrarea lui Dumnezeu în istorie, chiar şi în acea perioadă a studenţiei, plină de molozul bisericilor dărâmate, a fricii şi terorii că eşti urmărit în fiecare clipă de nişte forţe diabolice, care căutau să se insinueze chiar şi în cutele cele mai profunde ale sufletului tău, când părintele îndemna „să mergem către Iisus din adâncurile inimii“.

Chiar şi în acea perioadă a laşităţii şi compromisului grosolan, în numele unor pretinse interese ale familiei sau ale copiilor, prezenţa sa, încrederea sa profundă în Ortodoxie, în valorile răsăritene, în neamul său, preschimba, prin Hristos, patima oarbă a istoriei în calea Învierii. Ceea ce mă întărea în prezenţa sfinţiei sale era atitudinea cu care trata orice problemă. N-am simţit vreodată la părintele vreo umbră de superficialitate; nimic din dragostea superficială, efemeră, sau din asprimea sterilă care pustieşte. Prezenţa sa răspândea o limpezime şi o stare de linişte ce se înfăţişa liturgic, dincolo de istoria imediată. (…) Continuare»

8 Comentarii »

“Nu mai avem acel foc al responsabilitatii, acel foc care vine de la Duhul Sfant, dat Fiului, si prin care Fiul Se daruie Tatalui; Duh prin care Hristos a acceptat sa Se jertfeasca pentru noi si prin care a insuflat, a sadit in noi aceasta responsabilitate. Aceasta responsabilitate trebuie legata de lucrarea Sfantului Duh. In acest sens, nu putem recunoaste in Biserica Trupul lui Hristos, decat daca ea se daruie. Este focul, nerabdarea de a face pentru ceilalti, de a te darui celorlalti, de a te darui lui Dumnezeu. Acest trup primeste de la Hristos focul responsabilitatii prin care cei botezati sunt legati unii de altii, si pe care o revarsa in jurul lor. Astazi, printre crestini, exista uneori un activism social foarte sincer, dar lipsit de fundament”.

“Exista fiinte nesatisfacute, care cauta sa mearga mereu mai departe in implinirea Evangheliei, smerindu-se, cerand iertare pentru nedesavarsirile lor, pentru gradul nesatisfacator la care au ajuns. Acestia merg intr-o tensiune continua spre o treapta mereu mai inalta. A tinde cu adevarat, unii mai mult, altii mai putin, a ne indemna reciproc catre aceasta desavarsire, acesta este continutul chemarii lui Hristos. El creeaza in noi aceasta tensiune, chemandu-ne la El. Putem trai in aceasta tensiune cum o faceau crestinii din primele veacuri”.

• Ascultati: Parintele Staniloae despre sensul duhovnicesc al Crucii si despre intelegere a jertfei, a daruirii – CARE E MODELUL LUI HRISTOS?

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

• Cititi si: CRUCEA CARE ODIHNESTE

***

Slujirea lui Hristos

“O, smerenie a lui Hristos, te-am cunoscut, dar nu te pot ajunge” (Ava Siluan)

Iisus Hristos este slujitorul desavarsit pe care Il anunta profetii Vechiului Testament: robul care sufera si iubeste, robul infinit bland si compatimitor, robul lui Dumnezeu devenit prin vointa sa rob al oamenilor. El este Dumnezeu Care Isi slujeste prin vointa Sa propria creatura. Dar El se face si om, slujind Creatorului Sau pentru binele oamenilor. Prin aceasta slujire a oamenilor, El manifesta paternitatea lui Dumnezeu. Prin slujirea lui Dumnezeu, il initiaza pe om in demnitatea de fiu. Slujind ca un Parinte oamenilor si ca un Fiu lui Dumnezeu, asa ni se infatiseaza Cuvantul Intrupat. Continuare»

21 Comentarii »