Război întru Cuvânt

Discreţia: paza virtuţilor

Uneori discreţia e atât de bine observată respectată, încât virtuţile excepţionale rămân total necunoscute în obşte. De aceea e foarte greu să ştii, întâlnind pe cineva prin curtea unei mă­năstiri, dacă ai întâlnit un călugăr obişnuit sau un sfânt. In Mănăstirea Sihăstria, la o alegere de stareţ, s-a petrecut un fapt puţin obişnuit cu care am putea ilustra excelent cele spuse mai sus despre discreţie:

“Ava Ioanichie [Moroi, n.n.] de la Sihăstria, biruit de bătrâneţe şi de gri­jile mănăstirii — tocmai arseseră o parte din acareturi — a strâns obştea într-o bună dimineaţă de vară şi a grăit celor optzeci de părinţi şi fraţi, tot atâţia câţi anii săi: Continuare»

3 Comentarii »

(Parintii Cleopa Ilie si Petroniu Tanase, la Man. Slatina, incadrandu-l pe viitorul monah, si apoi mitropolit, Antonie Plamadeala)

Despre cateva feluri de caderi iesite din comun

“Batranii au urmarit intotdeauna cu mare atentie pastrarea vietii duhovnicesti in autenticitate. Mari psihologi, s-au strecurat cu mare abilitate printre pericolele subtile ale caderii in mandrie si slava desarta. Acestea sunt cele doua capcane. De aceea cea mai mica treapta in urcusul duhovnicesc e oarecum furata, urcata pe furis, de teama celor doi dusmani care pot transforma cu usurinta urcusul in coborare. E treaba pe ascutis de sabie: poti cadea in dreapta sau in stanga, sau te poti taia de ascutisul sabiei, dar poti cadea si in sus.

Parintii cei mai experimentati stiu ca exista forte ale raului care indrumeaza gandurile spre superbie, spre suficienta. Cei cuprinsi de asemenea mreje merg in aparenta pe drumul cel bun. Urca. Cand incep sa se mandreasca insa, urcusul devine periculos. Parintii numesc acest urcus paradoxal: “cadere in sus” sau impropriu “cadere prin virtute”. E impropriu pentru ca de fapt caderea e prin mandrie dar cel in cauza se mandreste cu virtutile. E una din cele mai subtile ispite si incercari (…). Ea se mai numeste “ispita cea de sus” sau “ispita sfinteniei”. Despre aceasta Sfantul Efrem Sirul, intr-o traducere veche romaneasca scrie: “Ca stie vrajmasul nostru cel de obste si prin indreptari a bate razboi”, adica prin virtute, prin indemnul la virtute, ca sa te urce sus si apoi sa te faca sa te mandresti si sa cazi de acolo, de sus. E mai interesant decat sa cazi de la mica inaltime! Are si el pasiunile lui si e mare vanator de performante!

Exista doua feluri de caderi in ispita:

1. Caderea de-a stanga, cea in pacate grosolane, trupesti, comune. Acestea sunt usor de sesizat si usor de biruit, cu ajutorul lui Dumnezeu.
2. Caderea de-a dreapta, despre care am amintit mai sus, caderea cu adevarul in brate si cu parerea ca esti purtatorul tuturor virtutilor.

Despre acest al doilea fel de cadere, traditia duhovniceasca sistematizeaza patru feluri de caderi: Continuare»

4 Comentarii »

***

Din povestirile de adevarat pateric romanesc ale IPS Antonie Plamadeala, fostul Mitropolit al Ardealului si vietuitor in tinerete al Manastirii Slatina (Suceava), impreuna cu marele parinte Cleopa Ilie (vezi foto):

“In obsti, … porniri[le] spre exagerare au fost intotdeauna temperate, chemate la ordine prin taierea voii de catre stareti sau de catre duhovnici. Si s-a procedat astfel nu numai pentru ca e vorba de exagerari in sine, ci si pentru ca ele pot favoriza tocmai contrariul smereniei si al pocaintei, cai periculoase de suficienta de sine, de ceea ce se numeste angelism sau luciferism, experiente de autoamagire care se termina intotdeauna prost. Duc la falsuri si falsificari, la vedetism, la inlocuirea celor cu adevarat duhovnicesti prin surogate de suprafata, prin poza si simulacru. S-au vazut vocatii reale cazute in mreaja vedetismului si naufragiate in cele din urma lamentabil spre rusinea lor si a celor ce i-au luat o vreme in serios. Un caz mai usor — mai usor decat cateva mai mari si cunoscute, care trebuie cu discretie trecute cu vederea — s-a petrecut, in anii cand obstea era mare si starea de spirit cam aprinsa, chiar in Manastirea Slatina. Continuare»

11 Comentarii »

CU OILE LA SCHITUL COZANCEA

“In fiecare vara Alexandru Ilie facea stana de oi pe dealurile si poienile din preajma Schitului Cozancea, la circa 5 kilometri departare de sat. Apoi incredinta oile celor trei feciori mai mari ai sai: Vasile, Gheorghe si Constantin, care cunosteau aceste locuri binecuvantate din frageda copilarie. Tot in aceasta parte se afla si chilia pustnicului Paisie Olaru, parintele lor sufletesc.

Acest ieroschimonah s-a nascut in comuna Lunca – Botosani, in anul 1897, si s-a inchinoviat in obstea Schitului Cozancea din apropiere, in anul 1922. Aici s-a nevoit 26 de ani intr-o mica chilie pustniceasca, laudand pe Dumnezeu ziua si noaptea si mangaind multe suflete. Pentru aspra sa nevointa era cautat de multi credinciosi, pe care ii mangaia duhovniceste. Continuare»

23 Comentarii »

Fiul al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormântul tău din Patras chemi popoarele la Dumnezeu şi acum ne-ai umplut de bucurie că în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovăduit (Condacul).

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, la 30 noiembrie, prăznuim cu multă bucurie pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Apostolul românilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pământul ţării noastre acum aproape 2000 de ani, în Dobrogea şi la Gurile Dunării.

Sfântul Apostol Andrei era frate după trup cu Sfântul Apostol Petru, fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, şi se îndeletniceau cu pescuitul. Continuare»

19 Comentarii »

***

***

PREDICA PARINTELUI CLEOPA LA SFANTUL MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR

Părinţilor şi fraţilor şi iubiţi credincioşi,

(…)

Dar nu putem cuprinde într-o predică tâlcuirea tuturor Evangheliilor de astăzi. Ci fiindcă o dată în an se prăznuieşte Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, vom vorbi ceva din viaţa acestui Mare Martir, mare Sfânt al Bisericii lui Hristos. Continuare»

4 Comentarii »

ÎMPREUNĂ CU PĂRINTELE CLEOPA

Să vă spun ce înseamnă ascultarea. Ne-a apucat o mare ploaie într-o pădure măruntă; o pădure nu prea  înaltă, mare cât casa, aşa. Părintele Cleopa într-o parte, eu într-altă parte, căutam tufişuri mai dese să ne adapostim. Părintele însă insista, aşa, pe sub ramuri, să vin la el. Până acolo erau cam 30 de metri. Eu ziceam, că culcuşul meu este mai bun, şi zic „Nu!“. “Stai, măi, băiete! Ia să ascult eu pe Părintele Cleopa!” Am fugit de acolo şi imediat a trăsnit locul acela în care am fost eu. Măi, m-a impresionat! Ce înseamnă ascultarea!

- Câţi ani v-aţi nevoit împreună prin pădure? Continuare»

25 Comentarii »

COMUNIUNEA CU SFINTII (fragment)

“Viaţa religioasă românească este, cu toate imperfecţiunile ei, un bun exemplu de Ortodoxie în act. Credinţa este o practică sau o învăţătură care îşi arată sensul şi puterea în practică, iar nu în primul rând o doctrină în ea însăşi.

Viaţa Sfinţilor din toate timpurile şi din toate ţările, viaţa poporului lui Dumnezeu care constituie “Sfânta Biserică”, dă mărturie de adevărul Evangheliei, dă mărturie de Hristos. Sfinţii îndeosebi iradiază un comportament extrem de uman. Pentru că sunt totdeauna întorşi spre Dumnezeu, ei ştiu să se întoarcă şi spre om, aşa cum Dumnezeu se întoarce spre ei în Hristos. Noi nu-L cunoaştem pe Dumnezeu în El însuşi ci pe Dumnezeul întors spre oameni. Şi-L cunoaştem doar în măsura legăturii Sale cu noi.

A-i privi pe oameni aşa cum îi priveşte Hristos, e ceea ce fac sfinţii. Sfinţi precum Sfântul Vasile, Sfântul Nicolae, Sfântul român Calinic de la Cernica, care plângea când nu avea bani să le dea oamenilor, au lucrat la propovăduirea, la afirmarea credinţei celorlalţi, pregătindu-i să fie oameni adevăraţi. Ei şi-au iubit aproapele şi i-au îndemnat şi pe ceilalţi să-l iubească, au urmat instinctiv această direcţie. Sfinţii sunt remarcabili nu ca nişte eroi sau specialişti pe care este greu să-i înlocuieşti, ci prin această forţă spirituală, prin forţa iubirii, a rugăciunii pentru oameni care este în ei, mai mult decât prin faptele lor. Continuare»

5 Comentarii »

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni
(Prochimen la praznice)

Iubiţi credincioşi,

Cînd a binevoit Preabunul şi Preamilostivul Dumnezeu să înceteze pîraiele de sînge, care se vărsau din trupurile apostolilor, ale martirilor şi ale mărturisitorilor Săi şi să dea deplină libertate Bisericii Sale, răscumpărată cu Sfîntul şi Preascumpul Sînge al Fiului Său, atunci şi-a ales pentru acest scop, dintre toţi împăraţii lumii, pe Sfîntul împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena. Prin aceşti Sfinţi împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgînismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pămînt.

Sfinţii împăraţi şi “întocmai cu Apostolii” Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatăl său, împăratul Constantin Clor împărăţea peste Galia şi Insulele britanice. După moartea sa a lăsat urmaş la domnie pe fiul său, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maică, Sfînta Elena.

Auzind el că Maxenţie, care împărăţea în Roma, face multe nelegiuiri poporului, chinuind pe creştini şi dărîmînd sfintele biserici, s-a pornit cu război împotriva lui. Deşi avea mai puţini ostaşi ca Maxenţie, el îşi punea nădejdea în ajutorul adevăratului Dumnezeu, Căruia adesea se ruga, cu toate că nu era încă botezat. Şi iată că în amiaza mare, i se arătă o cruce mare pe cer, cu stele închipuită, iar dedesubt aceste cuvinte scrise: “Cu acest semn vei birui”.

Apoi a poruncit ostaşilor să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci pe haine, pe coifuri şi pe armele lor şi aşa au pornit la luptă. Deci, cu ajutorul crucii lui Hristos, Sfîntul Constantin a biruit pe Maxenţie, înecîndu-l în apa Tibrului, lîngă Roma, iar el a fost primit cu mare bucurie în cetate şi încoronat ca împărat al întregului Imperiu roman de Apus, în anul mîntuirii 313. Continuare»

2 Comentarii »

Cititi si:

• IN FATA LUI IISUS: Viata launtrica a Duhului vs. falsa Ortodoxie a pietismului si moralismului religios. La ce “folosesc” Sfintele Taine?
• CATEVA FORME SUBTILE DE INSELARE SI DE PERVERTIRE A CREDINTEI SI A VIETII IN HRISTOS: Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism

“Unică păstrătoare a Tradiţiei creştine, Biserica oferă credin­cioşilor săi cea mai trainică, mai înaltă şi mai tainică formă comunitară – comuniunea intru Hristos. Imbisericirea factorului comunitar întâmpină insă destule obstacole, datorate în primul rând distanţei care separă firea amestecată si inca nedumirită mistic a proaspat-imbisericitilor de gingasia nelumească caracteristică relatiei comuniante. In aceasta privinţă sinaxa oricarei parohii se confruntă cu o mulţime de alunecări comportamentale. De aceea, tot Bisericii, plenului credincioşilor, sau părinţilor duhovniceşti iscusiţi le revine şi sarcina de a sancţiona excesele pietiste şi de a netezi calea sinaxei înspre descoperirea adevăratelor valori comuniante, proprii organismului teandric bisericesc.

Astfel se cuvine valorificată şi una dintre binecunoscutele ziceri ale Părintelui Cleopa. Zicea oarecând acest părinte al neamului românesc: Continuare»

39 Comentarii »