“In zilele noastre, copilului i se spune direct sau doar i se sugereaza, prin diverse mijloace tehnice si mediatice, ca nu este bine sa asculte de Dumnezeu, de Biserica, de parinti sau de profesori, adica tocmai de cei care vor sa-l ajute cu adevarat. In acest fel, creste in el nefiresc de mult dorinta de a fi independent. Aceasta lipsa de ascultare il va duce pe tanar in cele din urma la alienare, nu-si va mai putea gasi o pace si o liniste, nu va mai putea fi stapan pe el insusi.

Pe de alta parte, tinerii care nu iau in serios problema mantuirii, isi pierd timpul la televizor si mai ales la calculator, privind imagini de violenta sau de desfrau si invata astfel sa-si traiasca viata in libertinaj si nu in libertate. Caci numai atunci cand cunosti Adevarul, cand ajungi la Hristos, abia atunci esti liber, devii stapan pe tine insuti.

Daca tanarul alege neascultarea si libertinajul, va ajunge in cele din urma sa se indoiasca de tot ce este in jurul lui, il va cuprinde deznadejdea si chiar gandul sinuciderii. Starea tineretului de pe tot globul este ingrijoratoare pentru oamenii care gandesc un pic mai profund.

Pentru vremurile acestea atat de haotice pe care le traim, tinerii si noi toti trebuie sa apelam cu toata ravna la rugaciune. Rugaciune, rugaciune, rugaciune si nadejde in ajutorul lui Dumnezeu.

Exista o legenda frumoasa care poate avea un inteles moral.

Ulise calatorea pe mare cu oamenii lui, iar sirenele cu chipurile si mai ales cu cantarile lor amagitoare ii faceau pe unii dintre calatori sa se arunce in mare dupa ele si astfel mureau innecati. Atunci Ulise le-a astupat la toti corabierii urechile cu ceara, iar pe el a poruncit sa-l lege de catarg.

In conceptia crestina, catargul de care ne legam este crucea lui Hristos, este invatatura mantuitoare pe care este bine sa o urmam si in acest fel Dumnezeu va duce la liman corabia vietii noastre. Prin rugaciune ne legam, ne apropiem de Hristos, ne unim cu El, si asa vom putea invinge ispitele si furtunile vietii. Iar ceilalti care nu cunosc inca Adevarul, cel putin sa-si astupe urechile, adica sa nu asculte de ispita diavolului, sa-si pazeasca simturile si incetul cu incetul vor ajunge la Lumina.

Eu sunt nascut in 1912, In nordul Bucovinei care acum este ocupat de Ucraina. Cand aveam aproape 10 ani, toata scoala a mers in excursie la Putna. La un moment dat, am ramas singur langa mormantul Sfantului Ştefan si am inceput sa stau de vorba cu el:

„Maria Ta, cum ai putut sa biruiesti pe otomani, pe tatari si pe toti dusmanii tarii, iar noi, romanii de acum, trebuie sa ascultam de straini?“

Peste 20 de ani am revenit la Putna. Dupa ce am fost ranit de moarte la Stalingrad, Dumnezeu m-a ajutat sa ma vindec, iar apoi am plecat la Putna si m-am calugarit aici, la Ierusalimul neamului romanesc, in anul 1944. Trei ani mai tarziu, in 1947, au ajuns rusii la Putna si au inceput sa-i chinuiasca pe calugari, fiindca le spusese un comunist din sat o minciuna pe care ei o crezusera, anume ca monahii au ingropat tezaurul manastirii la radacina unui copac. Au tras cu pusca putin pe deasupra capului parintelui staret, parintele Paisie Prelipceanu. Trei dintre calugari au fost deportati in Siberia si nu s-a mai stiut nimic de ei. Atunci am plecat impreuna cu parintele staret si nu stiu daca a mai ramas vreun calugar in manastire. Acum, in 2008, dupa 61 de ani, m-am reintors la Putna, in manastirea mea de metanie.

Tot asa ii sfatuiesc pe tineri sa se roage, cum m-am rugat eu cand am ajuns prima data la Putna. Sa vorbeasca direct cu Dumnezeu, cum vorbeste un copil naiv si sa-I spuna:

„Doamne, Iti zic numai Ţie, Tu sa ma inveti, Tu sa ma inteleptesti, Tu sa ma luminezi si mai ales Tu sa ma intaresti sa raman cu Tine!“.

(din revista “CUVINTE CATRE TINERI”, Manastirea Putna, 2008)

(Playlist)

Interviu Mondo TV

Secvente din interviu:

- Romanii si-au facut ei singuri mai multe rele decat le-a facut comunismul… Romania a iesit prima pe plan mondial la statistica mondiala despre avorturi, proportional cu populatia…

- Cea mai mare putrejune a romanilor este dezbinarea. Romanii nu se unesc cand iau o hotarare, nici in fata mortii…

- Spre ce se indreapta omenirea? Copiii care invata balete erotice si teatre blasfematoare – asta e chipul a ceea ce urmeaza…

- Despre viitorul razboi, bazele americane din Romania si pericolul de a fi atacati de Rusia.

- Parerea despre legionari.

- Parerea despre regii Romaniei: “Au fost buni, afara de Carol al II-lea”.

-  Ne mai putem intoarce la acele vremuri, din punct de vedere structural?

- Nu se poate, sa ne asteptam la cele profetite de Mantuitorul si scrise de Sfantul Ioan in Apocalipsa.

- “Am fost putin prea increzut in mine [in razboi] si am fost salvat de Dumnezeu, desi eu insumi nu ma feream de moarte. Eram increzut si am fost pedepsit pentru asta. Am fost ranit de moarte”.

- De ce a trebuit sa sufere poporul roman atat de mult? - Din cauza pacatelor noastre! Avorturile si faptul ca preotii nu fac misiune nici macar pana la marginile parohiei, ci asteapta sa vina oamenii la ei. Despre comoditatea preotilor si iubirea de arginti a unora. Despre sfaturile celor care ii trimit pe oameni la 7 biserici sau care le dau sa citeasca carti necanonic, precum Visul Maicii Domnului.

- Am fost salvat in viata mea mereu la aceeasi data de Dumnezeu, la 29 august, de Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul.

- Despre canoane si incercarile teologilor de azi de reabilitare a lui Origen.

- Am fost poate putin prea riguros ca duhovnic.

***

Legaturi:

• INTERVIU CU PARINTELE ADRIAN (Oltenia TV, 2004)
• MARTURII (AUDIO) despre PARINTELE ADRIAN: “Nu tolera amestecul credintei sanatoase, curate cu inovatiile eretice sau cu superstitiile”
• MARCEL PETRISOR – marturii despre Parintele Adrian Fageteanu si invataminte esentiale: “Incercarea in viata e pe masura pretentiilor pe care le are omul” (audio si text)
• PRIVEGHIUL PARINTELUI ADRIAN FAGETEANU (Manastirea Antim – FOTO SI AUDIO – Predici la priveghi)
• INMORMANTAREA PARINTELUI ADRIAN FAGETEANU (fotografii si predica IPS Teofan)
• PARINTELE ADRIAN FAGETEANU – Ultimele zile, ultimele cuvinte (FOTO INEDIT)
• NE-A PARASIT SI PARINTELE ADRIAN FAGETEANU…

***

• “Vor fi vremuri cand tacerea va fi mai de folos decat vorba”
• …SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA! Ce ne spune invatatura ortodoxa despre mucenicie, ispitirea lui Dumnezeu si bravada (I). Si: CINE (NU) ASCULTA DE PARINTELE ADRIAN FAGETEANU?
• Parintele Adrian: CINE BRAVEAZA GRESESTE! ( Parintele Adrian Fageteanu despre Cap. 24 din Evanghelia dupa Matei – AUDIO)
• Parintele marturisitor Adrian Fageteanu intareste cugetele indoielnice: “AM AVUT SI VOM AVEA, CU MILA LUI DUMNEZEU, MEREU EPISCOPI VREDNICI”!
• Parintele Adrian: E vina noastra ca nu ne sprijinim ierarhii cei buni (VIDEO)
  
• Parintele Adrian Fageteanu: “E vremea lui… SCAPA CINE POATE!” (VIDEO)

Sursa: Cateheza ”Părintele Adrian Mărturisitorul”. Invitat dl. Marcel Petrișor – 29.09.2011

INTEGRAL AUDIO – AICI

Transcriere partiala a cuvintelor scriitorului, profesorului si fostului detinut politic MARCEL PETRISOR si al parintelui MIHAIL STANCIU, rostite la Manastirea Antim (29 septembrie 2011):

[...]

- Cand l-ati cunoscut pe parintele Adrian si cum l-ati vazut?

- Pai l-am cunoscut fiind in aceleasi imprejurari si locuri cu el, in partea din urma, inainte de a ne elibera din Aiud… (…) Parintele Fageateanu in perioada aia cand era in puscarie, vai de mine, ce om era, era intransigent! Ca in definitia ortodoxiei… o spunea el, si ma rog nu numai el: Ortodoxia este legea asta a noastra, a Bisericii care pretinde cea mai mare austeritate, deci neingaduinta cu sinele, lupta cu sinele, dar si cea  mai mare ingaduinta  cu aproapele. Dincolo de asta, era o foarte mare putere de iubire! Ca se spunea in puscarie in perioada aia: Ortodoxia e ca voia bunului Dumnezeu care lasa ploaia sa cada si peste spini si peste ciulini.

Parintele Adrian impunea o mare austeritate in ceea ce priveste propriul lui comportament, avea o fire de jandarm, el a fost si comisar chiar in timpul Legiunii, si, in sfarsit, vedea ca oamenii trebuiesc incadrati si in niste stanoage, cum zicea de multe ori, ca zice, altfel scapa precum caii in ovaz, asa ca trebuie tinuti indeaproape in frau, dar trebuie si iertati, pentru ca, in orice caz, fiecare se straduieste dupa puterea lui. Si dadea si un imbold foarte mare acestei laturi a iertarii, dupa cum si a sfatului – ce sa faca omul ca sa nu cada in necazuri…

Spunea, intr-adevar, ca cea mai mare virtute crestina este smerenia… El, stiti de ce o spunea asta, fiindca spunea asa: stiti cate am patit… Am patit foarte multe din pricina ca am vrut sa fac eu singur o serie de lucruri si pe urma mi-am dat seama ca nu se pot face lucrurile de unul singur, fara ajutorul lui Dumnezeu. Si in dosul pojghitei asteia de rigurozitate – ca poate la spovedanie ati vazut ca era foarte aspru, cu unii a fost foarte aspru, cu altii mai putin – dar in dosul austeritatii, asprimii asteia, se ascundea un om cu o nemaipomenita putere de iubire.

La Lainici s-a dus la Manastire acolo, s-a dus sus in varf, la schit, si stiti cum se numea schitul? Locurele. Locuri rele. Si parintele Adrian, intodeauna cand l-am intrebat: de ce ai ales Locurele? Zice in locurile rele nu se duc decat oamenii… si pe urma completam noi: oamenii care, ca si dumneavoastra, s-au dus si pe front in Rusia… Asa era el, intr-adevar, se ducea unde era mai greu. Si intotdeauna avea evidentele astea: ca nu poate face totul numa’ singur si cu pornire asa… sufleteasca de a face bine neaparat si de a-l indrepta pe om spre lucrurile cele mai  nimerite, potrivite  firii lui, ca scape de rau. Ati vazut si cum spune aici: Se ce poporul roman e atat de napastuit? … Ei, si in perioada cand era in Aiud, in inchisoare, si asta… spunea: din pricina femeilor. Pai cum, din pricina femeilor? Pai, zice, suntem tara cu cel mai mare numar de avorturi. De unde si hotararea lui de atunci sa sanctioneze ori de cate ori, dupa aceea in libertate, cand a venit aici la manastire si pe unde a mai fost, chestiunea asta o sanctiona foarte  tare. Uciderea de prunci este un dezastru pentru care Dumnezeu, zice, a ingaduit peste noi sa vina ceea ce a venit. (…)

- Dar cu rusii cum v-ati purtat?  - Pai, zice, era sa ma port aspru, spunea el cand eram in inchisoare, dar cand am vazut saracii ca erau foarte  multi dintre ei care-si ingropasera icoanele si trecusera prin ce nu trecuseram noi, zice, m-am inmuiat… Si sigur ca pricina tuturor relelor, pentru el era o pricina ascunsa, mistica cum se spune, adica ingaduita sa opereze in lume, datorita faptului ca prin suferinta pe care vremurile o aduc peste oameni, oamenii ispasesc, si in felul asta, in lumea de dincolo raspund altfel la Judecata.

Era si in controverse deseori cu parintele Papacioc, cu parintele Iustin, cu ceilalti parinti care erau acolo si in jurul carora discutiile erau asa: dom’le oamenii astia, totusi, daca majoritatea suferinzilor mai cartesc, se zvarcolesc,  regreta si... astia [cei care sufereau in inchisorile comuniste, n.n.] au fost stalpii care au tinut Biserica. De fapt se si spunea ca daca nu se prabuseste cerul peste lume, peste Romania este datorita turlelor Bisericii care le sustin si datorita celor dinlauntrul Bisericii care fac fata napastuirii respective suportand si expiind [ispasind] in locul necajitilor care ar trebui sa sufere altfel si mai mult. (…)

Si parintele Staret spunea mai inainte, cat statusem de vorba, ca [Parintele Adrian] datorita parintelui Papacioc a venit si a imbracat haina monahala. Avea putere de atractie foarte mare. Dar dupa ce te atragea te si “scarmana”, ca sa zic asa, nu se lasa pana nu te rascolea in toate cotloanele. Si asta datorita faptului ca in timpul si a puscariei si a vietii pe care a avut-o pe front, si a celorlalte experiente, dar mai ales in puscarie oamenii “s-au scarmanat” foarte tare unul  pe altul. Biserica, si in general crestinismul, nu se sprijina pe  teze de licenta sau pe doctorate, sau pe… Adica te descosea sa vada ce ganduri ai avut, de ce ai facut ceea ce ai facut, ce ceri, ce vrei sa ti se dea si daca asta are cate o motivare. Bineinteles ca fiecare stiti, pe de alta parte, din relatiile pe care le-ati avut cu el, ca era repet si foarte aspru, dar si foarte ingaduitor. Eu cred ca pentru foarte multi se ruga ca Dumnezeu sa-l ajute in cele bune omului ca sa-l scape de napastele care erau peste el. (…)

(…)

De aia spunea el ca trebuie sa fim uniti intotdeauna, si mai ales in fata primejdiei – de aia dadea si citatul cu dacii care daca ar fi uniti ar inspaimanta pe toate lumea cu puterea lor. Cand il intrebam: de ce nu sunt oamenii uniti?  Pai nu sunt uniti din cauza mandriei, a orgoliului ca fiecare vrea sa fie ceva mai mult ca alalalt… (…)

- Unde l-ati intalnit pe parintele Adrian in temnita?

- La Aiud.

(…)

- Spuneati ca in puscarie era un regim ca in pustnicie.

- Exact, si asta este foarte adevarat. Cum stiti ca inainte vreme in Romania, de pilda cand era sa-l surghiuneasca pe cineva, nu-l baga in puscarie, il trimitea la manastire. Pai si Vacarestiul aicea cum a fost? A fost cand manastire, cand puscarie. (…)

Vedeti, ideea asta, ca la un moment dat in puscarie [regimul] a fost foarte aspru, mai ales la Aiud, in perioada dinainte de eliberare – si era foame, frig, intuneric, singuratate pentru foarte multi; sigur ca pentru altii coplesirea intr-un mediu in care toti iti sunt dusmani, ca au fost si chestii de-astea, dar la toate dificultatile astea pe care le-a pus vremea acolo, am vazut ca cei mai grozavi oameni care au facut fata la toate astea fara sa faca concesii, n-au fost intelighentii, n-au fost domnii, au fost monahii astia, oameni foarte simpli unii dintre ei. Stiu ca unii nu sunt bine cunoscuti dar noi ii cunoastem, ma rog, pe cei care au fost atuncea pilonii rezistentei. Erau parintele Papacioc, si Adrian, Si Sofian, si altii… mai, care nu se plangeau niciodata nici de foame, nici de frig, nici de stramtoare, nici de izolare, nici de prea multa coplesire a celor care napadeau pe tine intr-un grup in care toti iti spuneau „Domne’ fă aşa ca noi…, zi ca noi”. Ei, astia au rezistat. De ce? In orice caz, in general, asa au rezistat in inchisoare acesti parinti, incat cand ieseam din inchisoare, cand a dat drumul lotului nostru, si atunci am iesit multi, da, era un lot mare, nu pot sa uit ca un gardian de acolo spunea: “Eee, iese sfintenia pe poarta!”, cand l-a vazut pe Papacioc iesind asa… Iesea vesel parca ar fi mers la claca sau la... Ei, poate ca datorita oamenilor astora Dumnezeu ne-a tinut si ne tine, pana cand o sa dam si noi socoteala de… ceea ce trebuie sa dam socoteala pentru cele facute in viata asta, bune si rele.

Părintele Mihail: – Şi Dl. Marcel Petrişor evită să spună aşa, în amănunt, ce regim de tortură a avut în închisorile comuniste, pentru că erau foarte greu suportabile, chiar şi numai cu auzul metodele şi urâciunile la care erau supuşi.

Marcel Petrişor: Dar încercările în viaţă sunt pe măsura pretenţiilor pe care le are omul. Dacă eu cred că fac, că dreg, că nu ştiu mai ce (…), apăi încercarea a venit pe măsura respectivă.

A fost foarte încercat. Şi-n război, şi după aceea şi-n puşcărie, şi-n puşcărie n-a fost o glumă.

Eee, sigur că pentru chestia asta să zici: „vaai, domne’ ce ne-a chinuit..” Intrebarea este: „da’  de ce a îngăduit Dumnezeu să ne chinuie aşa?” La chestia asta dacă răspunzi, nu mai osândeşti prea tare pe cel care te-a chinuit.

Ba erau şi cazuri când, tot în închisoare se povestea la un moment dat, tot între monahi, călugări şi aştia veniţi de pe nu ştiu unde, zice: „Stii cine a fost tov. Stalin?” (erau discuţii…). “Nu, cine?”… “Sfântul Apostol Petru a încercat să facă creştinismul cu buna [cu binele; de bunavoie] şi n-a reuşit. Cred că acum a venit a doua oară, sub chipul lui Stalin şi vrea să-l facă cu băţul…”. (…) Da, aşa a fost, oamenii îşi puneau şi astfel de gânduri la bătaie. “De ce suferim atata?” “Pai, uite de ce, ca daca nu a mers cu buna, poate ca si cu bata se face mai mult…”

Astia au fost cativa stalpi care nu stiu cum s-au intepenit si i-a tinut si Dumnezeu drepti, ca nu s-au clintit. Cativa. Sigur ca marea majoritate, cum sa zic, s-a cam indoit, dar in Biserica Ortodoxa sunt cateva momente din-astea cu niste oameni care nu s-au lepadat de Hristos. Uite si in Rusia au fost. Ati auzit de niste orase ca Novgorod, si Manastarca, etc. Domn’e, loc in care sa strangi zece mii de preoti cu episcopul in frunte, sa-i impusti daca nu vor sa conlucreze cu Statul. Pai asta este un martiriu de proportii. Intrebarea pe urma este: de ce a fost nevoie si la rusi si la noi de un astfel de martiriu de proportii? Stiti de ce? Era un mare teolog-ganditor, Berdiaev, care spune ca “toate astea sunt facute pentru ca macar partea asta de lume sa-si ispaseasca pacatele si sa arate lumina in celelalte parti”. De aceea spunem si ca “lumina vine de la Rasarit”.

Vedeti, stam de vorba, si umblam prin lume, auzim atatea si vedem ca totusi, parca asa cum ar fi, tot de aici, de la noi, sunt lucrurile mai luminoase. I-am asteptat pe americani atata amar de vreme. Au venit acuma. Ei, daca umbli pe la sate si-i intrebi pe oameni: ei, cum e mai bine, inainte cum a fost? Oamenii spun: rau inainte a fost, dar parca acuma e si mai si, si mai al naibii.

(…)

Parintele Mihail: Mi-aduc aminte ca in predicile Parintelui Adrian, pe care le rostea de obicei seara, miercurea si vinerea; duminica predicand mai rar, fiind Parintele Sofian sau Inaltul Teofan, cel putin in vremea in care eram si eu aici, dupa 1997.

Una dintre temele centrale ale predicii parintelui era unitatea, apelul la unitate. Si ne arata ca si intre Apostoli, desi Mantuitorul a stat trei ani si jumatate intre ei, erau certuri pe intaietati, care sa fie primul, care sa stea de-a dreapta si de-a stanga Mantuitorului. Si spunea asa, mai metaforic:

“S-au dus Iacov si cu Ioan si cu mama lor, ca avocata, ca sa obtina promisiunea de la Mantuitorul ca ei vor fi prim-ministru si ministru de interne, acolo Sus, adica sa stea de-a dreapta si de-a stanga Mantuitorului. Bineinteles, cand ceilalti ucenici au aflat ce-au vrut, s-au certat cu totii intre ei, asa cum spune si Sfanta Evanghelie. Ei, unde este dorinta de a sluji celorlalti, ca si temei al unitatii?”

Asta este temeiul unitatii si in ortodoxie…

Marcel Petrisor: Cine vrea sa fie primul, trebuie sa fie sluga tuturor. Si notiunea de ministru inseamna… ministerium= servire. Asta este specificul crestinismului. Cine vrea sa conduca si sa fie primul, trebuie sa stie ca trebuie sa fie sluga si responsabil pentru toti, dar vedem ca in politica noastra este cu totul altfel. Noi suntem robii, iar ministrii sunt…. hai sa nu zicem chiar calaii, dar sunt executorii unei ingaduinte divine.

Parintele Mihail: Asta era una din temele Parintelui Adrian: apelul la unitate. O a doua – zice: “Rugati-va sa scoata Dumnezeu lucratori la secerisul Lui”, referindu-se si la mahnirea Mantuitorului, ca “mi-e mila de popor ca nu au pastori“, deci si voi rugati-va, si pe toti din biserica ne indemna sa ne rugam, sa scoata Dumnezeu la seceris oameni buni, jertfitori care sa slujeasca Biserica.

Alta tema din predicile Parintelui Adrian era apelul la pocainta, pocainta ca stare si lucrare neincetata de ascultare de Dumnezeu si de dovedire a iubirii fata de Dumnezeu si fata de semeni. O pocainta fara roadele iubirii e egala cu zero, e o iluzie, e o inchipuire, o fantasma. Deci ne indemna de asemenea sa punem inceputul bun de fiecare data in spovedanie si sa dovedim apoi prin celelate fapte bune ca aducem roade vrednice de pocainta. Insista de asemenea pe faptul ca e importanta spovedania si dorinta de indreptare. Spunea: nu e important sa te impartasesti cat sa te spovedesti curat si sa primesti iertare de pacate, ca si Iuda s-a impartasit, dar fiind viclean a mers direct in Iad.

Si iarasi combatand dezbinarea, ca si pacat fundamentat al romanilor, care are la baza orgoliul, mandria, ne indemna sa ne rugam mai mult unii pentru altii. Lipsa exercitiului acesta al rugaciunii a unuia pentru altul, a unuia pentru toti, sa stiti ca este si asta o cauza a dezbinarii dintre noi. Cand te rogi pentru altul, cand iti pui din timpul tau, din viata ta pentru altul, Dumnezeu iti umple altfel viata, de fapt iti da ca s-o dai mai departe, s-o prelungesti, si nu se poate sa nu aiba rod rugaciunea pentru altul, pentru mantuirea lui. Si Parintele Adrian sa stiti ca se ruga foarte mult pentru toti, chiar daca ne cerea de multe ori sa-i scriem pomelnicele cu litere mari, el sa stiti ca vedea bine, mai lua si lupa si facea pe detectivul in Sfantul Altar, dar sa stiti ca se ruga pentru toti si mari si mici si fosti dusmani. Il intrebam daca mai are resentimente fata de cei care l-au persecutat in temnite si fata de tortionarii care i-au ucis prietenii, fratii de suferinta din temnita. Si Parintele zicea ca nimic nu se intampla fara voia si fara stirea lui Dumnezeu.

Marcel Petrisor: Ingaduinta lui Dumnezeu. Ca voia e una, ingaduinta e alta. (…). Si intr-adevar primejdia cea mai mare este mandria, ca din asta pornesc toate, si intelectul: “ca eu sunt mai destept decat altul”,”eu sunt mai bun decat toti”. (…) Si s-a vazut ca pe masura ce la nivelul ala, la care au fost incercarile atuncea, se vedea, se urmarea acest lucru care era cel mai important: spargerea unitatii, despartirea unuia de celalalt. “Da’ tu nu vezi ca esti mai destept decat ala, nu faci, nu intelegi…”. De aceea se spune ca in iad dracii stau singuri, in timp ce [in rai] ingerii stau perechi. Vedeti?

Si pe urma mai vine si intrebarea asta: “Mai ai vreun resentiment fata de astia?“. E adevarat ca trebuie sa-ti ierti dusmanul “de saptezeci de ori cate sapte”, dar parca poti? Adica e o lupta cu asta, asa… Dupa ce-au trecut lucrurile, bine, ti-l ierti, ca poate ti-l inchipui si pe el mort, si daca-ti inchipui un dusman mort, zici: “no, fie!“. Dar asa se intampla: ca de la neputinta de a-l ierta pe celalalt, ca de multe ori te osandesti pe tine. Te osandesti pe tine: nu-i spui ca tu stii ca ai facut ceea ce ai facut, dar arati barna din ochiul lui nu pacatul de fapt care sta in tine. Si atuncea dusmanul asta, cum sa-l ierti cand de fapt in sinea ta nu te poti ierta pe tine, sau, in orice caz, te duci la spovada si il rogi pe parintele sa te ajute, sa faca, sa dreaga. Dar lupta asta cu sinele, ca e cea mai mare batalie, e mai mare ca pe front, Doamne, cand ne sondam ce gasim in noi? Apocalips nu altceva. Dar in aceasta lupta cu sinele, cine reuseste sa se stapaneasca, nu sa biruie de tot, ca asta e mai greu pana atunci, acela face cel mai mare lucru. Si iertarea respectiva cand o dai, sa o dai pentru totdeauna, desi parintele Adrian zicea: “Domn’le te iert dar cu conditia sa nu mai faci! Dar ca sa nu mai faci, uite, astea sunt regulile”. si daca ala spunea “nu le pot respecta“, el zicea, “vino incoa la mine si daca nu le-ai putea respecta, vom vedea ce-om mai putea gasi”. Asa se faceau spovedaniile si discutiile despre spovedanie, ca daca te duci numai formal si spui asa…

• Ascultati si: Emisiune Radio România Cultural dedicată Părintelui Adrian (29.09.2011)

Creatori între sacru și profan

Tema:

”Părintele Adrian Făgețeanu Mărturisitorul (1912-2011)”

Realizator: Cristian Curte

Invitați: Arhim. Mihail Stanciu și dl. Marcel Petrișor

***

Desfășurată conform rânduielii călugărești, slujba a fost săvârșită de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, și de Preasfințiții Gurie al Devei și Nicodim al Severinului, înconjurați de mulți preoți ieromonahi de la mănăstirile Lainici, Antim, Petru Vodă, Nera, la care s-au alăturat și alți preoți de mir din întreaga țară. Credincioșii prezenți, peste 1200 la număr, au umplut platoul din fața bisericii, venind, de asemenea, din toată țara, câțiva venind chiar din străinătate.

(…)

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei, a evidențiat faptul că Părintele Adrian a putut răzbate prin încercările vieții și ale temniței numai pentru că ”era întraripat cu dumnezeiescul dor”, și pentru această râvnă și răbdare a lui Dumnezeu l-a întărit și păzit până la aproape 100 de ani ca să ne fie și să ne dea și nouă mărturie vie de credință ortodoxă lucrătoare și sfințitoare.

• Vezi si cuvantul Parintelui Ioachim Parvulescu, staretul Man. Lainici, la SURSA

Legaturi:

• MARTURII (AUDIO) despre PARINTELE ADRIAN: “Nu tolera amestecul credintei sanatoase, curate cu inovatiile eretice sau cu superstitiile”
• PRIVEGHIUL PARINTELUI ADRIAN FAGETEANU (Manastirea Antim – FOTO SI AUDIO – Predici la priveghi)
• PARINTELE ADRIAN FAGETEANU – Ultimele zile, ultimele cuvinte (FOTO INEDIT)
• NE-A PARASIT SI PARINTELE ADRIAN FAGETEANU…
• INTERVIU CU PARINTELE ADRIAN (Oltenia TV, 2004)

Legaturi:

• MARTURII (AUDIO) despre PARINTELE ADRIAN: “Nu tolera amestecul credintei sanatoase, curate cu inovatiile eretice sau cu superstitiile”
• Parintele Adrian Fageteanu DESPRE VREMURILE DIN URMA, LEPADARE, PLANURI OMENESTI, DEZORIENTARE, DEZBINARE, JERTFA… (video)
• Parintele Adrian: E vina noastra ca nu ne sprijinim ierarhii cei buni (VIDEO)
  
• Parintele Adrian Fageteanu: “E vremea lui… SCAPA CINE POATE!” (VIDEO)
• Batranul cu 7 vieti: Parintele Adrian Fageteanu
• …SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA! Ce ne spune invatatura ortodoxa despre mucenicie, ispitirea lui Dumnezeu si bravada (I). Si: CINE (NU) ASCULTA DE PARINTELE ADRIAN FAGETEANU?
• Parintele Adrian: CINE BRAVEAZA GRESESTE! ( Parintele Adrian Fageteanu despre Cap. 24 din Evanghelia dupa Matei – AUDIO)
• Parintele marturisitor Adrian Fageteanu intareste cugetele indoielnice: “AM AVUT SI VOM AVEA, CU MILA LUI DUMNEZEU, MEREU EPISCOPI VREDNICI”!
• MARTURII EMOTIONANTE DESPRE SFINTENIA PARINTELUI SOFIAN: IPS Teofan, Parintele Adrian Fageteanu, Parintele Gamaliel Sima, Parintele Mihai Aldea
• PRIVEGHIUL PARINTELUI ADRIAN FAGETEANU (Manastirea Antim – FOTO SI AUDIO – Predici la priveghi)
• PARINTELE ADRIAN FAGETEANU – Ultimele zile, ultimele cuvinte (FOTO INEDIT)
• NE-A PARASIT SI PARINTELE ADRIAN FAGETEANU…

MARTURII DESPRE PARINTELE ADRIAN FAGETEANU – viata in inchisoare, marturisire, slujire, duhovnicie, sfaturi, pilde (AUDIO)

ASCULTA AICI:

sursa

Legaturi:

• PRIVEGHIUL PARINTELUI ADRIAN FAGETEANU (Manastirea Antim – FOTO SI AUDIO – Predici la priveghi)
• PARINTELE ADRIAN FAGETEANU – Ultimele zile, ultimele cuvinte (FOTO INEDIT)
• NE-A PARASIT SI PARINTELE ADRIAN FAGETEANU…
• DE CE CAUTA OMUL SEMNE, MINUNI SI VINDECARI PARANORMALE? – de parintele Adrian si parintele Mihail
• Vindecari si vindecatori sau CUM DEOSEBIM SFINTENIA DE SARLATANIE? – de parintele Adrian si parintele Mihail

Parintele Mihail Stanciu – predica la priveghi

Parintele Nicolae Bordasiu – predica la priveghi

Parintele Mihai Aldea – cuvant despre Parintele Adrian Fageteanu

“(…) După un accident cerebral pe care l-a traversat în noiembrie anul trecut cu complicații neurologice severe, Părintelui Adrian i s-au agravat și problemele pulmonare, la fiecare 3-4 luni el necesitând un tratament cu un antibiotic nou (și greu de găsit) la spitalele din Târgu-Jiu și București. În spitalul bucureștean ”Dr. Marius Nasta”, Părintele se afla internat de o săptămână pentru un asemenea tratament, el fiind adus într-o stare în care el respira foarte greu. Anunțasem deja credincioșii să vină să-l viziteze și să-i ceară o ultimă binecuvântare, gândindu-ne că se poate întâmpla orice. Joi i-am citit câteva rugăciuni pentru întărirea sănătății, iar vineri dimineața, Părintele Adrian s-a împărtășit cu Sfintele Taine. În două zile s-a înzdrăvenit treptat, duminică respirând deja foarte ușor. Ieri dimineață, în urma vizitei, medicul a considerat că Părintele poate părăsi spitalul, eliberându-i biletul de externare, care ar fi trebuit să aibă loc azi dimineață, după ora 8.

Dar, în timp ce mânca ajutat de Părinții Macarie și Mihai care-l îngrijesc de ani de zile, Părintele Adrian s-a săvârșit din această viață pământească în urma unui stop cardio-respirator, fără durere. S-a lăsat într-o parte și ”s-a adăugat părinților săi”. Înțeleg, însă, dincolo de contextul spațio-temporal și medical, că viața și moartea și ale Părintelui sunt în Pronia veșnică și atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu. Încât, cred că sub ocrotirea Sfântului Antim Ivireanul, pe care l-a iubit și cinstit, sufletul Părintelui Adrian s-a despărțit de la vederea ochilor noștri temporar, odihnindu-se acum de toată osteneala vieții sale…

Ultimele sfaturi pe care ni le-a dat Părintele Adrian duminică, la precedenta întâlnire, au fost:

”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.”

(…)”

sursa: PARINTELE MIHAIL STANCIU (vezi AICI si fotografie de astazi de la priveghi, cu parintele Adrian, la Man. Antim)

***

• Mitropolia Olteniei: 28.09.2011 – Părintele Adrian Făgeţeanu a trecut la Domnul: Oltenia mai are un rugător în ceruri

Din seara zilei de marţi, 27 septembrie, Oltenia a mai câştigat un rugător în ceruri, lângă Scaunul Preasfintei Treimi. Părintele Adrian Făgeţeanu, vieţuitor la Schitul Locurele, Mănăstirea Lainici, a trecut la Domnul. Prohidirea cuviosului părinte va avea loc sâmbătă, 1 octombrie, la Mănăstirea Lainci.

S-a născut la data de 16 noiembrie 1912 în localitatea Deleni, foarte aproape de Cernăuţi, tatăl său fiind preot. Dragostea pentru învăţătură a dobândit-o din familie, paşii fiindu-i călăuziţi spre cele mai de seamă şcoli ale Basarabiei străbune: Liceul „Aron Pumnul” şi Facultatea de Drept din Cernăuţi (1931-1937) fiind doar începutul. După finalizarea stagiului de avocatură a funcţionat o vreme ca avocat la Fălticeni şi Bacău. Trăitor profund al adevărurilor de credinţă şi ancorat temeinic în viaţa Bisericii, tânărul comisar a lăsat de o parte cele ale lumii şi s-a întolat definitiv în armata lui Hristos, închinoviindu-se ca frate la Mănăstirea Putna, în 1943. În acelaşi an a început şi cursurile Facultăţii de Teologie din Suceava pe care le-a finalizat în 1947.

Cercetător neobosit, părintele Adrian a ajuns în Bucureşti pentru a se înscrie la cursurile Facultăţii de Filosofie (1947). Făcea cunoştinţă cu o cu totul altă dimensiune duhovnicească, implicându-se în mişcarea „Rugul Aprins” alături de părintele Sandu Tudor, mitropolitul Tit Simedra, monahul cărturar Benedict Ghiuş sau profesorul Alexandru Mironescu. În consecinţă a fost răsplătit cu şase ani de temniţă grea, pe care i-a ispăşit la Aiud, între 1950-1956. După eliberare a bătut la porţile mai multor mănăstiri, însă nu a fost primit nicăieri.

Bolnav de o tuberculoză avansată, părintele Adrian s-a îndreptat către Lavra Lainiciului unde a găsit ajutor şi alinare sub mantia preacuviosului părinte Calinic Cărăvan. Aici părintele s-a ocupat de şcolirea fraţilor din mănăstire, mulţi dintre ei fiind neştiutori de carte. A doua oară a fost ridicat la 8 noiembrie 1958 şi condamnat la „două zeci de ani de muncă zilnică, zece ani de degradare civilă şi confiscarea totală a averii personale”. A fost eliberat în anul 1964 reluându-şi activitatea misionară, trecând prin mai multe parohii, pe la Mănăstirea Viforâta şi mai apoi stabilindu-se la Mănăstirea Antim.

Din anul 2000, părintele Făgeţeanu s-a reîntors din nou la Sfânta Mănăstire Lainici, căutând de data aceasta liniştea isihiei pe Muntele Gropu, la Schitul Locurele.

„Am dobândit un rugător în ceruri”

Părintele Adrian Făgeţeanu s-a stins din viaţă marţi seara, la orele 19,30, în Bucureşti, pe patul spitalului unde fusese internat cu ceva timp în urmă. Despre valoarea personalităţii sale, părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, a afirmat:

„Este foarte interesant că mutarea la ceruri a părintelui s-a produs chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Antim Ivireanul. Nu este întâmplător acest lucru pentru că părintele a fost vieţuitor la Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti, făcând parte din mişcarea Rugul Aprins, alături de stareţul nostru, preacuviosul părinte Calinic Cărăvan. Mai mult decât atât, părintele Adrian va fi prohodit la Mănăstirea Lainici, chiar în ziua preznuirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Pentru noi plecarea părintelui la ceruri este o mare pierdere şi în acelaşi timp un mare câştig. Este o pierdere pentru că a plecat dintre noi un mare stâlp al Ortodoxiei şi un câştig pentru că am dobândit un mare rugător în ceruri. Viaţa lui întreagă a fost o suferuinţă, murind şi înviind de mai multe ori. De data aceasta a înviat în ceruri. Mormântul său va fi aşezat lângă cel al părintelui Cărăvan, stareţul său iubit”.

(sursa)

“Vor fi vremuri cand tacerea va fi mai de folos decat vorba”

Despre viata parintelui Adrian, va invitam sa cititi articolul pe care l-am publicat in 2008, cu titlul:

Batranul cu 7 vieti: Parintele Adrian Fageteanu

***

Parintele Sofian – om al blandetii dumnezeieşti

IPS TEOFAN

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

„Eu am zis: dumnezei sunteţi” (Ioan 10, 34). Ţinta urmată cu tenacitate de creştinul autentic este îndumnezeirea, do­bândirea Sfântului Duh. Puţini oameni au capacitatea să înţeleagă acest lucru şi, mult mai puţini, sunt cei care într-o generaţie întreagă îndeplinesc chemarea de a fi dumnezei [dupa har].

Cum se manifestă un om îndumnezeit? Cum arată o persoană care a devenit sălaş al Duhului Sfânt? Care este chipul celui ce a ajuns la „unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4,13)7

Dumnezeu m-a binecuvântat de-a lungul vieţii să în­tâlnesc mulţi oameni îmbunătăţiţi duhovniceşte. Amintesc câţiva dintre cei plecaţi în lumea Împărăţiei cerurilor: pă­rintele Vitimion cel simplu de la Schitul Slănic Argeş, Maica Teodosia cea mult rugătoare de la mănăstirea Bussy en Othe de lângă Paris, Părintele Paisie cel Sfânt de la Sihăstria dimpreună cu Părintele Cleopa mărturisitorul, Părintele Teofil cel întru totul curat de la Balaciu, Părintele Ghedeon cel cuminte de la Schitul Crasna…

La fiecare dintre cei amintiţi am simţit un anume suflu al îndumnezeirii. Ceva de dincolo de lume, ceva inaccesibil nouă, muritorilor obişnuiţi, se descoperea în privirea lor, în glasul, în mişcările, în fiinţa lor: curăţenie sufletească, sen­sibilitate, disponibilitate spre jertfă, smerenie în orice situa­ţie, încredere nebună în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, capacitate totală de a binecuvânta, de a iubi, de a ierta, de a purta durerea celuilalt de a-i oferi bucurie.

La acestea toate şi la multe altele se adaugă o ati­tudine, o stare, un duh inefabil al blândeţii, al bunătăţii, al îngăduinţei. Părintele Sofian de la Mănăstirea Antim, de la a cărui naştere în cer se împlinesc 7 ani, a fost un astfel de chip, un chip al blândeţii prin excelenţă. Intreaga sa fiinţă răspândea blândeţe şi bunătate.

Timp de aproape 10 ani am fost binecuvântat de Dum­nezeu să vieţuiesc sub acelaşi acoperiş monahal cu Părintele Sofian. Astfel, aproape în fiecare zi schimbam cel puţin câteva cuvinte, ne sfătuiam pentru binele mănăstirii, adesea slujeam la acelaşi altar, şi, mai ales, eu îmi sprijineam creş­tetul pe umărul lui în ceas de cumpănă. O, Doamne! Ce izvor de trăire, ce infuzie de har, ce reconfortare sufletească poate trăi omul atunci când creştetul şi-l pleacă pe umărul unui om sfânt. Încercarea prin care trece, suferinţa care-i sfâşie inima devin, la picioarele unei persoane precum Părintele Sofian, izvor de răbdare, de curaj, de nădejde. Iar când un astfel de om te bucură cu prietenia lui, îţi încre­dinţează anumite trăiri ale sufletului, inima-ţi primeşte o stare de pace, odihnă sufletească ale cărei urmări nu se şterg nicicând.

Un chip al blândeţii, acesta a fost bunul părinte Sofian. Bucureştenii i-au sesizat în număr necrezut de mare izvorul inepuizabil de sensibilitate, gingăşie şi candoare şi se adă­pau la această fântână de har în clipe de bucurie şi, mai ales, de încercare. Părintele îi asculta, îi binecuvânta, îi înţelegea în durerea sau păcatul lor, îi întărea şi, mai presus de toate, îi iubea. Ii iubea pentru că era smerit; îi iubea pentru că le purta poverile la rugăciune; îi iubea pentru că îi ajuta cu sfatul; îi iubea pentru că inima sa îi cuprindea pe toţi.

Marele şi rarul dar al blândeţii, care împodobea fiinţa întreagă a Părintelui Sofian, se arăta şi prin faptul că nu avea nici cea mai mică tendinţă de a osândi, de a judeca, de a ţine minte răul. De-a lungul vieţii sale, Părintele Sofian a avut parte de multe vrăjmăşii, care i-au împovărat sufletul, i-au tulburat liniştea. Au fost duşmănii din afară şi, mai dureros, de la casnicii lui. Le aşeza pe toate la picioarele Tronului ceresc prin atitudini de felul: „Doamne, iartă-le lor că nu ştiu ce fac!”

Părintele Sofian a trăit aproape întreaga sa viaţă de monah la Mănăstirea Antim, nu departe de Sfânta Pa­triarhie şi, în aceeaşi incintă cu sediul Cancelariei Sfântului Sinod. Nu a îndeplinit răspunderi oficiale înalte în sensul omenesc al lucrurilor, dar cunoştea ceea ce se întâmpla bine sau mai puţin bine în Biserică. Nu l-am auzit niciodată judecând, condamnând pe cineva care nu-şi împlinea bine datoria, sau, mai mult, cauza rău misiunii Bisericii. Asculta, medita se ruga şi tăcea. Aveam sentimentul că suferă, se întristează şi că preia situaţia respectivă în rugăciune şi o prezintă lui Dumnezeu spre rezolvare.

Părintele Sofian a plecat dintre noi acum şapte ani de zile. Mănăstirea Antim este altcumva după plecarea Părin­telui. Arhiereii, preoţii, monahii şi credincioşii care l-au avut ca duhovnic nu-l mai întâlnesc în altar, în pridvor, pe aleile mănăstirii sau la chilie. Şi e aşa de tristă pentru noi, cei puţin credincioşi, Mănăstirea Antim, fără Părintele Sofian!

Sunt şi persoane, probabil dintre cei mult credincioşi, care vin la mănăstirea Antim, şi aici, în duh şi adevăr, îl întâlnesc pe Părintele. Amintirea feţei sale celei blânde şi rugăciunea lui pentru Mănăstirea care i-a fost atât de dragă, odihna sufletească sădită de el în multe inimi şi faptul că se află de şapte ani împreună cu Sf. Antim în veşnicia sălăşluirii cu Dumnezeu, dau certitudinea prezenţei Părintelui Sofian printre coloanele, florile, arhiereii, monahii şi credin­cioşii mănăstirii.

Blândeţea Părintelui Sofian se revarsă în cascade, valuri, valuri: peste mănăstirea Antim, peste cei care l-au cunoscut, peste Biserică, peste Ţară şi peste lume.

Îţi mulţumim, Doamne, că din vase de lut faci aseme­nea „dumnezei” fără de care lumea ta s-ar reîntoarce în nefiinţă.

***

PARINTELE SOFIAN – DASCAL AL RUGACIUNII

Ieromonah Adrian Făgeţeanu

Ce m-a impresionat la Părintele Sofian, încă de la venirea mea la mănăstirea Antim acum peste 60 de ani, era acrivia cu care citea pomelnicele credincioşilor. Se identifica aproape cu omul necăjit care-i cerea să se roage pentru el sau pentru cei apropiaţi. Întâmpina pe fiecare cu multă înţelegere şi dragoste, şi-şi asuma durerea lui.

Am fost şi eu în obştea Rugului Aprins, mai mult făceam treaba Martei decât a Mariei, dar observam la Păriniţii Daniil şi Sofian râvna lor de a deprinde rugăciunea, liniştirea şi trezvia minţii de la Părintele Ivan Kulâghin. Erau sporiţi şi statornici de pe atunci în această lucrare lăuntrică.

Uneori mi se părea că Părintele Sofian era exagerat când făcea milostenie, sau când prelungea timpul spovedaniei până după miezul nopţii, dăruind tuturor un ajutor, un sfat, o încurajare… L-am preţuit mult, el fiindu-mi duhovnic de atunci din anii ’46-’47. M-a primit din nou cu bucurie în obşte la Antim după ce am fost în puşcărie şi m-a sfătuit mereu cu înţelepciune, temperându-mi de fiecare dată revoltele şi firea mea iute.

Cred că Dumnezeu i-a primit osteneala şi rugăciunile în care eram cuprins şi eu şi în care nădăjduiesc să fiu cuprins şi acum. Dumnezeu să-l aşeze între Sfinţii Lui… Iar pe noi să ne lumineze Domnul Mântuitorul nostru Iisus Hristos să ne rugăm pentru el, pentru noi, şi pentru semeni aşa cum ne învăţa mereu…

***

Părintele Sofian – iconar şi ziditor de suflete

Ierodiacon Gamaliel Sima

Mănăstirea Cernica

Pe când mă aflam cu ascultarea în biserică vine la mine o creştină între două vârste şi mă întreabă: „Părintele Sofian este în mănăstire?”. întrebarea mi-a sunat ciudat, Părintele fiind trecut la Domnul de multişor. Mi-am zis în sine că acea persoană se prea poate să nu ştie ca e plecat dintre noi, şi întreb la rândul meu: „Dar pentru ce îl cău­taţi?“. Vine şi răspunsul:

„L-am visat pe Părintele Sofian. Nu-l cunoşteam dinainte de vis. El mi-a spus că este de la mănăstirea Antim şi că dacă vreau să mă fac bine de boala mea să vin la slujba de Maslu”.

Am rămas o vreme înmăr­murit, apoi, cu binişorul i-am spus ce trebuia să ştie despre Părintele şi că este bine să-i urmeze sfatul. Faţa acelei per­soane trăda uimirea şi nutrea nădejde în vindecare mira­culoasă. Aşa s-a şi întâmplat.

Mai deunăzi a venit o tânără să-mi ceară amănunte biografice despre Părintele pentru că îi trebuiesc la lucrarea de licenţă în sociologie. Sociologie? Părintele Sofian? De unde şi până unde? Deoarece eu sunt studentă la sociologie şi din recunoştinţă faţă de Părintele vreau să-i dedic lucra­rea, îmi răspunde tânăra. Cum aşa? întreb nedumerit. Îmi  spune că Părintele a ajutat-o cu rugăciunea să zămislească şi să nască o fetiţă, în condiţiile în care nu puteam avea conform datelor medicale. Arătându-mă interesat de întâm­plarea minunată, o las să-mi istorisească:

„L-am visat pe Părintele Sofian, pe care nu l-am cunoscut mai înainte, că-mi spunea în vis să vin la mormântul său să ne rugăm împreună. I-am spus dimineaţă soţului meu visul şi nu m-a luat în serios, însă trei nopţi la rând am avut acelaşi vis. Bărbatul meu, mai înainte sceptic, a visat mai apoi şi el toi trei nopţi la rând pe Părintele şi acelaşi conţinut. Atunci am întrebat-o pe mama, care îl cunoscuse, unde este înmormântat Părintele. Ne-am deplasat la Căldăruşani, ne-am plâns amarul la mormântul Părintelui şi am plecat de acold senini. La scurtă vreme am rămas însărcinată. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.

Auzind şi bucurându-mă cu sufletul, i-am dat tinerei toate datele aflate la îndemână referitoare la viaţa pământească a Părintelui nostru.

După cum vedeţi, alţii au ce să spună despre Părintele, însă, în ce mă priveşte, câte mai pot adăuga? Şi apoi cuvintele în frază n-ar putea exprima atât de mult relaţia mea filială cu Părintele Sofian altfel decât în versuri.

BUNUL MEU AVĂ ICONAR

(dedicată Părintelui Sofian Boghiu)

Să-ţi spun,

acum şi aici

că-mi pare rău?

îmi pare rău

că n-am ştiut

să preţui timpul

ostenelilor tale,

când te plecai

la greu

asupra mea

şi mă certai

ca pe-un zăbavnic,

lovind cu şoapta tainei

inima spre rugăciune!

îmi strămutai departe

hotarele micimii mele.

Lărgitu-m-ai…

către adâncul

înălţimii tale,

căci n-ai mai vrut

să ştii

a-ţi pune

bunătăţii gard!

Cereai doar pacea

ca să-ti mânui

ostenitu-ţi trup -

prescură de firimituri

din multe frământări…

Nu te-a gustat,

doar

cine nu te-a vrut.

Lumini pătrunse de răcoare

mă odihneau atent

ochii tăi…

Sub adumbrirea caldă

a privirii tale mă simţeam ca un fiu!

Şi apoi…

ca pe-o coală gata

la lucru de-nceput

puneai cu pana crucii

sensibile suspine

peste

crâmpeiul sufletului meu …

Bunul meu avă iconar!

(din: Un iconar de suflete – Parintele Sofian Boghiu. Marturii, Editura Basilica, Bucuresti, 2009)

Legaturi:

• PARINTELE SOFIAN – 9 ani de la adormirea blandului duhovnic (14 septembrie)
• Parintele Sofian – O VIATA INALTATA PE CRUCEA LUI HRISTOS (si VIDEO)
  
• PARINTELE SOFIAN BOGHIU – SFATURI ESENTIALE PENTRU VIATA DUHOVNICEASCA: “Cauta sa fii sincer, mereu sa fii cinstit cu tine insuti. Lupta cu noi nu este simpla”
• PARINTELE SOFIAN ne scoate din placerile si grijile desarte cu un cuvant de foc smuls din focul “Rugului aprins” si cu o intrebare fundamentala: “SUNTEM CU ADEVARAT CONSTIENTI DE ZIUA JUDECATII?”
• PARINTELE SOFIAN DESPRE MAICA DOMNULUI si ajutorul ei minunat in inchisoare: “Cand ai un necaz mare sa te rogi Maicii Domnului!” (VIDEO)
• Parintele Sofian Boghiu despre sfarsitul lumii, Antihrist si masonerie
• PARINTELE SOFIAN SI “MARTURISITORII” CALOMNIEI: “Pana cand va ridicati asupra omului? Cautati toti a-l dobori, socotindu-l ca un zid povarnit si ca un gard surpat…”
• Pomenirea Părintelui Sofian Boghiu – 14 septembrie
• Pomenirea de 9 ani a Părintelui Sofian (10 sept. 2011)
• PSALTIREA citita de PARINTELE SOFIAN (AUDIO)
• Rugaciunile de spovedanie [MOLITFA] rostite de PARINTELE SOFIAN (AUDIO)

***

O MINUNE CU PARINTELE SOFIAN, RELATATA DE PARINTELE ALDEA: