Război întru Cuvânt

“Batranii cheama batranii in Imparatia Cerurilor…”

“(…) Din diferite parti ale tarii, venit-am la Manastire pentru a primi in aceasta lume ultima binecuvantare din partea Parintelui Arsenie. Ceva din fibra sufleteasca a fiecaruia a vibrat, s-a miscat, si ne-a indreptat spre Techirghiol. Dumnezeu ne-a binecuvantat sa fim aici, sa participam la dumnezeiasca Liturghie si la slujba de Prohodire. Din cuvantul Patriarhului Daniel, am inteles care a fost traseul, care a fost pelerinajul prin viata a celui care a fost duhovnic, prin excelenta, al neamului romanesc.

Despre Parintele Arsenie, ca duhovnic, caci este duhovnicul prin excelenta, se pot spune nenumarate lucruri. Cred ca fiecare persoana care a trecut prin chilia Parintelui, poate da mai inainte de toate marturie, despre usurarea de povara cu care el a intrat in chilia Parintelui si cat de usor i-a zburat sufletul dupa o intalnire doar de cateva minute cu Parintele.

Incerc sa dau maturire (sa dam marturie) aici doar de trei lucruri: starea de prezenta pe care el o cerea – si o dadea, ca si canon – pentru fiecare, starea de marturisitor al dreptei credinte si starea de receptivitate a durerilor asezate in mana inimii Parintelui de catre toti cei care au trecut prin chilia Cuviosiei sale. Continuare»

21 Comentarii »

– Aţi pomenit de Stareţul Mănăstirii Essex, Părintele Sofronie; vorbiţi-ne despre experienţa vieţuirii Sfinţiei Voastre alături de acest Părinte duhovnicesc, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul.

- Părintele Rafail: In legătură cu ce ziceam, că sfinţenia nu este un lucru pe care l-a gândit Dumnezeu, pentru câţiva, mai-nainte de veacuri, şi pe acei câţiva, când s-au născut, i-a pus pe un piedestal înalt, Părintele Sofronie, poate mai presus de multe lucruri, aprecia firescul. Şi el era un om aşa de firesc! Într-una din Evanghelii se zice că Apostolilor li se împietriseră inimile, erau obişnuiţi cu minunile pe care le făcea învăţătorul. Vedeţi firescul sfinţeniei şi cum te poţi blaza, cum ţi se poate urî cu binele! Asta contemplam, într-un oarecare grad de conştient, când eram cu Părintele Sofronie, observam că mă obişnuisem cu Părintele Sofronie. Acesta-i un element între multe altele; aş putea să vorbesc zile întregi dar, nu ştiu de ce, elementul acesta al firescului îmi vine întâi.

Până unde mergea el? Continuare»

13 Comentarii »

(icoana de Ioan si Camelia Popa, man. Afteia)

“- Despre noii martiri in Biserica noastra nu se mai spune nimic. Stiti ca au fost atatia in inchisorile comuniste; acuma au descoperit un parinte cu corpul neputrezit.

- Ia uite!

- Da, parintele Ilie Lacatusu[1]. Si nu se spune nimic. Acuma noi ce trebuie sa facem? Continuare»

10 Comentarii »

• Sfaturi ortodoxe: Dialog cu Parintele Arsenie

- Ne spuneti un cuvânt despre rugăciune?

- Intâi, ce trebuie spus e că se vorbeste prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea si în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta.

Eu personal nu sunt pentru rugaciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie să fie tipicar. Trebuie să fie tipicar ca procedeu, în ce priveste dorinta de a se înduhovnici. Nu avem numaidecât nevoie de o rugăciune de tipic. Avem nevoie de o prezentă continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relatie cu Dumnezeu, asta este esenta rugăciunii. Pentru că si o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Si o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă.

Dacă faci rugăciunea asta care e obligatorie, o poti face. Continuare»

19 Comentarii »

“Mă doare inima, pătimeşte sufletul meu şi cele dinăuntru ale mele se sfâşie! De unde să iau lacrimi, de unde să iau frângere de inimă şi suspinuri ca să plâng după vrednicie, că am rămas orfani şi s-a împuţinat sfinţenia dintre noi?

Văd, Stăpâne, că pe Sfinţii Tăi, cum se ia aurul ales, îi iei din lumea aceasta deşartă la odihna vieţii veşnice.

Văzând roadele bine coapte, lucrătorul de pământ sârguieşte să le culeagă, ca să nu sufere vătămare: şi Tu, Mântuitorule, îi culegi pe cei aleşi, care cu dreptate se ostenesc.

Iar noi, cei leneşi şi slabi cu voia, stăruim în învârtoşarea noastră şi roada noastră rămâne întotdeauna nepârguită, fiindcă nu ne hotărâm să ne ostenim, fără a ne cruţa pe noi înşine, ca să ne pârguim în faptele cele bune şi să fim adunaţi pe drept în jitniţa vieţii. Continuare»

16 Comentarii »

Cuvîntul III

- Sfinţia voastră, este un cuvînt, spune Mîntuitorul: “In Casa Tatălui, Meu multe locaşuri sunt” .

- Arhimandrit Arsenie: Asta nu în ce priveşte Adevărul, ci în ce priveşte trăirea Adevărului, este acest pasaj.

- Este o părere, pe care o exprimă chiar unii dintre teologii ortodocşi, cum că ar fi vorba de un locaş mai mic pentru protestanţi, un locaş pentru catolici etc.

- Arhimandrit Arsenie: Aceste locaşuri sunt considerate după gradul de trăire, de împlinire privind Adevărul; asta este, nu altceva pentru că, dacă sunt mai multe locaşuri, îşi fac loc şi adventiştii, de ce nu? Dar îşi fac loc, dacă vrei aşa, chiar şi turcii şi îşi fac loc toate religiile pentru că sunt locaşuri multe acolo; nu?

- Dacă-i mîntuie Mîntuitorul…

- Arhimandrit Arsenie: Mîntuitorul doreşte să se mîntuie toată lumea, dar El a spus cum se mîntuie; şi cine nu va respecta, a spus că nu se va mîntui – gata; spune Mîntuitorul: “Cine n-adună cu Mine risipeşte“. Continuare»

50 Comentarii »

„Nu in cutremur, ci in vant subtire ai vazut venirea lui Dumnezeu, Care te-a luminat pe tine de demult, Ilie, de Dumnezeu fericite, si in caruta cu patru cai fiind purtat, pe cer ai umblat cu straina vedere, minunat facandu-te, de Dumnezeu insuflate”. (Stihira la Vecernia pentru praznicul Sf. proroc Ilie)

* Continuare»

8 Comentarii »

UPDATE

Continuare»

67 Comentarii »

Continuare»

12 Comentarii »

Vindecarea celor doi demonizati din ţinutul Gadarei:

Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizati, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Il rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Şi El lea zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. (Matei 8,28-34. Duminica a 5-a după Rusalii)

- R Rădulescu: Doi oameni demonizati ies în calea Mântuitorului Hristos, în ţinutul Gadarenilor, ne spune acelaşi Evanghelist Matei. Părinte profesor Constantin Coman, diavolii Il recunosc pe Iisus Hristos şi I se adresează cu cuvinte pe care vă cer să ni le explicaţi: „Venit-ai aici mai înainte de vreme, ca să ne chinuieşti?” „înainte de vreme…”, spun diavolii. Când să presupunem că ar fi considerat ei că ar fi fost vremea să vină Mântuitorul Hristos?

- Pr. Coman: Oricând ar fi venit Mântuitorul, ar fi fost înainte de vreme pentru dânşii! Pentru orice om prins de o patimă sau de inerţia răului – cu atât mai mult pentru întruchiparea răului care este diavolul – orice vestire a sfârşitului este prematură. Facem această experienţă în viaţa noastră de toate zilele. Amânarea la nesfârşit a hotărârii de a pune capăt unui viciu sau unui păcat, unei patimi adânc înrădăcinate, evident păgubitoare, se înscrie în această logică. Răul se vrea înveşnicit şi reacţionează cu multă potrivnicie la vestea sfârşitului. Continuare»

18 Comentarii »