Parinti si invatatori
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Publicat pe 07 Mai 2012 | Categorii: Credinta in familie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Intristarea, deznadejdea, Parintele Cleopa, Razboiul nevazut, Sfantul Ioan Gura de Aur | Print
Cititi si:
Ascultati:
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
***
“Vă rog din suflet şi vă implor să aveţi mare grijă de copiii voştri şi să căutaţi mântuirea sufletului lor. Să urmaţi exemplul lui Iov, care, fiindu-i teamă ca nu cumva copiii lui să păcătuiască fie şi cu cugetul, aducea jertfe şi se ruga mult pentru ei. Să urmaţi pilda lui David, care, atunci când a murit, l-a chemat lângă el pe fiul său, viitorul rege Solomon şi, în loc să-i lasă bogăţii, l-a povăţuit:
„Fiul meu, dacă vei trăi întru evlavie, nicicând nu vei păţi nimic rău, toate îţi vor merge bine şi viaţa ta se va petrece în linişte. Însă dacă nu te vei face plăcut lui Dumnezeu şi vei fi lipsit de ajutorul Său, rangul tău împărătesc nu-ţi va folosi la nimic. Căci fără evlavie, şi bunurile pe care le ai le vei pierde, şi prin mari ruşini vei trece. Evlavia te va ajuta să dobândeşti şi cele care-ţi lipsesc” (Parafrază la III Regi 2, 1-4).
Trebuie, aşadar, ca părinţii să se îngrijească nu de cum vor dobândi bani copiii lor, ci de cum vor dobândi evlavie şi bogăţie sufletească. Trebuie să-i educe astfel încât să nu aibă nevoie de multe lucruri, să nu se dedea dorinţelor vremurilor de astăzi. Trebuie încă să cerceteze cu atenţie când ies copiii lor din casă şi când se întorc, unde se duc şi cu cine se întovărăşesc. Dacă nesocotesc aceste îndatoriri ale lor, vor da răspuns la Dumnezeu. Continuare»
Publicat pe 06 Mai 2012 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Bartolomeu Anania, Parinti de la Putna, Parinti si invatatori, Vindecarea Slabanogului | Print
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Publicat pe 05 Mai 2012 | Categorii: Ce este pacatul?, Egoismul, voia proprie, Parintele Constantin Coman, Talcuiri ale textelor scripturistice, Vindecarea Slabanogului | Print
“Omul egoist se foloseşte de lege sau de regulă pentru a se indreptăţi pe sine, pentru a-şi justifica atitudinile. Omul egoist se foloseşte de lege pentru a spune şi a arăta lumii că el este bun spre deosebire de alţii… Cea mai rafinată şi cea mai vinovată formă a păcatului este să intemeiezi şi să dezvolţi această atitudine la umbra legii lui Dumnezeu“.
***
După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. In acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un inger al Domnului se cobora la vreme in scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa incă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa,- că, până când vin eu, altul se coboară inaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi indată omul s-a făcut sănătos, si-a luat patul şi umbla. Dar in ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este ingăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au intrebat: Cine este omul care zis: Ia-ţi patul tău si umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.
(Ioan 5,1-15, Duminica a 4-a după Paşti, a Slăbănogului)
“R. Rădulescu: Vitezda, un loc dezolant! Se întalneau acolo toate suferinţele fizice ale oamenilor. Mântuitorul Hristos vizitează acest loc, se află în faţa tabloului suferinţei umane. Din câţi neputincioşi erau acolo, se apropie de un slăbănog, un paralizat, cum i-am spune noi astăzi, care era aşa de treizeci şi opt de ani. O viaţă de om paralizat! Părinte profesor, din mulţimea de orbi, şchiopi şi alţi neputincioşi de acolo, de ce se apropie tocmal de acest om?
Publicat pe 03 Mai 2012 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Maici duhovnicesti, Minuni si convertiri, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri | Print

Zid şi acoperământ erai în timpul vieţii tale, fericită maică, tuturor celor ce alergau la tine şi după moarte nu încetezi să mijloceşti înaintea lui Dumnezeu pentru cei ce cu credinţă vin la mormântul tău. Pentru aceasta, auzi-ne pe noi, păcătoşii, îndureraţi şi de multe necazuri fiind stăpâniţi şi nădăjduind toţi în ajutorul rugăciunilor tale, îţi cântăm: (…) Bucură-te, cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!
Aceasta se născu în familia unor ţărani săraci din satul Sebino, guberia Tula. [...]
Întrucât din naştere fu lipsită de vedere, copiii adesea o batjocoreau, iar fetele mai mari o băteau cu urzică, pricină pentru care încă din copilărie se ferea de oameni, încetând să mai iasă din casă şi dăruindu-se rugăciunii şi cugetării la cele dumnezeieşti. Locuind în apropierea bisericii satului, mergea la toate slujbele, stând neclintită şi învăţând cu timpul toate cântările.
Chiar de îi lipsea vederea cea din afară, vederea cea duhovnicească o făcu să iubească nespus de mult icoanele, astfel că în odaia sa întregul perete de sus până jos era plin de icoane în faţa cărora ardeau neîncetat candele şi dinaintea cărora petrecea îndelungate ceasuri în rugăciune, cuprinzând în inima sa de copil întreaga lume.
Pe când avea 6-7 ani, se arătară darurile bogate pe care Dumnezeu le vărsase într-însa, căci putea vedea limpede gândurile şi păcatele oamenilor.
Publicat pe 30 Apr 2012 | Categorii: Credinta in familie, Crestinul in lume, Duminica Mironositelor, Parintele Serafim Badila de la Casiel, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?) | Print

- Parinte, spuneti-ne cateva cuvinte despre mama dumneavoastra…
- Mama era, prin darul dansei, o femeie crestina, dintr-o familie cu zece frati. Casatorita fiind, apoi vaduva la batranete si trecand prin cinul monahicesc, ca Maica Mihaela, eu zic ca a fost cea mai buna mama. A fost o mama buna pentru ca era credincioasa. Citea Psaltirea, o Psaltire pe noapte, si mergea cu noi pe la manastiri, asa ca tata ii zicea „calugarita”. A fost o femeie care a stiut sa rabde, sa ierte si sa iubeasca mult…
Sa va spun o intamplare. Continuare»
Publicat pe 29 Apr 2012 | Categorii: Credinta in familie, Crestinul in lume, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica Mironositelor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Constantin Coman | Print
LA MULTI ANI PE CALEA SFINTELOR MIRONOSITE, INMIRESMATI DE BUCURIA IUBIRII SI O VESNICIE FERICITA – URAM TUTUROR SURORILOR, SOTIILOR, MAMELOR SI FIICELOR NOASTRE!
Vezi si:
***
(fragment)
“[...]
R. Rădulescu: [...] Aţi constatat dacă există o diferenţă intre religiozitatea femeii şi religiozitatea bărbatului, intre manifestarea sentimentelor religioase la cele două genuri? Ştim că există, intre femei şi bărbaţi, o diferenţiere. Aici se vede aceasta diferenţă?
Pr. Coman: Sigur că se vede. Orice analiză sociologică, psihologică şi, cu atât mai mult, bisericească sau duhovnicească, va observa această diferenţiere, pe care eu aş prefera să o numesc specificitate. Se menţionează specificitatea manifestării firii femeieşti şi specificitatea manifestării firii bărbăteşti. Există trăsături specifice firii bărbateşti şi respectiv firii femeieşti, din care decurg şi vocaţii şi lucrări specifice. Acestea se manifestă şi în Biserică. Biserica observă cu atenţie şi îşi asumă funcţional specificul celor două firii in care Dumnezeu a „impărţit” firea omenească. Nici în Biserică bărbaţii şi femeile nu fac aceleaşi lucruri, ci bărbaţii fac unele lucruri, iar femeile altele. Preoţia, de exemplu, este o vocaţie şi o lucrare exclusiv bărbătească. Mă veţi intreba care este vocaţia exclusivă a femeilor? Continuare»
Publicat pe 28 Apr 2012 | Categorii: Credinta in familie, Crestinul in lume, Duminica Mironositelor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Sofian Boghiu, Sfantul Luca al Crimeei | Print
CITITI SI:
“Astăzi Sfânta Biserică pomeneşte şi preamăreşte pe sfintele femei mironosiţe, primele martore ale invierii lui Hristos. A binevoit Domnul ca anume ele să-L vadă primele Inviat din morţi. Cine au fost aceste sfinte femei? De ce sunt numite mironosiţe? Acestea au fost femeile care L-au iubit cu toată inima pe Domnul Iisus Hristos, care I-au slujit cu multă grijă in toate nevoile vieţii Lui in trup, care impreună cu Apostolii invăţau, ascultând sfintele Lui cuvântări, pe care putem să le numim chiar femei-apostoli.
Publicat pe 27 Apr 2012 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Invierea Domnului (Sfintele Pasti), Parintele Rafail Noica, Razboiul nevazut, VIDEO | Print
“… Sunt cuvinte care, dintr-o data, parca va invie. Parca dintr-o data te trezesti pe alta lume, [cu] alta intelegere… O lumina, ca sa zic asa. Aici este ceva din prima inviere. E sufletul care incepe sa invie. Cuvantul care acum este perceput ca viu si nu e doar informatie moarta. Asta-i energia cuvantului. Cuvantul viu si care te invie si, inviat fiind de vreun cuvant oarecare sau, in fine, ce-a pus Dumnezeu in sufletul tau, dupa aceea incep sa-ti devina vii si cuvintele Scripturii si sa te insufle. Asta este sufletul care incepe sa invie! Continuare»
Publicat pe 25 Apr 2012 | Categorii: Avort, Ce este pacatul?, Credinta in familie, Cum sa tinem post?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invierea Domnului (Sfintele Pasti), Portile Iadului, PS Sebastian, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim | Print
“Învierea Domnului ar trebui permanentizată în viaţa noastră. Tot timpul!”“Sunt credincioşi care înţeleg că trebuie să toace la cap pe cei din jurul lor, vorbindu-le despre Dumnezeu, chiar şi atunci când ăia nu vor să audă şi ajung aceia să respingă persoana respectivă: „Dom’le, iar începe ăsta cu predica”. Dar nu băgaţi pe gât pe Dumnezeu la nimeni…“
***
“Cultivaţi-vă liniştea dumneavoastră. Ştiţi, sfinţii stăteau şi-şi vedeau de bucuria lor, habar n-aveau că s-a schimbat împăratul, că a ajuns acum rege sau că a ajuns preşedinte; îşi vedeau de existenţa lor şi de rugăciunea lor şi de comuniunea lor cu Dumnezeu. Mântuitorul Hristos Însuşi, uitaţi-vă în Sfânta Scriptură, nu s-a lăsat antrenat în problemele politice sau sociale ale vremii. El a venit, Şi-a spus învăţătura Sa, care pare absolut paralelă cu lumea din vremea aceea, cu romanii, cu regele Irod, cu ceilalţi. Aceia îşi trăiau viaţa lor, El a avut misiunea Lui paralelă cu ceea ce făceau ei…”.
***
CONTINUARE DE LA:
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
- Sunt unii dintre creştini care neagă postul si celelalte nevoinţe duhovniceşti spunând că Dumnezeu cere de la om o inimă curată. Dar este posibil ca un om să-şi curăţească inima fără post şi fără nevoinţe duhovniceşti?
- Doar daca o spală cu nu-ştiu-ce detergent la moda acum.
Cum sa-ti curatesti inima daca nu cu post, cu rugaciune, care sunt niste exercitii duhovniceşti? Aţi văzut, sportivii se antreneaza, şi nu puţin! Sportivii care ajung să facă performanţă ani de zile se antrenează. Nu pot ajunge la performanţă fără antrenament. Care ar fi antrenamentul duhovnicesc de curăţire a inimii, a sufletului, dacă nu acestea pe care le-au lăsat Sfintii Părinţi: postul, rugăciunea, milostenia, paza de toate faptele cele rele. Eu cred că se poate posti in continuare şi astăzi. Se poate posti in continuare; ce dacă oamenii au un serviciu la o firmă sau într-o fabrică sau într-o uzină sau mai ştiu eu unde? Se poate posti în continuare. Cred că sunt mofturi. S-a dovedit că postul face bine şi trupului, nu numai sufletului. Ati văzut câtă reclamă se face pe fructe şi legume. Ne lipseşte râvna!
- Sunt unii dintre creştini care, cu toate că participă la Sfânta Liturghie şi încearcă să aibă o viaţă duhovnicească, insa sunt oameni trişti, oameni care nu au nădejde, care de multe ori chiar se descurajează şi ajung să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, să spună că Dumnezeu este nedrept.
Publicat pe 24 Apr 2012 | Categorii: Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Parintele Amfilohie de la Diaconesti, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Razboiul nevazut, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), RUGACIUNEA LUI IISUS (Rugaciunea mintii/ inimii), Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO | Print

“In anul 1854, in 14 zile ale lunii martie, intr-o joi, la sase ceasuri din noapte, m-am sculat la Utrenie, am mers la biserica si am stat in strana, iar in timp ce fratii citeau Miezonoptica eu socoteam adancurile lui Dumnezeu, zicand:
Un Dumnezeu si Ziditor si Facator al tuturor a primit si S-a facut om pentru noi, S-a rastignit si S-a ingropat. Acestea toate El le-a facut si le-a rabdat pentru mantuirea oamenilor.
Astfel cugetand eu, s-a umilit inima si atata bucurie mi-a venit in suflet si o liniste in mintea mea, incat am venit intru atata umilinta, de curgeau lacrimile mele ca izvorul. [...]