Război întru Cuvânt

Parintele Daniel Corogeanu si cele patru maici de la Manastirea Tanacu (jud. Vaslui) au intrat de ieri la inchisoare, in urma sentintei definitive a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care acestia sunt condamnati la cate 7 ani (parintele Daniel), 6 ani (maica stareta Neonila), respectiv 5 ani (celelalte trei maici, Anastasia, Pahomia şi Siluana - acestea sunt numele lor de calugarie cu care sunt “cunoscute” si in ceruri, nume pe care, ca si fagaduintele calugaresti, nu le poate lua nimeni pe pamant si cu care e bine si noi sa le pomenim in rugaciuni) pentru moartea fetei bolnave psihic pe care au incercat sa o ajute, Irina Cornici. Semnificatia duhovniceasca a “cazului Tanacu” – fara indoiala unul dintre cazurile cele mai odioase de manipulare si linsaj mediatic din istoria presei romanesti, soldate cu o judecata si o condamnare nedreapta, dar si cazul cel mai flagrant de dupa 1990 de lepadare vinovata a Bisericii de niste madulare ale sale aflate in grea incercare, pentru a-si salva imaginea in fata “opiniei publice” sau pentru a ceda santajului acelor instante oculte care au si orchestrat toata povestea – ne-a fost inca din anii trecuti deslusita de cativa din marii nostri parinti duhovnicesti. Dar abia de acum, odata cu incarcerarea propriu-zisa a celor cinci nevinovati, poate ca vom putea intelege mai bine adevarul din cuvintele Parintilor… Incepem cu Parintele Proclu, pustnicul din Muntii Neamtului:

“E de plâns, e de plâns Biserica. Toată această lucrătură a fost ca să fie hulită Biserica lui Hristos, prin acel episcop care nu şi-a dat seama, săracu, ce face. Amu, patriarhul şi preasfinţiţii trebuie să se ridice să-i ia apărarea şi să-i scoată la libertate, că dacă nu – o să-i doară capul. N-au pe Dumnezeu, asta e, şi o să vină pedeapsa lui Dumnezeu peste noi. Dar ce să mai zic eu, e veacul de pe urmă, dragii mei. Biserica e de plâns, nimeni nu mai ia apărarea la Adevăr. Continuare»

18 Comentarii »

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE TOATĂ PREA CINSTITA IERARHIE

Prea Fericite, Prea Sfinţiţilor, Este cunoscut faptul că revista aceasta, precum şi întreaga Asociaţie „Trei Ierarhi” reprezintă în Biserică poziţii tradiţionaliste. Aşadar, cum era şi de aşteptat, a luat poziţie în repetate rânduri împotriva trimiterii de reprezentanţi ortodocşi şi mai ales clerici, la Consiliul „Mondial” cu numele, dar pan-protestant cu lucrul, al “Bisericilor”. Am luat poziţie deoarece credem că nici un bine nu va urma din această participare, ci mai degrabă vătămare pentru Biserica noastră. Nu ne-a fost cu putinţă să înţelegem care a fost motivul serios al acestei participări. Nu cumva pregătirea terenului şi crearea premizelor, fie acestea cât de mici, pentru o viitoare unire? Dar o astfel de justificare ar fi ridicolă. Cum este cu putinţă să existe chiar şi o slabă nădejde de unire, atunci când Protestantismul nu reuşeşte propria sa unire, fiind secţionat în nu mai puţin de două sute de confesiuni? Cum este cu putinţă să existe chiar şi cea mai mică nădejde de unire, atunci când numărul acestor confesiuni nu numai că nu se micşorează pe timp ce trece, ci, dimpotrivă, creşte şi se înmulţeşte? Dacă cândva va sufla în nenorocitul Protestantism duhul unirii, atunci firesc ar fi ca unirea să se arate şi să se săvârşească mai întâi în sânurile lui şi după aceea să caute extinderi. Aşadar, dacă vom vedea vreodată Protestantismul unit în cuget şi constituit într-o singură confesiune, atunci va avea o îndreptăţire toată lucrarea noastră îndreptată spre unire. Deoarece această unire făcută în sânurile lui va constitui o dovadă necontestată a sincerităţii intenţiilor lui de unire cu celelalte confesiuni creştine. Dar până atunci se impune un singur răspuns la dorinţele şi declaraţiile de unire (chipurile) ale Protestantismului celui cu mii de capete: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!” Ce este mai mult decât aceasta este de la cel viclean… Continuare»

19 Comentarii »

“Vai de părinţii care pierd şi împrăştie oile turmei Mele, zice Domnul” (Ieremia 23, 1). Ce mai putem spune insa despre pastorii care nu doar ca pierd si imprastie oile turmei lui Hristos, ci chiar deschid deliberat staulul – ramas oricum de mult fara caini de paza – si cheama lupii sa se infrupte din ole incredintate siesi?! Ce poate fi mai grav si mai infricosator de atat? Ce poate fi mai rau decat un lup ajuns nu doar paznic, ci arhi-pastor al oilor cuvantatoare si care, de decenii intregi lucreaza sistematic si premeditat, ba chiar – in vremea comunismului cel putin – bine remunerat IMPOTRIVA BISERICII, sapand cu un zel neobosit si nerusinat la temeliile acesteia?! Nu era de ajuns ca nu mai avem voie sa socotim pe niciunii dintre (neo) protestanti sectari sau eretici, nu era de ajuns ca facem fara jena rugaciuni de parada impreuna cu acestia, acum trebuia facut ceva si in plus, pentru a pecetlui apostazia si a pune bomboana pe coliva ortodoxiei: sa-i rugam chiar noi, de bunavoie si nesiliti decat de ticalosia noastra, pe sectarii cei mai influenti si agresivi sa vina aici, acasa la noi, sa ne “evanghelizeze”, sa faca prozelitism printre ortodocsi! Si nu oricum, ci ii chemam sa sustina o astfel de campanie gigantica, pe stadion, o “cruciada”.

Faptul ca nu e – pare-se – prima data cand se intampla o asemenea nenorocire in “staulul” BOR – in care s-au infilitrat de multisor o haita intreaga de dusmani ai Ortodoxiei si ai lui Dumnezeu, o clica de securisti si de masoni care raspund la comenzi din alte parti – nu poate fi decat o circumstanta agravanta in plus. Strategia aceasta este cu adevarat cea mai eficienta: sa surpi, sa subminezi Biserica din interiorul ei, sa aduni in jurul tau suflete pe care sa le dai “plocon” satanei, cand tocmai le fagaduiesti izbavirea… Acestia sunt cei despre care Hristos a spus: “Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti imparatia cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati” (Matei 23, 13). Nu ne pasa ca puii de lupi si de vipere oportunisti si servili vor sari ca de fiecare data, “la datorie” in slujba stapanilor lor lumesti, sa ne numeasca extremisti, razvratiti sau cum le mai vine la gura… Mincinosii vor mai minti si nedreptii vor continua sa strambe adevarul! Dar acesta trebuie spus in gura mare, pentru ca deja s-a ajuns la blestematii strigatoare la cer, pentru care toti dimpreuna, vom suferi amara urgie de la Dumnezeul pe care L-am batjocorit… (UPDATE: Din fericire, inca mai exista si mai are reactii ferme la asemenea faradelegi un ierarh ca IPS Bartolomeu, adica tocmai cel care, pentru curajul sau de a rosti adevarurile incomode si de a-si pazi turma de lupi este amenintat perfid cu pensionarea: Mitropolitul Clujului indeamna preotii ortodocsi “sa-si apere turma”...). Continuare»

43 Comentarii »

Motto: “Fiecare părticică din dogmele Bisericii s-a impus prin sângele celor ce au fost gata să-şi dea viaţa pentru mărturisirea ei, fiind o chestiune de viaţă, nu o simplă speculaţie teoretică” (Pr. Dumitru Staniloae)

Astăzi se prăznuieşte Sf. Maxim Mărturisitorul. Pildă vie de luptător al Adevărului. Din viaţa sa putem să înţelegem cu adevărat şi minciuna contemporană nouă a apropierii dintre credinţe prin ascunderea diferenţelor dogmatice. Pactul formal, compromisul, “pacea” cu cei care nu împărtăşesc aceleaşi principii dogmatice, au fost printre cele mai mari pericole care au pândit Biserica pe timpul ereziilor ariene şi monotelite. De dragul păstrării păcii, Arius a fost tolerat în interiorul Bisericii, la dorinţa expresă a împăratului Constantin Cel Mare. De dragul aceleaşi “păci mincinoase”, episcopii erau “invitaţi” să ascundă adevărul asupra firii celei adevărate a Mântuitorului nostru. Nu să-l schimbe, ci doar să-l treacă sub tăcere…

• CITITI ACTELE PROCESULUI SFANTULUI MAXIM SI A CELOR DIMPREUNA CU EL:

Sfântul Maxim Mărturisitorul, nor călăuzitor în întunericul generalizat al apostaziei prin tăcere

***

În cazul împăratului Constantin cel Mare avem de-a face cu o bună intenţie lipsită de cunoştinţă, datorită căreia un eretic a ajuns să dezbine o întreagă Biserică. În cazul împăratului Eraclie, avem de-a face cu un calcul politic, o încercare de subsuma Biserica unor socoteli de alianţe. În primul caz, blândeţea moale, care se lasă abuzată şi manipulată. În al doilea, cinismul “pragmatic” al diplomaţiilor.

Numai prin dorinţa arzătoare de adevăr a unui Sf. Atanasie, care, în ciuda prigonirilor la care a fost supus de către ereticii care atunci făceau jocurile în Biserică, având ajutor imperial, nu a făcut pace cu minciuna şi cu slujitorii ei, numai prin martiriul unui Sf. Maxim Mărturisitorul, căruia a trebuit să i se taie limba (cu o răutate proastă ca a fariseilor, care L-au ucis pe Mantuitor pentru a împiedica Adevărul…) pentru a inchide gura cea marturistoare... numai prin aceste pilde, Adevărul a fost perpetuat, după făgăduinţa lui Hristos.

În ciuda tuturor samavolniciilor şi a poziţiilor de forţă câştigate de slujitorii minciunii, Biserica a rezistat, prin jertfa celor puţini, dar aleşi.

Continuare»

11 Comentarii »

• Din talcuirile Sfantului Ioan Gura de Aur la Romani, omiliile 19 si 20:

“Nu este nevoie numai de credinta, ci si de o viata duhovniceasca, pentru ca astfel sa putem tine pe Duhul Ce ni s-a dat odata. Caci la noi nu mai sunt acum lemne si foc, nu mai este altar si cutit de jertfa, ci Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfant. [...] Ce vrea sa insemne „inchinarea cea duhovniceasca”? Adica slujba cea spirituala, viata cea dupa Hristos.

Dupa cum cel ce este sfintit si slujeste in casa lui Dumnezeu (preotul, n. noastra), oricum ar fi el, se modereaza atunci si se face mai de respectat, la fel si noi trebuie a ne gasi in toata viata noastra pamanteasca, ca fiind sfintiti si slujind lui Dumnezeu. Si va fi aceasta, daca in fiecare zi ii vei oferi jertfa, si vei fi singur preot jertfitor al trupului tau si al virtutii celei duhovnicesti, ca de pilda cand ii aduci ca jertfa prudenta ta, milostenia, blandetea si lipsa de rautate. Toate acestea facandu-le, tu ii iduci slujba cuvantatoare, adica neavand nimic trupesc, nimic sensibil, nimic nerational si injositor. Inaltand deci auditoriul prin aceste denumiri, si hotarand pe fiecare ca preot jertfitor al trupului sau, la urma indica si modul prin care este cu putinta a face aceasta.

Si care este acel mod?

„Si sa nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin innoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, ce este bun si placut si desavarsit” (12, 2). Continuare»

7 Comentarii »

MOTTO: “Daca la orice treapta pierdem viziunea saraciei noastre si ne imbatam de ce avem, acolo ne-am oprit, si oprindu-ne, si de acolo cadem, si se va lua de la noi si ceea ce inca nu avem, si ceea ce credem ca avem”.

*

• Continuare de la: PARINTELE RAFAIL: Care este sensul adevarat al pocaintei si ce ne va salva de valurile urgiei care va urma?

“Iar el, auzind acestea, s-a intristat, fiindca era foarte bogat“…

“Marturiseste tot Vechiul Legamant, ca sa nu mai vorbesc de Noul Legamant, ca nimenea, dar nimenea este drept inaintea lui Dumnezeu, nimenea a gasit sfintenia, nimenea a gasit slava lui Dumnezeu, nici viata vecinica, toti suntem robi mortii. Dar iata ca in fiecare din noi traieste un bogatas. A, ca eu am educatie, ca eu sunt mai bun decat celalalt, mai frumos decat cineva, mai nu-stiu-ce decat altul.

Si asa, comparandu-ne si inmagazinand tot felul de cunostinte, elemente materiale, bani, incepem sa ne falim cu cate una, cu cate alta, si as zice ca mai periculos decat toate sunt agonisirile intelectuale, care ne fac sa credem ca suntem mai inalti decat semenii nostri sau, pe drept cuvant, mai inalti decat fuseseram inaintea agonisirilor.

Dar in fata vietii vecinice ce este toata agoniseala noastra? Daca vine harul, vezi ca este nimicnicie; in fata frumusetii pe care ne-o chezasuieste Dumnezeu asta devine ca o uraciune care pustieste. Pustieste cum? Prin mandria ce o naste in noi si care ne face tari de cerbice, si nu mai intra harul lui Dumnezeu in asa o inima. Si atuncea -

fericiti cei saraci cu duhul… Continuare»

36 Comentarii »

“Viata pocaintei noastre nu este o <<imbunatatire>>, nu este vorba de societate, de vreo consideratie omeneasca, istorica, seculara de orice chip. Astazi as vrea sa trezesc in inimile si in sufletele fratilor mei crestini si surorilor adevarata dimensiune a pocaintei. Incepem cu moralitate – dar ceea ce cautam noi si ceea ce trebuie sa cautam este ceea ce striga inimile noastre dintru inceputul zamislirii noastre in lumea asta: Viata! Pocainta este intoarcere de la moarte la viata. Pocainta incepe numai in masura in care avem harul Duhului Sfant, fiindca omul, fiind in intuneric si necunoscand lumina, nu stie ce este lumina, dar nici intunericul. Numai in masura in care lumina harului deschide intelegerea inimii omului, prin viziunea asta, fie ea viziune in sensul deplin al cuvantului, fie ea o intelegere mai tainuita, dar totusi un fel de <<viziune>>, numai in masura acestei viziuni omul este in stare sa vada intai intunericul, intunericul in care zace. Numai vazand diferenta dintre lumina adevarata si intuneric putem sa vedem cat zacem in intuneric. Continuare»

43 Comentarii »

• Troparul Sf. Ioan Botezatorul.mp3

• Acatistul Sf. Ioan Botezatorul 1 (Iasi)
• Acatistul Sf. Ioan Botezatorul 2 (Schitul Lacu)

• Paraclisul Sfantului Ioan Botezatorul (text)

8 Comentarii »

• Botezul Domnului si innoirea vietii noastre prin Botezul pocaintei
• Troparul Bobotezei (Stavropoleos).mp3
• Cati in Hristos v-ati botezat… (Anghelos).mp3
• Alte cantari la Botezul Domnului
• Taina imbracarii si dezbracarii in ortodoxie – Maica Siluana

Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, parohul ortodox al Bisericii Saint Germain et Saint Cloud à Louveciennes, apartinand de Patriarhia Romana:

• “Unul dintre principiile mantuirii noastre – cunoasterea desavarsita a adevarului – este citirea zilnica a Sfintei Scripturi si mai ales a Evangheliei, fie printr-o lectura continua, parcurgand cate un capitol pe zi, fie prin citirea unor pericope urmand cu calendar liturgic. Aceasta fixeaza mintea noastra, face ca ea sa nu mai rataceasca, purificand-o si oferindu-i o hrana care lucreaza in noi.

• Exista in noi o reala germinatie a cuvantului lui Dumnezeu.

• Repetarea si cercetarea asidua sunt necesare (…) Sa cheltuim tot atata energie, sa dedicam tot atata timp pt.a cunoaste cuvantul lui Dumnezeu si pt.a dobandi Sf.Duh, ca si cum am trece un examen sau am exercita o profesiune si nu vom fi dezamagiti!

• Dimensiunea cantitativa nu poate fi neglijata: mintea omeneasca trebuie sa se ocupe indelung cu lucrurile dumnezeiesti, sa se cufunde in cuvantul lui Dumnezeu…. Daca vom dedica mult timp lui Dumnezeu, gandurile dumnezeiesti isi vor face loc in mintea noastra.

• Intre altele, aceasta este semnificatia Botezului: tripla si totala afundare in apa botezului inseamna totala cufundare in Cuvantul lui Dumnezeu (“imbracarea in Hristos”). Continuare»

13 Comentarii »

Va oferim spre lectura cateva fragmente importante din Pastoralele catorva dintre arhiereii Bisericii noastre la Nasterea Domnului, cu mesaje foarte vii si puternice, arzatoare si insufletitoare, pline de focul Duhului Sfant, biciuind plagile vremii noastre si starea de moarte duhovniceasca in care ne gasim, cu iubire pastoreasca si discernamant, pe linia marilor Dascali ai lumii si Ierarhi din vechime :

IPS Bartolomeu Anania, Mitropolit al Clujului, Albei si Maramuresului:

“(…) În saivanele Bisericii au intrat lupii. Cei mai mulţi sunt îmbrăcaţi în piele de oaie – atunci când nu pătrund într’o catedrală să jure îngenunchiaţi sub sabia lui Irod -, iar datoria fiecărui păstor este să strige. Eu o fac către oile mele, ştiind însă că ele sunt oi cuvântătoare, adică înzestrate de Dumnezeu cu raţiune, discernământ şi voinţă, însuşiri care le oferă capacitatea de a se apăra şi singure, dar toate împreună, ca unele care cunosc glasul păstorului(…)”. Continuare»

23 Comentarii »