Război întru Cuvânt

Predicile Sfantului Teofan Zavoratul in vinerea primei saptamani din Postul Mare

Alte predici in vinerea primei saptamani de Post:

PREDICA I

Data trecută v-am spus că esenţa pregătirii pentru spovedanie şi împărtăşire stă în străpungerea pentru păcate însoţită de hotărârea neclintită de a nu-L mai jigni [rani] prin ele pe Domnul; şi că atunci când se va întâmpla asta, spovedania noastră va fi lucrătoare şi Sfânta Impărtăşanie mântuitoare. Acum vă voi vorbi mai desluşit despre aceste două aşezări sufleteşti, pentru a vedea dacă în noi ele sunt chiar aşa cum trebuie să fie şi pentru a primi prin asta încredinţare de nădejde că pregătirea noastră, spovedania şi Sfânta Impărtăşanie vor aduce, în cele din urmă, roadă lor mântuitoare.

Străpungerea pentru păcate nu e un simţământ simplu, ci e alcătuit din alte câteva. La temeiul ei stă simţământul neplăcut care vine din conştientizarea faptului că, dedându-ne păcatului, am căzut într-o stare foarte proastă. Acest simţământ îşi schimbă apoi înfăţişarea, după latura păcatului spre care işi întoarce luarea-aminte păcătosul care se pocăieşte. Când el, pornind de la acest simţământ, se întoarce spre sine însuşi, se supără pe sine şi pe voia sa cea rea: „De ce m-am supus aplecării păcătoase şi de ce m-am înclinat în faţa insuflării de sminteală, în vreme ce puteam să ţin piept şi să abat nenorocirea de la mine?“ Când se va întoarce spre păcatul în sine nu va mai vedea în păcat amăgirea sub care acesta e ascuns atunci când omul cade în el, ci-l va vedea slut şi cumplit, şi va începe să se dezguste de el şi să fugă de el. Când se va întoarce spre ceilalţi oameni – mădulare ale Bisericii, se va ruşina de faptul că, nefiind îngreuiat cu nimic faţă de ceilalţi, s-a ruşinat în aşa chip cu fapte netrebnice. Când se va întoarce spre Dumnezeu, fie că se va căina, se va tângui şi se va întrista pentru că L-a jignit [ranit] cu păcatele sale pe Dumnezeu, Cel atât de milostiv faţă de el, fie că se va umple de temere pentru soarta sa vremelnică şi veşnică la gândul dreptei judecăţi care îi pedepseşte pe păcătoşi, uneori într-un chip atât de învederat. Păcătosul care şi-a mărturisit cu sinceritate păcatele şi s-a osândit pe sine pentru ele va trece, după ce a intrat în sine însuşi, de la unul din aceste simţăminte la altul şi va statornici în inima sa plâns şi tânguire pentru păcate asemenea plângerii lui Ieremia pe ruinele Ierusalimului sau a iudeilor la râul Babilonului. Continuare»

6 Comentarii »

Vezi si:

Cuvant in vinerea primei saptamani din Postul Mare

“Postind trupeste, fratilor, sa postim si duhovniceste”. Sa patrundem în tâlcul acestor cuvinte, fiindca ele lamuresc scopul si însemnatatea postului.

De ce au fost rânduite posturile? Ca sa ne învete înfrânarea. Ce înfrânare? În chip nemijlocit, înfrânarea de la mâncarea satioasa si gustoasa. Dar însemnatatea postului nu se termina aici: am vorbit de postul trupesc, dar el trebuie sa fie pentru noi scoala a postului duhovnicesc.

Ce este postul duhovnicesc? Este înfrânarea de la tot ce ne vatama, de la tot ce strica sufletul nostru, adica de la patimi, ce stau la temelia tuturor pacatelor noastre. Sfintii Parinti deosebeau opt patimi de capetenie: lacomia pântecelui, curvia, iubirea de argint, mânia, întristarea, deznadejdea, slava desarta si trufia. De ce patima lacomiei pântecelui a fost pusa pe primul loc? Fiindca cel ce nu biruie aceasta patima josnica, dobitoceasca, nu va putea înfrânge nici celelalte patimi. Sfintii Parinti, care au cercetat în adâncime tot ce se petrecea în inimile lor, care au înteles caile prin care pacatul se dezvolta în inima omeneasca, ne învata ca toate aceste patimi sunt legate între ele în chip nemijlocit – altfel spus, daca nu biruim o patima grosolana, aceasta naste în inima alta patima, mai subtire, iar împreuna atrag o alta si asa mai departe. Continuare»

8 Comentarii »

IN VINEREA DIN PRIMA SAPTAMANA A SFANTULUI SI MARELUI POST, CUVANT DESPRE SPOVEDANIE ^[1]

In cele patru seri, cate au trecut de la inceputul postului pana aseara, am fost martori cu totii la Canonul cel Mare, fiecare din cele patru parti ale Canonului [fiind] urmata de  cantarile acestea  specifice Postului mare: Cu noi este Dumnezeu, Doamne al puterilor si celelalte cantari in care sunt presarate si multe invataturi pentru viata noastra crestina. La sfarsitul fiecareia, dupa cum stiti, am avut si sfaturi duhovnicesti de inalta tinuta, rostite aici in fata si in auzul tuturora, de preasfintitii vladici tineri, in ultimele trei zile. Si au talcuit cu adancime intelesul acestui mare si sfant Canon, astfel incat nu ar mai fi cazul sa va mai obosesc si eu cu un cuvant, acum, la sfarsitul acestei zile de vineri seara. Dar, totusi, indraznesc. S-ar cuveni poate sa spunem un cuvant despre Maica Domnului, caci ea apare in fiecare rugaciune din Biserica noastra, fiecare grup de rugaciuni se incheie cu implorarea sau cu invocarea Maicii Domnului. Ea este prezenta in viata fiecarui crestin si in slujbe deasemenea. Poate ar fi bine sa vorbim despre ea, insa pentru ca [in curand] ne intalnim cu sfanta ei Buna Vestire, ramane pentru atunci un cuvant in cinstea ei.

Acum, insa, vreau sa va spun ceva despre un lucru foarte practic pentru fiecare din noi, despre spovedanie. Pentru ca intreg acest Canon pe care l-ati auzit este, de fapt, o plangere: de-a lungul lui sufletul omenesc plange, recunoscandu-si vinovatia fata de Dumnezeu care l-a facut, l-a creat dupa chipul Sau si asemanarea Sa. In viata noastra spurcata adeseori intinam acest chip al lui Dumnezeu din noi. Prin tot ce facem, prin tot ce gresim cu cuvantul, cu gandul, cu faptele noastre, intinam acest chip al lui Dumnezeu din noi. Se cuvine, fara indoiala, sa cerem iertare de la El, si nu o iertare formala, ci o iertare cu lacrimi, ca sa ne spele cu adevarat aceste intinaciuni launtrice, pentru ca de El nu scapam, frati crestini, Dumnezeu e mereu prezent in viata fiecaruia dintre noi; mereu se inregistreaza viata noastra de toate zilele. Continuare»

62 Comentarii »

Monahul Marcu Patimitorul

(12 septembrie 1910 – 28 februarie 1999)

“Costica – un suflet integru, inteligent, curat, corect, credincios, cu o mare putere de iubire… Constiinta pacatului. Este unul din cele mai stralucite exemplare pe care le-am intalnit in viata. Cred ca intre noi s-a realizat o legatura de iubire neobisnuit de mare… Privirile noastre bat, in aceeasi credinta, spre acelasi suprem ideal: Iisus Hristos!” (Valeriu Gafencu)

Parintele Marcu (1910-1999) a patimit in inchisorile a trei regimuri politice: carlist, antonescian si comunist. Anchetatorii l-au numit “Fachirul”, pentru ca a rabdat chinurile ca unul fara de trup, rugandu-se neincetat. Dupa eliberarea din a doua detentie (dintre 1941-1954), in anul 1956 a intrat in viata monahala la Manastirea Slatina, unde l-a avut duhovnic pe parintele Arsenie Papacioc. De aici a luat iarasi drumul Aiudului pana in anul 1964, executand in total mai bine de 19 ani de temnita. Dupa eliberare intra in obstea Manastirii Sihastria, nevoindu-se pana la sfarsitul vietii si umplandu-se de darurile Duhului. Parintii de la Sihastria si-l amintesc primind Sfintele Taine cu chipul plin de lumina. A fost un mare rugator, ascuns de oameni si unit cu Hristos. Continuare»

8 Comentarii »

Vezi si:

“Despre regulile de purtare a razboiului duhovnicesc si cerintele asceticii istorisesc amanuntit Sfintii Parinti si nevoitorii contemporani ai Ortodoxiei. De aceea, ne vom margini aici doar la aspectele medico-psihologice ale luptei cu “lacomia pantecelui”. Izbavirea de acest viciu reprezinta o serioasa masura profilactica si terapeutica in privinta unei serii intregi de boli (v. cap. 4-6). Ne vom stradui, pe exemplul mijloacelor duhovnicesti de aparare impotriva acestei patimi, sa aratam insemnatatea luptei si cu celelalte patimi pacatoase.

Medicamentul impotriva “lacomiei pantecelui” e postul. Oamenii au remarcat de multa vreme cultura duhovniceasca a postului ortodox. Din pacate, in majoritatea cazurilor ei vad acesta un scop in sine – o varietate folositoare de terapie dietetica (cura de descarcare) sau metoda medico-biologica de nutritie. Iar ideea pragmatica dieto-profilactica da deoparte, intr-o masura sau alta, ideea duhovniceasca de post ca exercitiu ascetic.

Postul nu este doliu si nici camasa de forta. El cere insa reducerea – in cazul ideal deplina inlaturare – a tot ceea ce impiedica pocainta (distractiile, apropierea intima a sotilor s.a.m.d.). Postul duhovnicesc, altfel spus postul sufletului, este o vreme de rugaciune intensa, de mustrare de sine pentru pacate, cand toate puterile se indreapta spre slujirea lui Dumnezeu, citirea literaturii duhovnicesti, convorbirilor pe teme mantuitoare de suflet si, in general, savarsirea lucrurilor bune. Continuare»

4 Comentarii »

Vezi si:

Liturghia Pocaintei

Una din pietrele de mult pret ale tezaurului de rugaciune a Sfintei noastre Biserici este rugaciunea Sfantului Efrem Sirul: „Doamne si Stapanul vietii mele…“. Scurta si simpla la infatisare, dar plina de putere duhovniceasca si de adancime teologica, aceasta rugaciune poarta amprenta marelui imnograf si poet, a marelui ascet si sfant, „alauta a Duhului Sfant”, cum a fost numit Sfantul Efrem. Biserica i-a rezervat un loc special in viata ei liturgica si anume, in vremea Sfan­tului si Marelui Post, vreme de pocainta si de innoire sufleteasca.

Un parinte duhovnicesc imi spunea odata despre aceasta rugaciune:

„Eu o rostesc in tot cursul anului la pravila mea de rugaciune si indemn pe tot crestinul, dar mai ales pe monahi sa o practice, pentru ca aceasta rugaciune, rostita cu umilinta, intelegere si simtire are mare putere de innoire launtrica”.

Ne vom convinge si noi insine de acest lucru, staruind putin asupra cuprin­sului si practicii rugaciunii Sfantului Efrem. Continuare»

9 Comentarii »

Va recomandam si:

***

CUM SĂ TRECEM MARELE POST

- Cuvântarea a zecea -

Cum să trecem postul, în viziunea ţelului final. Pentru biruinţa lui Hristos pe Golgotha. Despre textele slujbelor Postului Mare. Predania vie a Bi­sericii. Pentru felurita putere de a îndura a fie­căruia. Bucuria nu ţine multă vreme. Pentru anumite amănunte ale Postului. Pentru Duminica Iertării: cum se prea biruiesc ispitele. Lemnul cunoaşterii şi dezbinarea între oameni. A se micşora este lucru mare înaintea lui Dumnezeu – cum se atrage harul. Aşteptări apocaliptice. Unirea în Fiinţă, ca îndumnezeire. Despre rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.

Ieri şi azi m’a durut inima, şi doare în mod curios… Şi m’am rugat lui Dumnezeu: „Nu acum. Dă-mi să săvârşesc lucrul vieţii mele”. Şi iată, spre a-mi săvârşi lucrul vieţii, încep prin a vorbi cu voi despre cum să trecem Marele Post. Continuare»

8 Comentarii »

Cititi si:

Evanghelia din duminica lăsatului sec de brânză:

Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va si vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. (Matei 6,14-18)

R. Rădulescu: Iertarea şi postul sunt două gesturi ale omului prin care, după cum ne spune Evanghelia, el poate intra intr-o relaţie cu Dumnezeu. Iertarea şi postul sunt gesturi pe orizontală ale vieţii noastre, dar aceste gesturi îl pot ridica pe om şi pe verticală. Părinte profesor Constantin Coman, Mântuitorul Hristos vorbeşte despre iertarea pe care noi oamenii ne-o acordăm unii altora, ca fiind o condiţie pentru iertarea pe care noi o primim de la Dumnezeu. De ce această legătură între iertarea dintre oameni şi iertarea lui Dumnezeu? Continuare»

9 Comentarii »

„O, CUM AŞ DORI CA VOI TOŢI SĂ FIŢI POEŢI!”

- Cuvântarea a douăzeci şi patra -

Despre Postul Mare. Despre neapărata trebuinţă a însuflării. Despre postul lui Hristos în pustie. Despre asemănarea cu Hristos în vecinicie. Trebuie să devenim poeţi însuflaţi şi nevoitori plini de bărbăţie. Despre primirea vieţii nezidite a lui Dumnezeu. Intelectul şi „nebunia credinţei.” Pentru ura de sine şi dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Despre suferinţele lui Hristos din iubire pentru om. Pilda Sfântului Ioan Înaintemergătorul. Pomenirea Judecăţii de Apoi. De la cele mici, la neţărmurire.

Astăzi cuvântul meu este iarăşi către voi, fraţii şi surorile mele, care aţi venit nu demult. In două săptămâni începe Marele Post. Şi vreau să vorbesc acum puţin despre post.

De multe ori s-a vorbit despre faptul că putem introduce în facerile noastre, în cuvintele noastre, un înţeles sau altul. Cum şi ce trebuie să facem spre a preschimba acest Mare Post, din ceva ce ne înfricoşează, în ceva ce ne insuflă? Dacă monahul întâmpină Marele Post cu însuflare, atunci el curge cu adevărat ca o perioadă insuflată, ca o pregătire spre a primi lumina învierii. Dar dacă omul se teme, atunci el îşi poate strica sănătatea, iar postul va fi pentru el un chin. Fie ca fiecare dintre voi, în duh, să îşi înrădăcineze în minte vreun chip al sfinţeniei pentru a se însufla. Continuare»

12 Comentarii »

Părintele Petroniu Tănase:

„A crede că isihasmul este bun pentru oricine reprezintă un gând incorect şi nereal. Dacă ar fi fost posibil acest lucru, atunci ar fi fost mare minune, s-ar fi coborât isihasmul în societate“

RUGACIUNEA CALUGARULUI, RUGACIUNEA MIREANULUI

“[...]

- Părinte Petroniu, mai există astăzi în Athos monahi practicanţi ai rugăciunii lui Iisus?

- Eu cred că mai există. Nu avem relaţie directă cu pustnicii aflaţi în diversele chilii din Athos, dar cu siguranţă că există părinţi care păstrează această practică a Bisericii Răsăritene.

- Rugăciunea inimii poate fi considerată un dar sau ea este rodul unei practici zilnice din partea călugărului?

- Sunt multe de spus despre rugăciunea aceasta. Ea cunoaşte mai multe trepte. Una este rugăciunea inimii, alta este rugăciunea care se săvârşeşte în minte. Originea ei stă în porunca Apostolului Pavel: „Rugaţi-vă neîncetat!“ (I Tes 5, 17). Sigur că în vremurile acelea în care scria Apostolul, nu existau călugări. Îndemnul acestuia era adresat tuturor creştinilor. În mod cert au existat atunci creştini care au împlinit cuvântul din epistola paulină. Porunca pe care ne-o dă Apostolul Pavel este actuală şi valabilă nu numai pentru monahi, ci şi pentru creştinii de rând. În mănăstire, călugării, având mai mult timp, s-au ocupat în mod deosebit de această rugăciune şi fireşte că, rugându-se, au întâlnit nişte nedumeriri, nişte obstacole în practicarea acestei nevoinţe. Părinţii filocalici s-au ocupat în mod deosebit cu descrierea stărilor pe care rugăciunea le produce în sufletul omului şi pentru a ajuta pe cei ce doresc să se roage, astfel ei au alcătuit „metode“ cunoscute în practica isihastă, ele purtând numele sfinţilor care le-au scris. Astfel, în tradiţia ortodoxă, exista metoda Sfântului Grigorie Sinaitul, a Sfântului Simeon Noul Teolog. Ele constituie ajutoare importante pentru cei ce doresc să se roage necontenit. Această rugăciune s-a îndătinat a fi rostită în pustnicii, în sihăstrii, în locuri retrase, de către persoane aflate în izolare completă. Ea cere condiţii speciale. Continuare»

19 Comentarii »