Război întru Cuvânt

“Rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi”[1]

Despre înşelarea penticostalilor

- Părinte, cele pe care le spun cei care aderă la penticostali, că văd vedenii, vorbesc în limbi etc, sunt din imaginaţie sau din lucrare diavolească?

- Sunt din lucrare diavolească. Pentru că atunci când merg la penticostali şi se botează din nou, dispreţuiesc şi leapădă Sfântul Botez – “mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor”, spune Simbolul Credinţei – se dezbracă de botez, primesc înrâuriri diavoleşti şi vorbesc vrr…, chipurile, în limbi. “Vorbeşte Sfântul Duh al Cincizecimii”, spun ei. Nu este Sfântul Duh, ci sunt o mulţime de duhuri necurate. Ce vorbiri în limbi? Cele pe care le spun sunt nişte sunete nearticulate şi cuvinte fără înţeles, pe care nici ei înşişi nu le înţeleg. Se mai şi înregistrează şi după aceea fac statistici şi trag concluzii: “Are atâtia “aliluia” în cutare limbă, atâţia în cutare …”. Dar în atâţia “vrrr…” vei găsi ceva care să semene şi cu “aliluia” în vreuna din limbile lumii. Şi iată, deşi este ceva diavolesc, această demonizare o consideră lucrarea Sfântului Duh şi spun că trăiesc ceea ce au trăit Apostolii în ziua Cincizecimii. Insă acestea pe care le cred sunt blasfemii, de aceea se îndrăcesc.

- Părinte, de ce se botează din nou? Continuare»

17 Comentarii »

‘(…)

La fel ca Mantuitorul Hristos, marii Batrani au resimtit mereu o singuratate si o suferinta coplesitoare (a se vedea si ceea ce marturisea Cuviosul Paisie) pentru ca, in ciuda aparentelor entuziasmante la care se opreau ceilalti, ei aveau viziunea adevarului launtric al lucrurilor, stiau cat de slab si de superficial este omul in credinta lui si ca nu se pot increde in el, oricate rauri de popor le-ar trece pragul zi si noapte, oricate fluvii de evlavie formala s-ar revarsa spre ei. Cam toti duhovnicii din ultimele generatii s-au plans si se plang ca multi ii cauta, si mai multi le cinstesc numele, ii venereaza chiar, dar putini ii inteleg, iar din putinii care-i inteleg in duhul lor, si mai putini ii si asculta si ii urmeaza cu sinceritate intru Hristos.

De ce se intampla aceasta? Din motivul dezvaluit de Insusi Dumnezeu-Omul:

Adevarat, adevarat zic voua: Ma cautati nu pentru ca ati vazut minuni, ci pentru ca ati mancat din paini si v-ati saturat.

Lucrati nu pentru mancarea cea pieritoare, ci pentru mancarea ce ramane spre viata vesnica si pe care o va da voua Fiul Omului, caci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatal.

Omul asadar cauta numai “painea”, adica numai cele pamantesti, vrea sa-si rezolve cat mai bine problemele din aceasta lume, sa aiba succes si confort in aceasta viata, sa scape de necazuri, de nedreptati, de constrangeri si privatiuni. De aceea au dat buzna multimile la Iisus, fiindca, asa cum intelegem din acelasi capitol de la Ioan, voiau sa-L sileasca sa le fie lor rege, acel rege terestru care sa le rezolve “problema painii” si care sa-i si elibereze de sub jugul romanilor. Hristos fugea de ei si de slava lor, ascunzandu-Se in munti si ei nu-L intelegeau de ce e asa “salbatic”; le-a predicat saracia si plansul, le-a binevestit fericirea celor smeriti si blanzi, iar ei tot pentru placerea si intaietatea in aceasta lume alergau; le-a propovaduit lor porunca iubirii si le-a fagaduit Legea cea noua, a Duhului, dar ei tot nu stiau “ai carui Duh” sunt, pana acolo incat si ucenicii Sai scoteau sabia sau voiau sa se pogoare foc din cer peste vrajmasi; a intrat in Ierusalim calare pe manzul asinei si iarasi n-au inteles nimic, ba chiar, in cateva zile, L-au si dat sa fie rastignit, preferandu-l pe zelotul Baraba… care, vezi bine, macar facea ceva concret pentru neamul lor, luptand cu stapanitorii romani!

Tocmai de aceea, in contrast, Antihrist va fi cautat, cerut cu insistenta si va fi pana la capat adorat de mase: pentru ca le va fi lor “regele” visat, regele caruia sa-i predea toata libertatea, dar care, sa le asigure in schimb, painea si circul mult dorite… Acela va fi regele care va savarsi “minunea” pe care Hristos a refuzat-o: de a preface pietrele in paini!

Continuare»

26 Comentarii »

“Duhovnicul se numeşte “părinte”, şi de aceea trebuie să se străduiască să fie un părinte adevărat; să mustre cu dragoste şi afecţiune dumnezeiască. Să se pună în locul fiecăruia dintre cei care se spovedesc şi să trăiască durerea aceluia, astfel încât cel ce se spovedeşte să vadă pe faţa duhovnicului zugrăvită propria lui durere... Un duhovnic care nu este hotărât să meargă chiar şi în iad pentru dragostea fiilor lui duhovniceşti, nu este duhovnic“.

“Vezi, îngăduinţa, dragostea îl fac pe cel obraznic mai obraznic, şi pe cel mărinimos, mai mărinimos… Când văd că sufletul este sensibil sau se cutremură cu totul de simţirea greşelii lui, ce să spun? Atunci îl mângâi, ca să nu cadă în deznădejde. Iar când văd inima învârtoşată ca piatra, atunci vorbesc cu asprime, ca să o zgudui. Dacă cineva ar merge spre prăpastie şi îi spun: “Inainte! Mergi foarte bine”, nu fac o crimă?”

Lucrarea duhovnicului în suflete

- Părinte, cum vor putea fi ajutate unele caractere dificile, sucite?

- Eu ca tâmplar am lucrat şi cu lemne sucite. Dar trebuie răbdare, pentru că lemnele răsucite dacă le rindeluieşti dintr-o parte ridică fibră, iar dacă le rindeluieşti din cealaltă parte, iarăşi ridică fibră. Le luam atunci cu rindeaua cu lamă dublă, puţin contra dintr-o parte, puţin din cealaltă, şi aşa le aduceam la socoteală. Deveneau chiar şi foarte frumoase, deoarece au şi ape plăcute şi nu crapă uşor; au multă rezistenţă. Dacă nu ştiai aceasta, se poate să te fi uitat la ele şi să le fi aruncat. Vreau să spun prin acestea că şi oamenii care au un caracter dificil, au înlăuntrul lor şi calităţi, şi dacă se lasă să-i lucrezi, pot face salturi mari în viaţa duhovnicească; însă trebuie să staruieşti destul timp.

Apoi, niciodată nu am folosit cuie mari ca să strâng două scânduri strâmbe, ci mai întâi le rindeluiam, le îndreptam şi apoi le uneam cu un cuişor. Nu le forţam să se strângă, pentru ca atunci când încercăm să unim două scânduri strâmbe cu cuie mari, se vor crăpa şi iarăşi vor ieşi din strânsoarea lor forţată. Şi atunci ce am câştigat?

Este trebuinţă de discernământ şi chiar de foarte mult discernământ, atunci când cineva are de-a face cu suflete. In viaţa duhovnicească nu există o reţetă, o regulă. Fiecare suflet are propria sa calitate şi capacitate. Există vase de mare capacitate şi vase de capacitate mică. Unele sunt din plastic, nu rezistă mult, iar altele sunt metalice şi rezistă. Atunci când duhovnicul ştie calitatea şi capacitatea sufletului, va acţiona potrivit cu posibilităţile şi cu moştenirea ereditară ce o are, precum şi cu sporirea ce a realizat-o. Purtarea lui va fi potrivită cu starea în care se află cel ce se spovedeşte, cu păcatele pe care le-a făcut şi cu o mulţime de alte elemente. Faţă de cel obraznic va lua aminte ca să nu-i dea drepturi de obrăznicie. Sufletul celui sensibil va căuta cum să-l ajute ca să înfrunte cu bărbăţie problemele lui.

Continuare»

18 Comentarii »

• Va sugeram sa cititi mai intai: Ce spuneau Cuviosul Paisie si alti mari parinti despre “teologul” Christos Yannaras, un faimos detractor al Sf. Nicodim Aghioritul, in voga si pe la noi…

Cititi si:

• Sf. Nicodim Aghioritul, rusinarea celor care defaima asezamintele Sfintilor Parinti
• DIN VIATA CUVIOSULUI NICODIM AGHIORITUL (14 iulie) – de Sf. Ioan Iacob Hozevitul
• Sfântul Nicodim Aghioritul – La 200 de ani de la trecerea sa la Domnul
• Sfantul Nicodim Aghioritul (14 iulie): CUM SA LUPTAM IMPOTRIVA PATIMILOR TRUPESTI

• “Ochii văd, inima cere”. Cuvânt despre ce se cade a face cineva când va fi răpit cu ochii (Sf. Nicodim Aghioritul)
• Leacul folosit de a nu ne supara de greselile si neputintele noastre
• Sf. Nicodim Aghioritul: ADEVARATA POCAINTA
• SF.NICODIM AGHIORITUL: Cum se vindeca cei ce pacatuiesc in nadejdea ca spovedindu-se si pocaindu-se vor fi iertati
• Sfantul Nicodim Aghioritul despre folosul spovedaniei dese si despre paza de pacat

• Troparul Sfantului Nicodim Aghioritul, praznuit astazi, 14 iulie:

Săltaţi şi vă veseliţi, popoare, că iată în prisosul bucuriei se arată astăzi pârga cea sfântă a Athosului, folositorul şi mângâietorul nostru, blândul Nicodim. Căci prin râvna cea după Hristos Biserica o a luminat, îndreptând cele stricate şi părăsite prin nebăgare de seamă şi trecerea cu vederea, iar acum înaintea Sfintei Treimi neîncetat se roagă pentru sufletele noastre.

***

Declaratia Athosului vs. Ch. Yannaras

Comunicat al Sfintei Comunitati a Sfantului Munte
Respingere a tezelor eronate ale dlui Christos Yannaras
despre cel intre Sfinti Parintele nostru Nicodim Aghioritul[1]

“Sfanta noastra Comunitate a luat cunostinta cu negraita intristare si strangere de inima de cele scrise impotriva Sfantului si de-Dumnezeu-Purtatorului Parintele nostru Nicodim Aghioritul de dl. profesor Christos Yannaras in cartea sa Ortodoxie si Occident in Grecia moderna, in care il prezinta pe acest mare si neratacit dascal al Bisericii drept un ratacit, prizonier al duhului occidental, responsabil de o „viguroasa alienare a evlaviei bisericesti”si de secularizarea poporului nostru ca reactie la mentalitatea juridista a Exomologhitarion-ului si Pidalion-ului sau, mentalitate care „s-a extins rapid ca o maladie contagioasa in practica pastorala a Bisericii Greciei”. Continuare»

6 Comentarii »

Doctrine neonicolaite

Toţi cei care au citit scrierile cunoscutului scriitor şi profesor Christos Yannaras şi, derutaţi de ele, au întrebat despre acestea pe fericitul Stareţ Paisie, au auzit şi mărturisesc despre poziţia lui vădit potrivnică faţă de concepţiile acestuia. Stareţul înfiera îndeosebi învăţăturile lui legate de dragoste, precum şi criticile lui raţionaliste, ajunse până la hulă, făcute la adresa sfinţilor. Părintele Paisie suferea mai ales atunci când vedea stricăciunea cu neputinţă de îndreptat, pe care scriitorul mai-sus amintit o pricinuia tinerilor. „Ne-a târât în păcat fără să ne dăm seama şi ne-a distrus, iar acum nu ne mai putem îndrepta“, mărturiseau ei înşişi. Suferea însă şi pentru clevetirile pe care acest profesor le îndrepta împotriva Sfinţilor Părinţi. Dacă la început Stareţul a încercat cu multă dragoste, răbdare şi îngăduinţă să-l ajute pe acest scriitor să-şi conştientizeze înşelarea în care s-a lăsat atras de cel viclean şi de patimile lui, de la un timp însă, văzând stăruinţa lui cea neîndreptată şi plină de egoism, s-a simţit dator să-i înştiinţeze pe credincioşi ca să-i apere de eresul său.

Din numeroasele mărturii existente dăm în continuare numai două dintre ele: Continuare»

48 Comentarii »

• Cititi si: CUM A SALVAT CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL (†12 iulie 1994) UN TANAR MOTOCICLIST. Plus SURPRIZA de a-i auzi vocea si de a-l vedea in imagini filmate

“Din pacate, in epoca noastra avem multi care tulbura Biserica Mama. Dintre acestia, cei cu stiinta, au prins dogma cu mintea si nu cu duhul Sfintilor Parinti. Iar ceilalti, care sunt fara stiinta de carte, au prins-o si acestia, dar cu dintii, de aceea si scrasnesc din dinti atunci cand discuta probleme bisericesti, princinuindu-se asftel mai multa vatamare Bisericii din pricina acestora, decat din pricina celor care lupta Ortodoxia noastra”.

“Cei care mustra fara discernamant au intunecare duhovniceasca si rautate, iar pe oameni ii vad, din pacate ca pe niste busteni. Si in timp ce ii cioplesc fara mila, facandu-i pe oameni sa sufere, ei se bucura de “fasonarea” ce le-o fac, de “cubizarea” lor. Cei care se grabesc sa faca pe Parintele duhovnicesc, desi au inca multe toxine duhovnicesti, seamana cu gutuile verzi strepezite, care oricat zahar am pune peste ele, nu vor ajunge niciodata o dulceata buna, iar daca vor ajunge, repede se vor acri”.

Parintii Bisericii

“Sfintii Parinti, odinioara, fugeau mai intai in pustie si se pustiau de patimile lor prin nevointa si, fara planuri si programe personale, se lasau in mainile lui Dumnezeu evitand vredniciile si stapanirea asupra altora, chiar si atunci cand ajungeau la masura sfinteniei. Numai atunci cand Maica Biserica avea nevoie, faceau ascultare de voia lui Dumnezeu si proslaveau numele Lui prin viata lor sfanta. Adica deveneau donatori duhovnicesti de sange, dupa ce dobandeau in pustie sanatatea duhovniceasca buna si printr-o supraveghere atenta de sine.

Din pacate, insa, in epoca noastra multi dintre noi, influentati de dragostea lumeasca, care nu are nici un corespondent duhovnicesc, mergem chipurile sa facem binele, sa dam sange, dar sangele nostru este plin de microbi duhovnicesti si astfel mai mult vatamam. Dar daca am fi trait dupa Sfintii Parinti, am fi dobandit cu totii sanatatea duhovniceasca, pe care ar fi invidiat-o toti eterodocsii si astfel si-ar fi lasat inselaciunile lor bolnavicioase si s-ar fi mantuit fara predica. Caci ei nu sunt impresionati de traditia noastra patristica, ci vor sa vada si continuitatea noastra patristica, adica adevarata noastra inrudire cu Sfintii. Continuare»

28 Comentarii »

Intuitia, visele si concluziile ratiunii noastre.

Despre dreapta judecata.

Despre rugaciunea pentru cei bolnavi

The Old Rectory Ianuarie 1958

(…) Eu am trimis felicitarile mele mai degraba decat voi. Apoi, suvoiul vietii m-a atras, incat nu am putut sa-ti mai scriu inca o data.

Noua, crestinilor, ne este firesc ca orice contact cu apropiatii nostri, sa-l incepem cu rugaciune si binecuvantare. Si eu mi-am creat o astfel de obisnuinta, incat orice scrisoare adresata celor in care am incredere o incep cu binecuvantarea mea. Acum, cand tu esti atat de nelinistita, sunt dator sa-ti raspund fara intarziere. Te rog sa ma ierti, iti spun cu mare sinceritate ca m-ai pus intr-o situatie dificila.

Tu-mi scrii: „Inainte, intuitia nu m-a inselat niciodata. Acum, as fi bucuroasa sa aflu ca eu am gresit”. Daca iti voi spune ca, de aceasta data, intuitia ta cu adevarat a gresit sau, cum scrii tu, „te-a inselat”, atunci ma tem ca nu vei fi cu adevarat multumita si bucuroasa de aceasta. Cu atat mai mult cu cat in privinta mea si a celor ce sunt cu mine aici tu nu te inseli pentru prima data. Daca eu nu-ti voi spune nimic in aceasta privinta si voi intarzia cu scrisoarea, tu te vei increde in intuitia ta si lucrurile nu vor fi deloc bune. In legatura cu acestea, eu ma repet putin. Multor oameni li s-a intamplat si li se intampla ca deseori visele lor sa se dovedeasca a fi profetice. Si, in felul acesta, ei[1] s-au obisnuit sa creada in visele lor. Lucruri asemanatoare se intampla multora si cu intuitia lor. Dupa cum spun parintii cu viata ascetica, este extraordinar de periculos. Cand este vorba despre lucruri de mica importanta, atunci greseala nu este atat de importanta. Dar daca se afla in discutie probleme de importanta majora, atunci fiecare greseala va avea ca rezultat catastrofe grave. Ceva asemanator se petrece permanent in lume cu o multime de oameni. Continuare»

10 Comentarii »

FAPTE FACUTE CU PRUDENTA SI CU DRAGOSTE

“Atunci când se foloseşte fără discernământ, adevă­rul poate face şi crimă. Unii acţionează în numele adevărului şi fac crime. Când cineva are sinceritate fără discernământ, poate face un rău îndoit, mai întâi în el însuşi şi apoi în ceilalţi, pentru că această since­ritate nu are milă. Cine vrea să fie cu adevărat sincer să înceapă să fie sincer mai întâi cu el însuşi, pentru că de aici începe sinceritatea duhovnicească“.

“Odată am spus cuiva: “Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că există şi lup­tători ai diavolului?”. Creştinul nu trebuie să fie fana­tic, ci să aibă dragoste faţă de toţi oamenii. Cel ce aruncă cuvinte fără discernământ face rău, chiar dacă ar avea dreptate”.

Lucrarea în noi înşine

“Dacă vrei să ajuţi Biserica, cel mai bine este să cauţi să te îndrepţi pe tine însuţi, decât să cauţi să îndrepţi pe alţii. Dacă te îndrepţi pe tine însuţi, imediat se îndreaptă o părticică din Biserică. Dacă aceasta ar fi făcut-o toţi, Biserica s-ar fi îndreptat. Însă astăzi oamenii se preocupă de toate celelalte subiecte, dar nu se preocupă de ei înşişi. Pentru că a te preocu­pa de tine însuţi cere osteneală, iar a te preocupa de alţii este uşor.

Dacă ne preocupăm de îndreptarea noastră şi ne întoarcem mai mult spre lucrarea lăuntrică decât spre cea exterioară, dând întâietate ajutorului dumneze­iesc, vom ajuta pe ceilalţi mai mult şi mai eficace. Ba încă, vom avea şi pacea dinlăuntru, care va ajuta fără zgomot sufletele ce le vom întâlni, pentru că starea duhovnicească lăuntrică trădează virtutea sufletului şi îi schimbă pe ceilalţi. Când cineva se dăruieşte lucrării exterioare înainte de a ajunge la strălucita stare duhov­nicească lăuntrică, poate face o oarecare nevoinţă duhovnicească, dar are mâhnire, nelinişte, lipsă de încredere în Dumnezeu şi mereu îşi pierde pacea sa. Dacă nu îşi face bine mai întâi lui însuşi, nu poate spune că interesul lui pentru binele obştesc este curat. Când se va elibera de omul său cel vechi şi de orice lucru lumesc, va avea deja harul dumnezeiesc şi atunci şi el se odihneşte şi odihneşte şi orice fel de oameni. Dacă însă nu are harul lui Dumnezeu, nu se poate impune nici lui însuşi şi nici pe alţii nu îi poate ajuta, astfel încât să le aducă folos dumnezeiesc. Trebuie să se afunde în har şi după aceea să-şi folo­sească puterile lui sfinţite pentru mântuirea celorlalţi. Continuare»

66 Comentarii »

“(…)  - Vedeti, tehnica avanseaza foarte mult si lucrurile se complica, sa stiti. Si cu buletinul acela nu stiu cum o fi, cum n-o fi, dar faptul ca-ti implanteaza sub piele un dispozitiv si te poate urmari oriunde, ca poate sa-ti induca niste lucruri negative, asta e mai problematic. Ei au ca paravan lupta impotriva terorismului. Spun ca, daca te rapesc niste teroristi, asa pot sa stie de tine, unde esti, sa te localizeze la milimetru. La copii, in America, s-a implantat microcipul, la multe familii bogate, ca sa nu le rapeasca copiii. S-au facut deja probe in sensul asta si acum urmeaza raspandirea in masa, la populatie.

- Si vasazica, ei o fac pentru ca sa se convinga ce fel de persoana esti. Pentru orice greseala ai face, te gasesc.

- Da, te poate gasi oriunde. Nu te mai poti ascunde. Faci nu stiu ce lucru si te ascunzi, dar ei te pot gasi imediat, oriunde. Te pot urmari, te tin sub control in felul asta. Si la sistemele de alarma a masinilor prin satelit, iti gaseste masina oriunde, chiar daca o bagi in buncare, sa zicem, pana la un metru jumatate grosime.

- Acuma, totusi… Oricum ar face ei cu intelepciunea care o au pe fata pamantului, totu-i sa nu fim noi departati de Dumnezeu, cum spune la Apocalipsa. Dar, daca-ti pune pecetea aceea inseamna ca te dai in mainile lui Antihrist. Tu spui ca esti crestin, dar, daca ti-a pus pecetea pe tine, degeaba spui ca esti crestin. Esti departat de Dumnezeu.

- Dar daca ei te marcheaza fara sa stii, daca tu nu esti constient ca ti-au pus pecetea?

- Apoi, parinte, eu socotesc ca inaintea lui Dumnezeu este asa… Dumnezeu zice: „Da-mi, fiule, inima ta”. Daca tu nu esti de acord si ei ti-au pus pecetea fara sa vrei, tu nu ai nici o vinovatie inaintea lui Dumnezeu. Chestiunea asta Dumnezeu o stie.Daca ti-a pus-o fara sa-ti spuna, fara sa declari: „Da, vreau buletinul care are numarul 666, care-i pecetea lui Antihrist, vreau, ca am nevoie“, n-ai vina. Numai atuncea esti vinovat, daca stii. Dar asa, daca tu treci pe langa ei, si ei, cu mestesugurile care le au, iti pun numarul, inaintea lui Dumnezeu nu suntem vinovati. Tot crestini suntem si tot ca pe niste fii ai lui Dumnezeu ne va judeca Dumnezeu.

- Se spune ca microcipurile iti pot afecta mintea, modul de gandire, ca te distrug incet-incet, ca au scopul sa te controleze ca pe un animal. Daca tu stii lucrul asta, e bine sa le primesti? Continuare»

129 Comentarii »

Alexandr Soljenitin, in Pavilionul cancerosilor, vrand sa metaforizeze viata in inchisoare – nu doar cea vazuta, dar, mai ales, inchisoarea cea nevazuta - lumea aceasta, foloseste o imagine foarte plastica: cea a unei veverite inchise care alearga la nesfarsit intr-o roata pusa special:

[...] veverita statea, nu se stie de ce, in roata, desi nimeni n-o obligase sa intre acolo si nici n-o momise cu mancare - o atragea doar ideea falsa a activitatii, surogatul de miscare. Incepuse, probabil, atingand usor fuşteiele, din curiozitate, nestiind inca peste ce lucru crud si acaparator daduse (n-o stiuse prima data, fiindca pe urma, dupa mii se ori, stia deja, si totusi!). Dar iata ca totul se-nvartejise pana la turbare! Tot trupul roscat, de suveica, al veveritei si coada cenusiu-roscata fluturau de-a lungul cercului, intr-o alergare nebuna, treptele scarii in cerc scanteiau pana la contopire, toate fortele fusesera puse la bataie, astfel incat inima statea sa plezneasca – dar veverita nu reusea sa urce nici macar o treapta cu labutele din fata. [...] Nu exista in cusca o forta din afara, care sa opreasca roata si sa salveze veverita, si nu exista nici o inteligenta care s-o convinga: “Lasa asta! Asta nu-i decat desertaciune!” Nu, nu exista decat un singur deznodamant clar – moartea veveritei (Pavilionul cancerosilor, vol. 2, p. 235).

Lumea aceasta si toate aspiratiile lumesti care se ascund in faldurile psihiei noastre ne fac sa alergam, sa alergam, sa alergam, mult, la nesfarsit, dar in roata, in cerc, in zadar. In zadar, pentru ca nu alergam dupa randuiala si astfel nu adunam nimic, pentru ca nu intru Hristos alergam. Sigur ca roata aceasta, nu este doar lumea launtrica ci, acum, din ce in ce mai mult, lumea din afara. Ce suntem acum decat niste veverite prinse-n cusca si puse pe roata? Iata, ne alearga si ei din spate, ne mana cu biciul si, dupa ce ne-au luat paiele de caramizi, acum vor sa facem tot atatea caramizi adunand paie singuri, ca in vechea robie egipteana, unde Faraon avea acelasi scop ca cei de azi:  sa ne imputineze considerabil.

Dar mai este un motiv pentru care alergam bezmetic: auto-amagirea, “ideea falsa a activitatii, surogatul de miscare”. Ne amagim ca exista solutii pozitive, constructive, ca am putea, prin faptele noastre, sa deturnam sau macar sa dam catusi de putin inapoi galopul calaretilor apocalipsului. Astfel s-a ajuns chiar ca destui dintre noi sa gaseasca in actuala prabusire a actualului sistem semne pentru un eventual reviriment al societatii visate de ei – fie ea societate cu un guvern minimal, sau societate de mici proprietari condusi de elitele merituoase, “profesioniste” (chiar si daca “profesionismul” poarta stampila masonica a Clubului de la Roma) si cu adevarat “reprezentative” pentru ethosul traditional. Altii cred ca prabusirea poate constitui revirimentul unor forte revolutionare pozitive, descatusate in sfarsit din robia matrixului incarnat in actualul sistem neo-capitalist si globalist.

Nu stiti ce cereti, este cuvantul Evangheliei pe care ar trebui sa ne rasune mai des in constiinta, mai ales cand avem sansa de a primi neincetat cuvintele indreptatoare si dez-amagitoare ale celor insuflati de Duhul. Nu stim ce cerem, pentru ca nu stim nici in al doisprezecelea ceas ce ne este dat sa traim si ce anume se cade sa (nu) asteptam, pentru ca, dupa toate proorociile, semnele si avertismentele primite, tot nu intelegem si unii dintre noi nici macar nu dorim sa intelegem gandul lui Dumnezeu pentru vremurile noastre, gand (si voie) care sta in raspar cu modul in care vedem in actuala criza un posibil reviriment a visurilor noastre de mai bine. Continuare»

43 Comentarii »