Război întru Cuvânt

“Nimeni din cei care graiesc de rau, nimeni din cei care clevetesc, nimeni din cei care barfesc nu pot sa se apropie de rugaciunea cea curata“

Arhimandritul Melchisedec Velnic (staretul Man. Putna):

CUVANT DESPRE TACERE SI NEOSANDIRE

“Multi au spus ca Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul este una dintre cele mai puternice si mai cuprinzatoare rugaciuni dupa Tatal Nos­tru. Probabil ca o stiti fiecare dintre dumneavoastra pe de rost. Daca nu, o gasiti in Ceaslov, la Miezonoptica din toate zilele catre sfarsit, si fac indemnul ca fiecare sa o invete pe dinafara.

Sa invatati si cele patru stihuri, care isi au valoarea lor si care ne pun pe noi intr-un raport deosebit cu Dumnezeu. Primul — „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului“ — nu este altceva decat ru­gaciunea Vamesului. Al doilea — „Dum­nezeule, curateste-ma pe mine, pacato­sul“ — prin care ii cerem Domnului cu­ratie; iar noi, monahii, mai cu seama ne luptam pentru curatia mintii, care nu se dobandeste altfel decat numai si numai prin sfanta si dumnezeiasca ascultare si taierea voii. Apoi, cel de-al treilea — „Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mantuieste-ma“ — e ca o strigare: „Ei, Doamne, parca Tu m-ai zidit, nu? Ei bine, daca m-ai zidit, mantuieste-ma!” Si ultimul stih —„Fara de numar am gresit, Doam­ne, iarta-ma!” Ne intoarcem de acum ia­rasi catre noi, si Ii spunem — „Doamne, Doamne, oricat as fi gresit, ei bine, Tu poti sa ma ierti.” Continuare»

33 Comentarii »

***

Predica a treia a Sfantului Teofan Zavoratul la Duminica Sfintei Maria Egipteanca

“De câte săptămâni cântăm: “Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă“! Şi de fiecare dată primim de la Domnul răspuns mângâietor şi însufleţitor la pocăinţă: fie în citirile din Evanghelie, fie în pomenirile legate de Duminici. Lucrarea pocăinţei este ceva ca şi cum Stăpânul casei şade în cămările dinăuntru şi unii, căutând intrare la El, strigă de afară: „Deschide-ne nouă, deschide-ne nouă, uşile!” Iar Stăpânul casei îi răspunde dinăuntru unuia: „Vino, uşa este deschisă“, altuia: „Vino, uşa nu este zăvorâtă, e doar închisă, deschide-o şi intră“, altuia: „Cheia este afară; caut-o, găseşte-o, bag-o în lacăt, descuie şi intră“. Oameni feluriţi, răspunsuri felurite şi felurite osteneli pentru a intra: dar toţi, intrând pe uşă, merg înăuntru cu îndrăznire, se apropie de Stăpânul casei, se aruncă la picioarele Lui, sunt învredniciţi de milostiva Lui îmbrăţişare şi sunt aşezaţi aproape de El – ca să se mângâie cu această apropiere atotfericitoare. Oare vă este limpede această pildă? Continuare»

3 Comentarii »

DE CE ESTE NEVOIE SA CONSTIENTIZAM DUHUL VREMII NOASTRE SI SA ASCULTAM PROFETIILE PARINTILOR?

***

Ce este deosebit de important la inceputul vietii duhovnicesti?

Orice grija de cer, daca nu este insufletita de pocainta, este moarta, neadevarata. (Sf. Ignatie Briancianinov)

*

Greselile cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele curateste-ma. (Psalmul 18)

Cine a citit cu atentie indrumarile Sfinti­lor Parinti ai Bisericii, acela, fara doar si poate, a observat ca in aceste invataturi se vor­beste mai mult despre pocainta, despre smere­nie, despre plansul in fata lui Dumnezeu pentru pacatele proprii. Despre aceasta s-a scris atat de mult, ca aproape in fiecare carte patristica poti gasi o astfel de indrumare. Dar, oricat de stra­niu ar parea, in timpul nostru este omisa mai mult decat orice, denaturata si incalcata de crestini tocmai aceasta invatatura, aceasta lege din­tre cele mai importante ale vietii duhovnicesti. Şi nu intamplator!

Pe masura ce acest veac se indreapta spre cumplitul sau sfarsit, se apropie timpurile apos­taziei generale, a inselarii lumii de catre diavol si a impatimirii generale, oamenii se afunda tot mai adanc in patimi, in pacate si rataciri. Prima dintre bolile acestui veac – mandria - isi ridica cel mai sus capul. Apostolul Pavel[2] a spus ca Continuare»

7 Comentarii »

Gherla, februarie 1963

“Indelung chinuit de cea mai buclucaşă boală într-o celulă aglomerată unde se află o singură tinetă: diareea.

(Şi la Securitate: interdicţia de a merge la veceu în cursul interogatoriului, ceasuri multe de-a rîndul; anchetatorii, ei, lucrau cu schimbul).

Două feluri de suferinţe: pe de o parte crucea; pe de alta cununa de spini, palmele, scuipatul, biciuirea, hlamida roşie. Altfel spus: durerea şi batjocura.

Continuare»

Nu exista comentarii »

“Sa nu va rusinati de lacrimi niciodata!”

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor!

“În general s-a împământenit între noi, creştinii – vorbesc de creştinii mai superficiali - să luăm în derâdere sărăcia cu duhul şi să spunem: acesta e sărac cu duhul, e prost, e înapoiat mintal, nu ştie pe ce lume trăieşte. Însă sărăcia cu duhul este o virtute, o mare virtute! Sărăcia cu duhul înseamnă să fii sărac de toate lucrurile lumii acesteia, încât duhul tău să nu se lege de nimic, nici de avere, nici de situaţie socială, nici de luptă politică, nici de nimic altceva! Să nu te legi de nimic din cele de care oamenii se ataşează. Sufletul tău să fie liber, să trăieşti liber, dar ca un străin în lumea aceasta. Fiindcă în lumea asta a fi liber înseamnă a fi străin de lume. Lumea te robeşte. Prin toate sistemele ei de legi, prin toate obiceiurile lumeşti, prin toată tradiţia aceasta materială, lumea ne leagă, ne subordonează, ne face sclavi. Iar dacă nu devii sclavul acestor concepţii eşti un corp străin, un element străin în lumea aceasta. De aceea spune Iisus: „Fericiţi cei săraci cu duhul!”. Sunt fericiţi cei care nu s-au legat de lumea aceasta, nu şi-au făcut un idol din lume, nici din învăţătura lumească, nici din gloria lumească, nici din bogăţia lumească. Ei trăiesc ca o fiinţă străină într-o lume plină de păcate. Continuare»

7 Comentarii »

“Mantuitorul descrie calatoria diferitelor trepte ale pocaintei ca fiind fericiri. Ca asta si este. Noi toti cautam fericirea si niciunul dintre noi – nici noi, nici stramosii nostri – nu am stiut s-o gasim pana nu a venit Insusi Dumnezeu, intrupat in firea omului, ca sa ne arate – iarasi un paradox de nedescris – cum spune Troparul pe care il cantam in fiecare Utrenie de Duminica: “Caci iata a venit prin Cruce bucurie la toata lumea“. Bucuria aceasta este de presimtit – si intr-o zi de gustat. Slava Golgotei! Mielul lui Dumnezeu, Care “fara de durere“, “fara de mahnire” a trait pocainta noastra pana la moarte, pana la iad!

Dar iadul ce-a putut? N-a putut decat sa nasca inviere, si El s-a facut, cum spune Pavel, “intaiul nascut din morti“. Si ne-a creat drum prin intunericul mortii catre viata vesnica si bucurie pe care “nimeni nu o poate lua de la noi“. Si calea pe care ne-a aratat-o este calea Fericirilor. Dar paradox este fericirea dumnezeiasca in viata aceasta, paradox pe care il vom intelege cand vom trai fericirea intr-o masura, si intr-o mai mare masura in desavarsirea noastra in veacul care vine. Continuare»

22 Comentarii »

Predica I

“Duminica de azi e închinată pomenirii Sfântului nostru Părinte Ioan, scriitorul Scării. Şi nici nu e nevoie să mai spunem de ce este acest aşezământ în Sfânta Biserică. Sfântul Post a fost rânduit nu numai pentru curăţirea noastră, ci şi pentru întărirea noastră în bine – nu doar pentru a pune început bun, ci si pentru a ne mişca mai departe pe calea spre desăvârşire. Astfel, iată, pentru ca nu cumva careva, după ce s-a ostenit puţin în săvârşirea binelui sau a dus o vreme viaţă creştinească, să creadă că a făcut deja totul sau că a ajuns departe în calea spre desăvârşire, fiecăruia dintre noi i se aduce aminte de Sfântul Ioan Scărarul, aşa încât, amintindu-ne de el, să ne zugrăvim în minte sfânta lui Scară şi, măsurând cu ea ostenelile noastre, să putem hotărnici mai limpede cât din cale am străbătut şi cât ne-a mai rămas. Pentru a vă ajuta în această lucrare, cel mai bine ar fi să vă descriu pe scurt sfânta Scară a urcării la desăvârşirea asemănării cu Dumnezeu. Cred, însă, că la acelaşi ţel se poate ajunge prin povestirea vieţii Sfântului Ioan Scărarul: fiindcă nu numai prin ceea ce a scris, ci şi prin viaţa sa el ne arată scara pe care trebuie neapărat să urce toţi cei ce doresc a se desăvârşi în viaţa duhovnicească. Ascultaţi, deci.

Viaţa Sfântului Ioan Scărarul este scurtă; dar ea, în mica sa întindere, încape mult – sau, mai bine zis, totul. Iată cum s-a scurs viaţa lui. Continuare»

3 Comentarii »

Vezi si:

Dezbatere despre Canonul de [Spovedanie], pornind de la parerea Parintelui roman Cleopa Ilie

Duhovnicul si penitentul

Mi s-a pus o intrebare care se refera la ceea ce a spus Parintele Cleopa, pe care l-a intalnit cineva in Romania:

„Modul Marturisirii pe care-l propune Parintele Cleopa, anume ca duhovnicul si penitentul sa ajunga la o intelegere, sa se puna de acord pentru tinerea concreta a unui canon, se aplica doar celui care poate ca a vazut un duhovnic la ani de zile [?!. n.n.], care nu s-a spovedit complet si autentic? Sau regula este valabila si aplicabila doar sufletelor care pentru prima data merg sa intalneasca un duhovnic?; puteti sa vorbiti putin mai concret despre acest lucru?” [Omilia a fost tinuta duminica dupa-amiaza, la adunarea tinerilor].

De ce nu l-ati intrebat pe Parintele Cleopa, daca ati fost de fata? Eu inteleg aproximativ ce a vrut sa spuna Parintele Cleopa. Daca nu se intampla sa fii acolo sa auzi ceea ce spune si daca nu ai in vedere contextul in care a spus un lucru, mai ales daca nu-l intrebi pe el personal, cand spune ceva, ca sa clarifice mai bine, ca sa explice, ca sa completeze, este foarte greu sa raspunzi la aceasta intrebare.

Prin aceste cuvinte pe care le-a spus parin­tele Cleopa: „Sa se ajunga la o intelegere intre duhovnic si penitent, sa se puna de acord pentru tinerea unui canon concret“, presupun ca a vrut sa spuna ca duhovnicul niciodata nu va da un canon cazut de sus, ca si cum ar da o reteta pentru ca a citit ceva undeva, sau [doar] pentru ca asa spun concret canoanele Bisericii. Continuare»

4 Comentarii »

Se perinda multa inselaciune.

Raul cel mai mare vine dinlauntrul nostru

“Se spun, se scriu multe, dar ma tem ca vremurile noastre sunt mai rele decat alte vremuri. Se poate sa nu fie acum vremurile in care sa fim chinuiti, sa fim martirizati. Poate ca nu sunt vremuri in care sa apara alte greutati. Exista o asemenea confuzie si o asemenea harababura, incat este foarte greu sa fie cineva astazi crestin. Nu este doar indiferenta lumii, rautatea lumii, cei de alta credinta sau diversele miscari religioase. Ca si in toate celelalte situatii, si aici, raul cel mai mare vine dinlauntrul si nu din afara noastra. Pe vrajmasul care vine din afara il vezi, il intelegi si te aperi, dar in fata celui care vine cu viclenie ce vei face?

Omul este in primejdie nu atat din partea lucrurilor care vin din afara. Rar se intampla sa te omoare cineva, sa te raneasca, sa te lase schilod. Bolile care vin din insusi organismul nostru nu trimit la moarte, dar pe toti, in cele din urma, ne indruma spre ea. In bolile trupului, daca ai cauza inlauntrul tau si o cauti in afara, nu vei gasi raspuns. Daca o cauti inlauntrul tau, dar din ignoranta nu stii exact unde se greseste, din nou nu vei gasi raspunsul. Te chinuiesti, patimesti si nu te vindeci.

La fel este si in viata duhovniceasca. Desi toate par simple, usoare, clare si putem sa stim exact ce ne doare, care este boala noastra, care este medicul, care sunt medicamentele, de unde vine vindecarea, din nefericire, ne incurcam si in problemele duhovnicesti. Fiecare va prezenta lucrurile in alt fel. Exista multa confuzie, mult amestec. Scriptura spune: „Este nevoie sa vina sminteli” (Matei 18, 7). Nimic nu are loc la intamplare, toate au ratiunea lor. Continuare»

28 Comentarii »

“Nu există cale pe ocolite, nici pod făcut de altul pentru mine. Fiecare trece cum poate! Cum ştie! De dincolo, braţe de lumină te cheamă. Indrăzneşte! Impotriva îndoielii, a deznădejdii! Dă din mâini, din picioare, înoată, zbate-te, zvârcoleşte-te, dar tine capul sus, privirea minţii sus, la această lumină cuceritoare”.

Continuare»

16 Comentarii »