Război întru Cuvânt

IMNUL ACATIST AL RUGULUI APRINS

Pentru mai buna cunoastere a celui care a fost unul dintre martirii inchisorilor comuniste, a unuia dintre cei mai sporiti calugari si stareti isihasti (fondator al Miscarii duhovnicesti “Rugul aprins” de la Manastirea Antim, apoi duhovnic si staret la Schitul Rarau) si a unuia dintre marii carturari interbelici ai neamului nostru, va invitam sa cititi: Continuare»

6 Comentarii »

… sau cum poti sa fii isihast autentic si episcop sfant in vremuri foarte tulburi si in mijlocul rafuielilor politice si al taberelor extremiste…

ACTUALITATEA TULBURATOARE A PILDEI UNUI SFANT AL VEACULUI AL XIV-LEA

“…devenind astfel, ne-am întărâtat unii pe alţii, şi nu numai că ne-am complăcut într-un astfel de păcat dar şi în crime, pierzând în adâncul nostru chipul Tatălui nostru iubitor, dobândind chipul aceluia care, vai, a fost de la început ucigaş de oameni. De ce să mai pomenim jurămintele noastre false, cuvintele ruşinoase, faptele nedemne, şiretlicurile ascunse, calomniile unora împotriva altora, războiul deschis al unora împotriva altora, lăcomia, răpirile? Cu adevărat am căzut în adâncurile răutăţii, ne-am aflat cu adevărat în legăturile unui lanţ întreg de păcate. Doar Tu poţi rupe lanţurile din nou…”

***

1. ZELOTISMUL ŞI ZELOŢII

Zelotismul, ca un exces de zel în problemele religioase şi în ceea ce priveşte credinţa creştină, a existat în toate timpurile. Au existat întotdeauna creştini izolaţi, care, demonstrând exces de zel pentru păstrarea credinţei creştine, au mers către extreme. În Sfânta Scriptură cuvântul “zelot” (zelos) este folosit uneori cu o conotaţie pozitivă, iar alteori cu una negativă. Sfântul Apostol Pavel le spunea creştinilor din Corint: “Aşa şi voi, de vreme ce sunteţi râvnitori după cele duhovniceşti, căutaţi să prisosiţi în ele, spre zidirea Bisericii” (1 Cor. 14,12). Creştinul poate să aparţină unui popor râvnitor pentru faptele cele bune: “(Hristos) Care S-a dat pe Sine pentru noi,ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune” (Tit 2, 14). Oricum, există zeloţi care au râvnă fără a poseda cunoaştere duhovnicească, şi, atunci, aceştia devin fanatici. Sfântul Apostol Pavel, referindu-se la israeliţii care luptau împotriva lui Hristos, scrie: “Pentru că sunt râvnitori către Dumnezeu, dar nu după cunoaşterea cea duhovnicească…” (Rom. 1, 2). In plus, el însuşi s-a confruntat cu această problemă atunci când, cu râvna pe care o avea înainte ca Hristos să-i fi apărut pe drumul Damascului, el lupta împotriva Lui. El însuşi scrie: Continuare»

11 Comentarii »

“Însuşirea creştină neabătută, de neîncredere în gândurile şi simţirile cele „bune”, li s-a făcut lor cu totul străină. Ca urmare, experienţele „spirituale” şi arătările duhurilor sunt poate mai obişnuite astăzi decât în oricare altă vreme a veacurilor creştine şi omenirea lesne-încrezătoare este pregătită să primească teoria „new age” a minunilor spirituale, sau o „nouă pogorâre a Duhului Sfânt”, pentru a lămuri acest fapt. Omenirea s-a împuţinat atât de mult duhovniceşte, socotindu-se „creştină” chiar în vreme ce se pregăteşte pentru veacul „minunilor” drăceşti, care reprezintă un semn al vremurilor de pe urmă”.

PARINTELE SERAFIM ROSE:

Salasul din vazduh al duhurilor

“Pentru a înţelege care este sălaşul în care intră sufletul după moarte, trebuie să-l socotim întru toată alcătuirea firii omeneşti. Va trebui să cunoaştem firea omului înainte de căderea lui, schimbările care s-au săvârşit după cădere, şi înţelegerea pe care o are omul pentru a intra în legătură cu fiinţele cele duhovniceşti.

Poate că cea mai scurtă expunere despre aceste subiecte, trebuie să se afle în aceeaşi carte a Episcopului Ignatie Brianceaninov, despre care am mai vorbit, şi în care se găseşte învăţătura ortodoxă despre îngeri (vol. III al colecţiei). Episcopul Ignatie scrie un capitol al cărţii despre „simţirea duhurilor” – adică, despre arătările îngereşti şi diavoleşti care se arată oamenilor. În cele ce urmează, vom cita acest capitol, care prezintă învăţătura ortodoxă, aşternută pe hârtie cu dreptate şi întru adevăr, de către unul dintre marii părinţi ortodocşi ai vremurilor moderne. Continuare»

8 Comentarii »

PARINTELE SERAFIM ROSE: Invatatura ortodoxa despre ingeri

“Ştim, din cuvintele lui Hristos Însuşi, că, la moarte, sufletul este întâmpinat de îngeri: Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16, 22).

Cu privire la forma în care apar îngerii, cunoaştem tot din Evanghelie: îngerul Domnului (a cărui) înfăţişare era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada (Matei 28, I 2-3); un tânăr îmbrăcat în veşmânt alb (Marcu 16, 5); doi bărbaţi în haine strălucitoare (Luca 24, 4); doi îngeri în veşminte albe (Ioan 20, 12). De-a lungul istoriei creştine, îngerii s-au arătat întotdeauna în aceeaşi formă, a unor tineri strălucitori cu veşminte albe. Tradiţia iconografică a înfăţişării îngerilor a fost, de asemenea, aceeaşi de-a lungul veacurilor, zugrăvind tocmai astfel de tineri strălucitori (adesea având aripi, care, desigur, sunt o trăsătură simbolică, ele nefiind de obicei văzute la arătarea îngerilor); iar al şaptelea Sinod Ecumenic din anul 787 a hotărât ca îngerii să fie întotdeauna înfăţişaţi în acest chip, ca bărbaţi. „Cupidonii” artei apusene din vremea Renaşterii şi de după aceea sunt de inspiraţie păgână şi nu au nimic de-a face cu adevăraţii îngeri.

Într-adevăr, nu numai în ceea ce priveşte redarea artistică a îngerilor, ci în toată învăţătura despre făpturile duhovniceşti, Apusul modern romano-catolic (şi protestant) a rătăcit foarte mult de la învăţătura Scripturii şi a vechii tradiţii creştine. Înţelegerea acestei rătăciri este de mare însemnătate pentru noi, dacă vrem să înţelegem adevărata învăţătură creştină despre soarta sufletului după moarte. Continuare»

10 Comentarii »

“Printre ideile oculte mult dezbătute în prezent şi uneori ac­ceptate de cei care trăiesc experienţe „din afară de trup” şi „de după moarte”, şi chiar şi de unii oameni de ştiinţă, se nu­mără şi ideea de reîncarnare: adică, după moarte, sufletul nu trece prin Judecata Particulară şi apoi se sălăşluieşte în Rai sau în iad, aşteptând învierea morţilor şi Judecata de Apoi, ci (bineînţeles, după o mai lungă sau mai scurtă şedere pe „pla­nul astral”) se întoarce pe pământ şi intră într-un nou trup, de dobitoc sau de om.

Această idee era foarte răspândită în Antichitatea păgână din Apus, înainte de a fi înlocuită de ideile creştine; însă răs­pândirea ei de astăzi se datorează în mare parte influenţei hinduismului şi budismului, unde ea este acceptată. In zilele noastre, ideea este de obicei „umanizată”, adică oamenii pre­supun că în „vieţile lor anterioare” au fost tot oameni, în vre­me ce ideea mai des întâlnită printre hinduşi şi budişti, pre­cum şi la grecii antici şi romani, este că e destul de greu să te „încarnezi” ca om şi că cele mai multe dintre „încarnările” de azi sunt în trupuri de dobitoace, insecte şi chiar şi plante.

Cei care cred în ideea aceasta spun că ea justifică toate multele nedreptăţi din viaţa pământească, precum şi anumite frici aparent inexplicabile: dacă cineva se naşte orb sau sărac, aceasta este o dreaptă răsplată pentru faptele lui dintr-o „viaţă anterioară” (sau, după cum spun hinduşii şi budiştii, se în­tâmplă din pricina unei „karme rele”); dacă cineva se teme de apă este pentru că într-o „existenţă anterioară” a murit înecat. Continuare»

12 Comentarii »

“Toate indrumarile staretului sunt patrunse de duhul invataturii Sfintilor Parinti si Stareti. Pentru monahi, el aseza mai presus de toate ascultarea si defaimarea de sine, pentru ca amandoua aceste virtuti nasc smerenia, care il salasluiesc in noi pe Dumnezeu, si ne dau ceea ce ni se spune in Evanghelie: Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul nostru. Staretul nu ingaduia niciodata nimanui sa renunte la ascultare, spunand ca cel care duce pana la sfarsit ascultarea respectiva, acela se invredniceste de un sfarsit fericit. Adeseori staretul il dadea drept exemplu pe un ieroschimonah care nu refuza niciodata nimic si, fiind bolnav, n-a refuzat sa slujeasca atunci cand i-a sosit randul, iar in timpul liturghiei, imediat dupa ce s-a impartasit, s-a sfarsit pe neasteptate in altar, imbracat fiind in toate vesmintele.

Atunci cand cineva i se jeluia de greutatea ascultarii si de amaraciunile legate de aceasta, fata staretului se ilumina de bucurie, in ochi ii scanteia gingasa dragoste parinteasca si el spunea intr-un mod deosebit de insufletit: „Ei, bine. Pentru aceasta veti fi mucenici”. In acelasi timp se straduia mereu sa insufle ca tot omul trebuie sa aiba rabdare intru toate, in orice face, pana la sfarsit. Continuare»

13 Comentarii »

Marea majoritate a rusilor refuza sarbatorirea Halloween-ului!

*

Marturisire hotarata a unui preot ortodox impotriva paganismelor, fie ele de sorginte celtica, americana sau… romaneasca.

Adevarul despre spalarea creierelor care are loc cu copiii si tinerii in Romania

• Pr. Tudor Ciocan si Cristi Curte la Radio Romania DESPRE HALLOWEEN

ASCULTA AICI

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Cristian Curte: …Acum toată lumea ştie că Halloween-ul vine din occident, toată lumea ştie cam ce se întâmplă în zilele noastre, dar sunt convins că puţini dintre dumneavoastră ştiţi care sunt originile acestei sărbători. Halloween-ul este, de fapt, o prescurtare de la All Hallows‘ Eve, adică ajunul tuturor sfinţilor serbaţi în seara zilei de 31 noiembrie, înaintea praznicului tuturor sfinţilor, care cade în biserica catolică pe 1 noiembrie. Aşadar, sărbătoarea despre care noi vorbim are o puternică anvergură creştină, care de-a lungul timpului a ajuns să se păgânizeze, de fapt, să se repăgânizeze, istoria ei este interesantă: în antichitate celţii serbau în aceeaşi perioadă a anului sfârşitul jumătăţii luminoase a anului, era o cumpănă între lumină şi întuneric, în timpul căreia spiritele bune şi cele rele puteau traversa din lumea cealaltă în lumea noastră. Ca să le alunge pe cele rele oamenii se mascau şi săvârşeau felurite ritualuri. Deşi creştinismul a dus la dispariţia religiei celtice obiceiurile au rămas. Şi când în occident oamenii au uitat de sărbătoarea creştină a tuturor sfinţilor, vechile datini celtice, care au fost mereu ţinute în regiunea rurală a Irlandei şi Marii Britanii s-au răspândit în întreaga lume. Irlandezii au avut o contribuţie decisivă pentru că ei au dus peste ocean obiceiurile de acasă, le-au răspândit în Statele Unite şi apoi în întreaga lume. Deci, Halloween-ul a făcut un drum de la păgânism la creştinism şi apoi din nou la păgânism. Pentru că ceea ce sărbătorim noi astăzi numai legat de biserică nu este. Mă întreb însă dacă este un păcat, şi o fac împreună cu pr. Tudor Ciocan, invitatul din această seară al emisiunii „Sfatul înţeleptului”.

-  Părinte, într-un cuvânt, e păcat ce fac oamenii de Halloween sau nu? Continuare»

21 Comentarii »

UNDE NE SUNT STRALUCIREA, DESFATAREA, BOGATIA SI NUMELE SLAVIT?

Cum a pierdut celebritatea bogatul nemilostiv

sursa: Doxologia

“Bogatului îi place lauda, admiraţia semenilor lui care, linguşitor, i-o acordă din plin. Bogăţia materială se cere a fi admirată iar cel ce o agoniseşte, prin muncă cinstită - ar spune el, are nevoie de ceilalţi nu pentru valoarea lor umană, ci pentru a-i umili, pentru a-i strivi cu opulenţa lui. Bineînţeles, nu mai e nimeni ca el, nimeni nu a reuşit într-un timp atât de scurt să acumuleze multă bogăţie care să îi dea acea siguranţă şi suficienţă de sine caracteristică celor avuţi, în general.

Nemaifiindu-i foame, nu mai ştie cum e să-i fie. Îmbrăcându-se mereu, nu mai ştie cum este să-i fie frig. Săracii sunt mereu prea mulţi ori prea vinovaţi de starea lor, ca să mai merite preţioasa lui atenţie. Într-o lume a high-life-ului celor cu bani, se găsesc mereu cerşetori şi câini care să infecteze igienica lume a celor sătui. Bolile acestor cerşetori sunt de la sine înţelese, fără a fi nevoie de neglijenta privire a bogatului sau de – Doamne fereşte! – atotputernica lui bogăţie. Ar putea face mult dar, pentru puţinătatea sufletească şi necredinţa lui, nu face nimic. Pentru ce ar face? Continuare»

17 Comentarii »

Parinti si profesori, paziti-va copiii de SATANISMUL deghizat in “distractii nevinovate” si promovat inclusiv de institutiile de educatie oficiale!

Halloween – o sărbătoare păgână de iniţiere a copiilor în practici oculte

După ce a cucerit Apusul, Halloween-ul îşi continuă marşul triumfal şi către ţările ortodoxe ale Răsăritului creştin, având ca principal aliat statul. Da, statul laic, care se problematizează tot mai mult în a interzice cu totul manifestările creştine în spaţiul public, care deja interzice în multe state afirmarea credinţei în Hristos în perimetrul şcolilor, este cel ce promovează astăzi prin mass-media şi prin mai toate sistemele de învăţământ sărbătoarea păgână Halloween. Să înţelegem de aici că denumirea de stat laic este doar o formulă cosmetizată a noţiunii de stăpânire păgână?

Anul acesta, mai mult decât în toţi anii anteriori, Halloween a devenit un fel de sărbătoare oficială a celor mai multe dintre grădiniţele, şcolile şi liceele din România. Ne-a sosit la redacţie ştirea că şi în sate uitate de lume, în care oamenii abia au cu ce se îmbrăca, copiilor li s-a cerut de la şcoală să se prezinte pe data de 31 spre 1 noiembrie cu echipamentul adecvat sărbătorii Halloween, adică cu costumele de spiriduşi, fantome sau chiar diavoli. Unii părinţi s-au problematizat şi au refuzat să dea curs, dar alţii poate mai familiarizaţi cu duhurile televiziunii s-au supus cu docilitate. Dacă aşa e la modă acum, şi o mai cere şi şcoala! Dar oare câţi dintre guvernanţii, profesorii sau părinţii care au urmat directiva venită probabil de foarte de sus ştiu sau conştientizează ce este Halloween-ul? Continuare»

44 Comentarii »

3 martie 1904, Bucuresti – 28 octombrie 1952, Aiud

“Nu Hristos spus [doar] cu buzele sau [doar] scris cu H mare. Nu ‘afirmare’ ca suntem ‘Ortodocsi’, tot cu O mare. A fi ortodox sau crestin este o sarcina, un prilej de largire sufleteasca”.

“…Știu că sunteți toți ocupați (am fost, sunt încă student). Știu nenumăratele nevoi practice, nenumăratele siluiri pe care le suferă din partea vieții cerințele de viață ideală. Dar, repet! Fără preocupare de cele spirituale, adică fără un timp de reflecție, de meditație, de gânduri dacă vreți – hai să-i zicem mai precis – de rugăciune, nu este progres spiritual, mai mult, nu este omenie.

Continuare»

18 Comentarii »