Război întru Cuvânt

1. Nu judecati ca cineva o sa sporeasca duhovniceste umbland cu viclesug. O sa sporeasca pe moment, din lucrarea Satanei, dar mai pe urma... Sfintii Apostoli, Proorocii ne-au aratat prea bine calea pe care sa mergem, stim prea bine; doar citim toata ziua, dar daca nu bagam de seama…
2. S-a schimbat lumea. Astazi nu mai este dra­goste pentru ca nu mai este sinceritate.
3. Oamenii de astazi s-au schimbat. Acum, daca scapi un cuvant, nu te uita si se sapa rautate, dar mai demult chiar daca se certau intre ei, dar imediat apoi erau cei mai buni prieteni si rautatea nu sporea in suflet.

Continuare»

9 Comentarii »

1. Preotii si, mai mult, arhiereii trebuie sa fie ca soarele, asa sa straluceasca pentru credinciosi si cres­tinii de rand. Preotul este apostolul neamului, sa apere credinta si neamul. Suntem crestini si romani.
2. Mare necaz este ca noi, romanii, avem o mare slabiciune: nu ne iubim intre noi, suntem gata la orice pas sa ne distrugem unul pe altul, neamul nostru, ne uram, ne pizmuim. Imi pare rau ca trebuie sa spun lu­crul acesta, pentru ca eu sunt roman si asa ma consi­der, ca un bun roman, si-mi iubesc neamul meu. Continuare»

41 Comentarii »

Iata, deocamdata, pentru “degustare” si reflectie duhovniceasca, numai cateva “pastile concentrate” din multimea marturisirilor si sfaturilor duhovnicesti ale Arhimandritului Sofronie, culese de catre fiul sau duhovnicesc, Mitropolitul grec Hierotheos si incluse in volumul aparut la Editura Sophia:

• „Este o durere îngrozitoare ca cineva să se roage cu lacrimi pentru toată lumea şi să simtă că ceilalţi oameni nici nu se interesează de mântuirea lor”.
• „Uneori am suferit de o durere în piept de la loviturile inimii. Inima mea se topea ca o ceară. Atunci însă doctorul mi-a făcut o electrocardio­gramă şi mi-a zis: «Ai inima unui copil mic.» Uneori inima loveşte tare, ca şi cum s-ar sparge, dar nu păţeşte nimic”.
• „Un sfert de veac am plâns în Sfântul Munte pentru păcatele mele şi ale întregii lumi”. Continuare»

16 Comentarii »

Nu există mântuire în țara păcatului

Prin două lucruri ne uimește Cuvioasa [Maria Egipteanca] la începutul schimbării vieții ei: hotărârea neclintită de a începe o viață nouă și ruperea desăvârșită cu păcatul. Păcatul este robie, mântuirea – eliberare. Nu există mântuire în țara păcatului. Poporul evreu, ca să ajungă în pământul făgăduinței a trebuit să iasă mai întâi din robia Egiptului; fiul risipitor numai întors la casa părintească a fost pus în drepturile cele dintâi. Cuvioasa Maria nu în Egipt, locul păcatului, ci departe, în pustia Iordanului, s-a eliberat de păcat și s-a sfințit. Deci pentru a începe o viață nouă, cu Hristos, trebuie să o curmăm desăvârșit cu păcatul. Nu putem pune început bun dacă nu urâm păcatul din adâncul sufletului. Fericitul Augustin, care în tinerețe dusese și el o viață păcătoasă, se ruga cu mare căință: “Doamne, ajută-mă să Te iubesc, așa cum mai înainte am iubit păcatul”. Aceasta este prima învățătură din viața Cuvioasei Maria, pe care se cade să nu o uităm. Dacă vrem să reușim ceva cu rugăciunea, cu postul și cu celelalte nevoințe creștinești, trebuie să ieșim din Egipt și să mergem în Ierusalim, să luăm Crucea, să trecem Iordanul și să ne sălășluim în pustie. Să ne ocupăm adică de păcat, să ne sălășluim în pământul nepăcătuirii, cu hotărârea nestrămutată de a face voia lui Dumnezeu. Continuare»

24 Comentarii »

18 aprilie 1993: Sangele Mucenicilor de la Optina

“In anul 1993, in noaptea de Pasti, manastirea Optina Ii aducea lui Hristos cativa parinti, ucisi de un satanist. Acesti noi sfinti mucenici puteau fi fratii nostri, prietenii nostri, cunoscutii nostri.”

In ziua de 16 [18 aprilie este data corecta, n.n.] aprilie 1993, in dimineata Invierii Domnului, dupa Sfanta Liturghie, calugarii Trofin si Ferapont au primit binecuvantare sa traga clopotele. Curtea era deja pustie, aproape toti pelerinii plecasera. Acesta a fost momentul in care ucigasul, un satanist, i-a injunghiat pe la spate pe cei doi monahi. In acele momente, ieromonahul Vasile se indrepta catre portile care deschid drumul catre schitul Optina, ca sa spovedeasca. Probabil, auzind ca bataile clopotului s-au interupt brusc, s-a indreptat catre clopotnita si, la scurta vreme, a fost de asemenea injunghiat pe la spate. Ucigasul a fugit apoi, aruncand mantaua soldateasca cu acte straine si cutitul facut cu mana sa, lung de 60 cm si pe care gravase numerele 666 si inscriptia “satana”. Cei trei calugari fusesera ucisi doar pentru faptul ca alesesera sa Il slujeasca pe Hristos, pe cale monahala! Continuare»

10 Comentarii »

• Vezi si: Ne pleaca Batranii… Parintele PETRONIU TANASE A ADORMIT IN DOMNUL

*

Cu avva Petroniu Tanase despre Athos si provocarile vremii

(…) – Gheronda, de ce se satanizează omul acum, când are atâta libertate? A tânjit multă vreme românul după simţământul acesta şi mi se pare că şi-l pierde devenind rob la idolul banului, al agonisirii de averi şi al grijii de multe. Şi singur dorul de Dumnezeu se pare că-i lipseşte! Dar cu toate acestea, toţi vor să se mântuiască! Nu cunosc pe nimeni care să vrea să rămână pe „dinafară”!

- Vasăzică faci voia vrăjmaşului şi vrei să te mântuieşti? Faci toate murdăriile acestea, dai drumul şi legiferezi păcatul şi vrei mântuire? M-am crucit când am auzit şi de potlogăria asta cu nepedepsirea incestului! Asemenea urâciune înaintea Domnului! Păi sigur că Dumnezeu se leapădă de tine atunci – că sfinţenia nu poate sta alături de murdărie – şi Satana întunecă minţile celor ce fac nelegiuirile acestea, încât vor ajunge să spună răului bine! Diavolul, „care de la început a fost ucigător de oameni…şi când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8,44) totdeauna va ascunde păcatul sub chipul virtuţii. Într-atâta va perverti vrăjmaşul pe oameni, încât le va inversa valorile! Şi tare mă tem că nu suntem departe de acele vremuri…

- Dacă nu cumva suntem deja sub vreme părinte! Ce-ar trebui să facem însă ca să ieşim din starea asta de păcatoşenie şi să dobândim adevărata libertate, cea întru Hristos?

Continuare»

22 Comentarii »

… plus un alt cuvant tulburator de adevarat despre taina durerii Batranului duhovnic:

“Noi am lepădat durerea sa şi i-am luat doar cuvintele… Şi le tot înmulţim cu minţile noastre nesmerite şi cu inimile noastre învârtoşate… şi dăm de mâncare mulţimilor, pietre ca pâini şi şerpi, ca peşti…”

***

“Raul nu se poate birui prin rau, nici prin stiinta, ci doar prin Evanghelie. Si cred ca asta ar trebui sa inteleaga toata lumea de astazi: ca prin violenta nu poate realiza o imparatie a iubirii si a pacii“.

“- Gratia Lungu Constantineanu: Pe Parintele Iustin cand si in ce imprejurare l-ati cunoscut?

- Parintele Amfilohie: In anul 1991, pe cand eram frate incepator  in   Manastirea   Sihastria  -  Neamt.   Parintele Ioanichie  Balan,  duhovnicul  meu  de  atunci,  m-a  luat impreuna cu alti trei ucenici si mi-a zis: „Ionica, hai sa cunosti un staret cu viata sfanta, care a suferit ani grei prin puscarii”… Asa am ajuns prima data la Manastirea Petru Voda.

- Ce impresie v-a facut atunci Parintele Iustin? Era pentru prima data cand il intalneati.

- Ne-a dat peste cap toata conceptia noastra de viata monahala!

- Cum asa? Continuare»

23 Comentarii »

Vezi si:

• Slujba si Paraclisul (text) Sfântului Noului Sfinţit Mucenic FILUMEN CIPRIOTUL (29 noiembrie)

• Ceremonia de asezare in randul sfintilor a NOULUI SFINTIT MUCENIC FILUMEN, cel ucis de sionisti acum 30 de ani, la Fantana lui Iacob

• Proslavirea Sfantului Sfintit Mucenic Filumen Aghiotafitul

***

Fragmente din articolul apărut în Orthodox America, al monahului Yeghia Yenovkian de la Măn. Paradise, Ellisville, Mississippi:

„…În săptămâna de dinainte, un grup de sionişti fanatici venise la mănăstire, la Fântâna lui Iacov, pretinzând că este un loc sfânt al iudeilor şi cerând să fie înlăturate toate crucile şi icoanele… Grupul a plecat proferând ameninţări, jigniri şi obscenităţi pe care creştinii din zonă le aud în mod regulat.

După câteva zile, pe 16/29 noiembrie, în timpul unei ploi torenţiale, un grup a năvălit în mănăstire; [Părintele Filumen] îşi pusese deja epitrahilul pentru vecernie. Tăierea în bucăţele a celor trei degete cu care făcea Semnul Crucii arată faptul că a fost chinuit, pentru a-l face să se lepede de credinţa sa creştină ortodoxă. Chipul îi era despicat în formă de Cruce. Biserica şi cele sfinte au fost pângărite. Nimeni n-a fost arestat pentru aceasta, niciodată.

Aş vrea să afirm că dacă nu l-aş fi cunoscut pe noul sfinţit mucenic Filumen, poate mi-aş fi pierdut credinţa. Eram necăjit, precum mulţi alţii, pentru că Adevărul este slujit atât de rău. Propăşesc tot felul de greşeli. Noi, clerul, suntem rareori păstori buni, şi cei ce-l caută pe Dumnezeu nu sunt mulţi, în vreme ce ereticii şi sectarii atrag la ei mulţimi, fără a conta cât de rele sunt învăţăturile şi vieţuirea lor. Reuşesc să merg mai departe doar ţinând înaintea ochilor mei chipul Părintelui Filumen.” Continuare»

16 Comentarii »

“Eu, pornind de la cele mai mici şi suindu-mă până la cele mai mari, vă întreb pe voi: unde va fi atunci, fraţilor, lenea trândavilor, împotrivirea celor ce se socoteau învăţaţi, îndărătnicia neascultătorilor, îngâmfarea mândrilor, obrăznicia îndrăzneţilor, lăcomia nesăţioşilor? Unde va fi îndreptarea în cuvinte a mincinoşilor şi mai ales lepădarea celor ce s-au lepădat de ascultarea pentru care s-au legat cu făgăduinţă faţă de îngeri şi tăria celor ce au defăimat pe Fiul lui Dumnezeu şi au nesocotit sângele legii Lui?”

• Vezi si: SFANTUL TEODOR MARTURISITORUL: “Porunca Domnului este a nu tacea in vremea primejduirii credintei”

DESPRE TĂIEREA VOII

Iubite frate şi fiule, Sofronie. Plineşte slujba ta fără lene şi cu silinţă. Sunt dator să-ţi scriu mereu despre ea şi să te îndemn la sârguinţă. Ia aminte la toate, chiverniseşte-ti fraţii, cercetează şi vezi faptele şi firea fiecăruia în parte, cum vieţuiesc şi umblă. Astfel veţi dovedi, atât nouă cât şi celor din preajma noastră, că viaţa voastră este pentru slava lui Dumnezeu, potrivit dreptarelor şi canoanelor rânduite de sfinţii Părinţi, potrivit poruncii smereniei mele, potrivit certărilor orânduite. Ori unde se lucrează aşa, acolo se cinsteşte Dumnezeu, acolo străluceşte lumina, acolo se sălăşluieşte pacea, acolo satana nu găseşte loc, de acolo patimile se depărtează. Iar unde nu se lucrează aşa, acolo toate sunt pe dos: în loc de bunătăţi, răutăţi, în loc de lumina, întunerec, în locul lui Hristos, diavolul.

Aşa că ia aminte, cercetează şi desluşeşte cugetele fraţilor, prin mărturisire, şi le îndrumează spre fapte bune. Tu singur să fii pildă pentru ei. Nu părăsi cu totul trebuinţele vieţii pământeşti din cauza cititului, a rugăciunii şi a liniştii, căci vei avea pagubă şi stricăciune. Dar nici să te ocupi peste măsură cu nevoile vieţii, să te gândeşti numai la ele şi astfel să nu-ţi mai aduci aminte sau să nu mai priveşti cu gândul la Dumnezeu.

Acest fel de purtare este semnul adevăratei credinţe. Iar de te vei purta aşa, fraţii se vor lua după tine, negreşit, şi-n fapte şi-n viaţă. Nu ne-am făcut călugări ca să mâncăm, să bem sau să ne împodobim. Nu stă mântuirea noastră în astfel de lucruri. Dar nici cinul nostru nu ne opreşte să mâncăm, să ne îmbrăcăm, să lucrăm. Atât numai: să facem totul la vreme, cu bună chibzuială şi rânduială, precum zice Apostolul, care mai spune că niciodată în viaţa lui n-a mâncat pâine în zadar, ci din osteneala sfintelor sale mâini da şi celor cari erau cu dânsul.

Fă aşa, îndeletniceşte-te cu aşa ceva. Nu trece cu vederea lucrurile care trebuiesc îndreptate. Chiar lucrurile mici nu le lăsa necercetate, crezând că-s bune, căci pot aduce mare răzvrătire între fraţi. Aşa de pildă, de mănâncă cineva în ascuns, să fie pus la canon. De are ceva deosebit, un lucru cât de mic, ia-l de la dânsul. De nu vrea să lucreze, opreşte-l de la mâncare. De împarte cineva mâncare sau băutură sau face schimb cu ele, ceartă-l. De pârăşte sau fură, scoate-l pe poartă afară, aşa cum orânduieşte pravila.

Voi, fraţilor şi fiii mei, auzind acestea, să nu vi se pară aspre şi să nu credeţi că le spun fără milă. Eu le spun cu durere şi din dragoste pentru mântuirea sufletului vostru, de care voi răspunde, precum şi pentru marele păcat pe care l-aş avea, dacă nu vă spun acestea, nu vă întăresc şi nu vă sfătuiesc. Căci slujba părintelui bun este să nu-şi lase feciorii nepedepsiţi, ci să-i povăţuiască cu mici înfricoşări şi cu certări la câştigarea vieţii veşnice. Cât de defăimat şi vrednic de urâciune a rămas Eli, precum scrie în Scriptură, pentru că nu şi-a mustrat şi pedepsit feciorii cum trebuie, atunci când călcau legea! Din această pricină, s-a prăpădit şi el şi feciorii lui.

Drept aceea, fiţi ca nişte viteji în osteneli, fără lene la slujbă, cu sârguinţă la lucrul bun, ca trebuinţele voastre trupeşti să fie împletite cu faptele bune.

Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie pururea cu voi, prea cinstiţii mei fii. Amin. Continuare»

1 Comentariu »

INREGISTRARE CU PARINTELE PAISIE OLARU – SFAT, RUGACIUNI SI BINECUVANTARI

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

SFATURI DUHOVNICESTI SI RUGACIUNI ALE PARINTELUI PAISIE

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

***

CONVORBIRI DUHOVNICESTI (cu parintele Ioanichie Balan)

- Binecuvantati-ma, prea cuvioase parinte Paisie!

- Domnul si Maicuta Lui sa ne binecuvanteze pe toti, parinte Ioanichie!

- Am venit sa va vad si sa primesc cuvant de folos de la sfintia voastra.

- Acum, noi batranii nu mai avem cuvinte de folos cum aveau parintii nostri. Ne-a luat Dumnezeu darul si puterea cuvantului, pentru ca nici noi, nici cei ce ni-l cer nu-l implinesc cu fapta. Spunem noi cate un cuvant de sfatuire celor care vin pana aici, dar cind aud ca trebuie sa-l puna in practica, adica sa se roage mai mult, sa posteasca, sa ierte pe aproapele lor, se intorc abatuti acasa. Spun la unii de zece ori sa lase betia si desfranarea ca sa nu-si piarda sufletul, dar ei, desi fagaduiesc, il fac mai departe. Am insa si suflete care ne intrec pe noi. Numai cat deschid gura, ei si incep a face cu fapta lucrul lui Dumnezeu. (…)

- In ce an ati intrat in obstea Manastirii Sihastria si cum era viata duhovniceasca pe atunci in aceasta manastire?

- Am venit la Sihastria in anul 1948. Ca staret era parintele Cleopa. Aici era pe atunci adevarata viata de obste. Am apucat parinti care nu aveau in chilie nimic, afara de pat si citeva carti de rugaciuni. Parintele Dometian, un calugar batrin si sporit, era nelipsit noaptea de la biserica. El incepea regulat miezonoptica. Un alt calugar smerit, parintele Cristofor, care ingrijea de bolnavi, il aducea noaptea la biserica in spate pe fratele Mihai, care era paralizat. Toti fratii erau obligati sa vina la utrenie, iar cine nu venea, nu manca a doua zi. Toti erau multumiti ca domnea pacea si linistea in sfanta Manastire Sihastria.

- Ca duhovnic al Manastirii Sihastria timp de 30 de ani, cum ati implinit aceasta grea ascultare?

- Duhovnicia este cea mai grea ascultare din viata de manastire. De duhovnic depinde mantuirea sau osanda fiecarui suflet care ii este incredintat. De el depinde calugaria fratilor de manastire, cu dezlegarea lui se impartasesc si calugarii si mirenii si tot cu dezlegarea si pe garantia lui se hirotonesc candidatii la preotie. Mare raspundere are un duhovnic si de aceea el se mantuieste mult mai greu decat un calugar sau un mirean. Ca duhovnic al Manastirii Sihastria am avut si multe bucurii duhovnicesti, dar si ispite si uneori dezamagiri. Am avut la spovedanie majoritatea parintilor si fratilor din obste. Cei mai multi si mai ravnitori m-au ascultat au tinut cont de blagoslovenie, s-au spovedit sincer si si-au predat sufletul in mana staretului si a duhovnicului. Acestia m-au bucurat cel mai mult. Iar eu i-am primit ca pe copiii mei sufletesti, i-am mangaiat, i-am impacat cand erau in ispita si i-am invatat sa iubeasca cel mai mult ascultarea, slujba bisericii, tacerea, smerenia si rugaciunea la chilii. Unii dintre frati insa veneau rar la spovedanie, iertau mai greu pe ceilalti, carteau in ascultare si erau uneori nemultumiti. Cu acestia aveam mai mult de lucru. Imi trebuia mai multa rabdare si mestesug ca sa-i castig duhovniceste. Uneori ma duceam eu pe la chiliile lor. Alteori le dadeam canon mai usor, ii incurajam mai mult si ma rugam pentru ei. Pe unii din ei i-am folosit, iar pe altii macar i-am mentinut sa nu cada mai rau si sa ramana in manastire. Cat am reusit, pe cati am dobandit sau pe cati i-am pierdut, stie numai singur Dumnezeu. Un lucru numai stiu, ca pentru toti pe care i-am avut la marturisire si i-am povatuit, voi da socoteala in fata judecatii lui Hristos. (…)

- Care sant cele mai obisnuite ei mai grele ispite ale calugarilor si cum se pot izbavi de ele? Continuare»

6 Comentarii »