Război întru Cuvânt

Pentru ziua de pomenire a Sfintei Mucenite Eufimia, 16 septembrie (dar si 11 iulie), am selectat din cartea despre “Viata Cuviosului Paisie Aghioritul“ fragmentul de mai jos, unde acesta povesteste minunata sa intalnire cu Sfanta care,  care i-a devenit de atunci atat de draga inimii sale. Trebuie amintit ca prin minunea extraordinara facuta Sfanta Mucenita Eufimia s-a aratat biruinta Sfintilor Parinti de la Sinodul al IV-lea de la Calcedon asupra monofizitilor, ea fiind supranumita si “Sfanta Dogmei ortodoxe”. Despre actualitatea mesajului transmis de Dumnezeu prin Sfanta Eufimia in legatura cu ereticii monofiziti urmeaza sa tratam intr-un articol urmator.

Pentru noi, cei ce cunoastem deja viata de sfintenie a Cuviosului Paisie Aghioritul, poate nu ar fi o mare mirare ca acesta a primit “vizita” unei Sfinte Mucenite. Cu toate acestea, motivul intalnirii (sau, cel putin, unul dintre motive) nu trebuie sa ne scape, mai ales ca el a fost subliniat chiar de cuvios: “în acea vreme mă preocupa un subiect care privea situaţia Bisericii în general“.

Asadar, durerea inimii si nelinistea cea buna pe care Cuviosul Paisie a avut-o fata de Biserica in general a fost motivul pentru care acesta s-a invrednicit de o convorbire detaliata cu o Sfanta Mare Mucenita ca Eufimia. De aici intelegem cat de grabnic vin Sfintii in ajutor atunci cand realmente ne doare pentru Biserica, atunci cand chiar ne nelinistim pentru mantuirea de obste. Multi ar zice in vremurile noastre ca preocuparea pentru lucrurile ce privesc “Biserica in general” sunt inutile sau chiar dovada unei mandrii si a unei ignorari a “vietii duhovnicesti”. Vietile sfintilor ne arata ca, dimpotriva, acest gen de infruntare – mai bine zis de eludare – a realitatii este de la bun inceput unul profund eronat si vadeste tocmai o ocolire a vietii duhovnicesti reale.

Ce ne facem insa noi, ceilalti, care am socoti ca ne nelinistim pentru Biserica? Oare o facem noi din toata inima? Pana la capat? Oare vom avea putere sa pastram nelinistea in ciuda acestui razboi de uzura la care suntem supusi zi de zi? Sau nu cumva ne-am blazat deja, sau ne-am refugiat pe pozitiile unei “rezistente” pur ideologice, in care reactionam mai mult automat, defensiv, si nu dintr-o autentica framantare a duhului? Cate intrebari, atatea capcane – de care ne putem feri doar prin staruinta si prin ajutorul cerut Sfintilor Mucenici, care, vedem bine, nu lasa necercetati pe cei care au inima pentru Biserica.

La exact 1 an si 1 zi de la plecarea la Domnul a Arhimandritului Sofronie, pe 12 iulie 1994 a fost chemat la lacasurile ceresti si un alt sfant dntre cei mai mari daruiti noua in aceste “timpuri de cernere” dinaintea sfarsitului veacului: Cuviosul Paisie Aghioritul. De ziua nasterii sale pentru Imparatia lui Dumnezeu, intru pomenirea si cinstirea sa, va impartasim astazi minunile savarsite dupa sfanta sa adormire, extrase din “Viata” scrisa de Ieromonahul Isaac.

Minunile sale vor fi, fara indoiala, o intarire nepretuita si un balsam pentru toate sufletele necajite, tulburate, debusolate si deprimate de incercarile grele ale acestor zile si de dureroasa dezbinare ce a inceput sa bantuie printre noi.

Toti cei care ne simtim de un cuget, chiar daca nu ne cunoastem personal, sa ne unim azi inimile intr-o rugaciune catre Cuviosul Paisie, si el un luptator pentru apararea credintei si un marturisitor impotriva ecumenismului, a masoneriei si a ratacirilor moderniste, ca sa ne daruiasca ajutorul sau:

Sfantul Ioan Rusul a fost unul din prizonierii de razboi ce au avut de infruntat reaua patimire a starii de sclav aflat sub stapanirea turcilor. Acest mare sfant, ale carui sfinte moaste intregi sunt izvor de minuni si de tamaduiri si in zilele noastre, nu are, paradoxal, o viata care sa aiba un aspect eroic sau chiar hagiografic. Mai degraba putem spune ca Sf. Ioan Rusul a dus o viata extrem de simpla, de modesta. Intru smerenie s-a aratat sfintenia sa, dar si cu putere, inca din viata sa pamanteasca. El a facut o alegere simpla: ca rob aflat in mana turcilor, prin lepadarea de Hristos si acceptarea musulmanizarii, putea sa obtina un trai mai usor si mai tihnit. Prin dragostea sa de Hristos, a ales insa sa fie tinta maltratarilor, a batjocurilor si a injosirilor la care era supus in fiecare zi, ca “necredincios” si ghiaur ce se afla. Un rob ghiaur era o spurcaciune in fata turcilor, asa cum un crestin (ca si orice alt om care nu e mozaic) este spurcaciune in fata evreilor fanatici. El nu era privit ca om, si nici macar ca un animal sau rob-instrument, ci era pur si simplu o fiinta respingatoare si dispretuita, fara valoare.

Acest fel de viata a ales sa traiasca Sf. Ioan Rusul, de dragul lui Hristos! Si acest lucru i se socoteste, credem, ca mucenicie, nu una savarsita prin martiriul sangelui, ci prin zilnica asumare a conditiei de fiinta umilita si batjocorita pentru credinta sa. Sa il avem ca o pilda vie in fata ochilor nostri, deoarece alegerea Sf. Ioan Rusul, dezgolita de orice fel de mangaiere adusa de poza eroica si de emfaza celor ce se umfla in pene cu onoarea sau cu vitejia lor triumfalista, mucenicia tacuta a rabdarii, a rabdarii de fiecare zi si pana la sfarsit, aceasta este singura alegere mantuitoare care ne sta si noua in fata, intr-o societate care devine pe zi ce trece mai batjocoritoare fata de crestinism si fata de crestini decat cea turca din trecut. Am reluat materialul despre Sf. Ioan Rusul de pe biblioteca Manastirii Saraca.

Multi dintre noi ne clatinam in credinta sau, mai adesea, in nadejde de-a lungul vietii, trecand prin grele ispite si incercari. Pe acest drum greu al crucii de fiecare zi, se intampla sa avem si noi nevoie, asemenea “Geamanului” nostru, Apostolul Toma, de noi incredintari si de noi marturii vii ca Dumnezeu este viu si lucrator, marturii care sa ne irige sufletul uscat si tulburat, care sa ne improspateze cu un suflu nou credinta slabita. Bucuria intalnirii – fie si mijlocita de o carte sau de un text – cu un sfant prin care Dumnezeu a lucrat imbelsugat facerile sale de bine este una ce nu se confunda, pentru omul cu adevarat credincios, cu nevoia primitiva de magic, de senzational, de “semne si minuni”, ci este o cale a inimii insetate de a-L avea o data in plus mai aproape pe Hristos cel iubit, de a pune degetul pe urmele ranilor Sale si de a-I simti prezenta, spre innoirea si schimbarea vietii.

Un astfel de prilej ne este oferit si astazi de praznicul unui Sfant grec care a devenit mai cunoscut (si la noi) abia in ultimii ani, cu toate ca a trait acum aproape sase veacuri: Sfantul Mucenic Efrem cel Nou. Acum doi ani, Editurile Sophia si Cartea Ortodoxa traduceau din limba franceza si tipareau un volum cu totul deosebit, bogat ilustrat, care avea sa se epuizeze destul de repede, cu titlul: “Viata, aratarile, minunile, acatistul si paraclisul Sfantului Efrem cel Nou, grabnicul ajutator si marele facator de minuni“. In asteptarea si in speranta unei re-editari si pentru cuvenita pomenire a Sfantului, a carui zi de sarbatorire este 5 mai, am selectat doar cateva pagini din cartea amintita, cuprinzand rezumatul vietii Sfantului, minunea descoperirii moastelor sale intregi si alte cateva dintre minunile sale, relatate de catre maica Macaria Desipri – cea care a avut marea binecuvantare de a-l afla si a-l si vedea pe Sfant (la 3 ianuarie 1950) si care a scris apoi prima carte despre el, in 1981 – si de catre alti martori si “beneficiari” ai minunilor sale. Sfintele moaste ale Sfantului Mucenic Efrem se gasesc la manastirea Buneivestiri din Néa-Makri (Attica, Grecia) si sunt izvoratoare de buna mireasma si de multe tamaduiri.

“Pe unii i-a vindecat de boli incurabile, altora le-a intarit credinta zabavnica, pe altii i-a izbavit din primejdii ori din foc si pe multi deznadajduiti i-a mangaiat, aratandu-le ce chinuri a rabdat el insusi pentru dragostea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos“:

Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!