Război întru Cuvânt

• Continuarea articolului lui Richard K. Moore, a carui prima parte (cu introducere si note) se afla la: IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA (I) – o sinteza explicativa foarte elocventa si documentata privitoare la vremurile pe care le traim

Partea a II-a: Pregătirea căii pentru dominaţia globală

A doua parte din războiul împotriva terorismului este despre dimensiunile geopolitice ale unei economii globale bazate pe lipsa de creştere economică. Mai devreme am sugerat că geopolitica este diferită sub capitalism, faţă de cum a fost sub monarhii suverani. Întreaga dinamică a fost diferită, iar rezultatele au fost cântărite pe o scară diferită. În mod similar, multe lucruri se vor schimba în trecerea de la capitalismul haotic, orientat pe creştere, înspre un regim economic centralizat, micro-administrat. Luaţi în considerare, de exemplu, importanţa controlului asupra rezervelor de petrol. Într-o economie de creştere, profiturile reprezentau premiul, iar controlul pieţelor şi canalelor de distribuţie a însemnat deţinerea unei cărţi câştigătoare în joc. Dictatorii locali puteau gestiona lucrurile aşa cum doreau, luându-şi partea din veniturile din petrol, atâta timp cât respectau contractele cu jucătorii globali, care erau fericiţi să vândă celor care ofereau mai mult.

Într-o economie lipsită de creştere, unde accentul se pune pe controlul direct asupra ofertei şi repartizărilor de resurse, este necesar să se asigure, în sens militar, sursele de petrol şi căile de distribuţie. Nu mai sunt suficiente simplele profituri din operaţiunile nestăpânite. Protejarea surselor şi alocarea în mod direct a repartizării este fundamentul pentru microadministrarea economiei lipsite de creştere. Acest lucru se aplică şi altor resurse critice, cum ar fi uraniul şi mineralele rare, necesare în industriile de „apărare” şi electronice. De fapt, ne aflăm în mijlocul unui război de înşfăcare a resurselor, cu China şi Rusia care încheie contracte pe termen lung pentru energie cu Iranul şi Venezuela, China care cumpără terenuri agricole în Africa, Washington care încheie contracte pe termen lung pentru biocombustibilii brazilieni, existând multe alte exemple. În multe feluri, imperialismul revine la perioada colonială, atunci când administrarea directă era modelul, nu cel capitalist: profitarea de investiţiile corporative sub dictatori care îşi suprimă populaţiile.

Există o revenire naturală la dinamica „vremurilor bune de altădată ale imperiului”, atunci când marile puteri ale Europei şi-au concentrat activitatea economică în cadrul sferelor individuale de influenţă. Toată lumea ştie că se ating limitele resurselor la nivel mondial, parţial din presiunile populaţiei, şi parţial din practicile de exploatare a resurselor. Numai din acest motiv, beneficiem de partea paşnică a războiului de înşfăcare a resurselor. În Irak, Afganistan şi acum în Pakistan şi Yemen, SUA, cu sprijinul NATO, joacă o carte foarte nepaşnică în jocul înşfăcării de resurse. Este cartea unui bătăuş: „Am cea mai mare armă, aşa că voi lua tot ce vreau”. Aceste acţiuni agresive sunt foarte provocatoare pentru Rusia şi China, punându-le în pericol interesele economice vitale. Un atac asupra Iranului ar fi mai mult decât o provocare, ar fi o palmă directă în faţă, o somaţie: “Luptă acum sau lasă-te supus bucată cu bucată”.

Pe lângă înşfăcarea petrolului, SUA au înconjurat Rusia şi China cu baze militare, accelerându-şi în ultima vreme instalaţiile de sisteme anti-rachetă la graniţe, ignorând obiecţiile puternice ale Rusiei şi Chinei. Statele Unite sunt provocatoare cu bună ştiinţă, ameninţând interesele vitale ale acestor posibili adversari. Ca reacţie, se formează alianţe pe o bază bilaterală şi sub formă de SCO. China şi Rusia sunt foarte apropiate în cooperarea lor militară, făcând schimb de tehnologie. Planificarea lor strategică se bazează pe aşteptările unui atac din partea SUA, iar răspunsul strategic se bazează pe principiul războiului asimetric. De exemplu, o rachetă de milioane de dolari capabilă să doboare un portavion de mai multe miliarde de dolari. Sau poate o mână de rachete capabile să dezactiveze sistemele de comandă şi control prin sateliţi ale Pentagonului. Între timp, Statele Unite cheltuiesc sume astronomice pentru dezvoltarea unei opţiuni de primă lovitură, cu sisteme de arme bazate pe spaţiu, opţiune control-of-theater, atacuri nucleare „tactice” forward-based, etc. Noile sisteme anti-rachetă sunt o parte importantă din strategia primei lovituri, reducând capacitatea Rusiei sau Chinei de a riposta. Aceste sisteme sunt mai mult decât provocatoare. Ele sunt echivalentul modern al marşului armatelor până la frontiera adversarului. Continuare»

31 Comentarii »

• Cititi si: Sfinţii 40 de mucenici şi sfinţii închisorilor – pe blogul Agnos
• Ascultati omilia Sf. Vasile cel Mare la praznuirea Sfintilor 40 de Mucenici
• Cuvânt al Înaltpresfinţitului Panteleimon, Mitropolit de Antinoe, la Sfinţii 40 de Mucenici
• Episcopul Augustin: Sfinţii 40 de Mucenici

Cei 40 de sfinti mucenici praznuiti pe 9 martie au format o comunitate de marturisitori ce au marturisit pe Hristos, fiind aruncati intr-un lac inghetat, unde s-au incalzit prin dragostea cu care se sprijineau, se imbarbatau si se indemnau unul pe altul. Oare nu cu atat mai mult ne aduc ei aminte si de sfintii inchisorilor? Ne aducem aminte, de pilda, de un martir ca Mircea Vulcanescu, ce reusea sa imbarbateze atat de mult sufletele celor impreuna-inchisi cu el, incat, din aceasta cauza, a fost trimis in beciul infect si plin de apa al inchisorii, acolo facandu-se pe sine pat si patura pentru a salva viata unui frate mai tanar, jertfindu-si-o pe a sa.

Induiosatoarea scrisoare-testament a Sfintilor cei 40 de mucenici nu poate sa nu ne duca cu gandul la indemnul rostit de Sf. Marturisitor Valeriu - Acum este timpul pentru pocainta! Iata ca “mesajul”, indemnul mucenicesc este acelasi in toate timpurile si locurile de prigoana. Si poate fi la fel de smintitor pentru cei care nu inteleg ca pocainta, departe de a fi “cedare” sau “defetism”, inseamna adevarata intelepciune si cea mai puternica arma in razboiul nevazut si vazut. De altfel, curatia sufleteasca a unor Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Gheorghe Jimboiu, Costantin Oprisan, Virgil Maxim si multi altii – curatie care era sinceritatea dragostei fata de Dumnezeu si respingerea hotarata a gandurilor rautatii – este o alta trasatura dumnezeiasca ce ne aduce aminte, in aceasta zi de praznuire, si de Sfintii mucenici si marturisitori ai inchisorilor. Continuare»

9 Comentarii »

La sediul CNSAS a avut loc luni, 1 martie, lansarea cartii Prigoana, Editura Vremea, o editie revizuita si adaugita a celei din 1996, ce contine extrase din documentele procesului Noica-Pillat. Lansarea a avut loc la exact 50 de ani de la ziua in care s-a dat sentinta finala, ce cuprindea pedepse intre 7 ani inchisoare corectionala si 25 de ani munca silnica.

*

Inginerie politica prin teroare

In cadrul lansarii au fost cateva interventii valoroase pe care le rezumam in cele ce urmeaza. Stelian Tanase a prezentat contextul istoric al procesului. Am aflat astfel ca, spre deosebire de ceea ce se sustine in mod curent, ca armata sovietica s-ar fi retras, in 1958, la cererea dictatorului comunist Gheorghiu-Dej, decizia a fost luata, de fapt, de Nikita Hrusciov, care ajunsese la concluzia ca Romania era tara comunista cea mai sigura si ca, astfel, retragerea armatei nu va ridica probleme. Spre deosebire de calculele lui Hrusciov, Gheorghiu-Dej se simtea foarte nesigur pe autoritatea pe care regimul comunist o detinea asupra populatiei, temandu-se, in plus, si de o repetare in Romania a recentei revolte din Ungaria (1956). Liderul comunist roman avea o buna cunoastere a situatiei din tara vecina, cunoscand realitatile chiar de la fata locului. Astfel, Gheorghiu-Dej s-a sesizat ca revolta ungara a pornit din cercurile intelectualitatii, indeosebi a cercului Petofi Sandor si a studentilor.

Cu exemplul revoltei ungare in spate si cu retragerea armatei sovietice in fata, Gheorgiu-Dej decide sa intareasca represiunea, pregatind un nou val de teroare, dupa ce precedentele tocmai trecusera (valul nationalizarilor, al liderilor politici istorici, al burgheziei mari etc.). De altfel, toate aceste operatiuni, precizeaza Stelian Tanase, erau pregatite de la Moscova, liderii comunisti actionand peste tot in mod similar (Gheorghiu-Dej si Kadar planifica aproape in mod concomitent valul de teroare dupa care relaxeaza voit atmosfera, in Romania inaugurandu-se trecerea catre etapa “nationalista” a comunismului). Printre masurile luate de dictatorul comunist s-a numarat si modificarea Codului Penal, introducandu-se prevederi dintre cele mai drastice – practic, lecturarea unei carti considerate dusmanoase de regim te putea arunca in inchisoare. Nimic mai mult nu au facut intelectualii din lotul Noica-Pillat, dupa cum se poate observa mai sus, ei fiind aruncati in inchisoare pentru lecturi, scrieri si convorbiri cu profil pur cultural. Continuare»

19 Comentarii »

Mesajul din articolul pe care il vom reproduce mai jos provine de la un ucenic apropiat al Parintelui Paisie Aghioritul, Athanasie RAKOVALIS, autorul cartii, “Parintele Paisie mi-a spus“ si a fost publicat in revista “Lumea credintei” pe ianuarie 2010. Este prefatat aici de un comentariu din partea noastra.

“Să stăm cu frică şi cu luare aminte. Să nu ne ingaduim naivitatea şi prostia. Sa devenim înţelepţi ca şerpii si blânzi ca porumbeii, pentru că – aşa cum spunea fericitul stareţ sfânt Paisie – traim în vremea antihristului si noi dormim în opinci“.

Cu acest pasaj se incheie articolul Dlui Rakovalis in care sunt demascate, pe de o parte, o serie de mistificari intentionate de data recenta ale profetiilor facute de marii Cuviosi ai vremurilor noastre, si, pe de alta parte, slabiciunile si patologiile duhovnicesti ale celor dintre noi care fac posibila raspandirea si “succesul” acestor manipulari. Chiar daca la noi nu au ajuns chiar aceleasi zvonuri sau nu exact in aceleasi forme relatate aici, sau nu in aceleasi momente si nu la proportiile pe care le-a cunoscut psihoza colectiva in Grecia, fenomenul este raspandit si la noi.

Pentru noi devine din ce in ce mai clar ca strecurarea minciunilor sub felurite forme (exagerari, interpolari, inventii pure, construirea unor “legende” fabuloase despre ceea ce ar fi spus sau facut cutare sau cutare mare duhovnic, plecand de la un sambure de adevar) in randurile profetiilor contemporane indeplineste functia diabolica de a rataci si a sminti dreptcredinciosii in doua modalitati aparent opuse. Pe unii ii trimite in extremele agitatiei irationale, paroxistice, ale delirului imaginativ, sau ale confuziei, groazei si deznadejdii, iar pe altii (dar si pe o parte dintre cei dintai, atunci cand ajung sa se dez-amageasca) facandu-i sa refuze condescedent, ba chiar uneori sa batjocoreasca, sa huleasca profetiile si  avertismentele autentice si limpezi ale Parintilor, oferindu-le un alibi perfect pentru scufundarea si mai vartoasa in orbirea duhovniceasca cu privire la timpul eshatologic pe care il traim.

De aceea, cei care au dorit sau vor dori sa foloseasca acest articol pentru a rasufla usurati si a mai ridiculiza o data in plus pe “apocaliptici”, pe cei care “vorbesc intruna despre Antihrist”, asadar cei care cauta prin el a-si indreptati prejudecatile, ignorand senin mesajul foarte explicit al autorului, nu trezesc decat mahnirea sincera de a vedea cum atatia frati buni risca a se alatura acelora despre care Evanghelia spune ca nu vor intelege nici cand li se vorbeste in pilde, nici cand li vorbeste pe fata. Ceea ce fac ei nu este, din pacate, decat sa arunce si copilul din copae, odata cu apa murdara si, astfel, fara sa vrea, sa-si aduca propria contributie la mistificarea, sminteala si confuzia generale, oferind un somnifer in plus celor care oricum “dormeau in opinci”. Cu ei se intampla ceea ce spunea tocmai Cuviosul Paisie (sursa spuselor sale fiind oficiala, cartea “Trezire duhovniceasca”, tradusa tot de parintele Stefan Nutescu de la Schitul Lacu, la fel ca si acest articol).:

Unii ca acestia adorm lumea. O lasa asa, ca sa nu se intristeze, ci sa se distreze. Nu cumva sa spui ca va fi razboi, sau ca se va face a Doua Venire pentru care si trebuie sa ne pregatim, ca nu cumva sa se mahneasca oamenii. Ca unele batrane care spun: ‘Nu vorbi despre moarte, sa vorbesti numai de bucurii si botezuri’, ca si cum nu le-ar astepta moartea. Astfel simt o bucurie falsa.

De nimic altceva nu se bucura diavolul decat de sporirea necredinciosiei in cuvintele Duhului, de semanarea si inmultirea in lume a indoielii si a zapacelii. De aceea “marele diversionist”, prin micii sai interpusi de pe pamant, va cauta mereu sa aplice, la o mana, strategia clasica din povestea cu “Petrica si lupul”, ca sa zadarniceasca - prin construirea minutioasa a spectacolului unei  febrile asteptari inselate si a unei deziluzii generale si zgomotoase - credinta ca, intr-adevar, “lupul” adevarat va veni si sa adorma vigilenta fata de el, iar la cealalta mana, sa se foloseasca eficace de armata “scepticilor” profesionisti, dotati cu un arsenal bogat de ironii spumoase si de sarcasme inteligente, pentru a discredita definitiv orice “teorie a conspiratiei” (insasi notiunea in sine de “teorie a conspiratiei” pare-se ca a fost lansata cu  functia unica de  a sluji ca arma perfecta de stigmatizare, prin aglutinarea fara discernamant a scenariilor aberante si alarmismelor dubioase, laolalta cu profetiile sfinte si cu judecatile rationale si argumentate referitoare la “semnele vremii” si prin aruncarea tuturor in deriziune).

Avertismentul de fata are o importanta deosebita si in perspectiva avalansei de neinchipuit filme “apocaliptice”  sau “postapocaliptice” (2012, Legion, Avatar, etc., etc.). care ne potopesc de ceva vreme incoace, cu o intensitate tot mai  mare si mai suspecta. Ei bine, atunci cand industria Hollywood decide sa abordeze subiectul sfarsitului lumii, manipuland toata gama straturilor psihologice ale omului (fascinatie, tendinte morbide, groaza, cruzime, paroxism, tendinte de contopire si de anulare a propriului sine, dar si  a dorintelor naive “de mai bine”, de “salvare” omeneasca, de agatare de idoli si mituri) este limpede ca “cineva” ne testeaza si ne pregateste pentru ceva, probabil pentru o falsa si butaforica apocalipsa, gandita atent de “marii scenaristi” ai lumii, pentru a o anula din constiintele noastre pe cea adevarata, implinita numai dupa venirea Fiului lui Dumnezeu pe norii cerului pentru a-l zdrobi pe falsul Mesia care va subjuga intregul pamant. Si se contureaza tot mai limpede ca, in acelasi timp, acelasi “cineva” cauta sa compromita, ducand intr-o zona a irationalului si a inselarii, a delirului paranoid (cum face si Pavel Lungin cu Tarul lui) orice discutie despre vremurile de pe urma.

Subiectul vremurilor de pe urma nu are nimic cinematografic, nimic  scandalos, nimic spectacular, nimic “fascinant” in el. Este parte din Sfintele Scripturi, din Traditie, din invatatura ORTODOXA, face parte integranta, in mod firesc, din viata duhovniceasca a celor din Biserica. “Profetiile, spune Sf. Pavel, sa nu le dispretuiti”. Reusim noi sa nu le dispretuim? Sau ne astupam urechile si ne facem ca nu le auzim? Continuare»

51 Comentarii »

“Esentialul manipularii, datorita faptului ca vaccinul este gratuit, sta in crearea acestei motivatii irationale de a alerga  disperat la vaccinare (dupa cum au caracterizat comportamentul maselor chiar psihologii) bazata pe senzatia acuta ca s-ar putea sa pierzi trenul …”

1. Cum a “vandut” regele Louis al XVI-lea cartoful taranilor francezi

Intr-adevar, a fost un timp in care din alimentatia noastra a lipsit cartoful.

Ne aflam in anul 1785. Antoine-Augustin Parmentier, ofiter cu vocatie de chimist si botanist, il convinge pe regele francez Louis XVI sa incurajeze la nivelul intregii Frante cultivarea unei legume noi si ciudate aduse in Europa tocmai din Lumea Noua: cartoful. Scopul era ambitios: eradicarea foametei. Intr-adevar, cartoful, leguma nepretentioasa, putea fi cultivat relativ usor si avea o productie mare. Se spune ca insusi Parmentier a supravietuit foametei folosind cartoful, in perioadele sale de prizonierat.

Pe atunci nu existau trusturi mass-media si nici trusturi alimentare. Exista regele. Si, cu toate ca acesta si-a dat tot sprijinul ideii lui Parmentier, taranul francez a ramas foarte sceptic fata de noua leguma si nu a preluat-o. Parmentier, om inventiv, s-a gandit imediat la solutie: a cultivat cativa acri buni de cartofi pe domeniile regale, la care a pus o paza strasnica. Cultura pazita cu strasnicie a trezit, instantaneu, curiozitatea si interesul “opiniei publice”, a nobililor, fermierilor si taranilor: ceva atat de bine pazit trebuie sa aiba o mare valoare… Parmentier dispune intr-o buna zi ca trupele de paza sa isi ia liber. Asa cum preconiza, fermierii vecini au dat buzna si au furat leguma. Si asa a inceput povestea cartofului in Franta…

Inteligenta actiune de manipulare si… marketing, nu-i asa? Da clasa multor grobieni care nu stiu sa promoveze o  “marfa” decat cu garbaciul si cu pumnul in gura. In plus, scopul era efectiv unul bun: raspandirea unei legume esentiale in alimentatia paturilor sarace. Sa retinem insa inteligenta tactica a lui Parmentier: crearea iluziei ca detine un bun extrem de valoros si rar, insusirea lui fiind echivalent cu o lovitura de zile mari care nu trebuie, sub niciun chip, ratata. Continuare»

35 Comentarii »

E iarnă grea, şi nimeni nu mai merge, toţi caută un foc, durerea să-şi dezlege. Privim unul către altul, doar am vedea în ochii celorlalţi o umbră de nădejde. Pământul e înţelenit, drumul nu se mai vede, şi chiar de s-ar vedea, la capătul celălalt e tot iarnă. Părinţii ne spun lucruri bune: iarna se va sfârşi, din pământul fără viaţă, viaţă iar va răsări. Ni s-a binevestit viaţă, suntem săraci de ea, ni s-a binevestit vindecarea, căci bolim cu boală grea; inima fiind zdrobită, vin a curs, şi iată, peste rana care de atâta timp aşteaptă să fie vindecată, se lasă alinarea, se lasă uşurarea. Continuare»

3 Comentarii »

Credinţa mecanică

de Paul Curcă

Cea mai ieftină şi mai eficientă metodă de a face icoane este prin tehnica litografiei. Se obţin astfel copii fidele originalului, ba chiar îl pot întrece în calitate pentru că în fotografie pot fi retuşate degradările produse în timp. Este un mod de a imita icoane celebre, de a le avea oricând la îndemână fără prea mare efort. Dacă înainte vreme pentru a vedea icoana cu Hristos Pantocrator de la manastirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai trebuia să faci pelerinaje anevoioase si primejdioase de sute sau mii de km, acum e suficient să le cumperi de la pangarul multor biserici. Acum totul ne este la îndemână şi nu mai ştim să mai apreciem valoarea niciunui lucru. Problema nu este litografierea în sine, procedeu absolut onorabil, si nici icoanele obţinute pe această cale, la fel de bune, la fel de purtătoare de duh ca şi originalele. Vreau doar să arăt că acest procedeu tehnic spune ceva despre lumea noastră si astfel poate fi extrapolat la întregul mod în care se desfăşoară credinţa si căutarea lui Dumnezeu de către mulţi dintre noi.

Astfel, ceva asemănător se întâmplă şi cu viaţa noastră duhovnicească: „litografiem” modele celebre, rămânând însă cu desăvărşire goi pe dinăuntru. Există câteva etape care trebuie parcurse în confecţionarea unei icoane: lipirea pozei, lăcuirea, după care icoana este gata şi arată cel puţin la fel de bine ca originalul. Prin câteva operaţii mecanice simple, la îndemâna oricui, producem fără un efort prea mare icoane ireproşabile din punct de vedere dogmatic. Procedeul îl repetăm şi la nivelul sufletului nostru obţinând, cu maximă satisfacţie, aceleaşi simulacre ale vieţuirii după predania lăsată de strămoşii noştri. Continuare»

17 Comentarii »

• Sfantul Nectarie de Eghina – cel prigonit de fratii sai

• Din minunile Sfantului Nectarie Taumaturgul

• VINDECAREA MINUNATA A UNUI PARALIZAT DE CATRE SFANTUL IERARH NECTARIE
• Inca o minune a Sfantului Nectarie de Eghina
• Sfantul Nectarie de Eghina despre ravna cea inselata si ravna cea adevarata
• Sfantul Nectarie Taumaturgul – Despre chipul omului credincios si al celui necredincios

• Manastirea Sfantului Nectarie din Eghina

• Extrase din Vecernia si Utrenia Sf. Nectarie – Grupul Psaltic Psalmodia
• Troparul Sfantului Nectarie
• Paraclisul Sfantului Ierarh Nectarie
• Acatistul (audio) al Sfantului Nectarie – Marian Moise (link corectat)
• Acatistul (audio) al Sf. Ierarh Nectarie – alta versiune, Iasi
• Primul Acatist al Sfântului Nectarie (text)
• Al doilea acatist al Sfantului Nectarie (text)

„- Tu, Nectarie, aşa?

- Aşa a binevoit Domnul”.

Avem in viata prea-blandului Mare Ierarh si Facator de minuni Nectarie al Pentapolei si Eghinei chipul intreg al Bisericii care, slujind jertfelnic, se lasa rastignita neincetat si literalmente pana la sfarsit de catre cei care au ales iubirea acestui veac. Sfantul Nectarie constituie un fel de rezumat duhovnicesc “in vivo” al istoriei Bisericii si o predica vie a Crucii traite integral si desavarsit, o “predica” incrustata in insusi trupul sau, devenit mireasma a nestricaciunii si oglinda marturistoare a Slavei.

Datorita vindecarilor, a faptelor minunate nenumarate si a harului imbelsugat pe care-l raspandesc sfintele sale moaste, numele Sfantului Ierarh Nectarie a ajuns extrem de cunoscut si de iubit, insa prea putini cunosc sau constientizeaza, chiar si atunci cand cauta cu nadejde adapost si tamaduire la racla sau la icoana sa, cum a ajuns acest  mare traitor al Ortodoxiei in vremuri foarte apropiate de noi sa dobandeasca o asemenea masura a sfinteniei si a maririi. Pentru ca, de multe ori, noi preferam sa ramanem despre sfinti cu o imagine ceva mai edulcorata si mai confortabila psihologic, alegand sa vedem in ei niste simple modele  ale bunatatii nemarginite si sa ne impartasim de roadele bogate ale vietuirii lor, dar fara sa cutezam sa patrundem macar cu mintea, si macar in parte, si in imprejurarile concrete si in intreg procesul patimirii lor pentru Hristos, pentru a intelege mai bine si ce anume sta in spatele unei icoane si a unui trup care a biruit insasi putreziciunea firii. Continuare»

4 Comentarii »

• Prima parte: Taina Mucenicului Mircea Vulcanescu – crampeie din viata unui intelectual martir al zilelor noastre (I)

***

“SĂ NU NE RĂZBUNAŢI!” - testamentul Fericitului Mucenic Mircea Vulcanescu

Chip al blândeţii muceniceşti

Cât de greu este pentru o persoană cu minte ascuţită, cu înţelegere cuprinzătoare şi cu multe cunoştinţe să păstreze smerenia şi simplitatea! Să nu voiască să facă paradă de cunoştinţele sale, să nu îi placă să biruiască în cuvânt, să nu se izoleze într-o sferă înaltă, rece şi abstractă a “ideilor”, oricât ar fi ele de adânci, profunde şi teologice… Cât de greu este să nu te simţi superior, să nu dispreţuieşti pe fraţii mai mici şi mai “proşti”, mai “inculţi”, să nu te simţi nedreptăţit pentru că nu eşti “promovat”, că nu se vorbeşte de tine atât cât ar trebui, că nu îţi sunt recunoscutele calităţile şi meritele…

Mircea Vulcănescu este acest atât de rar caz de înţelept creştin care nu a pierdut niciodată simplitatea şi blândeţea inimii. În mod special, se regăseşte în evocările despre el căldura afecţiunii sale sincere, curate şi dezinteresate. Mireasma unei blândeţi care venea dintr-o inimă pârjolită, la un moment dat, de suferinţele deznădejdii, şi înviată apoi de atingerea Dumnezeului cel Viu. Prietenul său bun, Emil Cioran, înainte de a pleca în exilul său în ţara străină a nihilismului, îi scria cu un astfel de dor: Continuare»

30 Comentarii »

Cu ajutorul lui Dumnezeu vom căuta să prezentăm, în cele ce urmează, câteva aspecte semnificative, credem noi, din viaţa Fericitului Martir Mircea Vulcănescu spre a acorda macar o farama de cinstire si de pomenire pildei muceniciei sale, astazi cand se implinesc 57 de ani de la savarsirea sa. Din pricina multelor noastre neputinţe nu vom putea prezenta, după cum am dori, un material suficient de acoperitor pentru a infatisa asa cum s-ar cuveni intreaga dimensiune a acestui mare si ignorat sfant al inchisorilor si, in acelasi timp, urias intelectual crestin; vom insista doar asupra unor episoade din viaţa sa care sunt, credem noi, reprezentative pentru formarea duhovnicească şi personalitatea lui Mircea Vulcănescu. Continuare»

10 Comentarii »