Război întru Cuvânt

• Cititi si: BOALA DUHULUI LUMESC

In gândurile ce urmează mi-ar plăcea să abordez un  subiect  crucial  cu care trebuie să ne confruntăm. Este marea temă a secularismului în Biserică, teologie si grijă pastorală. Secularismul este pierderea vieţii adevărate a Bisericii, înstrăinarea membrilor Bisericii de duhul ei autentic.

Secularismul este respingerea ethosului eclezial şi infiltrarea aşa-numitului duh lumesc în viaţa noastră. S-a subliniat că secularismul membrilor Bisericii este unul dintre cele mai serioase pericole. Biserica are câţiva „duşmani”. Cel mai rău şi cel mai periculos este secularizarea, care perverteşte esenţa Bisericii. Desigur, Biserica însăşi nu se află în nici un pericol real, pentru că este binecuvântatul Trup al lui Hristos, dar pericolul există pentru membrii Bisericii.

Ca să fim exacţi, vom spune că secularismul, care constă în falsificarea căii vieţii şi a credinţei adevărate, se înrudeşte cu patimile şi, în mod firesc, stă ascuns în Biserică de la începuturile existenţei sale. In rai, Adam a încercat să interpreteze cu mintea sa poruncile lui Dumnezeu. Chiar şi după Pogorârea Duhului Sfânt, au existat cazuri în care s-a vădit modul omenesc de gândire şi de viaţă al unor creştini. Gnosticii şi alţii reprezintă dovezile evidente ale acestei căi. Dar secularismul a început mai cu seamă după încetarea persecuţiilor. In timpul persecuţiilor, creştinii credeau şi trăiau cu adevărat. Când creştinismul a devenit religie oficială de stat a început falsificarea credinţei şi a vieţii creştine. Anahoretismul şi mai târziu monahismul s-au dezvoltat ca o reacţie la această secularizare. Aşa cum arată Sfintele Scripturi, mai ales Epistolele Sfinţilor Apostoli, în Biserica primară toţi creştinii trăiau monahal. Secularismul a fost o urmare a faptului că oamenii au fost atraşi la creştinism din oportunism. Monahismul a venit ca o reacţie la această atitudine. Monahismul nu este ceva străin de Biserică, ci mai degrabă trăieşte potrivit Evangheliei, pe care unii creştini vroiau să o trăiască desăvârşit şi astfel au ales aceasta cale de viaţă. Se poate argumenta ca până şi cel mai excentric monah este o reacţie sănătoasă la duhul secular care îi imbolnăveşte pe creştinii epocii noastre.

Inainte de a vedea cum trăim secularismul în Biserică, în teologie şi în grija pastorală, mi-ar plăcea să cercetez mai îndeaproape duhul secular şi semnificaţia lumii („cosmos“) în tradiţia biblico-patristică, atât timp cât cuvântul „cosmos” constituie conceptul principal al termenului „secularism”. Continuare»

26 Comentarii »

*

Scrisoarea Iuliei Sisoev, soţia preotului Daniil Sisoev, asasinat la Moscova

“Vă mulţumesc, dragii mei, pentru sprijin şi rugăciuni. Nu-mi pot exprima durerea în cuvinte. E ca durerea de a sta lângă Crucea Mântuitorului. Dar este şi o bucurie pe care n-o poţi pune în cuvinte…e bucuria de a veni la mormântul gol. «Unde este, moarte, biruinţa ta?» Părintele Daniil şi-a întrevăzut plecarea cu mulţi ani înainte de asasinarea sa.

Mereu a vrut să fie aflat vrednic de martiriu şi Domnul i-a oferit această cunună. Cei care l-a împuşcat a vrut să scuipe în faţă Biserica, aşa cum odinioară au scuipat în faţă pe Hristos, dar n-au obţinut ce-au vrut, fiindcă au dat greş în întinarea Bisericii. Părintele Daniil a urcat pe Golgota lui chiar în biserica pe care o construise şi în care îşi pusese toată energia şi puterea. L-au ucis ca pe unul din vechii profeţi, între altar şi locul de sacrificiu, şi pe drept şi-a câştigat titlul de martir. El a murit pentru Hristos pe Care L-a slujit cu toată inima.

De multe ori mi-a spus că se teme că nu va face faţă; credea că nu e destul de bun. Ca om, avea excesele şi slăbiciunile lui, cădea şi făcea greşeli, dar nu a greşit în ceea ce era mai important, viaţa lui a fost cu totul închinată lui Hristos.

Nu înţelegeam de ce se grăbea. În ultimii trei ani, muncea susţinut, fără oprire în vacanţe sau la sfârşit de săptămână. Cârteam, aş fi vrut ca măcar uneori să am fericirea simplă de a-l avea pe soţul şi tatăl copiilor mei alături de mine şi de ei. Dar el era chemat pe alt drum.

A spus că va fi ucis. L-am întrebat cu ne lasă, pe cei trei copii ai lui şi pe mine. Mi-a răspuns că ne lasă în mâini bune. «Vă las cu Maica Domnului. Ea va avea grijă de voi”.

În timp, am uitat aceste cuvinte. El mi-a vorbit anume despre hainele cu care să fie înmormântat. Pe atunci, am glumit, că nu ar trebui să vorbim despre asta, pentru că nu ştim care va pleca primul. A spus că eu îl voi îngropa pe el. Odată vorbeam despre înmormântări şi i-am zis că niciodată n-am fost la o înmormântare de preot. Răspunsul lui a fost : «Nu-ţi face griji, poţi să vii la a mea».

Îmi amintesc atâtea vorbe ale noastre şi-mi dau seama de înţelesul lor adevărat abia acum. Acum îndoielile mele s-au risipit.

Nu ne-am spus la revedere în această viaţă, nu ne-am cerut iertare unul altuia, nu ne-am îmbrăţişat. A fost o zi obişnuită… el a plecat să săvârşească sfânta Liturghie şi atunci l-am văzut pentru ultima oară viu.

De ce nu m-am dus în ziua aceea să-l întâlnesc la biserică ? Într-adevăr, am vrut să merg, dar am hotărât să pregătesc masa şi să culc copiii…trebuia să am grijă de copiii lui…ca şi cum o mână mă trăgea înpoi. Deseori înainte mergeam să-l întâlnesc la biserică. Simţeam că norii se îngrămădeau peste noi. În ultimele zile am încercat să fiu cu el cât de des posibil.

În ultima săptămână m-am gândit numai la moarte şi la viaţa de dincolo de mormânt. N-am putut să mă concentrez la nimic altceva. În ziua aceea, gândurile treceau prin mintea mea: «moartea loveşte în cap». Ultima săptămână a fost foarte dificilă pentru mine, ca şi cum o tonă de cărămizi ar fi căzut peste mine.

Nu m-am prăbuşit. Mă sprijină el; îl simt că este lângă mine. Cu atât de multe vorbe frumoase, de tandreţe spuse unul altuia, mai multe decât ne-am spus întreaga viaţă trăită împreună. Abia acum mi-am dat seama cât de mult ne iubeam unul pe altul.

Cea de-a 40-a zi a Părintelui Daniil va fi chiar în ajunul zilei sale onomastice, în ziua hramului viitoarei biserici, 29-30 decembrie, la prăznuirea Sfântului Profet Daniel. Cum a prezis o bătrână, biserica se va construi, dar Părintele Daniil nu va mai fi acolo să slujească. Cea de-a doua parte a prezicerii s-a împlinit acum“.

23 noiembrie 2009

Matuşca Iulia Sisoeva

*

“Pentru ce socotim a fi dreptul nostru să urîm şi să ne mâniem, să bârfim neîncetat şi să făurim scandaluri? Pentru ce socotim a fi dreptul nostru să fremătăm de indignare? Aşa ceva nu-i pe placul Domnului. Aşa ceva e de fapt de la Satana, care vrea să-i dez­bine pe creştini şi să nimicească pacea”.

Despre ispita certurilor neîncetate dintre creştini

“Vă felicit pe toţi în această Duminică, ziua Invierii! Acum, în aceste zile de toamnă, aş dori să vă fac conştienţi de o ispită care se iveşte tot mai mult astăzi printre noi. E vorba de ispita ne­încetatei certe dintre oameni. Din păcate, se vede cum în ultima vreme vrăjmaşul nea­mului omenesc se îndeletniceşte numai cu învrăjbirea creştinilor, mai ales a unora faţă de alţii, din pricinile cele mai neînsemnate. Oamenii au devenit cu adevărat neobişnuit de agitaţi şi se află tot timpul într-o stare nefirească, inumană a sufletului.

Sigur că da, pe de o parte, psihologia spune că oamenii sunt afectaţi de o astenie accentuată de toamnă. Insă, pe de altă parte, cauza cea mai importantă e că oamenii au uitat că sunt — mai întâi de toate – creştini, copii ai Părintelui Ceresc; am uitat că suntem unul cu celălalt fraţi şi surori, fiindcă toţi ieşim din aceeaşi cristelniţă a Botezului, toţi am primit pecetea aceluiaşi Duh Sfânt la Sfânta Mirungere, toţi ne împărtăşim din acelaşi Sfânt Potir.

Nu în zadar zice Domnul: Continuare»

20 Comentarii »

• Cititi si: VEDENIA UNUIA DINTRE UCENICII CUVIOSULUI PAISIE VELICICOVSCHI (DE LA MANASTIREA NEAMT) (despre scaderea vietii monahale si importanta citirii cartilor sfinte)

*

Răspunsul meu spre a patra hulă a ta, părinte Atanasie, cu care ai hulit sfintele cărţi greceşti scrise cu mâna, cele făcute de Sfinţii Părinţi, cu Duhul Sfânt.

“Dar spre această hulă a ta, părinte Atanasie, îţi răspund într-acest fel:

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile sfinţilor şi a toată lumea învăţători şi a preacuvioşilor şl purtătorilor de Dumnezeu părinţilor noştri, cărora cu luminarea Preasfântului Tău Duh le-ai deschis mintea lor a înţelege Sfânta Scriptură, a Legii celei Vechi si a celei Noi, şi le-ai dat lor, pentru curăţenia inimii şi sufletelor lor, a înţelege tainele împărăţiei Tale, ajută-mi mie, cu bun darul Tău, ca să răspund asupra celor ce ocărăsc învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Luminează-mi mintea şi limba spre lauda învăţăturii celei de Dumnezeu insuflate a Sfinţilor Părinţi. Şi dă puterea cea de la Tine neputinciosului meu cuvânt, ca să defaim şi să ruşinez luptătoarea de Duh împrelestitură [inselare, n.n.] a minţii celei înalte purtătoare de vânt, şi ca să gonesc pe ai minţii porci, cei ce vor a călca mărgăritarul, adică învăţătura Sfinţilor Părinţi, cu a lor rătăcită urmare. (…)

Diavolul din început ucigător de oameni se numeşte şi urâtorul binelui, precum şi singur pentru mândria sa din Cer a căzut şi din lumină s-a făcut întuneric. Aşijderea şi fiecărui om care voieşte să se mântuiască, îi face de-a pururea împiedicare întru tot lucrul bun, punându-i lui nevăzutele sale curse întunecoase, împletite şi meşteşugite în multe feluri. Şi omul, de viu prinzându-se întru acestea, umblă ca în noaptea neştiinţei întru a lui voie. Continuare»

6 Comentarii »

“Iată, cât e de mirare! N-a numit “aproapele” nici pe preot, nici pe levit, ci pe cel dispreţuit de iudei potrivit învăţăturii lor, adică pe samarinean, pe cel străin, pe cel mult hulit. Numai pe el l-a numit “aproapele”, pentru că la el s-a găsit milă“

“Cine eşti tu, de ţi-ai luat această stăpânire şi această mare putere? La ziua judecăţii, Fiul lui Dumnezeu va sta pe scaunul de judecată şi va pune oile de-a dreapta Sa, şi caprele de-a stânga. Pentru ce ţi-ai luat o râvnă atât de mare, cu care a fost învrednicită numai ceata Apostolilor şi cei care au fost, cu adevărat, după toată rânduiala, urmaşii lor, plini de har şi de putere? Aceştia, păzind cu toată luarea-aminte porunca lui Hristos, ca şi cum şi-ar fi scos ochiul cel drept, aşa alungau pe eretici din Biserică. Aceasta arată marea lor milă şi durere, căci se taie un mădular de seamă. Pentru aceea l-a şi numit Hristos “ochiul cel drept”, pentru a arăta mila celor care-l alungau pe cel potrivnic dreptei-credinţe. (…) Negreşit, trebuie să anatemizăm învăţăturile eretice, cele potrivnice învăţăturilor primite de noi, să condamnăm învăţăturile lipsite de credinţă, dar să cruţăm cu toată grija pe oameni şi să ne rugăm pentru mântuirea lor!”

Despre anatemă

Cuvine-se să ne învăţăm a nu aduce sub blestem nici pe cei vii, nici pe cei morţi

1. V-am vorbit nu de mult despre faptul de a nu-L putea cunoaşte pe Dumnezeu, şi v-am vorbit pe cât se poate arătându-vă cu texte din Scriptură şi cu argumente raţionale că înţelegerea firii dumnezeieşti este cu totul de nepătruns chiar şi puterilor celor nevăzute, acelor puteri care duc o viaţă netrupească şi fericită. Cu toate acestea, noi, care ducem o viaţă uşuratică şi stricată, noi, care ne lăsăm robiţi de tot felul de păcate, căutăm să cunoaştem ceea ce este cu totul necunoscut chiar făpturilor nevăzute. Având ca temei al unei astfel de purtări buna părere ce o avem despre puterea noastră de judecată şi dorinţa de a afla slavă deşartă de la cei ce se-ncred în noi, nu ne mai gândim că firea noastră e mărginită, nici nu mai urmăm dumnezeieştii Scripturi şi Părinţilor, ci, târâţi ca de un şuvoi de apă de buna părere ce o avem despre noi, am căzut într-un păcat atât de mare.

Dar iată, să vă vorbesc acum şi cele ce se cuvin despre anatemă; să vă arăt puterea acestui păcat, pe care nimeni nu-l socoate păcat, ca să pun frâu prin aceasta gurilor celor neînfrânate şi să dau pe faţă boala celor care se folosesc la întâmplare de acest cuvânt.

Viaţa noastră a ajuns într-atât de păcătoasă, încât, deşi suntem căzuţi atât de jos, nu ne mai dăm seama că suntem în cele mai mari păcate. S-au împlinit cu noi cuvintele prooroceşti: Continuare»

27 Comentarii »

• Va recomandam si: IPS BARTOLOMEU ANANIA: Adevarul lui Hristos se numeste Ortodoxia! (IPS Bartolomeu Anania vorbind si despre sfintii nasaudeni)

NOU:

• SLUJBA SI ACATISTUL Sfintilor Martiri Marturisitori Nasaudeni ATANASIE TODORAN DIN BICHIGIU, VASILE DIN MOCOD, GRIGORE DIN ZAGRA SI VASILE DIN TELCIU (TEXT)
  

• Acatistul Sfantului Martir Atanasie Todoran (mp3)

• Cantari din slujba Sfantului Martir Atanasie Todoran (mp3)

Sfintii Marturisitori Atanasie Todoran si cei impreuna cu el

Sursa: dervent.ro

(…) Despre viaţa şi faptele muceniceşti ale sfinţilor năsăudeni am aflat mai multe de la părintele Ioan Alexandru Mizgan, preot la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea şi autor al volumului „Ofensiva uniatismului în Ţara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran”.[...]

Apărător al Ortodoxiei şi al neamului

Nu se ştie exact câţi copii a avut, probabil o fată şi un băiat. Fiica posibil să-i fi murit, atunci când el se ascundea de austrieci. Despre fiul lui se ştie că, fiind pe moarte, iar în sat nefiind nici un preot ortodox, bătrânul Atanasie s-a opus cu îndârjire împărtăşirii acestuia cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Înmormântarea a fost făcută în cele din urmă în ritul credinţei strămoşeşti. Continuare»

12 Comentarii »

Exilul din Arhanghelsk

“In ziua de 23 aprilie 1930 am fost arestat din nou.

[Autorităţile oraşului voiau să scape de Vlădica Luca, episcop pensionat, profesor lipsit de auditoriu studenţesc, savant ale cărui cărţi nu se publicau; voiau să-l izgoneasca din oraş pe încă un creştin cu coloana vertebrală neinfrantă. In anul 1929 au început să caute un pretext pentru a-l exila pe Vlădica. GPU nu avea nevoie de încălcări reale ale legilor statului, şi în curând s-a prezentat ocazia pentru arestarea influentului episcop, pe care folosind-o puteau dobândi şi un oarecare câştig politic. A fost fabricata o acuzaţie stupidă împotriva episcopului. Continuare»

15 Comentarii »

Continuare»

47 Comentarii »

• Vezi: Intalnire cu arhimandritul rus AMBROZIE IURASOV la Libraria Sophia din Bucuresti, JOI, 21 OCTOMBRIE

“- De ce Biserica noastră este numită luptătoa­re? Mulţi sunt nedumeriţi şi cred că noi luptăm într-adevăr cu alte religii şi naţionalităţi.

- Există o Biserică Cerească – triumfătoare; aceasta este compusă din puterile cereşti şi din sfinţi, ca­re au biruit deja puterea păcatului. Există şi Biseri­ca pământească – luptătoare; aceasta e alcătuită din oamenii credincioşi, drepţi şi păcătoşi, care luptă cu păcatele, cu satana. Apostolii, ucenici credincioşi ai Domnului, au predicat Cuvântul lui Dumnezeu şi au fost bătuţi, chinuiţi, ucişi. Câţi oameni nu au pătimit pentru Hristos?! A curs o mare de sânge. Aceşti oa­meni formau în timpul vieţii lor Biserica luptătoare, fiindcă luptau direct cu satana. Acum însă, aceştia au intrat în lăcaşurile raiului şi triumfă, deoarece l-au bi­ruit pe diavol. Biserica cerească şi cea pământească formează o singură Biserică, unicul Trup al lui Hris­tos, iar Capul acestui Trup este însuşi Hristos. Atunci când credincioşii sunt surghiuniţi, chinuiţi, este chinuit de fapt Trupul lui Hristos. Când este vărsat sânge de creştin, atunci se varsă sângele lui Hristos.

De 2000 de ani Biserica a fost persecutată de împaraţi precum Nero, Traian, Iulian şi Diocleţian, dar a rămas vie până astăzi. Biserica a fost persecutată şi de comunişti, care au vărsat o mare de sânge. Unui episcop i s-a spus la interogatoriu:

„Tu eşti singurul epis­cop care a rămas. Iată că nu mai existaţi!”

Acesta le-a raspuns: Continuare»

9 Comentarii »

Pe 21 octombrie Biserica Ortodoxa ii pomeneste pe Sfintii Marturisitori Ardeleni: Cuviosii Marturisitori Visarion si Sofronie, a Sfantului Mucenic Nicolae Oprea si a Sfintilor preoti Marturisitori Ioan si Moise Macinic, traitori in veacul al XVIII-lea, luptatori pana la moarte pentru pastrarea Ortodoxiei in Ardeal in fata teribilei si perfidei agresiuni papistase, a caror pilda devine astazi foarte importanta si de dureroasa actualitate.

Cititi:

• Marturisitorii romani in fata silniciei “uniate” – pilde vii ce pot deveni oricand actuale

• Slujba Cuviosilor Marturisitori Visarion, Sofronie si a Sf. Mucenic Oprea

• Acatistul Sfintilor Marturisitori Visarion si Sofronie si al Mucenicului Oprea
• Acatistul Sfintilor Ioan din Gales si Moise Macinic

***

Sf. Paisie Velicicovski - Ce este, dar, Uniaţia?

Unia este o aşchie desprinsă de la Sfânta Biserică a Răsăritului şi unire cu necredincioasa, ca Să nu-i zic biserică râmlenească. Unia este înşelăciunea diavolului, ce-i vânează pe cei nesocotiţi întru pierzanie. Unia este un lup răpitor de suflete în piele de oaie. Unia este veninul aducător de moarte, în chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mlădiţa înainte-mergătoare a antihristului, ce ademeneşte cu măgulire pe cei mai neştiutori întru pierzanie. Unia este prăpastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu linguşitorul sărut a vândut Credinţa Pravoslavnică. Continuare»

22 Comentarii »

(sursa icoana: Cidade de Deus)

• Vezi si: MANA MUCENICEASCA A SFANTULUI MAXIM MARTURISITORUL – LA IASI, LA PRAZNICUL CUVIOASEI PARASCHEVA. Programul hramului de la Iasi

„Pastrati credinta cea dreapta, traiti credinta cea dreapta, marturisiti credinta cea dreapta“ ne striga, ne cere, ne porunceste cu glas de tunet Sfantul Maxim Marturisitorul. „Aveți viață de rugăciune, îmbrăcați-vă cu smerenia, viețuiți frumos și adânc în familie sau în mănăstire“, ne spune, ne roagă, ne sensibilizează cu glas de lumină lină Sfânta Parascheva.

Sfânta Parascheva și Sfântul Maxim – rugători pentru pelerinii Iașilor

Sursa: DOXOLOGIA

Sărbătoarea cea mare a Sfintei Parascheva se apropie. Duhul Cuvioasei, prezent tot timpul anului pentru cei ce au inimă în sens deplin, se arată acum din ce în ce mai evident.

Locuitorii Iașilor intră deja în ritmul praznicului. În țară, și, pe alocurea, în afara ei, zeci de mii, sute de mii de pelerini se pregătesc de drum. Le este dor de Cuvioasa. I-au simțit puterea rugăciunii anii trecuți; vor să fie înveșmântați cu rugăciunea ei și anul acesta. În reculegere, cu sfială, cu minuțiozitate în pregătire, pelerinii gândesc la momentul aflării în fața sfintelor moaște. Au adunat multe, de-a lungul unui an, și vor să le spună Cuvioasei. Bucuriile cele adânci sau încercările cele multe și grele vor fi așezate la picioarele Sfintei. Așezate pe mâini bune, mai ales în inimă mare, sufletele pelerinilor, în bucuriile și crucea lor, sunt duse în fața Sfintei Treimi. Pentru a se împlini aceasta, nimic nu-i prea greu, nimic nu-i prea scump, nimic nu-i împiedică. Continuare»

14 Comentarii »