Război întru Cuvânt

Din Apologia Sf. Atanasie cel Mare, aparandu-se sfantul de cei ce il acuzau de lasitate pentru ca fugise de prigoana arienilor

Exemple din Scripturi în apararea fugii sale

Hai sa cercetam cele scrise în dumnezeiestile Scripturi despre unele ca acestea. Nu se dovedesc cu nimic mai prejos [decât babilonienii] si ca lupta împotriva Scripturilor, hulind virtutile sfintilor. Caci daca ocarasc pe cei care s-au ascuns de ucigasi si hulesc pe cei care fug de prigonitori, ce vor face când vor vedea pe Iacob fugind de fratele sau Esau si pe Moise fugind în Madiam de frica Faraonului? Ce vor spune, vorbind fara rost, despre David care a fugit de la casa sa de Saul, când acesta a trimis sa-l omoare, si s-a ascuns în pestera “schimbându-si fata lui” (I Rg. 21, 14) pâna când a ajuns la Ahimelec si complotul a încetat. Ce vor spune cei care pe toate le vorbesc usor vazându-l pe marele Ilie, care L-a chemat pe Dumnezeu si a ridicat pe cel mort, ascunzându-se de Ahab si fugind de amenintarile Izabelei? Caci si fiii profetilor atunci când au fost cautati s-au ascuns în pesteri de Abdie. Nici cu cei din vechime nu s-au întâlnit, nici de cele din Evanghelie nu îsi aduc aminte. Caci si ucenicii “de frica iudeilor” (In. 7, 13) au plecat si s-au ascuns, iar Pavel, fiind cautat de procurator în Damasc, “a fost coborât într-un cos peste ziduri si a fugit din mâinile celui ce-l cauta” (II Cor. 11, 33). Asadar ce motiv vor putea gasi pornirii lor când Scriptura spune acestea despre sfinti? Continuare»

4 Comentarii »

Cititi si:

***

Parintele Arsenie Muscalu, raspuns din conferinta “Viata in Biserica” (2003), extras din postarea:

Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?

“[...] Am dat mereu exemplul, cand mi s-au pus intrebari asemanatoare, exemplul Marelui Mucenic Teodor Stratilat. Era general al armatei romane. In vremea in care a trait el stapanea idolatria in Imperiul Roman. El fara indoiala ca avea unele obligatii legat de acest cult idolatru, odata ce era ofiter superior al armatei romane. O vreme a reusit sa-si pastreze credinta in ascuns. Era crestin, dar nu se arata pe fata ca este crestin. Nu arata prin nimic altora ca este crestin. Continuare»

9 Comentarii »

„Orice mi-ati spune si orice mi-ati face, eu nu ma las de Dumnezeu!”

- Multi se plang ca elevul ortodox se simte izolat si marginalizat in scoala. Desi lucrurile par ca s-au limpezit demult, totusi el se pomeneste inconjurat de colegi necredinciosi care il tachineaza, il subesti­meaza sau rad de el. Cum poate fi rezolvata aceasta problema?

- Aceasta problema se poate rezolva numai pe ca­lea unirii parintilor ortodocsi si a copiilor lor. Inscrie­rea intr-o scoala sau gimnaziu cu profil ortodox este cea mai potrivita cale spre rezolvarea problemelor cu care se confrunta. Cand insa lipseste beneficiul unui astfel de anturaj, parintii il vor invata pe copilul lor asa-numite-le „tactici de aparare”. Am vorbit despre tanarul diacon din biserica noastra. Cand era elev, il respectau toti in scoala numai pentru ca mergea la biserica si nu tainuia de nimeni credinta sa in Dumnezeu, desi pe atunci era un lucru neobisnuit. Cand parintii isi educa fiii in di­rectia credintei, cand reusesc sa-i deprinda cu virtutile, cand le ofera cunostinte duhovnicesti, intelepte, atunci acestia ii vor depasi cu mult pe semenii lor necredin­ciosi. Desi vor fi jigniti, clevetiti, respinsi, totusi credin­ta in Dumnezeu ii va ajuta sa tina piept problemelor. In acest fel, vor deveni vii marturisitori inaintea celorlalti.

Continuare»

6 Comentarii »

IPS Nicolae: O intrebare poate mai dificila: «Cum ve­deti vizita papei Ioan Paul al II-lea in Romania?»

Arhim. Efrem: Ce sa spun?… Trebuie sa stiti ca Vaticanul a facut o intelegere tacita, secreta, cu Casa Alba: „Tu sa fii conducatorul politic, iar eu conducatorul spiritual al lumii si trebuie ca amandoi sa fim prezenti in lumea intreaga”. Cine are urechi de auzit, sa auda.

IPS Nicolae: «Tinerii din Romania pot veni sa vietu­iasca la Athos? Cum pot ajunge acolo daca, bineinteles, se fac calugari?» Continuare»

1 Comentariu »

Conferinta de la Casa de Cultura Cluj Napoca (2000)

Prea Sfintitul Vasile Somesanul: Prea cuviosi parinti oaspeti, prea cuviosi si prea cucernici parinti si distin­sa si onorata asistenta. Avem deosebita bucurie de a-l avea intre noi pe Prea Cuviosul Arhimandrit Efrem, Staretul cu­noscutei Manastiri Vatopedi, care va petrece cateva zile in Romania si la invitatia noastra, a Prea Sfintitului Bartolomeu, ne-a onorat cu prezenta sa aici. Ne bucuram pentru ca Parintele Efrem este una dintre cele mai proeminente per­sonalitati ale vietii monahale de la Athos, fata de care noi romanii am avut intotdeauna o mare evlavie. In trairea crestin-ortodoxa si mai ales a neamului nostru, Sfantul Munte Athos a reprezentat si reprezinta in continuare un ideal al trairii in Hristos si ne bucuram ca Parintele Staret Efrem are bunatatea de a fi intre noi si de a ne impartasi binecuvantarile Preacuviosiei Sale si ale monahismului athonit.

Ca sa intelegem mai bine cat de mult inseamna prezenta Sfintiei Sale intre noi, sa ne gandim ca intr-adevar, pentru cei care traiesc in duhul adevarat al Ortodoxiei, ingerii sunt luminatorii calugarilor, iar calugarii luminatorii mirenilor. Intr-adevar, parintii de la Sfantul Munte in toate timpurile si-au onorat aceasta calitate duhovniceasca a vietii spirituale si o fac in continuare punandu-si toate energiile pentru trai­rea in Hristos.

Ii multumim nespus de mult pentru bunavointa cu care a raspuns invitatiei noastre si il rugam sa ne impartaseasca din bogatele cunostinte ale trairii sale duhovnicesti. Va mul­tumim. Continuare»

6 Comentarii »

Gheronda Efrem la Manastirea Lupsa (2000)

(fragment)

Arhimandritul Efrem: Nu exista, fratii mei, mai mare binecuvantare, mai mare dar de la Dumnezeu, decat faptul de a ne fi adus la viata monahala. Nu exista o vrednicie mai mare, decat aceea de a ajunge omul la sfintenie. Deoarece sfintenia si sfantul sunt exact ceea ce este Dumnezeu. De aceea pe noi, monahii, Dumnezeu-Cuvantul ne-a invatat modul in care se face unirea intre om si Dumnezeu.

Desi Hristos a venit pe pamant fara sa Se faca cunoscut, ispitele Sale au inceput nu de la nastere, ci inca din momentul zamislirii. De multe ori Gheronda Iosif, care ne face sinaxe acolo la Vatopedi, ne spune: Continuare»

11 Comentarii »

Legaturi:

Sfântul Maxim Mărturisitorul «Adevărul şi bunătatea îl descoperă pe Dumnezeu»

[David Bradshaw, Metafizica energiilor divine şi Schisma Bisericii, traducere de Dragoş Dâscă şi Protos. Dr. Vasile Bîrzu, Editura Ecclesiast, Sibiu, 2011; fragment din capitolul «Înflorirea tradiţiei răsăritene»]

“Sfântul Maxim (580-662) a fost fie odrasla unor părinţi nobili din Constantinopol (conform variantei greceşti a Vieţii Sfântului Maxim), fie a fost un orfan crescut într-o mănăstire din Palestina (conform unei biografii oarecum ostile, dar, poate, mult mai autentice, scrisă în siriacă). În fiecare din cele două cazuri el pare a fi fost angajat al Cancelariei imperiale din Constantinopol înainte de a deveni monah în jurul vârstei de treizeci de ani. Cele mai timpurii din scrierile sale datează din jurul anului 625 şi sunt, în mare, lucrări de îndrumare spirituală. Din rândul acestora fac parte: Cuvântul ascetic, Cele patru sute de capete despre dragoste şi câteva epistole timpurii, inclusiv Epistola a 2-a, despre dragoste (extrem de importantă). Datorită invaziei persane a părăsit mănăstirea de lângă Constantinopol în anul 626, mergând în Cartagina. Aici, între 628 şi 635 a dovedit o productivitate formidabilă. Din lucrările acestei perioade fac parte: Scurtă tâlcuire a rugăciunii Tatăl nostru, Mystagogia (un comentariu al Dumnezeieştii Liturghii), Răspunsurile către Talasie (o lucrare de exegeză biblică), Cele două sute de capete despre cunoştinţa de Dumnezeu şi iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeu şi Ambigua (discuţii asupra unor chestiuni dificile de teologie). Continuare»

5 Comentarii »

Mândria Bisericii – monahismul. Exemplul Cuviosului Eftimie cel Mare

de Dragoş Dâscă

Poate că nici un alt cuvânt despre monahism nu este atât de tainic şi plin de noime duhovniceşti precum este cel al Sfântului Isaac Sirul: „vieţuirea călugărească este mândria Bisericii” („Cuvinte despre nevoinţă”, X). Şi iată, se poate îndoi cineva de acest lucru când nu trebuie decât să privească la chipul vieţuirii sfinţilor pe care îi prăznuim în aceste zile de ianuarie: Sfântul Antonie (17), Sfinţii monahi-episcopi Atanasie şi Chiril (18), Sfântul Macarie Egipteanul (19), Sfântul Eftimie (20) şi Sfântul Maxim Mărturisitorul (21)? Toţi aceşti stâlpi ai Ortodoxiei au fost monahi; dar să nu trecem cu vederea faptul că au plecat din mijlocul unora ca noi, oameni de lume cuprinşi de griji şi amestecaţi în tumultul veacului. Mândria Bisericii sunt creştinii care Îl urmează pe Hristos în lepădarea de sine până la jertfă, iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, iar monahii sunt cei care le împlinesc pe acestea într-un mod desăvârşit.

Să ne oprim asupra sfântului prăznuit astăzi de Biserica lui Hristos, Sfântul Eftimie cel Mare, şi să vedem chipul în care vieţuirea sa adevereşte cuvântul Avvei Isaac Sirul. Continuare»

16 Comentarii »

Frumoasa marturie a Sfantului Serghie de la Radonej despre Marele Marcu al Efesului

“Despre viaţa cuviosului părintele nostru Serghie [1313-1391] şi despre multe minuni ale lui, se află tipărită carte în împărăteasca cetate, Moscova, în care între alte minuni ale sfîntului se afla şi aceasta:

După sinodul cel din Florenţa, unde mulţime de dreptcredincioşi, arhierei şi preoţi care n-au vrut să se unească cu rătăcirea latinească, au fost pierduti cu felurite chinuri de către latini. Un Presbiter din părţile Rusiei celei mari, care mersese la soborul acela, cu Isidor mitropolitul Kievului, cel ce a căzut mai pe urmă din dreapta credinţă, şi era numele Presbiterului Simeon – a răbdat multe necazuri şi munci în temniţă şi în obezi, pentru buna credinţă, de la mitropolitul Isidor lepădatul. Apoi, scăpînd din lanţuri, s-a sfătuit cu Toma, solul Tferschei şi au fugit din cetatea latinească în ţara lor. Fiind în mîhnire mare şi în nepricepere pe cale pentru nelesnicioasa trecere şi culcîndu-se puţin să se odihnească, a adormit şi a văzut un stareţ cinstit stînd lîngă el, apucîndu-l de mîna dreaptă şi zicîndu-i: Continuare»

8 Comentarii »

Sfinţii ierarhi Atanasie şi Chiril al Alexandriei – pilde de vieţuire creştină într-o lume care Îl urăşte pe Hristos

Dragoş Dâscă

Istoria nu ne mai poate surprinde cu nimic. Revoltele în numele unei umanităţi dezumanizate, războaiele de cotropire pentru a dobândi resurse şi poziţii vitale, isteriile eshatologice, necredinţa şi dispreţul generalizat faţă de Biserică au mai pustiit şi în alte veacuri lumea creştină. Răcirea inimilor, lipsa cărărilor dintre fraţi, obscenitatea generalizată, diluarea dogmelor în numele „iubirii frăţeşti” nu sunt ispite noi, nemaiîntâlnite în istoria Bisericii. Toate aceste tulburări au fost născute şi sunt întreţinute de un spirit mort dar în acelaşi timp bătrân, mai bătrân decât multe cete îngereşti. Înţelepciunea lumii este înţelepciunea lui. Strălucirea lumii este mândria lui. El se făleşte cu căderea lumii în păcat fiindcă la Judecată acest spirit mort se va lăuda în faţa lui Hristos cu cei care i-au oferit viaţa şi sufletele ca să subziste prin ele.

Lumea, sălaşul patimilor, nu ne mai poate surprinde cu nimic. Atunci de unde teama şi frica de nenorociri? Din neascultare şi din neluare aminte. Trăim cu impresia că ascultarea este ceva ce ţine strict de viaţa monahală când, de fapt, ascultarea este o dispoziţie a firii care caută însănătoşirea prin harul Duhului. Neluarea aminte însă se referă la graba şi indiferenţa cu care trecem peste cuvântul Scripturii, al Sfinţilor Părinţi şi al duhovnicului. De ce oare uriaşi ai Duhului precum Preacuviosul Seraphim Rose sau Sfântul Ignatie Briancianinov au ştiut cum să treacă netulburaţi peste ispitele acestei lumi încă în lume fiind? Doarece au luat aminte la glasul Sfinţilor Părinţi ai căror următori s-au făcut. Nu au citit ca să se mândrească, ca să ocupe un post, să bifeze titlul de doctor în CV sau ca să caute diverse pricini de poticneală pentru aproapele. Au citit pentru a se zidi sufleteşte şi pentru a căuta răspuns la problemele lumii în care trăiau. Şi noi putem găsi astfel de răspuns chiar în sfinţii pe care îi prăznuim astăzi, 18 ianuarie: Sfinţii Atanasie şi Chiril, Patriarhii Alexandriei. Continuare»

2 Comentarii »