Război întru Cuvânt

“Mai bine un razboi vrednic de lauda, decat o pace care te desparte de Dumnezeu!”

“Prin tacere Il tradam pe Dumnezeu” (Sf. Grigorie Teologul)

Astazi, 25 ianuarie, Biserica praznuieste trecerea la Domnul a unuia dintre sfintii care au teologhisit dumnezeieste taina Treimii, Sfantul Grigorie de Nazianz (Teologul), intr-o vreme in care Biserica Rasaritului se afla in plina furtuna, provocata de erezia ariana:

• Fluierul cel pastoresc al Teologiei tale a biruit trambitele ritorilor; ca tie, celui ce ai incercat adancurile Duhului, ti s-au adăugat si frumusetile Cuvantului. Ci roaga pe Hristos Dumnezeu, parinte Grigorie, sa mantuiasca sufletele noastre. (Troparul)

• Cu limba ta cea de Dumnezeu graitoare, incurcaturile ritorilor dezlegand, marite, ai impodobit Biserica cu vesmantul Ortodoxiei, cel tesut de sus; pe care si purtandu-l, striga impreuna cu noi, fiii tai: bucura-te, parinte, mintea cea preainalta a Teologiei. (Condacul)

• Acatistul Sfantului Mare Ierarh Grigorie Teologul
• Sfantul Mare Ierarh Grigorie Teologul: Fa-te dumnezeu pentru cel lovit de saracie

Nascut in prima parte a secolului al IV-lea si promis Domnului de catre maica sa, fericita Nona, care “l-a nascut si duhovniceste, prin invatatura credintei“, Grigorie a crescut intr-o familie crestina plina de harul Duhului. Desi Dumnezeu i-a chemat din tinerete pe fratele lui, Chesarie (praznuit pe 9 martie), si pe sora sa, Gorgonia (praznuita pe 23 februarie), Grigorie s-a bucurat indelung de prezenta tatalui sau, Grigorie cel batran (praznuit pe 1 ianuarie), episcop vreme de 45 de ani, pana la implinirea unui secol de viata, si de mama sa, Nona (praznuita pe 5 august), care si-a incredintat sufletul Domnului in chiar timpul Sfintei Liturghii. Sfantului Grigorie i s-a daruit bucuria de a-i vedea pe toti cei dragi ai sai plecand catre Ierusalimul cel ceresc, dupa care a tanjit toata viata. Sfintenia familiei, precum si prietenia sa cu Sf. Vasile cel Mare, care se adapase la randu-i din trairea duhovniceasca a bunicii Macrina si a parintilor sai, i-au fost sprijin neclintit si l-au facut sa poata indura fara a se clatina faima de negandit pe care o castiga, impreuna cu prietenul sau, in timpul studiilor sale la Atena.

Temelia vietii Nazianzeanului a fost, fara indoiala, tanjirea sa duhovniceasca dupa alipirea de Dumnezeu. Continuare»

12 Comentarii »

• Sf. Lavrentie de Cernigov: “Vor fi multi surzi si multi orbi…” (proorocii despre vremurile din urma)

“Părintele tot timpul ne repeta că sufletele merg în iad aşa cum merg oamenii duminica de la biserică la chefuri, iar în rai precum oamenii merg la biserică în zilele de lucru. Spunând aceste lucruri, Părintele plângea amarnic, gândindu-se la sufletele ce se pierd: – Vai, cât de mulţi sunt în focurile iadului, şi toţi stau precum peştişorii puşi la saramură în butoaie. Măicuţele încercau să-l liniştească, dar el le zicea printre lacrimi: – Voi nu-i puteţi vedea, căci dacă i-aţi vedea, vi s-ar rupe sufletul de durere”.

• “Daca ai vazut ca un om plange, cum ai putut sa mai mananci?” (Sf. Cuv. Lavrentie al Cernigovului). Continuare»

15 Comentarii »

Astazi Biserica sarbatoreste mai multi sfinti straluciti, de o mare insemnatate pentru ortodoxie (printre ei si Sfantul Marcu Eugenicul (al Efesului) si Sfantul Meletie Marturisitorul), la loc de frunte situandu-se si Sfantul Cuvios Macarie Egipteanul, dimpreuna cu celalalt Sfant Macarie, Alexandrinul, despre viata carora puteti citi aici si asculta aici o predica a parintelui Gheorghe Anitulesei. Noi va propunem acum cateva fragmente de mare folos pentru viata launtrica ale acestui mare povatuitor in tainele Duhului, nadajduind ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, sa putem sa va oferim altadata si fragmente din nepretuitele sale “Omilii duhovnicesti”, deosebit de frumoase si de importante pentru buna formare intru Hristos a oricui doreste cu adevarat viata crestineasca:

• Crestinii in cuvant si cei in fapte

“Socotesc ca nu se cuvine sa rostesc cuvantul profe­tului: „Astept, ca cel care naste”; zic aceasta, fiindca sunt totdeauna ingrijorat de progresul Sfantului Duh in tine, un progres care nu se cunoaste nici prin cuvant, nici prin um­bra, ci se implineste prin lucrarea (energia) adevarului si prin puterea lui Dumnezeu, dupa cuvantul Domnului: „Imparatia lui Dumnezeu nu sta in cuvant, ci in lucrare si putere”; si mai (zice): „imparatia (lui Dumnezeu) este inauntrul vostru”, intr-adevar, unii practica filosofia lui Hristos (adica invatatura principiilor) in aparenta, altii, doar in cu­vant, iar ceilalti si in cuvant si in fapta (lucrare), caci sunt foarte rari cei care, si in puterea lui Dumnezeu. Acestia din urma insa sunt „cei peste care Duhul Sfant va veni si pe acestia-i va umbri puterea Celui Preainalt”.

• Fiii coboratori din Eva trebuie sa devina fiii (Fecioarei) Maria

Este potrivit ca toate sufletele afectate de tristetea care provine din condamnarea Evei sa caute si ele bucuria Mariei prin vietuirea in feciorie pentru intru tot neprihanitul Mire (adica pentru Hristos), dar sa faca aceasta fara de vina si desavarsit.

Dupa cum, prin gandirea noastra pamanteasca si prin patimile trupesti ne recunoastem ca fii ai Evei si ai lui Adam, tot la fel trebuie ca noi insine sa recunoastem infierea noastra prin cugetarea cereasca si prin patimile lui Hristos: „Puneti-va la incercare, examinati-va pe voi insiva, daca sunteti in credinta, daca «locuieste in voi Hristos»”. Caci daca, purtand chipul lui Hristos, simtim lucrarea gandurilor rele, rusinoase si murdare, cu atat mai mult, purtand noi chipul Celui ceresc, trebuie sa simtim lucrarea Sfantului si inchinatului Duh.

• Nasterea lui Hristos in suflet

Sa cunoasca, deci, fecioara inteleapta ca ea se cuvine sa aiba in sine pe Hristos, ca si (Fecioara) Maria; precum aceea (L-a purtat) in pantece, tot astfel si tu (sa-L porti) in inima ca atunci sa poti canta cu intelegere si sa zici: „De frica Ta, Doamne, luat-am noi in pantece si am suferit dureri si am nascut duhul mantuirii”. Este intocmai cu ceea ce zice si Eclesiastul: „Cum se formeaza fatul in femeia insarcinata, asa este «calea Duhului»”. Continuare»

2 Comentarii »

MOTTO: “Daca la orice treapta pierdem viziunea saraciei noastre si ne imbatam de ce avem, acolo ne-am oprit, si oprindu-ne, si de acolo cadem, si se va lua de la noi si ceea ce inca nu avem, si ceea ce credem ca avem”.

*

• Continuare de la: PARINTELE RAFAIL: Care este sensul adevarat al pocaintei si ce ne va salva de valurile urgiei care va urma?

“Iar el, auzind acestea, s-a intristat, fiindca era foarte bogat“…

“Marturiseste tot Vechiul Legamant, ca sa nu mai vorbesc de Noul Legamant, ca nimenea, dar nimenea este drept inaintea lui Dumnezeu, nimenea a gasit sfintenia, nimenea a gasit slava lui Dumnezeu, nici viata vecinica, toti suntem robi mortii. Dar iata ca in fiecare din noi traieste un bogatas. A, ca eu am educatie, ca eu sunt mai bun decat celalalt, mai frumos decat cineva, mai nu-stiu-ce decat altul.

Si asa, comparandu-ne si inmagazinand tot felul de cunostinte, elemente materiale, bani, incepem sa ne falim cu cate una, cu cate alta, si as zice ca mai periculos decat toate sunt agonisirile intelectuale, care ne fac sa credem ca suntem mai inalti decat semenii nostri sau, pe drept cuvant, mai inalti decat fuseseram inaintea agonisirilor.

Dar in fata vietii vecinice ce este toata agoniseala noastra? Daca vine harul, vezi ca este nimicnicie; in fata frumusetii pe care ne-o chezasuieste Dumnezeu asta devine ca o uraciune care pustieste. Pustieste cum? Prin mandria ce o naste in noi si care ne face tari de cerbice, si nu mai intra harul lui Dumnezeu in asa o inima. Si atuncea -

fericiti cei saraci cu duhul… Continuare»

36 Comentarii »

• Nu faptele sunt principalul lucru in viata; principalul este starea inimii indreptata catre Dumnezeu.

• Domnul este pe Cruce. Treci, cu mintea, alături de El şi gândeşte-te cu ce ochi te-ar privi El de pe Cruce. Rămâi mai mult în această cugetare şi conştiinţa îţi va lămuri clar totul.

• Despre nesimtirea si raceala inimii, care apar in suflet printre nevointele mantuirii:

Nu rareori se intampla ca oamenii care merg pe calea bunei vietuiri crestinesti, brusc si, dupa cat se pare, fara nici un motiv, sa inceapa sa simta in ei o paralizie a tuturor puterilor sufletesti, in urma careia le apare raceala fata de toate nevointele duhovnicesti de pana atunci. Acest lucru li se intampla tuturor din cand in cand. Despre el pomenesc toti cei care scriu despre viata duhovniceasca. Sfantul Marcu Ascetul pomeneste trei mari vrajmasi: nestiinta impreuna cu uitarea, lenevia impreuna cu nepasarea si nesimtirea impreuna cu impietrirea.

Este posibil ca Dumnezeu Insusi sa trimita acestea pentru invatare de minte – sa nu ne punem nadejdea in noi insine. Cateodata luam multe asupra noastra si asteptam mult de la eforturile, mijloacele si ostenelile noastre. Dar, iata, Domnul ia harul si ne lasa singuri, spunand parca: “Poftim, incearca-ti puterile.” Cu cat exista mai mult daruri naturale, cu atat mai necesara este aceasta invatare de minte. Daca intelegem acest lucru, sa rabdam. Acestea sunt trimise si ca o pedeapsa pentru pornirile patimase ingaduite si neosandite de noi si neacoperite de pocainta. Continuare»

23 Comentarii »

Am ales, in aceasta zi de praznuire a Sfantului Teofan Zavoratul (10 ianuarie), cateva extrase din cartea sa “Calea spre Mantuire”, care infatiseaza intr-un mod inegalabil de patrunzator, de plastic si de precis starea in care se gaseste omul cazut si cum anume se poate iesi din ea:

Povatuitor duhovnicesc ce a mangaiat, luminat, intarit, mustrat pe credinciosii din timpul sau precum si pe cei care inseteaza de sfatul cel bun, Sfantul Teofan nu a stat la indoiala in momentul in care a facut o fapta de curaj ce i-a adus supra-numele de Zavoratul: a parasit scaunul episcopal pentru a merge intr-o pustie greu accesibila pentru oameni. Pentru ca numai cineva cu marime de suflet, cineva cu un curaj eroic, (asa cum il caracterizeaza editorii unei alte carti aparute si in romana) poate accepta faptul ca parasirea unui mare scaun arhieresc si izolarea in pustie, la care se adauga si inchiderea de bunavoie in chilie pentru tot restul vietii, pot avea ca efect, paradoxal, o inmultire binecuvantata a talantului duhovnicesc de a pastori turma cea cuvantatoare. Pentru noi, cei de azi, vrajiti de conceptiile actuale ale eficientei si de noile modalitati de infatisa misiunea in Biserica, aceasta se inchipuie ca fiind mai curand una formala, legata neparat de functii si de imagine, de ideea de “a iesi in fata”, de a “stapani resurse” (resurse umane, resurse informationale, intr-o logica de actiune manageriala), resurse care ajung sa devina, de fapt, scopuri in sine.

Pilda Sfantului Teofan arata insa cum se inmulteste talantul Mantuitorului, si faptul ca numai jertfa, numai rastignirea alaturi de Hristos si slujirea care, aparent, este modesta si neinsemnata, au valoare si aduc roada bogata pentru Dumnezeu si pentru cei ce Il cauta pe El. In ochii lumii, scaunul episcopal sau stapanirea peste multe si peste multi, este valoare in sine, este talant, este misiune. Bineinteles ca este absolut necesara si dimensiunea institutionala, omeneasca, dar niciodata nu va fi suficienta si ea nu este definitorie pentru ratiunea de a fi Bisericii in lume.

Evident, nu e nevoie ca cei care chiar se afla in scaune arhieresti si in alte posturi (oficiale sau nu) de autoritate sa ajunga sa se retraga in singuratate. Intelegem insa din pilda Sfantului dimensiunea profund-duhovniceasca a slujirii, care se regaseste in impreuna-rastignirea cu Hristos si in dragostea si mila fata de credinciosi. Si, astfel, descoperim ca, de exemplu, pana si banalul si modestul schimb de scrisori, cu caracter de indrumare personala, poate aduce mult mai multa mantuire si mai mult ajutor decat cele mai sofisticate strategii, metode si tehnici de management si marketing al organizatiei… bisericesti. Descoperim si prin pilda Sfantului Teofan, odata in plus, ceea ce este mai pretios pentru Dumnezeu si ca este cu totul altceva decat ceea ce valorizeaza lumea si conceptiile “pragmatice” despre Biserica.

Reintorcandu-ne la textul reluat mai jos, vom gasi in el o analiza duhovniceasca a starii noastre pacatoase, o analiza care arata cat de departe poate fi patrunsa fiinta omeneasca de patimi, care inunda, ca un rau cu ape otravite, toate facultatile sufletesti si trupesti, toate conceptiile omului despre viata, comportamente si obiceiuri. Dintr-un astfel de intuneric numai Dumnezeu, prin cercetarea inimii omului, poate scula un astfel de suflet mort. Ce revine omului? Ce poate face el? Sa nu se impotriveasca acestei cercetari, acestei chemari…, iar apoi sa o caute cu sarg, ne-deznadajduind ca a pierdut-o.

ESTE UN TEXT CU ADEVARAT ESENTIAL SI EXCEPTIONAL, ESTE COMOARA SAU PERLA COROANEI SFANTULUI TEOFAN, DE O PATRUNDERE PSIHOLOGICA SI HARISMATICA UNICA, CE N-AR TREBUI SA FIE RATAT DE NICIUN OM AFLAT IN CAUTAREA MANTUIRII SI A POCAINTEI ADEVARATE.

Continuare»

34 Comentarii »

Biserica il praznuieste astazi, 10 ianuarie, si pe Sf. Grigorie de Nyssa. Fara a avea vreuna dintre abilitatile organizatorice ale fratelui sau mai mare, Sf. Vasile, Grigorie a fost insufletit pe intreg parcursul vietii sale de o sete profunda de a cunoaste, pe care, dupa o scurta ezitare, a orientat-o exclusiv catre Dumnezeu, prin experierea harului Sau. Prin scrierile sale despre indumnezeire si urcusul duhovnicesc, Sf. Grigorie de Nyssa aduce limpezime invataturilor esentiale ale teologiei duhovnicesti, completand in chip fericit pe ceilalti parinti capadocieni, Grigorie Teologul si Vasile cel Mare. Despre viata si opera Sfantului – mai multe detalii puteti citi aici.

“Cel ce voieste sa-si daruiasca sufletul si trupul lui Dumnezeu, potrivit legii dreptei credinte, si sa-I aduca Lui jertfa cea fara de sange si curata, trebuie sa-si ia drept calauza a vietii credinta cea dreapta pe care ne-o graiesc glasurile sfintilor prin toata Scriptura. Pe temeiul acesteia conducandu-si sufletul bine ascultator si bine strunit pe caile virtutii si dezlegandu-se pe sine in chip curat de lanturile vietii acesteia si eliberandu-se de robia celor de jos si desarte, pe de alta parte predandu-se intreg credintei si vietii dupa Dumnezeu, va cunoaste limpede ca acolo unde este dreapta credinta si viata neintinata, acolo este si puterea lui Hristos, iar unde este puterea lui Hristos, de acolo pleaca si orice patima si moartea care ne fura viata. Caci nu au cele rele in ele puterea sa se impotriveasca puterii Domnului, ci ele se pot ivi numai prin calcarea poruncilor. E ceea ce a patit cel dintai om plasmuit, iar acum toti cei ce imita prin hotarare de bunavoie neascultarea aceluia. Dar pe cei ce vin cu voia nevicleana la Duhul si au credinta intru toata adeverirea, neavand nici o pata pe constiinta, aceasta putere a Duhului ii curateste, potrivit celui ce a zis : “Ca Evanghelia noastra cea catre voi nu s-a vestit numai in cuvant, ci si intru putere si intru Duh Sfant si intru adeverire multa, precum bine stiti” (I Tes. 1, 5) si iarasi: “Intreg duhul si sufletul si trupul vostru sa fie pazite fara pata intru numele Domnului nostru Iisus Hristos” (I Tes. 5, 23), care a daruit prin baie celor vrednici mireasma nemuririi, ca talantul incredintat fiecaruia sa aduca bogatia nevazuta, prin Lucrarea celor incredintate. Continuare»

6 Comentarii »

“Viata pocaintei noastre nu este o <<imbunatatire>>, nu este vorba de societate, de vreo consideratie omeneasca, istorica, seculara de orice chip. Astazi as vrea sa trezesc in inimile si in sufletele fratilor mei crestini si surorilor adevarata dimensiune a pocaintei. Incepem cu moralitate – dar ceea ce cautam noi si ceea ce trebuie sa cautam este ceea ce striga inimile noastre dintru inceputul zamislirii noastre in lumea asta: Viata! Pocainta este intoarcere de la moarte la viata. Pocainta incepe numai in masura in care avem harul Duhului Sfant, fiindca omul, fiind in intuneric si necunoscand lumina, nu stie ce este lumina, dar nici intunericul. Numai in masura in care lumina harului deschide intelegerea inimii omului, prin viziunea asta, fie ea viziune in sensul deplin al cuvantului, fie ea o intelegere mai tainuita, dar totusi un fel de <<viziune>>, numai in masura acestei viziuni omul este in stare sa vada intai intunericul, intunericul in care zace. Numai vazand diferenta dintre lumina adevarata si intuneric putem sa vedem cat zacem in intuneric. Continuare»

43 Comentarii »

Continuare»

18 Comentarii »

• Botezul Domnului si innoirea vietii noastre prin Botezul pocaintei
• Troparul Bobotezei (Stavropoleos).mp3
• Cati in Hristos v-ati botezat… (Anghelos).mp3
• Alte cantari la Botezul Domnului
• Taina imbracarii si dezbracarii in ortodoxie – Maica Siluana

Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, parohul ortodox al Bisericii Saint Germain et Saint Cloud à Louveciennes, apartinand de Patriarhia Romana:

• “Unul dintre principiile mantuirii noastre – cunoasterea desavarsita a adevarului – este citirea zilnica a Sfintei Scripturi si mai ales a Evangheliei, fie printr-o lectura continua, parcurgand cate un capitol pe zi, fie prin citirea unor pericope urmand cu calendar liturgic. Aceasta fixeaza mintea noastra, face ca ea sa nu mai rataceasca, purificand-o si oferindu-i o hrana care lucreaza in noi.

• Exista in noi o reala germinatie a cuvantului lui Dumnezeu.

• Repetarea si cercetarea asidua sunt necesare (…) Sa cheltuim tot atata energie, sa dedicam tot atata timp pt.a cunoaste cuvantul lui Dumnezeu si pt.a dobandi Sf.Duh, ca si cum am trece un examen sau am exercita o profesiune si nu vom fi dezamagiti!

• Dimensiunea cantitativa nu poate fi neglijata: mintea omeneasca trebuie sa se ocupe indelung cu lucrurile dumnezeiesti, sa se cufunde in cuvantul lui Dumnezeu…. Daca vom dedica mult timp lui Dumnezeu, gandurile dumnezeiesti isi vor face loc in mintea noastra.

• Intre altele, aceasta este semnificatia Botezului: tripla si totala afundare in apa botezului inseamna totala cufundare in Cuvantul lui Dumnezeu (“imbracarea in Hristos”). Continuare»

13 Comentarii »