Război întru Cuvânt

“Nu trebuie sa pieri si tu daca pier eu, dascalul tau! (…) Oamenii s-au lepadat de adevar, si neadevarul le încânta urechile. Se graieste ceva care desfata urechile? Toti oamenii asculta cu placere. Se graieste ceva folositor sufletului? Toti se îndeparteaza. Cei mai multi oameni s-au lepadat de învataturile cele drepte; este ales raul mai mult decât binele. Aceasta este deci „lepadarea de credinta“. Trebuie asteptat dusmanul, în parte a si început de pe acum sa trimita pe înaintemergatorii lui, ca sa vina pregatit la vânatoare. Ai grija de tine, omule, si întareste-ti sufletul!“

“Intareste-te pe tine insuti, omule! Ti-am dat semnele lui Antihrist. Intipareste-ti-le nu numai in memorie, ci raspandeste-le tuturor fara invidie. Daca ai copil dupa trup, invata-l de pe acum; iar daca ai nascut un fiu prin cateheza, intareste-l si pe acesta mai dinainte, ca sa nu ia ca adevarat Hristos pe cel fals. Caci “taina faradelegii lucreaza de pe acum” (II Tes. 2, 7). Ma inspaimanta razboaiele dintre popoare, ma inspaimanta schismele din Biserici, ma inspaimanta ura dintre frati. Sa fie spuse acestea! Sa dea Dumnezeu sa nu se intample venirea lui Antihrist in vremea noastra. Cu toate acestea, noi sa ne intarim!” Continuare»

5 Comentarii »

“Să rămânem netulburaţi şi paşnici când vedem că toate lângă noi îşi pierd echilibrul şi se prăbuşesc. Iar în mod deosebit în epoca cu două feţe în care trăim, când vedem „că sunt înşelaţi chiar şi cei aleşi”, noi să rămânem desigur prin harul lui Dumnezeu – tari şi neclintiţi în Dogma Dreaptă şi în morala evanghelică“. (Arhim. Ioil)

“Astfel ca si noi, avand imprejuru-ne atata nor de martori, sa lepadam tot ceea ce ingreuiaza si tot pacatul ce cu usurinta ne-mpresoara, si cu staruinta sa alergam la intrecerea ce ne sta inainte, cu ochii tinta la Cel ce incepe credinta si o desavarseste, la Iisus, cel ce-n locul bucuriei care-I statea inainte a indurat crucea, in dispretul rusinii, si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei, 12: 1-2)

“… noi, cei ce-am cautat scaparea la liman, sa avem puternica imbarbatare de a prinde-n mana nadejdea ce ne sta inainte, pe care noi o avem ca o ancora a sufletului sigura si tare…“ (Evrei, 6, 18-19)

*

Pr. John Mack, “Cale catre cer. O talcuire pentru cei din lume a “Scarii” Sfantului Ioan Scararul” (Ed. Teognost, Cluj-Napcoa, 2002):

“… Mai intotdeauna Sfantul Ioan sta la baza unei scari, indrumand oamenii in sus pe scara. Iisus este reprezentat la capatul scarii, cu bratele intinse, gata sa-i primeasca pe cei care urca. Demonii ii ataca pe cei care se catara pe scara, incercand sa-i traga in jos, in iad. Mesajul este clar: pentru a putea urca spre cer este necesar sa ne atintim privirea spre Iisus, sursa si implinirea credintei noastre. Nu vom reusi niciodata sa ajungem la Dumnezeu daca ne atintim privirea la metoda, la treptele scarii. Aceasta nu ne va duce decat la deznadejde si/sau la un legalism rigid care ne va rapi toata bucuria. Trebuie sa privim spre Iisus! Trebuie sa ne atintim privirea spre imparatie si sa privim toate stradaniile noastre prin prisma Luminii ei nepieritoare. Continuare»

5 Comentarii »

Cuvantul XXII

Despre mandria cea fara de minte (fara stapanire)

1. Mandria este tagaduirea lui Dumnezeu[1], nascocirea dracilor, dispretuirea oamenilor, maica osandirii, nepoata a laudelor, semnul nerodniciei, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, inainte-mergetoarea iesirii din minti, pricinuitoarea caderilor, pricina luarii in stapanire (de draci), izvor al maniei, usa fatarniciei, cauza nemilostivirii, pazitoarea pacatelor, contabila amarnica, judecatoarea oamenilor, potrivnica lui Dumnezeu, radacina hulei.

2. Inceputul mandriei e sfarsitul slavei desarte. Mijlocul ei este dispretuirea aproapelui, vestirea nerusinata a ostenelilor proprii, lauda de sine in inima, ura mustrarii. Iar sfarsitul ei este tagaduirea ajutorului lui Dumnezeu, falire cu ravna sa, narav dracesc.

3. Sa ascultam toti cei ce voim sa scapam de groapa aceasta. Patimii acesteia ii place de multe ori sa-si ia hrana chiar din multumirea adusa lui Dumnezeu. Caci la inceput nu se gandeste sa tagaduiasca cu nerusinare pe Dumnezeu.

4. Am vazut un om multumind lui Dumnezeu cu gura si falindu-se cu cugetul. Marturiseste despre aceasta fariseul acela, care a spus in chip fatarnic: “Iti multumesc, Dumnezeule” (Luca XVIII, 11)

5. Unde s-a intamplat o cadere, acolo s-a salasluit mai inainte mandria. Al doilea lucru e vestitor al celei dintai. Continuare»

13 Comentarii »

“Diavolul vine „foarte evlavios” cu aceste daruri la noi, şi noi, prinzându-ne, nu mai avem timp pentru rugăciune sau pentru mântuirea sufletului, şi, în loc să ne lepădăm de cele lumeşti pentru a urma lui Hristos, ne încâlcim în cele lumeşti, ba chiar plini de recunoştinţă pentru cei ce aduc aceste daruri îi trecem la ctitori. (…) El poate să dea toate bogăţiile pământului, un singur lucru însă nu vrea să-l facă, şi acesta este cel mai important: să se pocăiască. Noi ne bucurăm când păcătoşii aduc daruri la biserică, şi-i trecem la ctitori, şi uităm să le spunem că dacă nu se pocăiesc se vor duce în fundul iadului. Chiar o biserică întreagă de ar ridica, căci biserica nu înseamnă nimic fără credinţă, iar biserica a dăinuit până astăzi prin sângele mucenicilor, nu prin bani”.

“Trecând prin descrierea vieţii mucenicilor, putem trage o concluzie: toţi mucenicii înainte de a primi mucenicia au mărturisit. Nici Hristos nu a fost răstignit până ce nu a terminat mărturisirea Sa pe pământ. Cei doi martori din Apocalipsă au fost ucişi doar după ce au isprăvit cu mărturisirea (Apoc. 11, 3-7), la fel toţi mucenicii, iar această mărturisire era Adevărul, care lovea în slugile diavolului, care este tatăl minciunii, era lumina care lovea în slugile întunericului. Mărturisire poate fi viaţa fiecărui om căci aceasta poate fi adevăr sau lumină.

Din istoria omenirii s-a văzut că trei sunt ispitele prin care diavolul încearcă să corupă mărturisirea unei vieţi curate în adevăr, adică în ascultare faţă de Dumnezeu. Prin aceste trei ispite diavolul a ispitit şi pe Eva în rai, şi pe Hristos pe muntele Carantania, când a postit patruzeci de zile, şi pe mucenici, cărora, înainte de a fi ucişi, stăpânitorii le făgăduiau că dacă vor jertfi idolilor vor primi şi daruri, şi desfătare, şi stăpânire, şi prin aceste ispite suntem şi noi ispitiţi astăzi. Continuare»

19 Comentarii »

• Cititi si: Sfinţii 40 de mucenici şi sfinţii închisorilor – pe blogul Agnos
• Ascultati omilia Sf. Vasile cel Mare la praznuirea Sfintilor 40 de Mucenici
• Cuvânt al Înaltpresfinţitului Panteleimon, Mitropolit de Antinoe, la Sfinţii 40 de Mucenici
• Episcopul Augustin: Sfinţii 40 de Mucenici

Cei 40 de sfinti mucenici praznuiti pe 9 martie au format o comunitate de marturisitori ce au marturisit pe Hristos, fiind aruncati intr-un lac inghetat, unde s-au incalzit prin dragostea cu care se sprijineau, se imbarbatau si se indemnau unul pe altul. Oare nu cu atat mai mult ne aduc ei aminte si de sfintii inchisorilor? Ne aducem aminte, de pilda, de un martir ca Mircea Vulcanescu, ce reusea sa imbarbateze atat de mult sufletele celor impreuna-inchisi cu el, incat, din aceasta cauza, a fost trimis in beciul infect si plin de apa al inchisorii, acolo facandu-se pe sine pat si patura pentru a salva viata unui frate mai tanar, jertfindu-si-o pe a sa.

Induiosatoarea scrisoare-testament a Sfintilor cei 40 de mucenici nu poate sa nu ne duca cu gandul la indemnul rostit de Sf. Marturisitor Valeriu - Acum este timpul pentru pocainta! Iata ca “mesajul”, indemnul mucenicesc este acelasi in toate timpurile si locurile de prigoana. Si poate fi la fel de smintitor pentru cei care nu inteleg ca pocainta, departe de a fi “cedare” sau “defetism”, inseamna adevarata intelepciune si cea mai puternica arma in razboiul nevazut si vazut. De altfel, curatia sufleteasca a unor Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Gheorghe Jimboiu, Costantin Oprisan, Virgil Maxim si multi altii – curatie care era sinceritatea dragostei fata de Dumnezeu si respingerea hotarata a gandurilor rautatii – este o alta trasatura dumnezeiasca ce ne aduce aminte, in aceasta zi de praznuire, si de Sfintii mucenici si marturisitori ai inchisorilor. Continuare»

9 Comentarii »

“De ce se cauta si se asteapta numai bomboane din mana lui Dumnezeu? Pentru ca oamenii nu simt cat de primejdioasa este boala pacatului lor si cred ca se pot vindeca numai cu bomboane” (Sf. Nicolae Velimirovici)

• DUMINICA SFINTEI CRUCI – DUMINICA MANGAIERII (Sfantul Luca al Crimeei)
• Ierom. Ioan Buliga: CRUCEA – SEMNUL IUBIRII LUI DUMNEZEU PENTRU LUME
• CRUCEA CARE ODIHNESTE - pr. Dumitru Staniloae
• Parintele Cleopa: Crucea inseamna iubire!
• LUAREA CRUCII CA DEVENIRE INTRU HRISTOS – Omilie la Duminica Sfintei Cruci (1967) a Cuviosului Justin Popovici
• Sfantul Isaac Sirul: “Calea lui Dumnezeu e Crucea de fiecare zi, căci ni­menea nu s-a suit la cer cu răsfăţul”
• Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor. “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”
• Parintele Arsenie Boca despre razboiul “LUMII” si despre fericirea CRUCII
• AUDIO: Predica a Sfantului Teofan Zavoratul (1)
• AUDIO: Alta predica Sfantului Teofan Zavoratul la Duminica Sfintei Cruci (2)

*

• Crucea lui Hristos impotriva neo-crestinilor iubitori ai lumii de aici (IPS Averchie)
  
• “Nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti!” (p. Seraphim Rose)
• Virgil Maxim despre binecuvantarea suferintei
• IMNURI VII PENTRU CRUCEA PURTATA

• “ORICINE E INDURERAT SI PLANGE, HRISTOS PLANGE CU EL“ (pr. Gh. Calciu)
• Sfantul Ioan Gura de Aur despre lepadarea de sine, luarea Crucii si urmarea lui Hristos

*

• CEL CARE ISI IUBESTE VIATA SA O VA PIERDE…

• Ce facem cu Crucea lui Hristos?
• Crucea cea usoara
• Intre Crucea realitatii si bucuriile straine ale inchipuirii
• Corina Negreanu: Sfînta Cruce
  

***

Pasaje din “Jurnalul fericirii” de N. Steinhardt:

“- Devoţiunea mea particulară e Crucea.

Crucea este esenţa misiunii lui Hristos – a lui Mesia pe acest pămînt.

La Cruce se referă Domnul ori de cîte ori face aluzie la menirea lui, la botezul cu care trebuie să se boteze, la paharul pe care trebuie să-l bea. Totul în cuvintele, tăcerile şi vestirile sale duce spre punctul final al Golgotei. Crucea pentru creştin (şi să nu pierd prilejul de a repeta, orice om e creştin): simbolul interferenţei cerului cu pămîntul, al spiritului cu materia.

Crucea este tiparul care, singurul, ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii, e singura cheie de care dispunem. Continuare»

5 Comentarii »

Adevărata şi falsa supunere în Biserică

de Pr. Hristu Aron

“Orice creştin ortodox drept slăvitor trebuie să-şi pună această întrebare: Oare poate fi un ierarh mai mare decât Sfinţii Părinţi? Aşa au făcut în trecut adevăraţii creştini când unii întâistătători (episcopi, preoţi, diaconi, monahi) primejduiau întregimea Bisericii, datorită inovaţiilor teologice, aşa se cuvine să procedăm şi noi, creştinii de astăzi, trăitori ai proorociilor cu privire la vremurile de apoi. Personal, nu cred că mi-aş fi pus la modul stringent această întrebare, al cărei răspuns îl ştiam, dacă anumite evenimente nu m-ar fi determinat. Unul dintre acestea a fost prilejuit de adunarea ecumenistă de la Sibiu, din septembrie 2007. Atunci nişte slujitori ai altarului, sub pretextul ascultării, necondiţionate, cu ajutorul autorităţilor poliţieneşti, au sechestrat câteva persoane care distribuiau material apologetic antiecumenist. Când persoanele agresate şi-au justificat atitudinea, precizând că materialele (broşuri, CD-uri) conţin învăţături ale Sfinţilor Părinţi, preoţii – bodyguarzi au replicat: „Ce, sunt mai mari Sfinţii Părinţi decât mitropolitul nostru?”

Viaţa duhovnicească nu se desfăşoară concurenţial, după criterii stabilite la „olimpiada religiilor” sau la „cupa parohiilor” („discipline” incluse deja în programul de secularizare a Bisericii), ci tocmai invers: „Cine pierde, acela câştigă”. În Sfânta Scriptură, Mântuitorul spune: „Cel ce vrea să fie mai mare, să fie sluga tuturor”. Când Petru îl îndeamnă pe Hristos să scape de răstignire, cu alte cuvinte, să fie „isteţ”, să fenteze, El îi răspunde: „Înapoia Mea, satană, că nu cugeţi cele ale Dumnezeu, ci ale oamenilor”. Hristos-Dumnezeu nu a fost niciodată de partea „şmecherilor”, a celor ce se orientează, ci, pentru că împărăţia Lui nu este din lumea aceasta, neaparţinând celor tari, mari şi puternici, a arătat că singura cale nemincinoasă este a celor slabi, mici, căzuţi, răpuşi. Undeva Sfântul Apostol Pavel spune: „Când sunt slab, atunci sunt tare”. Cu alte cuvinte, când sunt în dezavantaj, când merg în pierdere, când nu reuşesc, nu izbutesc, nu mă descurc, abia atunci câştig, sunt în avantaj, reuşesc, izbutesc, mă descurc, abia atunci sunt mai mare! Continuare»

16 Comentarii »

“Unii l-au admirat, alţii l-au acuzat, dar foarte puţini l-au înţeles. Valeriu şoca prin conştiinţa păcatului, pe care îl mărturisea cu umilinţă la modul personal şi colectiv, într-o vreme în care noi, deşi eram creştini, nu aveam încă o adevărată viaţă duhovnicească. Orgoliul se ascundea în noi sub mantia tainică a „onoarei” şi a fost o luptă grea până când aşa-zisa „demnitate” şi „onoarea” s-au înduhovnicit, trecând prin baia curăţirii”.

Naşterea din nou

Să revenim însă la Aiud. Regimul penitenciar a fost dur, mancarea mizeră, izolarea grea, apa îngheţa în celulele noastre. Maiorul Magistrat ne teroriza. Nimeni, dar absolut nici o forţă din tară ori din lume nu ne-a sprijinit.

Atunci am descoperit duhovniceşte pe Hristos. Deşi am studiat mult, preocuparea de căpătâi era cea sufletească. Ne rugam mult, ne mărturiseam unii altora stările sufleteşti şi strădaniile de desăvârşire. Şi am ajuns la conştiinţa păcatului şi am plâns amar atât greşelile personale, cât şi păcatele colectivităţii. Am năzuit să trăim creştineşte, ştiind că până la moarte omul trebuie să îşi scruteze sufletul, dacă se află ori nu în Hristos.

Descoperirea creştinismului i-a însufleţit pe cei mai buni dintre noi, dar nu fără reacţii negative şi brutale, căci în rândul legionarilor erau multe curente şi dezbinări.

Cât despre mine, se poate crede că am ajuns la Hristos datorită suferinţei specifice condiţiei de izolare, dar adevărul este cu totul altul. Aspiraţiile mele de curăţie şi desăvârşire ascundeau în cugetul meu nişte păcate ale tinereţii care mă nemulţumeau şi pe care nu le puteam mărturisi, deşi erau lucruri prea obişnuite, îmi era ruşine de păcatul ascuns. Era deci în mine un contrast, un conflict între Dumnezeu în Care credeam şi omul păcătos care eram.

Lucrurile s-au agravat în ziua în care am suferit o mare înfrângere a orgoliului din mine, încât, ruşinându-mă de mine însumi, am putut să-mi spun: „sunt un ticălos!” şi am simţit nevoia să mă mărturisesc sincer în faţa tuturor, dintr-o sete de umilinţă fără de care simţeam că nu sunt în Dumnezeu, umilinţă pe care nu o avusesem până atunci. Astfel am ajuns la prima spovedanie adevărată, povăţuit fiind de un bun duhovnic şi sprijinit cu râvnă de un grup de prieteni cu care ne străduiam împreună în cele duhovniceşti.

Am început să descopăr comorile duhovniceşti ale Ortodoxiei şi m-am însufleţit. Se făcea lumină înlăuntrul meu. Am avut o perioadă de închidere în sine, când eram atent numai la mine. Eul meu murea sieşi şi via în Hristos. Atmosfera religioasă tainică, duhovnicească, era acum în mine. Am eliminat păcatele cu uşurinţă, deoarece năvălea în mine lumina. Virtutea nu era un principiu, ci lumină şi viaţă, era conturarea tot mai deplină a lui Hristos în mine.

Mă călăuzeam după Filocalie şi Sfânta Scriptură. Tot ce e frumos şi bun inunda sufletul meu. Eram uimit de prea multă frumuseţe. Regăseam lumea într-o nouă înfăţişare. Mă copleşeau bucuriile lăuntrice. Trăiam aievea, real, treptat şi tainic naşterea din nou. Continuare»

2 Comentarii »

“Va rog mult sa-L urmati, sa-L slaviti si sa-L slujiti. Sunt fericit sa mor pentru Hristos. Lui ii datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveti de purtat o cruce grea si o misiune sfanta. In masura in care mi se va ingadui, de acolo de unde ma voi afla ma voi ruga pentru voi si voi fi alaturi de voi. Veti avea multe necazuri. Fiti tari in credinta, caci Hristos ii va birui pe toti vrajmasii. Indrazniti si rugati-va! Paziti neschimbat Adevarul, dar sa ocoliti fanatismul. Nebunia credintei este putere dumnezeiasca, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrata, lucida si profund umana. Sa-i iubiti si sa-i slujiti pe oameni. Au nevoie de ajutor, caci dusmani pradalnici cauta sa-i insele. Ateismul va fi invins, dar sa fiti atenti cu ce va fi inlocuit!”

• Despre profilul duhovnicesc al Marturisitorului Valeriu, cititi, va rugam: Valeriu Gafencu: O LUMINA!

• Acatistul Sf. Mucenic Valeriu Gafencu (audio) – descarcati

• ACATISTUL NOULUI MUCENIC VALERIU GAFENCU, SFÂNTUL ÎNCHISORILOR (text)
• Rugaciuni catre Sfantul Valeriu si pentru proslavirea noilor mucenici
• Canonul si Acatistul Marturisitorilor Romani din inchisori - Corul de maici al Man. Diaconesti (de la OrtodoxMedia)

Minunea Maicii Domnului

La Craciun era destul de inviorat. In noaptea cantarilor ingeresti a compus un minunat colind al detinutilor din Targu-Ocna. In patul de alaturi isi dadea sufletul arhimandritul G. [parintele martir Gherasim Iscu, n.n] Venise in stare grava de la Canal, unde fusese unul dintre stalpii rezistentei. In seara aceea a Nasterii Pruncului Iisus el a fost luat la cer. A plecat neclintit in credinta. Neavand cu ce-l imbraca, caci rufele sale erau ude de transpiratie, Valeriu i-a oferit hainele lui si a pastrat pentru sine pe ale parintelui.

- Acestea sunt hainele mele monahale! A zis el emotionat. Cu ele sa ma inmormantati! Continuare»

22 Comentarii »

• IMPORTANT: “Cand ma necajesc, degrab ma auzi…”

(…) Postul Pastelui incepe, de fapt, de la vecernia din aceasta Duminica. Aceasta slujba unica, atat de adanca si frumoasa, lipseste din atat de multe biserici ale noastre. Totusi nimic nu destainuie mai bine “tonalitatea” Postului Mare in Biserica Ortodoxa; nicaieri nu se manifesta mai bine chemarea sa profunda catre om.

Slujba incepe cu o vecernie solemna, cu slujitori imbracati in vesminte luminoase. Stihurile care urmeaza Psalmului “Doamne strigat-am catre Tine…” anunta venirea Pastelui si, dincolo de Post, apropierea Pastelui! (…)”

• Prochimenul cel Mare din Vecernia Iertarii, “Sa nu intorci fata ta…” (mp3)

• Cu noi este Dumnezeu!
• Doamne al Puterilor, fii cu noi!
• Suflete al meu, pentru ce dormi?

• Canonul Sf. Andrei Criteanul cantat de Parintii si corul psaltic de la Manastirea Radu-Voda, Bucuresti;

• Canonul Sf. Andrei Criteanul cu fragmente din Pavecernita Mare in versiunea Man. Stavropoleos, Bucuresti

• Roman Melodul – Liturghia Darurilor mai inainte sfintite

• Manastirea Parva – Din Postul Mare si alte cantari frumoase
• Psalt Sebastian Heltianu – Miluieste-ma, Dumnezeule
• Usile pocaintei – Corul Anghelos

“Piotr, inima mea dulce,

Cat de mult s-a bucurat bunelul tău de scrisorica ce mi-ai trimis-o… Fiecare scrisorica în care ii spui bunelului ca eşti bine, cu ajutorul lui Dumnezeu, în care se vede ca ai harul în inimioara ta şi ca acolo se aude o cantare de slăvire lui Dumnezeu, acea scrisorica este o bomboana pe care tu o dăruieşti bunelului, aşa să ştii. Si ştii ca buneilor le plac dulciurile cu ciocolata…

Piotr, dragul bunelului drag, am ajuns la porţile Postului Mare, cum tu spui. Fericitul vlădică sfânt Luca al Crimeei avea chiar o carte de predici cu acest nume; s-a tipărit la noi în Rusia, acum vreo doi ani în urma.

Postul cel Mare… Ce pot eu să mai spun, inima mea dulce, decât ca este o multdorită vreme de curăţire, o multiubită petrecere în înfrânare nu numai de la mâncăruri dar mai cu seama de la tot ceea ce este lumesc şi nepotrivit lucrării noastre duhovniceşti. Continuare»

1 Comentariu »