Război întru Cuvânt

“Domnul nostru Iisus Hristos le-a zis fariseilor:

N-au trebuinta cei sanatosi de doctor, ci cei bolnavi. Deci, mergand, invatati-va ce inseamna: „Mila voiesc, iar nu jertfa”; ca n-am venit sa chem pre cei drepti, ci pre cei pacatosi la pocainta (Mt. 9, 13; Osie 6, 6).

Iubiti frati! Cine vrea sa fie crestin adevarat, adica sa creada in Hristos, sa se improprieze lui Hristos si sa fie insusit de catre Hristos, ace­la trebuie sa se lepede de sine (Mt. 16, 24). El trebuie sa-si recunoasca pacatele drept pacate, iar dreptatile drept zdrente puturoase de curva — caci curva este sufletul ce a intrat in insotire nelegiuita cu pacatul. Asa a grait despre drepta­tile omului cazut marele Proroc (Is. 64, 4). Dreptatea noastra, atat de aleasa in starea de neprihanire dinainte de cadere, a fost spurcata prin cadere, s-a facut netrebnica, la fel cum o tesatura preafrumoasa si de mult pret isi pierde tot pretul atunci cand patrunde in ea o materie imputita. Pe cel care se leapada de sine si se apropie de Hristos din starea lepadarii de sine, Hristos il primeste: il rascumpara, inlocuindu-l cu Sine; il mantuieste, unindu-l cu Sine. Continuare»

21 Comentarii »

“Daca ar urma sa cercetam viata mai-marilor nostri, atunci noi ar trebui sa fim hirotonitorii învatatorilor, si atunci toate s-ar rasturna pe dos  picioarele sunt sus, iar capul jos. Deci, daca nu se cuvine a judeca pe frate, cu atât mai mult pe învatator. Daca tu faci ceea ce a poruncit Dumnezeu, bine faci, iar de nu faci asa, pacatuiesti. Nu cuteza deci si nici sa-ti iesi din marginile bunei-cuviinte...”

“Asadar, fiecare sa se îngrijeasca de ale sale. Daca preotul are o credinta stricata [gresita] chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar daca învata drept, nu te uita la viata, ci la cuvintele lui. Acestea m-am vazut silit a le spune si a le cerceta cu de-amanuntul, nu doar pentru ca ma interesez atât de mult de aceia, ci fiindca ma tem pentru voi, ca nu cumva sa va pierdeti pe voi însiva prin asemenea îngâmfare, prin asemenea învinovatire”.

***

Sfantul Ioan Gura de Aur: TALCUIRI LA EPISTOLA A DOUA CATRE TIMOTEI – Omilia a II-a

“(…) “Supuneti-va, zice, mai-marilor vostri, si-i ascultati”; iar acum toate s-au rasturnat pe dos. Nu spun acestea pentru cei mai mari – caci ce folos vor avea de la cinstea noastra? -, ci pentru folosul vostru. Ei chiar de ar fi cinstiti, cu nimic nu se folosesc (beneficiaza) în viitor, ci mai mare le va fi osânda si, chiar de ar fi batjocoriti, cu nimic nu vor fi vatamati în viitor, ci înca mai mare le va fi justificarea. Insa eu voiesc ca toate sa se faca pentru voi. Când cei mai mari sunt cinstiti de cei mici, si aceasta este spre ponosul lor, dupa cum este spus în cazul lui Eli: “Si nu l-am ales Eu oare din toate semintiile lui Israel”; iar când sunt batjocoriti, asculta ce zicea Dumnezeu lui Samuel: “Nu pe tine te-au lepadat, ci M-au lepadat pe Mine” (I Regi 2, 28; 8, 7), astfel ca batjocura este câstig pentru ei, iar cinstea este o povara. Deci, acestea le spun nu pentru ei, ci pentru voi. Continuare»

35 Comentarii »

Vezi si:

OCHIUL – LUMINATORUL TRUPULUI SAU DESPRE VAZUL DUHOVNICESC

“Am urmarit o emisiune religioasa la T.V., la care s-a discutat despre noutatea clipei. Intr-adevar, fiecare clipa are in noi ceva specific, nou, ceva ce sclipeste atunci, proaspat si unic. E de mare importanta ce anume te inspira clipa, cum te ilumineaza. M-am dus cu gandul la diminetile in care constientizam noutatea. Dimineata, cand omul se vede viu, observa noutatea unei initiative fara precedent. Chiar daca aspectul in mare al vietii ramane acelasi, insusi faptul continuitatii este o valoare pe care o redescopar mereu: uite, imi bate inima, deci, viata nu s-a intrerupt! Cel ce mi-a dat viata mai are de lucru cu mine, ceea ce e un dar. Am beneficiat si ieri de acelasi dar, insa cel de astazi este mai valoros, chiar daca Dumnezeu n-a adaugat nimic in plus decat repetitia, insistenta Lui. Faptul ca se repeta e un plus de dar, faptul ca El continua sa-mi dea viata mai departe, ca sa o fructific cu un plus de interes, de multumire, de bucurie, dupa cum Dumnezeu mi-a dat-o cu un plus de dragoste. E o surpriza ca si azi imi da darul pe care mi l-a oferit ieri. Inseamna ca ma iubeste, are si azi un anume motiv sa ma iubeasca si eu trebuie sa-i cunosc aceasta motivatie pentru care-mi da mie clipa. In fiecare zi, cu un plus de ascultare de Dumnezeu parcurgem clipele. Plusul de dragoste il receptionam si, va­zandu-ne ca traim, Il urmam cu plusul nostru de ravna de a-L pune in valoare. Aceasta e in conformitate cu ce a spus Mantuitorul: Eu sunt atent la ce mi-a dat Tatal sa va spun voua si ma transpun in situatia lui Dumnezeu, fac si Eu mai departe totul cu un plus de incredere; depun o ravna sustinuta in a-L asculta si va cer sa aveti aceeasi ravna ca si a Mea. Aceasta s-o aveti, pentru a valorifica ceea ce vi s-a dat, Duh din Duh alimentandu-ne: Eu din Tatal, iar voi din duhul Meu, care-i de la Dumnezeu, si din care sa inmultiti voia Sa in lume. Fie­care clipa are valoare, are un anume inteles si sa nu primim cu superficialitate darul clipei de la Dumnezeu.

Continuare»

11 Comentarii »

“Înţelesul evangheliei de astăzi acesta este: nu vă îngrijoraţi peste măsură de toate aceste lucruri, dealtfel necesare; să nu pună acestea stăpânire pe voi şi pe sufletele voastre, în aşa fel încât să nu mai puteţi nici măcar zări, din vâltoarea lor, împărăţia lui Dumnezeu!”

DUMINICA A III – A DUPĂ RUSALII,

Despre grijile vieţii – Mt. 6, 22-33

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt. 6, 33}

Dreptmăritori creştini,

Textul duminicii acesteia este o pericopă evanghelică din care, probabil, unii cu greu înţeleg ceva, iar alţii, mai puţin cunoscători ai învăţăturii noastre creştine, s-ar putea chiar scandaliza. Iată conţinutul acestei pericope: Continuare»

27 Comentarii »

Mai puteti citi, pentru Duminica femeilor mironosite:

• Mironositele si Apostolii – inima si chibzuinta (Sfantul Teofan Zavoratul)
• Duminica Mironositelor – ce mir aducem Domnului? (Parintele Sofian, Parintele Cleopa, Parintele Teofil)
• Predica Sf. Grigorie Palama la Duminica Mironositelor
• Predica Sf. Nicolae Velimirovici la Duminica Femeilor Mironosite
• Omilie a Mitropolitului Augustin N. Kantiotes la Duminica Femeilor Mironosiţe
• “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“ - Fer. Filotei Zervakos (8 mai)

***

Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov: Despre starea de moarte a duhului omenesc

“Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?”

Aceste cuvinte ale sfintelor femei au un anume inteles de taina. El e atat de ziditor ca dragostea de aproapele si dorinta ca el sa capete folos duhovnicesc nu ne ingaduie sa-l trecem sub tacere.

Mormantul este inima noastra. Inima a fost candva biserica; ea s-a facut mormant. In el intra Hristos prin taina Botezului ca sa salasluiasca intru noi si sa lucreze intru noi. Atunci inima este sfintita ca biserica a lui Dumnezeu. Noi ii rapim lui Hristos putinta de a lucra atunci cand dam viata omului nostru celui vechi, cand lucram mereu dupa imboldul vietii noastre cazute, al ratiunii noastre otravite de minciuna. Hristos, Care a fost adus prin Botez in suflet, continua sa ramana in noi, dar este ca ranit si omorat de purtarea noastra. Biserica nefacuta de mana a lui Dumnezeu se preface in mormant stramt si intunecos.

La intrarea acestuia este pravalita o piatra mare foarte. Vrajmasii lui Dumnezeu pun la mormant straja, pecetluiesc deschizatura astupata cu piatra, legand prin pecete piatra de stanca pentru ca, in afara greutatii, si pecetea sa nu ingaduie nimanui a se atinge de piatra. Vrajmasii lui Dumnezeu vegheaza ei insisi asupra pazei mortului! Ei au nascocit si au randuit toate piedicile cu putinta pentru a preintampina Invierea, pentru a o impiedica, pentru a o face cu neputinta. Piatra este acea boala a sufletului prin care se pastreaza neatinse toate celelalte boli, si pe care Sfintii Parinti o numesc nesimtire. “Ce fel de pacat este acesta? Nici nu am auzit de el”, vor spune multi. Dupa definitia Parintilor, nesimtirea este starea de moarte a simturilor duhovnicesti, este moartea nevazuta a duhului omenesc in ce priveste lucrurile duhovnicesti, el fiind totodata viu fata de lucrurile materiale. Se intampla uneori ca, in urma unei indelungate boli trupesti, sa se cheltuiasca toate puterile, sa paleasca toate calitatile trupului: atunci boala, neafland hrana, inceteaza sa mai sfasie trupul; ea il paraseste pe bolnav, lasandu-l istovit, ca mort, neinstare sa faca nimic din pricina istovirii de catre suferinte, din pricina cumplitei, mutei stari bolnavicioase care nu se vadeste prin nicio suferinta aparte. Acelasi lucru are loc si in sufletul omenesc. Viata nepasatoare petrecuta vreme indelungata in mijlocul imprastierii statornice, in mijlocul pacatelor statornice savarsite de buna voie, in uitare de Dumnezeu, de vesnicie, in neluare-aminte sau in luarea-aminte cat se poate de superficiala la poruncile si invatatura Evangheliei: ei bine, aceasta viata rapeste duhului nostru impreuna-simtirea fata de lucrurile duhovnicesti, il omoara in privinta lor. Fara a inceta sa mai fiinteze, acestea sunt pentru el ca si cum n-ar fi, intrucat viata lui in ce le priveste a incetat: toate puterile lui sunt indreptate numai spre material, spre vremelnic, spre desertaciune, spre pacat. Oricine vrea sa cerceteze fara impatimire si in chip temeinic starea sufletului sau va vedea cat de mare este insemnatatea ei, va vedea cat de grea este ea, va recunoaste ca ea este vadire si marturie a starii de moarte a duhului. Continuare»

11 Comentarii »

Simţiţi, oare, cu câtă putere s-a agăţat el de Domnul şi cât de tare Îl ţine? Cel care se îneacă ţine mai strâns scândura prin care nădăjduieşte să se izbăvească de moartea în viaţă. Să mai adăugăm că cel ce nu-L are astfel pe Domnul, acela încă nu crede în Domnul aşa cum se cuvine.

Din predicile cele mai frumoase ale Sfantului Luca al Crimeei si ale Sfantului Teofan Zavoratul la Duminica lui Toma:

“Aţi văzut cât de greu le-a fost Sfinţilor Apostoli să creadă în învierea lui Hristos. Stiţi că, chiar si atunci când au văzut cu ochii lor pe Domnul, unii dintre ei s-au îndoit, gândind că es­te duh.

Cel mai greu i-a fost să creadă Apostolului Toma. Cum se explică această necredinţă a lui? Putem gândi că mintea lui era asemenea minţii materialiştilor, care cred doar în ceea ce pot pipăi, în ceea ce pot cunoaşte printr-o gândire raţională? Sigur că nu! Sfântul Toma, ca şi toţi Apostolii, a fost departe de o astfel de gândire. Şi totuşi, aţi văzut cât de greu i-a fost să creadă.

Cert este că Apostolul Toma avea o minte ascuţită, aprinsă. Această ascuţime a minţii sale s-a manifestat în dese rânduri si în mod deosebit atunci când Domnul Iisus Hristos, la invitaţia Martei şi a Mariei, a hotărât să meargă în Betania, să-l învieze pe fratele lor, Lazăr, mort de patru zile. Ucenicii Lui s-au fricoşat şi I-au spus:

Rabbi, nu de mult iudeii Te căutau să Te ucidă cu pietre, si Tu din nou mergi acolo?

Iar Apostolul Toma a spus:

Să mergem să murim si noi impreună cu El!

Nu denotă aceasta iuţimea minţii apostolului? O minte iute nu primeşte atât de uşor ca una liniştită tot ce este neobişnuit. Minţii Apostolului Toma i-a fost mai greu decât minţii liniştite a Apostolului Ioan, ucenicul iubit al lui Hristos, să creadă în Invierea Domnului. Şi doar atunci când Toma L-a văzut pe Domnul înviat şi a pus degetele lui în rănile cuielor, a exclamat cu încântare:

Domnul Meu şi Dumnezeul Meu!

Acum Domnul ni Se arată. Nu suntem în situaţia Apostolului Toma, să punem degetele în urmele cuielor. Prin credinţă ştim că Domnul este viu, că Se află împreună cu Tatăl Său, ştim că locuieşte în fiecare inimă curată care Il iubeşte. Ştim că Domnul şi astăzi este printre noi, în Biserica Lui, şi că ia aminte la rugăciunile noastre.

Credinţa noastră este mult mai slabă decât credinţa Apostolilor, deşi nu avem nici o îndoială că Hristos a înviat, fiindcă acest adevăr sfânt este primit de multă vreme de întreaga lume creştină. Dar credinţa noastră necesita o întărire şi o încălzire permanente. Cu ce o vom întări? Cu ce o vom încălzi? Cumva prin atingerea de rănile lui Hristos? Continuare»

14 Comentarii »

SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL: O lecţie pentru toţi din partea Apostolului Toma

„Ei, aţi rămas credincioşi Domnului în săptămâna ce a trecut?”

“Păziţi-vă, fraţilor! Iată că vine un anotimp în care mai mult decât oricand ne pândesc ispite, mai ales prin patimile trupeşti. Fiţi, aşadar, gata sa va arătaţi acum credincioşia în chip deosebit. Prietenul la nevoie se cunoaşte, iar adevărata credincioşie faţă de Domnul – în ispite”.

In prima zi a Invierii Sale, seara, Domnul S-a aratat Sfinţilor Apostoli şi i-a bucurat cu Invierea Sa. Sfântul Apostol Toma nu se afla atunci împreună cu ei. Când a venit, ceilalţi Apostoli au început sa-l încredinţeze: „L-am văzut pe Domnul”, însă atunci el se afla într-o asemenea aşezare a duhului, încât n-a vrut să dea crezare mărturiei lor şi a răspuns cu hotărâre că dacă nu va vedea cu ochii lui şi nu va pipăi cu mâinile sale rănile de pe trupul Domnului, nicidecum nu va crede. El a rămas o săptămână întreagă în starea aceasta chinuitoare de neincredere în Invierea Domnului. Domnul a văzut ce apăsare avea pe inimă, si din milă faţă de el, arătându-Se iarăşi tuturor ucenicilor, în duminica urmatoare, când şi Sfântul Toma era cu ei, după ce le-a dat bineţe tuturor cu pacea Sa, îndată i-a grăi Apostolului Toma şi a zis:

Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. (In 20, 27).

„Ai dorit să capeţi încredinţări pipăite cu privire la Invierea Mea? Vino, pipăie şi vezi – atâta doar, nu fi necredincios, ci credincios”. Atunci, Sfântul Apostol, într-o pornire puternică de credinţă, a strigat:

Domnul meu si Dumnezeul meu! (In 20, 28).

Continuare»

5 Comentarii »

• Vezi si: Parintele Gheorghe Calciu despre aratarile Mantuitorului dupa Inviere si sensurile lor mai profunde

PARINTELE SOFIAN: Cuvant in Duminica Invierii (1985)

(…) Dumnezeu sa fie cu noi mereu, Iisus Cel Inviat sa invieze si in inimile noastre cele adeseori inghetate ca iarna care a trecut!

Frati crestini, am petrecut pe Iisus Hristos Cel evanghelic, Cel bun si bland, L-am petrecut pana la Florii, si dupa aceea pana la Cruce, si pana la Inviere. Era Iisus Cel Istoric, Iisus de care vorbesc Evangheliile, Acest Iisus care a anuntat in timpul vietii Lui de trei ori ca va fi rastignit si inviat. Cu adevarat, asa s-a intamplat: Iisus a fost rastignit, spre mare durere a ucenicilor Sai, si a inviat spre marea lor bucurie.

După înviere, Iisus Hristos apare în prima zi, în chipul grădinarului, Mariei Magdalena care nu cunoaşte decât un cuvânt: când i-a spus „Marie”, şi-a dat seama că este Iisus. Se uita la El şi nu-L cunoştea, deşi acelaşi Iisus era.

Continuare»

11 Comentarii »

“Cu siguranta, Iisus a inviat inainte ca femeile mironosite sa fi ajuns la mormant, iar piatra mormantului a fost rasturnata de inger dupa Invierea Sa, asa cum se vede din relatarea sfantului Evanghelist Matei, care spune ca femeile, venind dis-de-dimineata, au vazut ingerul ca un fulger oprindu-se la mormant, apoi a rasturnat piatra si a sezut pe ea.

Intr-adevar, Mantuitorul S-a salasluit in pantecele Sfintei Fecioare si S-a nascut fara a strica cheile fecioriei; dupa pogorarea de pe Cruce, Iisus a fost pus intr-un mormant nou, in care nimeni niciodata nu mai fusese pus (cf. Ioan 19, 41), simbol al nasterii din Fecioara. Si asa cum a iesit din pantecele Sfintei Sale Maici, tot asa a iesit din mormant fara a sfarama piatra de la intrare. Ingerul a pravalit piatra pentru ca femeile mironosite sa vada ca mormantul era gol si, de asemenea, ca Petru si Ioan, care vor veni la mormant dupa vestirea Invierii de catre femeile mironosite, sa poata vedea mormantul gol, si giulgiul nedesfacut. In Ardeal exista icoane care Il arata pe Iisus triumfator, iesit din mormant si stand pe piatra nerasturnata a mormantului, insemnand ca a iesit prin piatra inainte de rasturnarea ei. Simbolistica aceasta mi se pare foarte importanta si tin sa o subliniez si in momentele urmatoare. Continuare»

5 Comentarii »

Hristos a înviat! Surorilor în Domnul şi maicilor,

Hristos a înviat! Hristos a înviat!

Cu prilejul luminatului praznic al Invierii lui Hristos, vă urez toate cele de folos sufletului şi trupului şi vă doresc din inimă să întâmpinaţi şi să petreceţi această atotveselitoare sărbătoare creştină în pace, bucurie şi mângâiere duhovnicească, dacă nu cumva vreuna din voi este împiedicată de o neputinţă nefirească. Mă veţi întreba: care să fie, oare, această neputinţă? Vă veţi gândi, poate, că vorbesc de călcarea postului în Sfânta Patruzecime; Sfântul Ioan Gură de Aur, însă, ne arată pogorământ în această privinţă, grăind:

„Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi; cei ce v-aţi infrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua”.

Poate vă veţi gândi, iarăşi, că vorbesc despre amintirea păcatelor făptuite in trecut, care ne împiedică să ne bucurăm. Acelaşi sfânt ne vorbeşte, însă:

„Nimeni să nu se tânguiască întru păcate, că iertarea a strălucit din mormânt”.

Şi asa veţi ajunge să întrebaţi: care să fie, oare, această neputinţă? Continuare»

18 Comentarii »