• Colinde si cantari psaltice pentru Nasterea Domnului (disponibile o perioada limitata)

COLIND

de Vasile Voiculescu

In coliba intunecoasa

Din carne si os lucrata

A intrat Hristos deodata

Nu faclie ce se stinge,

Nu icoana ce se frange,

Ci El Insusi, trup si sange

Preschimbat pentru faptura

Intr-o scumpa picatura,

Dulcea Cuminecatura.

Coliba cum L-a primit

S-a facut cer stralucit

Cu bolta de margarit

Si pe ea soare si stele

Cu luceferi printre ele.

In mijloc tron luminos

Si pe el Domnul Hristos

Care mult se bucura

Duhul Sfant Se alatura

Si acolo ramanea

Si acum si pururea. Continuare»

2 Comentarii »

Vezi si:

Parintele Mihail Stanciu: Marturiile icoanei Nasterii Domnului

Maica Arsenia: Cum sa ne pregatim pentru a trai bucuria Nasterii Domnului?

In ciuda aparentelor, Hristos Se naste si astazi intr-o lume in mare parte la fel de indiferenta fata de El ca si cea a Israelului de acum 2000  si ceva de ani. Nasterea Sa lasa inimile celor mai multi oameni de pe fata pamantului, ba chiar a multora dintre cei botezati si imbisericiti, mai reci decat pestera care L-a gazduit.

Daca incercam o privire mai profunda, vom observa ca cei mai multi dintre noi (si nu vorbesc acum de copii) nu-L asteptam pe Hristos. Am asteptat si asteptam “Craciunul”, dar nu pe Hristos! Am asteptat zilele libere, veselia specifica, voluptatea cumparaturilor, masa bogata, cadourile, atmosfera “feerica”, prilejurile de a petrece, de a ne distra... Am asteptat Craciunul ca sa ne bucuram mai curand fara Hristos, dar in ziua… lui Hristos. I-am rapit, I-am confiscat Darul, L-am ucis ca sa ne folosim linistit, liberi si dupa pofta noastra de acest Dar. Asa cum, de altfel, facem cu lumea intreaga, de El creata, pe care o credem a noastra, cu vietile noastre, de El daruite si de El rascumparate cu scump Sangele Sau, pe care iarasi le traim… pentru noi si ca si cum noi am fi stapanii, iar nu Dumnezeu… Continuare»

33 Comentarii »

Cititi si: Sf. Ioan Maximovici – Cuvânt despre cele două ospeţe

Concluzia Pildei celor poftiti la cina este formulata in doua dintre versetele ulterioare pericopei citite in aceasta Duminica in Biserica:

• “Daca vine cineva la Mine si nu uraste pe tatal sau si pe mama si pe femeie si pe copii si pe frati si pe surori, chiar si sufletul sau insusi, nu poate sa fie ucenicul Meu” (Luca 14, 26).

• “Asadar oricine dintre voi care nu se leapada de tot ce are nu poate sa fie ucenicul Meu” (Luca 14, 33).

Un lucru care se neglijeaza adeseori de catre multi dintre noi, atunci cand ne  complacem si ne amagim cu un fel de “minimalism” religios este ca Hristos, Dumnezeul nostru este “Dumnezeu gelos” si ca in calea catre mantuire nu exista jumatati de masura (sau… mai putin de jumatati). Hristos ne cheama sa fim cu totul ai Lui, sa-I daruim tot sufletul nostru, tot trupul si toata viata noastra, sa-L recunoastem ca deplin Domn si Imparat peste noi, intelegand si aplicand adevarul acesta fundamental enuntat de Sf. Ap. Pavel: “noi nu suntem ai nostri” si viata “noastra” a Lui este. Pentru multi “crestini” de astazi este socant sa afle ca viata lor nu este legitim “sa le apartina” si sa faca ceea ce vor cu ea (desigur, poate in limitele “decentei” si “moralei” – foarte relative, de altfel). La fel si cu trupurile noastre sau cu imbracamintea noastra – “avem dreptul sa facem ce dorim“. Ce sa mai spunem de… indragostirile sau iubirile noastre, despre placerile si “pasiunile” noastre. Pentru nimic din toate acestea nu ne trece prin minte ca s-ar cuveni sa-L intrebam ceva pe Dumnezeu. Nu e treaba Lui! Daca pentru noi insesi scopurile vietii noastre sunt indiferente la voia Sa...

Astazi, chiar si printre credinciosii numiti “practicanti”, a ravni si a cauta sa traiesti dupa cuvantul liturgic: “Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam” inseamna a-ti asuma automat si eticheta de “habotnic” si a te expune barfelor si deriziunii. Continuare»

22 Comentarii »

Poate ca nu intamplator, desi nu am cautat o astfel de potrivire, seria articolelor avand ca tema reeducarea s-a incheiat chiar inaintea praznicului Sf. Ierarh Elefterie si a duminicii in care se citeste Pilda celor poftiti la cina. Greu de crezut ca puteam gasi o urmare mai potrivita decat prin sarbatoarea acestui mucenic al carui nume inseamna „libertate” si care, tanar, precum erau cei care au umplut inchisorile comuniste, a trecut prin cele mai groaznice cazne sfintindu-se si fara a suferi vreun rau. Inchinat lui Dumnezeu de la o varsta frageda de catre maica sa, Sf. Antia, care fusese adusa la Hristos de catre Ap. Pavel, Elefterie este asezat diacon la cinsprezece ani, peste inca trei ani paseste pe treapta preotiei, iar la numai douazeci de ani este hirotonit episcop al Iliricului. Precum in cuvantul Ap. Pavel catre Timotei, credinta si curatia tineretii inchinate lui Hristos nu au devenit prilej de dispret, ci au intors pana si inimile unor prigonitori prin purtarea si vorbele Ierarhului Elefterie.

Continuare»

4 Comentarii »

“Domnul ne învaţă că suntem şi trebuie să fim slobozi a face binele şi a veni în ajutorul aproapelui nostru: nici o lege, nici un regulament, nici o formă de orice fel, nici o precauţie sau teamă, nici un motiv de tipul „să nu se spună că…”, ori „să nu pară că…” nu ne poate fi stavilă, pretext, justificare”.

“Ca şi altor pătimitori, Domnul, din proprie iniţiativă şi nesolicitat, îi vine în ajutor femeii gârbove pe care o află printre enoriaşii unei sinagogi într-o zi de sâmbătă. Din milă şi bunătate; întru mărirea lui Dumnezeu; ca să se vădească puterea Tatălui şi a Fiului. O vede, o cheamă, o vindecă – totul în pripă, cu iuţeala fulgerului. Textul istorisirii evanghelice nu-i mai puţin concis şi ritmat decât al celebrei scrisori prin care, din Orient, Cezar vestea senatului: veni, vedi, vici. Continuare»

21 Comentarii »

Biserica a randuit ca “vecin” de praznuire cu Sf. Nicolae sa fie Sf. Ambrozie din Mediolanum, un alt mare ierarh din secolul al IV-lea, care s-a impotrivit ferm atat ereziei ariene si paganismului, cat si conducatorilor lumesti, care nesocoteau cuvantul lui Dumnezeu. Poporul il iubea atat de mult pe Ambrozie, incat “multimea pioasa facea de garda noap­tea in biserica, fiind gata să moara impreuna cu epis­copul sau”*, atunci cand era amenintat de stapanitorii arieni. Ne-am gandit sa imbinam pentru aceasta zi o istorisire scurta a vietii celui care “era considerat a fi unul dintre cei mai buni ierarhi de pe intreg pamantul”*, cu cateva dintre imnurile sale, dovada a caldurii trairii sale , exprimata in “vorbirea suava”* si “stralucite predici”*, prin care cucerea inimile celor veniti sa-l asculte.

Continuare»

4 Comentarii »

Ca Sfantul Nicolae este prezent si lucrator si astazi printre noi si nu a ramas doar un sfant vechi, despre care sa vorbim doar la trecut si care e imbracat intr-o aura legendara sau de basm stau marturie si minunile cele noi adunate in cartea alcatuita de Parintele rus Igor Filin, “Noi minuni ale Sfantului Nicolae“, aparuta la Editura Sophia, din care si noi am extras cateva marturii, spre intarirea credintei si a evlaviei noastre catre Sfantul Ierarh Nicolae:

Dupa cuvantul mamei

Conducandu-si fiul pe front, mama i-a spus: “Kolea, cand iti va fi mai greu, sa-l chemi in ajutor pe Sfantul Nicolae Facatorul de Minuni, si el te va ajuta“.

In timpul unei lupte, fiul ei impreuna cu un prieten au cazut prizonieri. Ziua era calda, zapada se topea, in schimb noaptea, cand au hotarat sa evadeze, au degerat atat de tare, incat nu mai aveau puteri. Kolea si-a amintit cuvintele mamei si a inceput sa se roage Sfantului Nicolae Facatorul de minuni, cerandu-i ajutor. Continuare»

14 Comentarii »

Fragmente selectate din cartea “Scoala rugaciunii” de Mitrop. Antonie Bloom (de Suroj) despre pilda de rugaciune a lui Bartimeu, orbul pomenit in Evanghelia din aceasta duminica:

“Stim din Evanghelii ca Bartimeu se afla pe marginea drumului, complet orb, pierzand orice incredere, orice speranta in ajutorul omenesc, constrans sa cerseasca pentru a trai, sa se sprijine nu pe adevarata caritate (etimologic, “care iubeste“), ci pe acel fel de caritate care consta din faptul de a arunca cativa gologani cuiva pe care nici macar nu-l privesti.

Si iata ca intr-o buna zi, acest om care a renuntat la orice speranta si se afla stand, orb, in praful drumului, aude vorbindu-se de cineva, de un nou profet, care face minuni pe tot cuprinsul pamantului sfant. Daca ar mai fi avut inca ochi, desigur ca Bartimeu ar fi sarit imediat, ar fi strabatut indata toata tara, sa-L gaseasca pe Acest profet! Dar el este orb, nu se poate tine dupa acest facator de minuni calator. Asa ca ramane unde se afla si faptul ca stie ca Cineva l-ar putea vindeca ii sporeste desigur disperarea, o face sa fie mai apasatoare. Intr-o zi aude trecand pe langa el o multime de oameni, o multime care nu freamata la fel cu celelalte: desigur, asemenea tuturor orbilor, el are auzul si sensibilitatea mult mai ascutite decat ale noastre, caci intreaba: “Dar cine trece pe drum?” Si i se raspunde: “Iisus din Nazaret“.

Atunci se ridica, din culmea disperarii si a sperantei: o speranta nebuna caci Hristos e pe punctul de a trece si, in acelasi timp, disperarea sta gata sa tasneasca din penumbra constiintei. Doar cativa pasi si Hristos va fi in dreptul sau; inca vreo cativa pasi si El va fi trecut, ca sa nu se mai intoarca niciodata. Acesta este momentul in care, impins de aceasta speranta disperata, incepe sa strige, sa urle: “Iisuse, fiule al lui David, fie-Ti mila de mine!“. Strigatul sau este ca o profesiune de credinta desavarsita; disperarea sa este, in aceasta clipa, de o asemenea intensitate, incat Bartimeu poate gasi in el insusi suficienta speranta nebuna pentru a indrazni sa ceara sa fie vindecat, salvat, regenerat. Si Hristos il aude.

Exista un grad al disperarii care coincide cu o speranta absoluta, desavarsita. Este tocmai punctul la care, ajunsi inlauntrul nostru insine, ne va fi posibil sa ne rugam. In acest moment, strigatul “Doamne, fie-Ti mila!” va fi de ajuns. Nu mai e nevoie sa-i tinem lui Dumnezeu discursurile complicate pe care le gasim in cartile de rugaciuni. E pur si simplu suficient sa strigam la ajutorul lui Dumnezeu din adancul disperarii noastre: vom fi auziti.

Foarte adeseori rugaciunea noastra nu are intensitatea, convingerea, adnacimea de credinta suficienta, fiindca disperarea noastra nu e suficient de adanca. Il voiam pe Dumnezeu pe deasupra celorlalte lucruri pe care posedam deja, ii dorim ajutorul, dar in acelasi timp incercam sa gasim ajutorul pretutindeni aiurea, pastrandu-L pe Dumnezeu in rezerva pentru asaltul final (…) Daca disperarea noastra tasneste dintr-o adancime destul de mare, daca ceea ce cerem si imploram este asa de esential incat rezuma tot ceea ce este necesar vietii noastre, atunci vom sti sa gasim cuvintele rugaciunii, vom putea ajunge pana la inima cea mai launtrica a rugaciunii, la intalnirea cu Dumnezeu.

(…) Continuare»

6 Comentarii »

Evanghelia de azi (Lc. 18, 35-43) ne aminteste despre orbul care, prin staruinta rugaciunilor sale, L-a induplecat pe Hristos sa-l miluiasca, redandu-i vederea. In adancirea credintei si a convertirii noastre in faptura cea noua, ni se descopera progresiv ca suntem patrunsi de o multime de pacate, nebanuite odinioara, iar sufletul nostru este aidoma unei icoane din care rod cariile. Sa cautam lumina care ne dezvaluie din ce in ce mai adanc realitatea noastra sufleteasca si sa-I cerem Domnului sa nu ne lase in intunericul aparent confortabil al mandriei si inselarii de sine, ci sa ne deschida ochii duhovnicesti, intru cunoasterea de noi insine si intru bucurarea de Dumnezeul a toata mangaierea. Tu esti izvorul vietii, Doamne, intru lumina Ta, dezvelitoare si lamuritoare a celor dinlauntrul nostru, vom vedea Lumina…

Nicolae Steinhardt: “Doamne, sa vad!“

De orbire Domnul ii vindeca pe oameni in repetate randuri. Referatul lui Matei pomeneste doua cazuri si in amandoua este vorba de doi orbi. Marcu mentioneaza numai un caz, ai lui Bartimeu. Luca, tot unul, localizat, la Ierihon. Iar Evanghelia lui loan consacra un intreg capitol – al noualea – tamaduirii orbului din nastere. In referatele sinoptice orbii sunt cei care solicita mila si lecuirea. La Ioan textul pare sa impuna concluzia ca Iisus a lucrat din proprie initiativa. Domnul, in versiunile sinoptice intreaba pe cel orb ce voieste sau pe cei orbi ce voiesc sa le faca. Iar cel ori cei intrebati raspund aidoma (in vorbe nitel felurite): Doamne, sa se deschida ochii nostri; invatatorule, sa vad iarasi; Doamne, sa vad! Si cererea le este de indata implinita. Desigur ca orbii implorau sa-si redobandeasca vederea, vederea fizica, posibilitatea pentru ochii lor de a-si exercita functia lor fireasca, inregistrarea pe retina a infatisarilor lumii exterioare. Si Iisus aceasta chiar, neindoielnic, le da: posibilitatea aceasta organica, fiziologica, fotografica. Dar intrebarea pe care ne-o putem pune este daca nu cumva Domnul savarseste nu numai inlaturarea unui betesug corporal (functional), ci si mai mult decat atat? (in privinta orbului din nastere evident e ca-i da har peste har: Se descopera ca Fiu al lui Dumnezeu). Daca, anume, reinnoita minune a vindecarii orbilor nu cuprinde si un invatamant ascuns, duhovnicesc. Cuvintele din referatul lui loan (9, 39): „Am venit in lumea aceasta ca cei care nu vad sa vada, iar cei care vad sa fie orbi” indreptatesc – intocmai ca reiterata Sa identificare cu lumina – banuiala aceasta, impulsul de a cauta substantivelor orb, ochi, lumina si verbului a vedea un talc simbolic, neaparent. Continuare»

10 Comentarii »

“Vanarea pestilor lasand, Apostole, pe oameni ai vanat cu trestia invataturii, aruncand ca undita indemnarea la buna credinta, si scotand dintru adancul inselaciunii toate neamurile, Andreie Apostole, cu Petru fiind de un sange si lumii invatator cu mare glas, rugandu-te nu inceta pentru noi, cei ce cu credinta si cu dragoste, prea marite, bine laudam pururea cinstita pomenirea ta” [Slava la Doamne strigat-am]

Pagini inchinate Sf. Apostol Andrei:

• Vecernia si Utrenia Sf. Andrei (Psalmodia si Corul Seminarului Teologic Galati)
• Sf. Andrei – viata, acatistul si altele
• Predica P. Cleopa
• Pestera Sf. Andrei
• Lucrarea misionara a Sf. Andrei
• Semnificatia numelui Andrei
• Colindul Sf. Andrei

Nu exista comentarii »