Duminici si Sarbatori – Noime vii pentru viata noastra
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Publicat pe 26 Iun 2011 | Categorii: Duminica Sfintilor Romani, Parintele Cleopa, Parintele Dumitru Staniloae, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii romani, VIDEO | Print
“Viaţa religioasă românească este, cu toate imperfecţiunile ei, un bun exemplu de Ortodoxie în act. Credinţa este o practică sau o învăţătură care îşi arată sensul şi puterea în practică, iar nu în primul rând o doctrină în ea însăşi.
Viaţa Sfinţilor din toate timpurile şi din toate ţările, viaţa poporului lui Dumnezeu care constituie “Sfânta Biserică”, dă mărturie de adevărul Evangheliei, dă mărturie de Hristos. Sfinţii îndeosebi iradiază un comportament extrem de uman. Pentru că sunt totdeauna întorşi spre Dumnezeu, ei ştiu să se întoarcă şi spre om, aşa cum Dumnezeu se întoarce spre ei în Hristos. Noi nu-L cunoaştem pe Dumnezeu în El însuşi ci pe Dumnezeul întors spre oameni. Şi-L cunoaştem doar în măsura legăturii Sale cu noi.
A-i privi pe oameni aşa cum îi priveşte Hristos, e ceea ce fac sfinţii. Sfinţi precum Sfântul Vasile, Sfântul Nicolae, Sfântul român Calinic de la Cernica, care plângea când nu avea bani să le dea oamenilor, au lucrat la propovăduirea, la afirmarea credinţei celorlalţi, pregătindu-i să fie oameni adevăraţi. Ei şi-au iubit aproapele şi i-au îndemnat şi pe ceilalţi să-l iubească, au urmat instinctiv această direcţie. Sfinţii sunt remarcabili nu ca nişte eroi sau specialişti pe care este greu să-i înlocuieşti, ci prin această forţă spirituală, prin forţa iubirii, a rugăciunii pentru oameni care este în ei, mai mult decât prin faptele lor. Continuare»
Publicat pe 25 Iun 2011 | Categorii: Duminica Sfintilor Romani, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Minuni si convertiri, Parintele Constantin Coman, Parintele Teofan Popescu, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii romani | Print
UPDATE:
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
***
“R. Rădulescu: Duminica Sfinţilor români, o zi care vine după duminica Rusaliilor şi după duminica Tuturor Sfinţilor, închinată sfinţeniei izvorâtă sau crescută din neamul nostru românesc. Se aude în biserică în această duminică, părinte Constantin Coman, episodul evanghelic în care Hristos îi cheamă la apostolat, la misiune, pe primii ucenici. Primii sunt Simon Petru şi Andrei, apoi Iacob şi Ioan. Lor le spune foarte simplu: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni!”, ei fiind de meserie pescari. Nu le spune nimic altceva. Pescarii răspund afirmativ, adică merg după Hristos. Părinte profesor, ce-i convinge să-L urmeze? Ce se întâmplă cu ei în momentul chemării? Vă întreb lucrul acesta, pentru că pe drumul sfinţeniei se porneşte cu o chemare. Ce se întâmplă în momentul acela cu pescarii, care sunt invitaţi să fie nu pescari de peşti, ci pescari de oameni?
Publicat pe 24 Iun 2011 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Credinta in familie, IPS Bartolomeu Anania, Meditatii duhovnicesti, Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, Pocainta, Sfantul Ioan Botezatorul | Print
”Proorocule si Inaintemergatorule al venirii lui Hristos, dupa vrednicie a te lauda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; ca nerodirea celei ce te-a nascut si amutirea parintelui tau s-au dezlegat intru marita si cinstita nasterea ta, si intruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovaduieste”.
(Troparul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul)
Publicat pe 22 Iun 2011 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Duminica Tuturor Sfintilor, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Marturisirea Bisericii, Meditatii duhovnicesti, Parintele Dumitru Staniloae, Razboiul nevazut | Print
Vezi si:
***
“(…) Dar aceasta constiinta nu este o abstractiune. Constiinta se manifesta prin semne, prin gesturi, in toate actiunile noastre. Gesturile noastre, miscarea membrelor noastre spre natura, spre ceilalti, sunt manifestarea unei asemenea constiinte. O realitate pur interioara nu se intereseaza de univers si de ceilalti. Omul nu se poate inchide in el insusi. Inca de cand eram student stiam de ce ne inchinam pana la pamant, de ce ne facem semnul Crucii: religia este ceva interior. Omul este un intreg. Si cand se inchina pana la pamant are sentimentul ca se afla in fata lui Dumnezeu. Daca mananc ceva, ii multumesc pentru aceasta lui Dumnezeu. Si apoi trupul meu trebuie si el sfintit. Trupul nu este separat de suflet si sufletul nu este separat de trup. Continuare»
Publicat pe 20 Iun 2011 | Categorii: Duminica Tuturor Sfintilor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisirea Bisericii, Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile), Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfantul Iustin Popovici | Print
“Mantuirea consta in sfintirea omului prin Duhul Sfant… Nascuti pentru Duhul Sfant, prin sfintire si luminare, crestinii sunt si raman crestini numai in Duh Sfant, de aceea se si numesc sfinti”.
Cititi si:
“In afara sfintilor nu exista invatatori si pedagogi adevarati, nici o cultura adevarata fara sfintenie. Numai sfantul este adevaratul pedagog si invatator; numai sfintenia este adevarata lumina. Cultura adevarata, luminarea adevarata, nu sunt nimic altceva decat iradierea sfinteniei. Numai sfintii sunt cu adevarat luminati. Sfintenia traieste si respira prin lumina, iradiaza si actioneaza in lumina. Sfintind, sfintenia in acelasi timp lumineaza si invata. Exista o anume identitate intre sfintenie si luminare. In realitate, cultura inseamna luminare, luminare prin sfintenia in Duhul Sfant, Care este purtatorul si creatorul sfinteniei si al luminii si al cunostintei. Si, intrucat sunt sfintiti si luminati de Duhul Sfant, sfintii sunt si adevarati invatatori si pedagogi.
Sfintenia este unire dupa har cu Dumnezeu, adica unire cu Logosul cel vesnic, cu sensul vietii si al existentei; tocmai in aceasta consta plinatatea si desavarsirea personalitatii si existentei omenesti.
O astfel de sfintenie harismatica este sufletul culturii. Fiindca, daca cultura nu ne descopera sensul cel vesnic al vietii, mai este, oare, nevoie de ea? Mai bine sa fii tigru in mijlocul junglei sau leu in pustie decat un om lipsit de cultura sfinteniei.
Cultura fara sfintenie, “luminarea” fara sfintirea in Duhul Sfant, acestea le-a inventat Europa in idolatria ei umanista. N-are importanta daca aceasta idololatrie se manifesta in cultul papei sau in cultul Bibliei, in cultul mecanicii, sau in cultul modei. Adevarata cultura, ortodoxa si evanghelica, lumineaza pe om cu lumina dumnezeiasca si-l conduce (“lumineaza”) spre tot ceea ce este nemuritor si vesnic, dumnezeiesc si sfant. Ea alunga tot pacatul si biruie orice moarte si, de aceea, ea il curateste pe om, il sfinteste, il face nemuritor, vesnic, nestricacios. Continuare»
Publicat pe 18 Iun 2011 | Categorii: Duminica Tuturor Sfintilor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Sofian Boghiu, Sfantul Teofan Zavoratul, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri | Print
Vezi si:
“Sfanta Biserica ii pomeneste pe toti Sfintii dupa Cincizecime, spre marturie si aratare a roadelor pogorarii Duhului Sfant pe pamant. Pamantul era neroditor in privinta sfinteniei, insa adapat cu harul Duhului Celui Sfant, a inceput sa o rodeasca imbelsugat, spre mangaierea Stapanului a toata faptura. Apa vie si sanatoasa, oriunde ar curge, face sa creasca peste tot verdeata, potrivit felului pamantului si al climei: si harul Duhului, pe oriunde ar trece, peste tot refacea oamenii pentru Domnul, desavarsindu-le intelegerea si bunatatea inimii. Apa curgea din raiul pamantesc prin patru rauri si adapa lumea intreaga. In toate cele patru parti ale lumii Sfintii Apostoli, vase ale Duhului Celui Sfant, au adus raurile imbelsugate ale harului Sau, au adapat sufletele insetate si au facut sa creasca in ele virtutile de tot felul. Continuare»
Publicat pe 18 Iun 2011 | Categorii: Crestinul in lume, Duminica Tuturor Sfintilor, PS Sebastian, Sfantul Antonie cel Mare, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri | Print
Dreptmaritori crestini,
Daca in fiecare zi a anului sarbatorim cate unul, doi, zece, o suta, o mie, 14.000 de prunci ucisi de Irod la 29 decembrie, 20.000 de mucenici ucisi in Nicomidia pe 28 decembrie, iata ca astazi, Sfintii Parinti au randuit sa facem pomenire tuturor sfintilor la un loc. Este Duminica Tuturor Sfintilor, zi potrivita sa ne intrebam cu totii: ce sunt sfintii, cine sunt ei, cine poate ajunge sfant si ce inseamna sfintenia?
Publicat pe 14 Iun 2011 | Categorii: Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Teofan, Mandria, trufia, Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile), Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), VIDEO | Print
“Suntem in ajun de mare sarbatoare: Cincizecimea, Rusaliile, Pogorarea Duhului Sfant. Maine la Dumnezeiasca Liturghie, credinciosii care vor fi in biserica, vor auzi cuvantul: “Cine este insetat, sa vina la Mine si sa bea, sa primeasca apa cea vie. Cel care crede in Mine - zice Domnul – rauri de apa vie vor curge din pantecele lui“. Si aceasta – continua Evanghelia – o spunea despre Duhul cel Sfant pe care aveau sa-L primeasca toti cei ce cred intr-insul.
Sfintii Apostoli, si prin ei, umanitatea intreaga asteptau minunea Pogorarii Duhului Sfant. Domnul Hristos, se adresasera ucenicilor cu cuvintele: “Sa nu va indepartati de Ierusalim pana nu va veti imbraca cu putere de Sus“. Iar in Ghetsimani, sau la Cina cea de Taina, inainte de Patima si Rastignirea Sa, Mantuitorul Hristos fagaduieste Apostolilor si lumii intregi, venirea Mangaietorului, a Duhului celui Sfant, care avea sa implineasca si sa desavarseasca lucrarea lui Hristos in lume pentru mantuirea lumii.
Si la cincizeci de zile dupa Inviere, la zece zile dupa Inaltare, Sfintii Apostoli, aflati din nou impreuna, primesc puterea Duhului Sfant care se pogoara peste ei. Din oameni fricosi, necunoscatori in cele ale misiunii, devin, prin puterea Duhului Sfant, martori si marturisitori ai lui Hristos Celui mort si inviat. Si manati de puterea Duhului Sfant vor merge pana la marginile lumii, cunoscute atunci, pentru a vesti, a propovadui Evanghelia iubirii lui Dumnezeu pentru lume.
Odata cu Cincizecimea, cu coborarea Duhului Sfant, istoria umanitatii intra intr-o alta faza. Continuare»
Publicat pe 13 Iun 2011 | Categorii: Praznicul Sfintei Treimi, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?) | Print
Preasfanta Treime, Stapanire de o fiinta, pricinuitoare a tot binele; ce vom rasplati Tie pentru toate cate ne-ai dat noua, pacatosilor si nevrednicilor, pe care mai inainte de a ne naste noi in lume le-ai randuit, si pentru toate cele ce ne dai fiecaruia din noi in toate zilele si pentru cele ce ai gatit noua tuturor in veacul cel viitor?
Deci se cuvenea pentru atatea binefaceri si indurari, sa multumim Tie nu numai cu cuvintele, ci mai ales cu faptele, pazind si implinind poruncile Tale; iar noi cu patimile noastre si cu obiceiurile cele rele in nenumarate pacate si faradelegi ne-am aruncat… Continuare»
Publicat pe 12 Iun 2011 | Categorii: Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Constantin Coman, Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile) | Print
Cititi si:
“Ma tem ca vorbim prea usuratic, prea scolastic despre lucruri atat de insemnate! Cum sa atragem atentia oamenilor asupra acestor realitati, de fapt, cutremuratoare?! Cum sa le trezim interesul spre aceasta „oferta” incalculabila, care este sansa vietii adevarate, depline, vesnice! Şi aceasta nu dupa moarte, ci acum…”
“Nu te mai feresti de rau, de necuratenie, de faradelege pentru a fi bun, ca sa implinesti legea sau conventia morala, ci ca sa te pastrezi curat pentru a primi si a nu alunga Duhul lui Dumnezeu. De la Hristos si de la Pogorarea Duhului Sfant nu mai avem o morala a legii, cum spune Sfantul Pavel, ci o morala a harului. Este o schimbare radicala. Morala legii il inchidea pe om in sine, ii cultiva egosimul, orgoliul, mandria, parerea de sine sau ipocrizia. Morala harului il motiveaza pe om sanatos, il deschide spre Dumnezeu si spre semeni si-i cultiva smerenia”.
“- R. Radulescu: Pogorarea Duhului Sfant, moment de inceput al Bisericii. Acest fapt il cunoastem si cred ca il cunoaste orice credincios familiarizat cu viata bisericeasca. Mantuitorul Hristos, parinte Constantin Coman, anuntase trimiterea Duhului Sfant. Le spusese ucenicilor, vorbise despre aceasta. Evanghelia care se asculta astazi in biserici, se refera la momentul acesta oarecum indirect. Mantuitorul Hristos spune ca cel ce se increde in El, din inima lui vor curge rauri de apa vie. Este desigur o metafora si v-as ruga sa explicati ce vrea Hristos sa spuna, ce se intampla, de fapt, cu cel care se increde in El, ce poate izvori din acela?
- Pr. Coman: Este numai intr-un fel o metafora, pentru ca „apa vie”, de exemplu, nu este o metafora. Sfantul Evanghelist Ioan vorbeste foarte mult in Evanghelia sa despre o alternativa cereasca la hrana pamanteasca. Alternativa la hrana pamanteasca materiala (painea, apa, vinul etc.) este hrana duhovniceasca, nemateriala, care „coboara din cer” (painea cea cereasca, apa cea vie, cuvantul lui Dumnezeu). Aceasta nu este o metafora. Realitatea duhovniceasca, nemateriala nu este mai putin „reala” decat realitatea materiala. Realitatea duhovniceasca este mai consistenta decat realitatea materiala. Duhul este mai consistent decat materia. De fapt Duhul este cel care da consistenta materiei, care incheaga materia. Duhul umple totul, materia nu umple totul. Dumnezeu este Duh (Ioan 4,24) si omul este chemat sa fie duh.
Ce pacat ca lumea de astazi – uneori chiar si cea bisericeasca si teologica – da atat de putina atentie duhului si componentei duhovnicesti a realitatii si se lasa coplesita de realitatea materiala, exterioara! De aici si obsesia eficientei exterioare, materiale, a cantitatii! Este drept ca noi strabatem o epoca profund materialista si rationalista, care da putina importanta realitatii nemateriale, pe care o numim duhovniceasca. Mare parte dintre semenii nostri par a se amagi cu convingerea ca realitatea se limiteaza la ceea ce percep cu simturile si cuprind dansii cu mintea! Macar de-ar fi mintea libera de preconceptii si de indoctrinari ideologice! Este cu atat mai grav, cand amagirea aceasta se intampla cu cei chemati sa propovaduiasca Evanghelia lui Hristos!!! Continuare»