Război întru Cuvânt

“In duminica trecuta, Sfanta Biserica ne-a invatat smeritele simtaminte de cainta prin care e atrasa milostivirea lui Dumnezeu; acum, ea vrea sa ne ridice la hotararea insufletita de a merge, parasind pacatul, pe calea dreapta catre Tatal Cel Ceresc. Pentru aceasta, in pilda despre fiul risipitor ea ne infatiseaza pe de o parte starea amara a pacatosului cazut de la Dumnezeu, iar pe de alta – bucuria si tihna in care este primit de Tatal Ceresc cel ce se pocaieste. Sa urmarim caderea si ridicarea acestui pacatos. Cu greu se va gasi cineva dintre noi, cei ce suntem aici de fata, care sa nu isi recu­noasca propria sa istorie, in trasaturile ei intunecate sau in cele luminoase.

Intoarceti-va cu gandul la vremea cand, anul trecut, am postit, ne-am spovedit si ne-am impartasit cu Sfintele lui Hristos Taine. In ce stare fericita era atunci sufletul nostru! Ce luminos i se parea totul: si in sine, si in jurul sau, si deasupra sa, si in departarea trecutului, si in adancul viitorului! Ce liniste imparatea pe taramul inimii! Ce randuiala se instapanise in viata noastra, ce cuviinta in gandurile noastre si ce tarie in implinirea hotararilor bune! Ce rav­na aveam de a cauta numai pe Dumnezeu si de a umbla fara abatere pe calea poruncilor Lui! Ni se parea ca nimeni nu-i mai fericit ca noi, si ne spuneam: Continuare»

2 Comentarii »

Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. (Lc. 15,12-32)

“Dreptmaritori crestini,

Evanghelia de astazi este un text plin de invataturi. O evanghelie care pune pe predicatorul aflat la amvon intr-o mare dilema, nestiind la ce sa se refere mai intai: la rabdarea, iertarea si bucuria tatalui ca i s-a intors fiul cel ratacit, sau la pocainta acestuia din urma? Unii predicatori fac exegeza, explicand fiecare cuvant, aratand ce inseamna fiecare fapt sau fiecare dintre atitudinile prezente in evan­ghelie: a tatalui, care nu este altcineva decat Dumnezeu, a fiului risipitor, care suntem noi, cei care uneori in viata aceasta „cadem“, si a fiului mai mare care, desi n-a calcat niciodata cuvantul parintelui sau, ramane totusi undeva „in afara bucuriei”.

Ei bine, in ceea ce ma priveste, dorind sa talmacesc frumusetea si inaltimea duhovniceasca a acestei pericope evanghelice, am ales sa ma refer la cei doi fii: unul mai tanar, dar care pleaca si se pierde in desfranare, si altul mai mare, ascultator fata de tatal sau, dar cu o ascultare „neroditoare“. Unul tanar si fara de minte, dar care la un moment dat, „regasindu-se”, vine si, pocaindu-se, devine modelul evangheliei de astazi, pe cand celalalt, desi niciodata nu si-a suparat tatal, ramane pana la urma personajul nefast si negativ. Continuare»

9 Comentarii »

Alte predici la aceasta Duminica: Continuare»

2 Comentarii »

Frangerea inimii si inselarea cumplita a lui “Eu nu sunt ca ceilalti!”

Vedeti si postarile anterioare:

PRIMA PREDICA A SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL

Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. (Lc. 18,10-14)

“Iata ca au venit din nou saptamanile pregatitoare pentru Marele Post! Sa multumim Domnului, Care ne-a invrednicit sa apucam aceasta vreme mantuitoare de suflet! Sa ne rugam ca El sa ne ajute si sa ne folosim de aceasta vreme potrivit bunelor Lui hotarari privitoare la noi. In aceasta privinta, totusi, nu cred ca e nevoie sa va spun prea multe. Nu intampinati acest rastimp pentru prima oara; nu o data ati ascultat talcuirea insemnatatii acestor zile si aratarea invataturilor pe care trebuie sa le tragem din ele; nu o data, cred, ati cunoscut si cu lucrul cum sunt petrecute ele in chip ziditor si cum sunt petrecute in chip stricator. Si atunci, ce nevoie mai este de povatuiri intinse? Este indeajuns sa spunem: Frati si parinti! Faceti asa cum deja stiti, asa cum va insufla constiinta voastra si va invata cercarea [experienta], numai sa se intoarca toate spre zidirea voastra si mantuirea su­fletelor voastre.

Cu toate acestea, nu vreau, totusi, sa va las fara a va aminti cate ceva, macar in mare, spre a va calauzi la petrecerea in chip mantuitor a rastimpului care a venit. Continuare»

7 Comentarii »

“Sa nu ne rugam ca fariseul…”

“Doi oameni s-au suit la templu sa se roage: unul era fariseu, iar celalalt vames. Fariseul, stand, asa se ruga intru sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca acest vames. Postesc de doua ori pe saptamana si dau zeciuiala din toate cate castig. Iar vamesul, departe stand, nu vroia nici ochii sa­-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosul. Adevarat va spun voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta”. (Lc. 18, 10-14)

***
IPS Bartolomeu – predica in Duminica vamesului si fariseului – 16 feb 2003

(mai ales pentru prima parte)

***

Predica PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor:

RUGACIUNE SI NON-RUGACIUNE

“Dreptmaritori crestini,

Evanghelia de astazi se face auzita in fiecare an in aceasta duminica premergatoare si vestitoare a Postului Mare si cred ca fiecare dintre dumneavoastra ati intuit deja ce vrea sa spuna ea, in mare.

Doi oameni: unul fariseu, iar celalalt vames. Continuare»

4 Comentarii »

“Umilinta este primul lucru pe care trebuie sa-l facem. Ne umilim in fata lui Dumnezeu pentru ca stim ca savarsim fapte rele in fiecare zi: cu lucrul, cu cuvantul si cu gandul. Aproape in fiecare minut. Si nu exagerez cand spun ca in fiecare minut facem o fapta rea. Gandim ceva rau, chiar daca nu facem fapta, totusi gandim. Iar gandul, spune Sfantul Apostol Iacov, odrasleste fapta cea rea care, odata savarsita, introduce pacatul in noi.

In acelasi timp, de multe ori suntem ispititi ca si fariseul sa facem cateva fapte pentru ochii lumii si nu pentru Dumnezeu. Cel care face fapta pentru ochii lumii va avea o atitudine vizibila, ca si fariseii. Cand posteau se imbracau in sac, isi puneau cenusa in cap, aveau fata trista si nebarbierita, ca sa se arate tuturor ca postesc. Si spune Mantuitorul: pentru lume postesc! Isi vor lua rasplata in lumea aceasta! In Cer nu mai au nici o plata! Daca faceau o fapta buna, ieseau la rascrucea drumurilor, puneau sa sune din trambite si veneau saracii ca sa primeasca bani sau mancare.

Adeseori si noi suntem tentati sa facem lucrul acesta. Continuare»

7 Comentarii »

“[...]

Si ce s-a intamplat de fapt? Fecioara Maria aseaza in bratele batranului Simeon pe Dumnezeiescul Prunc. Acesta incarcat de ani, doborat de batranete, dar plin de Duhul Sfant, simte, cunoaste, si i se descopera ca are in bratele sale pe Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. Si atunci batranul Simeon rosteste cateva cuvinte de o adancime si cuprindere cu totul deosebite. Spune batranul Simeon: “Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace“. De ce cere sa fie slobozit? Spune el mai departe: “ca au vazut ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor“. Sa fie slobozit, el cere, pentru ca l-a vazut pe Dumnezeu, l-a vazut pe Iisus Hristos, si vede implinirea fagaduintelor lui Dumnezeu facute inca inainte de intemeierea lumii. Si cine este aceasta mantuire? Spune el mai departe: “lumina spre descoperirea neamurilor“. Aceasta este mantuirea, Acesta este Hristos: “lumina, spre descoperirea neamurilor“, si continua batranul: “si slava poporului Tau, Israel“. Slava poporului tau Israel, cel vechi, care doar in parte l-a recunoscut pe Iisus Hristos ca Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, si slava poporului celui drept credincios, adica Israelul cel nou, poporul lui Dumnezeu botezat in numele Sfintei Treimi. Continuare»

11 Comentarii »

Vezi si:

“La patruzeci de zile de la Nasterea Sa dupa trup, Hristos a fost dus la templu, asa cum cerea legea acelei vremi. Pentru ca acolo, la templu, El a fost intampinat de oameni miscati de Duhul Sfant, dar mai ales pentru ca Simeon L-a primit pe El in bratele sale, venirea lui Hristos la templu s-a numit “Intampinare“. Cuvantul “ipapandi” (intampinare) provine de la verbul “ipandao“, care inseamna a veni in intampinarea cuiva.

Biserica a stabilit ca aceasta mare sarbatoare a lui Hristos si a Maicii Domnului sa fie praznuita pe 2 februarie, pentru ca atunci se implinesc patruzeci de zile de la 25 decembrie, cand se sarbatoreste Nasterea lui Hristos dupa trup. Prin aceasta repartizare a praznicelor imparatesti, timpul anului este impartit si binecuvantat de etapele iconomiei duhovnicesti. In paralel, aceasta impartire ofera omului posibilitatea de a se initia in marea taina a intruparii Fiului lui Dumnezeu Cuvantul.

Episodul ducerii lui Hristos la templu, in cea de-a patruzecea zi de la Nasterea Sa, este descris numai de catre Sfantul Evanghelist Luca (Luca 2, 22-39). Continuare»

3 Comentarii »

“Fraţi creştini,

[...]

In cinstea sfinţilor Trei Ierarhi s-a mai vorbit şi de-a lungul lunii acesteia: la 1 ianuarie sfântul Vasile, la 25 sfântul Grigorie şi la 27 sfântul Ioan Gură de Aur. S-a vorbit şi aseară şi astăzi, însă ei sunt inepuizabili. Aşa de bogaţi…, în viaţa lor aşa de multe fapte au făcut şi aşa de frumos au scris, aşa de mult au scris, încât oricând se poate vorbi cu foarte mult folos despre ei. Continuare»

10 Comentarii »

Arhimandritul SIMEON KRAIOPOULOS:

,,Fie binecuvântat! Oricâte as pătimi, sunt puține…”

În anii prigoanelor, pentru martiri lucrurile erau așa cum le știm, iar în veacurile care au urmat pentru anahoreți deasemenea. În vremurile noastre viața este cum ne-o facem, așadar tu alegi locul și cum vei trăi, fie că vei merge să viețuiești în pustiu, la mânăstire, sau îți vei întemeia o familie. Oriunde ne-am afla, însă, toți vom trece prin lucruri asemănătoare cu cele de care am pomenit [patimiri, suferinte, n.n.] și tot parcursul nostru va fi între limite. Toate acestea sunt inevitabile, cu voia sau fără voia noastră ele vor veni. Adică, nu vom pătimi doar câteva necazuri, acum că suntem pe calea lui Dumnezeu, ci El va îngădui să ni se întâmple mai multe. Este un adevăr mărturisit și în această însemnare.

Am spus și altă dată, referindu-ne la femeia cananeancă, că Hristos nu S-ar fi purtat cu altă femeie, așa cum S-a purtat cu cananeanca, pentru că știa că n-ar fi îndurat. Continuare»

7 Comentarii »