Război întru Cuvânt

„Orice mi-ati spune si orice mi-ati face, eu nu ma las de Dumnezeu!”

- Multi se plang ca elevul ortodox se simte izolat si marginalizat in scoala. Desi lucrurile par ca s-au limpezit demult, totusi el se pomeneste inconjurat de colegi necredinciosi care il tachineaza, il subesti­meaza sau rad de el. Cum poate fi rezolvata aceasta problema?

- Aceasta problema se poate rezolva numai pe ca­lea unirii parintilor ortodocsi si a copiilor lor. Inscrie­rea intr-o scoala sau gimnaziu cu profil ortodox este cea mai potrivita cale spre rezolvarea problemelor cu care se confrunta. Cand insa lipseste beneficiul unui astfel de anturaj, parintii il vor invata pe copilul lor asa-numite-le „tactici de aparare”. Am vorbit despre tanarul diacon din biserica noastra. Cand era elev, il respectau toti in scoala numai pentru ca mergea la biserica si nu tainuia de nimeni credinta sa in Dumnezeu, desi pe atunci era un lucru neobisnuit. Cand parintii isi educa fiii in di­rectia credintei, cand reusesc sa-i deprinda cu virtutile, cand le ofera cunostinte duhovnicesti, intelepte, atunci acestia ii vor depasi cu mult pe semenii lor necredin­ciosi. Desi vor fi jigniti, clevetiti, respinsi, totusi credin­ta in Dumnezeu ii va ajuta sa tina piept problemelor. In acest fel, vor deveni vii marturisitori inaintea celorlalti.

Continuare»

6 Comentarii »

Insemnatatea Jertfei de pe Golgota si a Tainei Impartasaniei in lucrarea proniatoare a mantuirii oamenilor (II)

“Doamne, cat de minunat randuiesti Tu mantuirea neamului omenesc, cu cata bunatate, intelepciune, pogoramant, blandete, indelunga rabdare, asteptare – fiindca astepti cu rabdare indreptarea si intoarcerea noastra, luminandu-ne cu lumina harului, silindu-ne, induiosandu-ne, cercand inimile si rarunchii nostri. Iar noi – ce lenesi, ce zabavnici, ce nesimtiti, ce nepasatori, ce iubitori de placeri, ce lacomi, ce nerabdatori suntem! – Misca-ne, Doamne, spre mantuire, in orice chip! Sa se laude cuviosii intru slava, si sa se bucure intru asternuturile lor (Ps. 149,5).

Cum ne atrage la Sine Domnul prin cantarile, stihirile, canoanele slujbelor si prin intreaga alcatuire a slujbelor dumnezeiesti – si pana la sfarsitul veacului va atrage pe credinciosii alesi, care iubesc slujba lui Dumnezeu! Ce bogatie de pocainta arzatoare, de strapungere a inimii este ascunsa in slujbele noastre! - Zi si noapte au stat la rugaciune multi nevoitori, atrasi de dragostea catre Hristos, [aducandu-I] jertfa lui Hristos, Celui Care i-a indragit si a fost indragit de ei, nevointele preamari ale infranarii, rugaciunii si vederii duhovnicesti. Continuare»

5 Comentarii »

“Este cu neputinta o intoarcere mecanica la primele veacuri crestine. Problema consta in faptul ca in primele vea­curi masura vietii duhovnicesti era alta. E de ajuns sa amintim aici prigoanele. Daca acum incepem sa ne impartasim des, fara sa ne marturisim, vom obtine un rezultat cu totul nou, infricosator. Aceasta NU este o cale de urmat”.

“Oamenii care cauta intr-adevar nevointa vietii duhovnicesti sunt foarte putini. Multi cauta doar viata sufleteasca, confortul sufletesc, legaturile sufletesti, viata pamanteasca, nu pe cea cereasca; nu doresc sa se elibereze de patimi, nu doresc sa se lepede de voia lor, nu doresc sa jertfeasca nimic de la ei”.

***

Crestinii incepatori

“Prin analogie, sa trecem acum la o problema: cea a varstnicilor. Pentru preot este o mare bucurie cand vin la el oa­meni pacatosi care au reusit sa se intoarca la credinta. Aceasta se intampla cel mai adesea in urma vreunei nenorociri, a unui dezastru din viata lor. Astfel de oameni vin de obi­cei la biserica cu pacate foarte grele si plang pentru ele inaintea Altarului. Iar preotul simte ca aceasta este o adevarata pocainta si, din acel moment, penitentii incep o noua viata. Pentru preot o astfel de pocainta este un praznic cu totul deosebit. El simte harul lui Dumnezeu care trece printr-insul ca sa ajunga la omul care se caieste, ca sa-l inno­iasca, ca sa-i regenereze viata. In acest caz, preotul intelege cu adevarat ce este Taina Pocaintei – ca aceasta lucrare este un al doi­lea botez, ca intr-adevar este Taina innoirii si unirii cu Dumnezeu. Astfel de cazuri nu sunt deloc rare, mai cu seama cand oamenii ajung la biserica la varsta maturitatii.

Cu timpul insa omul devine un crestin obisnuit. Incepe sa mearga mai des la biserica, sa se spovedeasca si sa se impartaseas­ca, obisnuindu-se treptat cu aceasta. Poate fi vorba de un tanar crescut intr-o familie cre­dincioasa, devenit intre timp matur. Poate fi vorba de o fata buna si curata, draguta. Insa, cu toate acestea, ea nu duce o viata duhov­niceasca. Nu este in stare sa experimenteze o pocainta sincera, sa se spovedeasca, sa se impartaseasca asa cum trebuie, sa se roage, isi citeste o oarecare pravila, se impartaseste des, dar nu face acest lucru cum se cuvine. Pentru ea nu exista lucrare duhovniceasca. Continuare»

28 Comentarii »

Taina pocaintei

“Atunci cand vorbim despre martu­risire, trebuie sa intelegem prin aceasta, mai presus decat orice altceva, Taina Pocaintei. Spovedania este una din­tre cele mai mari Taine care ni s-au dat; un binecuvantat dar, marturisit de insusi Mantuitorul Iisus Hristos, dupa invierea Sa, prin urmatoarele cuvinte adresate uce­nicilor:

Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti ti­ne, vor fi tinute (In 20, 22-23).

Pocainta este, cu toate acestea, una din­tre Tainele profanate in cel mai inalt grad astazi. Continuare»

9 Comentarii »

Mai mare decat toate este dragostea

“Doream sa fac ceva pentru sufletul unui decedat din familie, care imi aparea mereu in vis. Am apelat la credinciosii din biserica, dar sfaturile primite nu ma multumeau. Mi se recomanda sa cumpar kilograme de vin, ulei, lumanari, faina. Nu pricepeam ce legatura au toate aceste materii cu sufletul, entitatea imateriala. De aceea, m-am decis sa-l intreb pe Parintele Sarbu.

L-am gasit pe banca, in fata actualului mormant. In jur, totul era proaspat varuit, iar mirosul de pamant reavan si flori te ametea. Simteam viata pulsand si – paradoxal – in acel preot batran mai mult decat oriunde in jur. Ochii sai puternici, sfredelitori, ca niste felinare care iti patrundeau in suflet, te fortau sa-ti infrunti adancurile fiintei, nelinistea, teama, deznadejdea, sa te cunosti si sa te depasesti continuu. Mi-a facut semn sa ma asez. I-am explicat ca nu pot sa gasesc legatura dintre vin, faina si sufletul celui disparut, desi vazusem si eu ca ritualul inmormantarii contine si astfel de elemente.

Mi-a raspuns: Continuare»

5 Comentarii »

Doamne, iubit-am buna-cuviinta casei Tale…

In fiecare miercuri si vineri dupa-amiaza, dupa terminarea slujbei, Parintele mai ramanea in biserica pentru a ne invata. Ne spunea:

- Datoria mea de preot este sa va invat, fiindca neinvatarea este pricina ca oamenii nu mai stiu nimic, se marginesc la tot ce este usor si material, la acatiste, pomelnice, lumanari. Nici lumanarea, nici pomelnicul nu te mantuie, ci credinta, rugaciunea si faptele bune. Voi ati renuntat la rugaciune pentru ca a te ruga este mai greu: trebuie sa te interiorizezi, sa depui un efort. Ati renuntat la ceea ce este greu de inteles si ati ramas la ceea ce puteti intelege. Voi nu aveti o credinta luminata, ca asa ati apucat. Va sfatuiesc sa cititi, sa mergeti la o biserica unde este un preot cu dragoste de Dumnezeu. Noi, preotii, suntem vinovati ca nu am imbratisat aceasta sfanta slujire din iubire pentru Dumnezeu ci ne-am transformat in simpli simbriasi si atunci tot ce facem nu da roade, pentru ca nu este dragoste. Nu ne ocupam suficient de educatia noastra spirituala. Ne multumim sa fie biserica plina de lume, desi de cele mai multe ori multi din cei prezenti pleaca asa cum au venit: goi au venit, goi pleaca!

Parintele Sarbu spunea de la inceput un lucru pe care astazi nu-l mai auzim: Continuare»

19 Comentarii »

10 ianuarie 1905, Bujor – Galaţi – † 23 octombrie 1975, Bucureşti

***

Preotul Constantin Sârbu – dăruire şi har

Părintele Constantin s-a născut într-un sat de lângă Galaţi, într-o familie necăjită de ţărani. A rămas orfan de mic şi a fost crescut de bunica sa, o femeie foarte săracă dar credincioasă, care i-a sădit din pruncie în suflet dragostea de Biserică. Pronia lui Dumnezeu l-a purtat pe tânărul Constantin prin aspre încercări – sărăcie, lipsuri, muncă istovitoare pentru a se întreţine – până a ajuns să termine Seminarul şi apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti.

După evlavioasa lui bunică, cel ce şi-a pus adânc amprenta duhovnicească asupra sufletului său a fost părintele Toma Chiricuţă de la biserica Zlătari din Bucureşti, mare predicator şi duhovnic iscusit, care crease un adevărat curent duhovnicesc în capitală. La biserica din Zlătari, sub înrâurirea părintelui Chiricuţă, tânărul Constantin face, în perioada studenţiei, ucenicia slujirii lui Hristos în Duh şi Adevăr. Nu peste multă vreme, primeşte Sfânta Taină a Preoţiei, după care sufletul său însetase din pruncie.

Amintindu-şi de hirotonie, părintele Constantin povestea: Continuare»

16 Comentarii »

SA MULTUMIM LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

MIJLOACELE DE LUPTA IMPOTRIVA ISPITELOR CELUI-RAU

Cele 3 mijloace puternice a micsora intunericul si a spori lumina in noi: Continuare»

6 Comentarii »

Preot Vasile Pătraşcu

(1 ianuarie 1922, Bârlad – † 23 septembrie 2006, Bucureşti)

Am închinat toată suferinţa mea lui Dumnezeu…!

M-am născut în ianuarie 1922 în oraşul Bârlad, din români ortodocşi din neam în neam. Am urmat şcoala primară şi liceul în oraşul Bârlad şi apoi Academia de Înalte Studii Economice din Bucureşti.

Am fost arestat la 16 mai 1948 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, apoi la încă 10 ani muncă silnică pentru “organizare subversivă”, fiind încadrat, ca toţi deţinuţii politici, la Legea nr. 209 de “uneltire contra siguranţei statului”.

Am trecut prin următoarele temniţe ale “raiului bolşevic”: Ministerul de Interne în două rânduri, Jilava în cinci rânduri, Uranus, Piteşti, Gherla, Aiud în trei rânduri, Alba-Iulia, Galaţi în mai multe rânduri, Focşani, Ploieşti în două rânduri, Codlea, Iaşi, Periprava, Bârlad în mai multe rânduri.

La Ministerul de Interne am fost supus la anchete prelungite de 70 şi 80 de ore, fără masă, fără somn sau odihnă. De la Interne, primul lot de condamnaţi am fost expediaţi la Piteşti prin martie-aprilie 1949. Aici era filtrul lui Nicolski, împuternicitul Moscovei pentru România, secondat de generalul Dulgheru (Dulbergher), şeful anchetelor pe ţară, de ofiţerul politic de la Piteşti, Marina Iţicovici şi alţii din echipa lor. Continuare»

20 Comentarii »

„Un păcat ascuns devine şi mai mare”

- Alegerea duhovnicului este un lucru extrem de greu. Abia în momentul în care găsim duhovnicul potrivit, conştientizăm câte urcuşuri şi coborâşuri are drumul pe care trebuie să ne ducem propria cruce. Părinte, ce ne sfătuiţi să facem pentru a nu rătăci de pe drumul cel bun? Continuare»

16 Comentarii »