Război întru Cuvânt

UPDATE:

ARTICOLUL “RETRAS” A APARUT DEJA IN EVENIMENTUL ZILEI!

Împărtăşania cu aceeaşi linguriţă, între taină şi igienă

“RETRAGEREA” LUI DE CATRE PR. GRIGORE A FOST, PROBABIL, O MINCIUNA PRIN CARE A MIMAT BUNAVOINTA FATA DE CEI CARE L-AU CRITICAT. DACA NU VA URMA CAT DE CURAND O INTERVENTIE DE DEZMINTIRE SI RETRACTARE PUBLICA, ACEASTA E SINGURA CONCLUZIE LOGICA POSIBILA. ORICUM, RAUL A FOST FACUT SI NU MAI POATE FI REPARAT.

DEOCAMDATA PARINTELE, IN LOC DE SPASIRE, CONTRAATACA AGRESIV, SE VICTIMIZEAZA SI SE OCUPA DE NOI MANIPULARI SI DIVERSIUNI (amanunte in sectiunea de comentarii, incepand de aici). NICI URMA DE PARERE DE RAU PENTRU SMINTEALA IMENSA CREATA. DE ACUM INAINTE, VA FI DIRECT RESPONSABIL PENTRU CEI CARE VOR REFUZA SA SE MAI IMPARTASEASCA SAU SA-SI ADUCA LA IMPARTASANIE COPIII CA URMARE A ACESTUI ARTICOL!

Recomandam in mod special comentariul exceptional al lui Gigel Chiazna, chiar daca se refera numai la o parte a problemei.

“Cum sa admitem ca preotii sa semene asemenea indoieli? Este un atac la inima credintei noastre!” (J. Cl. Larchet)

Raspuns la ratacirea foarte mare difuzata prin postarea: Dilema linguritei de catre pr. Lucian Grigore (Pitesti), care ne indurereaza printr-o neinteleasa rasturnare la 180 de grade a atitudinilor sale: de la marturisirea curajoasa in linia Traditiei ortodoxe anul trecut, la asumarea acum a unei bizare pozitii de avangarda secularizanta, “reformista” in ceea ce priveste administrarea Tainei Tainelor, Sfanta Euharistie. Pentru Parinte nu ne ramane decat rugaciunea cu durere ca pentru orice frate cazut in mreajele vrajmasului, fara a uita cele bune ale sale si rugandu-L pe Hristos sa-L intoarca pentru a nu-si pierde plata marturisirii.

Inaintea sa, opinii similare au fost exprimate si de alti preoti din Grecia sau Franta in contextul psihozei “porcine” care i-a speriat pe cei mai ipohondri, combatuti de indata (se va vedea mai jos) de catre ierarhi si teologi. La noi in tara apologia eretica a  “linguritei personale” a mai fost facuta inca de multi ani de pr. prof. Vasile Raduca, in al sau “Ghid al crestinului ortodox de azi”, dar si prin viu grai, studentilor. Sunt marturii ca nu sunt straini de conceptii sau practici apropiate nici unii ierarhi de vaza ai BOR, mai ales unii dintre cei din diaspora (adepti fanatici  ai modei “desei impartasanii”, de import romano-catolic – in duhul si forma in care se practica – pe care au ajuns sa o impuna in mod aberant ca regula obligatorie prin unele locuri, cu consecinte devastatoare pentru viata duhovniceasca, in ciuda “reclamei” mincinoase facute) ajungandu-se, asa cum spun unele voci, pana la conceptii complet eretice referitoare la “valabilitatea” Sfintelor Taine. Cat despre ceea ce se intampla la Timisoara, sub “obladuirea” Mitropolitului apostat si ne-cait Corneanu… nu mai e de mult o surpriza. (Un comentariu mai larg din partea noastra veti gasi la sectiunea de comentarii din subsolul postarii).

Pasajele de mai jos sunt culese pentru a intari credinta celor mai slabi, zdruncinata de cuvintele lipsite de temei ortodox din interviul pr. Lucian si lansate fara responsabilitate pe calea internetului deocamdata, ele fiind destinate insa presei scrise, pentru ca sminteala sa fie mult mai mare (deocamdata interviul nu a aparut in Evenimentul Zilei, probabil din ratiuni de programare editoriala, asa ca parintele mai are inca timp sa ceara retragerea lui, facand macar in ultimul ceas un act de responsabilitate pastorala). In primele comentarii vom selecta si cele mai pertinente reactii aparute pe bloguri. Continuare»

168 Comentarii »

“Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri”

Vezi si:

• PARINTELE ARSENIE BOCA – 20 de ani de la adormirea intru Domnul – ICONOMII TAINELOR (1)
• Parintele Arsenie Boca – BOTEZUL LACRIMILOR si LITURGHIA CEREASCA DE LA SAMBATA (documentare radiofonice)

CRINUL DE PE CRUCE

Era ascuns în neamul acesta un mare destin: Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută. Trebuia, era scris în istoria nevăzută, ca la plinirea vremii, să răsară între oameni crinul neamului omenesc: Sfânta Fecioară, Maica Domnului.

Trebuia re-crearea acestei zidiri, povârnită iremediabil spre plata păcatului, spre neîndurata moarte. Prin poporul iudeu era prevăzută era creştină, cea din urmă strădanie a Iui Dumnezeu în persoană, cea din urmă dintre măsurile ce mai rămâneau. Singura rezolvare, care face viaţa neamurilor cu putinţă, nu află între iudei, decât fapta cea mai ucigaşă a lor, cea din curtea lui Pilat şi de pe dealul Căpăţânii. Continuare»

3 Comentarii »

CUVINTE HOTĂRÂTOARE

Sfânta Scriptură, prin Apostolul Pavel, împarte oamenii în două cete: în trupeşti şi duhovniceşti.

“Cei ce se ţin de trup poftesc cele trupeşti, iar cei ce se ţin de duh cele duhovniceşţi. Ci pofta cărnii este moarte, deoarece este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, fiindcă nu se supune legii lui Dumnezeu şi nici nu poate. De aceea cei ce sunt în carne, nu pot să placă lui Dumnezeu.

“Cei ce sunt însă ai lui Hristos, trupul şi l-au răstignit împreună cu poftele”.

“Nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci, dacă vieţuiţi potrivit trupului, veţi muri; iar dacă ucideţi cu duhul poftele trupului, veţi fi vii. Fiindcă toţi câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, ei, fiii lui Dumnezeu sunt”.

Căci:

“Voinţa lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră, ca să vă feriţi de desfrânare, ca să ştie fiecare dintre voi să-şi stăpânească vasul său în sfinţenie şi cinste, nu în patima poftelor, cum fac necredincioşii, care nu cunosc pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire”.

Pe vremea acestui mare iconom al tainelor lui Dumnezeu, Pavel Apostolul, sufla urgie mare peste creştini. De aceea mulţi erau hotărâţi pentru înfrânarea desăvârşită în căsătorie, ca să fie gata oricând de Sfânta Împărtăşanie şi de mărturisirea muceniciei. Sfântul Pavel însă, socotind copiii, mugurii căsătoriei, n-a îngăduit înfrânarea desăvârşită decât pentru vremile de post şi rugăciune. Post era – şi este – luni, miercuri şi vineri, iar rugăciune şi Sfânta Împărtăşanie sâmbăta şi duminica. Slăbănogindu-se creştinii, cu trecerea vremii, Sfinţii Părinţi au adăugat pe rând cele patru posturi mari, care sunt post în toate privinţele. De atunci au băgat de seamă Părinţii că omul fără înfrânare decade, iar fară post nu se poate înfrâna şi, ca urmare, nu mai poate pricepe cele ale vieţii duhovniceşti. Ioil proorocul de mult cuvântase:

„Gătiţi postiri sfinte…Să iasă mirele din cămara lui şi mireasa din iatacul ei!”

Sf. Pavel, socotind însă şi nevoia ceasului de faţă, urgia vremii de atunci, le dă sfatul acesta: Continuare»

9 Comentarii »

“Tot meşteşugul are nevoie de timp şi de învăţătură multă pentru a fi dobândit. Numai meşteşugul meşteşu­gurilor (arta artelor) se practică fără învăţătură. N-ar în­drăzni să se apuce de lucrarea pământului vreunul neis­cusit, nici de lucrurile medicinei vreunul neînvăţat. Cel din urmă s-ar face de ruşine prin faptul că nu le poate folosi cu nimic celor ce suferă, ba le face boala şi mai grea; iar cel dintâi, prin faptul că face pământul cel mai bun, înţelenit şi părăginit. Numai de evlavie îndrăznesc să se apuce toţi neisprăviţii, ca de ceva ce este mai uşor ca toate; şi mulţi socotesc lucrul cel mai greu de izbândit ca pe cel mai uşor; şi ceea ce însuşi Pavel spune că încă nu a primit (Filip 3, 13), susţin că ar cunoaşte cu de-amănuntul cei ce nu ştiu nici măcar că nu cunosc.

De aceea a ajuns dispreţuită viaţa monahală şi cei ce se îndeletnicesc cu ea sunt luaţi în râs de toţi. Căci cine nu va râde de cel care ieri ducea apă în crâşmă, văzîndu-l azi ca învăţător al virtuţii, purtat în alai de învăţăcei, şi de cel care de-abia azi dimineaţă s-a retras din ticăloşiile vieţii de oraş, ca mai pe seară să umble prin toată piaţa cu mulţime de ucenici după el? Dacă aceştia ar fi fost convinşi că se cere mare osteneală ca să aduci pe alţii la evlavie şi ar fi cunoscut primejdia cu care e împreunat acest lucru, ar fi renunţat la el, ca la unul care întrece puterile lor. Dar câtă vreme nu-şi dau seama de aceasta şi socotesc că e lucru de slavă să stea în fruntea altora, se rostogolesc cu uşurinţă în aceasta prăpastie şi cred că este uşor să se arunce în cuptorul aprins, stârnind râsul celor ce le cunosc viaţa de ieri şi mânia lui Dumnezeu pentru această îndrăzneală necugetată. Continuare»

7 Comentarii »

• PREOTUL MARTURISITOR CONSTANTIN SARBU: “Cat mai aveti preoti, cercetati-i si impartasiti-va!”

Daniela Sontica: Părintele Constantin Sârbu, ziditorul de biserici si de suflete

S-au împlinit [astazi, 23 octombrie, n.n.] 34 de ani de când preotul Constantin Sârbu a plecat la Domnul, dar memoria lui este atât de vie în inima celor care l-au cunoscut, încât ai putea spune că abia ieri a plecat într-o călătorie. Figura părintelui Constantin Sârbu (1905-1975) se adaugă la icoanele preoţilor-martiri din vremea comunismului.

Constructor de biserici şi ziditor de suflete. Aşa-zisul om nou al comuniştilor trebuia să aibă creierul şters de credinţa în Dumnezeu pentru a se putea scrie pe el supunerea oarbă faţă de noua stăpânire lumească, prin urmare, un astfel de preot nu era de dorit. Continuare»

8 Comentarii »

• Fericitul Paisie Olaru (de la Sihla) despre deznadejde
• Luati seama ca tare scump este Raiul!

Sfaturi si cuvinte duhovnicesti ale Parintelui Paisie, adunate si povestite din memoria ucenicilor

(extrase)

Dupa evenimentele grele din decembrie 1989, auzand batranul, a zis: “Aceasta este un semn mare ca s-a luat pacea de pe pamant. Caci s-a zdrobit capul sarpelui, dar veninul lui a ramas si s-a raspandit in toata lumea prin coada lui“.

***

Fiind seceta mare in vara anului 1990, ucenicii ii spuneau Parintelui Paisie, care zacea la pat: “Nu ploua, parinte, este seceta mare!”. Iar el raspundea: “Sa ne rugam lui Dumnezeu cu lacrimi si sa postim, ca Domnul are de unde da, daca are cui da!”

Dupa ce a inceput sa ploua, ucenicii i-au spus: “Parinte Paisie, ploua afara!“. Iar el a inceput a plange in pat si a zis ucenicului sau de chilie, monahul Gherasim: “Ada-mi si mie un pahar cu apa de ploaie de afara sa beau, ca cine stie ale cui sunt lacrimile acestea!” Continuare»

14 Comentarii »

“CREDINTA NOASTRA ESTE VIE, FIII MEI!”

Convorbire a lui Klitos Ioannidis cu Stylianos Kementzetzidis, teolog, scriitor despre Parintele Dimitrie Gagastathis:

S.K.: Este vorba despre un om sfant, care, desi casatorit, a fost inzestrat cu numeroase harisme. Era un om sarguincios, cu constiinta curata, cu o credinta desavarsita, smerit si plin de iubire fata de Dumnezeu si de semeni. S-a nascut la inceputul secolului XX, mai concret in 1902, in satul Platanos, unde mai tarziu, vreme de 42 de ani la rand, bunul pastor si-a indrumat turma de oi intelegatoare pe drumul mantuirii. A adormit in pace, in anul 1975, pe 29 ianuarie. (…) Continuare»

10 Comentarii »

• Vecernia si Utrenia Sfantului Ierarh Nifon al Constantinopului – Grupul psaltic Altarul (audio)
• Acatistul Sfântului Ierarh Nifon

Se cuvine sa facem pomenire Sfantului cel mai important praznuit astazi, 11 august, Sf. Ierarh Nifon, cunoscut ca Mitropolit al Tarii Romanesti si ca patriarh al Constantinopulului – cu toate ca, din pizmuirile vrajmasilor lui Hristos ascunsi si atunci, ca si astazi, inauntrul Bisericii, a petrecut foarte putina vreme pe scaunul patriarhal – dar care mai inainte, dupa si mai presus de aceasta, a fost un pustnic cu viata imbunatatita la Sfanta Manastire Dionisiu din Muntele Athos, unde s-a si mutat la Domnul, in cea mai mare smerenie, in aceasta zi, in anul 15o8 (iar anul trecut s-au sarbatorit 500 de ani de la fericita sa adormire – vezi viata sa, pe larg, aici).

Sunt mai multe aspecte demne de remarcat si de luat aminte in legatura cu viata, invataturile si proslavirea Sfantului Nifon, ale carui moaste (capul si mana dreapta) salasluiesc astazi in catedrala din Craiova (unde au fost aduse acum 60 de ani de la Curtea de Arges). Mai intai trebuie sa spunem ca este vorba de primul sfant canonizat pe pamant romanesc, si aceasta la numai 9 ani de la nasterea sa intru Imparatia cerurilor, in timpul domniei Sfantului voievod Neagoe Basarab, care ii fusese fiu duhovnicesc. Iata o dovada in plus, daca mai era nevoie, ca pentru proslavirea unui sfant nu este nevoie sa treaca sute de ani, daca exista evlavie si voie binecinstitoare. Continuare»

3 Comentarii »

“… Spunea ca rugaciunea n-are pret de nu porneste dintr-o inima curata, de nu se insoteste, asadar, de pazirea tuturor poruncilor, nu dupa litera, ci dupa Duh. Ca Sfantul Isaac Sirul, vedea in porunci unelte date de Dumnezeu omului ca sa se schimbe si sa se faca om nou in Hristos. Si-adesea amintea de cuvantul ce spune: ‘Toate acestea vi s-au dat ca voi sa va schimbati’.”

ASPECTE DIN VIATA LUMINOASA A UNUI “STARET AL VREMURILOR NOASTRE”, DARUIT CU HARISMA TAMADUIRII BOLILOR PSIHICE:

Fiul lui Gheorghe Sevici si al Mariei Struve Chiril – viitorul staret Serghie – , s-a nascut la 3 august 1903 (21 iulie, dupa calendarul nou), la Haga (Olanda), unde parintii sai erau in vizita la bunicul sau dinspre mama, Chiril, care era ambasador al Rusiei in Tarile de Jos. A fost adus in Rusia pe cand avea trei saptamani. (intreaga biografie aici)

(…)

Ducand tot mai mult o viata de rugaciune si cautand sa implineasca invataturile Parintilor din care se hranea zilnic, Chiril s-a simtit atras de viata monahala. Ratiuni familiale insa l-au impiedicat sa intre indata in monahism; trebuia sa contribuie la intretinerea parintilor, a surorii, nepotului si a doua slujnice in varsta. Ducea totusi pe cat ii statea in putinta o viata de monah ”in lume”. In 1938, i-a marturisit Staretului Siluan dorinta sa de a deveni monah. Acesta i-a dat binecuvantarea sa intr-o scrisoare (1), in incheierea careia ii dadea un sfat care s-a dovedit profetic: ‘‘Du-te si spune oamenilor cat se poate de des: Pocaiti-va!’‘ Cand Chiril s-a hotarat sa se retraga in Muntele Athos, a izbucnit razboiul. Continuare»

8 Comentarii »

Invatatura ortodoxa a Sfantului Ioan Maximovici

de Cuv. Seraphim Rose

“Cu cativa ani in urma stareta unei manastiri a Bisericii Ruse din diaspora, o femeie cu o viata cucernica, a rostit un cuvant de invatatura in biserica asezamantului, cu ocazia praznicului de hram al Adormirii Maicii Domnului. Ea ii indupleca cu lacrimi in ochi pe surorile si inchinatorii adunati la praznic sa primeasca in intregime si fara rezerve invatatura transmisa de Sfanta Biserica, pe care aceasta a pastrat-o cu atata grija timp de veacuri la rand si sa nu hotaram noi singuri ceea ce este “important” si ceea ce este “secundar” pentru noi; caci, socotindu-ne mai intelepti decat Sfanta Traditie, am putea sa o pierdem de tot. Continuare»

3 Comentarii »