Război întru Cuvânt

“Nimeni din cei care graiesc de rau, nimeni din cei care clevetesc, nimeni din cei care barfesc nu pot sa se apropie de rugaciunea cea curata“

Arhimandritul Melchisedec Velnic (staretul Man. Putna):

CUVANT DESPRE TACERE SI NEOSANDIRE

“Multi au spus ca Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul este una dintre cele mai puternice si mai cuprinzatoare rugaciuni dupa Tatal Nos­tru. Probabil ca o stiti fiecare dintre dumneavoastra pe de rost. Daca nu, o gasiti in Ceaslov, la Miezonoptica din toate zilele catre sfarsit, si fac indemnul ca fiecare sa o invete pe dinafara.

Sa invatati si cele patru stihuri, care isi au valoarea lor si care ne pun pe noi intr-un raport deosebit cu Dumnezeu. Primul — „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului“ — nu este altceva decat ru­gaciunea Vamesului. Al doilea — „Dum­nezeule, curateste-ma pe mine, pacato­sul“ — prin care ii cerem Domnului cu­ratie; iar noi, monahii, mai cu seama ne luptam pentru curatia mintii, care nu se dobandeste altfel decat numai si numai prin sfanta si dumnezeiasca ascultare si taierea voii. Apoi, cel de-al treilea — „Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mantuieste-ma“ — e ca o strigare: „Ei, Doamne, parca Tu m-ai zidit, nu? Ei bine, daca m-ai zidit, mantuieste-ma!” Si ultimul stih —„Fara de numar am gresit, Doam­ne, iarta-ma!” Ne intoarcem de acum ia­rasi catre noi, si Ii spunem — „Doamne, Doamne, oricat as fi gresit, ei bine, Tu poti sa ma ierti.” Continuare»

33 Comentarii »

DUMINICA A V-A DIN POST

A Cuvioasei Maria Egipteanca

DESPRE POCAINTA

“Dreptmaritori crestini,

Fiecare duminica din Postul cel Mare are o consacrare anume. Astfel, daca prima duminica — numita a Ortodoxiei — a fost inchinata credintei, cea de-a doua, a Sf. Grigorie Palama, a fost inchinata rugaciunii, pen­tru ca acest Sfant ne-a invatat cea mai inalta rugaciune — rugaciunea mintii, a inimii sau rugaciunea lui Iisus. Cea de-a treia duminica — a Sfintei Cruci — a fost inchinata jertfei, pentru ca ce altceva reprezinta Crucea pentru noi, daca nu jertfa si lupta duhovniceasca. Cea de-a patra duminica, numita a Sfantului Ioan Scararul, a fost inchinata ascezei, pentru ca treptele „scarii” acestui Sfant scriitor inchipuie tot atatea virtuti pe care suntem chemati cu totii sa ni le agonisim prin asceza si lupta spirituala, indeosebi prin „post si rugaciune”, iar duminica aceasta, a cincea, este inchinata pocaintei. Prin urmare, credinta, rugaciunea, jertfa, asceza si pocainta se constituie in tot atatea trepte spre desavarsire si inviere, fiecare cu importanta si frumusetea sa spirituala. De ce spun ca duminica aceasta este inchinata poca­intei? Din doua motive: intai, pentru pericopa evanghelica ce s-a citit, si care ne prezinta pocainta femeii celei pacatoase, si, in al doilea rand, pentru Sfanta Maria Egipteanca, pe care Biserica o praznuieste totdeauna in duminica a cincea a Postului Mare — o alta femeie pacatoasa, care s-a pocait intr-un chip exemplar si pilduitor pentru noi toti. Asadar, doua femei desfranate, carora duminica de astazi ne pof­teste sa le urmam exemplul de pocainta. Continuare»

5 Comentarii »

• Cuvinte catre tineri (Manastirea Putna): Daniel Turcea – poet al Învierii / de Tatiana Petrache

“Daniel Turcea este cel mai mare poet ortodox din literatura universala contemporana”. (Pr. prof. Dumitru Staniloae)

“Daniel Turcea s-a nascut la Targu-Jiu, in data de 22 iulie 1945. Este primul dintre cei patru copii ai colonelului Gheorghe Turcea si ai Mariei, profesoara de matematica. Isi petrece copilaria si adolescenta la Pitesti. Vadeste o inteligenta precoce si abilitati artistice neobisnuite in literatura si pictura. In 1968 isi incheie studiile universitare la Institutul de Arhitectura „Ion Mincu” din Bucuresti. Apartine acelui tip de homo universalis, cu o eruditie temeinica si neobisnuit de ramificata: matematici superioare, fizica atomica, chimie, anatomie, filozofie, istoria artei, literatura. Nu isi refuza nici experientele spirituale la moda in Apus, anume practicile initiatice extrem orientale: yoga, zen, confucianism. Nesatisfacut in nevoia sa acuta de Absolut, poetul rataceste in lumea amagirilor, spunand: Continuare»

14 Comentarii »

Vezi si:

***

CADRELE ANTROPOLOGICE SI COSMOLOGICE ALE UNIRII CU DUMNEZEU

Studiu asupra randuielii Canonului Mare

1. Cadrele cosmologice

“Joi in a cincea saptamana din Sfantul si Marele Post, se toaca la al patrulea ceas din noapte. Si adunandu-se toti in biserica, preotul da binecuvantarea si se incepe Utrenia dupa randuiala. Dupa cei sase Psalmi, se canta Aliluia si troparele Treimice ale glasului de rand si se citeste catisma a opta din Psaltire. Dupa care se citeste Viata Cuvioasei Maria Egipteanca, in doua stari. Apoi, dupa Psalmul 50, incepem indata sa cantam Canonul Mare, care se zice rar, cu glas umilit si cu inima infranta, facand Ia fiecare tropar cate trei metanii si zicand: “Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!”.

Aceste indrumari ale Triodului despre felul cum se cuvine a canta Canonul Mare nu descriu pur si simplu cadrele tipiconale, ci cadrele mai generale, cosmologice si antropologice in care se savarseste acest oficiu liturgic. Indrumarile tipiconale precizeaza anumite conditii in care rugaciunea poate fi adevarata, rodnica si cu efect, si anume cadrele in care omul poate sa se concentreze in Dumnezeu, sa se alipeasca cu staruinta si osteneala de El, sa curateasca, lumineze si restaureze, sa ofere si sa uneasca cu Dumnezeu dimensiunile existentei sale: minte, vointa, sentiment, simtire, trup.

Continuare»

5 Comentarii »

“Sa nu va rusinati de lacrimi niciodata!”

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor!

“În general s-a împământenit între noi, creştinii – vorbesc de creştinii mai superficiali - să luăm în derâdere sărăcia cu duhul şi să spunem: acesta e sărac cu duhul, e prost, e înapoiat mintal, nu ştie pe ce lume trăieşte. Însă sărăcia cu duhul este o virtute, o mare virtute! Sărăcia cu duhul înseamnă să fii sărac de toate lucrurile lumii acesteia, încât duhul tău să nu se lege de nimic, nici de avere, nici de situaţie socială, nici de luptă politică, nici de nimic altceva! Să nu te legi de nimic din cele de care oamenii se ataşează. Sufletul tău să fie liber, să trăieşti liber, dar ca un străin în lumea aceasta. Fiindcă în lumea asta a fi liber înseamnă a fi străin de lume. Lumea te robeşte. Prin toate sistemele ei de legi, prin toate obiceiurile lumeşti, prin toată tradiţia aceasta materială, lumea ne leagă, ne subordonează, ne face sclavi. Iar dacă nu devii sclavul acestor concepţii eşti un corp străin, un element străin în lumea aceasta. De aceea spune Iisus: „Fericiţi cei săraci cu duhul!”. Sunt fericiţi cei care nu s-au legat de lumea aceasta, nu şi-au făcut un idol din lume, nici din învăţătura lumească, nici din gloria lumească, nici din bogăţia lumească. Ei trăiesc ca o fiinţă străină într-o lume plină de păcate. Continuare»

7 Comentarii »

DE LA ASISTENTA MEDICALA LA TAINELE, SLUJBELE, RUGACIUNILE SI OBIECTELE SFINTITE ALE BISERICII

CUM SA NE RUGAM CAND SUNTEM BOLNAVI, NOI SAU FRATII NOSTRI?

Cititi si:

Medicamente duhovnicesti

Iata, te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai

 pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva mai rau!

(Ioan 5,14)

Biblia pleaca de la premiza ca

sanatatea si buna tarie este mai buna decat tot aurul, si trupul sanatos si cu putere, decat avutia nenumarata. Nu este mai buna avutia decat sanatatea trupului si nu este bu­curie mai mare decat bucuria inimii. Mai buna este moartea decat viata amara sau decat boala neconteni­ta (Sirah 30,15-17).

Fiule! In boala ta nu fi nebagator de seama; ci te roaga Domnului si El te va tamadui, povatuieste in­teleptul biblic. Departeaza pacatul si intinde maini­le spre faptele drepte si de tot pacatul curateste inima ta… Şi doctorului da-i loc, ca si pe el l-a facut Domnul si sa nu se departeze de la tine, ca si de el ai trebuin­ta. .. Cel ce pacatuieste impotriva Ziditorului sau, sa cada in mainile doctorului (Sirah 38, 9-10,12,15).

Sfanta Scriptura ne orienteaza in primul rand sa ne ingrijim inainte de a ne imbolnavi, iar in al doilea rand ca in boala sa nu dam dovada de ne­pasare (v. Sirah 18,19; 38, 9). Dupa cum vedem, exista doua cai paralele, dar nu alternative, de terapie duhovniceasca: profilaxia activa a boli­lor si lupta cu ele. In procesul terapeutic, principalul este harul dumnezeiesc; totusi, nu trebuie neglijata nici asistenta medicala. Continuare»

18 Comentarii »

Cititi si:

Problema este: cine e Hristos?

“Textele patristice mentioneaza ca Hristos se aseamana cu fiul de imparat care a gasit o tiganca saraca in zdrente murdare, pe care a vrut sa o faca mireasa Sa. Nu conta cine era aceasta, ci important era cine era Cel care a putut sa o faca imparateasa, sa-i puna haine noi si inel de logodna. Tiganca preinchipuie omul cazut, lumea plina de pacate pentru care S-a intrupat Hristos.

Cine este Hristos? El este Dumnezeul nostru, Care S-a facut om, nu ca sa-i caute si sa-i afle pe cei buni, pe cei drepti. Hristos ne cauta pe fiecare in parte. Cu cat mai pacatos este cineva, cu atat mai mult il cauta Hristos, il iubeste si poate sa-l sfinteasca: „Acolo unde s-a inmultit pacatul, a prisosit harul“ (Romani 5, 20). Ce vrem noi, nefericitii!? Daca Hristos ne face, nici mai mult nici mai putin, asemenea Lui prin pocainta noastra, prin marturisirea adevarata, prin credinta autentica, prin iubire si devotiune fata de El, ce altceva vrem!? Sfintii Parinti nu inceteaza sa spuna ca Hristos ne curateste, ne sfinteste, ne face desavarsiti, dar ne si indumnezeieste. El este Dumnezeul care ne face si pe noi dumnezei prin harul Lui. Ceea ce este El ne face si pe noi. Continuare»

11 Comentarii »

 … SA FIM NOBILI SI RECUNOSCATORI SAU SA FIM “SMECHERI” SI NECRUTATORI?

O PREDICA PLINA DE TALCURI PROFUNDE, LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR (2012)

A PARINTELUI NICHIFOR HORIA (staretul Man. Sfintii Trei Ierarhi, Iasi):

“Nu sa negam aceste pofte in noi, nu sa ne prefacem ca si cum ele n-ar fi, ci sa le vorbim cu Dumnezeu, sa le vorbim cu Tatal care cunoaste lupta fiului, care intelege ce este in inima fiului si poate sa-l indrume si poate sa-l vindece…“

“Iubiti credinciosi,

Ne apropiem de inceputul Postului Mare si, ca in fiecare an, Biserica ne pune inainte patru duminici succesive care sa ne pregateasca pentru acest Post. Un post care sa insemne pentru noi o mai adevarata cunoastere a lui Dumnezeu si o imbogatire a noastra, in aceasta cunoastere si in aceasta impartasire cu Dumnezeul Cel viu.

[...]

Spunea un Sfant Parinte ca viata noastra se schimba pe masura ce noi Il intelegem mai drept si mai adevarat pe Dumnezeu. Intrupandu-Se, Mantuitorul Hristos S-a descoperit iudeilor cu totul altfel decat Il cunosteau pana atunci: nu altfel esential, ci altfel decat il puteau intelege in masura Legii pe care o primisera. Chiar si cei mai apropiati ai Lui, cei care ii slujeau cu inima plina de credinta si intru simplitate si smerenie, chiar si ei aveau sa se minuneze de felul cum lucreaza Dumnezeu.

Trecand printr-o cetate de samarineni, au fost opriti la un moment dat, pentru ca samarinenii, stiindu-i iudei, nu le-au dat voie sa treaca pe acolo, Mantuitorului si apostolilor sai. Si atunci insisi apostolii cei mai apropiati, Ioan si Iacov – Ioan apostolul iubirii – se minuneaza si spun apostolii: Voiesti sa poruncim sa se pogoare foc din cer? In sensul de a pedepsi pe locuitorii acelei cetati, pentru ca nu intelesesera cine era Cel ce trecea prin ea. Si Mantuitorul ii cearta: Nu stiti Fiii Carui Duh sunteti! Ca Hristos n-a venit sa piarda ci sa mantuiasca pe cel ratacit, pe cel aflat intru neintelegere.

Continuare»

6 Comentarii »

(sursa foto: ASCOR Cluj)

Părintele Ciprian Negreanu – biserica studenţilor din complexul Haşdeu, (Cluj-Napoca):

„Cei ce-L caută pe Hristos vor primi multă dragoste”

- Părinte Ciprian, de ce este atât de impor­tant ca omul să se spovedească?

- In primul rând, e nevoie să se spovedească pentru a se reînnoi, pentru a-şi curăţi sufletul printr-un nou Botez — un Botez al lacrimilor, care să scoată la iveală toate darurile pe care le-am primit la Botez şi pe care ni le-am acoperit cu păcate şi cu greşeli. Ne spovedim ca să ne vedem din nou sufletul curat, ca să ni-l regăsim, dezlegat din legăturile păcatelor, să dăm la o parte mizeriile şi toate care acopereau cumva darurile mari ale Botezului. Părintele Arsenie Boca spunea că oricine, oricât de puţini talanţi ar avea, unul tot are, care e Botezul. El aşa socotea, că cel care are un talant e cel care are Botezul — dar care e un talant mare.

După aceea, ne spovedim pentru că nu există om care să nu-şi simtă conştiinţa mur­dărită, neîmpăcată, neliniştită şi căutăm răspuns la Dumnezeu, dezlegare de la Dum­nezeu — şi asta numai prin preot, numai aşa găsim dezlegare. Şi atunci, ne spovedim sau căutăm să ne spovedim pentru că ne mustră conştiinţa. E „pârâşul de pe cale”, despre care ne vorbeşte Mântuitorul: „Impacă-te cu pârâşul tău pe cale”, căci altfel va trebui să plătim până la ultimul bănuţ, dacă nu ne împăcăm cu el. Şi eu aş zice: Continuare»

33 Comentarii »

Predicile Sfantului Teofan Zavoratul in vinerea primei saptamani din Postul Mare

Alte predici in vinerea primei saptamani de Post:

PREDICA I

Data trecută v-am spus că esenţa pregătirii pentru spovedanie şi împărtăşire stă în străpungerea pentru păcate însoţită de hotărârea neclintită de a nu-L mai jigni [rani] prin ele pe Domnul; şi că atunci când se va întâmpla asta, spovedania noastră va fi lucrătoare şi Sfânta Impărtăşanie mântuitoare. Acum vă voi vorbi mai desluşit despre aceste două aşezări sufleteşti, pentru a vedea dacă în noi ele sunt chiar aşa cum trebuie să fie şi pentru a primi prin asta încredinţare de nădejde că pregătirea noastră, spovedania şi Sfânta Impărtăşanie vor aduce, în cele din urmă, roadă lor mântuitoare.

Străpungerea pentru păcate nu e un simţământ simplu, ci e alcătuit din alte câteva. La temeiul ei stă simţământul neplăcut care vine din conştientizarea faptului că, dedându-ne păcatului, am căzut într-o stare foarte proastă. Acest simţământ îşi schimbă apoi înfăţişarea, după latura păcatului spre care işi întoarce luarea-aminte păcătosul care se pocăieşte. Când el, pornind de la acest simţământ, se întoarce spre sine însuşi, se supără pe sine şi pe voia sa cea rea: „De ce m-am supus aplecării păcătoase şi de ce m-am înclinat în faţa insuflării de sminteală, în vreme ce puteam să ţin piept şi să abat nenorocirea de la mine?“ Când se va întoarce spre păcatul în sine nu va mai vedea în păcat amăgirea sub care acesta e ascuns atunci când omul cade în el, ci-l va vedea slut şi cumplit, şi va începe să se dezguste de el şi să fugă de el. Când se va întoarce spre ceilalţi oameni – mădulare ale Bisericii, se va ruşina de faptul că, nefiind îngreuiat cu nimic faţă de ceilalţi, s-a ruşinat în aşa chip cu fapte netrebnice. Când se va întoarce spre Dumnezeu, fie că se va căina, se va tângui şi se va întrista pentru că L-a jignit [ranit] cu păcatele sale pe Dumnezeu, Cel atât de milostiv faţă de el, fie că se va umple de temere pentru soarta sa vremelnică şi veşnică la gândul dreptei judecăţi care îi pedepseşte pe păcătoşi, uneori într-un chip atât de învederat. Păcătosul care şi-a mărturisit cu sinceritate păcatele şi s-a osândit pe sine pentru ele va trece, după ce a intrat în sine însuşi, de la unul din aceste simţăminte la altul şi va statornici în inima sa plâns şi tânguire pentru păcate asemenea plângerii lui Ieremia pe ruinele Ierusalimului sau a iudeilor la râul Babilonului. Continuare»

6 Comentarii »