Război întru Cuvânt

Din: “Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul de arhimandritul Sofronie“:

Despre deosebirea intre iubirea crestina si dreptatea omeneasca

“Oamenii au de obicei o concepţie juridică despre dreptate. Ei resping ca nedreaptă ideea ca cineva să ia asupra lui responsabilitatea greşelii altuia. Acest lucru nu cadrează cu conştiinţa lor juridică. Dar duhul iubirii lui Hristos vorbeşte altfel. Potrivit duhului acestei iubiri, a împărtăşi responsabilitatea greşelii celui pe care-l iubim şi chiar a o lua cu totul asupra noastră nu este un lucru ciudat, ci cu totul firesc. Mult mai mult, numai luând asupra noastră greşeala altuia se descoperă autenticitatea iubirii şi ne dăm cu adevărat seama de aceasta; unde ar mai fi sensul iubirii, dacă n-am păstra din ea decât latura plăcută? Dar când luăm în mod liber asupra noastră greşeala şi durerile făpturii iubite, atunci iubirea atinge desăvârşirea sub toate aspectele ei.

Mulţi oameni nu pot sau nu vor să accepte de bunăvoie urmările păcatului strămoşesc al lui Adam. Ei spun: „Adam şi Eva au mâncat din pomul oprit, dar acest lucru nu mă priveşte. Sunt gata să răspund pentru păcatele mele, dar numai pentru ale mele, iar nu pentru păcatele altora“. Omul nu înţelege că, prin această mişcare a inimii lui, repetă în sine însuşi păcatul protopărintelui nostru, care devine astfel propriul său păcat şi propria sa cădere. Adam a tăgăduit responsabilitatea sa, aruncând greşeala asupra Evei şi a lui Dumnezeu Care-i dăduse această femeie, şi prin acest lucru a rupt unitatea omului şi unirea sa cu Dumnezeu. Astfel, de fiecare dată când refuzăm să ne asumăm responsabilitatea răului universal, a faptelor aproapelui nostru, repetăm acelaşi păcat şi rupem de asemenea unitatea omului. In rai, Domnul l-a chemat pe Adam la căinţă; ne e îngăduit să credem că, dacă în loc să se justifice, Adam şi-ar fi asumat responsabilitatea păcatului lor comun, al său şi al Evei, destinul lumii ar fi fost altul. In acelaşi chip, destinul lumii va fi diferit dacă vom răspunde pozitiv aceluiaşi Domn venit în trup şi Care-şi înnoieşte chemarea Sa la căinţă, şi dacă vom lua asupra noastră povara greşelilor aproapelui nostru. Continuare»

23 Comentarii »

• Razboi intru Cuvant (arhiva): Bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant! (imagini inedite din Biserica din Vlaherne, predica, icoane, linkuri)
• Cantari din Vecernia Acoperamantului Maicii Domnului (Byzantion)
• Cantari din Utrenia Acoperamantului Maicii Domnului (Byzantion)
• Cantari ale Sfantului Acoperamant de la Sf. Manastire Putna
• Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului.mp3 – Ierod. Epifanie (pe Ortodox Media)
• Acatistul Sfantului Acoperamant (Marian Moise)
• Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului (text)

• Doar ortodox: Troparul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului (video si text)

• Vestitorul ortodox: Astăzi – prăznuirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului – sa avem binecuvantarea ei (imagini si video)

“O, preacantata Stapana, preacurata Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, la tine ridic ochii sufletului si ai trupului meu, catre tine intind mainile mele cele slabe si din adancul inimii strig tie: Cauta la credinta sufletului meu. Acopera-ma cu atotputernicul tau Acoperamant si ma izbaveste de toate nevoile; iar in ceasul sfarsitului meu sa stai langa mine, o, intru tot buna Stapana si ma izbaveste de chinurile cele gatite pentru pacatele mele, ca, mantuindu-ma, pururea sa cant tie: Aliluia!”

Jurnalul national: Maica Domnului şi femeia modernă

de Luiza Moldovan

În care se discută despre încăpăţânări şi modele de urmat şi modele de neurmat şi, în general, despre o viaţă morală sănătoasă şi despre educaţia copiilor. Dar mai ales, despre ce este şi ce poate să devină femeia contemporană, în caz că lasă la o parte ambiţiile personale şi egoismul. Părintele Gheorghe Holbea, preot la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” – Precupeţii Noi din Bucureşti. Continuare»

24 Comentarii »

Doua scrisori ale Sfantului Staret Macarie de la Optina catre un frate mirean, dar care ar fi putut fi adresate, la fel de bine, multora dintre noi:

SCRISOAREA A CINCEA

Sfântul Petru Damaschinul scrie:

„Dar nu trebuie să deznădăjduim, dacă nu suntem cum se cuvine să fim. Rău este că ai păcătuit, omule! Dar de ce nedreptăţeşti pe Dumnezeu şi-L socoteşti neputincios din neştiinţă? Oare nu poate să mântuiască sufletul tău Cel ce a făcut pentru tine lumea cea atât de mare, pe care tu o vezi? Iar de zici că mai degrabă şi aceasta îmi este spre osândă, precum şi pogorârea Lui, pocăieşte-te şi-ţi va primi pocăinţa ta, ca şi pe a fiului risipitor şi pe a păcătoasei. Dacă însă nici aceasta nu o poţi si greşeşti din obişnuinţă chiar în cele ce nu vrei, ai smerenie, ca vameşul, şi-ţi va ajunge ţie spre mântuire. Căci cel ce păcătuieşte fără puterea de a se pocăi, dar nu deznădăjduieşte, neapărat se va socoti pe sine mai prejos decât toată zidirea şi nu va îndrăzni să osândească sau să ocărască pe vreun om, ci mai degrabă se minunează de iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi e plin de recunoştinţă faţă de Făcătorul de bine şi poate avea şi alte bunătăţi. Acesta, măcar că se supune diavolului întru a păcătui, dar iarăşi, de frica lui Dumnezeu, nu-l ascultă pe vrăjmaş, care-l împinge să deznădăjduiască şi prin aceasta este parte a lui Dumnezeu“(Filocalia, vol. V, pag. 134-135).

Iar mai departe, în „Mare bine este pocăinţa adevărată“, scrie: Continuare»

7 Comentarii »

Mult ne straduim noi, oamenii, mult ne zbatem, dar prea deseori, nimic dobandim, nimic folosim, nimic adunam. Pentru ca nu adunam dimpreuna cu Hristos si in Duhul Lui, pentru ca lucram numai omeneste, mult prea-omeneste si nu stim sau am uitat fiii carui Duh suntem. Pentru ca ne bizuim doar pe ceea ce stim si pe ceea  ce putem noi, pe vointa, ambitia si puterea noastra, pe faptele mainilor noastre, luam drept reper doar ceea ce corespunde masurii noastre meschine si pitice, confundand pe Duhul cel Sfant cu sangele nostru infierbantat, credinta in Hristos cu credinta in noi insine, ravna de Sus cu ravna cea trupeasca, cu zelul aprins al inimii cazute, nerabdator sa arunce plasa inainte sa fi invatat sa pescuiasca si inainte de a-i intreba pe mai-marii sai unde este locul propice de pescuit. Continuare»

8 Comentarii »

• Cititi prima parte: Fost-a un om pe pamant mistuit de dorinta lui Dumnezeu… SILUAN ATHONITUL

Copilăria şi anii tinereţii

Viaţa fericitului stareţ Siluan a trecut fără întâmplări deosebite pentru cine priveşte lucrurile din afară. Până la vârsta înrolării în armată, a fost cea a unui sărman ţăran rus; apoi, în perioada serviciului militar, a fost viaţa unui simplu soldat; în sfârşit, la mănăstire, timp de patruzeci şi şase de ani, a fost viaţa monotonă a unui simplu monah.

Din arhivele mănăstirii aflăm următoarele:

„Părintele Siluan, schimonah. Numele civil: Semion Ivanovici Antonov, ţăran din gubernia Tambov, districtul Lebedinsk, satul Şovsk. Născut în 1866. Sosit la Sfântul Munte în 1892. Monah în 1896, schimomah în 1911. Ascultări: la moară, la Kalamareia [moşia mănăstirii în afara Athosului], la Vechiul Russikon, la economat. Dece­dat la 24 septembrie 1938.”

Între cuvintele „născut” şi „decedat” nimic neobişnuit, nimic de povestit. Iar a ne atinge de viaţa lăuntrică a unui om înaintea lui Dumnezeu e un lucru în acelaşi timp indiscret şi îndrăzneţ. A dezvălui în piaţa publică a acestei lumi „adâncul inimii” unui creştin e aproape un sacrilegiu. Dar, siguri de faptul că stareţul care e ieşit din această lume ca biruitor asupra lumii nu mai are de acum nimic de ce să se teamă, şi că nimic n-ar mai putea tul­bura odihna sa veşnică în Dumnezeu, vom cuteza să facem aici povestirea măcar în parte a vieţii sale atât de bogate, având în vedere micul număr al celor ce sunt ei înşişi atraşi spre aceeaşi viaţă în Dumnezeu.

Pentru fiecare om arena în care se desfăşoară lupta sa du­hovnicească e înainte de toate propria sa inimă. Cine a învăţat să pătrundă în inima sa va şti să aprecieze cum se cuvine cuvântul prorocului David: „Inima omului e un adânc” (Ps 63, 7). Adevărata viaţă creştină se petrece aici, în adâncul inimii, în acest abis ascuns nu numai de privirile străine, dar, în deplină­tatea lui, ascuns şi omului însuşi. Cine a pătruns în aceste taini­ce palate a simţit fără îndoială o uimire negrăită în faţa miste­rului existenţei. Cel care cu o minte curăţită s-a dedicat unei intense contemplaţii a „omului său lăuntric” va înţelege că a ob­serva în totalitate, chiar şi numai pentru scurt timp, desfăşurarea propriei sale vieţi este cu neputinţă. Va recunoaşte deopotri­vă şi neputinţa de a surprinde pe viu procesele vieţii duhovni­ceşti ale inimii sale, care, în profunzimea ei ultimă, atinge Fiinţa cea mai presus de mişcare şi proces. Şi totuşi, în paginile ce ur­mează sarcina noastră va consta tocmai în descrierea procesului creşterii duhovniceşti a unui mare ascet.

Nu, nu ne vom impune o sarcină irealizabilă. Fiindcă nu vom atinge decât în parte etapele vieţii sale care ne sunt cele mai bi­ne cunoscute. Cu atât mai mult nu vom fi înclinaţi să facem psi­hanaliză, dat fiind că acolo unde lucrează Dumnezeu ştiinţa în­cetează de a mai putea fi aplicată. Continuare»

12 Comentarii »

“Revelaţia ne spune: „Dumnezeu este Iubire“, „Dumnezeu este Lumină, şi nu este întuneric întru El” (I In 4, 8; 1, 5).

Cât de greu ne este, nouă, oamenilor, să primim aceste cu­vinte! Ne este greu fiindcă propria noastră viaţă şi viaţa lumii întregii din jurul nostru mărturisesc mai degrabă contrariul. Continuare»

21 Comentarii »

“Oricine e îndurerat şi plânge, Hristos plânge cu el!“

Despre sensul suferintei

“- Parinte, vorbiti-ne de suferinta din inchisoare!

-  Ce sa spun, in bratele mele au murit oameni care erau de o mie de ori mai valorosi decat mine, in inchisoare au murit in bratele altora oameni care erau mult mai valorosi decat cei care au supravietuit, si totusi eu sunt cel mai pacatos. Si a mai vorbi de mine inca o data, chiar daca as spune si ce am facut bine, dar si ce am facut rau, tot laudandu-ma ies. Asa ca imi este foarte greu sa vorbesc de lucrurile acestea. Continuare»

26 Comentarii »

14. Apariţiile Stareţului

Aşa cum am mai spus. Stareţul a văzut mulţi Sfinţi, pe îngerul lui păzitor, pe Maica Dom­nului de mai multe ori şi pe însuşi Hristos. Nu i-a văzut în vis, ci aievea, uneori chiar ziua în amiaza mare. Aceştia vorbeau cu el, îl sărutau şi îi săruta, îi aduceau mâncare, îl tămăduiau, îi făceau făgăduinţe, îi descopereau taine.

Odată a spus cuiva: „Dacă atunci când eram tânăr citeam mult Vieţile Sfinţilor, acum însă ele nu mă ajută atât de mult (se referea la citirea lor), deoarece le trăiesc”. Nu mai avea nevoie de această hrană duhovnicească, deoarece trăia ceva mai înalt. Continuare»

7 Comentarii »

Arhim. Ioil Konstantaros,

Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinoupolis, Pogoniani şi Koniţa:

Cuvânt la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

Ioan 3: 13-17

Niciodată  omul n-ar fi putut de unul singur să înţeleagă iubirea infinită pe care o nutreşte Dumnezeu faţă de această binecuvântată făptură, omul, care constituie şi coroana întregii creaţii. Şi deoarece iubirea adevărată nu este cu putinţă să se exprime doar prin cuvinte emoţionante, ci şi prin fapte care dovedesc autenticitatea cuvântului, de aceea şi ucenicul iubirii, Sfântul Ioan Teologul, în puţine cuvinte rezumă „explozia” de iubire a lui Dumnezeu: „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3: 16). Adică: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea oamenilor, care trăia în păcat, încât L-a dat morţii pe unicul Său Fiu, pentru a nu se pierde tot omul cu moartea cea veşnică, ci aceia care cred într-Însul să aibă viaţă veşnică.

Dumnezeu-Tatăl L-a predat pe unicul Său Fiu la moarte pe cruce! Continuare»

12 Comentarii »

• Cantarile Sfintei Cruci – Anghelos
• Cantari pentru praznicul Sfintei Cruci – Nectarie Protopsaltul
• Acatistul Sfintei Cruci.mp3
• Acatistul Sfintei Cruci (text)

„Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta ai dat-o nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei”.

Diavolul are o aşa putere, încât într-o clipă ne-ar sfărâma de nu ar fi cu noi Dumnezeu, însă, cu cât noi ne depărtăm de buna vieţuire după Dumnezeu, ne dăm singuri în mâna diavolului.

Cu toţii suntem făptuitori ai uciderii pe care a făcut-o Cain asupra lui Abel (cf. Facerea 4, 8). Cain a fost strămoşul fiilor oamenilor, iar Abel era cel ce aducea jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, preînchipuindu-L pe Hristos. Cu toţii suntem autori ai acestei fapte a lui Cain, căci pentru răutatea noastră a fost răstignit Hristos. Aflându-ne ucigaşi de Dumnezeu, vom spune: „Acum ce vom face, căci Dumnezeu era apărătorul nostru, acum diavolul ne va ucide când va vrea el”. Aşa a spus Cain: oricine mă va întâlni mă va ucide, însă milostivul Dumnezeu a pus semn lui Cain ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare (Facerea 4, 14-15). De aceea puterea celui rău este oprită de puterea acestui semn. Continuare»

11 Comentarii »