Cum ne iubeste Dumnezeul nostru

Arhiva postarilor pentru aceasta categorie

Virgil Maxim despre CHEMAREA NOASTRA SI DESPRE PUTEREA INFRICOSATA A SFINTEI IMPARTASANII. Parintele Arsenie Papacioc: “E bine sa umplem sufletul nostru cu cele dumnezeiesti ca sa nu mai aiba loc si cele lumesti”

Publicat pe 07 Apr 2011 | Categorii: Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Minuni si convertiri, Parintele Arsenie Papacioc, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Virgil Maxim | Print

Desăvârşirea (capitol special)

Intr-o discuţie exegetică asupra versetului din Psalmul 118 care zice: „Strang Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc înaintea Ta”, Anghel [Parintele Arsenie, n.n.] Papacioc, după multe lucruri frumoase şi folositoare duhovniceşte, a încheiat cu o reflecţie, preluata de mulţi şi păstrată în atenţia lor. De curând am auzit-o din gura lui Sandu Ştefanescu: „E bine să umplem sufletul nostru cu cele dumnezeieşti ca să nu mai aibă loc si cele lumeşti”.

In timpul bătăliei pentru câştigarea Impărăţiei Cereşti, gândindu-mă la stadiul în care ne vom afla în momentul trecerii la cele veşnice, am înţeles că atât vom fi in viaţa de dincolo (ca stadiu de lumină transfigurată), câtă dumnezeire am reuşit să inglobăm în noi, în viaţa de aici. Hristos va adăuga din dragostea Sa (pentru sluga bună si credincioasă) „O măsură plină, scuturată, îndesată şi cu vârf.”

Că n-am reuşit să împlinesc acest deziderat, se vede, căci multe din cele lumeşti şi-au făcut loc în suflet şi în minte. Am căutat totuşi ca şi asupra acestora să arunc, pe cât posibil, un înţeles duhovnicesc. Continuare»

22 Comentarii »

“Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”. SURPRIZELE FRUMOASE ALE DUHULUI SI CHEMAREA INCOMODA A CRUCII. Provocarea cea buna VS. duhul lumii

Publicat pe 01 Apr 2011 | Categorii: Crestinul in lume, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica Sfintei Cruci, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisirea Bisericii, Meditatii duhovnicesti, Parintele Constantin Coman, Parinti si invatatori, Razboiul nevazut, Talcuiri ale textelor scripturistice, Vremurile in care traim | Print

Recent unuia dintre noi i s-a “intamplat” ca un adevar simplu, insa plin de  reverberatii duhovnicesti mai largi; simplu, dar mai greu de primit atunci  cand suntem intepeniti in invartosarea propriului orgoliu si egocentrism de “a avea intotdeauna dreptate“. Un adevar pe care s-a bucurat sa-l citeasca, acum ceva vreme, scris de un alt frate, si care avea sa se suprapuna exact peste experienta sa din acel moment, reveland o modalitate discreta, dar foarte vie, prin care Dumnezeu lucreaza in viata noastra: Fiindcă îl judecăm pe aproapele, virtutea lui ne surprinde:

‘Să nu zici niciodată că îl cunoști pe cel de lângă tine. Eu, unul, mă tulbur când observ cum oameni în privința cărora aș fi băgat mâna în foc că-i cunosc foarte bine îmi demonstrează că, de fapt, eu eram cel în totală eroare în privința lor. Credeam că sunt un bun cunoscător al firii omenești și iată că Dumnezeu îmi arată – printr-o întâmplare, printr-un concurs de împrejurări – că aveam o percepție cu totul și cu totul greșită’.

(v. DE CE TREBUIE… “SA NU OSANDESC PE FRATELE MEU”? )

In orice caz, daca nu ne facem singuri captivi unei gandiri ideologizate sau “setate” in mod fixist, precum in cazul fariseilor, pe banuiala si neincredere cronica, niste “certitudini” batute in cuie in privinta oamenilor, putem avea si unele surprize placute, prin care Dumnezeu inca ne mai poate vizita, inca mai poate avea acces viu la noi si inca ne mai poate… smeri si rusina. Ceea ce este un castig duhovnicesc extraordinar. Fara a cadea, bineinteles, nici in pacatul prostiei, al ne-vegherii si al lipsei de criterii, temeiuri solide si rigori, al “dilematismului” nebulos, omogenizant, fara contur dogmatic sau moral, si  al relativismului “agnostic”. Vezi, apropo de aceasta, un alt cuvant, mai putin cunoscut, al parintelui Steinhardt: DREAPTA SOCOTEALA – INTRE RAUTATEA BANUIELII GENERALIZATE SI PROSTIA BLAGOSLOVIRII RAULUI.

Insa pana la urma asta este ceea ce conteaza: nu sa tragem noi concluzii definitive si sa dam verdicte vesnice fata de fratii si semenii nostri, in locul lui Dumnezeu (cu atat mai putin cand nu-i cunoastem personal!), nici sa le facem “dosare”, liste albe si liste negre, ori sa aplicam “stampile” de nedezlipit, ci sa ne  lasam poarta inimii deschisa catre lucrarea Proniei si a Duhului Sau, care sufla unde vrea… adica, uneori, si acolo unde ne asteptam mai putin. Sa facem, adica, intocmai cum si cu noi am dori sa faca ceilalti oameni, dupa ce am gresit, si mai ales, cum am vrea sa  faca Dumnezeu. Mai conteaza sa judecam mai putin persoanele, sa cautam la roadele lor  si sa stim sa culegem de pretutindeni mierea, iar nu necuratia, imitand albinele, iar nu mustele, asa cum ne  si invata  in fiecare veac Sfintii si Parintii nostri duhovnicesti.

Surpriza pentru unul dintre noi a fost descoperirea,  initial printr-o predica  uluitor de autentica, trezitoare si de insufletitoare de la un hram al Sf. Grigorie Palama, si printr-un cuvant foarte… neobisnuit auzit intamplator la radio tot in acea perioada, iar mai apoi printr-o carte recenta, a unui “cu totul altul”... parinte Constantin Coman decat “cel” pe care-l stiam si il… respingeam pana acum. Asta din pricina mai multor idei, influente si atitudini ale sale mai vechi, cu care nu avem cum sa fim de acord si care nu ne puteau odihni. Despre unele dintre ele, mai grave, am si amintit cate ceva, pe acest site (de pilda aici, aici si aici), si, fara sa cunoastem alte amanunte, nadajduim totusi ca si in aceste privinte, ca si in ceelalte, trecerea timpului, suferinta marginalizarii si a sicanelor de tot felul au adus cu sine mai multa intelepciune, dreapta socotinta si puterea recunoasterii propriilor greseli (cel putin in ceea ce priveste raportarea la Apocalipsa asa lasa sa se intrevada, undeva, prin carte). Sau macar disponibilitatea in acest sens… Important insa nu este sa punem reflectorul pe persoana (supusa ispitei si greselii) a unui parinte sau a oricarui invatator bisericesc in viata, care astazi poate gresi, si maine se poate ridica sau… invers (mai frecvent, din pacate), ci de a putea depasi anumite retineri inevitabile si de a gasi in noi deschiderea inimii necesara pentru a da credit posibilei schimbari in bine a oricui, si a putea recunoaste si primi continutul si duhul curat evanghelic, atunci cand vin chiar prin persoane care altadata ne-au dezamagit. Acesta credem ca trebuie sa fie modul de raportare corect din punct de vedere duhovnicesc (adica al “dreptatii lui Dumnezeu”, opuse “dreptatii omenesti”), si propriu lucrarii de recuperare si de iertare a Bisericii.

Acestea fiind spuse in introducere, pentru a nu provoca vreo sminteala sau nedumerire in gandul cuiva, am dorit sa selectam cateva pasaje din cartea “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, cu legatura si  cu Evanghelia radicala a ultimei Duminici, care ne pot ajuta foarte mult in intelegerea si in trairea ortodoxa a unor realitati foarte grele si dure de astazi. Cum ar fi de pilda, criza economica, care pentru multi inseamna, din pacate, prilej de deznadejde si de revolta, dar care, totusi, pentru foarte multi, este o mana intinsa de Dumnezeu pentru intoarcerea la El in al unsprezecelea ceas, atunci cand lumea ne-a dez-amagit si cand toate “asigurarile” noastre  paguboase si pacatoase legate de confortul material in aceasta lume sunt pe cale de a se spulbera… E mare lucru, si pentru noi, foarte surprinzator, ca un preot de mir, si inca din Capitala, sa aiba sinceritatea, printre altele, sa spuna lucrurilor pe nume, evanghelic, in ceea ce priveste tema majora si incomoda a conflictului ireductibil intre Evanghelie si lume,  si particularizata pe subiectele “bogatiei”, “ambitiei”, “carierei” si a “banului” – adica teme, de regula, foarte “scaldate” in formulari justificative pentru duhul lumesc si mult prea… interesat-indulgente (de nu chiar elogioase si anticrestine!) in omiliile auzite si in articolele citite de cele mai multe ori in bisericile noastre sau in publicatiile ortodoxe mai oficiale. Insa nu acestea sunt singurele entuziasme starnite de cartea in cauza. Dar poate asupra altor lucruri, daca vrea Dumnezeu, vom mai reveni cu alte ocazii.

Deocamdata, cateva fragmente din dialogurile cu Remus Radulescu pe temele saraciei si bogatiei, confortului material si lepadarii de sine, autosuficientei si ambitiilor desarte, patimilor “imaginii” si “succesului” social, toate creatoare de ipocrizie si urmatoare ale cailor celor largi, opuse stramtorarii fericite a Crucii:


Continuare»

45 Comentarii »

Sfantul Petru Damaschin ne invata cum putem si trebuie sa facem din toate prilej de pomenire si multumire neincetata catre Dumnezeu

Publicat pe 24 Mar 2011 | Categorii: Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Filocalie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Sfantul Petru Damaschinul | Print

Linistirea foloseste mai mult celor patimasi

Tuturor le este de folos linistea si fuga de unele lucruri si de anumiti oameni. Iar mai mult celor patimasi si slabi. Fiindca nu poate mintea numai din faptuirea cea din afara sa se faca nepatimasa daca nu ii urmeaza multe si duhovnicesti vederi. Nici imprastierea si conducerea nu-l lasa pe cineva fara vatamare, daca nu si-a dobandit mai intai nepatimirea prin fuga de tentatiile lumii. Iar grija vietii si tulburarea, obisnuieste sa vatame si pe cei nepatimitori. Caci nici un folos nu vine, zice Gura de Aur, din lucrarea omului, fara inraurirea de sus. Dar nici inraurirea de sus nu vine peste cel ce nu o primeste in chip liber. De amandoua avem trebuinta: si de lucrarea dumnezeiasca si de cea omeneasca; si de faptuire si de cunostinta; si de temere si de nadejde; si de plans si de mangaiere; si de frica si de smerenie; si de dreapta socoteala si de dragoste. Fiindca toate ale vietii, zice, sunt indoite; zi si noapte, lumina si intuneric, sanatate si betesug, virtute si pacat, usurinta si greutate, viata si moarte, ca cei slabi prin unele sa iubim pe Dumnezeu si prin altele sa fugim de pacat de frica ispitelor, iar cei puternici, sa iubim prin toate pe Dumne­zeu ca pe tatal, cunoscand ca toate sunt bune foarte si Dumnezeu le randuieste dupa folos. Acestia de la cele placute trebuie sa se infraneze, iar pe cele grele sa le doreasca, stiind ca prin cele dintai se sustine viata trupurilor, spre slava Facatorului; iar prin celelalte sunt ajutate sufletele spre a se mantui, din mila negraita a lui Dumnezeu.

Caci trei sunt starile oamenilor: robi, platiti si fii. Robii nu iubesc binele, dar se retin de la rau, de frica muncilor. Acesta nu este, zice Sfantul Dorotei, un lucru bun, nici bine-placut. Cei platiti iubesc binele si urasc raul, dar la nadejdea platii. Iar fiii, fiind desavarsiti, nu se retin de la rau de frica muncilor, ci-l urasc cu putere, nici nu fac binele in nadejdea platii, ci-l socotesc ca pe o datorie. Ei iubesc si nepatimirea ca pe o urmare a lui Dumnezeu si ca o pricinuitoare a salasluirii Lui, prin care se departeaza de tot raul, chiar daca nu e vreo amenintare. Fiindca daca nu se face cineva nepatimitor, nu-si trimite Sfantul Dumnezeu Duhul Sau Cel Preasfant, ca nu cumva sa se afle daca atras din obisnuinta spre patimi si sa se faca vinovat in fata Duhului Sfant celui salasuit in el si mai mare osanda sa aiba. Dar cand deprinderea virtutii il face sa nu mai aiba prietenie cu vrajmasii, nici sa mai fie atras de obisnuinta patimilor, se impartaseste de har, si asa ramane neosandit, primind darul. Continuare»

5 Comentarii »

SIMPLITATEA CURATIEI, IUBIRII SI A PATIMIRII FERICITE. Cateva din scrisorile inedite ale Fericitului Martir Valeriu Gafencu

Publicat pe 22 Mar 2011 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Credinta in familie, Crestinul in lume, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Sfantul Valeriu Gafencu | Print

22 noiembrie 1943

Scumpul meu Emil, draga mea Lizuta si Fanel

Miscat pana la lacrimi de iubirea voastra pentru mine, cu dor mult in inima, va comunic acum multumiri, ganduri bune si dragoste la dragostea voastra. Dumnezeu sa va ajute! Sunt  sanatos si ma gandesc intr-una la voi, dragii mei, la toate incercarile prin care a trebuit  sa treceti spre a va da seama de desertaciunea acestei lumi, de ajutorul si dragostea lui Dumnezeu, de Viata Vesnica, pe care noi o putem castiga cu mila Domnului, daca ne vom trai viata in iubire curata, fapte bune  si rugaciune.

Viata e un dar  al  lui Dumnezeu, si noi trebuie sa  stim a o trai in chipul cel mai vrednic. Sa ne curatam  de pacate, care ne urmaresc la tot pasul, sa fim cu iubire fata de semenii nostri, sa ajutam, sa raspundem la rau prin bine si la ura prin dragoste, sa ne marturisim pacatele si sa luam temeinic hotararea de a nu le mai savarsi.

Iata, a venit si postul Craciunului. Pregatiti-va sufleteste pentru aceasta mare sarbatoare crestina, prin post si rugaciune si nu uitati milostenia pentru cei saraci si lipsiti, caci milostenia acopera o multime de pacate. Asa ca faceti aceasta fapta mareata, ca la Sfintele Sarbatori sa dati la cate un sarac lipsit de ajutor, ba o paine, ba o prajitura, ba un banut, ca mult va va rasplati Dumnezeu si in vata aceasta si in viata viitoare.

Mie imi pare tare bine ca voi intelegeti aceasta lume. Mi-aduc aminte ca, inca in sat, ii mai ajutati din cand in cand si pe tiganii si nevoiasii de pe la noi! Stiti si voi ce inseamna lucrul acesta!?! Fericirea este sensul intregii noastre vieti. Si eu va marturisesc azi, dupa ani de suferinta, meditatie si framantari cu viata aspra, ca Viata nu are nici un sens fara Hristos! Ca toate alergarile noastre fara Iisus sunt desertaciune si goana dupa vant!

De aceea, sa cautam ca prin modul nostru de traire sa-l castigam pe Mantuitorul in inimile noastre.

Numaidecat sa va spovediti si impartasiti. Sa faceti o spovedanie cat mai serioasa si mai adanca. Sa luati hotararea de a va lepada de pacate, sa duceti lupta cu raul inimii voastre inclinate a-i judeca si condamna pe altii pentru faptele lor cand noi insine savarsim  aceleasi pacate. Va rog foarte mult, grijiti-va de suflet!

Pe Emil cresteti-l  in iubire de Dumnezeu. Invatati-l sa se roage, se cante cantece crestine, sa se poarte cu dragoste si nevinovatie. El e un copil curat si nevinovat la suflet. Si eu ma straduiesc sa devin prunc la suflet, ca si el. Voi, ca parinti  aveti o mare raspundere. Anume, aceea de a-i da o educatie crestina, a-l creste in cea mai mare curatenie, a-l  ingriji si a-i face Viata  cu adevarat fericitia printr-o traire curata a Domnului nostru Iisus Hristos. Iubiti-va voi si iubiti pe toata lumea. Purtati-va cu toti asa cum va purtati cu proprii vostri frati si surori. Dumnezeu care vede toate va va rasplati insutit.

(…). Sunt fericit si multumit. Iar voua va multumec pentru modul frumos cum ati inteles intotdeauna a va purta cu mine. Iar eu, pentru greselile pe care le-am savarsit fata de voi, cat am fosti in mijlocul vostru va cer iertare. Pe Emil il strang la san, cu iubire. Va iubesc mult!

Cu toata dragostea Valeriu

 

***

30 ianuarie 1948

Scumpa mama, Valentina draga sora,

Multumesc bunului Dumnezeu pentru grija si dragostea cu care ne pazeste pe toti. Am primit cu bucurie vestea ca ai calatorit bine pana la Alba-Iulia. Aseara am primit randurile matale, mama draga, si o c.p. de la Parintele.

Sa ne rugam lui Dumnezeu, sa-i multumim Lui pentru tot. Sunt asa de multumit ca te-am vazut, mama, senina si increzatoare. Aseara am primit o scrisoare de la Norica, cu multe vesti frumoase si tare multumita. Indeosebi de dragostea cu care ati imbratisat-o cat a fost acasa si la plecarea ei.

Azi am primit semnul tau de dragoste, Valentina, scumpa mea sora, si sunt asa de bucuros, de linistea sufletului tau, de credinta si iubirea ta, de nadejdea ta in Dumnezeu.

Draga Lizunea [Elisabeta, sora cea mica, n.n.], tu ce spui: iti sta bine la bal, dansand, in timp ce Tuţa [tatal lor, Vasile, n.n.] cine stie unde este? [Vasile Gafencu murise inca din 1942, deportat de sovietici in Siberia, insa familia sa ii pierduse legatura din momentul in care a hotarat, in 1940, sa ramana in Basarabia rapita de sovietici, n.n.] Dumnezeu sa-l aiba sub aripa dragostei lui, in timp ce noi, fratii tai, ai nostri, tremuram la gandul ca ati putea savarsi din nestiinta vreo greseala!

Iar tu, acum, cand intelegi ce este dansul, intelegi ca balurile sunt expresia patimilor, placerilor si a destrabalarii omenesti, tu inca mai starui in acest rau!? Continuare»

13 Comentarii »

PR. CONSTANTIN MOISIU: Cuvant duhovnicesc vesnic actual despre cutremurul din noiembrie 1940: “Toata lumea se plange de greutatea vremu­rilor pe care le traim, dar nimeni nu vrea sa re­cunoasca si partea lui de vina”

Publicat pe 20 Mar 2011 | Categorii: Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parinti si invatatori, Pocainta, Preot Constantin Moisiu, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim | Print

 

“Fiecare doreşte de istov şi aşteaptă cu în­frigurare schimbarea vremurilor şi a oameni­lor, dar nici unul nu încearcă să înceapă cu el însuşi această prefacere. Ne mulţumim doar cu înfăţişarea adevăratei credinţe, dar prin purta­rea noastră nechibzuită, tăgăduim puterea ei. Pentru astfel de păcate şi alte multe fărădelegi, despre care ruşine este a şi grăi, din pri­cina nesupunerii faţă de Tatăl Ceresc şi a nesocotirii poruncilor lui, viaţa a ajuns o povară strivitoare, iar zilele pe care le trăim crunte şi apăsătoare până la deznădejde”.

*

Ne gaseam in anul 1940, unul din cei mai cumpliti din istoria Romaniei, cand o succesiune de nenorociri colective dintre cele mai grave, mai socante, mai zdrobitoare, pe care astazi le-am fi numit, fara ezitare “apocaliptice”, s-au napustit asupra tarii, intr-o cascada infernala, greu de conceput pentru noi, prea-alintatii de astazi. Mihail Sebastian nota atunci in jurnalul sau: „an tragic, an de cosmar, an plin de spaime, de mizerii, de nenorociri”.

Evenimente istorice capitale si plagi grele s-au precipitat cu o repeziciune incredibila, dupa o perioada (interbelica) de liniste si libertate – care pentru unii a avut ca rezultat necredinta si dezmatul -, lovind necrutator mai multe popoare europene, in special pe polonezi, dar in foarte mare masura si pe romani.

Razboiul cel mare incepuse deja.

Romania fusese tradata, amputata si pradata samavolnic de aproape o treime din teritoriul sau - mai intai de Basarabia, Bucovina de Nord, Herta, apoi de Ardealul de Nord si, in scurta vreme, si de Cadrilater.

“In acest an, mânia Sa care nimiceşte şi urgia Sa care înspăimântă, s-au revărsat pu­stiitoare peste ţara noastră scumpă. Măreţul edificiu al României întregite ridicat pe morminte de eroi, ca pe nişte umeri de uriaşi, s-a prăbuşit. Hotarele izvodite cu sângele vitejilor noştri, au fost sfârtecate”...

Uniunea Sovietica sufla urgie la hotare, comunismul fiind o prevestire plina de spaima.

Seceta facea ravagii si foametea incepuse deja sa “ranjeasca amenintator”, mai ales dupa pierderea unora dintre celor mai manoase teritorii, dar si ajutata si de specula unora pusi pe nedreapta inavutire.

Ca si cum nu era de ajuns, pe 10 noiembrie peste tara vine si un cutremur mare, de 7.4 grade, care zguduie din temelii Bucurestiul.

Care a fost raspunsul duhovnicesc al Bisericii? Predica de mai jos, care a circulat la toate parohiile din Bucurestiul acelui an, arata sensul autentic pe care-l trebuie sa dea orice crestin adevarat oricarui astfel de eveniment, punandu-ne inainte atat adancul chemarii la pocainta, puterea infricosata a judecatii lui Dumnezeu, cat si noianul milostivirii dumnezeiesti care cauta mantuirea noastra, a celor stapaniti de indataratnicie.

Este un cuvant care pune degetul pe ADEVARATA RANA care provoaca toate nenorocirile de care ne tanguim sau pe care doar le anticipam, rana de care, parca astazi mai mult ca oricand (din cauza pierderii simplitatii credintei de altadata, dintr-un exces de “desteptaciune” neinteleapta si cartitoare) fugim si cautam sa o uitam, proiectand-o oriunde altundeva, in afara noastra, acoperind-o cu teorii si speculatii conspirationist-diversioniste, numai ca sa RATAM sansa de a intelege mesajul lui Dumnezeu. Numai ca sa scapam de povara asumarii reale a responsabilitatii noastre duhovnicesti, numai ca sa nu ne simtim cumva datori sa raspundem chemarii esentiale ale lui Dumnezeu la SCHIMBAREA TOTALA A VIETII, dupa voia Sa.

De exemplu, printre altele, ca sa incetam de a ne mai ocupa temeinic de scormonirea, clevetirea, judecarea si osandirea pacatelor intregii lumi, mai putin de… ale noastre. Fiindca, vrem-nu vrem, atunci cand ne facem un obicei din a cauta vartos si minutios numai la paiele din ochii altora, nu avem cum si cand sa ne mai vedem si propriile barne – mergand, treptat, de la parere de sine la trufie, si de la aroganta la teribila inselare draceasca, refractara la orice observatie sau dojana si roditoare de sminteala bogata.

Dumnezeu nu Si-a luat mana Sa proniatoare de pe noi nicicand, nu si-a predat vreo clipa antihristilor din lume puterile sale asupra stihiilor, astfel ca nu a incetat in niciun moment istoric, din iubirea Sa neinteleasa fata de noi, sa ne daruiasca chemari, mustrari si avertismente prin astfel de semne dureroase, doar-doar ne vom trezi si ne vom intoarce de la pacatele noastre, cu care zilnic Il rastignim pe Hristos si cu care pangarim si apasam amarnic pamantul, pe care El ni l-a daruit spre sfanta stapanire.

Inima de piatra sa fii, si nu poate sa nu te rascoleasca si  sa te cuvantul duhovnicesc de mai jos, alcatuit de un preot misionar cunoscut in epoca (fost si protoiereu in Bucuresti), Pr. Econom Constantin Moisiu. Domnul sa ajute ca el sa aduca si azi rodul cuvenit din partea fiecarui suflet care il va citi.


Continuare»

9 Comentarii »

Sfantul Teofan Zavoratul NE AJUTA SA NE SPOVEDIM AUTENTIC SI LUCRATOR

Publicat pe 11 Mar 2011 | Categorii: Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Sfantul Teofan Zavoratul, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Triodul si Postul cel Mare | Print

***

“Domnul si Mântuitorul nostru ne cheamă pe toti la Sine, graind: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu!” Sa ascultăm acest glas mângâietor şi să ne grăbim către Domnul. Impărăţia lui Dumnezeu – ce lucru negrăit de bun! Şi pocăinţa – ce mijloc lesnicios, îndemânos şi grabnic, mai ales în aceste zile, când toată rânduiala de viaţă, şi pilda de obşte, şi aceste slujbe mişcătoare, umilicioase, ne trag chiar împotriva voii noastre la plâns şi pocăinţă! Pe drept cuvânt Sfântul Apostol, înainte de începutul postului, i-a chemat pe toţi in Duminica lăsatului sec de brânză: „Iată, acum este vremea bineprimită! Iata acum este ziua mântuirii!” Vremea este bineprimită fiindcă păcătosul aţipit nu va mai auzi în nici o altă vreme asa des chemarea însufletitoare: „Desteaptă-te, cel ce dormi, si te va lumina Hristos!” Si bine faceţi că, luând aminte la această poftire, alergaţi la uşile pocăinţei cu atâta râvnă. Purcedeţi, deci, mai cu îndrăzneală, bateţi mai stăruitor! Multmilostivul va deschide, va tinde căi voi mâinile Sale şi vă va primi în braţe.

Lucrarea pocăinţei este simplă: un suspin şi un cuvânt: „Am păcătuit, n-o să mai fac!” Insă acest suspin trebuie să străbată cerurile, să devină mijlocitor înaintea tronului Dreptăţii; şi acest cuvânt trebuie să şteargă din cartea vietii toate înscrisurile prin care sunt însemnate acolo păcatele noastre. Dar de unde vor lua ele asemenea putere? Din osândirea de sine fără cruţare şi din frângerea fierbinte de inimă. Iată, într-acolo şi trebuie să fie îndreptată toată strădania noastră de a ne pocăi: înmuiaţi-vă şi frângeţi-vă inima – şi apoi, în ceasul spovedaniei, nu vă ruşinaţi să destăinuiţi tot ce vă face de ruşine înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor.

Continuare»

17 Comentarii »

PARINTELE MELCHISEDEC, STARETUL MAN. PUTNA: “Avem nevoie de multa rugaciune si priveghere! Neamul si omenirea intreaga gem, dorind rugaciunea!”

Publicat pe 10 Mar 2011 | Categorii: Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Melchisedec Velnic, Parinti si invatatori, Pocainta, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), RUGACIUNEA LUI IISUS (Rugaciunea mintii/ inimii), Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Triodul si Postul cel Mare | Print

“Sa nu neglijam Psaltirea si rugaciunea Doamne, Iisuse!”.

“Iadul este cea mai mare durere a lui Dumnezeu”

“Aceasta sa fie icoana casei sufletului nostru: bunatatea si dragostea fata de aproapele“.

“La demnitate va indemn, la a fi demni de numele pe care il purtam”.

*


Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh! Amin!

Preacuviosi parinti, iubiti credinciosi, am rostit de vreo cateva ori impreuna rugaciunea Tatal nostru si am spus Preabunului nostru Mantuitor “… si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri”. Este fapta cea mai buna. Am auzit si in Evanghelia care s-a citit la Duminica Lasatului sec ca daca nu vom ierta oamenilor greselile lor nici Tatal nostru cel ceresc nu va ierta greselile noastre. Deci suntem datori sa iertam.

Bine, eu iert. Dar cand am eu siguranta ca sunt iertat de pacatele mele? Siguranta iertarii de pacatele mele o primesc atunci cand merg in fata duhovnicului si primesc dezlegarea pentru pacatele pe care le-am marturisit. Va amintiti, Hristos dupa Inviere a venit si a dat apostolilor Pacea. A intrat prin usile incuiate, cand nu era Toma de fata si a dat puterea de a ierta, de a lega si de a dezlega. A suflat asupra lor si a zis: “Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele se vor ierta lor si carora le veti tine, tinute vor fi”. Acesta putere s-a dat preotilor slujitori, ierarhilor. [Mai intai] apostolilor si de atunci, de la apostoli pana in zilele noastre, slujitorilor Bisericii. Si aceasta putere de a ierta o avem pana in ziua de astazi. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca maret este preotul in fata Sfantului Jertfelnic, maret este preotul atunci cand savarseste lucrarea cea dumnezeiasca, dar si mai maret si mai inaltator este atunci cand este asezat pe scaunul de spovedanie si cand, in scaunul de spovedanie, Stapanul asculta pe rob. Caci cand preotul zice “Te iert si te dezleg”, in acelasi timp esti iertat si dezlegat [de Dumnezeu Insusi].

Ca sa fim iertati si dezlegati de pacatele noastre e nevoie numai de post, oare? Oare e nevoie numai de rugaciune? E nevoie si de acestea, dar este nevoie si de o cainta sincera. Parerea de rau este prima conditie de care avem nevoie atunci cand mergem la Taina Spovedaniei. Caci de gresit, gresim toti. Continuare»

21 Comentarii »

MILUIESTE-MA, DUMNEZEULE, MILUIESTE-MA … Omilii ale Sf. Teofan Zavoratul in Miercurea Curata despre ce inseamna sa facem pocainta si cum sa ne pregatim cum se cuvine pentru Sfanta Impartasanie?

Publicat pe 08 Mar 2011 | Categorii: Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Sfantul Teofan Zavoratul, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Triodul si Postul cel Mare | Print

*

ÎN MIERCUREA PRIMEI SĂPTĂMÂNI A POSTULUI MARE

 

Să mulţumim Domnului, Care ne-a învrednicit să mai trăim până la Sfântul Post şi să mai începem alergarea mântuitoarei pregătiri pentru primirea Sfintei Impărtăşanii! Dar, fraţilor, să ne îngrijim şi a ne folosi de această milă a lui Dumnezeu asa cum trebuie, încât ea să ne slujească spre mântuire, iar nu spre osândire.

Scopul postirii noastre e pregătirea pentru împărtăşirea fără de osândă, pentru primirea Sfintelor lui Hristos Taine, spre primirea Domnului Insuşi, care grăieşte: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine, si Eu întru el”. Dat fiind că Domnul e Curat, iar noi suntem necuraţi, impărtăşirii cu Sfintele şi Preacuratele lui Hristos Taine îi premerg la noi curatirea constiinţei şi primirea desăvârşitei iertări prin Taina Pocăinţei. Cu cel curat negreşit că va avea împărtăşire Hristos Mântuitorul. El este iubitor de impartăşire, caută El însuşi împărtăşirea cu noi; şi dacă nu are împărtăşire cu noi, pricina e necurăţia noastră. Aşadar, în ce ne priveşte, lucrul de căpetenie este curăţirea conştiinţei şi dobândirea iertării desăvârşite prin Taina Pocăintei. Tocmai spre aceasta ne întoarcem acum toată grija.

Se va curaţi în conştiinţa sa şi va primi iertarea desăvârşită cel care se va pocăi aşa cum se cuvine. Se pune acum întrebarea: Cine se pocăieşte aşa cum se cuvine? Cel care îşi dă seama de păcatele sale şi totodată şi le recunoaşte fără fatarnicie; recunoscându-şi-le, se străpunge şi plânge pentru ele. — iar strapungandu-se şi plângând, ia hotărârea nestrămutată de a nu Il mai jigni pe Dumnezeu cu păcatele sale; şi, în cele din urmă, având aceste dispoziţii sufleteşti, mărturiseşte cu smerenie toate păcatele sale înaintea duhovnicului, pentru a primi dezlegare de ele şi a se înfăţişa la paharul Domnului îndreptăţit şi curat înaintea ochilor lui Dumnezeu.

Toate acestea vă sunt cunoscute si le-ati mai savârsit nu o dată, asa încât nu e nevoie să vă vorbesc despre ele decât pentru a vă aduce aminte că în pofida desei străbateri a acestei căi ea rămâne aceeaşi, alta nu este; si dacă cineva s-ar apuca să născocească una nouă, s-ar osteni degeaba.

Deci îngrijiţi-vă din nou să vă cunoaşteţi păcatele şi să vi le recunoaşteti. A-ţi cunoaşte păcatele înseamnă a spune: „Am săvârşit cutare şi cutare păcat”, iar a ţi le recunoaşte înseamnă a te osândi pe tine însuţi pentru ele, zicând: „Sunt vinovat”, neîngăduindu-ţi nici un fel de îndreptăţiri şi dezvinovăţiri. „Am păcătuit, sunt vinovat”: aceste două spuse trebuie rostite mai înainte de orice şi trebuie rostite cu sinceritate. Continuare»

28 Comentarii »

DUMINICA IERTARII (A IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI). INTRAREA IN SFANTUL SI MARELE POST: “Sa ne folosim de aceasta vreme a Postului, fiindca nu stim de ni se va mai da o vreme ca aceasta…”

Publicat pe 05 Mar 2011 | Categorii: Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Iertarii, Lasatului sec de branza), Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Petroniu Tanase, Pocainta, Sfantul Teofan Zavoratul, Talcuiri ale textelor scripturistice, Triodul si Postul cel Mare | Print

“Sa ne folosim de aceasta vreme a Postului, fiindca nu stim de ni se va mai da o vreme ca aceasta – si cine vrea sa ramana in cadere si sa se infatiseze in cealalta viata cazut? Acesta, poate, este cel din urma an cand mai suntem lasati intre cei vii, poate-poate vom aduce roadele pocaintei, poate-poate ne vom indrepta. Si daca nici acum nu ne vom indrepta, vom fi taiati si aruncati in foc. Avand acest lucru in gand, sa luam hotararea ca de acum, intrand in post, sa intram si in nevointele ridicarii din cadere!”

“Putem spune ca am trait ca sa apucam acest Post. Sa multumim Domnului pentru aceasta mila, dar sa ne si grabim a ne folosi de ea!”

(Sf. Teofan Zavoratul)

*


*

PREDICA LA DUMINICA LASATULUI SEC DE BRANZA

“Adu-ti aminte de unde ai cazut!” Asa ii spune Domnul ingerului Bisericii din Efes in Apocalipsa lui Ioan Teologul. Adu-ti aminte, insa nu cu usuratate si cu nepasare, ci in asa chip incat sa afli in aceasta imbold spre pocainta si intoarcere la faptele bune de mai inainte. Adu-ti aminte de unde ai cazut si pocaieste-te si fa faptele cele dintai (Apoc. 2,5). Iata, aceasta porunca ar trebui insuflata neincetat fiecarui om si intregii omeniri cazute. Adu-ti aminte de fericirea dintru inceput a celor intai-ziditi, fericire mare si cu neputinta de povestit, care a fost pierduta prin cadere si prin aceasta sa starnesti in tine ravna si grija de a te ridica si a redobandi ceea ce ai pierdut. Bolnavul, de pilda, aducandu-si aminte de placuta stare a sanatatii, doreste mai cu osardie insanatosirea; cel robit, amintindu-si bucuria libertatii, cauta eliberarea; cel saracit, amintindu-si de tihna indestularii, foloseste toate mijloacele pentru a se imbogati din nou. Cred ca nimeni n-ar fi nepasator si lenevos de mantuirea sa daca nu i s-ar imputina aducerea aminte de acest fapt;ce bine era inainte de cadere si ce rau am ajuns dupa cadere! Continuare»

36 Comentarii »

Talcuri adanci si vii pentru noi desprinse din Pilda Fiului Risipitor: DE CE FUGIM DE ASCULTAREA LUI DUMNEZEU? Despre nebunia mandriei si a deznadejdii

Publicat pe 25 Feb 2011 | Categorii: Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Egoismul, voia proprie, Fiul Risipitor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Parintele Mihai Andrei Aldea, Parinti si invatatori, Pocainta, Razboiul nevazut, Talcuiri ale textelor scripturistice, Triodul si Postul cel Mare | Print

– Predica Pr. Mihai-Andrei Aldea la Duminica Fiului risipitor, 20 februarie 2011 (Biserica Sf. Daniil Sihastrul) -

“De foarte multe ori omul nu asculta de glasul constiintei, nu asculta nici de glasul lui Dumnezeu, ci se face judecator si osanditor ai celorlalti. Daca s-ar putea s-ar face si pluton de executie, si i s-ar parea ca face un lucru foarte mare si minunat. Si sunt destui care au ajuns sa ucida oameni in numele lui Dumnezeu, pentru ca de fapt se pusesera pe ei insisi in locul lui Dumnezeu, in loc sa stea in locul lor, de oameni”.

***

“Iubiti credinciosi, adanca si minunat de folositoare este pilda pe care Domnul nostru Iisus Hristos ne-o pune astazi inainte, insa noi intelegem foarte greu Scripturile, pentru ca desi cuvantul Scripturii este scris pentru noi, noi ne purtam, dupa cum se exprima cineva in vremea aceea, ca si cum ar fi fost scrise pentru cineva de demult, iar nu pentru noi. Actualitatea, ca sa zicem asa, a Scripturii, nu este cu adevarat inteleasa decat de cei smeriti.

Peste tot am vazut oameni care incearca sa ia din Scriptura partea care la place lor, folosindu-se pentru aceasta de ideea ca atunci au fost niste vremuri, acum sunt altele, si atunci hotarasc ei care nu se mai potriveste pentru vremea de acum, si care trebuie lasata. Si in felul acesta, cum spune chiar Scriptura: “ratacesc, necunoscand nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu“, nici felul in care se cuvine sa le citim, sa le ascultam. Pentru ca toata Scriptura este buna, si nimic nu este de lepadat.

Continuare»

23 Comentarii »

Page 10 of 34« First...89101112...2030...Last »