Război întru Cuvânt

Parintele Macarie de la Pasarea

Parintele Macarie Ionita este unul dintre marii duhovnici care au vietuit in Manastirea Pasarea, locas de rugaciune aflat in judetul Ilfov, la mica distanta de Bucuresti, inspre est.

Parintele arhimandrit Macarie s-a nascut la data de 17 mai 1924, in localitatea Glodeanu Silistea, judetul Buzau, si a trecut la cele vesnice in data de 3 august 2007, in chilia acestuia din Manastirea Pasarea.

Parintele Macarie de la Pasarea s-a nascut intr-o familie de crestini simpli, ca cel de-al doilea din cei sapte copii ai familiei. Parintii sai, Ion si Ivana, au cultivat credinta ortodoxa si evlavia in inimile copiilor lor inca de mici. Astfel, doua dintre fetele lor ajung monahii, Maica Anastasia, adormita in anul 1990, la doar 53 de ani, si Maica Mihaela. Continuare»

10 Comentarii »

Cuv. Paisie Aghioritul despre Posturile randuite ca marturisire a lui Hristos

“- Părinte, oamenii care trăiesc duhovniceşte în lume trebuie să arate celor lumeşti că postesc?

- Când e vorba de posturile rânduite de Biserica noastră – miercurea, vinerea, posturile mari - atunci trebuie, pentru că aceasta este o mărturisire a credinţei. Însă celelalte posturi, care se fac din nevoinţă, pentru dragostea lui Hristos, sau pentru a fi auzită rugăciunea noastră într-o anumită cerere, trebuie să se facă în ascuns”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, 2003)

***

Din: Sfaturi si raspunsuri importante de la FERICITUL PARINTE EPIFANIE DESPRE POST

Păcat serios

In postul Adormirii Maicii Domnului din anul 1967, îşi aduc aminte doi tineri căsătoriţi, fiii săi duhovniceşti, am găzduit la o oarecare familie, rude cu noi, şi n-am postit, ţinând rânduiala casei aceleia. Am considerat lucrul aces­ta firesc şi de la sine vrednic de iertare. După puţin timp am mers să ne mărturisim la Stareţ, dar nu i-am spus nimic despre asta. Am mărturisit alte lucruri. Ne-a citit rugăciunea de iertare şi apoi am început să discutăm despre diferite chestiuni interesante. In cursul convorbirii ajungând la post, am spus că n-am postit. Am fi preferat să ni se deschidă pământul şi să ne înghită de ruşine când ne-a spus cu asprime: Continuare»

83 Comentarii »

SFANTUL LUCA AL CRIMEEI despre rugaciune

“Povestind despre vindecarea slabanogului, Sfintii Evanghelisti Marcu si Luca spun ca atunci cand l-au adus pe acesta la Domnul, n-au putut sa intre in casa unde Se afla Hristos din cauza multimii poporului. Asa ca s-au urcat pe acoperis, au ridicat acolo patul cu slabanogul, au desfacut acoperisul si l-au coborat in fata Domnului.

Ce eveniment umitor, indraznet, cum nu s-a mai auzit!

Atunci cand desfaceau acoperisul, a cazut lut si praf peste capetele celor ce stateau in casa si peste capul Domnului Hristos. Orice alt om in locul Lui, desigur, s-ar fi revoltat si ar fi raspuns indata oamenilor indrazneti, care l-au umplut de praf. Dar Domnul Iisus Hristos nu le-a spus nici un cuvant de mustrare. In loc de mustrare, El le-a facut o mare binefacere – l-a vindecat pe nefericitul bolnav, spunand ca i se iarta pacatele lui, i-a poruncit sa-si ia patul si sa mearga la casa sa.

Priviti cum au actionat acesti oameni.

Doar ei, in sensul propriu al cuvantului, au mers de-a dreptul la Domnul, cu mare indrazneala, fara a cugeta la faptul ca fac o fapta cum nu s-a mai pomenit, desfacand acoperisul. Inimile lor ardeau de o speranta fierbinte ca marele Facator de minuni le va da dupa credinta lor. Asa s-a si intamplat. Domnul a spus ca dupa credinta lor va fi vindecat nefericitul bolnav.

Continuare»

36 Comentarii »

“Vazand credinta lor…”

VINDECAREA SLABANOGULUI DIN CAPERNAUM SAU DESPRE CUM IMBOLNAVESTE PACATUL TRUPUL

“Dreptmaritori crestini, in evanghelia de astazi Mantuitorul Hristos, intrand intr-o casa din Capernaum, vindeca un paralizat. Patru oameni il aduc pe o targa, iar El, vazand credinta lor, i-a zis aceluia: „Indrazneste, fiule! Iertate sunt pacatele tale!” Apoi urmeaza arhicunoscuta contestare din partea iudeilor: „Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate ierta pacatele fara numai unul Dumnezeu?” (Mc. 2, 7) Domnul Hristos, insa, nu intra in disputa cu ei. Le arata numai semnul puterii Sale: „Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta.” Ca sa inteleaga cu totii „ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele”, a tamaduit pe paralizat chiar in fata lor.

Iubiti credinciosi,

Trei lucruri as vrea sa subliniem astazi, plecand de la aceasta pericopa evanghelica. Intai, faptul ca, vazand credinta celor patru, a tamaduit Hristos pe paralizat. Ce inseamna aceasta? Continuare»

15 Comentarii »

“O traditie bisericeasca spune cum intr-o zi Domnul Iisus Hristos trecea impreuna cu sfintii Sai Apostoli pe un drum si au vazut un olog, care nu avea picioare inca din pantecele mamei lui. „De ce nu poate sa mearga?”, au intrebat Apostolii. „Daca s-ar fi nascut cu picioare, el ar fi trecut prin foc si sabie intreg pamantul”, le-a raspuns Mantuitorul. Se vede ca lui Dumnezeu i s-a facut mila de oameni si, prevazand ca micutul va deveni un tiran, l-a lipsit pentru totdeauna de aceasta posibilitate.

Dumnezeu Atotstiutorul cunoaste dinainte viitorul:

„Lui Dumnezeu ii sunt cunoscute din veac lucrurile Lui” (Fapt. 15, 18).

Pentru a usura intelegerea acestei probleme teologice, ne vom folosi de doua analogii.

Asa cum un maestru de sah cunoaste toate variantele posibile de atac si de aparare, asa si Dumnezeu cunoaste, dar nu predetermina viata omului. Chiar si sensul cuvantului „soarta” inseamna (ìn ruseste — n.r.) „judecata lui Dum­nezeu”si nu sentinta definitiva, care nu poate fi anulata. A doua analogie este cu diagnosticul stabilit de medie. Noi nu ne miram cand presupunerile medicului despre boala uneori se adeveresc. Un medic cu experienta va sti intotdeauna sa indice cu aproximatie cand starea pacientului se va imbunatati sau se va inrautati, care va fi efectul tratamentului si care va fi finalul bolii. Capacitatea de a prognoza si de a-i comunica cu tact bolnavului de ce sufera, caracterizeaza gandirea clinica si arata cultura duhovniceasca a medicului, capacitatea lui de a actiona in diferite situatii si de a analiza si cele mai mici detalii. De obicei, oamenii ii sunt recunoscatori acelei persoane care ii previne din timp de un pericol. Daca prognoza negativa s-a implinit, nimeni nu-l va invinui pe medic ca el „a cobit” sau a provocat in mod intentionat o nenorocire. Ar fi o nebunie sa se afirme ca pacientul a murit pentru ca medicul a prevazut aceasta. Continuare»

18 Comentarii »

“Odata Staretul mi-a trimis vorba sa cobor la chilia lui. Am plecat de indata, caci imi doream mult sa-l vad. Cand am ajuns, Staretul avea o dispozitie buna. Mi-a dat o tratatie, dupa care mi-a spus cateva lucruri folositoare. Apoi mi-a spus motivul pentru care m-a chemat:

- Ia aceasta scrisoare si du-o la Manastirea Suroti!

Dupa ce mi-a dat scrisoarea, mi-a zis:

- Asteapta sa aduc si… timbrul!

Cand am auzit, am ras. Am luat asta drept o gluma. De vreme ce aveam s-o duc eu personal, ce nevoie mai era de timbru? A ras si Staretul si a continuat sa-mi vorbeasca. A adus timbrul si l-a lipit cu zgomot deasupra scrisorii.

Dupa ce am ras si ne-am veselit destul, Staretul a devenit serios si mi-a spus: Continuare»

30 Comentarii »

25 iulie 1924 – +12 iulie 1994

In aceste vremuri grele este bine să vă cunoaşteţi între voi, ca să vă ajutaţi

“Odată, l-a vizitat un grup de închinători şi Stareţul a întrebat pe unul din ei:

- Tu unde lucrezi?

- Sunt inginer la aviaţie.

- Pe cutare îl cunoşti?

- Nu, Părinte, pentru că suntem mulţi acolo.

- Să vă cunoaşteţi. In aceste vremuri grele este bine să vă cunoaşteţi între voi, ca să vă ajutaţi. Se poate întâmpla ceva şi tu să te temi s-o spui celuilalt, care deşi este gata să te ajute, tu să nu ştii asta.

Continuare»

13 Comentarii »

Continuare»

15 Comentarii »

Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.

[...] Un lucru care se neglijeaza adeseori de catre multi dintre noi, atunci cand ne complacem si ne amagim cu un fel de “minimalism” religios este ca Hristos, Dumnezeul nostru este “Dumnezeu gelos” si ca in calea catre mantuire nu exista jumatati de masura (sau… mai putin de jumatati). Hristos ne cheama sa fim cu totul ai Lui, sa-I daruim tot sufletul nostru, tot trupul si toata viata noastra, sa-L recunoastem ca deplin Domn si Imparat peste noi, intelegand si aplicand adevarul acesta fundamental enuntat de Sf. Ap. Pavel: “noi nu suntem ai nostri” si viata “noastra” a Lui este. Pentru multi “crestini” de astazi este socant sa afle ca viata lor nu este legitim “sa le apartina” si sa faca ceea ce vor cu ea (desigur, poate in limitele “decentei” si “moralei” – foarte relative, de altfel). La fel si cu trupurile noastre sau cu imbracamintea noastra – “avem dreptul sa facem ce dorim“. Ce sa mai spunem de… indragostirile sau iubirile noastre, despre placerile, “distractiile” si “pasiunile” noastre, de ambitiile si proiectele noastre, de viata noastra de familie, etc. Pentru nimic din toate acestea nu ne trece prin minte ca s-ar cuveni sa-L intrebam ceva pe Dumnezeu. Nu e treaba Lui! Daca pentru noi insesi scopurile vietii noastre sunt indiferente la voia Sa...

Astazi, chiar si printre credinciosii numiti “practicanti”, a ravni si a cauta sa traiesti dupa cuvantul liturgic: “Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam“, fara a aluneca in niciun fel de extremism sau fanatism ingust sectarist, inseamna totusi a-ti asuma automat si eticheta de “habotnic” si a te expune barfelor si deriziunii. De ce? Pentru ca in acel cuvant liturgic astazi nu mai crede (efectiv) aproape nimeni, el este in cel mai bun caz o frumoasa metafora, un accesoriu estetic care sa ne faca sa ne simtim bine in cadrul “ceremonialului divin”, al “spectacolului” Sfintei Liturghii. Nu spunem ca nimeni nu izbuteste sa-l implineasca – ceea ce este firesc si de inteles, pentru ca asta este intreaga lupta de toata viata a crestinului; Evanghelia nu se implineste batand din palme si “metanoia” nu se intampla peste noapte, ci prin stradanie continua, prin continue caderi si ridicari – ci ca mai nimeni nici nu incearca, mai nimeni nu mai lupta, pentru ca… mai nimeni nu-l mai in serios. Iar cine-l ia in serios, acela se cheama ca… ori este “facut pentru” manastire, ori este… nebun! A fi “lumesc” astazi este subinteles ca singura forma posibila de a fi crestin in lume. A nu iubi “lumea” este o “prostie” pe care n-o mai crede nici o babuta, daramite – nu-i asa? – noi, niste crestini tineri, cu studii inalte, plini de viata si moderni, traitori in progresistul secol XXI… Continuare»

57 Comentarii »

“Înţelesul evangheliei de astăzi acesta este: nu vă îngrijoraţi peste măsură de toate aceste lucruri, dealtfel necesare; să nu pună acestea stăpânire pe voi şi pe sufletele voastre, în aşa fel încât să nu mai puteţi nici măcar zări, din vâltoarea lor, împărăţia lui Dumnezeu!”

DUMINICA A III – A DUPĂ RUSALII,

Despre grijile vieţii – Mt. 6, 22-33

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt. 6, 33}

Dreptmăritori creştini,

Textul duminicii acesteia este o pericopă evanghelică din care, probabil, unii cu greu înţeleg ceva, iar alţii, mai puţin cunoscători ai învăţăturii noastre creştine, s-ar putea chiar scandaliza. Iată conţinutul acestei pericope: Continuare»

27 Comentarii »