Război întru Cuvânt

Cel mai mare cataclism, cea mai mare suferinta, cea mai mare durere…

- de vorba cu parintele Cristian Gheorghiu, parohul Bisericii „Invierea Domnului” din Nagoya-Osaka, Japonia

interviu de Raluca Tanaseanu

- Parinte Cristian, care era situatia in Japonia cand ati plecat de acolo spre casa?

- Situatia era precum a spus primul ministru al Japoniei, Naoto Kan: grava, serioasa si imprevizibila. Vedeti, omul a incercat sa-L imite pe Dumnezeu, consacrandu-se pe sine in postul de Demiurg, insa prin dezvoltarea aceasta industriala a energiei nucleare a provocat un dezastru mai mare decat cel cauzat de cataclismele naturale. Aerul, apa, solul, fauna si flora sunt afectate cu o poluare de nedescris, de nemaiintalnit in istoria noastra contemporana…

- Cum caracterizati poporul nipon? Continuare»

23 Comentarii »

• Dumnezeiestii Parinti Ioachim si Ana – nascatorii nadejdii noastre
• Predica a Fericitului Filotei Zervakos la praznicul dumnezeiestii maici, Sfanta Ana
• Acatistul (text) Sfintilor Ioachim si Ana
• Troparul (audio) Sfintei Ana – Corul Stavropoleos

*

Din cartea “Viata de familie” cuprinzand invataturile Cuviosului Paisie Aghioritul pe aceasta tema, mai puteti citi:

• Cuviosul Paisie Aghioritul despre viata de familie si nasterea de prunci
• Cuv. Paisie Aghioritul: RESPONSABILITATEA PARINTILOR PENTRU EDUCATIA COPIILOR
• Cuviosul Paisie Aghioritul: INVATATURI PENTRU O FAMILIE ARMONIOASA (I)
• Cuviosul Paisie Aghioritul: INVATATURI PENTRU O FAMILIE ARMONIOASA (II): “Prin rabdare se mentine familia”

Dragostea mamei

- Părinte, ne-ati spus odată că omul creşte şi se maturizează prin dragoste.

- Nu ajunge să iubească cineva pe altul, ci trebuie să-l iubească mai mult decât pe sine. Mama îşi iubeşte copiii mai mult decât pe ea însăşi. Rămâne flămândă pentru a-şi hrăni copiii, dar simte o bucurie mai mare decât aceia. Copilaşii se hrănesc trupeşte, iar mama duhovniceşte. Aceia rămân cu gustul mâncării, în timp ce mama cu veselia duhovnicească.

O tânără, înainte de a se căsători, poate dormi dimineaţa chiar şi până la ora zece şi poate dori ca şi ceaşca de lapte să i-o pregătească mama ei. Nu are chef să facă nimic. Le vrea pe toate de-a gata, şi vrea ca toţi să poarte grijă de ea. Are pretenţii de la mama, pretenţii de la tata, iar ea îşi caută de huzurul ei. Deşi există dragoste în firea ei, ea nu se dezvoltă, pentru că primeşte mereu ajutor şi binecuvântare de la mama ei, de la tatăl ei şi de la fraţii ei. Insă din clipa în care devine mamă, seamănă cu motorul care cu cât este mai accelerat, cu atât se încarcă mai mult, pentru că dragostea lucrează mereu. Mai întâi se îngreţoşa atunci când atingea ceva murdar şi se spăla cu săpun mirositor. După aceea însă, atunci când se murdăreşte copilul şi trebuie să-l cureţe, ai zice că ia în mână… marmeladă. Nu se îngretoşează. Mai înainte dacă o deşteptai, striga de ce o deranjezi. După aceea însă, atunci când plânge copilul, chiar dacă nu doarme toată noaptea, nu-i vine greu, ci îl îngrijeşte pe copil şi se bucură. De ce? Pentru că încetează de a mai fi copil. A devenit mamă şi a venit vremea jertfei, a dragostei.

Mama ajunge să aibă mai multă dragoste şi jertfire de sine decât tatăl, deoarece tatălui nu i se dau multe ocazii ca să se jertfească. Mama se chinuieşte, se osteneşte mai mult cu copiii, dar în acelaşi timp “se încarcă” de har prin grija faţă de ei. Dăruieşte conti­nuu, de aceea şi primeşte mereu. Tatăl nici nu se chinuieşte atât de mult cu copiii, dar nici nu se “încarcă”, de aceea şi dragostea lui nu este ca aceea a mamei.

Câte mame nu vin şi mă roagă cu lacrimi: “Părinte, fă rugăciune pentru copilul meu”. Ce agonie au, sărmanele! Insă puţini taţi îmi spun: “Fă rugăciune, deoarece copilul meu a luat-o pe un drum greşit”. Chiar şi astăzi o mamă, cu multă nerăbdare, sărmana, îşi împingea copiii – opt avea – şi îi punea în şir, ca să ia toţi binecuvântare. Un tată nu ar fi făcut uşor lucrul acesta. Şi Rusia tot prin mame a fost salvată. Îmbrăţişarea tatălui este seacă atunci când nu are harul lui Dumnezeu. In timp ce sânul mamei, chiar şi atunci când nu are Dumnezeu, are lapte. Copilul îl iubeşte pe tatăl său şi îl respectă, dar prin afecţiunea şi gingăşia mamei i se măreşte şi mai mult dragostea faţă de tatăl său. Continuare»

17 Comentarii »

“Incendiile sunt urgia lui Dumnezeu, pentru ca taiem lemne in duminici si sarbatori. Si raul este ca nu pricepem. Am trecut dincolo de limita rabdarii lui Dumnezeu”.

Sarbatori si zile nelucratoare

Sa praznuim, credinciosilor, praznuire duhovniceasca...[1]

In marea Lui dragoste si prin negraita Lui veselie, pe care o aduce in sufletele credinciosilor in toate Sfintele Lui sarbatori, Hristos ne invie cu adevarat, ridicandu-ne duhovniceste la inaltime. Este destul sa participam si sa avem dorinta de a praznui duhovniceste. Atunci petrecem sarbatorile duhovniceste si ne imbatam duhovniceste de vinul paradisiac, pe care ni-l aduc sfintii si ne cinstesc cu el.

- Parinte, cum poate trai cineva duhovniceste in sarbatori?

- Ca sa traim sarbatorile, trebuie sa avem mintea noastra la acele zile sfinte si nu la treburile pe care le avem de facut pentru aceste sfinte zile. Sa ne gandim la faptele fiecarei zile sfinte (Nasterea Domnului, Botezul Domnului, Pastile etc.) si sa rostim rugaciunea lui Iisus slavoslovind pe Dumnezeu. In felul acesta vom sarbatori cu multa evlavie fiecare sarbatoare. Mirenii vor sa inteleaga Craciunul cu porcul, Pastile cu mielul, Lasaturile de sec cu dulciuri. Insa monahii adevarati in fiecare zi traiesc faptele dumnezeiesti si se veselesc necontenit. In fiecare saptamana ei traiesc Saptamana Mare. In fiecare miercuri, joi si vineri traiesc Marea Miercuri, Marea Joi si Marea Vineri, adica Patimile lui Hristos, iar in fiecare duminica Pastile, Invierea. Ce, oare va trebui sa vina Saptamana Mare ca sa ne aducem aminte de Patimile lui Hristos? Trebuie sa vina Pastile cu mielul, ca sa pricep pe “Hristos a inviat!”, ca mirenii? Ce a spus Hristos? “Fiti gata!“, a spus. N-a spus “Pregatiti-va acum!“. Din clipa in care Hristos a spus: “Fiti gata“, mireanul si mai ales monahul trebuie sa fie gata mereu. Sa cerceteze si sa traiasca mereu faptele dumnezeiesti. Cand cineva cerceteaza faptele fiecarei sarbatori, fireste, va fi miscat si se va ruga cu mai multa evlavie. Apoi la slujbe mintea sa fie la faptele pe care le sarbatorim si sa urmarim cu evlavie troparele ce se canta. Cand mintea este la intelesurile dumnezeiesti, omul traieste faptele si astfel se schimba. Atunci cand, de pilda, ne gandim la un sfant pe care il avem la evlavie sau la Sfantul pe care il praznuim, mintea va merge si putin mai sus; va merge in cer. Si cand ne gandim la Sfinti, si Sfintii se gandesc la noi si ne ajuta. In felul acesta isi face omul prietenie cu sfintii, care este cea mai sigura prietenie.

Atunci, desi este singur, poate trai impreuna cu toti; si cu sfintii, si cu ingerii si cu toata lumea. Sa fie singur si sa simta toata aceasta comuniune! Prezenta sfintilor este vie. Toti sfintii sunt copiii lui Dumnezeu, care ne ajuta pe noi, oamenii, copiii cei necajiti ai lui Dumnezeu.

Pe sfintii nostri care si-au varsat fie sangele, fie sudoarea si lacrimile pentru dragostea lui Hristos, totdeauna trebuie sa-i praznuim cu evlavie, ca sa fim ajutati. Iar cand auzim la Sinaxar: “in aceasta zi pomenirea Sfantului…” in clipa aceea sa ne sculam in picioare, precum soldatii stau in pozitie de drepti atunci cand se citesc numele fratilor lor eroi cazuti. “in ziua cutare a lunii… soldatul cutare a cazut pe frontul cutare”.

Ca sa simtim evenimentul sarbatorii, nu trebuie sa lucram. In Vinerea Mare, de pilda, daca vrei sa simti ceva, nu trebuie sa faci nimic afara de rugaciune. In lume sarmanii mireni au multe treburi. In Vinerea Mare isi trimit urari: “La multi ani! Sa traiti!”. Nu se potriveste. In Vinerea Mare eu ma inchid in coliba. Precum in saptamana de dupa primirea Schimei Mari, linistea ce urmeaza ajuta, pentru ca harul dumnezeiesc adapa sufletul si schimonahul intelege ce s-a petrecut cu el insusi, tot astfel si la sarbatori mult ajuta linistea. Ni se da prilejul sa ne odihnim putin, sa citim si sa ne rugam. Va veni un gand bun, ne vom cerceta pe noi insine, vom rosti putin si rugaciunea si astfel vom intelege ceva despre faptul dumnezeiesc al zilei. Continuare»

6 Comentarii »

MARIA PARTEA CEA BUNA SI-A ALES

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou20.htm

“(…) Care este partea cea bună în viata crestinului? Necontenita rugăciune. Toată fapta cea bună trebuie să o însotim cu rugăciune, cum arată marele Apostol Pavel în Epistola întâi către Tesaloniceni, unde zice: Neîncetat vă rugati (5, 17).

Dar chiar Mântuitorul în Evanghelie zice: Luati aminte, privegheati si vă rugati (Marcu 13, 33). Si dumnezeiescul Apostol Petru spune: Privegheati, că potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu umblă, căutând pe cine să înghită. (I Petru 5, 8). Si dumnezeiescul Prooroc David de asemenea ne spune: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea (Psalm 33, 1).

Ai auzit pentru ce s-a citit Evanghelia aceasta? Ca să ne învete că Maica Domnului si-a ales partea cea bună, partea Mariei. Căci Mântuitorul, când Marta alerga să-i facă mâncare si să-i gătească masa, oarecum a mustrat-o cu pilda Mariei: Marto, Marto, te grijesti si spre multe te silesti; dar un lucru trebuieste. Care? Acela pe care-l avea Maria, că stătea la picioarele Domnului. Căci Maria – zice – partea cea bună si-a ales, care nu se va lua de la dânsa (Luca 10, 38, 42). Continuare»

14 Comentarii »

Facem o mica exceptie de la temele actuale ce ne preocupa si vom publica un articol scris de Mihail Neamtu pentru Cotidianul care se adreseaza in primul rand noua. Si cand spunem noua, ne referim chiar la noi, cei ce folosim si intretinem acest site. Si, apoi, la toti cei ce folosesc internetul pentru informare si “formare”. De multe ispite si de multe slabiciuni ne putem “informa” citind un site ortodox. Dar cea mai mare ispita, poate, consta in insasi actul folosirii internetului. Prin acest mediu, virtual, se produc mari tulburari, si se aduce o mare imprastiere mintii. Se usuca sufletul si se alunga ravna cea buna, fiind deseori inlocuita de ravna cea amara.

Nu ne propunem insa sa negam internetul sau utilitatea sa. Nu dorim sa ne jucam de-a contradictiile. Ce este “depozitat” pe internet, in sine, este de mare valoare, cand este informatie duhovniceasca. Nici internetul in sine nu ii scade valoarea sau adevarul. Nu are cum. Problema este la noi si la ce facem noi cu internetul si cu sufletele noastre. Sa luam aminte, macar putin, la noi insine, sa ne vedem asa cum suntem caci suntem in pericol: Continuare»

13 Comentarii »

Din fericirea lumeasca iese stresul lumesc

“Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata cea simpla, fireasca si inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se indeparteaza mai mult de Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna. De aceea umbla nelinistiti chiar si imprejurul lumii – precum cureaua masinii imprejurul rotii nebune[1] – pentru ca in toata planeta noastra nu incape multa lor liniste. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumeasca iese stresul lumesc. Educatia exterioara cu stres duce in fiecare zi sute de oameni (chiar si copii mici) la psihanalize si la psihiatri si construieste mereu spitale de boli psihice si instruieste psihiatri, dintre care multi nici in Dumnezeu nu cred, nici existenta sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinta ca acesti oameni sa ajute suflete, cand ei insisi sunt plini de neliniste? Cum este cu putinta ca omul sa mangaie cu adevarat, daca nu crede in Dumnezeu si in viata cea adevarata, cea de dupa moarte, cea vesnica? Cand omul prinde sensul cel mai adanc al vietii celei adevarate, i se indeparteaza toata nelinistea si-i vine mangaierea dumnezeiasca, si astfel se vindeca. Daca ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice si le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi facut bine toti cei ce ar fi crezut in Dumnezeu, pentru ca ar fi cunoscut sensul cel mai adanc al vietii.

Oamenii incearca sa se linisteasca cu calmante sau cu teorii yoga, si nu vor adevarata liniste, care vine atunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca inlauntrul lor. Si turistii care vin din tari straine si umbla pe drumuri, prin soare, caldura, praf, prin atata zapuseala, gandeste-te cat sufera! Ce sila, ce apasare sufleteasca au, de ajung sa socoata destindere aceasta chinuiala exterioara! Cat sunt de izgoniti de ei insisi, de ajung sa socoata aceasta chinuiala drept odihna! Continuare»

28 Comentarii »

 Un nou fragment din cuvintele de mare pret ale Cuviosului Paisie Aghioritul despre

Cum trebuie si cum nu trebuie sa lucreze crestinul?

In ziua de azi, oamenii sunt foarte zapaciti, fiindca nu traiesc simplu. Deschid multe fronturi, si se pierd in grija cea multa. Eu pun in randuiala un lucru-doua, si abai apoi ma gandesc la altele. Niciodata nu fac mai multe lucruri deodata. Acum ma gandesc sa fac lucrul cutare. Il termin, si abia dupa aceea ma gandesc sa fac altceva – pentru ca daca incep altul fara sa il fi terminat pe primul, nu am liniste. Cand cineva are de facut mai multe deodata, o ia razna – si numai ce se gandeste la ele, ca il si apuca schizofrenia. Continuare»

23 Comentarii »

Continuam postarea unor fragmente din capitolul “Grija cea multa departeaza de Dumnezeu” din cartea “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan” a Cuviosului Paisie Aghioritul:

E bine ca cel ce vrea sa traiasca duhovniceste, si mai ales monahul, sa fie departe de unele preocupari, lucrari, etc. ce il indeparteaza de scopul sau duhovnicesc. Sa nu se vare in treburi multe si nesfarsite, fiindca treburile niciodata nu se mai termina. Si daca nu invata sa faca lucrari launtrice intru sine, mereu va devia in cele exterioare. Oamenii care incearca sa termine treburile cele nesfarsite sfarsesc aceasta viata cu nedesavarsiri duhovnicesti si se pocaiesc la sfarsitul vietii – dar asta nu le mai ajuta la nimic, fiindca a iesit deja pasaportul. De altfel, si o pauza in treburi este neaparat necesara pentru un interval mic de timp. Continuare»

14 Comentarii »

Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”:

“- Parinte, la ce va referiti cand spuneti: ‘Mainile si picioarele sa le dati la munca, dar inima nu?’ Continuare»

20 Comentarii »

• Recomandari ale articolelor celor mai bune din presa si de pe internet plecand de la tragedia Ralucai Stroescu, tanara de la Ernst & Young, dar si despre alte abuzuri la care sunt supusi angajatii unor companii multinationale:

- Nimeni nu moare pe gratis

- Experienta si sfaturile unui “patit” (Forum Darvari)

- Cariera: stres, dependenta si obsesie (TVR2)

- Merita sa-ti dai viata pentru cariera si o leafa de 2000 de Euro?

- Raluca Stroescu, primul manager kamikaze

- Capitalism sovietic

- Cazul Raluca Stroescu: cine e vinovat de moartea ei?

Raluca Stroescu – discutii pe blog

- Cariera terorizeaza romanii

- Consumabile

- Un moment de tacere…

- Puscaria din hipermarket – cazul Kaufland

• Ieroschim. Hrisostom: (Manastirea Petru-Voda):

–”Infailibila societate iubitoare de oameni nu mai are timp (si) pentru om; Continuare»

5 Comentarii »