Război întru Cuvânt

Despre păcat şi boală

Vindecarea slăbănogului din Capernaum:

Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog  pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.

(Marcu 2, 1-12. Duminica a doua din Postul Mare, a Sfântului Grigorie Palama)

R Radulescu: La Mântuitorul Hristos este adus un slăbănog pentru a fi vindecat. Un paralizat ţintuit la pat, căruia Hristos ii oferă iertarea păcatelor. Părinte Constantin, de ce se îndreaptă Hristos, în primul rând, spre acest tip de neputinţă, şi nu spre ceea ce oamenii voiau imediat, adică vindecarea lui trupească? Işi puseseră nădejdea că-l vor duce înapoi pe picioarele lui, adică vindecat. De ce nu răspunde direct dorinţei lor? Continuare»

9 Comentarii »

 … SA FIM NOBILI SI RECUNOSCATORI SAU SA FIM “SMECHERI” SI NECRUTATORI?

O PREDICA PLINA DE TALCURI PROFUNDE, LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR (2012)

A PARINTELUI NICHIFOR HORIA (staretul Man. Sfintii Trei Ierarhi, Iasi):

“Nu sa negam aceste pofte in noi, nu sa ne prefacem ca si cum ele n-ar fi, ci sa le vorbim cu Dumnezeu, sa le vorbim cu Tatal care cunoaste lupta fiului, care intelege ce este in inima fiului si poate sa-l indrume si poate sa-l vindece…“

“Iubiti credinciosi,

Ne apropiem de inceputul Postului Mare si, ca in fiecare an, Biserica ne pune inainte patru duminici succesive care sa ne pregateasca pentru acest Post. Un post care sa insemne pentru noi o mai adevarata cunoastere a lui Dumnezeu si o imbogatire a noastra, in aceasta cunoastere si in aceasta impartasire cu Dumnezeul Cel viu.

[...]

Spunea un Sfant Parinte ca viata noastra se schimba pe masura ce noi Il intelegem mai drept si mai adevarat pe Dumnezeu. Intrupandu-Se, Mantuitorul Hristos S-a descoperit iudeilor cu totul altfel decat Il cunosteau pana atunci: nu altfel esential, ci altfel decat il puteau intelege in masura Legii pe care o primisera. Chiar si cei mai apropiati ai Lui, cei care ii slujeau cu inima plina de credinta si intru simplitate si smerenie, chiar si ei aveau sa se minuneze de felul cum lucreaza Dumnezeu.

Trecand printr-o cetate de samarineni, au fost opriti la un moment dat, pentru ca samarinenii, stiindu-i iudei, nu le-au dat voie sa treaca pe acolo, Mantuitorului si apostolilor sai. Si atunci insisi apostolii cei mai apropiati, Ioan si Iacov – Ioan apostolul iubirii – se minuneaza si spun apostolii: Voiesti sa poruncim sa se pogoare foc din cer? In sensul de a pedepsi pe locuitorii acelei cetati, pentru ca nu intelesesera cine era Cel ce trecea prin ea. Si Mantuitorul ii cearta: Nu stiti Fiii Carui Duh sunteti! Ca Hristos n-a venit sa piarda ci sa mantuiasca pe cel ratacit, pe cel aflat intru neintelegere.

Continuare»

6 Comentarii »

(sursa foto: ASCOR Cluj)

Părintele Ciprian Negreanu – biserica studenţilor din complexul Haşdeu, (Cluj-Napoca):

„Cei ce-L caută pe Hristos vor primi multă dragoste”

- Părinte Ciprian, de ce este atât de impor­tant ca omul să se spovedească?

- In primul rând, e nevoie să se spovedească pentru a se reînnoi, pentru a-şi curăţi sufletul printr-un nou Botez — un Botez al lacrimilor, care să scoată la iveală toate darurile pe care le-am primit la Botez şi pe care ni le-am acoperit cu păcate şi cu greşeli. Ne spovedim ca să ne vedem din nou sufletul curat, ca să ni-l regăsim, dezlegat din legăturile păcatelor, să dăm la o parte mizeriile şi toate care acopereau cumva darurile mari ale Botezului. Părintele Arsenie Boca spunea că oricine, oricât de puţini talanţi ar avea, unul tot are, care e Botezul. El aşa socotea, că cel care are un talant e cel care are Botezul — dar care e un talant mare.

După aceea, ne spovedim pentru că nu există om care să nu-şi simtă conştiinţa mur­dărită, neîmpăcată, neliniştită şi căutăm răspuns la Dumnezeu, dezlegare de la Dum­nezeu — şi asta numai prin preot, numai aşa găsim dezlegare. Şi atunci, ne spovedim sau căutăm să ne spovedim pentru că ne mustră conştiinţa. E „pârâşul de pe cale”, despre care ne vorbeşte Mântuitorul: „Impacă-te cu pârâşul tău pe cale”, căci altfel va trebui să plătim până la ultimul bănuţ, dacă nu ne împăcăm cu el. Şi eu aş zice: Continuare»

33 Comentarii »

Fuga de sine insusi

“Pe langa deformarile intentionate, de pervertirea constiintei in folosul viciilor si al patimilor, Sfantul Teofan Zavoratul distinge rataciri neintentionate, abateri fara voie ale constiintei de la dreptate. In ambele cazuri constiinta „se abate de la datoria sa“, si glasul ei slabeste. In locul ei actioneaza puterea uneia sau alteia dintre patimi.

Stiinta confirma prezenta unor metode neconstientizate de prelucrare a informatiei primi­te. Scopul lor este acela de a pastra respectul de sine si parerea pe care obisnuim sa o avem despre noi insine, de a nu ingadui lezarea iubirii de sine si de a dezamorsa momentele traumatizan­te psihologic. Este vorba despre mecanismele de aparare psihologica. Acestea permit eliminarea sau interpretarea specifica a informatiilor neplacute, reducerea la minimum a sentimentului de anxietate care apare in urma constientizarii con­flictului interior. Continuare»

14 Comentarii »

Predicile Sfantului Teofan Zavoratul in vinerea primei saptamani din Postul Mare

Alte predici in vinerea primei saptamani de Post:

PREDICA I

Data trecută v-am spus că esenţa pregătirii pentru spovedanie şi împărtăşire stă în străpungerea pentru păcate însoţită de hotărârea neclintită de a nu-L mai jigni [rani] prin ele pe Domnul; şi că atunci când se va întâmpla asta, spovedania noastră va fi lucrătoare şi Sfânta Impărtăşanie mântuitoare. Acum vă voi vorbi mai desluşit despre aceste două aşezări sufleteşti, pentru a vedea dacă în noi ele sunt chiar aşa cum trebuie să fie şi pentru a primi prin asta încredinţare de nădejde că pregătirea noastră, spovedania şi Sfânta Impărtăşanie vor aduce, în cele din urmă, roadă lor mântuitoare.

Străpungerea pentru păcate nu e un simţământ simplu, ci e alcătuit din alte câteva. La temeiul ei stă simţământul neplăcut care vine din conştientizarea faptului că, dedându-ne păcatului, am căzut într-o stare foarte proastă. Acest simţământ îşi schimbă apoi înfăţişarea, după latura păcatului spre care işi întoarce luarea-aminte păcătosul care se pocăieşte. Când el, pornind de la acest simţământ, se întoarce spre sine însuşi, se supără pe sine şi pe voia sa cea rea: „De ce m-am supus aplecării păcătoase şi de ce m-am înclinat în faţa insuflării de sminteală, în vreme ce puteam să ţin piept şi să abat nenorocirea de la mine?“ Când se va întoarce spre păcatul în sine nu va mai vedea în păcat amăgirea sub care acesta e ascuns atunci când omul cade în el, ci-l va vedea slut şi cumplit, şi va începe să se dezguste de el şi să fugă de el. Când se va întoarce spre ceilalţi oameni – mădulare ale Bisericii, se va ruşina de faptul că, nefiind îngreuiat cu nimic faţă de ceilalţi, s-a ruşinat în aşa chip cu fapte netrebnice. Când se va întoarce spre Dumnezeu, fie că se va căina, se va tângui şi se va întrista pentru că L-a jignit [ranit] cu păcatele sale pe Dumnezeu, Cel atât de milostiv faţă de el, fie că se va umple de temere pentru soarta sa vremelnică şi veşnică la gândul dreptei judecăţi care îi pedepseşte pe păcătoşi, uneori într-un chip atât de învederat. Păcătosul care şi-a mărturisit cu sinceritate păcatele şi s-a osândit pe sine pentru ele va trece, după ce a intrat în sine însuşi, de la unul din aceste simţăminte la altul şi va statornici în inima sa plâns şi tânguire pentru păcate asemenea plângerii lui Ieremia pe ruinele Ierusalimului sau a iudeilor la râul Babilonului. Continuare»

6 Comentarii »

Vezi si:

Cuvant in vinerea primei saptamani din Postul Mare

“Postind trupeste, fratilor, sa postim si duhovniceste”. Sa patrundem în tâlcul acestor cuvinte, fiindca ele lamuresc scopul si însemnatatea postului.

De ce au fost rânduite posturile? Ca sa ne învete înfrânarea. Ce înfrânare? În chip nemijlocit, înfrânarea de la mâncarea satioasa si gustoasa. Dar însemnatatea postului nu se termina aici: am vorbit de postul trupesc, dar el trebuie sa fie pentru noi scoala a postului duhovnicesc.

Ce este postul duhovnicesc? Este înfrânarea de la tot ce ne vatama, de la tot ce strica sufletul nostru, adica de la patimi, ce stau la temelia tuturor pacatelor noastre. Sfintii Parinti deosebeau opt patimi de capetenie: lacomia pântecelui, curvia, iubirea de argint, mânia, întristarea, deznadejdea, slava desarta si trufia. De ce patima lacomiei pântecelui a fost pusa pe primul loc? Fiindca cel ce nu biruie aceasta patima josnica, dobitoceasca, nu va putea înfrânge nici celelalte patimi. Sfintii Parinti, care au cercetat în adâncime tot ce se petrecea în inimile lor, care au înteles caile prin care pacatul se dezvolta în inima omeneasca, ne învata ca toate aceste patimi sunt legate între ele în chip nemijlocit – altfel spus, daca nu biruim o patima grosolana, aceasta naste în inima alta patima, mai subtire, iar împreuna atrag o alta si asa mai departe. Continuare»

8 Comentarii »

IN VINEREA DIN PRIMA SAPTAMANA A SFANTULUI SI MARELUI POST, CUVANT DESPRE SPOVEDANIE ^[1]

In cele patru seri, cate au trecut de la inceputul postului pana aseara, am fost martori cu totii la Canonul cel Mare, fiecare din cele patru parti ale Canonului [fiind] urmata de  cantarile acestea  specifice Postului mare: Cu noi este Dumnezeu, Doamne al puterilor si celelalte cantari in care sunt presarate si multe invataturi pentru viata noastra crestina. La sfarsitul fiecareia, dupa cum stiti, am avut si sfaturi duhovnicesti de inalta tinuta, rostite aici in fata si in auzul tuturora, de preasfintitii vladici tineri, in ultimele trei zile. Si au talcuit cu adancime intelesul acestui mare si sfant Canon, astfel incat nu ar mai fi cazul sa va mai obosesc si eu cu un cuvant, acum, la sfarsitul acestei zile de vineri seara. Dar, totusi, indraznesc. S-ar cuveni poate sa spunem un cuvant despre Maica Domnului, caci ea apare in fiecare rugaciune din Biserica noastra, fiecare grup de rugaciuni se incheie cu implorarea sau cu invocarea Maicii Domnului. Ea este prezenta in viata fiecarui crestin si in slujbe deasemenea. Poate ar fi bine sa vorbim despre ea, insa pentru ca [in curand] ne intalnim cu sfanta ei Buna Vestire, ramane pentru atunci un cuvant in cinstea ei.

Acum, insa, vreau sa va spun ceva despre un lucru foarte practic pentru fiecare din noi, despre spovedanie. Pentru ca intreg acest Canon pe care l-ati auzit este, de fapt, o plangere: de-a lungul lui sufletul omenesc plange, recunoscandu-si vinovatia fata de Dumnezeu care l-a facut, l-a creat dupa chipul Sau si asemanarea Sa. In viata noastra spurcata adeseori intinam acest chip al lui Dumnezeu din noi. Prin tot ce facem, prin tot ce gresim cu cuvantul, cu gandul, cu faptele noastre, intinam acest chip al lui Dumnezeu din noi. Se cuvine, fara indoiala, sa cerem iertare de la El, si nu o iertare formala, ci o iertare cu lacrimi, ca sa ne spele cu adevarat aceste intinaciuni launtrice, pentru ca de El nu scapam, frati crestini, Dumnezeu e mereu prezent in viata fiecaruia dintre noi; mereu se inregistreaza viata noastra de toate zilele. Continuare»

62 Comentarii »

Vezi si:

“Despre regulile de purtare a razboiului duhovnicesc si cerintele asceticii istorisesc amanuntit Sfintii Parinti si nevoitorii contemporani ai Ortodoxiei. De aceea, ne vom margini aici doar la aspectele medico-psihologice ale luptei cu “lacomia pantecelui”. Izbavirea de acest viciu reprezinta o serioasa masura profilactica si terapeutica in privinta unei serii intregi de boli (v. cap. 4-6). Ne vom stradui, pe exemplul mijloacelor duhovnicesti de aparare impotriva acestei patimi, sa aratam insemnatatea luptei si cu celelalte patimi pacatoase.

Medicamentul impotriva “lacomiei pantecelui” e postul. Oamenii au remarcat de multa vreme cultura duhovniceasca a postului ortodox. Din pacate, in majoritatea cazurilor ei vad acesta un scop in sine – o varietate folositoare de terapie dietetica (cura de descarcare) sau metoda medico-biologica de nutritie. Iar ideea pragmatica dieto-profilactica da deoparte, intr-o masura sau alta, ideea duhovniceasca de post ca exercitiu ascetic.

Postul nu este doliu si nici camasa de forta. El cere insa reducerea – in cazul ideal deplina inlaturare – a tot ceea ce impiedica pocainta (distractiile, apropierea intima a sotilor s.a.m.d.). Postul duhovnicesc, altfel spus postul sufletului, este o vreme de rugaciune intensa, de mustrare de sine pentru pacate, cand toate puterile se indreapta spre slujirea lui Dumnezeu, citirea literaturii duhovnicesti, convorbirilor pe teme mantuitoare de suflet si, in general, savarsirea lucrurilor bune. Continuare»

4 Comentarii »

Doxologia: Gânduri la început de Post

“Postul în care intrăm s-ar cuveni să fie pentru noi o conştientizare a plânsului lui Adam şi al Evei atunci s-au lipsit de frumuseţea raiului, pentru ca, trăind durerea îndepărtării de Dumnezeu, să dorim a ne întoarce, asemenea fiului risipitor, în casa Tatălui nostru. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, aşezată de dumnezeieştii Părinţi în pragul Postului Mare, ne aduce aminte de un lucru deosebit de important: bucuria şi, deopotrivă, drama libertăţii omului. Preţuindu-ne atât de mult prin faptul că ne-a creat după chipul Său, Dumnezeu a sădit în noi darul libertăţii, posibilitatea de a alege drumul pe care să-l parcurgem în viaţă: către El sau către neant. Cât de mult doreşte Dumnezeu ca făptura Sa să rămână în legătură cu Sine, să rămână în Împărăţie!… Continuare»

5 Comentarii »

Cititi si:

Evanghelia din duminica lăsatului sec de brânză:

Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va si vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. (Matei 6,14-18)

R. Rădulescu: Iertarea şi postul sunt două gesturi ale omului prin care, după cum ne spune Evanghelia, el poate intra intr-o relaţie cu Dumnezeu. Iertarea şi postul sunt gesturi pe orizontală ale vieţii noastre, dar aceste gesturi îl pot ridica pe om şi pe verticală. Părinte profesor Constantin Coman, Mântuitorul Hristos vorbeşte despre iertarea pe care noi oamenii ne-o acordăm unii altora, ca fiind o condiţie pentru iertarea pe care noi o primim de la Dumnezeu. De ce această legătură între iertarea dintre oameni şi iertarea lui Dumnezeu? Continuare»

9 Comentarii »