Egoismul, voia proprie
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Arhiva postarilor pentru aceasta categorie
Publicat pe 22 Feb 2009 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Egoismul, voia proprie, Fratii mai mici ai lui Hristos, Sfantul Siluan Athonitul | Print
“Printre economi se număra ÅŸi un monah, părintele P., care se distingea printre confraÅ£ii săi prin aptitudinile sale, dar care era urmărit în chip ciudat de nenoroc. Cel mai adeseori, iniÅ£iativele sale nu găseau ecou la ceilalÅ£i părinÅ£i ÅŸi întreprinderile sale se soldau adeseori cu un eÅŸec. ÃŽntr-o zi, în urma eÅŸecului uneia din iniÅ£iativele lui, a devenit obiectul unor critici la masa economilor. StareÅ£ul Siluan era ÅŸi el de faţă, dar n-a luat parte la această „judecată”. Unul din economi, părintele M., i-a zis: Continuare»
Publicat pe 11 Dec 2008 | Categorii: Ce este pacatul?, Cuviosul Paisie Aghioritul, Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut | Print
“- Parinte, la ce se refera unii atunci cand spun ca in Sfanta Scriptura nu exista indreptatire?
- Se refera la faptul ca, intr-un anumit mod, indreptatirea nu este justificata.
- Parinte, atunci cand ma indreptatesc, dupa aceea cuget ca indreptatirea nu este proprie monahului.
- Nu numai ca nu este proprie monahului, ci ea nu are nici o legatura cu viata duhovniceasca. Trebuie sa inteleg ca atunci cand ma indreptatesc, ma aflu intr-o stare duhovniceasca gresita. Tai comuniunea cu Dumnezeu si ma lipsesc de harul dumnezeiesc, pentru ca acesta nu vine intr-o stare duhovniceasca gresita. Din clipa in care omul justifica cele nejustificabile, se instraineaza de Dumnezeu. Intra izolator, cauciuc intre om si Dumnezeu. Poate trece curentul prin cauciuc? Nu. Se izoleaza. Nu exista un izolator mai puternic pentru harul lui Dumnezeu ca indreptatirea de sine. Este ca si cum ai ridica un zid prin care te desparti de Dumnezeu, prin care tai orice legatura cu El. Continuare»
Publicat pe 10 Dec 2008 | Categorii: Calugaria / viata monahala, Crestinul in lume, Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Serafim Rose, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut, RUGACIUNEA LUI IISUS (Rugaciunea mintii/ inimii), Vremurile in care traim | Print

Am pregatit mai jos cateva scurte extrase din scrierile parintelui Serafim Rose, foarte potrivite, credem noi, pentru constientizarea si infruntarea unui tip de ispite dintre cele mai raspandite si mai primejdioase care pot afecta pe cei ce cauta sa duca o viata duhovniceasca in mijlocul confuziei generale a lumii de azi, fie in lume, fie in manastire. Este vorba despre tentatia de urmare entuziasta a unor mode duhovnicesti, de imitare a unor forme si, in general, de imbratisare a partilor exterioare, superficiale, adica numai a “cojii” si a “literei” unor idealuri, modele si practici duhovnicesti, fara a intra in adancul lor si a nazui sa intelegem si sa traim miezul si duhul acestora. E vorba aici si despre acel risc major (subiect pe care l-am mai abordat de mai multe ori pe site) de a ne insela traind mai mult in inchipuire viata duhovniceasca si de a reduce realitatile dumnezeiesti si mai presus de lume presupuse de poruncile lui Hristos la nivelurile psihologic si moral, mult mai familiare si mai accesibile noua.
Cauza fundamentala a acestei abordari ne este descoperita de marii Parinti ai ultimelor vremuri in formarea generatiei noastre intr-o maniera centrata puternic (chiar daca la modul inconstient) pe propriul eu (adica narcisista), pe comoditate, pe cautarea satisfactiilor si a succeselor (inclusiv “duhovnicesti”), a rezultatelor imediate. Primejdiile care decurg de aici nu sunt mici, ele putand merge pana la expunerea la cele mai felurite inrauriri diavolesti si pana la construirea unui “dumnezeu” propriu si unei Evanghelii “usoare”, dupa chipul si asemanarea noastra.
Cuviosul Parinte Serafim de la Platina, unul dintre sfintii contemporani cei mai luminati de Dumnezeu sa patrunda in cele mai intime maruntaie ale sufletului omenesc ne indeamna si ne ajuta inca o data, prin cuvantul sau, sa fim sinceri cu noi insine, sa ne aprofundam credinta si raportarea la viata in Hristos, sa luam viata duhovniceasca mult mai in serios, ferindu-ne de a o socoti ceva usor si comod. Lucruri valabile pentru toti, monahi si mireni, deopotriva!
Publicat pe 12 Sep 2008 | Categorii: Egoismul, voia proprie, Inaltarea Sfintei Cruci, Meditatii duhovnicesti, Razboiul nevazut | Print
Am ales sa includem intr-un singur articol doua comentarii recente la una dintre meditatiile noastre duhovnicesti de saptamana trecuta: Sfantul Prooroc Moise si Dumnezeul imposibilului, primul apartinand fratelui Paul Curca, iar cel de-al doilea - care glosa pe marginea unui alt comentariu - unui alt cititor al nostru, care a semnat pr. Radu. Le-am strans impreuna pentru ca abordeaza foarte pertinent, fiecare din unghiul sau, aceasi problema, ridicata si de eseul nostru, anume realismul duhovnicesc ca parte integranta a credintei, pus in opozitie cu mecanismele obisnuite ale firii cazute de “aparare” in fata Crucii realitatii. Socotim ca aceste meditatii ale fratilor nostri sunt in duhul si in cugetul Parintilor Bisericii si sunt foarte nimerite ca pregatire de Praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, urmarind sa ne ajute sa intelegem mult mai aproape de concretul vietii si psihologiei noastre, o modalitate de a ne asuma cu adevarat Crucea de fiecare zi:
Publicat pe 01 Mai 2008 | Categorii: Egoismul, voia proprie, Meditatii duhovnicesti, Preotie (pentru preoti), Profetii Vechiului Testament - trambitele Duhului | Print
Fost-a în faÅ£a Domnului prooroc tare, Ieremia…
Spune Domnul prin Ieremia: Nu vă încredeÅ£i în cuvintele mincinoase care zic: “Acesta este templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului”. Care sunt cuvintele mincinoase? „Acesta este templul Domnului“. Dar cum sa fie aceste cuvinte mincinoase? Acela era cu adevarat Templul Domnului, pentru ca Domnul Insusi Il trimite pe Ieremia sa cuvinteze in fata Templului.
Desarta si mincinoasa este insa increderea omului ca poate mearga dupa voia sa proprie si vicleana si ca poate capata in acelasi timp, fara pocainta adevarata, binecuvantarea si mantuirea de la Dumnezeu.
Desarta si mincinoasa este nadejdea ca ne este de ajuns sa ne sprijinim pe lucruri exterioare, ca putem sta linistiti daca ne stim “fiii lui Avraam” sau, in cazul nostru, daca “avem credinta ca Dumnezeu exista” si gandul ca noi suntem crestini, daca ne vedem ca “depozitari ai credintei celei drepte, mostenite din mosi stramosi si de la Sfantul Apostol Andrei”, sau mai mult, ca “practicanti’ ai slujbelor Bisericii si implinitori – mai mult sau mai putin formal – ai unor randuieli si porunci bisericesti.
Daca “fiii lui Avraam” n-au mai fost vrednici, “mostenirea” Imparatiei s-a luat de la ei, daca noi, “fiii Luminii” nu mai facem nici noi roadele Luminii si ale Imparatiei, se va lua si de la noi Imparatia si vom fi blestemati si taiati ca smochinul cel neroditor de catre propria noastra nesimtire.
Publicat pe 04 Apr 2008 | Categorii: Credinta in familie, Cuviosul Paisie Aghioritul, Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta | Print
- Parinte, in primii ani ai crestinismului crestinii faceau marturisire publica. Aceasta ajuta?
- Altii erau anii cei dintai ai crestinismului si altii cei de acum. Aceasta nu ajuta astazi.
- De ce oare, Parinte? Atunci aveau mai multa ravna?
- Aveau si mai multa ravna si nu aveau cele pe care le au oamenii astazi. Iata, acum perechile se despart fara motiv, nu mai sunt ca cele de odinioara.
Oamenii s-au indepartat de Taina Marturisirii si de aceea se ineaca de ganduri si de patimi. Continuare»
Publicat pe 26 Ian 2008 | Categorii: Citiri liturgice din Scripturi, Egoismul, voia proprie, Mandria, trufia, Meditatii duhovnicesti, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Vindecarea orbului din Ierihon | Print
Am dori sa vorbim despre o alta orbire, cea mai importanta si mai serioasa din perspectiva vietii vesnice: orbirea sufleteasca. Este vorba de acea stare launtrica de intuneric duhovnicesc in care ne-am cufundat ca urmare a partasiei indelungate… nu atat cu pacatul, cat cu indreptatirea mincinoasa a lui, cu mandria si cu viclenia de la nivelul cel mai profund al duhului nostru, patimi manifestate de multe ori extrem de subtil, la limita sau deja sub starea de constienta. Este acea stare in care omul nu-l mai poate primi cu adevarat pe Dumnezeu, nu mai poate auzi/asculta glasul Acestuia. Este starea de MINCIUNA FATA DE SINE, cea in care se gaseau si fariseii, carturarii si ceilalti iudei care L-au respins categoric si violent pe Hristos, nu au putut sa-L primeasca, ba au ajuns chiar sa-l vaneze spre a fi dat mortii, sa-l osandeasca si sa-l batjocoreasca. Despre acestia (dar si despre noi, in masura in care, in duh, ne asemanam lor), in contextul vindecarii altui orb, cel din nastere, spune Domnul urmatoarele cuvinte foarte importante: Continuare»
Publicat pe 02 Sep 2007 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Egoismul, voia proprie, Parintele Serafim Rose, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri | Print

Astazi, 2 septembrie, s-a implinit un sfert de veac de cand s-a mutat la lacasurile vesnice unul dintre cei mai mari si mai importanti Sfinti ai ultimelor vremuri, Cuviosul Seraphim Rose, un Sfant ajuns la masurile cele mai inalte ale vietuirii si ale intelepciunii filocalice… Dar unde? Nu in vreo lavra de mare Traditie, nu intr-un spatiu incarcat de duhul ortodoxiei, ci chiar in pustiul spiritual al Americii! Si cand? Tocmai spre sfarsitul secolului XX!
Cine este parintele Seraphim si de ce il cinstim ca pe un mare sfant al timpului nostru? Continuare»
Publicat pe 14 Aug 2007 | Categorii: Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Egoismul, voia proprie, Profetii Vechiului Testament - trambitele Duhului | Print

Ce aflam noi din proorocirile Sfantului Prooroc Miheia? Il aflam pe Dumnezeu intr-o ipostaza greu de inchipuit, una foarte umana. Domnul Dumnezeul nostru pare ca este aproape patetic de… deznadajduit datorita invartosarii noastre. Pentru ca a pacatui este una, dar a nu te intoarce din pacat, din invartosare, din incapatanarea voii proprii, este alta, si este pricina mortii si a nenorocirii. In acel moment, cand omul nu vrea sa vada, nu vrea sa se intoarca, rana pacatului devine fara leac, iar Domnul spune, smintindu-ne pe noi: Din aceasta pricina Ma voi tangui si voi urla, voi merge descult si gol; voi scoate urlete ca sacalii si tipete ca strutii (Miheia 1, 8 ). Ce Dumnezeu avem – ne-am putea intreba?! Unde este nobletea Lui, unde este demnitatea Lui? De ce nu sade pe tronul Slavei Sale inconjurat de Heruvimi? El coboara insa din Slava Sa si merge sa se tanguiasca, sa mearga “descult si gol” (desertandu-Se pe Sine in trup omenesc, printre noi) scotand urlete ca sacalii… Adica strigand in pustie dupa oile Sale.
Mai putem noi dormi linistiti in ale noastre cand avem un Dumnezeu care ne striga „Poporul Meu! Ce ti-am facut si cu ce te-am impovarat? Raspunde-Mi!“? (Miheia 6, 5). Mai putem avea constiinta linistita, mai putem invoca “blandetea” inchipuita pentru a nu vedea unde este raul chiar si atunci cand ni se arata cu strigare, cand ni se spune explicit ca pentru pacatele noastre suntem „batuti si pustiiti” (Miheia 6, 13)?
Sa ne aducem aminte de Dumnezeul nostru, pana cand nu e prea tarziu! Pentru ca „mania Lui nu tine intotdeauna, El iubeste indurarea” (Miheia 7, 18). Si, atunci, dupa o vreme, cand ne vom fi intors din adancul inimii, cu pocainta, spre Hristos, dupa multe dureri, nascandu-ne pe noi insine, „El insusi va fi pacea noastra” (Miheia 5, 4).
Sa invatam iarasi Cine este Dumnezeu si ce vrea de la noi…
Publicat pe 13 Aug 2007 | Categorii: Avva Dorotei, Egoismul, voia proprie, Filocalie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS | Print
Azi, in ziua de praznuire (13 august) a marelui Parinte filocalic Dorotei din Gaza, ucenic al marilor Sfinti Varsanufie si Ioan, va oferim un capitol din faimoasele si nepretuitele sale Invataturi:
“Inteleptul Solomon zice la paremii: Cei lipsiti de povatuitori cad ca frunzele, iar mantuirea se savarseste cu multa povata. Vedeti fratilor, puterea cuvantului? Vedeti ce ne invata dumnezeiasca Scriptura? Ne sfatuieste sa nu nadajduim in noi insine, nici sa nu ne socotim intelepti, sa nu credem ca ne putem chivernisi fara ajutor; ca dupa Dumnezeu, negresit avem trebuinta de povatuitor, care sa ne poarte de grija si sa ne chiverniseasca. Nu sunt mai ticalosi, nici mai lesne porniti spre cadere decat aceia care nu au pe nimeni ca sa-i povatuiasca pe calea lui Dumnezeu; de aceea cei lipsiti de chivernisitori cad ca frunzele. La inceput, frunza este verde si frumoasa, apoi se usuca putin cate putin si cade si este calcata de picioarele oamenilor. Asa este si omul care nu este povatuit de cineva. La inceput are ravna spre post si priveghere, spre sihastrie si spre alte bunatati, apoi, putin cate putin, potolindu-se acea caldura si neavand pe cineva ca sa-l sfatuiasca, sa-i atate fierbinteala, pe neobservate se stinge de tot si din ravna cazand in trandavie se face rob vrajmasilor sai, care-si bat joc de dansul dupa cum le este voia. Continuare»