Război întru Cuvânt

Petre Ţuţea a trecut la cele vesnice acum 19 ani, în ziua de 3 Decembrie

Continuare»

22 Comentarii »

UPDATE: Parintele Adrian Fageteanu despre Parintele Daniil:

Părintele Adrian l-a iubit și-l iubește mult și se roagă pentru Părintele Daniil Sandu Tudor. Ba încă l-a urmat și la Govora, apoi la Rarău, și mereu securiștii i-au despărțit, ba arestându-l pe unul, ba pe celălalt, ba pe amândoi. Ultima întâlnire a lor a fost cu 2-3 zile înainte de moarte părintelui Daniil, la Aiud, la spălător. Deși nu mai știau unul de altul, fiind în corpuri diferite ale pușcăriei și fiind aduși la spălător la ore diferite (câte un dormitor întreg, cam 30-40 de oameni), totuși, a îngăduit Dumnezeu ca cele două convoaie să treacă unul pe lângă altul. Toți dintr-un dormitor se uitau cu uimire, cu bucurie, cu așteptarea împlinită a revederii, către cei din celălalt dormitor. Atunci, entuziasmat părintele Adrian a exclamat ”Părinte Daniile!”, iar părintele Daniil l-a îmbrățișat cu putere (deși era mult slăbit) și cu bucurie pe părintele Adrian (că doar era ucenicul lui) și i-a zis: ”Nu ne lăsăm. Dumnezeu este cu noi”. Peste câteva zile părintele Daniil, chinuit fizic prin bătăi, dar mai ales psihic prin amenințări și minciuni (că alții l-au turnat deja), a trecut din lumea aceasta în viața cea fără de durere și fără întristare…

- ”Mare a fost părintele Daniil! Un om curajos, profund, plin de înțelepciune și de erudiție, cum n-am mai întâlnit. Nu răbda, însă, să fie contrazis de cineva, mai ales când știa că are dreptate și că ceea ce zicea acela era superficial, neadevărat, hulitor sau pe lângă subiect, și ăsta era defectul lui. Nu putea să tacă, ci se înfierbânta imediat pentru Adevăr. Chiar și pe anchetatori încerca să-i convingă logic că Dumnezeu există și că ei, comuniștii, sunt ilogici când spun că Dumnezeu nu există, dar ei luptă împotriva a ceva ce nu există.”

***

Virgil Maxim despre Părintele Daniil Sandu Tudor:

“Cel mai deosebit om pe care l-am intalnit in perioada cat am stat pe Reduit, a fost parintele Agaton Teodorescu, Daniil dupa numele de schimnic al Raraului, fost magistrat si poet, cu pseudonimul Sandu Tudor. Dupa o viata plina de experiente lumesti, ca a Fericitului Augustin, vazandu-si goliciunea lumestilor apucaturi, s-a calugarit. Fusese arestat cu organizatia Rugul aprins si condamnat. La Jilava ne-am cunoscut intamplator. Iar intamplarea a fost randuita de Dumnezeu.

Primavara se incepuse la Jilava un antrenament al detinutilor, cu scopul de a-i face capabili sa intre in munca, la Canal, fara perioada de adaptare. Aproape zilnic se efectua in jurul Reduitului, o plimbare de aproximativ doua ore. Dar, ce plimbare?! Trei mii de oameni erau alungati sub lovituri si batai de garbace si arme. Multi cadeau fara posibilitatea de a se mai ridica, mai ales cei batrani. Cei tineri faceam cerc de aparare in jurul lor si tinandu-i in brate ii purtam intre noi, ferindu-i de lovituri. Indarjiti de aceasta atitudine, militienii se repezeau asupra noastra lovind la intamplare. Continuare»

7 Comentarii »

Exilul din Arhanghelsk

“In ziua de 23 aprilie 1930 am fost arestat din nou.

[Autorităţile oraşului voiau să scape de Vlădica Luca, episcop pensionat, profesor lipsit de auditoriu studenţesc, savant ale cărui cărţi nu se publicau; voiau să-l izgoneasca din oraş pe încă un creştin cu coloana vertebrală neinfrantă. In anul 1929 au început să caute un pretext pentru a-l exila pe Vlădica. GPU nu avea nevoie de încălcări reale ale legilor statului, şi în curând s-a prezentat ocazia pentru arestarea influentului episcop, pe care folosind-o puteau dobândi şi un oarecare câştig politic. A fost fabricata o acuzaţie stupidă împotriva episcopului. Continuare»

15 Comentarii »

Episcopul-martir Nicolae Popovici, sau despre curajul de a rosti

de George Enache

sursa: ROST/iulie 2003

Pesonalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române din veacul XX, Nicolae Popovici este relativ putin cunoscut fată de cum ar merita să fie. S-a născut în 1903 în comuna Biertan, din fostul judet Târnava Mare, si-a făcut studiile secundare la liceul „Andrei Saguna” din Brasov si pe cele universitare la Facultatea de Teologie din Cernăuti, unde a sustinut si un strălucit doctorat pe tema epiclezei euharistice.

Un timp a fost profesor la Sibiu, pentru ca în aprilie 1926 să fie ales episcop al Oradiei Mari. În noua calitate de episcop, a dovedit că nu este numai un erudit ci si si un om de actiune, stiind să îmbine cuvântul cu fapta. Era în acelasi timp stăpânul turmei dar si slujitorul ei umil, impunând tuturor prin puterea exemplului personal. Din îndemnul său, 12.000 de concubini din eparhia Oradiei s-au cununat civil si religios, primind astfel binecuvântarea bisericii.

Era în acelasi timp un orator desăvârsit, tinând adesea predici din amvonul catedralei episcopale. Stia exact ce să spună pentru a mângâia si întări inimile credinciosilor si, în acelasi timp, cum să spună, pentru ca toti să înteleagă învătătura lui Hristos. De aceea, catedrala era mereu plină, orădenii fiind deosebit de mândri de vlădica lor. Continuare»

7 Comentarii »

Alexandr Soljenitin in 1962

Incepem astazi un sir de marturii si extrase dedicate lui Alexandr Soljenitin, scriitorul rus care a marcat secolul XX cel putin la fel de mult ca predecesorul si conationalul sau din sec XIX – Feodor Dostoievski. In aceasta prima parte vom face o scurta recapitulare a marturiei despre Gulagul sovietic si asupra vietii lui Soljenitin. Materialele urmatoare ne vor arata de ce este Soljenitin atat de actual si atat de necesar atunci cand vrem sa intelegem natura raului, inclusiv atunci cand ne raportam la sisteme politice totalitare, la mult discutatul rol al evreilor in revolutia bolsevica si al vestului decrepit si pervertit in avansul omenirii catre Apocalipsa. Vom intelege mai mult, din aceste marturii, de ce, pe de o parte, Soljenitin este urât de adepţii corectitudinii politice, ai progresismului idolatru fata de Occident, dar, pe de alta parte, nu poate fi inghitit nici de aceia care vad problema răului in istorie ca o opera exclusivă a sistemelor, elitelor, evreilor, etc. Pe scurt, vom vedea o conceptie ortodoxa, pur duhovniceasca, pusa la lucru pentru a descurca ghemul veninos al trecutului şi a înţelege prăvălirea spre abis a prezentului.

*

Ca un fluviu imens, mare si lat cat Volga, este marturia data lumii de Alexandr Soljenitin. Omul-martor, vocea care striga in pustiu, Soljenitin este un semn spre aducere aminte si spre trezvie, un semn care vine de undeva din adancurile nestiute ale unei Lumi Vechi disparute, trecuta fiind prin “masina de tocat” a Gulagurilor in marea operatie de desertificare a lumii de catre regimurile comuniste – dar si a Gulagurilor spirituale ale lumii vestice. Continuare»

24 Comentarii »

“Se poate sa fie putini cei alesi, dar acesta nu este un lucru nelinistitor. Biserica este Biserica lui Hristos si El o carmuieste. Nu este Biserica ce se zideste cu pietre, nisip si var de catre credinciosi si se distruge de focul barbarilor, ci este Insusi Hristos; “si cine va cadea pe piatra aceasta se va sfarama, iar pe cine va cadea ea il va spulbera”. Hristos tolereaza starea lumii de astazi. Rabda si ingaduie sa lucreze harul dumnezeiesc pentru folosul poporului“.

“- Parinte, de ce nu ia nimeni pozitie fata de atatea sminteli ce se fac in Biserica?

- In chestiunile bisericesti rezolvarea unor cazuri nu se face prin a lua pozitie. Unul poate suporta o stare de lucruri facand rabdare pana cand Dumnezeu va arata ce trebuie sa faca. Altceva este sa suporte cineva o stare de lucruri si altceva s-o admita, atunci cand nu trebuie. (…) Cei ce mustra fara discernamant au intunecare duhovniceasca si rautate si ii vad pe oameni, din pacate, ca pe niste buturugi. (…) Insa oamenii eliberati de patimi indreapta raul cu bunatate, fiindca nu au rautate in ei. Daca vreodata vad putina necuratie care nu se poate indeparta, o acopera cu vreo piatra, ca sa nu se ingretoseze cel ce se va intampla s-o vada. In timp ce aceia care scurma gunoaiele seamana cu gainile…”

Cler si Biserica

- Parinte, de ce nu va faceti preot?

- Scopul este sa ne mantuim. Preotia nu este un mijloc de a se mantui omul.

- Nu v-au propus niciodata sa va faceti preot?

- De multe ori m-au silit. Cand eram in obste, ma sileau sa iau preotia si Schima mare. Scopul este ca sa devenim calugari pe dinlauntru. Pe mine aceasta ma interesa; nu ma preocupa nimic altceva. Deoarece de tanar, ca mirean, traisem unele fapte dumnezeiesti, atunci cand am mers in manastire mi-am spus: Continuare»

4 Comentarii »

Emisiunea Nocturne, TVR1. Moderator – Marina Constantinescu

(AUDIO)*

21 Comentarii »

Cititi si:

• “DESI AM MURIT, SUNT VIU”. Cateva marturii despre minunile Sfantului Ioan Maximovici
• In San Francisco, pe urmele Sfantului Ioan Maximovici - “Apostolul Pavel al zilelor noastre”
• Marturii despre Vladica Ioan Maximovici – apostolul neobosit si neinfricat al vremii noastre
• Eugene (Cuv. Seraphim) Rose despre MOARTEA UNUI SFANT: VLADICA IOAN MAXIMOVICI

Incercarile unui sfant

Ca au zis intru sine gandind cu nedreptate: Sa facem sila dreptului… Facutu-s-a noua spre vadirea cugetelor noastre. Greu este noua si a-l vedea, ca viata lui nu este asemenea altora si schimbate sunt cararile lui. Necurati ne-am socotit inaintea lui, si se departeaza de caile noastre ca de niste necuratii, si fericeste cele mai de pre urma ale dreptilor. (Intelepciunea lui Solomon 2,1; 10,14-16)

Spre rusinare voua zic… Frate cu frate se judeca, si aceasta la necredinciosi. (1 Cor. 6, 5-6)

Sabia sufletului nostra nu dobandeste ascutis taios pana ce nu se ascute de viclenia altuia. (Sf. Grigorie cel Mare[1])

“Aproape toti cei cu care Eugene avea legaturi in San Francisco erau membri ai Bisericii Ruse din Afara Granitelor (numita si Biserica Rusa din Afara Rusiei [ROCOR, n.n.] sau pur si simplu „Sinodul“), care, asa cum am spus, era condusa de venerabilul Mitropolit Anastasie. Eugen era un membru plin de ravna al acestei ramuri a Bisericii Ruse. Pe cat isi putea da seama, Biserica Rusa din afara Granitelor era binecuvantata sa aiba intre madularele ei pe cei mai straluciti reprezentanti ai Sfintei Rusii ce traiau atunci in diaspora: facatori de minuni, prooroci, stareti, teologi adevarati si filosofi.

(…) Pentru Eugene, care intelesese natura infernala a miscarii comuniste moderne, era important faptul ca Biserica Rusa din Afara Granitelor nu facuse compromisuri cu regimul sovietic din Rusia. Formata, in 1920, in urma decretului exceptional dat de Patriarhul Tihon al Moscovei in acelasi an[2], Biserica din Afara Granitelor a hotarat sa ramana separata administrativ de Biserica din Rusia pana cand cea din urma se va elibera de prigoana autoritatilor sovietice atee. In acelasi timp, asa cum afirmau ierarhii ei intemeietori, Biserica din Afara Granitelor se socotea inca de la inceput „o ramura de nedespartit, unita duhovniceste” cu Biserica-Mama din Rusia[3] .

Chiar daca toti cei din Biserica Rusa din Afara Granitelor doreau pastrarea traditiei si erau impotriva capitularii in fata regimului sovietic, Eugene avea sa afle curand ca nu toti erau in acelasi duh. Iata ce spunea intr-o scrisoare de mai tarziu:

„Cred ca iti dai foarte bine seama ca nu tot ceea ce tine de sinod este aur curat si, spre binele nostru si al celor ce se incred in noi si ne asculta, trebuie sa aflam ce este mai bun, si numai aceea sa tinem. Este nevoie ca noi toti cei care avem in inima «singurul lucru care trebuie», sa devenim inca si mai uniti in zilele pline de primejdie ce ne stau in fata” .[4]

In episcopatul Bisericii din Afara Granitelor erau unii ce nu vedeau cu aceiasi ochi pe ierarhii pe care Eugene ajunsese sa-i iubeasca si sa-i admire. Cea dintai care i-a atras atentia lui Eugene asupra acestui lucru a fost realista Elena Kontevici.

„De la primele guri de lapte pe care le-am supt in calitate de crestin ortodox in sinod”, avea sa-si aminteasca Eugene mai tarziu, „am invatat ca avem doua feluri (sau doua «traditii») de episcopi: de o parte, vladicii Ioan, Averkie, Leontie, Nectarie si Sava; de cealalta parte, cei ce par sa detina acum pozitiile dominante.“[5] Continuare»

8 Comentarii »

• Continuare de la: Sfantul Ierarh Luca al Crimeei – intruchiparea păstorului jertfelnic si exigent: „CE RASPUNS VOI DA IN FATA LUI DUMNEZEU PENTRU VOI TOTI?”

“In anul 1954, după decretul din iulie al CC al PCUS „cu privire la îmbunătăţirea propagandei ateiste” a început un nou val de prigoane împotriva Bisericii lui Hristos. Sicanarea si arestarea credinciosilor, jignirile aduse în public preoţilor, închiderea bisericilor, împiedicarea desfăşurării praznicelor bisericeşti de către „oamenii de bine” le aminteau celor din generaţia veche de evenimentele anilor ’20-’30. Există mărturii despre faptul că erau urmăriţi oa­menii care întreţineau corespondenţă cu Vlădica Luca.

Inginerul I. Ia. Borisov a fost convocat la KGB-ul din Tambov din pricina corespondenţei întreţinute de soţia lui cu arhiepiscopul Luca al Crimeei. Corespondenţa atingea probleme atât religioase, cât şi personale, dar inginerului i s-a spus că dacă soţia lui, Sofia Ivanovna, nu va înceta să corespondeze cu omul bisericii, el va fi dat afară din uzina de cazane şi nu va mai găsi nicăieri de lucru în Tambov, iar copiii lui, studenţi, vor fi de asemenea daţi afară din facultate. Ilia Iakovlevici a văzut pe masa anchetatorului un volum gros: „Dosarul Voino-Iaseneţki”, în care se aflau copii după scrisorile trimise de Vlădica în Tambov şi cele trimise de Sofia Ivanovna în Simferopol.

Iar în Simferopol, unde erau de asemenea deschise scrisorile arhiereului şi îi erau ascultate convorbirile telefonice, după decretul din iulie al CC-ului a apărut un nou post: fotograful de biserică. Acesta făcea zilnic turul bisericilor şi îi fotografia din faţă pe cei aflaţi acolo. Cei slabi cu duhul, temându-se de persecuţii, au încetat să se mai arate la biserică, iar celor mai tari li se făceau dosare la „organele competente” în vederea unor noi persecuţii. In decembrie 1954 la Simferopol a avut loc un congres al preoţilor din eparhia Crimeei. Arhiepiscopul Luca a prezentat o comunicare în care arăta că din cincizeci şi opt de biserici mai rămăseseră în Crimeea patruzeci şi nouă (celelalte fiind închise de împuternicitul cu problemele Bisericii) şi că erau în primejdie încă două biserici. Vlădica Luca a vorbit pe faţă despre faptul că propaganda, formele disimulate şi făţişe de presiune asupra credincioşilor îşi fac efec­tul: bisericile rămân pustii. Punctul al nouălea de pe lista cu problemele de discutat era formulat chiar ast­fel: „Felul în care s-a reflectat propaganda antibisericească asupra numărului rugătorilor din biserici”.

De­spre decretul CC al PCUS şi declaraţiile lui Hruşciov din ziare arhiepiscopul a spus scurt:

„Nu am socotit necesar să combat aceste declaraţii. M-am mărginit doar la o predică pe tema: «Nu te teme, turmă mica»!

După două decenii credincioşii din Simferopol încă îşi aminteau acea predică rostită în ziua prăznuirii Acoperământului Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu în anul 1954: Continuare»

4 Comentarii »

Păstorirea Sfântului Luca în Crimeea¹

In această ultimă perioadă a vieţii sale sănătatea arhiepiscopului Luca se resimţea din ce în ce mai mult în urma încercărilor pe care le suferise în viaţa sa şi a muncii excepţional de încordate. Işi pierde vederea, inima refuză din ce în ce mai des să lucreze cum tre­buie: aritmii, decompensare. El scrie:

„Amărăciunea şi lacrimile turmei (din Tambov), care mă iubeşte fier­binte, m-au tulburat şi iarăşi îmi e mai rău cu inima. Ieri şi astăzi, în duminica Tomei, nu am slujit”.

în mai 1946 Vlădica a fost mutat în Crimeea.

„Ori­cât a plâns turma mea din Tambov, oricât l-a rugat pe Patriarh să mă lase acolo, am fost nevoit să plec la Simferopol. Aceasta s-a întâmplat, fără îndoială, din voia lui Dumnezeu, fiindcă şi aici este mare nevoie de mine. Trebuie să pun pe picioare o eparhie pustiită”.

Războiul făcuse Crimeei răni înfricoşătoare. Oraşe­le erau în ruine, satele prefăcute în cenuşă. Pe locul multor biserici din Crimeea rămăseseră numai dărâmăturile. In Chersones, vechiul Korsun, unde a primit botezul sfântul cneaz Vladimir, fusese distrusă măreaţa catedrală a creştinătorului Rusiei. Multă osteneală şi-a dat arhiepiscopul Luca pentru refacerea bisericilor şi reînceperea slujbelor în ele.

Situaţia economică era extrem de dificilă. Un sfert de pâine costa la piaţă cincizeci de ruble. Gospodinele cumpărau cereale de la ţărani cu păhăruţul de cinci­zeci de grame şi îl duceau în săculeţe ca pe un bun de mare preţ. Reşedinţa arhierească de pe strada Gospitalnaia se afla la etajul întâi al unei case vechi, demult nerenovate. In afară de arhiereu şi de secretarul lui eparhial, pe etaj mai stăteau câteva familii străine. In casă erau ploşniţe. La singurul robinet existent se fă­cea dimineaţa coadă. Continuare»

7 Comentarii »