Război întru Cuvânt

Continuam seria articolelor despre reeducare cu doua fragmente fundamentale: pe de o parte, o descriere duhovniceasca a experimentului facuta de Ioan Ianolide, foarte succinta si lamuritoare (in cartea “Intoarcerea la Hristos“), pentru a intregi tabloul scopurilor si metodelor experimentelor reeducarii. Pe de alta parte, vom atasa si textul in care un patimitor si supravietuitor al “fenomenului Pitesti”, Dumitru Bordeianu (“Marturisiri din mlastina disperarii“)

descrie stadiul final al reeducarii violente – anume citirea gandurilor detinutilor de catre reeducatori si completa subordonare a constiintei fortelor satanice.

Constiinta, asa cum am aratat deja, a fost tinta celor care au creat „experimentul Pitesti”. Constiinta a fost torturata dincolo de ce putem noi intelege. Distrugand trupul, ei au vrut in primul rand sa distruga persoana. Au inteles ca nu poate fi scos Dumnezeu din om decat prin distrugerea si re-programarea lui. Pasul cel mai inaintat si finalitatea torturilor fizice si sufletesti este autodemascarea si citirea gandurilor. Eliminarea intimitatii persoanei umane (cum explica un oarecare bolsevic lui Lenin, faptul ca distrugerea intimitatii umane este cel mai bun mijloc de control) a ajuns prin Pitesti pana la aceasta limita de neimaginat, absurda, draceasca: se citeau gandurile detinutilor! Fata omului (constiinta) se afla dezvelita total inaintea tartorului, inaintea Satanei, care putea face ce vroia din acel suflet. Dupa cum marturiseste Dumitru Bordeianu, detinutii din camera 4 Pitesti isi pierdusera capacitatea de a isi controla gandurile si de a si le ascunde de cercetarea tortionarilor – controlul ajunsese sa fie exercitat in mod violent asupra constiintei in mod direct.

Citim cu infiorare, necrezandu-ne ochilor, despre cum ajunsesera detinutii in camera de reeducare din Pitesti. Din alte pasaje care se regasesc in aceleasi carti, intelegem mai bine caracterul satanic al experimentului Pitesti deoarece acolo s-au faptuit blasfemii si sacrilegii ingrozitoare, depasind orice inchipuire a raului si atingand culmile maxime si imposibil de depasit ale ticalosiei si perversiunii. De pilda, in cartea Intoarcerea la Hristos editorii au ales sa cenzureze unele descrieri ale unei inscenari puse la cale de tortionarii condusi de tortionarul-sef pentru a huli Nasterea Domnului. La fel s-a procedat si cu Sarbatoarea Pastilor, cu Liturghia, si, in general, cu toate tainele crestine. In cele din urma, experimentul Pitesti a constat in schimonosirea hulitoare a Tainei Intruparii si Patimirii Mantuitorului, intr-o “intoarcere pe dos” a mijloacelor dumnezeiesti prin care omul se mantuieste, pentru a intoarce pe dos si sufletul uman. S-a ajuns, asadar, la o pervertire a constiintei, a sufletului uman. Detinutii au fost obligati prin tortura sa se identifice cu limita de jos a patimilor josnice, silnice, au fost obligati sa se identifice cu ceea ce diavolul vrea sa ajunga persoana umana.

Pentru noi este important sa cunoastem si sa intelegem aceste lucruri, nu doar pentru sti ce s-a petrecut cu niste semeni de-ai nostri foarte aproape de noi in timp, ci pentru ca ele reprezinta niste mecanisme universale ale diavolului si ale slujitorilor lui umani prin care incearca sa ne distruga si pe noi. Sunt lucruri deosebit de importante tocmai pentru noi, pentru a fi constienti de mijloacele prin care raul cauta sa ne stapaneasca, folosind aparentele, deghizarea binelui. Diavolul nu poate sa creeze, sa inventeze nimic, el poate numai sa falsifice, sa strice, sa schimonoseasca, sa perverteasca lucrurile lui Dumnezeu. De aici provine insa si pericolul mare pentru noi, in a ne lasa inselati de “aparente”, de nume, de etichete, de forme... Mecanismele esentiale ale raului sunt aceleasi si astazi si vor fi si maine, doar cu forme schimbate, de aceea ce s-a petrecut cu cei dinaintea noastra nu este doar istorie, ci ne priveste indeaproape si pe noi, daca dorim sa invatam, cat inca mai e timp, din experienta lor.

Tot ceea ce s-a intamplat cu martirii gulagului ne priveste in mod direct, asa cum ne priveste personal cea mai veche re-educare, daca putem spune asa, aceea inceputa cu stramosii Adam si Eva. Fiindca istoria umanitatii e de fapt istoria mantuirii, e in esenta acelasi razboi stravechi si e nevoie sa intelegem ca daca armele vrajmasului nu mai sunt la fel de evident oribile si terorizante, ele nu sunt si mai putin eficiente. Ba poate sunt chiar mai eficiente, pentru ca exista pericolul de a nu mai putea identifica raul si sursa lui. Doar vedem ce mult se vorbeste azi despre “iubire”, “fraternitate”, “ajutorare”, ba chiar despre valoarea credintei, fie si de crestinism, hai treaca-mearga chiar si despre Hristos. Dar uite ca nu se mai prea vorbeste despre vrajmasul mantuirii si despre lucrarea lui de-a lungul veacurilor, cu atat mai putin despre felul cum se desfasoara in prezent. E scos in fata un crestinism edulcorat, al impacarii, tolerantei si solidaritatii, care sa ne faca sa uitam ca Mantuitorul a spus ca a venit sa aduca sabie. Sa uitam ca suntem in plin razboi. Uitarea aceasta face parte si ea din noua strategie a re-educarii – s-a depasit faza de teroare, acum ea se realizeaza prin torpoare.

Mantuitorul ne-a invatat: “Fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii“. Aceasta este, de altfel, miza majora pentru care si prezentam aceste fenomene, iar nu pentru a ne speria, tulbura sau intuneca in mod gratuit si bolnavicios. E de inteles dificultatea de “a digera” acest gen de lecturi, dar va asiguram ca nu avem niciun fel de inclinatii spre sumbru si morbid si nici nu suntem dintre aceia care cultiva isteric si iresponsabil o psihoza a raului coplesitor, insa nu ne ajuta cu nimic, ba ne pagubeste grav, sa ascundem ceea ce Domnul ne-a aratat despre mestesugirile prin care cel-viclean – astazi mai mult ca oricand – vrea sa ne reeduce, pentru a ne pierde sufletul. Dupa cum spune si parintele Rafail Noica undeva: “Infricosatoare lucruri… dar nu “bagandu-ne capul in nisip”, ca strutul, ne vom pregati pentru ceea ce nu vom putea stavili. Infricosata vreme; dar, daca de la Dumnezeu ingaduita – mantuitoare“. Este nevoie, simultan, sa fim realisti, sa recunoastem “iadul” si sa nu ne facem desarte iluzii despre ce traim sau ce ne asteapta, dar si sa avem deplina nadejde ca Hristos este si va ramane cu noi, daca si noi vom lupta (contra curentului!) ca sa ramanem cu El, orice ar fi! Continuare»

80 Comentarii »

“In prigoniri adeseori…”, asa se intuleaza a doua sectiune a cartii-eveniment “Viata Parintelui Gheorghe Calciu…“ (Editura Christiana, 2007) – care credem ca nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca niciunui credincios ortodox treaz si angajat in lupta duhovniceasca din zilele acestea despre care se spune ca sunt “inceputul durerilor” de pe urma. Este in mod clar partea cea mai tulburatoare a cartii si, as zice, fara precedent prin natura continutului sau. Documente inedite gasite la CNSAS de providentialul tanar parinte Moise Iorgovan reconstituie, in cea mai mare parte a sa, perioada despre care s-a vorbit cel mai putin si despre care nu se cunostea pana acum decat ceva extrem de general si de superficial, si anume cea a imprejurarilor rostirii de catre Parintele Calciu in anul 1978, la Biserica de la Seminarul Radu-Voda, a faimoaselor 7 cuvinte catre tineri. Era momentul in care parintele isi asuma curajul martiric de a denunta de unul singur, printre altele, caracterul malefic al ideologiei marxiste conducatoare, precum si sacrilegiul demolarii Bisericii Enei. Curajul marturisitor si misionar al parintelui are ca rezultat declansarea unei terori si a unei prigoane incredibil de ticaloase si de josnice din partea chiar a membrilor Bisericii (incepand cu conducerea Seminarului Teologic si ajungand pana la varful ierarhiei de atunci a Bisericii Ortodoxe Romane), prigoana care a culminat cu arestarea si condamnarea sa inca o data (dupa cei 16 ani patimiti in infernul puscariilor staliniste din anii `50) si – cel mai grav si mai dureros lucru – cu abuziva sa caterisire.

Sunt pagini care trebuie citite (majoritatea manuscrise confiscate din jurnale ale Parintelui referitoare la toata acea perioada, scrisori din inchisoare, dar si alte rapoarte ale Securitatii) mai cu seama astazi, cand pare sa inceapa, aparent “in surdina”, o noua prigoana impotriva slujitorilor lui Hristos care indraznesc sa marturiseasca impotriva noilor ideologii – masonice -, carora membri de varf ai Bisericii inteleg sa le slujeasca, si chiar cu exces de zel. Avem neaparata nevoie sa intelegem prin ce a trecut parintele Calciu si cum a luptat el cu teroarea, cu ipocrizia, cu lasitatea si cu servilismul, pentru ca istoria se repeta (si poate mai devreme decat am fi crezut), iar noi nu avem alte repere mai sigure, mai concrete si mai apropiate pentru acest gen de confruntare decat acesta. Continuare»

23 Comentarii »

Astazi se implineste 1 an de cand parintele Gheorghe Calciu a parasit aceasta lume si a intrat si el, condus de Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, in Sfanta Sfintelor cea mai presus de ceruri, traind implinirea fagaduintelor bogate ale lui Hristos, Cel pentru Care a trait, pentru Care a suferit si pentru Care s-a primejduit pe sine intreaga viata, pana in clipele cele din urma. Parintele si-a sfarsit si si-a plinit alergarea pe calea cea stramta si cu chinuri, iar acum traieste plenar Fericirea celor “prigoniti pentru dreptate“. A lui este Imparatia cerurilor cu adevarat pentru ca prigonit ca nimeni altul a fost intreaga viata sa si sicanat pana si dupa moarte de rautatea si meschinaria unor neo-farisei. Lepadandu-se de orice cinste si de cea mai mica mangaiere omeneasca a ales sa duca aproape de unul singur de multe ori Razboiul intru Cuvant.

Parintele Calciu este stalpul si reperul nostru, este pilda de urmat pentru cei care vor sa ramana cu Hristos in vremurile aceastea in care omul a dat coplesitor de multe drepturi satanei si s-a vandut aproape complet Tatalui minciunii si ucigasului de suflete… Parintele Nicolae Steinhardt a spus-o definitiv in al sau “Jurnal al fericirii“: “Singura sansa de supravietuire a crestinismului rasaritean este aceea a unui razboi întru cuvânt. Solutia noastra este aceea a lui Calciu-Dumitreasa“. Aceasta este Solutia si Calea nu de a fi sfinti, ci de a supravietui ca si ortodocsi: sa urmam exemplul parintelui Gheorghe Calciu! Sau dupa cum se exprima cineva foarte frumos, parafrazandu-l pe acelasi Steinhrdt: “Hristos nu se marturiseste in gand. Hristos nu este seminarul vietii noastre intime, de acasa sau de la cafenea. Despe Hristos vorbesti pe sleau, arati ce hram porti, cu voce tare (mai zice Steinhardt)“.

Parintele Gheorghe Calciu este marturisitorul prin excelenta al Bisericii si neamului nostru in secolul XX si este inca si mai mult: rascumparatorul fricii, lasitatii si apostaziei noastre, cel care a ales sa strige Adevarul din toti rarunchii cand cei mai multi taceau, iar altii turbau si scrasneau din dinti impotriva-i, perfect aidoma evreilor scandalizati mai intai de Hristos si apoi de Apostolii care Il marturiseau fara frica, vadindu-le minciuna si rautatea. Parintele Gheorghe a fost mereu un incomod pentru conformismul si “cumintenia” lumeasca a crestinilor, mereu o constiinta treaza; intr-o lume in care despre Dumnezeu se vorbeste cu vorbe goale si moarte (adica slabe, fara vlaga si neacoperite de fapte evanghelice), el a fost un martor viu, a intrupat in viata sa Evanghelia lui Hristos, a facut-o lucratoare si ne-a aratat-o posibila! Este, fara exagerare, un adevarat Apostol al veacului nostru. Cu inima ca o torta arzand pentru durerea celor necajiti (inclusiv cand era in spital, in ultimele sapatamani de viata, chinuit de cancer!), framantat pentru soarta Bisericii, pentru adevarul Ortodoxiei, gata mereu sa sara in apararea celor slabi (a fost unul din putinii aparatori ai parintelui Daniel de la Tanacu), sa infrunte pe cei puternici, sa marturiseasca adevarul, de multe ori singur, doar cu Hristos in mijlocul furtunilor celor mai mari, mergand pana la capat in toate. Continuare»

2 Comentarii »

Cititi si: Pentru tine conteaza?

“Cel care nu e gata de [a primi] bataie, [acela] nu se lupta pentru Hristos, nu poate sa fie crestin”.

“O, barbati puternici cu Duhul, o fii ai lui Dumnezeu (caci nu ale mele smeritului si pacatosului sunt aceste cuvinte), sa nu plecam genunchii, chiar daca toti s-ar schimba – ceea ce sa nu fie – ci, noi, ca unii intariti odinioara de Dumnezeu, si acum sa luptam de unii singuri”.

——————————————————————————————————————————

Ziua de 11 noiembrie este inchinata praznuirii, alaturi de marele Mucenic Mina si de alti sfinti mucenici, a unui mare Sfant marturisitor al Ortodoxiei, din alte vremuri deosebit de tulburi pentru Biserica: Sfantul Teodor Studitul. Insemnatatea vietii si invataturii acestuia pentru Trupul Sobornicesc al lui Hristos este una dintre cele mai mari si este regretabil ca atat pilda intregii sale vieti de marturisire si de patimire, cat si cuvintele sale sunt atat de putin cunoscute si promovate astazi, cand am avea mai mare nevoie de intarirea lor.

Un rezumat al vietii sale il putem citi aici. Ceea ce este mai caracteristic Sfantului Teodor este fervoarea neobosita cu care s-a luptat – cu pretul celor mai mari suferinte – pentru apararea dreptei-credinte si, in particular, a cinstirii sfintelor icoane (in timpul celei de-a doua crize iconoclaste) si faptul ca a fost surghiunit de-a lungul vietii sale de nu mai putin de trei imparati, niciodata consimtind “sa se potoleasca” si sa taca, ci alegand pana la capat sa urmeze calea pe care au mers Sfintii Prooroci Ilie si Ioan Botezatorul, precum si Sfantul Ioan Gura de Aur, de a mustra cu indrazneala pe Imparatii acestei lumi pentru nelegiuirile lor si pentru incercarile acestora de a stramba adevarul si randuielile sanatoase ale dreptei-slaviri.

Scrisorile sale din exil – traduse la noi de parintele Marcel Hanches si aparute la Editura Sophia - ne descopera cu adevarat pe Sf. Teodor ca pe un al doilea Gura-de-Aur care, ca si acela, din surghiunul sau, fara odihna, vegheaza asupra madularelor turmei lui Hristos, povatuindu-le, mangaindu-le, imbarbatandu-le si mai preus de toate intarindu-le pentru purtarea cu neclintire pana la capat a jugului celui al bun al marturisirii si al suferintei pentru Hristos. Sunt cuvinte parintesti pline de cea mai duioasa dragoste, care insa nu cruta pe nimeni de la jertfa si care si pentru noi pot (si trebuie) sa fie oricand temei de incurajare spre purtarea in orice vreme a luptei celei bune pentru adevarul lui Hristos.

Din ele invatam cum trebuie sa fie si ce trebuie sa faca un episcop pentru Biserica lui Hristos, ce inseamna iconomie (pogoramant) si care sunt limitele acesteia in chestiunile legate de dreapta-credinta, cine are datoria sa marturiseasca pentru Hristos, in ce situatii nu se cade a tacea si in ce masura este important numarul celor care pastreaza ortodoxia in Biserica. De asemenea, oricine se confrunta cu orice fel de prigoana pentru credinta sa (de multe ori din partea casnicilor tai – trupesti sau duhovnicesti! -, alteori din partea lumii) va gasi mult sprijin in cuvintele Sfantului Teodor adresate fiilor sai duhovnicesti, ele dand raspuns cu claritate si tarie si indoielilor si slabiciunilor de orice fel pe care le traverseaza orice patimitor singuratic pentru Hristos.

Pilda si cuvantul tare ale Iubitorului de Dumnezeu Teodor sa ne fie tuturor reazem pentru a nu da niciodata inapoi din calea cea stramta pe care ne-am ales-o, singura care duce la limanul Mantuirii si sa ne dea putere sa ne asumam in viata noastra toate consecintele legii duhovnicesti cuprinse in cuvantul absolut al lui Hristos: “DACA M-AU PRIGONIT PE MINE, SI PE VOI VA VOR PRIGONI!” (Ioan 15, 20). Continuare»

6 Comentarii »

• Vecernia si Utrenia Sf. Nectarie – Grupul Psaltic Psalmodia

• Din minunile Sfantului Nectarie Taumaturgul

• VINDECAREA MINUNATA A UNUI PARALIZAT DE CATRE SFANTUL IERARH NECTARIE

Astazi este pomenit unul dintre cei mai iubiti sfinti recenti ai Bisericii Universale, Sfantul Ierarh Nectarie de Eghina, proslavit de Dumnezeu cu darul tamaduirii si al facerii de minuni, dupa o viata de smerenie pana la capat, de suferinta, de prigoana si de slujire jertfelnica pentru “sufletele chinuite si ostenite“, pentru “Lazarii cu rani, sarmanii frati ai Imparatului, printi in sanul lui Avraam“.

Un mare iubitor de saraci si o inima atotcompatimitoare, care sangera de durere si de ravna pentru “cei prea mici frati ai lui Hristos”, ierarhul Nectarie, cel daruit oamenilor nu putea ramane… nepedepsit pentru asemenea virtuti de neingaduit pentru cugetul lumesc. Invidiat si “vanat” de catre iubitorii de lume si de arginti din sanul Bisericii, de confratii sai din Sinod, ale caror constiinte erau “arse” de pilda Sfantului, Nectarie s-a lasat vandut, ca un alt Iosif sau ca un alt Ioan Gura-de-Aur. Dar dupa cum spunea celalalt Sfant praznuit astazi, Ioan Colov, pe dreptul Iosif nu l-au vandut atat fratii sai, cat… smerenia sa. Asadar, calomniile si intrigile au biruit si au dus la rapida lui inlaturare din scaunul de ierarh.

Nu putem reda intreaga sa viata, poate de multi stiuta, dar vrem sa aratam, in acest articol alcatuit din spicuiri din cartea: “Sfantul Nectarie – Sfantul secolului nostru” (de Sotos Hondropoulos), cateva pasaje semnificative pentru acest aspect despre care nu se prea vorbeste, despre conditia de prigonit in mijlocul Bisericii a smeritului (si slavitului pentru smerenia sa) Ierarh Nectarie, facatorul de minuni si tamaduitorul celor care alearga la el cu credinta: Continuare»

48 Comentarii »

Am primit zilele trecute pe e-mail (re-transmis “din om in om”) o scurta relatare a unui pelerinaj la Aiud si un apel, pe care l-am considerat foarte important a fi raspandit, pentru ajutarea – de catre cei care au aceasta posibilitate – a Schitului de Maici Inaltarea Sfintei Cruci, ridicat aici, prin osteneala parintelui Iustin Parvu de la Petru-Voda, pe langa Monumentul Sfintilor Martiri ai prigoanei comuniste, inaltat pe locul cunoscut sub numele de “Rapa robilor”. “Filmuletul” alaturat, in care se pot vedea sfintele moaste bine-mirositoare ale martirilor Aiudului, vorbeste si el de la sine despre sfintenia de netagaduit si despre importanta exceptionala a acestui loc de jertfa:

“Un loc minunat am descoperit in Aiud, la Monumentul Martirilor prigoanei comuniste, pe langa care nu de mult a luat fiinta un schit de maici, condus de catre preotul calugar Augustin. Am mers acolo la Sfanta Liturghie si la Vecernie si este greu de explicat in cuvinte trairea sufleteasca si jertfa cu care se fac Sfintele Slujbe. Intr-o seara, tocmai sosise un grup de pelerini de la Satu-Mare, urmati a doua zi de altii din Slatina. Vin de fapt autocare cu copii din toata tara ca sa se inchine aici.

Este impresionant sa vezi devotiunea cu care copiii si adultii se inchina, cand realizeaza ca acolo nu se afla doar simple oase de oameni morti, ci Sfinte moaste adevarate, care au lucrat tamaduiri miraculoase si au alungat duhuri rele din casele oamenilor.

Au pierit acolo foarte multi preoti ortodocsi, precum si laici, in chinuri ingrozitoare, aplicate cu bestialitatea tipica a promotorilor ideologiei comuniste. Am vazut cranii in care se batusera cuie (scurte, pentru a maximiza suferinta, cele lungi i-ar fi omorat mai repede), taiate de vii cu panza circulara, batute cu ranga pana la deformare incredibila, si oase rupte si vindecate prost, provocand dureri de neimaginat. Pentru cei care-o sa aiba ocazia sa viziteze, o recomand din inima, o simpla conversatie cu Parintele Augustin izvorand mare folos sufletesc, dar pentru cei ce nu pot, am realizat un scurt montaj pe care-l atasez.

In fine, sa n-o mai lungesc, Sfanta Manastire are mare nevoie de ajutor pentru constructia unei cladiri ce va gazdui numarul crescand de pelerini (in prezent n-au unde sa doarma), dar deocamdata, cel mai important lucru este achizitionarea a doua pc-uri, care sa serveasca la crearea unui web-site si a gestionarii manastirii. Sper ca in felul acesta, sa abilitam strangerea de fonduri mai substantiale, cu ajutorul unui site de pe care se vor putea face donatii direct in fondul lor de constructii.

Va rog distribuiti apelul acesta tuturor celor de buna credinta, orice ajutor, cat de marunt, este binevenit”.

Pe aceeasi tema, mai puteti citi:

• AIUD – RAPA ROBILOR
• Caraza Grigore – “Aiud insangerat”

11 Comentarii »

Cine s-ar fi asteptat ca un site de informatii politice, economice, de can-can chiar, sa inaugureze o rubrica numita Sfintii Inchisorilor? Cred ca mult prea putini. Dar iata ca site-ul www.hotnews.ro a rupt obiceiul prost al stirilor insipide care vin de-a valma si ne-a pus la dispozitie un serial despre Sfintii din inchisorile comuniste. Ne bucuram sa impartasim cu dumneavoastra aceasta marturie duhovniceasca a muceniciei Sfantului Valeriu Gafencu: Valeriu Gafencu- “Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii sub toate aspectele” Pr. Gh. Calciu: “Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”

Inceputul a fost facut cu un articol despre pr. Ilie Lacatusu:

Parintele Ilie Lacatusu-Rugaciunea lui era profunda si neincetata

5 Comentarii »

“Când se simtea mai bine, Valeriu vorbea frumos si cu însufletire, oprindu-se cu precadere la tema lui preferata, curatirea launtrica:

- Prin Botez am primit harul curatitor, iar prin ungerea cu Sfantul Mir ne-am împodobit cu toate darurile Duhului Sfant, dar aceasta binecuvântata stare launtrica a ramas nelucratoare în noi, fiindca suntem crestini numai cu numele. Continuare»

14 Comentarii »

“Datorită înfometării, adesea se iscau în celulă discuţii neplăcute la alegerea turtoiului, iar Valeriu, ştiind acest lucru, înfrânându-se şi smerindu-se, se aşeza cel din urmă, adică primea turtoiul cel mai mic.

În sinea lui era mulţumit că putea face acest gest de dragoste şi dăruire, dar dacă unii se bucurau de înfrânarea lui, alţii au socotit că se cuvine să aleagă şi el, când îi vine rândul, turtoiul cel mai mare. S-a supus rânduielii stabilite şi când trebuia să aleagă înaintea celorlalţi lua la întâmplare turtoiul care-i cădea în faţă, ca astfel să înlăture ispita lăcomiei şi să nu-şi păgubească fraţii de suferinţă. Gestul acesta mărunt a ajuns mai târziu să fie luat drept exemplu în toate părţile.

În viaţa de zi cu zi apăreau şi mici probleme interne ale celulei, ca de exemplu aerisirea, cum şi când şi cât să se facă; ori stabilirea orelor de folosire a tinetei; ori dreptul fiecăruia de a se plimba pe cei doi metri care rămâneau neacoperiţi de paturi. Interesele şi părerile erau contrarii şi adesea se ajungea la ceartă. Valeriu tăcea când se iveau astfel de discuţii. Continuare»

10 Comentarii »

Continuare»

21 Comentarii »