Război întru Cuvânt

1. Filocatolicii nu se neliniştesc. Planul se aplică.

Toţi aceia care au planificat şi aplică subjugarea ortodocşilor faţă de papa aveau până acum toate motivele să fie mulţumiţi, pentru că vedeau că, în ciuda existenţei anumitor reacţii, planul înainta şi sperau că la o nouă Ferrara-Florenţa vor reuşi acceptarea şi semnarea unui nou „horos” (hotărâre) unionist, a unei noi uniaţii.

Comparativ cu vechiul sinod de la Ferrara-Florenţa (1438-1439), acum condiţiile sunt mai prielnice. Multă lume necatehizată şi neinformată în temele credinţei a fost narcotizată de agapologhia ["iubirismul", teologia fatarnica a "iubirii", n.n.] ipocrită şi mincinoasă, care se potriveşte spiritului globalizării şi ştergerii diferenţelor şi particularităţilor. În biserici, predicile te sufocă prin analize sociale şi exaltări patriotice sau cu pietisme superficiale şi ipocrite. Rar se dezvoltă temele credinţei cu referire la erezii şi la eretici, în mod deosebit la erezia papismului şi la panerezia ecumenismului. Prin urmare, nu există teama dezaprobării şi reacţiei poporului la cele uneltite, cum s-a întâmplat la vechea Ferrara-Florenţa, pentru că acum poporul ignoră cele ale credinţei şi a fost supus unei spălări a creierului sub falsul iubirism (ἀγαπισμοῦ) new-age-ist şi împotriva Iubirii împletite cu Adevărul, împotriva adevăratei iubiri, care nu ascunde înşelarea şi minciuna, ci le denunţă, pentru a-i păzi mai dinainte pe credincioşi. Continuare»

20 Comentarii »

Arhimandritul Ioil Konstantaros:

Cuvânt la Duminica Ortodoxiei

Una dintre cele mai mari sărbători care vibrează în inimile credincioşilor şi evlavioşilor creştini-ortodocşi, este şi sărbătoarea Ortodoxiei noastre. A fost stabilită de Biserica noastră pentru a sărbători Înălţarea Sfintelor Icoane după groaznica furtună a iconomahiei care o anticipase. Fără îndoială că fiecare credincios ar trebui să studieze şi să cunoască acest capitol important al Istoriei noastre Bisericeşti pentru a vedea prin ce ispite şi pericole a trecut corabia Bisericii noastre, dar şi pentru ca în acelaşi timp să conştientizeze că această corabie nu a cunoscut şi nici nu va cunoaşte vreodată naufragiul.

Însă într-o percepţie mai generală s-a impus ca în prima Duminică din Postul Mare să se prăznuiască biruinţa Credinţei noastre Ortodoxe împotriva eresurilor. Dar ce va spune cineva despre Ortodoxie şi cum va lăuda nevoinţele şi luptele “norului” Sfinţilor noştri, care şi-au dat viaţa tocmai pentru această credinţă, într-o epocă atât de superficială ca şi a noastră? Cum va lăuda cineva după vrednicie toate aceste suflete, care pentru dragostea lui Hristos şi pentru slava Sfintei noastre Biserici, au dispreţuit lumea şi cele ale lumii şi s-au ciocnit cu sinistrul diavol şi cu nenorociţii lui slujitori? Totuşi, laudele acestor chipuri nemuritoare, există! Există învistierite şi scrise în imnologia noastră, în istoria şi în diamantele textelor patristice pe care le deţinem şi pe care astăzi unii vor atât de mult să le facă dispărute de pe faţa pământului sau să le răstălmăcească.

Dar în punctul acesta, iubiţii mei, ni se înfăţişează întrebarea inevitabilă. Ne străduim astăzi să păstrăm în esenţă această credinţă vie pe care am primit-o sau ne limităm doar la anumite cuvântări de laudă?

Experiem Ortodoxia ca Ortopraxie sau ne mulţumim doar cu procesiunea sfintelor icoane, care, în lipsa unei lupte conştiente, sfârşesc într-un folclor care-L mânie pe Dumnezeu? Continuare»

7 Comentarii »

„Singura dragoste adevărată este cea care încredinţează aproapelui viaţa veşnică” (Cuviosul Iustin Popovici)

BISERICA ORTODOXĂ SÂRBĂ ŞI ECUMENISMUL – Nesănătoasa epidemie ecumenistă

- COMUNICARE PREZENTATĂ ÎN CADRUL CONGRESULUI INTER-ORTODOX “ECUMENISM – NAŞTERE, AŞTEPTĂRI, DEZAMĂGIRI”, TESALONIC, 2004 -

(sursa)

Ecumenismul este un prunc născut la începutul secolului XX. A cunoscut o metamorfoză în Consiliul Mondial al Bisericilor la mijlocul veacului, ca în prag de mileniu să-şi tragă ultima suflare, fiind respins cu tărie. Din nefericire a supravieţuit acestei crize, continuând să tulbure Biserica lui Hristos şi în secolul XXI.

Această Conferinţă teologică despre ecumenism, după smerita noastră părere, este una mult prea târzie, însă nu fără de nădejde. Aşadar, mulţumim lui Dumnezeu, precum şi tuturor celor ce s-au străduit să facă posibilă această aleasă întrunire, pentru a ne oferi ocazia dezbaterii problemelor ecumenismului din diferite perspective, lucru de mare folos tuturor Bisericilor Ortodoxe locale, ca şi Bisericii în întregul ei, precum şi fiecărui creştin binecredincios. Credem că această întrunire va ajuta Biserica să adopte poziţia cuvenită privitor la cea mai recentă şi mai primejdioasă erezie ecleziologică – pe care binecunoscutul teolog, părintele Iustin Popovici, a numit-o pan-erezie, deoarece adună toate ereziile cunoscute până acum în istoria Bisericii.

Au fost şi încă vor mai fi multe discuţii la această aleasă adunare despre Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească – Biserica Ortodoxă, cât şi despre noţiunea de ecumenism în sine. Prin urmare, nu vom insista mult asupra acestor concepte în expunerea noastră. Întrebarea ce o vom pune este: Continuare»

11 Comentarii »

DEŞI CATOLICII I-AU UCIS, I-AU DEVASTAT ŞI PRĂDAT PE SÂRBI, NOUL PATRIARH IRINEU AL SERBIEI NU A APUCAT SĂ-ŞI IA BINE ÎNDATORIRILE ŞI IZGONEŞTE UN EPISCOP ORTODOX ANTICATOLIC!

INDEPARTAREA EPISCOPULUI ARTEMIE DE KOSOVO INSEAMNA INAUGURAREA OFICIALĂ A PRIGOANEI ÎMPOTRIVA ANTI-ECUMENIŞTILOR?

Proteste faţă de îndepărtarea episcopului Artemie

Evenimentele se derulează într-un ritm alert. Erezia ecumenismului se întărâtă şi turbează. Dar Părinţii ne-au pregătit şi ne-au informat suficient: Fiecare erezie este îndrumată de către diavolul. Şi ecumenismul n-ar putea constitui o excepţie. Câte se scriu, câte vedem zilnic, câte se derulează incognito, şi în poporul credincios şi la noi ajung ecourile lor, amintesc de ceea ce este scris: Continuare»

82 Comentarii »

“MA TEM DE CEI CE PAR PRIETENI SI ORTODOCSI, DAR SFASIE BISERICA SI SCHIMBA INVATATURA EI”

Cititi si:

• SFANTUL GRIGORIE TEOLOGUL, insinguratul iubitor si Cuvantator de Dumnezeu
• Sfantul Mare Ierarh Grigorie Teologul: Fa-te dumnezeu pentru cel lovit de saracie
• Sfintii Parinti ne cheama la pocainta si la plans

“Si voi imitati-va preotul timid; da, copiii mei preaiubiti, da, voi care sunteti impreuna cu el partasi la dojana si bunatatea dumnezeiasca, tineti-va sufletele in lacrimi; opriti-va mania, facand mai bune faptele voastre… Stiu ca mie, slujitorul lui Dumnezeu, si voua, care ati primit aceeasi cinste, ni se porunceste sa intram imbracati in panza de sac si batandu-ne in piept zi si noapte intre prag si altar, cu straie vrednice de mila, sa plangem cu staruinta pentru noi si popor, fara sa crutam nimic, nici durerea, nici cuvintele in stare sa-L induplece pe Dumnezeu…; si aceasta cu atat mai multa mahnire cu cat mai mare este demnitatea noastra, pentru a invata prin exemplul nostru poporul despre strapungerea inimii si indreptarea raului…

Veniti asadar, fratilor, sa cadem si sa plangem inaintea Domnului, Ziditorul nostru. Sa randuim un doliu obstesc, impartindu-ne dupa varste si categorii sociale. Sa inaltam glasul rugaciunii in locul tipetelor care Ii sunt urate, sa ridicam in urechile Domnului Savaot aceasta: <<Sa abatem mania Sa prin marturisire>>. Intrucat L-am vazut manios, sa facem asa incat sa-I indepartam mania. Cine stie, precum sta scris, daca nu cumva Ii va parea rau si va pogori asupra noastra binecuvantare. Stiu foarte bine acest lucru pentru ca am cunoscut iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Va parasi ceea ce e potrivnic firii Sale, adica mania si va veni la ce este potrivit firii Sale, adica la milostivire. Caci in acest scop isi arata mania, spre aceasta inclina… Numai sa ne fie mila de noi insine si sa croim drum spre dreapta iubire a Tatalui. Sa semanam cu lacrimi ca sa seceram cu bucurie…” Continuare»

9 Comentarii »

• UPDATE: VESTI BUNE! – vezi aici
• Interfax-Religion: Russian Church urges PACE not to adopt resolution in defense of gay rights

Ne-a parvenit, cu oarecare intarziere, urmatorul apel de o maxima urgenta si gravitate de la Bogdan Stanciu, in numele Pro-Vita Bucuresti si al Aliantei Familiilor din Romania.

Intrebarea noastra ar fi: Biserica Ortodoxa Romana (si in general Bisericile Ortodoxe din Europa) au de gand sa faca ceva, sa ridice glasul macar in al XII-lea ceas, pana cand Consiliul Europei si, implicit, si statul supranational UE (a carei “provincie” marginala suntem), nu vor deveni efectiv noi Sodoma si Gomora, iar marturisirea crestina minimala va fi, practic, persecutata in mod oficial si legal, deschizand drumul celei mai ingrozitoare tiranii antihristice din istoria lumii?

ACTIUNE NECESARA – CONSILIUL EUROPEI!

Dragi prieteni,

In 27 si 29 ianuarie sunt programate la vot in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (PACE) doua rapoarte foarte importante si periculoase pentru valorile noastre comune. Scopul acestui mesaj este sa ne indemne la actiune pentru respingerea lor.

Va rugam cititi cu atentie cele de mai jos. Daca mai cunoasteti persoane interesate, dati-le de stire. Continuare»

53 Comentarii »

• Vezi si: A plecat catre Lumina cea neinserata Patriarhul sarb al simplitatii si smereniei (GALERIE FOTO)

PATRIARHUL PAVEL AL SERBIEI. UN SFÂNT CARE PĂŞEA PÂNĂ ACUM PE PĂMÂNT DE ACUM PĂŞEŞTE ÎN CERURI

„Voi ieşi în stradă să cerşesc milostenie pentru săracii mei fraţi”

Când eram seminarist în anul I Domnul m-a învrednicit să primesc binecuvântare de la acest fericit şi sfânt patriarh care binecuvânta România cu prezenţa şi cu smeritele, matinalele, dar nu mai puţin dumnezeieştile şi patriarhalele Sale Liturghii.

Peste ani, când deja eram monah, Domnul mi-a dat să-l întâlnesc din nou şi în Serbia, la Palatul Patriarhal din Belgrad şi în Catedrala Mitropolitană unde asista la vecernie. Cinsteam taina întâlnirii noastre providenţiale în tăcere şi admiraţie. Acum – la naşterea sa în cer – mă simt dator să scriu ceva despre Preafericirea sa, ca mai mulţi oameni să-l cunoască, să-l iubească, să-i cinstească pomenirea şi să se bucure de binecuvântarea Sa, de acum din înălţimile cereşti. Continuare»

35 Comentarii »

- 20 de ani de la adormirea Fericitului Parinte Marturisitor Epifanie

• PARINTELE CU INIMA FARA IESIRI
• Crampeie din … invataturile parintelui grec Epifanie

(Sursa: Areopag)

Primejdiile venite din „Dialog”

Cum despărţim deci iubirea de adevăr? Un singur Dialog poate exista: Fie „Dialogul iubirii întru adevăr”, fie „Dialogul adevărului întru iubire”. Creştineşte nici iubire fără adevăr nu poate exista, nici adevăr fără iubire. Când iubeşti indiferent de adevăr nu iubeşti cu adevărat. „Iubirea” aceasta e posibil să fie nobleţe, diplomaţie, bune moravuri, comportament minunat, ataşare sentimentală, orice altceva, însă iubire, iubire a lui Hristos, nu este! Iar când îi înveţi pe alţii adevărul şi nu iubeşti, nu trăieşti întru adevăr. E posibil să ai cunoaştere subţire a adevărului, e posibil să crezi în diferite dogme corecte, dar nu eşti diferit de demoni. „Şi demonii cred şi se înfricoşează” (Iacov 2, 19), dar nu se mântuiesc! Credinciosul, urmându-L pe Hristos în toate, îi iubeşte pe toţi. Şi pe cei de altă credinţă, şi pe cei de altă religie, şi pe atei, şi pe hulitorii şi prigonitorii Acestuia. Tocmai pentru că-i iubeşte, are „mare tristeţe şi durere neîncetată în inimă”, fiindcă toţi aceştia sunt departe de adevărul care mântuieşte. Creştinul fără dragoste este „aramă sunătoare şi chimval răsunător” (I Corinteni 13, 1). Continuare»

4 Comentarii »

“Fiilor, rugăciune! Rugăciune, părintilor, ca să ne descopere Dumnezeu si să nu facem vreo greseală. Ceea ce ne va descoperi Dumnezeu, aceea vom primi”. (Gheron Iosif Isihastul)

Introducerea redactorilor revistei Presa Ortodoxa (de unde am preluat articolul):

Am aflat de la cititorii noştri că în cadrul unor dezbateri privind chestiunea calendarului a fost adus în discuţie şi sfântul stareţ athonit Gheron Iosif Isihastul, cunoscut românilor mai ales prin scrisorile sale, publicate în limba română la Editura Bizantină sub titlul generic Mărturii din viaţa monahală. Încercând să-şi justifice propria stare de neascultare faţă de Biserică, unele voci îl prezintă ca fiind un părinte „zelotist”. În cazul ortodocşilor aflaţi „pe vechi”, a fi zelotist nu se traduce simplu prin ceea ce numim în România stilist (vechi-calendarist) – pentru că Sfântul Munte, Patriarhia Ierusalimului, Rusia, Serbia, ş.a. s-au opus schimbării calendarului şi slujesc după vechiul calendar, dar păstrează comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă. Într-o primă accepţiune, la Sfântul Munte, zelotişti s-au numit toţi aceia care, neprimind noul calendar, au încetat şi pomenirea patriarhului de la Constantinopol (atitudine adoptată în primă fază şi de Cuvios). Cu timpul, s-a cristalizat un zelotism extremist, caracterizat prin neascultarea faţă de ierarhie, tăgăduirea valabilităţii Sfintelor Taine ale tuturor acelora care slujesc „pe nou” şi respingerea comuniunii cu toate Bisericile Ortodoxe „oficiale”. Continuare»

Nu exista comentarii »

“Creştinismul nu este o morală nouă, ci religia adevărată”

Gânduri despre starea Bisericii româneşti în statul laic

Criza vieţii bisericeşti în România nu e, de bună seamă, o taină pentru nimeni. Împrejurările recente, ca şi împrejurări mai vechi, o vădesc, fără putinţă de îndoială. De la secularizarea averilor şi până la schimbarea calendarului şi a pascaliei (aceasta din urmă neizbutită), de la prefacerea bisericii lui Hristos de către stat într-o anexă a brigadei de moravuri şi până la aşa-zisa autonomie bisericească după stilul şagunian de peste munţi, de la distrugerea monahismului şi până la politicianizarea clerului de mir, de la tunderea preoţilor şi îmbrăcarea lor nemţeşte şi până la pătrunderea simoniei în apucăturile episcopale şi preoţeşti, de la golirea bisericilor şi până la încercările de a atrage lumea prin „modernizarea” cultului, introducerea luminii electrice, programe artistice, sau prin acţiunea filantropică laică, de la dezvoltarea vertiginoasă a sectelor, care cuceresc pe cei mai zeloşi rugători (…),  de la intelectualii care părăsesc biserica încercându-şi aiurea alt echilibru, şi până la preotul care fuge după ei, imitându-le apucăturile şi metoda, de la mentalitatea protestantizată cuibărită în mintea celor mai mulţi cărturari bisericeşti şi până la gesticulaţia catolicizantă a câtorva episcopi care se vor „prinţi” ai bisericii, în veac, la fel cu cardinalii, de la preotul de sat care nu mai crede în demnitatea misiunii lui şi care se preferă „intelectual”, sau „deputat”, mai curând decât slujitorul lui Dumnezeu, şi până la patriarhul care, în biserică, vorbind unor intelectuali credincioşi, chemaţi anume ca să asiste la o slujbă pentru restaurarea ritului bizantin în cântările liturghiei, îşi închipuie şi mărturiseşte că respectul ce i se arată în mănăstiri şi seminarii se datoreşte „meritelor sale personale”, mai curând decât faptului „că e acolo un popă neştiutor”. Continuare»

6 Comentarii »