Război întru Cuvânt

Am vazut in textul redat anterior din Hannah Arendt etapele prin care opera de dominatie absoluta si de exercitare a unei terori directe asupra individului duc la societatea de tip totalitar. Sistemul juridic e vidat de sens, de realitate si functioneaza numai pentru a identifica si marginaliza “dusmanii” acestei societati perfecte si ideale. Dreptul juridic este schimbat pentru a se construi o politie (politica) preventiva. Moral, reperele adevarului, ale binelui, ale raului, si mai ales al refuzului complicitatii (pastrarea libertatii constiintei, a libertatii sufletesti) sunt discreditate si descurajate. Fizic avem de-a face cu izolare, inchiderea in lagar, tortura ce nu are ca scop omorarea trupului ci sclavia, indobitocirea, distrugerea sufletului. Iar toate acestea nu sunt efectuate dintr-un motiv cinic – sa spunem, aplicand un principiu machiavellic de tipul “scopul scuza mijloacele“, unde scopul ar fi detinerea puterii si eliminarea opozitiei. Nu, raul existent in proiectul acestei societati totalitare nu are nici macar aceasta justificare cinica ce serveste unui tiran pentru a-si consolida puterea sa abuziva. Mijloacele si scopurile totalitarismului transgreseaza reperele rautatii omenesti obisnuite si ale faradelegii ce ne sunt cat de cat familiare. Iata ca regimul totalitar, afirma Arendt in mod surpinzator, nu are ca scop eliminarea celor perceputi ca dusmani (ceea ce e oricum ingrozitor), ci … teroarea insasi. Teroarea nu este mijlocul de mentinere a puterii, ci scopul ei. Nu este de ajuns distrugerea sau eliminarea dusmanului, ci distrugerea si eliminarea omului in definitia sa de fiinta dotata cu libertatea si capacitatea de a avea o legatura cu Dumnezeu.

Intelegem deci care sunt mijloacele si scopul totalitarismului, fie el vechi sau nou, violent sau soft. Cine sta insa in spatele acestui regim, de ce anume este inspirata aceasta fiara care e mai terifianta decat toate celelalte cunoscute in istorie? Pentru aceasta recurgem la un alt autor, care a intrevazut si el lucrurile pe care Sfintii Inchisorilor comuniste le-au trait, pipait si vazut cu ochii si mainile lor.

Alain Besancon, din cartea caruia prezentam acum un mic extras, cercetand marturiile celor care au trecut prin experientele sub-umane ale lagarelor regimurilor totalitare, ajunge la o concluzie cu atat mai notabila cu cat ea apartine unui specialist in istorie politica: societatile de tip totalitar sunt insufletite de diavol. Nu Stalin, nici Hitler, nici mastodontii impersonali – adica birocratiile imense si impersonale ale acestor sisteme concentrationare devoratoare – nu detin puterea in societatile totalitare, ci insusi tatal minciunii, ucigasul de oameni.

Autorul nu a cunoscut marturiile istorice despre experimentul Pitesti (ca si Hannah Arendt) nici nu a citit ceva despre un Steinhardt, un Calciu, un Valeriu Gafencu sau multi altii. Este deci cu atat mai remarcabil ca, in lipsa acestor marturii care au dat la iveala in mod clar dimensiunea infruntarii dintre Hristos (prezent in persoanele sfintilor inchisorilor) si fiara apocaliptica, Besancon a sesizat esentialul. In perspectiva acestor vremuri de pe urma, capatam astfel o marturie importanta a unui profan care sesizeaza ca “fiara” cu care avem de-a face este un antemergator al Antihristului. Sunt insa observatii ale unei cunoasteri partiale si in primul rand intelectuale, chiar daca valoroase. Marturiile Sfintilor Inchisorilor arata insa limpede si fara echivoc nu numai descoperirea naturii demonice ale regimului totalitar, ci trairea intru Hristos in aceste conditii de Iad. Intr-adevar, a vedea raul in desfasurarea lui nu ajunge, avem nevoie de a intelege existential cum anume este biruit acesta si de cine. Iar raspunsul a fost dat, in mod unic in istorie, in acelasi spatiu unde s-au savarsit si torturile cele mai mari ale ei: Pitesti. Acolo Hristos s-a descoperit martirilor ca fiind “Aparatorul cel mai tare al sufletelor noastre si Biruitorul Iadului”. Acolo unde satana a crezut ca a pus mana pe sufletul omului a dat de Insusi Hristos, care via in fapturile acelea fragile si expuse torturii si exterminarii.

Cu atat mai de plans sunt vocile care nu pot sesiza natura satanica a modului in care au fost organizate in trecutul recent regimurile comuniste. Neintelegand sau nevrand sa inteleaga cine a stapanit acest veac, ei nu pot intelege (sau nu vor sa vada) nici ce inseamna noile constructii ale domintatiei totalitare – si unde se indreapta un mega-sistem ca U.E.

Este necesar sa precizam ca istoricul francez percepe originile raului totalitar in ereziile care au bantuit primele secole crestine si care se repeta in diferite infatisari actualizate. Astfel, tatal minciunii isi perfectioneaza tot mai mult minciunile si invataturile sale stricate pentru a le face cat mai eficiente cu putinta, cat mai polivalente si cu infatisari cat mai maleabile. Gasim asadar acelasi “autor” care cauta cu furie sa Il calomnieze pe Dumnezeu si sa il ucida pe om prin minciuna ereziei si a stapanirii silnice impotriva-lui-Dumnezeu. Si se adevereste ca dezastrele politice, razboaiele, dezlantuirea nestapanita a raului sunt consecinte ale acestor moduri de gandire si de faptuire eretice, care lupta fatis impotriva Dumnezeului Intrupat.

Maniheismul (erezie care proclama ca Raul este de natura absoluta, existand un “dumnezeu” ce se opune “dumnezeului” Binelui), marcionismul (respingerea traditiei crestine a Vechiului Testament), milenarismul (erezia care proclama o imparatie paradisiaca pe pamant) sunt radacinile pe care s-au construit, oricat de surpinzator poate fi, aberatiile comuniste si naziste. Comunismul, cu dictatura celor putini si luminati dusa impotriva celor rai si multi, prin ucidere si tortura, nazistii cu arienii lor puri, doreau de fapt sa instaureze Paradisuri pe pamant, sa “nasca” supraoameni.

Dar putem recunoaste aceste erezii din plin si in actualitatea noastra. Nu gasim maniheii zilelor noastre in asa zisii mistici ai democratiei si ai drepturilor omului, care vor sa creeze noi ordini mondiale care sa elimine total tot ceea ce este diferit lor? Nu gasim marcionistii zilelor noastre in “iubiristii” care, precum marcionitii de odinioara, siluiesc Cuvantul Scripturii sau al Sfintilor Parinti pentru a afisa o “iubire” de parada, care ii vede pe sodomiti in Rai si pe crestinii umili in Iad? Nu suntem cu totii milenaristi, vrand ca acum si aici sa instauram Raiul nostru pe pamant, din care sa Il excludem pe Dumnezeu, prea incomod noua?

Titlul acestui articol putea fi si: “De la totalitarismul violent la totalitarismul soft”. Ne propunem sa incepem astazi sa prezentam un ciclu de fragmente esentiale de marturii despre fenomenul totalitar, care are ca scop intelegerea scopului reeducarii.

Pentru cei care au trecut prin infernul din Pitesti sau alte inchisori comuniste, reeducarea prin tortura, al carei instrument principal a fost Eugen Turcanu, dar ai carei initatitori au ramas in umbra pana in zilele noastre, a fost vazuta ca un „experiment”. Experiment pentru ce? Care este scopul acestei infioratoare schingiuiri a sufletului si trupului omenesc? Sunt atat de crunte marturiile ce vin din aceste inchisori incat noi abia le putem si citi. Dar noua ni se cere chiar mai mult, nu doar a putea sa le citim, ci a putea sa le intelegem, sa intelegem de ce s-au petrecut si, mai ales, sa intelegem reeducarea dusa in prezent cu alte mijloace, care au insa acelasi scop. Pentru ca cea ce s-a petrecut ne priveste direct si pe noi. Asa cum spunea Ioan Ianolide, daca nu vom lua aminte, noi vom fi urmatorii reeducati!

Credem, pe baza marturiilor ce vor fi citate aici – pornind cu aceste “profetii” laice preluate de la H. Arendt si Alain Besancon, si continuand cu Ioan Ianolide, Dumitru Bordeianu si pr. Gheorghe Calciu, dar si cu p. Seraphim Rose, cu p. Hristodul Aghioritul si cu scriitorul Virgiliu Gheorghe – ca scopul reeducarii a fost smulgerea definitiva a lui Dumnezeu din sufletele oamenilor. Scopul este apostazia asumata nu doar prin lepadare, prin cedare provenita din slabiciune si frica, ci prin hula, adica prin asumarea voita a duhurilor satanice care Il urasc pe Dumnezeu. In mai putine cuvinte, satanizarea omului. Dar acest lucru nu se produce atat de usor. Sunt necesare unele etape si o gandire care sa conceapa tipul de societate si de organizare a puterii (politice, economice, sociale etc.) care sa despoaie omul din cadrul sau firesc de vietuire si sa il transforme in sclav al influentelor demonice, un sclav care este silit prin violente neintrerupte si de nesuportat pentru firea omeneasca sa se transforme in unealta si fiu al “tatalui minciunii“…

Primele doua articole pe aceasta tema vor descrie cum este posibil sa se atinga un control totalitar in cadrul societatilor moderne si ce fel de gandire (spirit) sta in spatele celor care creeaza astfel de sisteme.

Ar putea surprinde faptul ca folosim si texte „laice” pentru a descrie acest fenomen. Stim insa ca din vechime uneori existau „profetii” ale inteleptilor sau ale poetilor antici care il vesteau chiar pe Hristos. Unii Sfinti Mucenici, cum ar fi si Sfanta Mucenita Ecaterina, au folosit aceste scrieri ne-crestine pentru a demonta argumentele si sofismele inteleptilor starniti impotriva crestinismului. Cam in acelasi sens folosim si noi aceste observatii extrem de profunde pe care Hannah Arendt le facea cu privire la regimurile totalitare inca inainte de declansarea experimentului Pitesti. O “profetie” care explica pas cu pas cum este posibil ca in lumea noastra sa fie realizate crime atat de ingrozitoare. O profetie care arata ca scopul societatii totalitare este reducerea fiintei umane la o fiinta pasiva, din care este eliminata individualitatea, spontaneitatea, pentru a ajunge doar ceva asemanator cainelui pervertit al lui Pavolv – un sac de reactii anticipate, programate.

Spuneam intr-un articol precedent ca inchisoarea de tip Panopticon este reprezentarea ideala a lumii moderne, cu principiile ei de inregimentare, disciplinare si permanenta supraveghere a „supusilor” (Michel Foucault). Intrebarea legitima care poate fi pusa acum este: ce tip de reprezentare-cheie poate fi atribuita prezentei societati umane? Credem ca cea mai potrivita reprezentare este cea a inchisorii Pitesti, camera 4 – Reeducarea, re-programarea fiintei umane prin distrugerea constiintei sale in vederea smulgerii lui Dumnezeu din sufletul acesteia. Numai asa poate fi dobandit controlul maxim exercitat asupra omului. Numai asa poate fi facuta posibila o societate controlata in totalitate. Sau, cum spune Hannah Arendt in ultimul paragraf citat in acest articol:

„Este in insasi natura regimurilor totalitare să ceară o putere nelimitata. O asemenea putere nu poate fi asigurată decit dacă, literalmente toti oamenii, fără nici o singură excepţie, sint dominaţi competent in toate aspectele vieţii lor.“

Arendt arata, astfel, care este scopul, natura si evolutia acestor tipuri de regimuri totalitare. Scopul este dominatia totala si transformarea omului intr-un “animal pervertit“, iar natura lor este una cu totul noua in istorie. Noutatea tine de faptul ca regimurile totalitariste nu sunt simple stapaniri care fac abuzuri impotriva cetatenilor, si nici nu sunt regimuri dicatoriale in care un tiran si elimina adversarii politici. Natura lor are un caracter mult mai profund, data de scopul totalitar: dominatia totala pentru crearea unui nou tip uman. Iar aceasta “re-creare” a omului nu poate fi facuta decat prin distrugerea modului vechi, traditional, normal si autonom de vietuire a omului. Prin urmare, regimul totalitar se caracterizeaza printr-o ofensiva violenta dusa impotriva modului de viata normal, prin distrugerea si eliminarea oricarei forme de viata autonoma si de sine statatoare fata de puterea politica. Adica, o perpetua si continua revolutie. “Revolutia permanenta” – descoperirea iacobinilor francezi si a bolşevicilor – este inerenta si numai prin aceasta tensiune permanenta intretinuta in corpul intregii societati se poate intretine supunerea oamenilor. Astfel, regimurile totalitare reprezinta o continua si neincetata presiune de a intretine minciuna propagata oficial pe toate canalele de “informatie”, de a fi complice si partas la crimele abominabile ale lor, de a aduce ofranda “chipului de aur”, un asalt interminabil in care se imbina avantajele materiale cu amenintarile la adresa propriei securitati.

Rezultatul experimentului comunist este “sobolanul rosu”. Acesta este “omul nou” nascut de comunism. Un om cu orizont ingust de viata, meschin, in care nu mai exista reperele traditionale ale vietuirii de obste, un om “mic”, pentru care scopul in viata devine doar o capatuire jalnica cu “bunatatile” acestei lumi, care sunt de fapt gunoaie, in care ne place sa stam si sa vietuim.

Se intampla aceste lucruri in zilele noastre? Credem, alaturi de parintii duhovnicesti contemporani, alaturi de Cuviosul Seraphim Rose, de p. Gheorghe Calciu, de p. Iustin Parvu si multi altii, ca, din pacate, raspunsul la aceasta intrebare este unul pozitiv. Observam ca printr-un tot mai accelerat proces de “spalare” si re-programare a constiintei umane, aceasta este invatata sa faca de bunavoie hule de neimaginat, sa primeasca raul drept bine si binele drept rau. Traim intr-un “paradis al nebunilor”, cum a spus Cuviosul Seraphim Rose, cu alte cuvinte intr-o Brave New World (vezi cartea celebra cu distopia lui Aldous Huxley) in care murdaria este ascunsa, prigoana subtila si dusa si ea pe ascuns, si in care totul incepe sa devina supravegheat de un Big Brother similar cu cel descris intr-o alta carte de capatai – 1984, a lui George Orwell.

S-a descoperit ca tortura nu este cea mai eficienta metoda de a robi constiinta omului. Mai eficienta este crearea unui “Egipt” supra-sofisticat, supra-organizat, dotat cu scopuri “generoase” si “umanitare”, in care curg rauri de lapte si atarna halci de carnuri pe copaci. Tortura, prigoana, pana la un anumit timp, sunt ascunse, pentru a nu deveni prea puternic mirosul putreziciunii din subsolurile acestui nou Turn Babel.

Acum (deocamdata cel putin) razboiul e impotriva nu numai a crestinismului, a Ortodoxiei, dar si impotriva normalitatii, avand insa acelasi scop – satanizarea omului. E un razboi dus pe foarte multe fronturi deodata, dar credem ca frontul principal este mai ales cel impotriva copiilor si a tinerilor. Ceea ce se intampla acum in lume are legatura organica cu ceea ce s-a intamplat la Pitesti (si atunci exercitat predilect asupra celor tineri). Fara a se folosi tortura, ci armele “soft” ale seductiei colective, ale manipularii in massa (prin mass-media in principal), ale inocularii pe toate caile posibile, institutionale si informale, a ideologiilor zise “umaniste”, dar in realitate nihiliste. In numele nihilismului tot ce este traditional, normal, sanatos, crestin trebuie pulverizat, desfiintat sau compromis, iar sustinatorii valorilor traditionale, “conservatorii” trebuie intimidati, pusi la stalpul infamiei, discreditati si aratati cu degetul ca vinovati sau ca “pericole” pentru toate relele reale sau inchipuite ale omenirii.

Este imposibil, daca esti de buna-credinta, sa nu vezi “din avion” toata aceasta campanie concertata a Nihilismului, care cauta sa spele creierele celor maturi si sa-i perverteasca, sa-i indobitoceasca din faşă pe cei mici. Vedem cum familia – ca bastion traditional – trebuie lichidata, parintii trebuie din ce in ce mai mult sa nu mai aiba nicio autoritate asupra copiilor sub amenintarea cu inchisoarea daca le incalca acestora “drepturile” proclamate de catre Stat, iar insesi cuvintele de “mama” si “tata” sa fie, in ultima instanta, prohibite!!! Suntem siliti sa acceptam ca sexul liber si perversiunile sexuale (denumite “orientari alternative”) sunt binele suprem care nu e de ajuns ca e promovat pe toate canalele, prin muzica, filme, divertisment, moda etc., ci trebuie de-a dreptul impus prin educatie cat mai de timpuriu posibil si ca oricine are alta parere este un dusman al democratiei, un homofob si un fundamentalist periculos!!! Daca sexul este o valoare “emancipatoare” de mare importanta pentru educatie, in schimb icoanele din scoli si, in general, educatia religioasa reprezinta fenomene “degradante” care trebuie eliminate de urgenta. Suntem obligati apoi de Consiliul Europei sa acceptam evolutionismul ca dogma “stiintifica”, iar creationismul trebuie interzis, pentru ca “atenteaza la drepturile omului”. Noua “politie a gandirii” ne constrange sa acceptam ca adevar universal faptul ca toate religiile ar avea acelasi Dumnezeu, iar intre confesiunile crestine nu sunt sub nicio forma diferente esentiale! In consecinta, demersurile accelerate pentru unirea lor reprezinta o datorie primordiala pentru fiecare “cult religios”, iar “ecumenismul” este politica obligatorie pentru Biserica si referinta de neocolit pentru orice discurs religios (indiferent de tema), asa cum erau “documentele de partid” in vremurile comunismului fatis. Pentru a nu-i “discrimina” pe cei de alte rase si religii, ar trebui sa ne rusinam si de marile noastre sarbatori, intrate organic si in traditia laica, cum ar fi Craciunul si, daca nu le putem inlocui, cel putin sa le celebram public alaturi de ritualuri religioase ale altor culturi…

Si cate altele ar mai fi de adaugat inca… Marea problema este insa ceea ce Hannah Arendt numea “banalizarea raului”. Zi de zi aflam noi si noi stiri despre cum aberatia si satanizarea inlocuiesc normalitatea din lume, asa incat ajungem sa nu ne mai miram, sa nu mai tresarim, sa incepem sa fim extrem de toleranti si sa acceptam totul, incetul cu incetul, ca normal. Minciuna si raul ne intra pe sub piele, in doze mici, astfel incat nici nu ne dam seama ca am ajuns sa fim “injectati cu nesimtire” (Cuv. Paisie Aghioritul) si sa ni se atrofieze pana si orice reflex firesc al indignarii… Aproape inconstient incepem noi insine sa ne schimbam gandirea, sa ne interiorizam criteriile de judecata ale anormalitatii si sa fim tot mai “corecti politic“. Privim tot “spectacolul” Raului dezlantuit tot mai senin si resemnat si renuntam sa ne mai opunem, atat exterior, cat si launtric. Ne consolam ca este “voia lui Dumnezeu”, ba chiar ne amagim constiinta prin cautarea unor explicatii care sa ne exonereze de povara sinceritatii si a confruntarii cu viclenia institutionalizata.

Facand asta, semanam cu inconstientii care traiesc in plin razboi si cred ca e “pace”. Murim si nu stim ca am murit! Sau, cum spune proorocul: “M-au lovit… Nu m-a durut! M-au bătut… Nu ştiu nimic! Când mă voi deştepta din somn, voi cere iarăşi vin”. Este defintia duhovniceasca a ceea ce se petrece cu sufletele noastre care devin, precum in romanul lui Gogol, suflete moarte. Asa se produce, cred, re-educarea noastra astazi, fara alta tortura decat bombardamentul mediatic, decat indoctrinarea si manipularea ideologica, la care se adauga hartuiala acestui stres cotidian, acest vartej care ne inghite si nu ne mai lasa ragaz nici macar sa gandim, dar sa ne mai si rugam… Suntem coplesiti de aceasta vrie, dar chiar si asa, explicatia caderii si molimei de nesimtire duhovniceasca de azi sta in in faptul ca cochetam cu Marea Desfranata, cu Babilonul zilelor noastre. Si asa ajungem, precum in proorocie, sa fim “ca unul care stă culcat în mijlocul mării, ca unul care a adormit pe vârful unui catarg.” Vazand caderea generalizata din jurul nostru, nu ne ramane altceva de facut decat sa nu ne facem partasi Babilonului, adica sa nu ne asemanam noii lumi globalizate, create prin sistemul de non-valori nihiliste de care vorbeam mai sus.

Vedem astfel ca o suprafata imensa a globului pamantesc a trait acest experiment, fiind desfigurate de actiunile “stiintifice” de dezradacinare si de daramare a fondului lor traditional de viata. Prin urmare, acum, dupa defrisarea operata de primele razboaie mondiale si de aceste totalitarisme violente, vine valul globalizarii, o alta revolutie permanenta care matura toate vestigiile care mai ramasesera din vechea lume si vechiul om (in sensul de om care traieste dupa reperele normalitatii). Globalizarea, prin metode pasnice, soft, desavarseste aceasta opera de distrugere si de creare a unui om nou. Vedem cu ochii nostri cum toate formele de viata traditionale, indiferent de spatiu si timp, indiferent de religie, sunt transformate profund, secate de ceea ce era autentic in ele si unificate intr-un nou tip de societate, uniforma si uniformizatoare. Vechi culturi, vechi traditii, ce au rezistat atatea milenii, in acest moment cad, lipsite de putere in fata globalizarii. Procesul se deruleaza inspaimantator de repede. Tari cunoscute ca avand o traditie a libertatii politice, ca SUA si Marea Britanie, in acest moment sunt fruntase ale noului tip de societate controlata si supravegheata in cele mai mici amanunte, in care legea este facuta de o gandire ofensiv-anti-crestina. Traditiile tarilor orientale, vechi de milenii, nu mai exista decat ca ornament si eventual ca subiect de documentare la canalele TV. Sa cauti parti pozitive globalizarii este echivalent cu a gasi parti pozitive comunismului si, in ultima instanta, cu a gasi parti pozitive insusi diavolului… (altele decat faptul ca, impotriva voii sale, prin ispite si suferinte, ne ‘ajuta’ sa ne mantuim).

Acest lucru nu este fara semnificatie. Tot ceea ce a construit omul cu puterile sale, cu intepeciunea sa, isi gaseste acum sfarsitul si se ineaca in globalizare. Toate societatile si tot ceea ce omul a construit pe alta “fundatie” decat Hristos, confruntat cu acest rau involburat, se darama fara drept de apel. In fata acestei fiare cu infatisari multiple, nimeni nu poate tine piept. Nimeni dintre oameni, cu exceptia crestinilor. Toti cei ce isi construiesc viata lor pe Stanca ce tare care este Hristos nu isi vor pierde sufletele. Dar mult, mult “vor fi prigoniti“. Si ne aducem aminte de cuvantul vietii celei vesnice: “Cand va veni Fiul Omului , va mai gasi oare credinta pe pamant?”

Cu toate acestea, chiar daca marea majoritate a oamenilor renunta sau nu mai inteleg libertatea intru Hristos, alegand sa fie robi ai acestei lumi anti-crestine, vor exista intotdeauna, chiar daca din ce in ce mai putini, crestini. Iar acestia nu pot fi controlati de catre o societate totalitara. Dar pot fi, cum arata experimentul Pitesti, torturati pana dincolo de orice intelegere si noima omeneasca. Sa ne rugam ca pentru acesti putini vremurile sa fie scurtate grabnic!

Stalpul Bisericii Ortodoxe, cel a de a carui forma de liturghisire ne impartasim in fiecare duminica, Sfantul Ioan Gura de Aur, este mare pilda pentru noi toti, madulare ale Bisericii lui Hristos, fie clerici, fie mireni. Motivele pentru care ne este parinte, pilda, dreptar, intaritor, indreptator, mustrator si mangaietor le aflam limpede din aceasta relatare exceptionala a vietii sale, scrisa – de PS Lucian Lugojanul – parca sub directa “dictare” a insusi Sfantului Ioan.

Este o descriere onesta si curajoasa a unui vieti care a a vut ca “fir rosu” grija de capatai de a placea cu orice chip lui Dumnezeu mai mult decat oamenilor. Lucru cu atat mai extraordinar (iesit din comunul omenesc) cu cat Sfantul a fost intotdeauna inconjurat de toate posibilitatile de realizare in aceasta lume: familie bogata si de renume; stralucit ca elev, dorit de filosofii vremurilor ca urmas al lor in scolile publice de atunci; stralucit ca preot in Antiohia, exasperat de faptul ca oamenii aplaudau la predicile lui, dar puneau mai zabavnic in aplicare cuvantul sau; stralucit ca arhiepiscop al Constantinopolului, cea mai mare treapta posibila pentru un om al Bisericii. Dintre toate, el L-a ales pe Hristos, in toate, l-a iubit pe Hristos, fata de toate a murit ca Hristos sa vieze in el. Bogatiile familiei le-a dat saracilor, iar de nume s-a lepadat, facandu-se monah. De intelepciunea lumeasca si slava carturarilor nu a avut nevoie, mergand sa pustniceasca aspru in pesteri si alegand saracia de bunavoie. Aplauzele oamenilor nu l-au induplecat si nici nu i-au mangaiat urechile, caci asculta pururea Cuvantul lui Dumnezeu, pe care il impartasea nefalsificat si nepoleit, fara sa caute la fata omului si fara sa-i pese de popularitate. Maretia Constantinopolului nu l-a orbit, caci si-a pus sufletul pentru robi si pentru saraci, pentru vaduve si pentru turma sa, pana acolo incat s-a expus urii imparatesei si ale “fratilor” invidiosi.

Necrutator in Cuvant fata de minciuna si de viclenie, a sfarsit ca oricare dintre marii prooroci si marii indragostiti de Dumnezeu: prigonit, judecat cu judecata nedreapta si inscenari, exilat, supus unui regim inuman, anume facut pentru a-i grabi sfarsitul. Si ce au capatat vrajmasii sai? Pentru a il parafraza chiar pe Sfantul Ioan: unde este imparateasca Eudoxia? Unde Teofil al Alexandriei? Unde sinodul si judecata mincinoasa? Ne e frica sa raspundem! Stim doar ca Ioan – Gura de Aur a dreptei credinte – a fost preamarit de Dumnezeu, stim ca savarsim duminica Liturghia lui si ca invatam sa citim Evangheliile si Epistolele de la acest “mare dascal al lumii si ierarh“, parintele nostru bun si adevarat, parinte de aur curat, Ioan cel fara de pret: