“Cat de greu vor intra bogatii in imparatia cerurilor!”

Publicat pe 28 Nov 2009 | Categorii: Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Ioan Gura de Aur, Talcuiri ale textelor scripturistice, Tanarul bogat | Print

Hristos si tanarul bogat

Preluam mai jos, integral, omilia Sfantului Ioan Gura de Aur la pericopa evanghelica a Tanarului bogat. Sfantul Parinte pune in evidenta cateva lucruri esentiale: faptul ca tanarul a venit cu inima buna si ravnitoare la Hristos, dar a venit la El nu ca la Fiul lui Dumnezeu, ci ca la un intelept. Faptul ca nu avea viclenie si scop rau, in intrebarea lui (nu incerca nicidecum, precum altii, sa Il prinda in cuvant), dar era impatimit, era bolnav de patima agoniselii, a averii. Si, intr-un final, faptul ca Hristos chiar s-a referit la bogati propriu-zis si la iubirea de arginti propriu-zis cand a spus ca „mai usor este a trece camila prin urechile acului decat a intra bogatul in imparatia Cerului“. Aviz celor care astazi si oricand au relativizat gravitatea acestui pacat mortal, al dorintei de imbogatire, al iubirii dupa “a avea” tot mai mult!

Fireste, orice patima care robeste sufletul face ca mantuirea noastra sa fie cu neputinta. Putem inlocui patima iubirii de arginti cu propriile noastre „averi”, patimi, bagaj de prejudecati provenit din eul nostru egoist. Suntem impatimiti, dar arde si o ravna in inima noastra, dorim, parca sa scapam din paienjenisul pamantesc din jurul nostru. Simtim ca traim o viata „omeneasca, prea omeneasca”! Multi incepem asa, cu ravna si cu cautarea sincera si fierbinte: Cum sa ne mantuim? ... Dar ce facem, odata hotarati sa pasim inspre vesnicie? Vom merge oare la Hristos ca la un oarecare invatator, ca la un intelept? Vom privi la invatatura ortodoxa, adica la raspunsul vesniciei, ca la una oarecare, preferand mai degraba propriile „descoperiri” si prejudecati ale mintii noastre? Vom pleca oare, intristati, deoarece cuvantul Mantuitorului este prea greu, impatimirea prea mare ca sa o taiem de la noi? Sa nu fie

Sa incercam, cu ajutorul Sfantului Ioan Gura de Aur, sa invatam sa facem altfel decat tanarul acesta bogat, iubit de Hristos, dar care a preferat dragostea sa de averiSa invatam sa nu umblam, innebunind cu totul, pentru a ne hrani patimile din noi mai mult si mai mult, parându-ni-se ca facem bine, ca implinim toare poruncile si ca il slujim pe Dumnezeu, ci sa invatam, cu rabdare, sa le taiem de la noi, stiind ca aceasta cu neputinta este prin fortele noastre omenesti, dar cu putinta prin harul lui Dumnezeu:

Continuare»

Cele nebagate in seama ale lumii…

Publicat pe 27 Jan 2009 | Categorii: Meditatii duhovnicesti | Print

christchild.JPG

Spune apostolul, undeva:

Ci Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti; Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari; Dumnezeu Si-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebagate in seama, pe cele ce nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt….

Si proorocia lui David despre Hristos:

Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului“.

Gainile au obiceiul ca, atunci cand o surata de-a lor boleste, zace si miroase deja a moarte, sa vina langa ea si sa o ciocaneasca in cap cu ciocurile, pana moare. In tarcul lor stramt, tot ceea ce iese din ciuguleala mecanica si din balaceala somnoroasa in praful ograzii, este amenintare si moarte. Dar asa sunt si oamenii. Saracia, “necazurile” si mai ales infrangerea, esecul sunt percepute de lume ca lucruri de rusine. Saracul, ruinatul, lovitul, infrantul, strainul, sunt urati, sunt perceputi ca amenintare, ca moarte. Te feresti de cel sarac si murdar, de cel ce boleste fugi, pe strain il privesti cu suspiciune. Dar chiar daca ai fi, nu sarac, ci instarit (in lume), nu strain, ci cunoscut (lumii), nu ai avea alta soarta decat cea a gainii bolnave. Daca vin peste tine boala, durerea, necazul, ruina, atunci cei din jurul tau se vor indeparta, socotind lucrul ce ti se intampla de rusine. Sau daca vor veni totusi langa tine, vor veni sa te chinuiasca, asa cum il chinuiau prietenii pe Iov. Vor veni sa te ciocaneasca in cap pentru a desavarsi lucrarea mortii. Asta este lumea, nimic altceva decat moarte gasesti in ea. Continuare»

DUMINICA VINDECARII CELOR ZECE LEPROSI – Intre marinimia fara margini a Domnului si micimea noastra de suflet

Publicat pe 17 Jan 2009 | Categorii: Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Sfantul Nicolae Velimirovici, Talcuiri ale textelor scripturistice, Vindecarea celor zece leprosi | Print

sa4000251

  • Fragmente din predica Sf. Nicolae Velimirovici:

“Aşadar, de ce Dumnezeu cere mulţumire de la oameni, şi de ce oa­menii îi aduc mulţumire lui Dumnezeu? Din iubire. Mulţumirile oamenilor nu-L fac pe Dumnezeu nici mai slăvit, nici mai puternic, nici mai bogat ori mai viu, ci oamenii sporesc în toate acestea. Recunoştinţa oamenilor nu-I adaugă lui Dumnezeu nici pace, nici bucurie, ci lor înşişi le adaugă cu îmbelşugare. A mulţumi lui Dumnezeu nu-I schimbă Lui nici starea, nici fiinţa, ci omului i-o schimbă din temelie. Continuare»

SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT – “unimea credintei si impartasirea Sfantului Duh” VERSUS “modele” jalnicelor noastre generatii “duhovnicesti”

Publicat pe 14 Nov 2008 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Calugaria / viata monahala, Meditatii duhovnicesti, Preotie (pentru preoti), Sfantul Paisie de la Neamt (Velicicovschi), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri | Print

Acatistul Sf. Paisie de la Neamt

cuvpaisie-de-la-neamt.jpg

Biserica noastra ortodoxa praznuieste astazi pe Sfantul Paisie de la Neamt (Velicicovski). Am ales din viata sa – ce poate fi citita pe larg aici – cateva fragmente care ne arata atat masura duhovniceasca la care dusese Sfantul obstea monahala careia ii era staret, cat si duhul Sfantului Paisie, care via si care isi rasfrangea energiile sale in jur, sfintind, luminand, intorcand oameni la Dumnezeu. Cu adevarat Sfantul Paisie si obstea sa ajunsesera la “unimea credintei si la impartasirea Sfantului Duh“, iar aceasta se datoreaza acestui “dreptar” duhovnicesc urmat de cuvios: sufletul său şi-l punea pentru cea mai mică poruncă a Stăpânuluisi “pentru fiecare simţea durere”.

Nu prin metode administrative, nu prin disciplina cazona sau chiar prin teroare! - asa cum este “la moda” astazi, din pacate, si peste tot in Biserica – dupa modelul “managementului eficient” al lumii luciferizate - nu exterior, artificial si mecanic, nu prin “intelepciune omeneasca”, ci prin “metoda” lui Hristos: prin pilda personala de sfintenie, prin slujire si iubire jertfelnica fara masura, pana la capat. Asa cum spunea si un alt Cuvios cu acelasi nume, Paisie Aghioritul:

Cea mai mare neoranduiala in manastiri este din pricina oranduielii lumesti, cu disciplina spartana, care nu numai ca oboseste, mai ales pe omul obosit de azi, ci izgoneste si ‘sfanta nevinovatie’ si absoarbe toate puterile sufletesti si trupesti in cele pamantesti, iar omul uita pe Dumnezeu“.

La fel concepea viata duhovniceasca din manastiri si Arhimandritul Sofronie: “In locul regulei scrise trebuie ca inima noastra sa se largeasca…”

Obstea Sfantului Paisie, care a trait poruncile lui Hristos, ne arata ca cererea de la Liturghie, mentionata in titlul acestui articol, este nu numai realizabila, ci si foarte necesara pentru mantuirea noastra. Continuare»

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, militarul care a stiut sa spuna NU

Publicat pe 25 Oct 2008 | Categorii: Meditatii duhovnicesti, Sfantul Mucenic Dimitrie, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri | Print

1026.jpg

Sf. Nicolae Velimirovici: Iisus Hristos, izvorul Vietii adevarate si vesnice

Publicat pe 19 Oct 2008 | Categorii: Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invierea fiului vaduvei din Nain, Sfantul Nicolae Velimirovici | Print

Pe Tine, Izvorul vietii celei adevarate, Te-am parasit, si ne adapam din stricaciune si desertaciune. Inviaza sufletele noastre amortite de pacat si de rautate, Doamne, precum ai inviat pe tanarul vaduvei!

tinere-tie-iti-zic-scoala-te.JPG

“Multi si-au dat singuri numele de „Salvator al omenirii“, dar cine dintre acestia ar fi putut macar sa viseze ca ar putea scapa omenirea de moarte? Multi invingatori au fost, in istorie, dar cati dintre ei au biruit moartea? Multi regi de pe pamant si-au numarat cu milioanele supusii, dar intre ei cine si-a numarat drept supusi ai sai si viii, si mortii ? Continuare»

Din “Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose”: TOATA NADEJDEA LA HRISTOS!

Publicat pe 14 Sep 2008 | Categorii: Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Parintele Serafim Rose, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim | Print

0001_pantocrator.jpg

Adeseori, atunci cand in Biserica biruieste dezbinarea, aceasta se datoreaza lipsei de credinta in Biserica si in puterea lui Hristos de a tamadui madularele ei. Intelegerea Bisericii ca organism dumnezeiesc si omenesc ne ajuta sa fim mai rabdatori atunci cand observam greseli omenesti in Biserica si mai putini doritori de a vedea ca dezbinarea dainuie. Vom primi cu mai multa intelegere Pronia lui Dumnezeu care, dupa cum El Insusi ne-a spus, ingaduie ca neghina sa creasca alaturi de grau pana la Judecata de Apoi. La vremea incercarii vom fi in stare sa ramanem tari si credinciosi traditiilor si invataturilor Bisericii, fara sa contribuim in vreun fel la vreo schisma sau rea-voire intre membrii Bisericii”.


<<Ortodoxia, scria Arhiepiscopul Averkie, <<nu este un fel de organizatie pur pamanteasca, avand in frunte patriarhi, episcopi si preoti care tin slujirea in Biserica numita oficial ‘Ortodoxa’. Ortodoxia este Trupul tainic al lui Hristos, al carui Cap este Hristos Insusi. [...]

Este adevarat ca Biserica nu poate fi scoasa cu totul din lume, caci in ea intra oameni care inca traiesc pe pamant si, prin urmare, elementul ‘pamantesc’ din compozitia si organizarea ei exterioara este inevitabil. Totusi, cu cat este mai redus elementul acesta ‘pamantesc’, cu atat va fi mai bine pentru telurile ei vesnice. In orice caz, elementul acesta ‘pamantesc’ nu trebuie sa intunece sau sa suprime elementul pur duhovnicesc – problema mantuirii sufletului intru viata vesnica – pentru care Biserica fost intemeiata si exista>>. (Arhiep. Averchie, Stand Fast in the Truth). Continuare»

Sfintii Apostoli Petru si Pavel, pastorii adevarati ai crestinilor din vremurile de pe urma

Publicat pe 28 Jun 2008 | Categorii: Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Preotie (pentru preoti), Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri | Print

29-petrupavel2.JPG

Cu prilejul praznicului preacinstit al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, dorim sa vă impartasim cateva dintre cuvintele cele mai frumoase si mai pline de miez si de viata rostite si scrise vreodata intru lauda Apostolilor de catre… cine altul decat Gura de Aur a Bisericii, Sfantul Mare Dascal al lumii si Ierarh Ioan, Arhiepiscopul Constantinopolului. Incepem astazi cu un cuvânt cu totul special al Sfântului Ioan Gură de Aur. Este un cuvânt, scris când sfântul era bolnav, un cuvânt profetic, despre ultimele vremuri. Un cuvânt îndurerat, căci semnul ultimelor vremuri era că se vor ivi, dinaluntrul Bisericii tot mai mulţi „lupi răi, care nu vor cruţa turma“, lupi care se deghizează, pentru a păcăli, în blânzi şi paşnici păstori. Pentru a ne trezi discernământul şi a ne scutura din amorţeală, Sfântul Ioan Gură de Aur schiţează, cu dragostea dată de har, portretul adevăraţilor păstori ai Bisericii, Sfintii Apostoli Petru şi Pavel, cei care cu dragoste parinteasca jertfelnica ne-au predat Evanghelia vie, integrala si absoluta, al carei Cuvant vesnic l-au marturisit nu doar cu propovaduirea lor neobosita, ci si cu inimile si cu insesi trupurile lor. Apostolia, păstorirea Sfinţilor Petru şi Pavel este pur şi simplu traducerea desavarsita a cuvintului Mântuitorului de a-si pune ei sufletul pentru turma dată lor de Hristos… si nu si-au pus sufletele doar pentru cea de atunci, ci pentru intreaga Biserica din veac, adica si pentru noi, cei de astazi. Veti intelege poate mai bine din paginile de mai jos de ce Sfintii Apostoli sunt fara nicio exagerare si parintii nostri adevarati, la modul cel mai concret, viu si personal!

Sa acordam un ragaz si putina liniste citirii atente a acestor cuvinte insufletitoare, datatoare de lumina, de tarie si de bucurie, cuvinte de care avem atata nevoie, indeosebi in aceste zile foarte, foarte tulburi, cand lupii au intrat cu furie turbata in saivanele Bisericii… Continuare»

Timotei si Mavra sau împreună-răstignirea până la capăt

Publicat pe 03 May 2008 | Categorii: Credinta in familie, Meditatii duhovnicesti, Sfantul Nicolae Velimirovici, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri | Print

sts-timothy-mavra.jpg

Pătimirea Sfinţilor mucenici Timotei şi Mavra este un model pentru toţi creştinii căsătoriţi şi nu numai. Părintele Gh. Calciu spunea intr-unul din faimoasele Cuvinte catre tineri (al optulea, cel ramas nerostit), cuvinte platite cu pret greu de suferinta:

Cine are ca îndreptar de conştiinţă pe: «Eu am copii de crescut», iar ca justificare morală pe: «Rectorul m-a pus să iau declaraţii», acela are în loc de suflet un mecanism teleghidat [...] Fiţi voi secerătorii cei harnici! Uitaţi de instinctele voastre supraincitate de către unii dintre dascălii voştri, al căror principiu este: «Am mamă, am tată, am fii, am fiice, am salariu prea mare ca să accept sacrificiul şi suferinţa pentru Hristos şi pentru Biserica Lui»“.

Continuare»

Cuvantul care ne ARDE, cuvantul lui Ieremia…

Publicat pe 01 May 2008 | Categorii: Egoismul, voia proprie, Meditatii duhovnicesti, Preotie (pentru preoti), Profetii Vechiului Testament - trambitele Duhului | Print

Fost-a în faţa Domnului prooroc tare, Ieremia…

ieremia.jpg

Spune Domnul prin Ieremia: Nu vă încredeţi în cuvintele mincinoase care zic: “Acesta este templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului”. Care sunt cuvintele mincinoase? Acesta este templul Domnului“. Dar cum sa fie aceste cuvinte mincinoase? Acela era cu adevarat Templul Domnului, pentru ca Domnul Insusi Il trimite pe Ieremia sa cuvinteze in fata Templului.

Desarta si mincinoasa este insa increderea omului ca poate mearga dupa voia sa proprie si vicleana si ca poate capata in acelasi timp, fara pocainta adevarata, binecuvantarea si mantuirea de la Dumnezeu.

Desarta si mincinoasa este nadejdea ca ne este de ajuns sa ne sprijinim pe lucruri exterioare, ca putem sta linistiti daca ne stim “fiii lui Avraam” sau, in cazul nostru, daca “avem credinta ca Dumnezeu exista” si gandul ca noi suntem crestini, daca ne vedem ca “depozitari ai credintei celei drepte, mostenite din mosi stramosi si de la Sfantul Apostol Andrei”, sau mai mult, ca “practicanti’ ai slujbelor Bisericii si implinitori – mai mult sau mai putin formal – ai unor randuieli si porunci bisericesti.

Daca “fiii lui Avraam” n-au mai fost vrednici, “mostenirea” Imparatiei s-a luat de la ei, daca noi, “fiii Luminii” nu mai facem nici noi roadele Luminii si ale Imparatiei, se va lua si de la noi Imparatia si vom fi blestemati si taiati ca smochinul cel neroditor de catre propria noastra nesimtire.

Continuare»

Page 1 of 2012345...1020...Last »