Război întru Cuvânt

“Trebuie să fim cu luare-aminte: Evanghelia a fost dată prin Apostoli ca o carte pecetluită cu şapte peceţi. Cheia cu care deschidem şi despecetluim Evanghelia este sfinţenia!”

Vezi si:

“Eu simt ca sunt român! Si iubesc foarte mult pe românii ortodocsi!”

Facultatea de Drept, Bucuresti, mai 2000

Parintele Constantin Coman: Prea Cuvioşi Părinţi, iubiţi tineri studenţi şi onorată asistenţă, avem o deosebită bucurie în această seară ca, în programul binecunoscut al conferinţelor organizate de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, să vă vorbească un stareţ Athonit. Este vorba de Părintele Arhimandrit Efrem, stareţul Manăstirii Vatopedi din Sfântul Munte. Imi revine deosebit de plăcuta sarcină ca, pe lângă oficiul de traducător în această seară, să îl prezint în câteva cuvinte pe Părintele Stareţ şi, de asemenea, cu voia dumneavoastră, am să încerc să vă prezint şi pe dumneavoastră Dansului, pentru că deja constituiţi o comunitate foarte bine conturată.

Mănăstirea Vatopedi este una din cele douăzeci de mari mănăstiri ale Sfântului Munte, cu o istorie de o mie de ani deja, care s-a bucurat în ultimul deceniu de un reviriment, de o renaştere extraordinară. Imi spunea Părintele Efrem că, după patru veacuri de viaţă de sine, Mănăstirea Vatopedi a revenit la rânduiala de obşte împreună, dealtfel, cu toate cele douăzeci de mari mănăstiri din Sfântul Munte. Este o renaştere pe care o trăieşte în general Sfântul Munte, mănăstirile athonite, însă nu numai mănăstirile mari, ci şi schiturile şl chiliile. Dar, între toate, aş îndrăzni să spun că Mănăstirea Vatopedi înscrie pagini de foarte frumoasă — ca să nu spun mai mult — istorie a monahismului contemporan. Continuare»

13 Comentarii »

Plus: Imagini de la intalnirea celor doi oameni duhovnicesti din 2010, de la Vatoped (video)

• Asociatia prietenilor Manastirii Vatoped: Scrisoarea Înaltpreasfinţitului Teofan de susţinere a părintelui Efrem

Preacuvioşiei Sale,
Preacuviosului Părinte EFREM,
Stareţul Sfintei Mănăstiri Vatoped
şi cinstitei sale obşti

Preacuvioase Părinte Stareţ Efrem,
Venerabilă obşte a Sfintei Mănăstiri Vatoped,

Cu puţin timp înainte de Sărbătoarea Naşterii Domnului am aflat despre decizia autorităţilor judiciare elene cu privire la emiterea unui mandat de arestare preventivă a Preacuvioşiei Voastre, părinte duhovnicesc a peste 100 de vieţuitori ai Sfintei Mănăstiri Vatoped.

Am nădăjduit că este vorba despre o eroare judiciară care va fi curând elucidată şi Preacuvioşia Voastră veţi continua nestingherit lucrarea de egumen al mănăstirii. Din păcate, s-a ajuns la întemniţare, închisoarea fiind locul în care Preacuvioşia Voastră aţi petrecut slăvita sărbătoare a Naşterii Domnului şi ziua de Anul Nou.

Această tristă realitate m-a determinat să vă trimit scrisoarea de faţă ca un umil gest de împreună participare la durerea Preacuvioşiei Voastre, a frăţimii Mănăstirii Vatoped şi a numeroase persoane din lumea ortodoxă care şi-au manifestat mâhnirea faţă de nedreptatea şi abuzul la care sunteţi supus. Continuare»

45 Comentarii »

…si despre erezia catolica, masonerie, mondializare, planning familial

Biserica noastra, omeneste vorbind, nu a fost ingenuncheata nici de comunism, nici de prigoanele lui Traian si Diocletian, ci a fost ingenuncheata numai de nepurtarea de grija a purtatorilor de rasa.

“Intrebare: Ce putem spune unui om care are o alta cre­dinta decat cea ortodoxa pentru a-l convinge ca credinta lui nu este cea dreapta?

Arhim. Efrem: Primul lucru pe care-l putem „spune” unui eterodox este sa fim constiinciosi in viata noastra ortodoxa. Aceasta este cea mai importanta marturie, si avand aceasta traire ortodoxa, trairea noastra este o dovada ca noi, ortodocsii, avem harul Duhului Sfant. Astazi, stiti, exista o tendinta a romano-catolicilor de a citi pe Sfantul Grigorie Palama, de a spune rugaciunea inimii si chiar de a veni la Sfantul Munte. Insa nu au harul Duhului Sfant!

Intrebare: Romano-catolicii sunt eretici?

Arhim. Efrem: Continuare»

19 Comentarii »

“(…) Vizita noastra aici in Romania este si o datorie fata de aceasta tara. Noi, ca aghioriti, nu putem uita darile voievozilor romani, care de multe ori au ajutat manastirile aghiorite; la multe dintre cele douazeci de manastiri sunt ctitori voievozii romani. Manastirea Vatopedi este o manastire mare, a doua ca cinste in ierarhia celor douazeci de manastiri, insa este pe primul loc in ceea ce priveste intinderea arhitectonica, dar si oferta catre popor si catre intreaga Ortodoxie. Sfintii vatopedini cunoscuti pe care ii avem la manastirea noastra sunt peste treizeci si cinci. Cati insa nu vor fi acei oameni plini de virtuti, necunoscuti, care de-a lungul timplui au vietuit acolo? Fiindca Sfantul Munte este un loc care de-a lungul veacurilor a gazduit foarte multi oameni duhovnicesti, este Muntele acela care a fost iubit de imparatii bizantini si de voievozii romani, este locul care a daruit Bisericii Ortodoxe multi sfinti si este singura comunitate monahala ortodoxa aflata inca in lucrare.

Astazi Sfantul Munte adaposteste aproape doua mii de monahi ortodocsi din multe tari. Dupa cum se cunoaste exista o manastire pe care o au fratii nostri ortodocsi, este si o manastire sarbeasca, o manastire bulgareasca si este si Marele Schit al fratilor nostri romani. Insa romanii mai au pe deasupra inca un schit care apartine de Manastirea Sfantul Pavel, asa numitul Lakkoskiti (Schitul Lacu, n.n.) si de asemenea diferite chilii. Este fericita Manastirea Vatopedi sa detina trei chilii in care au locuit si, din fericire, continua sa locuiasca monahi romani. Asadar a existat, exista si va exista o legatura stransa a Romaniei ortodoxe cu cetatea ortodoxa monahala a Athosului. Cred ca astazi, dupa eliberarea Bisericii Romane, pentru a se continua pastrarea in Romania a Traditiei – cea care uneste Biserica cu Duhul Sfant – trebuie neaparat sa se con­tinue aceasta legatura, aceasta comunicare a Romaniei cu Sfantul Munte Athos, pentru ca aceasta legatura a Romaniei cu Sfantul Munte inseamna legatura cu viata adevarata a Evangheliei; caci din pacate astazi oamenii, prin globalizarea pe care doresc sa o afiseze conducatorii lumii - si vreau sa spun, Inalt Prea Sfintia Voastra [se adresa IPS Andrei, atunci Arhiepiscopul Albei-Iulia, n.n.], ca m-am intristat auzind declaratiile diversilor conducatori politici cu prilejul a doua mii de ani de la Nasterea lui Hristos – vor sa vada Ortodoxia asa cum vad mahomedanismul, asa cum vad buddhismul. Continuare»

22 Comentarii »

“[...] Aceasta tema este, incontestabil, una din cele mai adanci si mai greu de atins. Contemporanii, auzind din gura celor vii aceleasi cuvinte pe care le citesc in Sfanta Scriptura, nu ii rabda, ii socotesc nebuni si mandri, ii gonesc cu deplina constiinta a propriei lor dreptati, ba chiar sincer gandesc ca “aduc slujba lui Dumnezeu“ (Io. 16:2). Si daca nu am avea inaintea ochilor nostri pilda prorocilor, Apostolilor si Sfintilor Parinti ai Bisericii, fara gres ne-am pierde si am deznadajdui; pentru ca ceea ce intalnim este total opus a ceea ce dorim din tot sufletul. Noi tanjim catre dragoste si intalnim ura. Noi tanjim catre unire, si drept raspuns primim respingere si sfasieri. Dara culmea celor pomenite sunt evenimentele din Vinerea Mare. Aceasta culme nimenea dintre oameni nu a atins si nu va atinge. Insasi Dragostea, Dumnezeu, s-a aratat in lume, pentru nemarginita Lui dragoste pentru ea, iar lumea L-a lepadat si L-a rastignit. In acea zi, cu adevarat stranie si infricosata, Hristos singur statea inaintea judecatii Stapanirii Imperiului Roman, cel mai drept in acea vreme; si in sfarsit, inaintea judecatii poporului simplu care se adunase in multimi in Ierusalim, de praznicul Pastilor. Si toti l-au osandit mortii. Iar mai presus si mai mult decat toti, reprezentantul Bisericii Vechiului Legamant. Vrajmasia lor nu s-a potolit nici cu moartea. Si dupa moarte, cand stapanirea s-a linistit, cand poporul, in desertaciunea lui, deja uitase de El, slujitorii Bisericii nu incetau sa-l urmareasca.

Vorbesc despre cele de mai sus ca despre o lege duhovniceasca in virtutea careia, dupa cuvantul Apostolului Pavel, toti care voiesc cu buna-cinstire a vietui intru Hristos Iisus prigoni-se-vor (2 Tim. 3:12). Si aceasta este de neocolit. Dar mai mult, in momentul de fata voiesc sa evidentiez aceasta lege inca si pentru ca tot ce paseste pe aceasta cale duhovniceasca trebuie sa aiba in vedere nu numai aspectul ei negativ, adica prigoana, dar si cel pozitiv – ca manifestarea unei anumite dreptati a lui Dumnezeu, ca o pronie plina de purtarea de grija pentru robii si slujitorii lui Dumnezeu, ca ceva de absoluta trebuinta pentru insisi cei prigoniti. Sfantul Isaac Sirul spunea ca daca lui Pavel ii trebuia un “imbolditor trupului” (2 Cor.12:7), ca sa-l “bata peste obraz”, atuncea taca toata gura – adica noua tuturor ne trebuiesc acei imbolditori, acele prigoane, ca niste conditii pentru inaltarea catre cunoasterea lui Dumnezeu si a dragostei Lui; ca niste conditii neocolite noua, pentru a pastra harul primit de sus.

[...]

Cuvantul despre monahism este deosebit de greu, mai cu seama cand despre el vorbeste un monah. A spune ca monahismul este “sarea lumii“, indreptatirea a insesi existentei ei (fiindca mai ales prin monahism se atinge telul pus inaintea omului – indumnezeirea, se infaptuieste chemarea pusa in om de catre suflul dumnezeiesc), inseamna a starni un vifor de indignare impotriva luisi. Cand intalnim aceasta constiinta la Apostolul Pavel, ea nu starneste nici un protest. Dar cand un om viu vorbeste despre ea, el neaparat “va fi scos afara”. Astfel de pilde ni s-au aratat in vietile sfintilor, precum Cuviosul Simeon Noul Teolog si Cuviosul Serafim din Sarov.

Cititi cu atentie viata celui din urma, si veti vedea cate prigoane a suferit din partea tuturor: Continuare»

10 Comentarii »

• “In ziua de azi, din pricina racelii noastre aproape universale fata de sfanta noastra credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, si a lipsei noastre de atentie fata de lucrarile Proniei Sale Dumnezeiesti in noi si fata de partasia omului cu Dumnezeu, am ajuns atat de departe, incat se poate spune ca aproape am parasit adevarata viata crestina. Marturiile Sfintei Scripturi ni se par acum de neinteles (…) Aceasta neputinta de a intelege se datoreaza faptului ca ne-am indepartat de simplitatea cunoasterii crestine originale. Sub pretextul educatiei, am ajuns la o asemenea ignoranta, incat lucrurile pe care stramosii nostri le-au inteles asa de usor, noua ni se par aproape de neconceput.(…) Am devenit atat de neatenti la lucrarea mantuirii noastre, incat interpretam gresit si multe alte cuvinte din Sfanta Scriptura, si asta pentru ca nu cautam harul Domnului, si pentru ca, in mandria mintilor noastre, nu ii ingaduim sa se salasluiasca in sufletele noastre. De aceea nu avem adevarata luminare de la Domnul, pe care El o trimite in inimile oamenilor care flamanzesc si inseteaza profund dupa dreptatea sau sfintenia Sa”.
• “Pacea sufleteasca se obtine prin dureri. Semnul vietii duhovnicesti este adancirea omului inlauntrul sau si tainica lucrare in inima sa“.
• “Virtutea nu este o pară pe care s-o inghiti dintr-o data. Continuare»

3 Comentarii »

Despre pocainta ca stare continua

Inceputul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Precum este scris in proorocie (la Maleahi) si Isaia: “Iata Eu trimit ingerul Meu inaintea fetei Tale, care va pregati calea Ta. Glasul celui ce striga in pustie: Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui”. Ioan boteza in pustie, propovaduind botezul pocaintei intru iertarea pacatelor. Si ieseau la el tot tinutul Iudeii si toti cei din Ierusalim si se botezau de catre el, in raul Iordan, marturisindu-si pacatele. Si Ioan era imbracat in haina de par de camila, avea cingatoare de piele imprejurul mijlocului si manca lacuste si miere salbatica. Si propovaduia, zicand: Vine in urma mea Cel ce este mai tare decat mine, Caruia nu sunt vrednic, plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apa, EI insa va va boteza cu Duh Sfant.

(Marcu 1, 1-8. Duminica dinaintea Botezului Domnului)

R. Radulescu: La inceput de an civil, totdeauna vine sarbatoarea mare a Botezului Domnului, a Bobotezei, sarbatoare precedata de o duminica si urmata de o alta duminica inchinate Botezului Domnului. Praznicele mari sunt anticipate si urmate de duminici care le incadreaza. Duminica dinaintea Botezului Domnului vine cu un mesaj, mi se pare, parinte profesor Constantin Coman, putin nelalocul lui, in atmosfera de petrecere, de veselie, de bucurie a Anului Nou. Duminica dinaintea Botezului, vine cu un mesaj care ne invita la pocainta. Pocainta suna putin trist, in contrast cu bucuria inceputului de an. De ce a randuit Biserica mesajul despre pocainta, tocmai in atmosfera de bucurie a noului an? Continuare»

12 Comentarii »

“Ia aminte de tine insuti”, ca sa cunosti cand ti-e sanatos si cand ti-e bolnav sufletul. Ca multi oameni, din pricina marii lor neluari aminte, sufera de boli grele, boli de nevindecat; si nici ei nu stiu ca sunt bolnavi.

*

OMILIA A III-A
La cuvintele: “Ia aminte de tine insuti”

Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a dat uzul vorbirii, ca sa ne descoperim unii altora simtamintele inimilor, si, datorita naturii noastre comune, sa facem cunoscute celorlalti oameni gandurile noastre, dandu-le la iveala ca din niste camari ascunse ale inimii. Daca am fi alcatuiti numai din suflet, ne-am intelege unii cu altii numai prin gandire; dar, pentru ca sufletul nostru isi zamisleste gandurile in ascuns in trup, ca sub o perdea, este nevoie de cuvinte si de nume ca sa facem cunoscute cele aflate in adancul nostru. Cand gandirea noastra e rostita, atunci este purtata de cuvant ca de o luntre, strabate aerul si trece de la cel ce graieste la cel ce aude. Daca e tacere adanca si liniste, cuvantul poposeste in urechile ascultatorilor ca intr-un port linistit si nebantuit de vanturi: daca insa zgomotul facut de ascultatori sufla impotriva lui ca o furtuna cumplita, atunci cuvantul naufragiaza, risipindu-se in aer. Continuare»

9 Comentarii »

“In cea de-a opta zi de la Nasterea Sa, Hristos a primit taierea imprejur, asa cum era prevazut in Legea Vechiului Testament. Pentru ca S-a nascut si a trait intr-un anumit mediu, El a respectat toate randuielile si obiceiurile de atunci. Taierea imprejur trebuie sa fie interpretata neaparat in cadrul teologiei chenozei pe care Hristos si-a asumat-o pentru mantuirea neamului omenesc.

De vreme ce Sfintii Parinti au stabilit ca Nasterea Domnului sa fie sarbatorita pe 25 decembrie, firesc a fost ca Taierea imprejur, care a avut loc dupa opt zile, sa fie praznuita pe 1 ianuarie, adica la exact opt zile de la Nastere. Troparele din ziua acestei sarbatori redau insemnatatea teologica a taierii imprejur. Unul dintre acestea, care este destul de cunoscut, spune: Continuare»

8 Comentarii »

Mereu cersim vietii ani multi, asa-n nestire, Continuare»

44 Comentarii »